* * *

poetul
se sinucide într-un poem
începe să-l scrie şi
la ultimul vers
se răzgândeşte
prea târziu

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai poetul...

Lumină în cuvânt
Şi Nebunie-n gând,
Speranţe duse-n vânt,
Iubiri în vers plângând,
Scrie poetul.

Cu-o lacrimă de stea,
Ce-i frânge inima,
Când pierde Dragostea,
Vărsându-şi patima
Scrie poetul.

Când inima-i prea grea
Si-i ninge cu suspin,
Văzând lumea cea rea,
Bând cupe cu venin,
Scrie poetul.

Pe fila unui nor
Şi-n flori de curcubeu
Cuvinte de amor,
Regrete şi mult dor
Scrie poetul.

Când este judecat,
Şi toţi îl cred nebun,
Se-ascunde de păcat
Şi scrie pe-un taifun,
Numai poetul...

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

De ce să scriu într-un roman ceva ce pot scrie într-o nuvelă?
De ce să scriu într-o nuvelă ceva ce pot scrie într-un eseu?
De ce să scriu într-un eseu ceva ce pot scrie într-o cugetare?
De ce să scriu într-o cugetare ceva ce – destul de probabil – s-a mai scris?

Mai bine scriu o poezie. Ideea s-o mai fi scris, dar îi dau o formă artistică, originală.

Dar de ce să scriu într-o poezie de n versuri ceva ce pot scrie într-un distih?
De ce să scriu un distih ceva ce pot scrie într-un poem de un vers?
De ce să scriu un poem într-un vers şi să mi-l confunde unii cu o cugetare?

Mai bine scriu o epigramă, măcar "ne mai râdem".

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem nescris. – Aforismul începe şi se întrerupe la ultimul său vers. – Se lipseşte de metafore, el este una.

aforism de Francois Vaucluse, traducere de MariAnne
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Menirea Poeziei

Cu ce să-şi scrie versul azi poetul,
Când Dumnezeul poeziei e-ntristat,
Când Muza, de-un război, s-a speriat
Şi-atât de lunecos e a păşi cu dreptul?

Poetul caută cuvântul ce-omeneşte,
Scrutând înalturi, ce veghează aştrii,
De grai ciopleşte lacrimile-aşchii,
Să nu-ngreleze ochiul ce citeşte,

Poetul are frică de acel potop,
Ce-ncătuşează visele dospite,
De parcă i-ar fi palmele-mpietrite
Şi sufletul nu ar rodi vreun strop...

Poetul n-are dreptul la mâhnire,
Ca Muza lui să nu se plictisească,
De-aceea scrie "cu" şi "din" iubire,
Ca fiecare vers să îndumnezeiască!

Şi chiar de lacrimile dau în rod,
A sufletului pace să umbrească,
Poetul le adună într-un nod,
Menirea Poeziei e: să-nsufleţească!

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea des în vers

e nemurirea pe rânduri depănată
de poetul suferind din te miri ce
îşi adună gânduri în oraşul agasat
de luna care e-o poemă în geamul
iubitei unde stau şi cântă iubiţii
opera se-nfiripă pentru ca lumea
s-o înţeleagă din zori până seara
târziu ating tâmplele ninse cu degete
ce mângâie pana limpezită de rouă

prea des recurg la vers prin jilave
iubiri prinse în dansuri năvalnice
frâng tăceri la ceasuri de seară
lângă un pahar într-un colţ afumat
de birt frământat de picioare nervoase

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

zaţ sau orologiul-ascuţitoare, ba nu, carusel

mă scrie poemul acesta
de-a lungul minutarului
ce viteză
ca într-un carusel,
pe fruntea fiecărui căluţ
o literă – copilul din mine
ţine minte!

Din umărul stâng ţâşneşte
un cui
cuiul poftelor
umărul drept o ia înainte
dalta
aleargă un cuvânt deja rostit
ar fi vrut
să-l îmblânzească… e târziu!

mă dau jos vreme de o răsuflare
pe locul acesta cândva era
un vomitoriu, acum
extremitatea lui «3»
de pe cadrane – mut pasul
în «6», ploi reci, miros puternic
de amoniac
mă plonjez în stropul care vine
drept în ochi
ochiul drept – celălalt nedrept
reciteşte
de-a latul minutarului
silabe răsucite din poemul acesta
care mă scrie

cuiul îmi intră în palmă
palma dedată la mângâieri odinioară
fără mine caruselul
sporeşte viteza?… N-ar părea
Astfel începe zădărnicia
pe care o umple iluzia verbului!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există poemul perfect

cum nu există poetul perfect
sau o dimineaţă perfectă
când poetul să se trezească brusc
şi să înceapă să scrie
un poem care să nu aibă legătură cu nimic
dar care să spună totul

de exemplu
poetul
să ia la întâmplare un cuvânt
din miile de cuvinte
să-şi deschidă pieptul
şi să-l îndese acolo
cum ar îndesa un SOS într-o sticlă
apoi să aştepte ore în şir
zile sau chiar luni
până când
de undeva
de la capătul lumii
o inimă
plină de emoţii
să citească şi să-l caute cu disperare
dar cum toate astea nu există
îmi rezerv dreptul să mă înec în tăcere

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

de-o clipă (Preambul la «despre minuni»)

Poetul scriindu-şi poemul: «iată
acest verde, verde miraculos al câmpiei…» stând
în odaia lui plină
de lipsuri, de fum, cafea rece, pâine uscată şi uneori
un strop de vin

voi citiţi în tren, în lift, pe canapea, sătui
de reclamele la tv, aşteptând minuni
şi vă cuprinde o aşa părere de rău că
nu aţi contemplat verdele acela… abia trecură-ţi
pe lângă câmpie în drumul vostru spre casă…!
Ea-şi vede de anotimpurile ei acolo… poetul
a scrijelit rană de-o clipă… la el
întotdeauna-i verde o câmpie – măcar atât.

poetul de-ar scrie
ah, de-ar scrie despre minuni…
ce de răni mi-aş face de dragul lui

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înspre mâine dinspre azi

într-un azi sunt atât de mâine
în mine cu mine cuvântul mă scrie
într-un jurnal
în tine cu tine poemul dragostei mă citeşte
într-un vers din acelaşi jurnal

în mine cu tine ne cerne clepsidra
înspre alt poem nisipul dintr-un sumar
în tăcere ne curge cu har
în tine dinspre mine trăieşte iubirea
în cercul ce se închide cu tine la hotar

într-un poem cu noi zâmbeşte viaţa
în mersul spre mine
într-un timp ce vorbeşte de la sine
în tăcere ne trăieşte
înspre arcul de cerc cu numele iubire

înspre mine penelul se opreşte din mişcare
în secunda de iubire cu tine
într-un poem cu mine la hotar
în cuvânt e frumuseţea unui sens atât de rar
în tine cu mine metafora unui poet hoinar

poezie de Vali Niţu din Metafore din palma cerului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încearcă să dizolve tot Universul într-un poem, care să-l umple de bani şi de glorie.

aforism de Valeriu Butulescu din Stepa memoriei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

despre minuni (5) (până la 13 măcar, voi fi poetul)

cuvântul nerostit
gestul privirii ajuns la capătul celălalt
fiorul sau ce-o fi-ncepător niciunei silabe
acolo
începe cartograful munca sa
trecerea prin miezul verbului
nu-i străină durerii
«vindecarea», fie şi uitată, îţi poate mărturisi
despre o minune

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un poem

Într-un poem scris mai demult,
Ce seamănă cu o ninsoare,
Tu eşti un cântec oarecare
Şi uneori te mai ascult.

Într-un poem scris pe-nserat
Încerc petale să înşir
Ca într-un prelungit delir
La care-ncet am aderat.

Într-un poem fără accent,
Printr-o fereastră indigo
Ne ducem care încotro
Pentru c-aşa este prudent.

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziu

Târziu de zi,
Târziu de an,
În care toate cad în van,
Târziu de dragoste,
Târziu,
Doar în culori cărămiziu,
Târziu de fericiri trecute
Puse-n romanţe pe tăcute,
Târziu de ochi frumoşi
Târziu,
Când nu mai pot,
Când nu mai viu,
Târziu de un sărut furat,
Târziu,
Că nu te-am ascultat,
Târziu
Când ai plecat pe veci
Şi eu credeam că nu mai pleci,
Târziu am naufragiat,
Într-un banal de plagiat,
La indigo te-am copiat,
Dar nu era mirosul tău,
Era miros clocit de ou,
Târzie vreme e acum
Şi singur rătăcesc pe drum
Târziu, târziu,
Dar n-am ce face,
Vremea n-o mai putem întoarce,
Târziu, regrete, despărtiri,
Într-o poveste cu iubiri,
Aşa începe dragostea,
Şi se termina tot aşa,
Târziu noi regretăm mereu
Şi luăm din viată ce-i mai greu...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (29 aprilie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haiku

poetul scrie
de Înviere poem
despre credinţă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O prea toamnă...

Braţul tău! Ah, braţul tău pe care-am înverzit,
Pe care-am înflorit şi-am învăţat rodul iubirii!
Dragostea mea, tu nu vezi, nu simţi, părăsit
Versul meu ruginit de prea toamna-nvechirii?

Cad încet de pe ramul de dor amintiri, tremurat,
Se întorc să ne spună că-i mult prea târziu
Să le-aducem cu noi pe un drum ce-am uitat...
Un surâs resemnat prins de-un suflet pustiu...

Braţul tău s-a-nclinat de prea timp şi prea ploi...
Încă stau agăţată de el, dar mă tem de furtună...
Mă-nfior disperat, uneori, când tăcerea din noi
Se strecoară pe-ascuns şi uităm de-mpreună...

Poate cad de pe braţ într-un vis, când mi-e bine...
Poate zbor ca un fulg dus spre cer de o boare...
Voi fi, poate, o briză-n ecou rătăcind serpentine,
Sau un vers de poem cu parfum dintr-o floare...

poezie de Jane Crişan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf

aici
sub albul acestei hârtii A4
veşniceşte
cel mai frumos poem

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verbul meu e târziu

Ţi-aş scrie ceva
despre nevinovăţie şi cunoaştere,
despre remuşcare şi desnădejde,
despre tristeţea mea...

Ţi-aş scrie ceva
despre frivolitate şi melancolie,
despre Platon, Socrate şi Diogene,
despre înduioşare şi poezie,
despre inima mea.

Ţi-aş scrie ceva
despre eleganţa paradoxului,
despre zilele-mi negre şi nopţile-mi albe,
despre Buna Vestire, despre patima mea,
despre iubirile mele sfârşite, roz-albe!

Ţi-aş scrie ceva unduios şi sublim,
despre căderea în cer, despre trupu-ţi şerpiu,
despre poezia ta, Simm,
dar sufletui meu s-a-npotmolit
în cuvântul... târziu!

Ştiu, Simm, ştii bine că ştiu:
verbul meu e târziu,
prea târziu!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Poetul scrie cam pe unde apucă,
Pe-o tâmplă de cer, pe-o coaja de nucă.
Poetul ghiceşte în palma Tăcerii,
ÎIn chiar miezul Nopţii, în splendoarea Verii.

Poetul adulmeca urma Ideii,
De se-nchina toti, uluiti, ateii.
Poetul saruta gura de vin,
Poetul e-un demon, un demon divin.

Poetul se-mbata cu vinul celest,
Poetul se-mbata de trupul acest'.
Poetul se-nchide in propriul arest,
Poetul se-nsala, sperand ca-i onest.

Poetul traieste Absolutul acum,
Poetul renaste din cenusa si scrum.
Poetul mai are o viata secreta,
Scrisa pe ceruri cu-a versului creta.

Poetul traieste intr-un stat paralel,
E rau uneori, si crud si rebel;
Poetul e-adesea bland ca un miel,
Iubitor de Cuvant, il iubeste pe El.

poezie de Doru Stoica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

ce buni judecători am mai fi
să nu fi fost atât de... vinovaţi...!

aşa începe... şi mai am câteva pagini şi e gata

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul unei femei în vârstă

Prea târziu ai venit libertate
Prea târziu am putut călători
Prea târziu a plecat iubitul departe
o nouă iubire nemaiputând înflori

Pasul e mic, privirea în ceaţă
Sângele curge prin vene-ngroşate
Prea târziu ai venit libertate
Prea târziu am putut călători

Auzul slăbit, faţa ridată
Părul albit şi rărit
Sufletul gol, obosit
În zadar luna în fereastră mai bate

Prea târziu ai venit libertate

rondel de Letiţia Iubu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!