Taina

trăiam în umbra unui timp ucis
visam pe crestele de rouă
se-mpănau şi clipele zălude între atingeri sângerii
era târziu şi nu ştiam atunci
doar rătăceam, un biet copil, prin lunci
mă ardea nemărginirea
eu căutam doar fericirea
printre abisuri de conştinţă
triste, goale şi târzii
cântam pe ramuri rupte de chitară
de negura unui timp dement
ce-mpreuna cetatea iară
cu chingile de fier
ceream o clipă de lumină
în taina sfântă a unei mărturii
şi trupul îmi era o liră lină
în nota unei melodii
ce îngâna în zori tăceri
lugubre şi târzii
rupeam cu gândul lanţul
în care se zbătea un suflet
ce s-a împărtăşit întâia dată
păşind pe cale mântuirii
un om plecat din morţii încă vii
mai presăram cenuşă din urna lumii
dansam nebun în clipa sângerândă
se scuturau în vale crinii
ţipau pe drumuri vechi ciulinii
dansam pe coală goală cu o pană arsă
poetul unei lumi pustii
era târziu şi era noapte
mai răsfiram cuvinte dintr-o carte
cartea cerului în ţipătul pământului
ce-am scris-o într-o noapte de beţie
m-am aşezat apoi între tăcerile născânde
ultimul pribeag ce a bătut în poartă
tot căutând un drum, o cale
un sens sau un răspuns la prima întrebare
ardea în suflet lumânarea
mă căţăram spre depărtări
păşind prin mărăcini şi spini
bătea un clopot stins în şoapte
în orizontul cel plecat demult
tăcerea Ta plângea în inima tăcută
ciopleam nebun potirul cu miros de rozmarin
mă deschideam spre o nouă zi
îmbrăţişând lumina în priviri
mă apropiam de Tine cu fiecare pas
cu un sărut pe buza sorţii
în taina primei regăsiri

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina

era atât de frig şi era toamnă
cădeau frunze uscate pe alei
păşeam prin galaxii
purtând în mână cerul
o pasăre pe drumul de tăceri
se scurgea orizontul pe aripi
eram pribeagul rătăcit în prag
dansam în palma clipei, o secundă
sub cerul ars al unui timp ucis
se stingeau şi muguri de lumină
ecoul trist al unei lumi zăcând
în lanţul ultimului gând
era târziu şi era noapte
eu adunam grăbit în palme şoapte
mă ard cu ceara ce curge de pe pleoape
la focul ultimului opaiţ
uneori răsfiram minutele între tăceri, dureri
ale unei lumi strivită de păcate
eu căutam lumina în petale de flori
în dimineaţa crudă când raze se spărgeau de geam
trezind o lacrimă din pleoapa aplecată

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt de dincolo de moarte

am plecat într-o noapte
am vrut să ating taina unei lumi
am tot căutat prin ploaie, prin anii împovăraţi
am găsit un om, un biet nebun
trăia retras de lume, de toţi
pe cer treceau caii sălbatici
plângea timpul sub copite de fier
uneori străbătea tăcerea în penumbra gândurilor
atunci am înţeles că lumea e o tristă umbră
desigur ei sunt morţi de mult
ploaia a spălat cadavrele de pe drum
eu nu ştiam că erau morţi
râdeau bezmetici, credeau că eu sunt acel nebun
şi dacă sunt...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul joc

demult, odată, poate într-o altă dată
eu căutam credinţa pură
azi ţipă agonic ochii în orbite
văd urme între lacrimi şi mă plâng
pe frunte am coroană
din cioburi, sticle, spini şi cale
aici trăiesc cu morţii vii
şi drumul n-are cale
eu am găsit în moarte esenţa vieţii
şi scriu la toţi cu lacrimile morţii
ei au fugit cu toţii, toţi netoţii
în noaptea asta fără margini
m-am lepădat de lume, de păcate
nebun, mai rătăceam prin ceruri
tot căutând lumina vieţii
am ars gândirea la o lampă
am demolat principii norme
de etică, morală, toate goale
şi am jucat la masa sorţii
destinul vieţii şi al morţii
a mai trecut gândirea, clipa
eu am rămas la porţile cetăţii
să joc un joc nebun cu morţii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutări

pe masă rătăcea o pană
a unui om ce s-a crezut odată zeu
eu adunam absenţa gândurilor toate
de pe aici, prin altă parte
îngândurat priveam pe geam
cu aparenţa gândului rămas
căutam un sens
rătăcit între ploaie şi vânt
uneori ajungeam la tine
între chemări şi rătăciri
în poartă a rămas privirea
se întuneca prin geam afară
nu ţi-aş fi scris nicioadată femeie
priveam cum se scurgeai tăcută
absenţa mea, o clipă mută
greşisem timpul, verbul rătăcea pe o coală goală
aici şi gândurile pier
tu n'ai plecat şi nici nu ai venit
ploua şi era iarnă în toate, în cetate
se scuturau în glastră crinii
loviţi de lacrima luminii
îmbătrâneam firesc la porţile tăcerii
iar clipa bate-bate, nu mai tace
şi m-am oprit în noaptea aceea
te-ai desfăcut în noapte, printre şoapte
sub un sărut mereu neînceput
eu căutam mereu femeia
în noaptea ultimului veac

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe ţărm

seara, păşeam pe ţărmul umed
de lacrimi, gânduri şi păcate
întrebam destinul nostru mut
despre ceva ce a fost demult
în depărtarea agoniei priveam prin cuiburile tăcerii
visam cu vise nevisate
vocea vieţii sta ascunsă
trăiam între căderi de ape
între valuri şi nori
nevăzut de nimeni, de voi
mergeam pierdut în noapte
eram copilul care nu mai sunt
doar amintiri şi tăceri împletite
de-a lungul unei vieţi uitate
căutam un suflet pentru un suflet
ascultam cum plânge în noapte, marea
mă înţepam în tăceri
anii dispăreau, stele cădeau în palma vieţii, azi
de ieri, doar amintiri, toate târzii
ardeam mereu, pe rugul lumii, în triste singurătăţi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre fulgi de zăpadă

m-am întors pe ţărm într-o iarnă
în iarna ultimului veac
ningea în jur şi era frig în lume
ningea a iarnă prin geamuri sparte
se întuneca în jur, eu mai scriam o pagină de carte
era târziu în noapte şi noaptea era grea
mă întorceam mereu pe drumul sorţii
eram dublura unui eu pierdut în noi
un pelerin, un scrib sau un nebun
veşnic rătăcit pe drum
plecam şi reveneam mereu
în geamurile vieţii timpul încă bate
azi nu mai ştiu, trăiesc sau e firesc
să scriu pe ziduri lumii în cetate
plecam, mă întorceam tăcut în altă noapte
din rupte buzunare se scurgeau idei
pasul greu punea amprenta în palma vieţii
se ridica un semn de întrebare
privea în jur, pleca apoi pe jos
pe scoarţa lumii mă scriam
povestea unui om damnat în a sa soartă
vroiam să plec şi nu am mai rămas
îngheţau frunze pe ramuri târzii
se stingea o ţigară, mai ardea câte un gând
era frig, era iarnă, priveam către cer
atunci am simţit acut acel fior
ningea în ochii mei cu fulgi târzii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio

adio, roze
dulci, suave tuberoze
adio vise
vara trecea
şi nu ştiam atunci...
foşneau şi umbre printre frunze
căutam nebun un trupul prin petale de flori
mireasma ta lipsea
şi am trecut printre paşi
fără sens, fără rost
mă ardea sărutul uitat pe buze fierbinţi
zvâcneau în mine cuvinte nerostite
pluteai aivea pe aripi de vis
cuprindeam bucuria în palme
strângând doi sâni ce se zbăteau în căuşuri de dor
am păşit în gândurile tale
m-ai primit sfioasă în adieri de şoapte
şi ai ţipat, a chemare
erai lumină pură în odaie
eu rătăceam haihui prin stele
au trecut clipe, ani
printre plopii bătrâni şi castani
ai plecat femeie, în noapte...
azi adun amintiri
înrămând imagini într-o galerie a sorţii
şopteşte şi vântul în lacrimi
picură gânduri din ramuri frânte de suflet
în zori, pe pernă, un trandafir şi un sărut, atât
inima mea ascultă şi plânge
ce singură e camera în care am iubit odată, doar odată, o fată
dansul tău a rămas pe buzele nopţii
adio roză, adio...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima chemare

noaptea ţeseam lumina
între căderi de pleoape
să vindec rănile din suflet
păsări de foc se smulg din valuri
mă întorc pe ţărm şi iarăşi plec
eram o pasăre în noapte
şi cântul era şoaptă
dansam prin constelaţii în cercul lumii solitar
amăgitor, învăluit în ceaţă
mă mistuiam în tragic dor
curgeam
un foc de aripi
peste mare
mai deşiram poveşti
la fusul din odaie, la soba unui suflet
despre ultimul cocor în noapte
mereu mă întreb
sunt doar o întrebare
sau stea însetată pe un ţărm
se scurge cerul în adâncuri
şi pasul meu aprinde alte stele
pe bolta lumii încă o dată
în zori mi-a înflorit privirea
visam să ating nemărginirea, învăluit în ape
iar la sfârşit aprind cenuşa
tot căutând în lunga zare
un om, un gând, într-o chemare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

am lăsat privirea în urmă
să văd cum zboară
pescăruşii peste zare
întregul mă întreba mereu şi pe la spate
omule, unde este cealălaltă jumătate
mâine va veni aici
eu nu voi fi atunci decât o pană în vânt
lumânarea ardea în depresii majore
eu rătăceam năuc printre gânduri
seara, mă închideam între ziduri
să astup gândirea letală
uneori dădeam creaţia perfectă
din oase zdrobite de soartă...
am ascuns în ochi o mare
cobor pe val şi mă scufund în zare
mă regăsesc în zori în adâncimi abisale
plângeau pe ţărm cuvintele nescrise
prin munţi visam la aripi să zbor
căutam ploaia să mistuie focul ce ţipă
mai daţi-mi o cană şi un strop de pelin
pe aici mi-e dat ca să zbor şi să mor la porţile sorţii
nu vreau cenuşă şi nici vin
mai puneţi în pahare un strop
din viaţa asta tristă şi fără de noroc
să plec, să plec pe altă rută
căutam în mine soluţii incerte
să fur o viaţă din lacrima morţii
plecam din vise încă o dată
mă întorceam între orbite
şi mă scăldam în valurile de cuvinte rătăcite
fugeam de braţul sorţii
şi bat nebun în poarta morţii
să scriu, să scriu despre suava existenţă
a unui poet ce a trăit în lumea inocenţei
păşesc stingher să nu strivesc lumina
tot căutând un munte după mare
întrebările au rămas, sunt multe
mai am doar o întrebare
cine a ascuns răspunsurile în mare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe malul unui gând

iubire,
te caut în noapte
în clipe ce dor
tu n'ai să vii femeie
sau poate o să vii în zori de zi
tu n'ai să fii doar un sărut
mereu neînceput, ca la început
eu iţi aduc un strop de vis în paradis
nu, nu-ţi cer nimic
din şoapte line, cristaline
ţes o scăriţă către cer
să duc, să duc spre stele
iubirea, dorurile mele
mă vor privi întrebător
unde e ea
ea, visul tău
şoaptă fierbinte de amor
am rupt un ciob din lună
să scriu pe sânii tăi poveşti de dor
îmi este aprig dor
de a ta îmbrăţişare
de sărutări, ce ard, ce dor
offf, Doamne, ce fior nebun, sublim
şi totuşi trecător
tu unde eşti acum
mi's paşii grei
drumul este lung
cum să ajung
cum să te cuprind
să rup tăcerile din mine
cu furia primului sărut
de ce nu vii, de ce nu vii, iubire, într-o zi
amurgurile sunt azi pustii şi lacrimi curg
mi-e dor de noaptea noastră
în taina sfântă a iubirii împărtăşită
de întâiul ţipăt dăruit iubirii
cum te frângeai duios
sub sărutări, sub mângâieri
să dormi, să dormi în cuibul meu
tu pasăre măiastră
să acopăr buzele fierbinţi
cu sărutări ce ard, ce dor
să te învelesc încet
cu gândul, cu şoapte de amor
am picurat pe ţărm pulberi de stele
să vii, să vii în noapte
păşind uşor prin ele
să plecăm împreună în zbor
din lacrimi de iubire
pictez un râu într-o privire...
nu ai băgat de seamă
priveai un zbor de cuci, prin lanurile vieţii şi prin lunci
nu te-am găsit atunci şi nici în veci
deşi te căutam mereu pe tainice poteci
în seri târzii cobor pe malul unui râu
să caut chipul tău
în clipocitul stropilor de dor

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturi

lumea dormea
aşteptam ca să plâng
pe ruguri de gând
cădeau stele în noapte
piereau cuvinte printre triste şoapte
se scurgeau întrebări păşind printre scări
scările durerii în lacrima tăcerii
băteam în uşile lumii, cădea un blestem
paşii obosiţi pe scânduri de lemn
gonit de idei, rătăceam într-un pat
dormeam între noi
adormeam între uşi fără chei
se izbea de geamuri
raza crudă de lună
ploua peste timp
căutam un timp, mă loveam în răstimp
şi în noaptea aceea
am venit acasă, călcând peste toţi
în poartă fluturi
se jucau în privire
în casă, un pat şi o masă
a rămas între noi
ţigara ardea pe o masă
şi în noaptea asta am înţeles
tu eşti femeia mea

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe ţărm

am obosit să scriu pe ţărmul lumii
povestea unui om ce a iubit odată viaţa
mi-am rezemat tăcerea
de sunetul clopotului stins în clipocit de ape
orizontul dispăruse printre veacuri uitate
ţipau crengi despuiate de frunze
plecau apoi spre noua cale
unind clepsidra spartă de vise abisale
pe cerul lumii despletit de voaluri ireale
treceau iar raze fără nume prin flori fără petale
mă apăsa însingurarea
uneori mângâiam apusul cu palma
frământând aripi din nisip
scriam pe zidurile cetăţii cu cioburi de suflet
pe jos zăcea pana arsă de gânduri
lumina tăcuta odisee
a unui poet ce s-a crezut odată zeu
creştea parfum de crini pe aleile din ţintirim
eu adunam din colburi cenuşa sufletului meu
cânta în taină marea
povestea ultimului suspin
din lut creeam noi lumi în licăriri de gânduri
şi înfloreau pe aleile din parc iubiri
se scuturau şi ramuri de tăceri abstracte
pe ţărm a mai rămas un om şi o idee
târziu a coborât şi ea
clădind în doi o lume nouă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătăciri

am strivit cerul cu mâinile
sub picioare tropăiau anotimpurile
în spate duceam poveri
de azi, de ieri, de nicăieri.
ale unui sfârşit neînceput
păşeseam prin boabele de rouă
prin ceaţa timpului abia născut
vorbeam limba cerului pentru a înţelege
cuvintele ce ţipau în mine
răsucite de un biet cărturar
la o harpă pe un ţărm pierdut şi niciodată regăsit
nu caut minuni
pe aici, pe undeva, cândva
pe nimeni nu întreb
de aş întreba pe cineva
nu va înţelege întrebarea
de răspuns...
nici eu nu'l ştiu
privesc tăcut ochii pierduţi ai lumii
de teamă mă ascund printre şoapte
în noapte prin pulberi de gânduri
păşesc printre singurătăţi atemporale
de nimeni cuprinse
un biet drumeţ pe creasta lumii
cântecul s-a stins, s-a dus
m-am retras mâhnit în negura timpului
a mai rămas temătoarea lună
din oraşul cenuşiu
în care şi cuvintele au plecat la plimbare
ţopăiau anotimpuri prin goale buzunare
sfios, am ascuns în palme surâsul unui copil
poate, odată voi clădi cu el o lume nouă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna

m-am întors pe ţărm într-o iarnă
cerurile erau uscate şi reci

ploua în jur şi era frig în lume
ploua a iarnă prin geamuri sparte
se întuneca în jur, eu mai scriam o slovă

era târziu în noapte şi noaptea era grea
mă întorceam mereu pe drumul sorţii
eram dublura unui eu pierdut în doi

veşnic rătăcit pe drumul meu
plecam şi reveneam mereu
în geamurile vieţii timpul încă bate

azi nu mai ştiu, trăiesc sau e firesc
să scriu pe ziduri lumii în cetate
plecam, mă întorceam tăcut în noapte

din rupte buzunare se scurgeau idei
pasul greu punea amprenta în palma vieţii
se ridica un semn de întrebare
privea în jur, pleca apoi pe jos

pe scoarţa lumii scriam povestea unui om damnat în a sa soartă
vroiam să plec şi nu am mai rămas
îngheţau frunze pe ramuri târzii
se stingea o ţigară, mai ardea câte un gând

era frig, era iarnă, priveam către cer
atunci am simţit acut acel fior
ningea în ochii mei cu fulgi târzii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina

azi nu mai urc şi n-am să cobor
sunt doar un pescăruş în zbor
zbor lung, prelung, amăgitor
în taina ultimului dor
mă smulg din valuri spre noaptea neştiută
sunt stea însângerată şi timpul e opac
aprind luminile în palmă la ultimul popas
în drumul sorţii către moarte
renasc din ape când tremură luna
sunt sete nestinsă rătăcită în uitare
se sparge cerul şi curg întrebări
sunt încă departe nemărginirea să o cunosc
mă arde depărtarea
foşnesc printre şoapte
în zbor peste ape
mă trag cărările şi trupul mi-e catarg
trec dintr-o întrebare în tainică chemare
voi sparge bolta cu o vorbă
înmugurind în zori
şi la răscruci voi pune dans de nuferi
să lumineze tăcuţii mei paşi
plutesc către lumină lucind între spini
mă sting tragic în noapte
mă voi întoarce în zori
să urc, să urc
nu mai cobor
mă apropii de cer
sub taina sfântă a primei împărtăşiri
să fiu o flacără în zbor
mă cheamă lumina
sunt taină şi spirit
cuvântul mi-e zbor
eu am venit să împletesc fântâni
aici, în infinit
să aprind lumini
vestind cuvântul Lui, în zorii zilei noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi

tic-tac, tic-tac
ceasul s-a poticnit într-un ciob
s-a oprit, apoi a tăcut
am ţipat atunci la porţile timpului ucis într-o noapte
nimeni nu m-a auzit
uneori mă regăseam între buze ascunse în primăveri
atingeri din trecut, pe unde am trecut odată, poate niciodată
o adiere îţi mângâia paloarea unui surâs
foşneau frunze uscate în toamne uitate
eram scoică risipită în nisip milenar
un suflet pierdut într-un psalm
căutam un strop de mare, în zare
mereu mă întrebam, mai era marea o mare
alteori desenam pescăruşi pe asfalt, mă priveai
renăşteai în zori din mare, în cântecul tragic al valurilor
la ceasuri târzii îmbrăcate în şoapte
se frânge amurgul, cuvintele au început să mai moară
tăcerile mă apasă, eu zac în negura lumii, printre lacrimi, păcate
uneori ascult tăcerea în noapte, mă doare
pic-pic, apoi nimic
e ceară în suflet, sunt suflet de ceară în bezna milenară
un suflet sfâşiat, trecător pe drum la ore târzii
mă zbat şi mă tem
pe frunzele reci se scutură amintiri, se scutură şi timpul rămas
clepsidra lumii e spartă
rătăcit în valuri târzii, te caut în noapte, străină sau cine oi fi
stingher călător printre şoapte, sunt frântură de vis din timpul ucis
de rămas nu a rămas nimeni
amurguri de ceară se aştern peste pleoape
plâng stele pe cer, mă ceartă, mă cheamă
şi totuşi doar pe tine te aşteaptă
femeie a nopţii, femeie în noapte
plouă prelung şi mi-e frig
plouă şi timpul spală gânduri în piatră
fiorul nopţii uitată, în noaptea existenţei noastre
ploile se întorc în privire, e toamnă în mine, în lume, în toate
femeie, suflet scăldat în lacrimi culese din rouă
sunt umbră în penumbra lumii în timpul uitat între pleoape
visul mi-a furat trecutul, dar unde-i prezentul
timpul s-a unuit cu marea, descarcă ochi din cer, într-o noapte
aşa mă regăsesc despuiat de primăveri în fiecare vară ce-a rămas
dar ce-a rămas astăzi din lume
unori desenez cai liberi pe scoarţa copacilor, să aud în zori, tropotul lor
în zare cresc rădăcini
ancorez uneori, sunt suflet pe mare
se sparge un val într-o scoică în timp ireal
cuvântul meu e sărut, al unui străin ce a iubit odată, o fată
de voi veni la răsărit de gânduri, într-o zi oarecare
să smulg de pe umeri trecutul
să ştii că am venit dintr-o eră ratată pe un tărâm de umbre
sub tălpi freamătă iubirea
uneori conturez universul cu un surâs
mă reîntorc în zori să aprind candele în altare de suflet
să mă aştepţi femeie în poartă
azi, am venit, am venit acasă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii sufletului

trec obosit printre gânduri zălude
mereu mă petrec, nimic nu aleg
e noapte polară, se iubeşte la fel
foc este în mine şi în timpul prezent

eu nu ştiu azi ce ştiu
mă ninge în lumină în mod coerent
mă cauţi femeie prin vreascuri globale
mă cerţi, mă alungi şi mă ierţi

pe urmă e ceaţă
nimic nu a mai rămas la urmă
apoi a fost o zi nouă în altă zi
fugeam să mă uit

ardeam pe un rug
picioarele curg printre trepte de lut
este ceaţă şi plouă
pe treptele lumii şi plâng

apoi s-a pus ninsoarea la poli
ningea cu fulgi albi de fecioară
mă apropii de tine tăcut şi confuz
era frig în tine, în noi

se întuneca iarăşi în lume
ningea cu tăceri
nici nu mai ştiam dacă sunt
eu te chemam într-o zi, ştiam că n-ai să vii

ningea pe la noi
bătea timpul în geam
mereu ca altădată
eu căutam în nămeţii sufletului, o fată

clipa asta nu mai tace
veneam târziu
când nu o să mai fii
şi dacă vii, eu cine sunt în nopţi pustii

te strigam, te chemam
era frig în casă
picurau pe geamuri amintiri
se stingea clipa, era târziu, în lume, în jur

şi totuşi ninge afară
mereu ca altădată
ochii tăi, făclie în noapte
mă întrebai retoric, dacă tu, atunci eu

pe coapsele tale
căutam un iad
frigul iar mă arde
mâinile se loveau de un sân, ireal

se scurge un timp, mai trece un veac
paşii fug, nu se ajung
între noi, doar părul tău, dorul meu
şi sărutul a rămas

mă înţepam în spini
rana asta doare
eu scriam femeie
cu îngeri trecând

clipa asta se învârte
se întinde şi cuprinde
trupul, gândul şi femeia
ce mă aşteaptă în prag, de drag

nu, nu pleca femeie
chipul tău, icoană vie
voi veni în zori la tine
peste paşii scurşi în gând

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filă de iubire

te aştept să vii
să vii, să vii femeie, într-o zi
printre duioase şoapte şi tainice suspine
să strâng cu dragoste, cu dor nebun
un vis, un sân, un gând
să fii o stea în nopţile târzii
să fim un doi, doar noi
pe fluvii întinse de dor
să ne dezbrăcăm de prejudecăţi
să ne azvârlim în ape
să plutim apoi, goi, nebuni şi puri pe aripile iubirii
să îţi spun cuvinte duioase, line
să te pierd printre şoapte
să te trezesc în zori cu un sărut
zorii vântului în ţipătul pământului
mi-e dor nebun de tine
ştii iubire, ştii...
eu sunt nebunul ce îţi cântă
sub balconul sufletului tău
în fiecare noapte al meu dor
mi-e dor să te dezbrac de stele
să te învelesc apoi cu ele
ele, cele
să te trezesc
din clipa pătimaşă de iubire
goală de gânduri, lângă mine
nemărginirea iubirii mă cheamă
iar şi iar, la tine
în cascade de amor
ce plâng, ce ard, ce dor
da, te doresc, fiindcă iubesc
e vina, e păcatul meu
iubirea mea păşeşte către tine
te vreau mereu, te vreau cu mine
tu eşti fila existenţei mele
născută de a fi iubită şi dorită
iubeşte-mă femeie aşa cum te iubesc şi eu
ce va mai fi, de va mai fi
vor scrie cronicarii, într-o zi...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

bătea un gând în geam odată
ecou al unei vieţi uitate
eu adunam din ceară şoapte
am luat în palme cerul
înnodând zările cu tainice şuviţe
şi din noaptea aceea am început să scriu
cuvântul Tău, pe zidurile scorojite ale lumii
m-am prins în paginile scrise
visam pe câte un raft de primăveri
păşind prin câmpuri amputate de memorii
mă rătăceam în tragice amurguri
mă dezbrăcam de păcate
în taina rugii de atunci
mă dezvelesc de gânduri Ţie
în freamătul infinitului suiş
mi-era atâta dor de cer
cel ce mi-a străpuns adânc odată fiinţa
ştergeam o umbră de pe chip
păşind din zare în zare, mai aproape
urcam pe culmile de lut
în orizontul cuvântului deschis
în zbor de aripi peste pleoape
zâmbeam, strângând în palme taina

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua polară

respiră o lacrimă
aprinde dureri
geamul e spart şi timpul plecat
o masă, un om şi o pană
zgârâi hârtia cu gândurile
printre vise, himere născute
suspină stele, cad şi ele în hâul materiei nenăscute
va veni într-o zi tăcerea
când stele se vor stinge
e trist un drum rătăcit printre ele
eu căutam nemurirea
dar visul nu a fost decât un foc
lăsând în galaxie un loc în clipa inocentă a unui zbor
atunci am înţeles ce este murirea
atâtea stele azi şi toate reci
mă apasă umbra unui gând
în hăurile unei lumi ce a plecat
vroiam să vin şi nu mai vin
tu ieşi în zori din faldurile unei clipe de amor
fugind pe uşa unui vis trecut şi destrămat
în urmă doar un pat nedesfăcut
atât de rece şi de gol
o noapte a trecut, a fost
eu am rămas pribeag şi gol în humă şi nămol
şi te-am iubit femeie pe o plajă
sub stele mii,
de ce nu vii
un val te-a mângâiat uşor
sunt eu sau totul este ireal şi trecător
într-un început ce nu s-a mai sfârşit
da, ai fugit
tu stea polară
eu am rămas tăcut şi gol
un visător în cer

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!