Pricina

Mie mi s-a omorât timpul,
Onorată instanţă.

Când mă întorceam eu voluntar
Din război,
Am băgat de seamă
Că timpului meu îi fuseseră amputate
Inima, gura şi fruntea.

Dar nici aşa nu mi l-au lăsat în pace,
L-au pus să facă zile-chin, zile-lacrimi, zile-maşină, zile-bou
O mulţime de lucruri
Care nu-l interesau.

Apoi au început să experimenteze pe el
Fel de fel de otrăvuri -
Tristeţe, necazuri -
Parcă aşa le zicea.

Lovitura de graţie i-a fost dată în cap
Cu o bucată de destin
De esenţă tare.

Iertaţi-mi expresia,
Dar asta n-a fost viaţă!
De atunci, iată, am pierdut şi jumătate din moarte
Aşteptându-mi rândul la coadă,
Ca să v-aduc la cunoştinţă pricina mea,
Aici,
La judecata de apoi.

poezie celebră de Marin Sorescu din Tinereţea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai

întâi l-au recrutat
apoi l-au recomandat
apoi l-au reprezentat
l-au rezumat
l-au repezit
l-au retezat
apoi l-au rebotezat (?!)
apoi
l-au resuscitat
l-au redat
posterităţii de-o zi

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mie mi s-a omorât timpul, Onorată instanţă...

citat celebru din Marin Sorescu
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

39

Când a început războiul cel mare
i-au pus o mitralieră în mână şi l-au trimis pe front.
dar el, neînţelegând nimic, a rămas pe loc
cu arma în mână.

În jurul lui mureau oameni şi se năşteau morminte
în jurul lui durerea îşi construia regat
în jurul lui frica moşea monştrii.

El nu a tras în nimeni şi niciun glonţ nu l-a atins.

Când s-a oprit războiul,
l-au găsit nemişcat, cu arma plină, nearmată şi rece,
cu ochii goi, neînnoptaţi şi reci,
cu inima goală, bătând în van, bătând a moarte.

L-au judecat conform legilor războiului
şi l-au numit trădător, fricos, mucos, puţoi,
mână moartă,
mort.

I s-a interzis să treacă pe sub arcul de triumf
şi a fost şters de pe toate listele cu participanţii la război;
apoi a fost condamnat să nu moară
până nu va trăi ororile altor 41 de războaie.

El nu a înţeles nicio clipă ce se întâmplă în jurul lui.
În sinea sa, trăia deja de-o viaţă,
un război ridicat la puterea 41.

Războiul cu sinele său surdo-mut.

poezie de Romeo Aurelian Ilie din Patruzeci şi unu. Eu, surdo - mutul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pace

Acum, în amurgul meu, te binecuvântez, Viaţă –
şi asta pentru că niciodată nu mi-ai dat speranţe goale,
nici muncă fără răsplată, nici necazuri nemeritate.

Văd, la capătul unui drum dificil,
că eu am fost arhitectul propriului destin
şi, dacă am extras dulceaţă sau suc de pelin din nişte lucruri,
s-a întâmplat pentru că eu am pus dulceaţa sau pelinul în ele.
Când am plantat trandafiri întotdeauna am cules trandafiri.

Desigur, iarna va urma tinereţii mele,
dar tu nu mi-ai spus că luna mai va fi eternă.
Negreşit, mi s-au părut lungi nopţile durerii,
dar tu nu mi-ai promis numai nopţi frumoase.
Am avut apoi, în schimb, parte de unele liniştite.
Am iubit, am fost iubit, soarele mi-a mângâiat faţa.
Viaţă, nu-mi datorezi nimic, între noi e pace!

poezie de Amado Nervo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebarea toamnei sângelui de foc

E un loc pe care anii ce-au trecut
L-au lăsat să fie cum era atunci
Când acela care astăzi ţi-e pierdut
Te-ntreba: "Vrei, timpul, chiar aici, s-arunci?"

Ar fi vrut ca râul să-l primească-n unde
Şi să-l ducă-n lumea veşnicei câmpii
Care, nesfârşită, l-ar putea ascunde
Printre ierburi moarte sau păduri pustii.

L-ai privit mirată: "Cum s-arunc un timp
Când în zi de toamnă îmi aduce soare
Şi înflăcărarea altui anotimp?
Vreau să-mi fie-acelaşi data viitoare!"

Nu a fost. El, timpul, pe neaşteptate,
A-ncetat doar pentru ce-l ce nu-l voia
Şi, cuprins cu totul de eternitate,
Ţi-a lăsat, în gânduri, întrebarea sa.

Ce-ai răspunde astăzi, în acelaşi loc
Năpădit de toamna care-ţi înverzeşte
Amintiri din vremea sângelui de foc
Şi, prin timp, o umbră care te iubeşte?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alfabetul

N-a prea observat
Când a pierdut prima literă.

A continuat să vorbească,
Ocolind cu grijă
Cuvintele
Care cuprindeau acea literă.

Apoi a mai pierdut una,
Mi se pare pe A.
Soarele, Luna
Au rămas pe dinafară.

Şi încă una,
Fericirea, iubirea
Au început să nu-l mai înţeleagă.

Litera de pe urmă
I-a rămas înfiptă într-o silabă,
Ca un dinte obosit.

Acum aude, vede,
Dar nu mai are cuvinte pentru viaţă,
Formată în cea mai mare parte din literele
Pe care le-a pierdut.

poezie celebră de Marin Sorescu din Tinereţea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea este o oglindă

Un pumnal tăios inima i-a împuns
I-a tăiat-o în două, adânc i-a pătruns.
Câteva cuvinte l-au rănit profund
I-au furat trăirea, l-au băgat la fund.
O oglindă care are două feţe,
Un pumnal cu două tăişuri semeţe,
Şi un loc în suflet veşnic rezervat
Pentru o femeie ce n-a meritat.
Ce-a băgat pumnalul şi l-a răsucit
I-a furat iubirea, l-a lăsat zdrobit.

poezie de Quinn, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boala

Doctore, simt ceva mortal
Aici în regiunea fiinţei mele,
Mă dor toate organele,
Ziua mă doare soarele,
Iar noaptea luna şi stelele.

Mi s-a pus un junghi în norul de pe cer
Pe care până atunci nici nu-l observasem
Şi mă trezesc în fiecare dimineaţă
Cu o senzaţie de iarnă.

Degeaba am luat tot felul de medicamente,
Am urât şi am iubit, am învăţat să citesc
Şi chiar am citit nişte cărţi,
Am vorbit cu oamenii şi m-am gândit,
Am fost bun şi am fost frumos...

Toate acestea n-au avut nici un efect, doctore,
Şi-am cheltuit pe ele o groază de ani.

Cred că m-am îmbolnăvit de moarte,
Într-o zi,
Când m-am născut.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început

Am să vă spun acum pe scurt
Cum a fost la început.
Dumnezeu ne-a conceput
Dintr-o bucată de lut.
Când peste noi a suflat,
Cu viaţă ne-a înzestrat.
Apoi, Dumnezeu ne-a dat
Sfaturi bune de urmat.
Ne-a-învăţat cum să muncim
Şi viaţa cum s-o trăim.
De copii să avem parte
Să ducă viaţa mai departe.
Aşa a fost la început
Când viaţa a apărut.

poezie de Dumitru Delcă (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima descoperire a omului a fost libertatea, a doua a fost apa, a treia a fost focul, apoi au urmat şi alte descoperiri care n-au făcut altceva decât să ridice preţul libertăţii. Dintre toate, doar săpunul a avut cea mai tristă soartă, unii nu l-au descoperit nici acum.

citat din Valeriu Armeanu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boala

Doctore, simt ceva mortal
Aici, în regiunea fiinţei mele
Mă dor toate organele,
Ziua mă doare soarele
Iar noaptea luna şi stelele.

Mi s-a pus un junghi în norul de pe cer
Pe care până atunci nici nu-l observasem
Şi mă trezesc în fiecare dimineaţă
Cu o senzaţie de iarnă.

Degeaba am luat tot felul de medicamente
Am urât şi am iubit, am învăţat să citesc
Şi chiar am citit nişte cărţi
Am vorbit cu oamenii şi m-am gândit,
Am fost bun şi-am fost frumos...

Toate acestea n-au avut nici un efect, doctore
Şi-am cheltuit pe ele o groază de ani.
Cred că m-am îmbolnăvit de moarte
Într-o zi
Când m-am născut.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru ce n-a fost

La judecata de apoi va fi
Încurcătură mare
Că oamenii nu vor fi judecaţi
Pentru ce a fost cât pentru ce n-a fost.
Ion.
Ăsta va intra primul
Şi nu-l va întreba nimeni
De ce a făcut aia şi aia
Dar va fi întrebat
Tu ştii ce s-ar fi întâmplat
Dacă tu nu făceai aia şi aia
Ce planuri avea Dumnezeu
Cu aia şi cu ăla
Şi nu va şti să răspundă.
Ionel.
Ăsta va intra al doilea
Şi nu-l va întreba nimeni
Ce-ai căutat acolo sau dincolo
Că ăsta ar găsi răspuns
Ar spune că ea încă
De aici a vrut acolo
Şi-ar scăpa
Mihai.
Aşadeci oamenilor li se vor pune
Doar întrebări despre ce n-a fost.
Şi n-a fost nici iubirea mea.

poezie de Marius Robu din Drumul robilor (20 septembrie 2003)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avocata (cu ură): Acest ticălos, care astăzi este clientul meu şi pe care trebuie să-l apăr, a scris poezii, cu regele şi americanii, onorată instanţă. Avem aici declaraţia sa olografă...
Judecătorul: Olografă, ai spus? Nu înţeleg... Cum adică, olografă?
Aurica: Onorată instanţă. (Îi întinde declaraţia). Aveţi aici o declaraţie manuscris, întocmită manual de inculpat, adică scrisă de el, cu mâna lui, proprietate obştească...
Judecătorul (citeşte cu greutate declaraţia):... re-ge-le şi ame-ri-ca-nii... (Speriat). Cum adică? Au venit deja americanii?...
Avocata: Nu au venit, onorată instanţă! Şi nici nu vor veni! Însă inculpatul ar dori să-i aducă. Şi-a exprimat această intenţie în mai multe poezii...

replici din piesa de teatru Rugul aprins, scenariu de Valeriu Butulescu (2013)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfum

"A fost odată ca-n poveşti"
-Că dacă n-ar fi fost e-acum-
Pe undeva, pe la Piteşti,
O făbricuţă de parfum.

Patronul ei, un om şcolit
La Amsterdam şi la Paris,
Întors acasă-a reuşit
Să facă un parfum de vis.

Aflase el, pe unde-a fost,
Că, dacă-i rău mirositor,
Un lucru poate-avea un rost
Când e făcut folositor.

Ştiu toţi cei care îi cunosc
Aroma câinelui enot,
Sau cea a boului de mosc,
Şi ambra de la caşalot.

De la idee la parfum
A fost confuz, incoerent,
Aşa că a plecat la drum
Să caute ingredient.

Tot căutând, înfrigurat,
Deodată a avut noroc:
Într-o speluncă dintr-un sat
A cunoscut un sărăntoc.

Era murdar, era şi beat,
Statea, de ceilalţi, izolat,
Căci mirosea urât, ciudat:
Ăsta-i mirosul căutat!

A cumpărat nişte rachiu
Şi l-a cinstit, l-a încântat,
De se uitau ceilalţi saşiu
Cum stă cu cel mai prost din sat.

L-a dus acasă, mai târziu,
Ceva-n grădină-a cercetat,
Şi-a reuşit, cu vai şi chiu,
Să-i dea şi acte la semnat.

O săptămână mai târziu
A scos pe piaţă un parfum
Deosebit şi auriu,
Pe piaţa de parfumuri: Bum!

Iar făbricuţa lui a mers
Şi la export cu marfa sa,
Curând, din datorii a şters
Şi-a început a câştiga.

Dar în domeniu-avea duşmani
Cu mari averi, ce nu pricep
Cum poate el să facă bani,
Că e român şi nu concep.

Şi-au angajat informatori,
Sperând secretul a-i afla,
Au mers, apoi, la procurori
Ca să-l acuze de... ceva.

L-au urmărit, l-au ascultat,
L-au căutat la TVA
Şi, în final, l-au acuzat
Că n-a dat taxa la... hazna.

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

22

Cu pieptul de bronz cu inima de piatră
cu gura de cristal
păşesc batjocoriţi sub pământ cu pământ
cu viaţă răsuflând început de final
Cine-au fost? Cine sunt?
Ce umbre de strigăt au fost puse-n cuvânt
când liberi mai plâng pronunţând râsul lor
ca şi cum nici n-au fost
nici nu sunt
şi nici să mai fie
din mormânt... nu mai vor!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am arătat aşa cum am fost; demn de dispreţ şi josnic, când am fost; bun, generos, sublim, când, de asemenea, am fost; mi-am dezvăluit sufletul aşa cum tu însuţi l-ai văzut. Fiinţă Eternă, strânge în jurul meu nenumărata mulţime a semenilor mei; să asculte confesiunile mele, să ţipe la ticăloşiile mele, să roşească la nemerniciile mele. Şi fiecare să-şi descopere la rândul său, inima, cu aceeaşi sinceritate, la picioarele tronului tău; apoi să-ţi spună măcar unul, dacă se va încumeta: Eu am fost mai bun decât omul acesta.

Jean-Jacques Rousseau în Confesiuni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Una dintre ironiile bisericii este faptul că oamenii care lucrează în numele Domnului îşi găsesc rareori timp pentru El. Părinţii lui Isus l-au pierdut la Templu şi nu sunt nici măcar ultimii care l-au pierdut acolo.

citat din Vance Havner
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boala râsului

S-a născut dintr-un hohot de râs.

Când părinţii au trebuit să îi arate lumea
El a început să râdă în faţa fiecărui lucru,
Până la soare.
Şi a fiecărui cuvânt,
Până la infinit.

La şapte ani încă nu se oprise din râs
Şi doctorii l-au trimis la şcoală.
Profesorii i-au arătat cartea de fizică
Dar el râdea ţinându-se cu mâinile de burtă.
La istorie ajunsese cu mâinile la genunchi.
La geografie, la tălpi.

Atunci doctorii i-au recomandat trei femei
Demne de acest nume,
De care să se-ndrăgostească,
Dragostea intrând în profilaxia liniştii.
Cum să vă spun?
Pe prima a iubit-o-n hohote,
Pe a doua a zâmbit-o,
Cu a treia s-a-necat de râs.

Atunci doctorii i-au prescris moartea,
S-o ia o dată în viaţă
Şi după aceea câte o linguriţă
Din trei în trei veşnicii.

Dar şi în mormânt
El tot mai continuă, şi azi, să râdă.

Până acum a fost mutat în vreo
Şapte cimitire
La cererile repetate
Ale răposaţilor.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deci ce-am pierdut? O mulţime de lucruri. Dacă ar fi să le aştern pe hârtie, aş umple probabil un caiet studenţesc. Lucruri care la vremea respectivă nu mi s-au părut importante, care mi-au adus necazuri, dar şi reversul lor. Am pierdut oameni, obiecte, sentimente. Dacă ar fi să folosesc o metaforă, aş spune că existenţa mea a fost o gaură simbolică într-un buzunar, pe care nu ştiu cum aş putea-o drege cu acul şi aţa.

Haruki Murakami în La capătul lumii şi în ţara aspră a minunilor
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stan era om tăcut în felul său, dar şi când da câte-o vorbă dintr-însul vorba era vorbă, la locul ei, şi nu-l putea răpune te miri cine. Mulţi trăgeau nădejdea să-l ia de ginere, dar flăcăul era chitit la capul său şi nu se da cu una, cu două. Şi aşa, de la o vreme, şi prietenii şi babele, lehămetindu-se, l-au dat în burduful dracului şi l-au lăsat pe seama lui, să facă de-acum înainte ce-a şti el cu dânsul, că ei şi-au luat toată nădejdea.

Ion Creangă în Povestea lui Stan Păţitul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!