
Funerară
După trista-nmormântare
Am rămas perplex ca stana,
Când ceru vreo cinci sutare
Popa omul cu sutana.
epigramă de Stelică Romaniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Recomandare
Când cearta vezi că se ascute,
Să nu-ți mai contrazici femeia,
Căci numai după cinci minute
Își schimbă singură ideea!
epigramă de Stelică Romaniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Realizări
După Groza ne-a rămas,
Ca și după Dej, doar frica,
După "Ceașcă" să n-ai glas,
După ăștia noi... nimica.
epigramă de Stelică Romaniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nutriționistă
S-a chinuit un an de zile,
'Naintea nunții programate
Și a pierdut vreo zece kile,
Iar după... le-a găsit dublate.
epigramă de Stelică Romaniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

20 iulie Ziua mondială a șahului - Curiozitate
Cu șeful meu atunci când joc
Un meci de șah prin stațiuni,
În fața mea văd la un loc
Întotdeauna cinci nebuni.
epigramă de Stelică Romaniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Confidențele unei tinere soții
I-a povestit mamicii ei,
Că-n noaptea nunții, după masă,
A fost la fel ca de-obicei,
Doar c-a rămas la el acasă.
epigramă de Stelică Romaniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Transformare
Când i-am spus cu jurăminte
C-am s-o fac mireasă-n sat,
A rămas far' de cuvinte
Până când s-a măritat.
epigramă de Stelică Romaniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Confirmare
Se mai întâmplă uneori,
S-apară și copii din flori.
Așa a fost la un vecin,
Când Floarea a rămas cu Crin.
epigramă de Stelică Romaniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Interes
Nu e greu sau vreo minune
Să iubești o prea frumoasă,
Când ai bani și ești un june...
Greu e s-o trimiți acasă!
epigramă de Stelică Romaniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

O, mamă...!
Își laudă fetița-n sat,
Că-i harnică și e cuminte,
Iar seara e la zece-n pat...
(Pe primii cinci nu-i ține minte!)
epigramă de Stelică Romaniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui...
Va scoate țara din marasm,
Ne-a spus când prezenta doctrina
Și omul va trăi ca-n basm...
Se referea doar la Irina!
epigramă de Stelică Romaniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

DUPĂ OBICEI
Vecina-i tânără vădană,
Dar de când și-a-ngropat bărbatu',
Dă încontinuu de pomană
Ce i-a plăcut lui raposatu'.
epigramă de Stelică Romaniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Obicei după Revelion
Vecinul meu și soața-i dragă
Când schimbă fila-n calendar,
Se sorcovesc o noapte-ntreagă,
Ea c-o tigaie, el c-un par.
epigramă de Stelică Romaniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Elogiu
Avem realizări mărețe
De au rămas și turcii paf:
Ei fac rahatul cubulețe,
Iar noi, isteți, îl facem praf.
epigramă de Stelică Romaniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorință
Vă recunosc, deși n-am chef,
Că nu-s vreo somitate-n țară,
Dar vreau să fiu ca alții - șef,
Că-mi place mult o secretară.
epigramă de Stelică Romaniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

După 40 de mucenici
După patruj' de pahare
Și o noapte de plăceri,
Astăzi sunt cu capul mare
Și cu mintea... nicăieri.
epigramă de Stelică Romaniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Fraților din Republica Moldova
Atunci când treceți pe la noi
Să stăm la vorbă ca-n trecut,
Luați și Nistrul după voi
Și revărsați-l tot în Prut!
epigramă de Stelică Romaniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

LA ÎNĂLȚAREA DOMNULUI
Hristos s-a înălțat la Cer,
Dar au rămas tâlharii jos
Și-am fi avut un trai prosper,
De se-ntâmpla taman pe dos.
epigramă de Stelică Romaniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Familie de parlamentari
A mai rămas aproape-un an
Și-ncep să fugă fiecare:
El vrea să prindă un ciolan,
Iar ea un os... ceva mai mare.
epigramă de Stelică Romaniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui soț
Cum și-a dorit-o de mireasă
Și "Da!" i-a spus sub jurământ,
Acela i-a rămas în casă
De-atuncea ultimul cuvânt.
epigramă de Stelică Romaniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui frustrat
Îmi zice des că n-am obraz,
Dar nu mă supăr pe-un oricare
Ce nu mi-l vede și-i necaz,
Că nu-i pătat de vreo culoare.
epigramă de Stelică Romaniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!