Urcam pe un nor, apoi pe alt nor
Urcam pe un nor, apoi pe alt nor,
Am dat de un măreț, aș spune, un cor,
Eram și eu, eram, nu eram,
Un fel de gală sau un bairam,
poeții, unii, alții în unii,
Eu mă purtam singurel ca lăstunii,
Tigrii mulți întâlneam pe parchet,
vinul avea iz de schelet.
Chifteaua refuză un premiu, ei și?
Eu îl cunosc din anii, mai știi?
Mintea și inima, numai noțiuni,
Iar cu noțiunile ajungi la minciuni.
Siajul e prima, sidiul e rupt,
Ah tu, blucimus, cameleosupt.
Branca și zdranga, ce poezie
Se poate naște pe o hârtie?
Acum e lehuză breasla cu genii,
Salvați de suine sămânța, cocenii.
Spune chifteaua că e trecătoare,
O laudă șeful, o carte tot are,
Există drumul în sus, înapoi,
Există nemoartea cu ochi de vulpoi,
Se ruinează obiectul abject,
Totuși poemul are efect.
Caii se-mpușcă singuri, un bici
Este-ndeajuns să-l faci biet arici,
Numai scriitorii nu mor când vor,
Tigrii mulți întâlneam pe parchet,
Pe sub apele care rumegau un schelet.
Chifteaua refuză un premiu, ei și?
Eu îl cunosc din anii, mai știi?
Mintea și inima, numai noțiuni,
Iar cu noțiunile ajungi la minciuni.
Siajul e prima, sidiul e rupt,
Ah tu, blucimus, cameleosupt.
Branca și zdranga, ce poezie
Se poate naște pe o hârtie?
Acum e lehuză breasla cu genii,
Salvați de suine sămânța, cocenii.
Spune chifteaua că e trecătoare,
O laudă șeful, o carte tot are,
Există drumul în sus, înapoi,
Există nemoartea cu ochi de vulpoi,
Se ruinează obiectul abject,
Totuși poemul are efect.
Caii se-mpușcă singuri, un bici
Este-ndeajuns să-l faci biet arici,
Numai scriitorii nu mor când vor,
Tat twam asi aș rosti în viitor,
Că mi-este rudă criticul cel
Mai generos, căpitanul Mișel.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre poezie
- poezii despre șefi
- poezii despre vin
- poezii despre viitor
- poezii despre timp
- poezii despre tigri
- poezii despre scriitori
- poezii despre salvare
- poezii despre rude
Citate similare
Precum în cer
În orice legendă există sămânța
Viitorului, is not?
Rugi de iertare se lasă pe iarba cerului.
Iar mormântul meu așteaptă la margine,
aproape de gard, de mersul tramvaielor.
Într-o noapte cimitirul dispăru, se spune
Că ar fi zburat la cer. Mormântul meu ioc.
Iar eu mă plimb liber, fără baston, barbă,
Carte de rugăciuni, deși nu am deschis-o
Până acum. Parcă nimeni numai crede în moarte.
Toți vor să ajungă în cer vii și nevătămați.
Cică un sfârșit tot există, cam ascuns,
Bătrânii ne spun ceea ce-i dor, dar
Nu ne anunță la timp despre moarte,
De n-am fi atât de autonomi, eu cred
Că nimeni nu ar muri, din solidaritate,
Suntem toți o materie și un spirit,
Ce atâta autonomie trupească,
O bătrână în cârje, alaltăieri
s-a prefăcut într-un înger cu aripi,
acum zboară pe sus, unii chiar au zărit-o.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre bătrânețe, poezii despre îngeri, poezii despre zbor, poezii despre tramvaie, poezii despre solidaritate, poezii despre sfârșit sau poezii despre religie
Între compătimire și iubire
Între compătimire și iubire
Nu există punte, țin minte,
Eram în golful Akaba, prindeam pești argintii,
Apoi îi dădeam unei pisici persane,
Ce poftă avea pisica, cam asta voiam să spun,
Nu poți pierde ce nu ai avut,
Despre erori numai sticlarul poate vorbi,
Pentateuchul te cioplește ca un sculptor,
Numai Gretchen mai cântă în noapte.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre pisici
- poezii despre vorbire
- poezii despre sculptură
- poezii despre poftă
- poezii despre pești
- poezii despre noapte
- poezii despre muzică
- poezii despre iubire
- poezii despre greșeli
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Tu nu ești mintea. Când vezi că tu nu ești mintea, orice ți-ar spune mintea, tu nu ești preocupat de problemele ei. Indiferent dacă are credința că ești Dumnezeu sau că nu ești Dumnezeu, că are o nevoie sau că nu are o nevoie, este anulat din start. Ce rămâne? Este ceea ce Este. Această Prezență este desăvârșită. Simțământul de A FI sau "Eu-Sunt" nu poate să lipsească, el este cel care are grijă de tine, care îți face inima să bată. EL este aspectul lui Dumnezeu manifestat. Când încerci să-l ajuți pe "Eu-Sunt" cu mintea, atunci începe să apară întreaga confuzie. Exact asta am spus, că doar "Eu-Sunt" există, restul nu există. În el există totul, în acest "Eu-Sunt" există întreaga iluzie. Pentru că "Eu-Sunt" găzduiește mintea și atunci mintea creează întreaga Mahamaya. TU NU EȘTI MINTEA. În fața Absolutului, chiar și aceste cuvinte sunt lovite de nulitate.
Atmaji Maharaj în EL este Aici de la începutul veacurilor și găzduiește în EL toate veșniciile, Partea 2
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre religie, citate despre perfecțiune, citate despre nulități, citate despre inimă, citate despre existență, citate despre cuvinte, citate despre ajutor sau citate despre Dumnezeu
În orice om există o voce, o chemare care îi cere să devină diferit de restul. Această voce își poate reduce volumul odată cu trecerea timpului și presiunea celor din jur însă nu amuțește niciodată, reamintind permanent ființei umane că este destinată să se exprime pe sine în toată puterea și măreția ei. Fiecare om se naște cu un potențial care poate fi scos la suprafață și exploatat la infinit. Nimeni nu poate spune că se află pe acest pământ și este desăvârșit. Tot timpul există loc de perfecționare. Asta ne spune că pe drumul evoluției noastre, nu există obstacol de nedepășit, dorință ce nu poate fi îndeplinită. Cu toate astea, foarte mulți oameni rămân blocați la nivelul turmei, cu o personalitate ștearsă sau chiar inexistentă.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre timp, citate despre voce, citate despre obstacole, citate despre naștere, citate despre infinit, citate despre evoluție sau citate despre dorințe
Lucrare justițiară
Lumea se bazează pe iluzii, pe autonegare și altele.
Trăiește, nu șovăi, există înțelepți și la casa de nebuni....
Nici faptele și nici gândurile altora nu ți se potrivesc.
Nu există bucurie fără suferință, dar există suferință și atât.
Totul trece numai tu rămâi același, deși crezi că te schimbi.
Oricine se consideră nevinovat, dar nu este.
Când cauți adevărul, leagă-te la ochi.
În libertate nu există autoritate.
Nici un cuvânt nu dă lapte și pâine.
Când te rupi de realitate, trăiești un vis absolut, dar cine știe cum se termină?
Adevărul absolut e mut și surd, degeaba strigi.
Ce cale trebuie să alegem? Calea care duce undeva.
Nu fi virtuos, te costă, dar și păcatul te costă.
Învățătura nu face lumea mai bună, nici mai rea.
Puterea este mereu împotriva omeniei.
Când nu se mai înțelege nimic, vine un înțelept și spune ceva absurd.
Cine spune că noi am ieșit din Evul Mediu? Unii nu au ieșit nici din Era primitivă.
Visul săracului este de a deveni bogat, dar bogatul la ce visează?
Matematica este singurul domeniu care nu cunoaște ura.
Sinceritatea absolută poate duce la crimă.
Consideră orice mișcare ca pe un exercițiu fizic.
Și altele.
******************************************************
Nu știi, nu te miri
Îmi smulg pielea de pe mine,
Mă doare, îmi lepăd trupul,
Nu simt nimic,
Intru în tunel, văd o lumină,
Ca o rază-n rouă.
Nu știam ce-i moartea,
Oricât o gândeam,
Am aflat în clipa
Unei luni, alt an.
Am trecut de parcă
Eram pe un cal,
Dincolo e bine,
Calm și numai calm.
Nici durere, teamă,
Dor de vechi iubiri,
Cât de simplu este,
Nu știi, nu te miri.
*********************************************
Fericirea în exces poate ucide,
Ființa mea ignoră, desfide,
Râd saltimbancii pe funii și cad,
Lumea respiră intens, sacadat.
Caut rețetele nemuririi,
Ele-s ascuns sub trandafirii
Din Grădina paradisiacă,
Vino, iubito, vezi, moartea pleacă.
**********************************
Din aripi se fac garduri, din garduri iară aripi,
Ne sprijinim de farduri, prieteni fiind cu Harry.
În baniță pui stele, din stele verzi faci versuri,
Ce poți să faci cu ele? Pruncul se naște-n dresuri.
Nu lopăta cu linguri, dă furculițe celor
Ce mâncă oameni singuri, pirați, bătrânii sailors.
Țoiul e bun la Belu, când sapă unii groapa,
Cine-i Isaac sau mielul? Ne-aleargă focul, apa.
Ceaunul este unul, tigaia, puia-gaia,
Dă-mi luna jos cu tunul și anul cu potaia.
********************************************************
Regii m-au lăsat plecând, dar eu, dar noi?
Toată noaptea am dărâmat imperii.
Mânjit de glorie nu sunt și nu voi fi,
E glodul mult prea gros,
Aveam un prieten globeu, prietenul meu,
E plină Biblia de prieteni, dar și de amante voinice,
De va fi să mor, puneți alături un globeu,
Capul râde, picioarele protestează,
Robespierre a greșit, picioarele trebuiau ghilotinate, era mai elegant,
Ne schimbăm, suntem aceiați, iar ne schimbăm, tot aia,
Picioarele sunt de vină, Dumnezeu nu are picioare,
De aceea este veșnic, cum de n-ați observat,
Cine ar fi-ndrăznit să-l urce pe Dumnezeu de picioare?
Deschizi radioul, afli, Nietzsche, vecinul, e mort.
Dincolo de viața aiasta, eram tot eu, visând că legănam
Zece copii nefăcuți din prima noapte de dragoste.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prietenie, poezii despre înțelepciune, poezii despre visare, poezii despre schimbare, poezii despre râs, poezii despre picioare sau poezii despre moarte
Ce n-am visat
Eu am visat, ce n-am visat,
Colegi și dascăli, vii și morți
Unul acum e deputat,
Altul cerșește pe la porți,
Apoi un biet politofag,
Ce tot jonglează cu parai,
Prima logodnică de-un veac,
Îmi spune, ce idiot erai,
Pe șeful ros de avangard,
Pe Visarionîci tot mai viu,
Secretul e, mi-am cumpărat,
saltea DORMEO, eu o știu.
Mult țintuit de îngeri albi,
am sărăcit, dar vise am,
n-am adunat elogiul calp,
de mincinoși încerc să scap,
prieteni mulți n-am adunat,
visat-am munți și i-am urcat,
m-au mângâiat ghețari sticloși,
viața-i goană de gogoși.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre secrete, poezii despre parlament sau poezii despre munți

Frumoasa și bestia (retro)
Eram doar un bici
cu nervii în vânt
ea nu era de-aici
vă zic pe cuvânt
Cu părul plângând
era prea frumoasă
dar numai în gând
o mai văd pe-acasă
Era prea frumoasă
o
nu nu era de-aici
ea numai mătasă
eu doar atât arici
poezie de Costel Zăgan din Ode gingașe (2019)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frumusețe, poezii despre vânt, poezii despre păr, poezii despre gânduri sau poezii despre cuvinte
Noul ghid pentru poezie
1
Dacă un om înțelege o poezie,
va avea necazuri.
2
Dacă un om trăiește cu o poezie,
va muri singur.
3
Dacă un om trăiește cu două poezii,
o va înșela pe una.
4
Dacă un om concepe o poezie,
va avea un copil mai puțin.
5
Dacă un om concepe două poezii
va avea doi copii mai puțin.
6
Dacă un om poartă coroană pe cap când scrie,
acest lucru va fi aflat de toată lumea.
7
Dacă un om nu poartă coroană pe cap când scrie,
nu va dezamăgi pe nimeni, ci numai pe sine.
8
Dacă un om este supărat pe o poezie,
va fi disprețuit de oameni.
9
Dacă un om continuă să fie supărat pe acea poezie,
va fi disprețuit de femei.
10
Dacă un om acuză public poezia,
în pantofii lui va curge urină.
11
Dacă un om renunță la poezie pentru putere,
va avea și mai multă putere.
12
Dacă un om își laudă poeziile,
va fi iubit de toți proștii.
13
Dacă un om își laudă poeziile și iubește proștii,
va înceta pentru totdeauna să scrie.
14
Dacă un om tânjește să fie preamărit pentru poeziile lui,
va ajunge șacal în lumina lunii.
15
Dacă un om scrie o poezie și laudă poezia unui prieten,
va avea o amantă frumoasă.
16
Dacă un om scrie o poezie și laudă excesiv poezia unui prieten,
va pierde amanta.
17
Dacă un om își însușește poezia altuia,
i se va dubla mărimea inimii.
18
Dacă un om își lasă poezia în pielea goală,
se va teme de moarte.
19
Dacă un om se teme de moarte,
va fi salvat de poeziile lui.
20
Dacă un om nu se teme de moarte,
el va putea sau nu fi salvat de poeziile lui.
21
Dacă un om termină de scris o poezie,
se va scălda în siajul vid al patimei sale
și va fi sărutat de coli albe de hârtie.
poezie de Mark Strand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre hârtie, poezii despre amantă, poezii despre încălțăminte, poezii despre viață sau poezii despre sărut

Sămânța focului iubirii
(epopee)
Am pus cenușă peste
focul veșnicei iubiri,
Ce arde, tainic,
Adânc înlăuntrul meu,
Jăratecul sfărâmat rânjește
la mine ascuns,
Ca să-mi facă în ciudă.
Și-mi spune,
printre dinții sălbatici:
Ce ai făcut suflet nefericit,
Ai stins
sămânța focului iubirii?
Cum vor mai știi
de acum oamenii
de această sămânță,
Dacă tu ai stins-o cu nesăbuință?
Bateți vânturi și spulberați cenușa,
Suflați tare, salvați sămânța,
Sămânța focului iubirii!
poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre foc, poezii despre cenușă, poezii despre suflet, poezii despre nefericire sau poezii despre dinți
Chibzuieli
Nu chibzui nimic, adevărul este doar o părere.
Lumea se bazează pe iluzii, pe autonegare și altele.
Trăiește, nu șovăi, există înțelepți și la casa de nebuni.
Nici faptele și nici gândurile altora nu ți se potrivesc.
Nu există bucurie fără suferință, dar există suferință și atât.
Totul trece numai tu rămâi același, deși crezi că te schimbi.
Oricine se consideră nevinovat, dar nu este.
Când cauți adevărul, leagă-te la ochi.
În libertate nu există autoritate.
Nici un cuvânt nu dă lapte și pâine.
Când te rupi de realitate, trăiești un vis absolut, dar cine știe cum se termină?
Adevărul absolut e mut și surd, degeaba strigi.
Ce cale trebuie să alegem? Calea care duce undeva.
Nu fi virtuos, te costă, dar și păcatul te costă.
Învățătura nu face lumea mai bună, nici mai rea.
Puterea este mereu împotriva omeniei.
Când nu se mai înțelege nimic, vine un înțelept și spune ceva absurd.
Cine spune că noi am ieșit din Evul Mediu? Unii nu au ieșit nici din Era primitivă.
Visul săracului este de a deveni bogat, dar bogatul la ce visează?
Matematica este singurul domeniu care nu cunoaște ura.
Sinceritatea absolută poate duce la crimă.
Consideră orice mișcare ca pe un exercițiu fizic.
Și altele.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bogăție, poezii despre învățătură, poezii despre suferință, poezii despre sinceritate sau poezii despre realitate

Numai acea parte a artei care există în procesul plăsmuirii artistice poate constitui obiectul psihologiei, nu însă și aceea care reprezintă esența intrinsecă a artei. Această a doua parte, ca și întrebarea ce reprezintă arta în sine, nu poate constitui niciodată obiectul unui mod de examinare psihologic, ci numai estetico-artistic.
Carl Gustav Jung în Despre fenomenul spiritului în artă și știință
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre artă sau citate despre psihologie

Mai știi...
Mai știi cum te strigam pe-atunci
icoană cu picioare lungi
veneai pe râu sau râu erai
curgeai în mine până-n rai
cu limba preschimbată-n bici
vânam pe coapse iepuri mici
coseam prin pulpe fân mieriu
erai mireasmă, eram viu
Dar of of of desiș de ochi
acum de mine trag trei popi
carnea-mi miroase de pe-acum
a scândurică de salcâm
pe când mânzește muști din cai
mie țărâna-mi spune hai,
mie ulcica-mi zice blid,
iubire-măr rostogolit...
poezie de Mircea Dinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iepuri sau poezii despre icoane

Unde-s viață anii mei
Unde-s viață... anii mei?
Doar tu știi ce am făcut,
Tu m-ai pus în păr scântei
Și speranțe-n așternut.
Unde-s clipele nebune
Și iubirile... de ieri?
Numai tu îmi poți a spune,
Dintr-o mare de tăceri.
Unde-s viață... anii mei?
Rătăciți prin astă lume
Și-mbrăcați în flori de tei,
Pentr-o dragoste anume.
Te tot duci ca o nălucă
Înspre visele... deșarte,
Ai pus soarele în furcă
Și-amintirile-ntr-o carte.
Unde-s viață... anii mei?
Cât aș da să-i am cu mine,
Să fiu numai eu... cu ei,
În amurgul ce tot vine.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre trecut, poezii despre flori, poezii despre cărți sau poezii despre Soare
Atunci când există numai dragoste trupească, și dacă, de pildă, femeia află că soțul ei a privit la alta, atunci îi aruncă vitriol în ochi și îl orbește; în timp ce, atunci când există dragoste curată, o doare mai mult și caută cu orice chip să-l aducă iarăși pe drumul cel bun. Astfel vine harul lui Dumnezeu.
Paisie Aghioritul în Cuvinte duhovnicești, vol. IV - Viața de familie (2003)
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre soț, citate despre iubire, citate despre femei, citate despre căsătorie sau citate despre curățenie
Eu nu vă cunosc pe voi!
Eu nu vă cunosc pe voi,
Acum așa rătăcite oi!
Inchisă plânge-a Mea Biserică
Și nimeni nu poate să zică,
Că n-a avut timp și să știe
Acum Casa vi se va lăsa pustie!
Inchisă plânge Biserica Mea
Că nu mai e cine sa intre in Ea...
Ți-am dat o haina de botez
Acum tu nu ai niciun Crez,
Datu-ți-am Eu albă haină,
Altarul te-a așteptat in taină...
In Epicleză pe Masă eram
Dar n-ai vrut să știi că pentru tine muream..
Unde erai tu, om fără minte,
Care nu știi de Tainele Sfinte?
La Slava lumii tu căutai,
In loc tu slujba s-o faci Rai!
Reverenda, predică,
Și nu lumii să fii tu piedică....
Acum șezi in umbra mortii
Diavolului te-ai dat sorții!
Îndreptare nu mai este,
Caci moartea vine fara de veste!
Si cum te va prinde ea trăind,
Asa ramâi, in veci, umblând!
Pe unii îi prinde, atunci, bând...
Iar pe alții desfrânand...
Tu cu jale-apoi plângând
Pocăință deșartă având,
Vei privi, spre Rai, cu dor...
Dar nu mai esti călător!
Sfârșit e iată drumul tău,
N-ai vrut să crezi in Dumnezeu!!!
rugăciune de Forțu Mădălina (24 martie 2020)
Adăugat de Forțu Mădălina

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vestimentație, poezii despre creștinism, poezii despre biserică, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie sau poezii despre pocăință
Diferența dintre minte și inimă? Mintea îți spune care este cel mai inteligent lucru pe care poți să-l faci, inima îți spune ce să faci pur și simplu.
citat din Wiz Khalifa
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre inteligență
Ridică-te
Ridică-te,-mi spune, ridică-te repede,
Vreau să-ți sorb aerul din preajmă,
Vreau să-ți sorb lumina din preajmă.
Ridică-te,-mi spune, ridică-te repede,
Vreau să stau pe scaunul tău,
Vreau să stau pe scaunul tău.
Ridică-te,-mi spune, ridică-te repede,
Vreau să-ți beau vinul din carafă,
Vreau să-ți beau vinul din carafă.
Ridică-te,-mi spune, ridică-te repede,
Dă-mi patul tău și dă-mi lingura ta.
Dă-mi perna ta și dă-mi strachina ta.
Ridică-te,-mi spune, ridică-te repede,
Sfâșie-ți pieptul și dă-mi inima,
Trebuie să-ți mănânc chiar acum inima.
Ridică-te,-mi spune, ridică-te repede,
Aleargă și mori la marginea urbei.
Chiar acum aleargă și pieri la marginea urbei.
E pletos și pocit, pare tânăr,
N-are loc de mine pe lume,
N-are loc de mine pe lume.
Mă uit la el, râsul m-apucă,
Râsul m-apucă și râd, și râd,
Și numai eu știu de ce râd...
Numai eu și Moartea știm de ce râdem,
Numai noi doi, numai noi doi,
Și poate și Soarele... Poate și Soarele.
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tinerețe, poezii despre oraș, poezii despre inimă sau poezii despre aer

În inima fiecăruia există iubire, dar numai că unii o folosesc numai pentru ei înșiși.
Viorel Muha (septembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!

Salvare
Pentru cei mulți
Poemul acela era translucid
Numai cei inițiați
În arta poetică puteau descifra
Câteva sensuri de interpretare
Alți primeau meditații de la cei inițiați
Și așa rezultau
Variante multiple
Înțelesuri numeroase
Prin care trecea lumina conștiinței
Lăsând poemul să prindă viață
În mintea copiilor
Să se cultive și să rodească
Aprioric peste ani
Sămânța compozițiilor
De certă valoare.
poezie de David Boia (6 iulie 2021)
Adăugat de David Boia

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre valoare, poezii despre copilărie, poezii despre conștiință sau poezii despre artă
Drumul cunoașterii
Ca eu să te cunosc,
mai întâi trebuie să-ți efleurez privirea,
apoi să-ți tulbur mintea ca un mosc,
să mă primești în gând, gândirea,
să iau un loc în suflet,
să-ți ating într-un tot tremur mâna,
de care să mă prind dintr-un răsuflet,
să mă apropii mult de corp, întins pe râna
pe care să-l pătrund
pe toatele intrări, cotloane
și unde să mă vărs profund
de mine, să mă uit de orice, galoane
ce inutile sunt,
când dezbrăcat tot, gol
de umbre... numai o umbră pe pământ
e numai adevăr, nu se mai joacă rol,
ci numai pur și simplu dăruirea
total, până la oase... trosc,
când e doar câteva minute fericirea
de-a fi, să pot să te cunosc
și să mi te repet minute, ore, zile, ani...
ce fac din fire, firi, bălani...
pân' n-o să mă mai recunosc!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cunoaștere, poezii despre zile, poezii despre nuditate, poezii despre mâini, poezii despre minute sau poezii despre jocuri