
Domnișoară
ați pierdut o legătură de maci
și o cheie
pe cărarea desenată de zmeie
iar eu sunt în aer un leu
de mare înălțime: vă visez, vă vânez
adică... vă admir foarte mult
domnișoară
nu vă pierdeți acum și sângele din obraji
printre broaște și yale de baltă
cumulonimbus
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre înălțime, poezii despre vânătoare, poezii despre visare, poezii despre sânge, poezii despre desen sau poezii despre admirație
Citate similare

Too much... maci
un mac... doi maci... trei maci...
un câmp de maci...
prea frumos în natură,
prea mult în poezie...
de atâția maci, văd roșu
și nu mai raționez,
că tot sunt Taur!
când "lălăim" macii,
ei se răzbună,
se demonetizează,
se depreciază,
se devitalizează,
se ofilesc,
fiind
și-așa foarte fragili...
piere magia...
tot ce e mult strică
sau... se strică, nu?
dar când, pe lângă maci sângerii,
adăugăm în verdele ierbii
sau al grâului
câteva albăstrele,
câteva margarete
și o mare IUBIRE...
se naște ceva sublim,
numit și simțit
POEZIE...
mac... mac... mac...
un mac... doi maci... trei maci...
prea mulți maci!
ce de maci!!!
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre roșu
- poezii despre verde
- poezii despre tauri
- poezii despre poezie
- poezii despre naștere
- poezii despre natură
- poezii despre iubire
- poezii despre frumusețe
- poezii despre cereale
- Ne poți propune o poezie de dragoste?

Sângele re
când am scris despre sângele re
vărsat în războaie de apă
rare
au fost monumentele-n care și ea
calota de bronz a planetei să nu se topea
scă eu să nu
mai aud despre jertfa de bine să fi
e sângele comun mai de preț ca rubinele
clare
îmi sunt acum puterile noastre
cățărate pe ziduri de apă, de a...
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre război, poezii despre planete sau poezii despre jertfă

Goblenul
nu eu sunt acela
care te desfac prin gesturi la bluză
sânii tăi au luat-o în buză
de la un degetar foarte rece
pe picior de goblen înțepat
printre ace
o să cunoști un bărbat
cu toate culorile sale. acum
el doar te refuză
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sâni, poezii despre picioare, poezii despre cunoaștere, poezii despre culori sau poezii despre bărbați

Inspirație
Mi-am pierdut inspirația!
Tocmai ce-o găsisem!
Acum mă pierd în gânduri,
Printre rime, printre muze!
Mi-am pierdut iubirea!
Tocmai ce-o-ntânlisem!
Acum mă pierd în lacrimi,
Printre scrieri și visări!
Mi-am pierdut visul!
Tocmai ce-l visasem!
Acum mă pierd în deșteptare,
Printre razele de soare!
Mi-am pierdut timpul!
Tocmai ce venise!
Acum mă pierd în infinit,
În tot ce-am asteptat și...
Și n-a mai revenit de mult!
Poate c-am să uit..., îmi zic,
În viețile ce vor urma,
În înc-o toamnă fără Ea!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre toamnă, poezii despre timp, poezii despre infinit, poezii despre gânduri sau poezii despre Soare

Colajul
nu demult nu
pe când eram pictor și mai mult
grafician
am dat zic eu dovadă de prea mult colaj: a
lipeam palme în stânga și în dreapta intrării
în lumea mea: a tabloului cei
foarte mulți curioși (?!)
cu bujori de sânge nespălat în obraji
nu suflau un cuvânt despre arta
pe care poate nici nu
o înțelegeau:
a colajului între rupere ne
sfârșită și suturare pripită
a temelor moarte
sau vii prea puțin
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre arte plastice, poezii despre sfârșit, poezii despre pictură, poezii despre grafică, poezii despre cuvinte, poezii despre bujori sau poezii despre artă

Încălzirea
în sinele nostru
este mai cald: plouă
cu lacrimi mai mult și mai mult
sângele
se evaporă mai ușor
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ploaie

Traian: Vezi, ai ajuns în fața Comisiei Disciplinare acum, fiind cadet, nu când erai elev, deși pe atunci făceai foarte multe năzbâtii, nebunii... Cine oare te scotea mereu din încurcătură?
Lucian: Dumneavoastră?!
Traian: Exact, eu; și chiar făceai niște pozne, mari de tot, nu glumă!
Lucian: Și acum?!
Traian: Acum nu pot face nimic, nu pot interveni în favoarea ta, chiar dacă vreau; sunt legat de mâini și de picioare. Odată ajuns în vizorul Comisiei Disciplinare, nu mai ai scăpare; vei intra pe mâinile lor. Și te avertizeaz că sunt foarte duri, nu iartă nimic...
Lucian: Nu-i cunoașteți pe membrii Comisiei?
Traian: Nu, dar aș putea afla cu ușurință cine sunt, însă tot nu mi-ar folosi la nimic. Toți știu că-ți țin partea, nu mă ia nimeni în seamă... Și atunci?
Lucian: Îi voi înfrunta; n-am încotro.
Traian: Bravo! Foarte frumos! Îi vei înfrunta... Crezi că-i așa de ușor? Vei afla despre tine lucruri pe care nici tu însuți nu le știai. Mai rău e că le vor auzi și noii tăi colegi, ca să nu mai vorbim de presă... Va fi un scandal de proporții, pe care nu-l putem evita.
Lucian: Cum adică, presa?! Reporterii nu sunt ținuți la distanță?
Traian: Ha; să crezi tu că măsurile de siguranță luate sunt suficiente pentru a-i opri pe indivizii aceia curioși...
Lucian: Adică... Nu sunt?!
Traian: Nici gând!
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre mâini
- citate despre vorbire
- citate despre umor
- citate despre scandal
- citate despre picioare
- citate despre nebunie
- citate despre iertare
- citate despre gânduri
- citate despre frumusețe
* * *
s-a-ntâmplat azi noapte să te visez
rar
foarte rar
dar se mai întâmplă
și oricum te caut printre vise
ca printre hârtiile mele vechi
cu poezii
văzusem un documentar
cu ada lovelace
și-n visul meu tu erai ada
îmbrăcată ca atare
într-o grădină cu trandafiri
ca-n rochia de acum câteva zile
și-mi spuneai ceva
dar era foarte mult zgomot
și nu știu să citesc de pe buze
poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre trandafiri, poezii despre rochii, poezii despre noapte, poezii despre lectură sau poezii despre hârtie

Anatolia
nu știu de ce mai și scriu - am
înmormântat a
laltăieri un verișor foarte drag foarte
drag, sora mea acum e-n spital, la pădurea
verde, la clinica de
boli foarte infecțioase, nici eu
nu mai zburd, ce
ar fi acum de iubit, ce
portret cu pomeții teșiți se ivește
din anatolia tatălui?
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre medicină, poezii despre păduri, poezii despre portrete sau poezii despre boală

Acum
mi-e greu să gândesc
sunt îmbibat de alcool sanitar
prin pâine
mi-am spălat mașina cu un burete amar -
sunt foarte trist și corsar
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre pâine sau poezii despre piraterie

La înălțime
prin coroana copacului
trece securea
vânătorului de capete. încoronate. o
jumătate
din mâna lui foarte sigură
se taie în frunze (?!) atârnă
pe nara cârnă
a pedigriului peticit
ce-i calcă de-o vreme
pe umeri
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încoronare, poezii despre nas, poezii despre mâini, poezii despre frunze, poezii despre coroană sau poezii despre copaci

Sângele care-ți picură
acum pe nas garantat vine de
undeva de mai sus
(?!) - poate
dintr-o pereche ne-verosimilă
de nări din mijlocul frunții
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Un arici pe-un câmp de maci
Între grabă, între treabă
Între urlet, între scrâșnet
Un arici pe-un câmp de maci.
Nebunia zilei latră
Piatră împietrita-n piatră
Un arici pe-un câmp de maci.
Cărțile Ferestre-n ziduri Pentru toți
Un arici pe-un câmp de maci.
Între vise regăsire
Între taine amintire
Un arici pe-un câmp de maci.
Printre gânduri, printre rânduri
Printre gene, printre semne
Un arici pe-un câmp de maci.
Între râs și răsărit
A uita și amintit
Un arici pe-un câmp de maci.
Între clipă, între frică
Între rugă, între fugă
Un arici pe-un câmp de maci.
poezie de Florin Chilian
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nebunie, poezii despre frică, poezii despre cărți, poezii despre câini sau poezii despre amintiri
Lorelai: Mamă, tată, uitați. Știu că am avut păreri diferite legate de unde ar trebui să meargă Rory la școală, dar am trecut peste. O să meargă la Yale și e bine. Foarte bine.
Rory: Numai zâmbete.
Lorelai: Amândouă suntem foarte fericite de acest lucru.
Rory: Amândouă.
Lorelai: Io cu ea.
Rory: Ea și cu mine.
Lorelai: Toate persoanele din această cameră pe care le cheamă Lorelai sunt extrem de încântate de Yale.
Rory: Ceea ce înseamnă că și celelalte persoane din această cameră pe care nu le cheamă Lorelai pot fi extrem de încântate de Yale.
replici din filmul serial Fetele Gilmore
Adăugat de Elena Gheorghe

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre școală, citate despre zâmbet, citate despre trecut, citate despre tată, citate despre mamă sau citate despre fericire

Ruptura
încă unui om tare i s-a deschis
sângele e acum la culoare
ca o băutură răcoritoare de portocale -
epidemia de gripă în plină vară solară
duce, cu roșul din rât, la această
schimbare, sau bulele de oxi
gen din saliva femeii vindecătoare?...
aici m-ai pierdut, enunță editorul în alb,
actele de șamanism din tribul poeților
nu le vom publica, nu câtă vreme
carantina de azi rămâne o încercare
gravă de rapt! - de culoare
invitată la (s)curgere, nu
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre schimbare, poezii despre portocale, poezii despre femei sau poezii despre băuturi

Dorința
femei care au fost
foarte tinere femeile noastre de îmbărbătare
ard
de dorință încă și-acum
s-a mai auzit printre ele
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dorințe sau poezii despre tinerețe

Profesorul
nu am fost foarte fericit
când te-am iubit
nu am fost foarte fericit
când te-am părăsit
o glugă
port acum pe la școala
unde toți elevii-mi sunt frați sau surori
nu
sunt foarte fericit
cu iubitele mele din clasa a noua
cu flori
am fost la mormântul
mamei mele cu ierburi sur
ori m-am luptat uneori
cu unele fete
ne
începute
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre școală, poezii despre profesori, poezii despre mamă, poezii despre flori, poezii despre fericire sau poezii despre educație

De la foarte mare la foarte mic
mâine vine ziua de luni
o nouă-veche zi fără tihnă
pentru planeta mercur (?!)
penetrată mereu și mereu
de soarele invers în...
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor

Călăul
când se spală pe mâini de sângele nostru
apa în chiuvetă se înroșește iar asta
îl duce cu gândul la un compot
de vișine căzute din cer printre crengi desfrunzite
la marele fix: când se linge pe degete
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vișine, poezii despre degete, poezii despre căderea frunzelor sau poezii despre crengi

Carnea
altor unități de măsură
le prefer cântăritoarea cheală
în goală
desfacerea membrelor ei la marginea
orașului nostru pe mlaștini
în plină
resuscitare-a împărăției ce a făcut
din banat un mare canton
de cale
ferată și avântată în pro
funzimile cărnii de baltă
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre oraș, poezii despre căile ferate sau poezii despre Banat