Funeste mâni
Presimt
Funeste mâni, care îmi strâng astăzi
Cu forța voastră brută cărțile damnate
Voi îmi veți cartona odată
Opera omnia, de lux
Visez,
Funeste mâni, cum, furioase, buzele vor cere
Să le dați foc
Și veți ține în căușul scatoalcei
Reci și improvizate scrumiere
Cenușa spulberată de palele de vânt.
Și plâng...
Veți fi la fel de noduroase atunci, funeste mâni.
parodie de Constantin Ardeleanu, după Lucian Blaga
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Frumoase mâni
Presimt:
frumoase mâni, cum îmi cuprindeți astăzi cu
căldura voastră capul plin de visuri,
așa îmi veți ținea odată
și urna cu cenușa mea.
Visez:
frumoase mâni, când buze calde-mi vor sufla
în vânt cenușa,
ce-o s-o țineți în pălmi ca-ntr-un potir,
veți fi ca niște flori,
din care boarea-mprăștie -- polenul.
Și plâng:
veți fi încă așa de tinere atunci, frumoase mâni.
poezie celebră de Lucian Blaga din Poemele luminii (1919)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai atunci când veți sorbi din râul tăcerii, veți începe cu adevarat să cântați. Și numai când veți fi atins vârful muntelui, veți începe cu adevărat să urcați. Și numai când pămantul vă va cere ce-i trupesc în voi, veți dansa cu adevărat.
citat celebru din Khalil Gibran
Adăugat de Adriana Pleșca

Comentează! | Votează! | Copiază!
Idolatria poate atinge limite funeste: "Ce craniu frumos?!"
aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Iisus Hristos: Dar vai vouă bogaților, că vă luați pe pământ mângâierea voastră. Vai vouă celor ce sunteți sătui acum, că veți flămânzi. Vai vouă celor ce astăzi râdeți, că veți plânge și vă veți tângui.
replică din Sfânta Evanghelie după Luca, Ucenicii smulg spice sâmbăta. Vindecarea unui om cu mâna uscată, sâmbăta. Alegerea celor doisprezece apostoli. Predica de pe munte. - 6:24-25 de Sfântul Luca
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă vă credeți capcana gândului numită "om, persoană", toți veți avea nevoie de terapie, dacă vă veți vedea Sinele cel veșnic, așa cum vă văd eu, veți realiza de ce eu nu "fac aici", sunt Aici, propria voastră inimă, sau Eterna Voastră Libertate!
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Corp de literă
Și dumneavoastră veți ajunge din iubit
un bărbat din hârtie de scris și citit. Astfel că
după moarte veți avea mult timp. De trăit.
Veți fi răscolit.
Veți simți o anume plăcere la răsfoit
poezie de Floarea Tutuianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Triolete simboliste
Pornind din vremuri de demult
Un glas de trâmbiță mai sună,
Și-așa de drag mi-e când l-ascult
Pornind din vremuri de demult.
În al vieții trist tumult
Și-n dragostea-mi inoportună,
Pornind din vremuri de demult,
Un glas de trâmbiță mai sună.
*
Apocaliptica gândire
De azi e înțeleasă mâni;
Tiranilor, ce prevestire!
Le cad topuzele din mâni!
O apă-ntreaga omenire,
Nici robi de-acu și nici stăpâni:
Apocaliptica gândire
De azi va fi-nțeleasă mâni!
poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă veți dobândi deprinderea de a suprima orice criticism inutil în viață sau în munca voastră profesională, veți grăbi considerabil dezvoltarea voastră ca actor.
citat din Michael Chekhov
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

De pe ochi ridici...
De pe ochi ridici închisă
Languroasa, lungă geană,
Rai de fericiri promise
Și de tainică dojană.
Și-ți pui degetul pe gură,
Sfătuiești și ameninți
Și îmi dai învățătură
Să ne facem mai cuminți.
Atunci brațul meu cuprinde
Mlădiosul tău grumaz:
"Mâni vom fi cum vei pretinde,
Dar cum sunt mă lasă az."
Astfel lupt cu-a ta mustrare
Ceasuri, zile, săptămâni,
Și mereu a mea-ndreptare
O amân de azi pe mâni.
poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pur și simplu, nu veți fi aceeași persoană peste două luni, dacă de acum înainte veți mulțumi conștient în fiecare zi pentru abundența care există în viața voastră. Și veți pune în mișcare o lege spirituală străveche: cu cât ai mai mult și ești recunoscător pentru asta, cu atât mai mult ți se va da.
Sarah Ban Breathnach în Pur și simplu, Abundență
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Atunci când ați obținut ceea ce ați dorit, desigur că veți fi fericiți pe moment; dar imediat după aceea veți simți un gol, mai aveți nevoie încă de ceva... Niciodată nu sunteți satisfăcuți. Ce este atunci de făcut? Să căutați lucrul cel mai îndepărtat și de nerealizat: perfecțiunea, imensitatea, veșnicia, iar pe drum le veți găsi pe toate celelalte: cunoașterea, bogăția, puterea, iubirea... Da, le veți dobândi chiar fără să le cereți.
Omraam Mikhael Aivanhov în Grăuntele fericirii
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am născut spre-a fi pământ
M-am născut spre-a fi pământul
Peste care, în surdină,
Voi călcați... Cu toate astea
Nu m-ați smuls din rădăcină.
Insipidă-mi este ființa!
Un cockteil din cioburi, care
S-au unit în neființa
Permanent risipitoare.
Pașii voștri îmi sfărâmă
Numai setea... Ce adâncă
E prăpastia tăcerii!
Trupu-i adâncit în stâncă...
Leg cu funii de lumină
Lumea voastră de a mea...
Oropsiți de ne-odihnă
Veșnic mă veți căuta.
Eu va voi pătrunde-n suflet
Ca un clopot de cuvinte,
Voi pierduți și reumatici,
Nu mă veți mai ține minte...
Fi-voi doar o amintire -
Praf de stele-n lumea mea.
Voi veți plânge -umbre stranii,
Fiindcă nu mă veți avea.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Obosită de permanentele conflicte, jigniri și stresuri, mintea are nevoie de o retragere periodică din lumea simțurilor, pentru a intra în legătură telepatică cu forța și înțelepciunea subconștientului. Dacă veți urmări să păstrați mereu această legătură, veți fi ghidați permanent de către ea și veți reuși să învingeți orice dificultate.
Joseph Murphy în Puterea Extraordinară a subconștientului tău
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă veți îmbrățișa momentul prezent, fuzionând cu el, veți experimenta o stare incredibilă, sinonimă cu extazul și veți sesiza scânteia de viață care există în orice ființă vie.
Deepak Chopra în Cele șapte legi spirituale ale succesului
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

În poezia mea
În poezia mea veți intra ca într-un sat de munte
veți vedea întâi,, neobișnuitul.
Veți remarca frumusețea sălbatică a locurilor,
iarna veți simți în nări miros de lupi și fum;
vara, miros de fân și rășină- totul îmbibat
cu ceva care aduce a sudoare și a pământ- pământ adânc...
poezie celebră de Nicolae Labiș
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Iisus Hristos (ridicându-Și ochii spre ucenicii Săi): Fericiți voi cei săraci, că a voastră este împărăția lui Dumnezeu. Fericiți voi care flămânziți acum, că vă veți sătura. Fericiți cei ce plângeți acum, că veți râde. Fericiți veți fi când oamenii vă vor urî pe voi și vă vor izgoni dintre ei, și vă vor batjocori și vor lepăda numele voastre ca rău din pricina Fiului Omului. Bucurați-vă în ziua aceea și vă veseliți, că, iată, plata voastră multă este în cer; pentru că tot așa făceau proorocilor părinții lor.
replică din Sfânta Evanghelie după Luca, Ucenicii smulg spice sâmbăta. Vindecarea unui om cu mâna uscată, sâmbăta. Alegerea celor doisprezece apostoli. Predica de pe munte. - 6:20-23 de Sfântul Luca
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Păziți libertatea cu patimă. Toți cei care se apropie de această bijuterie trebuie priviți cu ochi suspicioși. Din nefericire doar forța brută o poate apăra. Odată ce ați renunțat la această forță, veți fi pierduți.
citat din Patrick Henry
Adăugat de Irina Simion

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu vă lăsați înșelați de aparențe, de vorbe; judecați după fapte și veți fi siguri că, de veți căuta un sculptor, nu veți da peste un tăietor de lemne.
citat clasic din Hacob Paronian
Adăugat de Silvia Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Stări
Mi-am închis durerea în suflet
Și am rugat ochii să nu plângă
Căci am știut că nu veți înțelege
Și îmi veți cere motivele acestei stări.
Mi-am pus la suflet cheie
Și am șters colțurile ochilor cu mâneca
Fiindcă mi-a fost teamă că veți observa
Și îmi veți cere socoteală pentru lacrimi.
Aveam ochii umezi și mă durea sufletul
Dar nu-mi permiteam să vărs lacrimi
Căci ați fi înțeles greșit
Și m-ați fi certat că-s prea slab...
Mi-am pus lacăt la suflet,
Mi-am impus jurământul tăcerii
Și m-am mințit că nu veți înțelege
În timp ce conștiința îmi șoptea opusul.
poezie de Marina Geanina Voinea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Prevăd un al treilea război mondial, care va pune omenirea pe adevăratele ei temelii sociale. Ca atare, dumneavoastră și urmașii dumneavoastră veți face mâine ceea ce eu am încercat să fac astăzi, dar am fost înfrânt! Dacă aș fi fost învingător, aș fi avut statui în fiecare oraș al României. Cer să fiu condamnat la moarte și refuz dinainte orice grațiere. În felul acesta, voi fi sigur că voi muri pe pământul Patriei, în schimb voi, ceilalți, nu veți fi siguri dacă veți mai fi aici când veți fi morți.
Ion Antonescu în proces (14 mai 1946)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!