Povestea unei iubiri imposibile

Cerul plânge lacrimi grele
Peste-o lume în visare.
Soarele-ncântat de stele
Stă căzut în contemplare.

Şi murind de dor fierbinte
Pentru Astrul de lumină,
Luna blândă şi cuminte
Îl aşteaptă să revină.

Un timp bătrân ce e uitat,
Poveste tristă ne-a lăsat...
Că Luna şi Soare-mpărat,
Pe veci, iubire şi-au jurat.

Se iubeau în disperare
Plimbându-se îmbrăţişaţi,
Stelele în admirare
Cu nuntă-i şi vedeau luaţi.

Soarta însă le-a fost crudă,
Că zeii-n cer s-au tot certat
Şi-au tăiat cerul cu ciudă,
În alb şi negru, separat.

Noaptea cea bătută-n stele,
Azi, luni-i este drept palat
Şi-nsoţită doar de iele
Îşi poartă chipu-nnourat.

Iar pe partea luminată,
E stăpân Soare împărat.
Mantie, lumina-şi poartă,
Dar e trist şi îngândurat.

Crunt le-a hotărât destinul,
Fiecare să domnească,
Înmulţindu-le greu chinul,
Că nu pot să se-ntâlnească.

Cu durere infinită
Pentru soarta hărăzită,
Dimineaţa, ca prin sită,
Se zăresc pe cea orbită.

Unul pleacă, altul vine,
Soare trist şi prea cuminte,
Din mănunchi de raze fine,
Tiară lunii îi trimite.
.
Şi împărăţind tot cerul,
În ani grei ce înconjoară,
Au păstrat încă misterul
Şi-o iubire siderală.

Rar, se oglindesc în mare,
Patima cea adunată
Face-n ei o transformare:
El, un tânăr, ea, o fată.

Trupuri, unduite în vânt,
Paşi, pe nisipul sclipitor,
Dispărute-s cer, pământ,
Iubirea-i Universul lor.

poezie de Rodica Danu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâna care ţine Soarele

- dedcaţie pentru C. D. -

Mâna care ţine Soarele aproape
Şi uneşte cerul, cu nisip şi ape,
Poartă-n ea lumină, suflet şi destin
Şi ne duce gândul pe tărâm divin.

Fiece celulă lacrima şi-o poartă,
Plânge cu iubire, plânge viaţa toată.
Vânt de dor de mamă urcă-n cer şi plânge...
Braţu-i este armă şi dureri şi sânge.

I-a crescut durerea... smulge munţi de gheaţă.
Crucea fiicei sale i se-arată-n faţă.
Timpul se opreşte, nu mai este lume,
Îşi întinde braţul, lauri să adune

Şi să pună-n suflet la copila dusă.
Însă printre îngeri ea îi e ascunsă.
Cu năpârci se luptă, cale să îşi facă,
Dar iubirea-i este ca un fel de groapă.

Dreptul său la viaţă-i "a se răzbuna".
Mamă care plânge pentru fiica sa!
Cerul e în doliu! Ce durere mare!
Un erou al păcii, somn de veci îşi doarme...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lună plină

Ai mersul domol, uşor
Pasul te poartă de dor
În a timpului fereastră
iubire, pasăre măiastră

Tu eşti oceanul meu
Oglindă a sufletului
Tainică iubire la greu
Mesaj divin al cerului

Eu simt câte o unduire
Reflectă raza de iubire
Pe soclu cu iubire plin
În faţa ta eu mă înclin

Doar un cuvânt: mă iartă
Pe veci eu sunt legată
Şi dăruită cerul din vest
Sfinţit cu soare din est

Aici iubirea a cuprins
Universul sigur a învins
Suntem suflete pereche
Iubiţi de Luna străveche

Tu raza mea de lumină
Eu noaptea cea divină
Tu eşti sărutul pe obraz
Iubirea în clipă de răgaz

Când dorul meu este profund
Stele printre nori se ascund
Te aştept iubire pe înserat
Când Luna plină s-a culcat

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lună plină

Ai mersul domol usor
Pasul te poartă de dor
În a timpului fereastra
iubire pasăre măiastră

Tu esti oceanul meu
Oglindă a sufletului
Tainică iubire la greu
Mesaj divin al cerului

Eu simt câte o unduire
Reflectă raza de iubire
Pe soclu cu iubire plin
In faţa ta eu mă înclin

Doar un cuvânt mă iartă
Pe veci eu sunt legată
Si dăruită cerul din vest
Sfintiti cu soare din est

Aici iubirea a cuprins
Universul sigur a învins
Suntem suflete pereche
Iubiti de Luna straveche

Tu raza mea de lumină
Eu noaptea cea divină
Tu esti sărutul pe obraz
Iubirea in clipă de răgaz

Când dorul meu este profund
Stele printre nori se ascund
Te astept iubire pe înserat
Când Luna plină s a culcat

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele-steaua mea

Pe cerul tău răsare luna plină,
Pe cerul meu a mai căzut o stea;
Tu ai de-acum o noapte de lumină,
Dar nu zâmbi, mai noapte-i noaptea mea!

Iar dimineaţa, când o fi să vină...
"Dar dacă nu mai vine?", zise ea;
Şi cum să-i spun că palida-i lumină
E de la soare, de la steaua mea?

poezie de Marius Robu din Drumul robilor (16 februarie 2000)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pribegie ,,săracă copilărie"

Şi-au plecat români de-ai noştri
De voie şi de nevoie,
Prin străini în lumea mare,
Pentru un bani, mai de valoare,
Pentru ce-au uitat legiştii.

Zările îndepărtate crunt onoarea le-a lovit,
Căci român eşti doar în ţară,
La străini, slugă vândut.
Plâng copiii, plânge neamul,
Când familii se dezbină,
Dorurile îi sugrumă
Şi în lacrimi le înghit,
Numai banii îi mai alină,
Preţul lor e scump plătit.

Haideţi fraţilor acasă!
Că şi aici este de lucru,
Faţa ţării să înflorim,
Drept că bani sunt mai puţini,
Dar sunteţi lângă copii,
Ocrotiţi de-al vostru spirit
Şi de bunul Dumnezeu.

De puneţi umăr la umăr
Avântul în voi să crească,
Ca şi pâinea cea domnească,
Traiul vostru îşi schimbă faţa,
În familia românească,
Libertatea ei cea sfântă,
Nimeni să n-o umilească!
Greu vin banii, uşor pleacă,
Voi pribegi din poartă în poartă,
Munca greatrupul vă-apleacă,
Iar timpul nimic nu iartă.
Când vă deşteptaţi mai bine,
Aveţi doar pe Dumnezeu
Şi-o fărâmă de lumină
În înţelepciune voastră,
Înţeleasă prea târziu.
Niciunde nu-i ca acasă,
Adunaţi cu toţi la masă.

poezie de Valeria Mahok (19 ianuarie 2020)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiri blestemate

Se scutură valul, de furii deşarte,
şi Marea se-mbracă în aur de toamnă...
Cu lacrimi amare, în ochii-i de doamnă,
priveşte spre Cerul, ce-i mult prea departe...

Sfârşeşte idila din vara fierbinte,
se-ntoarce-n adâncuri, să-şi afle odihnă,
plângându-şi iubirea, iubirea divină,
de Cerul ei drag, ce e-atât de cuminte.

Îşi sunt doar oglindă, în luciu de apă,
în murmur de aer şi-n linişti de Lună.
În zori, Răsăritul îi prinde-n cunună
de rază de Soare, eternă, curată.

Iubiri, blestemate să nu se-ntâlnească,
-şi Soare şi Lună, şi Marea şi Cerul-
cu dor şi Lumină frământă misterul,
primind s-ocrotească IUBIREA lumească...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apă şi mătase

Am văzut cerul ce lăcrimează
Lacrimă de apă şi mătase
Luna se oglindeşte şi visează
Nori-s grei prin raze goase

Un nor stingher noaptea
Miez de noapte pe răcoare
Stau ascunsă după perdea
Îl voi alunga cu raza de soare

E suit în pom s-a înţepat
Cerul tot s-a întunecată
Lacrimă din iubire a vărsat
Pentru norul cel înjunghiat

Lac de lacrimi într -un pumn
O corabie cu vise vâsleşte
Printre visele din somn
Simt cum lacrima iubeşte

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu, Olarul

A fost odată un Pământ pustiu
Pustiu şi gol, sărac, nepopulat,
Singur, în întuneric, inundat,
Acoperit de ape... nimic viu...

Apoi, a dat poruncă şi-a adus
Lumină, fără sori şi fără stele
Lumină din Lumina lumii mele,
Din Fiul Său întâi născut, Isus.

Apoi, a separat ape de ape,
Şi cerul a luat astfel fiinţă
N-o să vă spună asta vreo ştiinţă,
Nici vreun arheolog să v-o dezgroape.

A treia zi, a scos uscat la suprafaţă
Mări şi oceane ne-a făcut, şi lacuri
Croite să dureze peste veacuri,
Şi pomi, verdeaţă, început de viaţă.

A patra zi, ne-a dat soare şi lună,
Şi stele fără număr ne-a făcut,
Le-a pus pe cerul mare şi tăcut
Şi lumea noastră era tot mai bună.

A cincea zi, a pus viaţă în apă
Şi păsările au umplut tot cerul.
Încet, încet, întreg atelierul
Le-a făcut loc atât cât să încapă.

A şasea zi, a frământat un lut,
Pământ şi apă, şi-a făcut Adam,
Din coasta lui, pe Eva, gram cu gram,
Bijuterie pe-un pământ plăcut.

A şaptea zi, Olarul obosit
S-a odihnit de truda-i creatoare,
Privind satisfăcut uscat şi mare,
Şi binecuvântând tot ce-a făcut.

poezie de Petrică Conceatu din Volum în lucru - "Geneză" (7 martie 2017)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul plânge după tine

Stropesc cu lacrimi de iubire,
iar cerul plânge după tine,
durerea mea mi se revarsă,
iar inima greu m-apasă.
Ploaia strigă spre infern
eu te-am pierdut într-un blestem.
Sufletul meu s-a destrămat,
de-atâta plâns m-am săturat.
Nu pot să uit privirea ta,
ea aduce acum durerea mea.
Vreau zâmbetul ce mă-încălzeşte
şi inima ta ce mă iubeşte.
Fără iubire vreau să mor
privind spre cer la negrul nor,
cerul revarsă lacrimi reci,
şi ar vrea să nu mai pleci.
Nu văd soare sau lumină,
nici o zi de soare plină.
Şi te am mereu în minte
cu acel foc mereu fierbinte.

poezie de Eugenia Calancea (18 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau sufletul să-mi dai...

Toamna asta e mult soare,
Iar tu vrei să mă iubeşti
Vrei să-mi dai iubire mare
Că altfel tu nu trăieşti.

Dragostea ta-i sinceră
Sper să fie fără de păcat,
Nu vreau s-aud că ea suferă,
După ce noaptea s-a terminat.

Vreau lângă a mea iubire,
Doar îngeri păzitori
Luna plină-n răsărire
Cu stele şi cu mulţi nori.

Cerul să mi se-nchine,
Ca şi cum el e stăpân
Când simte a ta iubire
Ce nu vreau s-o amân.

poezie de Eugenia Calancea (16 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Se întorc românii! Frica i-a chemat
Vor să moară-n ţara lor, cum Domnul a lăsat...
Sunt străini de ţară, de neam şi pământ,
Au plecat străini în lume, ţara şi-au vândut.

Şi-au lăsat copiii, lacrimi şi suspine,
Au plecat românii noştri, oh, în ţări străine.
Au uitat biserici, ţarină şi casă,
Au crezut că-n depărtare viaţa e frumoasă.

Nu mai îngenunche, rugile-n zadar,
Le rostesc în gânduri. Pâine - gust amar,
Le-au murit părinţii, satul e pustiu,
Cerul ţării plin de lacrimi, trist şi cenuşiu...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ai lăsat visul drept iubire

trec prin mari trecători, trist, cu oase albe
de memorie-n pagini de nisip fierbinte, nescrise
şi vai, inima pustiului meu cât de tare mă chinuie
căci adânc simt timpul cum trece prin mine

lacrimi picurate-n deşertul visurilor mele sunt urme
de amintiri trecute-n nopţi de iubiri secătuite
acum furtuni se ridică ca semn spre cerul fierbinte
căci au trecut şi poate, cu tine, niciodată n-or să mai fie

dar prin ceţuri de praf şi de pulberi şi-n soare
văd imagini dublate-n unduiri de pure-albastre ape
şi-n alb de zări înveşmântată cu triste-ntise braţe
te văd cum vii, tu, alb-albastră-n veşmânt de iubire

nisipul fierbinte din ochi, încet, începe a mi se prelinge
şi lacrimile de nisip fierbinţi lasă loc la vis, la fericire
încep să uit durerea pustiului de nisip arzător din mine
căci tu nu mai uitat şi-mi laşi, cel puţin visul, drept iubire

poezie de Viorel Muha (februarie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul

Nu vezi că cerul este cu tine?
îţi spune "atinge-mă", dar nu mă pângări!
Este mersul cerului printre planete,
printre fiinţele omeneşti şi extraterestre,
cerul te mângâie şi tu nu îl vezi?
Cerul şi timpul petrec împreună drumul
care duce spre infinit
şi către Lumina care-l pătrunde,
cerul este pavat cu respiraţia ta,
cerul se joacă în zbor cu plămânii tăi,
dezmierdându-te cu un suflu terestru
şi cu o energie eternă,
care se plimbă prin Universurile cerului
şi printre stelele destinului, cerul se lasă pătruns de zânele Soarelui
şi se mângâie unul pe altul,
spunând "ce soartă grea avem"
cu pământenii acestui Pământ destin,
ce îşi duc destinul sortit
de atâta trudă şi viaţă-n derivă...
Este cerul pe care tu nu-l vezi,
dar îl vezi în inima ta, cum te roagă să-l ierţi
când nu mai poate a te ajuta
cu răsuflarea sa Divină
şi te invită-n călătoria sa printre astre,
ca să culegeţi împreună florile cerului
care au mai rămas curate.
Printre Stele Lumină pipăie şi îl alintă
cu o floare vie de viaţă
ruptă din sufletul tău,
ca o recompensă pentru darul ce-l porţi.
Pune-i în piept floarea de mire
şi dăruieşte-i mireasa purităţii,
ca să poată a petrece la nunta terestră,
cuvânt de iubire şi dragoste celestă, iubeşte cerul ce te învăluie în mantie albastră,
şi cu o privire te roagă să-l ierţi,
că nu a putut fi mai aspru cu tine, om,
ca tu să nu te speli pe mâini cu el.
Aleargă prin cer cu smerenie
şi strânge-l la pieptul tău,
ca pe o iconă ce poartă pe îngeri,
chiar de nu poţi a-l vedea,
prin straturi de mir şi dezmierdare.
Cultivă cerul cu flacăra ruptă din inimă
şi aşeaz-o pe-o rază din Soare,
ca să se simtă ca o floare
ce poartă curcubeul în zare.
Priveşte cerul cu dragoste şi pipăie-l dacă eşti în stare,
ca apoi să-l aşezi în palmă
şi să dormiţi în patul cu puf din nori!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul, Soarele, Stelele si Luna

A creat cerul
pentru a ne putea cuprinde
pe toţi
a creat Soarele
pentru a ne încălzi sufletele
a creat stelele
pentru a crede în vise
şi pentru a ne îndeplini
dorinţele
ne-a lăsat Luna pentru
a nu ne rătăci
şi pentru a ne lumina

drumul către... EL

poezie de Viorel Vintila
Adăugat de Dan C
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bună dimineaţa, soare

Bună dimineaţa, soare,
Tu ai multe aripioare
Dar şi sprintene picioare
Ca să-alergi în ziua mare
Sus pe boltă, pe cărare.

Tu faci flori să înflorească,
Iarba bună să-înverzească,
Oile pe câmp să pască
Iar ciobanii să horească
Doina scumpă românească.

Bună dimineaţa, soare,
Tu ai raze lucitoare,
Le trimiţi vara la mare,
Încălzesc nisipul tare
Şi se-ascund în val, sprinţare.

Te salut pe tine, soare,
Tu eşti stea strălucitoare
Şi ne dai căldură mare;
Poţi să fii fierbinte tare
Pentru grâne, pe ogoare.

Şi atunci e uimitor
Cum apare câte-un nor
Care-ţi vine-n ajutor
Scuturând din sac de zor
Stropi de apă pe ogor.

Soare bun, să fii mereu
Sus pe cerul sfânt al meu,
Cum te-a lăsat Dumnezeu,
Şi la bine şi la greu
Luminând un curcubeu.

poezie de Gabriela Genţiana Groza (2 august 2015)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul, Soarele si Luna

Dumnezeu a făcut cerul atât de imens
pentru a ne putea cuprinde pe toţi
sub braţele generoase ale Soarelui
care ne încălzeşte sufletele...

A creat stelele pentru
a ne îndeplini visele
şi ne-a lăsat Luna
să ne lumineze drumul către... El.

poezie de Viorel Vintila
Adăugat de Viorel Vintila
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am aflat misterul

Priveam mărul încărcat
Cu rodul copt al verii.
Priveam cerul înstelat,
Târziu, în faptul serii.

Am întrebat mărul
De ce are mere.
Am întrebat cerul
De ce are stele.

Mărul iute mi-a răspuns
Că merele sunt mărgele.
Bunul Dumnezeu le-a pus
Să se mândrească cu ele.

Iar cerul, în loc de răspuns
Îndată s-a luminat.
Am înţeles. A fost de-ajuns
Răspunsul ce mi-a fost dat.

În măr se rumenesc mere,
Pe boltă se aprind stele.
Aşadar, mărul şi cerul
Mi-au dezvăluit misterul.

Mărul, colier cu mărgele
Numai bune de mâncat.
Cerul, policandru cu stele,
Lumânări de luminat

poezie de Dumitru Delcă (20 aprilie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor nebun

S-a scuturat cerul de nori
Naptea acesta este senină
Lumini se aprind stele mari
Coboară la mine o lună plină

Nu avem timp pentru durere
Nu avem timp pentru alt chin
Luna imi spune doar cu iubire
Vesnic sufletul să mi-l inchin

Atunci când sunt căzută jos
Simt durerea unui dor nebun
Astru îmi luminează frumos
Îmi spune ca am un suflet bun

E liniste în universul înstelat
Si sufletele în casă la odihnă
Doar eu si luna stăm la sfat
Trimisă acum de bolta divină

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imbold profetic

(cu drag, pentru Ada Nemescu)

crede în ţine ca într-o minune
sufletul tău roteşte-l după soare
să arzi în raze nebuloasă genune
gândurile-ţi fie perlele din mare.

împarte iubire peste tot în lume
în arbori şi flori să găseşţi bucurii
cerul te-a hărăzit cu mândru nume
cu avânturi măreţe şi glorii azurii.

pe pajiştea nopţii să păstoreşţi vise
cu stele în palmă şi luna pe tâmple
cerul te răsfaţă cu daruri promise
cu vraja poetică sufletul ţi-l umple.

cuvintele luminii cu ferestre deschise
îmbrăţişează viaţa cu poeme admise.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflexii

O ploaie de rubine se scurge prin văzduh
Când soarele coboară cu mintea spre apus
Iar norii se aprind de iz portocaliu
Când seara se arată pe cerul străveziu.

Simţim cum astrul zilei iese din văzul vieţii,
Cum umbra, veste nopţii, ne mângâie pereţii.
Răspunsurile-s scurte, apoi mai cresc şi-s lungi
Când bezna şi lumina se interpun în dungi.

În soare fierb idei din elemente rare,
Lumina-i infinind descoperiri de zare.
Un soare ştim a fi iar luna e tot una
În lumea noastră gri şi colorată-ntr-una.

Un singur soare, da, când bate-n zi înaltul,
Dar dacă-n altă zi şi soarele e altul?
O lună prea măiastră ce noaptea o-nfioară,
Dar noapte după noapte aceeaşi n-ar fi iară...

Cu zi de zi e altul, noapte de noapte-i alta,
Coloana-i infinită şi neştiută dalta,
O mie de simboluri palpită-n orice punct,
Cuvânt e şi-n tăcere, tăcere-i şi-n cuvânt.

Ascult la noi, la voi, la ei în jurul meu
Şi-ncerc să pot simţi fără să-mi fie greu...
Când soarele apune de ei, de voi sunt plin,
Doar noi încă mai suntem când astrul pleacă lin.

Înaintând în noapte şi noi ne-nsingurăm,
Morbidul izolării meniţi să-l încercăm.
Dar totu-i trecător şi ştiu, şi ştii, şi ştie
Că izvorând lumină o zi iar va să vie.

poezie de Radu Bucelea
Adăugat de Radu Bucelea
Comentează! | Votează! | Copiază!