Diamant de rouă

ÎIn iadul nostru de cărbuni
În care încerci să te lipeşti de cineva
Să incerci şi să simţi că iubesti
Murdărindu-te din dorinţele lor cărbunare
Găseşti diamantul de rouă
Din plânsul nevăzut in intunericul
Minelor de suflete
Şi are o lumină că ar putea lumina
Toate aceste lagăre de nevoi ale noastre
Dar in viteza noastră de a descoperi
Filoane mai mari de ceea ce par diamante
Ce sunt doar cărbuni cu oglinzi pe ei
Trecem pe lângă acel infim dar infinit diamant al inimii
Ce are o lumină si puritate
Ce nu o găsesti in toate minele de suflet ale universului
El stând si asteptând palma care să-l culeagă fără al murdări
Chiar dacă palma e plină de praful săpăturilor in suflet

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină născând lumină

Iubirea adevărată eternitatea oare caută?
Îşi naşte lumea ei, în infinit, atemporală!
Căci in infinitatea materiei stelară combinată
Noi vom primi întunericul sau lumina adunată

Si ea cum se hrăneste-n iluminarea neâncetată
Viteza timpului n-o v-a ajunge-n urmă niciodată
Lumină născând lumină cu putere din altă lumină
Lumină din lumină adunând viteza-i divină

Omenescului si universului trecându-i nevăzută
Fără a putea de timp vreodată să fie măsurată
Căci oameni pentru orice scuză timp îsi caută
Iubirea adevărată nu-şi v-a cere timp şi distanţă

Prezente acum in orice lege ş-a omului dorinţă
Dând vina când suntem cuprinsi de a lutului neputinţă
Modelată în măşti de stele puse de noi pentru ispită
Ce ne-o arată timpul si distanţa lui prea mărginită

Ce nu poate ajunge in veci peste veci vreodată
Lumină născând lumină din dragostea-i adevărată
Si nu cum credeti, combinată, ci veciilor adunată
Trecând peste viteza, distanţa,.. de timp si oameni dorită

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemurirea cuvintelor

Nici dacă a-i scrie poezia perfectă
O utopie a literelor
Timpul nu iartă nimic
Cuvinte, oameni.. piatră,
Nemurirea nu ne-o oferim singuri
In efemeritatea fără sfărşit
Ce-o radiezi prin fapte... cuvinte
Străbate intunericul şi veacurile
Cât lumea va exista
Şi intr-o zi se va sfârşi şi ea,
Şoapta ce să zboare in univers
Pe buze de stele, aştri, comete
Toată viaţa poţi să o cauţi
E in noi din totdeauna
Iubirea... praf de stele din inima ta
Ce moarte nu are
Se metamorfozează
In floare, copac tot ce ne inconjoarā
Şi intunericul de-ţi este credinţă
Ce crezi că este vidul rece?
Lumină fără suflet...
Aşa cum e şi trupul fără inimă
Ce-l vezi dar nu-l simţi..
Radiază lumina in cuvinte, fapte
Sufletul va fi o rază nemuritoare
In infinitatea iubiri..

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina luminii

Am publicat trei cărţi dar încă nu am scris mai nimic care să conteze!
Încă mai caut lumina aceia care să mă facă să renunţ la căutări
Care să îmi lase cuvintele fără dinţi
Care să mă formateze!

Lumina aceia din care toate se trag!
Care precede lumina noastră cea de toate zilele...

Acolo se retrag culorile iarna
Acolo infinitul este doar o particulă microscopică
Acolo moartea
Stă ghemuită.

Lumina aceia fără de care poeţii nu scriu,
ci bolborosesc!

Undeva, chiar în momentul acesta, o nouă naştere
refractă această lumină
Iar noi ceilalţi suntem prea netrebnici
ca să o percepem!

poezie de Gabriel Petru Băeţan din volumul de versuri Headshot
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Palma miresei

Cântecul acesta
nu-i al meu
calc pe frunze
ca şi pe
pietrele ochilor tăi
secundă
aninată în surâs
pe drumul
cuvintelor
frumos
arcuite

îţi mai aduci aminte
când
ni se scăldau
ochii
în ochii zilei
sub aripa mersului tău
vers şi cântec
ca o mireasă de flori
dată în floare
pe urmele zâmbetului tău
cunună de stele
în palma miresei
uimire
şi zbor

secunde zvântate
cu chipul în ape
ni se rostogoleau pe mâini
speranţă şi dor
drum
taină
zbor spre stele
şi printre ele
paradisu
să-l vezi
să-l umblii

lumină
născută-n lumină
lumina să-i simţi
cu paşii
cu ochii
cu duhul

poezie de Ioan Daniel Bălan (10 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răbdarea greu se capată
E chilia-n piatră săpată
Crăpături-n suflet rămasă
Cu palma însângerată

catren de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă luna pare că stă singură pe bolta albastră cerească al cerului de opal, este percepută ca fiind singuratică, dar nu este, fiindcă toate astrele care strălucesc o mângâie cu lumina lor din cele mai distante locaţii din univers, de lumina soarelui, care îi oferă din abundenţă iubire, culori care o mângâie oferindu-i fire de lumină din distantul neant al universului care este veşnic infinit.

aforism de Cînepă Ştefan din Dumnezeu este lumina conştiinţei noastre, Fiecare pas al vieţii
Adăugat de cinepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Infinit...

Cristale fine de lumină
Ţi-au răsărit acum sub gene
Şi picurând culoarea pură
A inimii privită-n ele

Se-adună... sufletu-mi atinge
Şi noaptea rece mă cuprinde
Şi-aş vrea să strâng aceste lacrimi
Să plâng doar eu şi pentru tine...

Nu mai zâmbeşti, nu mai vezi luna
Prin templul tău trec clipe reci,
În irişi îţi vedeam lumina
Dar nu-i mai simt, nu mai am veşti...

Se-ascund... prin gene de-ntuneric,
Clepsidra nu îi mai atinge,
Prin fante false de lumină
Ascult un suflet ce se stinge...

Rămâi... nu trece-n altă lume
Cu inima doar jumătate,
Şi nu lăsa să-mi prindă dorul
Un infinit ce ne desparte...

Nu mai sunt om... nu mai am lacrimi,
Doar caut trist prin univers
Acea cărare, să mă poarte
În nefiinţă... unde eşti...

poezie de Daniel Leonard Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feluri adevărate de cunoaştere

Nici un pic prea excesive, deloc prea puţine
Reciprocităţile noastre. M-ai ajutat să învăţ
Felul în care ar simţi o barcă, dacă ar putea simţi,
Îmbrăţişarea intimă a apei.

Noutatea pe care mi-o aduci este noutatea din totdeauna,
Astfel că eu înţeleg ceea ce ar spune o piatră
Dacă acea piatră ar putea vorbi. Să fie trist faptul
Că firul de iarbă nu ştie cât este de frumos?

Este oare trist ca tu nu poţi şti, decât din auzite,
(Vorbe pierdute din spusele mele) că eşti asemeni
Apei care îşi poate strânge palma şi sfărâma
O barcă, eliberând-o din lemnele care o constituie?

Dar toate acestea sunt excesive - şi prea puţine.
Cunoscând felul în care un cerc şi-ar descrie rotunjimea,
Noi atingem două identităţi şi simţim, complet şi cu blândeţe,
Îmbrăţişarea intimă a stării de a fi.

Felul în care zborul ar simţi o pasăre zburând
(Dacă ar putea simţi) este felul în care spaţiul care se află
Într-o piatră care se află în apă s-ar cunoaşte pe sine
Dacă ar avea felul nostru de a accede la cunoaştere.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus - infinită lumină

Din iubirea divină plămădită lucrare,
Cu suflet de-anafură din Duminica mare,
Croită din trupul sfânt, cu lut fără moarte
Şi lumii, trimisă de Cer, a feriri de păcate.

IISUS, botezat de Maria-n iubire maternă,
Crescut în imensă iubire, de mâna paternă,
Ne-a fost hărăzire, Lumină, de rău nepătată,
Pe bezna, ce colţii din noi alăpta, necurată...

Dar, goi de credinţă-am stivit Lumina orbită,
I-am pus ruşinoasă cununa de spini înflorită,
Din lemnul, menit a fi scut la viaţă şi moarte,
Cioplitu-i-am crucea, povară de suflet şi spate

Şi n-a fost destulă, smerenia lui... Prin cruzime
băut-am prin cuie tot sângele-i pur... Mi-e ruşine
a scrie de creierul lânced, iudit a se stoarce
prin gânduri stupide spre mâna nebună-a-le face...

Prin moarte-a călcat, ispăşindu-ne, oarbă, cruzime,
Doar ruga-şi urca spre Tatăl, puteri să-i împline,
Ce sufletul lui aduna în căuşul de palme divine,
Să-l pună în trupu-i, ce nu s-a gemut în suspine...

Din nou ÎNVIEREA-I coboară din Palma divină
Pe noi, păcătoşii, ne crede, iubeşte, cu milă,
Ne-mbracă, pe suflet, iertarea, destulă şi plină,
Ne-ncrede: "Hristos a-nviat!", primiţi infinita-i Lumină!

O, Lume, ai dreptul a-ţi pune Lumina eternă pe faţă,
Plămâni-a smeri cu-ndrăzneala, de-a plânge-n tăcere,
Doar dacă în suflet porţi unica-i, dreaptă povaţă
Şi-ngenunchezi la Iubirea-i,
răsplată la, oarbă, a noastră cădere...

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire, diamant de rouă

Pe un mac am zărit
un diamant...
Dar păcat
a venit soare şi la luat..
Căci aş fi vrut
să ţi-l aduc
să-ţi arăt ce-mi erai
pe macul inimii
când in soare
ai plecat

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-ţi doresc, lebădă de rouă

Şi dacă eu pictez in versuri
Nu o fac să dezbrac dresuri
Ondulând culorile în curcubeu
Pentru ce iubesc cum ştiu derbedeu

Dulcind culori de prin galaxii
Miresme de sakure îngere
Să simt unicitatea, nu reflexia
Ce te a îngenuncheat iubire

Cu copii de amăgire şi măşti
Ce nu le suport cât voi vieţuii
Ce ucid unicorni inimii
Pe care voi fără de a şti

I-aţi legat în catâri la carusel
Cu budoare şi tel de bordel
Ce eu le văd doar vid a fi
Când una e Steaua Nordului

Ce răsare din palma ei de cer
Şi nu-mi cer decât să o iubesc
Gravând-o aici în altar făr efemer
Al infinitului ce pentru ea-l doresc

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflete, bun la toate

O, suflete, bun la toate!
La privit pe fereastră
La întuneric,
La mersul femeilor
Şi la apreciat distanţa între două gâze.

Poate că abuzăm de tine,
Folosindu-te ca pe o perie,
Ca pe un burete
Ca pe o stea,
Ca pe un telescop,
Ca pe o cârpă.

Săpaţi la suflet, ca nişte cârtiţe
La lumina aerului orbitor:
Cu care gheare s-o fi săpând lumina
Şi cum să faci în ea galerii?

Mă gândesc uneori că tu ne încurci,
Că ne eşti prea devreme, suflete,
O, suflete, bun la toate.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar o noapte

Clipă galbenă efemeră
Ceară de inimă amorul, speră
Focul ielelor ne împresoară
Şi în lacrimi bătăi omoară

Şi cine le mai şi întelege
Praful din el se poate alege
Ele coboară după iubire
Dată de mult pe amăgire

Şi crezând că o pară iar
Le poate da lumină în amar
Uitând că iubirea nu-i o noapte
Plină de măşti şi false şoapte

E un infinit prea nedefinit
De demoni şi albi îngeri
E făcută să râzi şi suferi
Căci noaptea are şi vid finit

Intre stelele priviri în amor
Ce răsare mai senină-n zor
Nu ia seamă de arse comete
Ce luminează o clipă-n noapte

Pleacând, lăsând negru mai departe
Asteptând in iaduri prea moarte
Doar să simti amăgirea-n noapte
Cu foc de iele-n clipe deşarte

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu câte suflete am

Nu ştiu câte suflete am.
Le-am schimbat în fiecare moment.
Mă simt întotdeauna un străin.
Niciodată nu m-am văzut şi nici întâlnit.
Fiindcă am fost atât de mult, sunt numai suflet.
Un om care are suflet nu are linişte.
Un om care vede e doar ceea ce vede.
Un om care simte nu este el cel care este.

Atent la ceea ce sunt şi văd,
Am devenit ei şi-am încetat să fiu eu.
Fiecare din visele sau dorinţele mele
Apaţin celui care le-a avut, nu mie.
Eu sunt propriul meu peisaj,
Îmi supraveghez călătoria –
Diferit, mobil şi singur.
Aici unde sunt nu mă pot simţi pe mine însumi.

De aceea îmi citesc, ca un străin,
Fiinţa, de parcă-ar fi o o carte.
Neştiind ce va veni
Şi uitând ce-a trecut,
Notez pe marginea paginilor
Ceea ce cred că simt.
Mă mir, recitind,:" Acesta am fost eu?"
Doar Dumnezeu ştie, pentru că El a scris.

poezie clasică de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din suflet...

Am înţeles că orice clipă doare
Atunci când nu-nţelegi ce simţi, ce eşti,
Că inima în viaţă-i muritoare
Dacă n-o mângâi, dacă n-o respecţi.

Preocupaţi de ziua ce-o să vină
Doar alergăm pe drumuri, fără rost,
Şi-n goana noastră prindem doar furtună
Şi iar uităm ce suntem, ce am fost.

Uităm de noi, de tot ce ne-nconjoară
De sufletul robit, ce-aşteaptă trist,
Şi ne-amintim târziu că o să doară
Toţi ani-n care l-am ţinut închis.

Cel mai frumos cadou primit din stele
Purtăm ascuns în noi, inconştienţi,
Un diamant pierdut printre mărgele
Ce-ar ajuta-n lumină să priveşti...

Să poţi vedea dincolo de ochi şi minte,
Să laşi să curgă universu-ntreg,
S-asculţi tăcerea gândurilor mute,
Să simţi iubirea... ca pe un întreg...

poezie de Daniel Leonard Moraru din Din suflet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plasă orbită

În liniştea serii blândă,
Fluturi în sarabandă
In cântare de baladă
De lumină-n stradă fadă.

Gustă mirajele vieţii.
In caravane-mi bieţii.
In rânduri stând să cadă
Soarele fără să-l vadă

Prinşi in plasă ascunsă
De intuneric orbită...
Celor ce cad în ispită
Cu inima lor străpunsă..

De ceea ce pare lumină
Privită din depărtare
C-un cântec în surdină
In care totul moare

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Torţa cu cărbuni

Mi-am găsit torţa cu cărbuni
Dosită în sărutul tău nesecat,
Hrana cuvintelor tămăduitoare
Iubirilor intrării în păcat.

Mi-am găsit torţa cu cărbuni
În arderea prelinsă-n gemănare,
Unindu-ne în cercul de iubire
Cu centrul pironit în soare.

Mi-am găsit torţa sufletului
În curcubeul tău de-arcade,
Acoperind cu pietre preţioase,
Jarul iubirii care în noi arde.

Ardem împreună şi-i frumos,
Clipa se transformată-n veşnicie,
Diamante suntem noi, cărbunii,
Statorniciţi cu torţa-n poezie!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul cuvânt

Când, prima dată te-am zărit
Planetele toate s-au oprit..
Şi inorogi din câmp de stele
Pe spate ducând bătăile.

Băteau in piept cu cutremure
Răscolind galaxii, mările!
Şi apoi totul a împietrit..
Asteptând primul tău cuvânt.

Din care universul sa născut
Cu mine gol de tot şi toate
In mână cu o simplă floare
Un contur de Gopo fără culoare!

Dorind un Big bang de mirare
Dintr-o sublimă sărutare
Cu ambrozia curcubeielor
Cu vâlvătăiele muzelor!

Care in tine s-au contopit
Cu sărutarea de infinit,
Ce a despicat Universul
Si am simţit că sunt punctul..

Exclamaţiei, terminând cuvântul
Cu numele tău, inceputul
Care denumeşte Universul
Ce! După pasul tău are mersul

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe ţărm

seara, păşeam pe ţărmul umed
de lacrimi, gânduri şi păcate
întrebam destinul nostru mut
despre ceva ce a fost demult
în depărtarea agoniei priveam prin cuiburile tăcerii
visam cu vise nevisate
vocea vieţii sta ascunsă
trăiam între căderi de ape
între valuri şi nori
nevăzut de nimeni, de voi
mergeam pierdut în noapte
eram copilul care nu mai sunt
doar amintiri şi tăceri împletite
de-a lungul unei vieţi uitate
căutam un suflet pentru un suflet
ascultam cum plânge în noapte, marea
mă înţepam în tăceri
anii dispăreau, stele cădeau în palma vieţii, azi
de ieri, doar amintiri, toate târzii
ardeam mereu, pe rugul lumii, în triste singurătăţi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

sunt suflete albe pe lume
pe care nu găseşti un punct negru
in conversaţia care o ai cu ele
ce ţi-o doreşti
până se termină cuvintele

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!