Catacombă

drama vecinului ipohondru pare de o sută de ori
mai uşor de spus
el îşi asumă boli de care visează că se va îmbolnăvi
îşi asumă rectiliniu trecerea de la starea de aproape la cea de mai departe
împărtăşeşte cuvinte minate un fel de zona zoster a colii albe

numai eu nu mimez cad platonic în râpe
număr clipe irelevante scad tributul morţilor
cu miros de amoniac şi îi facilitez vecinului
pensia pe caz de boală scrisă cu o mie de cuvinte
roşii
deztrupate

ţin de ipohondru până ies din bloc
apoi cald cuvântez
de aici lumea mirobolantă îşi deschide
umbrela
violacee
cu dinţi de cetaceu
prinsă în cercul
liniar
al respiraţiei care sufocă

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Print-screen

noaptea aceasta trecutul îmi pare
mai palid ca obrazul cerului când plouă
dar noi ne ne îngrijorăm pentru că grindina nu are suflet şi exact acolo unde apele scad
te poţi îneca cu propria ta incertitudine
iar anii sunt electrici ca nişte lampeduze
şi numai tu poţi vedea haloul viselor
în care eşti un prinţ orb ce nu îmi vede defectele

cum vorbesc eu până la lună şi înapoi
nu ştiu nici măcar în biserică să tac
umplu pereţii cu acele cuvinte-stilet

parcă ieri te iubeam şi eram toată un je m'en fiche
aveam un vecin ipohondru care făcea dicteuri automate şi toţi îl credeau poet
pentru că odată ce se aşeza la PC spunea: Opriţi-mă!
nu-i pria lumea virtuală dar era drogul lui acel ecstasy infim
pe care îl ingera cu teama ca viaţa e un print-screen ieftin

oare nu suntem internauţi când vine vorba de sentimente?
navigăm prin timp încoace şi dincolo ca şi cum am avea superputeri
minusculi în roba noastră de un alb perfid

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ipohondru

Ipohondru. Unul care habar n-are ce are.

definiţie aforistică de David Boia (8 noiembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pânză în ulei

lumea pare prinsă într-o centrifugă pe strada Lipscani pictorii
beau la terase apoi urinează pe zidurile desenate în graffiti
culori de ulei li se scurg pe pantofii albi
nici să împarţi un fum cu cineva nu mai este permis
arta se limitează la contemplarea lumii
prin oraşul meu circulă zei cu braţele pline de sticle goale
aerul viu care iese din canale
şerpuieşte printre câini şi hingheri
singură într-un moloz de cuvinte îţi zic Manole s-a ruinat catedrala iarba a năpădit amvonul
oamenii ca şi păsările suferă de bipolaritate
s-a dus dracului ideea de permanenţă erosul miroase a stârv
cu toate acestea împart încă falia mea de timp şi vă mărturisesc că în oraşul acesta dimineaţa se spală străzile
până nu mai miros a urină nici a artă

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceaţă

în zori oraşul este cel mai vulnerabil
copacii ating cerul
vântul împrăştie
mormane de frunze
vise înfipte în glie

se va lăsa ceaţa
ploile îmi vor curge pe piept
sufletul va desfrunzi decadent
voi regăsi singurătatea efemeră
nopţile cu armonii distilate

umbre violacee vor scrie un curcubeu
cu arta de a saliva cuvinte
îmi vei dărui clipe cu ferigi la urechi
dinspre sufletul tău vor aburi nopţi
cai cu pinteni înfipţi în dragostea cât o câmpie
care se scutură de ciulini

coama vântului şterge obrajii oraşului
plouă cu aburii poemelor

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă zurlie

ninge ca la Piteşti dalb dalb dalb
cad păsări negre din cutii de scrum
pata din palme s-a înroşit amar
beau ceai cu biscuiţi şi recitesc Puşkin
oraşul patinează în zigzag
latră toţi câinii albi din mine
pe unul care scrie poezii
despre soarta ruptă-n colţuri/cuvinte vii zurlii/

ninge pe gura de canal
înfăşurat în ziare omul de omăt
frânge cuvinte roşii înmuiate în vin cald
se abureşte coama norilor
iar soarele este un schelet
de care fulgi se prind lucioşi ca lame de oţel
e iarna care îmi place mie
cu franjuri galbeni atârnaţi de cer
iar sufletul de ţurţuri pictat în efemer

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

nopţile verii -
numai miros de iarbă
sub cerul topit

haiku de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delir

Frunze din coastele zilei
cad de pe acoperişul caselor.
Sufletul tău aprinde lumini,
dansează cu îngerii nopţii
rotind galaxiile morţii.
Între noi cerul roşiatic îmbrăţişează
umbre de vânt.
Îţi scriu cuvinte de borangic,
iar luna se rostogoleşte
prin delirul toamnelor.
mă strecor precum şerpii de apă
în singurătatea şuierătoare.

Îţi beau metaforele, tăcerea,
fluidul clipelor putrede,
apoi mă aşez lângă nucul
din care se prelinge ploaia
ca din umbrela lui Dumnezeu.
Stau de pază inimii tale mai curând, mai aproape,
mai spălată de ploi, de cuvânt,
dragoste cu o mie de pori, cu picioare desculţe,
prin ierburile vii caracatiţe ale timpului mut.

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui ipohondru

Boală grea, necunoscută.
Junghiuri, ameţeli şi graţă,
I-au mâncat opt ani din viaţă
Şi i-au mai lăsat o sută.

epigramă de Sanda Alecu din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pulberea albă

este vremea florilor de cireş vremea pulberii albe să se răspândescă în vene
a venit ceasul când trebuie să înhalăm ploile pe o singură nară
iar meteoriţii să îşi reverse lumina în noi cu fiorul efemerităţii

mirosul care cutremură axul lumii
pătrunde ilogic în singurătăţi
în fluxul care deversează afluenţii iubirii
şi de aici dintre titanici scufundaţi în aval universul dă replici
lui Dumnezeu şi îngerilor deghizaţi în vii

zice inima mea către florile de cireş: nu zbor!
mă reîntorc la starea când ochii mei erau bulbi de plante degetele creşteau precum viţa-de-vie înconjurând imaginare lumi
picioarele mele treceau peste clipe din care secundele se desfăceau în mai departe sau mai aproape
iar în piept îmi creşteau şerpi ce se târau
spre locuri unde metafizica morţii s-a dedublat în magma timpului

haine albe ca nişte orhidee otrăvesc cupola cu parfumuri
se mai pot cupla conectorii minutelor zen la
hubloul numit zero-existenţă?
flori de cireş înfloresc în irişi cuvintele monologhează cu aura lui Osiris cameleonul-
suflet se aşază între grinduri se ierbeşte devine herghelii apoi carul mare

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pânză în ulei

lumea pare prinsă într-o centrifugă
pe strada Lipscani pictorii beau la terase
culori de ulei li se scurg pe
pantofii albi
se urinează pe zidurile desenate în graffiti
nici să împarţi un fum cu cineva nu mai este permis
arta din acum se limitează la contemplarea lumii diogenic

ehei prin oraşul meu circulă zei cu braţele pline de sticle goale
ca nişte irişi orbi deschişi neluminii
aerul viu care iese din canale şerpuieşte printre câini şi hingheri
singură într-un moloz de cuvinte îţi
zic Manole
s-a ruinat catedrala iarba a năpădit
amvonul
oamenii ca şi păsările suferă de bipolaritate
s-a dus dracului ideea de permanenţă erosul miroase a stârv

cu toate acestea împart fiecare milimetru de eu
falia mea de timp necartezian
iubirea ca un pescăruş decolorat sferic sărat
şi vă mărturisesc că în oraşul acesta dimineţile se spală străzile
până nu mai miros a urină nici a artă

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vecinului

Vecinului îi spunem... "domnul",
Respectă ore de odihnă:
Când noaptea mi te fură somnul,
Repară lăzi, să dormi în "tihnă?"

epigramă de Naum Smarandache din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dinspre cuvinte numai de bine

dinspre cuvinte numai de bine
au gust şi miros se cheamă că-s vii
iscă râd circulă (mie îmi mi)
fiecare e (altfel spus) despre mine

mă mir şi lumea trece mai departe
cu zgomot (deci superficial)
desluşesc un eşec social
ca o frică (prostească) de moarte

am ieşit din dimensiunea a treia
totul e simplu capătă sens
în punct (unde traiul e dens)
dar aici lipseşte femeia

poezie de Călin Hera
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antimanifest

tăcerea umblă lent prin oraşul
unde chelnerii râd la taverne aprigi şi tineri
iar doamne sofisticate deschid şampania vietii
numai eu/ poet uitat în ambalaj/ respir cu plămânii atrofiaţi
starea de nelinişte a urbei şi trag de mânecă
umbrele părinţilor înfipte în cimentul fierbinte
,,- Cât de tineri aţi putut fi, săraci de emoţii, penibili de naivi!"( totuşi m-am născut sub lumina boreală, printre moloz şi cuvinte)

tovarăşii de altădată beau cafeaua de import
pe şantiere/tatăl meu se îmbăta o dată pe lună
la chenzină
şi nici atunci lumea nu i se părea mirobolantă
,, - Eşti încă aici, în oraşul cu cişmele de piatră, încă speli rufe şi legeni pruncul care ţipă spre cer?"
Am înghiţit cozi grele de peşti şi acum izbesc
în stânga şi în dreapta,
să mă ridic din singurătate ca din Iordan
înţeleaptă atât cât să număr demonii
jucaţi la tarot, mutepoems

la ghişee se cer bonuri de ordine şi toţi vin de-a valma
înotând printre bule de oxigen şi falii de timp
,, - Nu răstigni caii care trec prin oraş într-un Armaghedon silenţios!"
Oare din cursele de maşini ieşi tot atât de viu
precum din trupul mamei îmbătrânit?
fii sincer cu sunetele ce încolţesc în artera femurală
şi se scurg într-o hemoragie masivă
pe trotuar/ ingenue/un antimanifest

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hemoragie

Tu şi ultima carte roşie...
Crezi în utopii, în viaţa de paradă;
eu fotografiez apusuri cu mâna desfăcută
ca acei rebeli de lângă cascadă
care, iar şi iar, anesteziază frica.

Hai să rotim armele albe,
până se vor topi imperii de ani!
Nu vom mai îmbătrâni la fel de minunat
dacă vei elibera lilieci din piept
şi, la braţ cu oraşul pe catalige,
vei dansa ştrengăreşte,
ca în vremea holerei.

Cât de hello kitty
am să te îmbrăţişez,
fără emoţii porţionate minimalist!
Aici creşti lângă casa puterii;
oamenii, ca şi sperietorile, au stoluri de ciori
rotitoare
de aceea îşi numără galaxiile.

Poate cartea ta e un meteorit
cu papion galben
sau un cuvânt cu hemoragie...
Eu, firesc, despart muntele de trecere
şi nădejdea de semn,
atât de tânără lumină
pâlpâie în aburii gurii tale
care scad apoi cresc,

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia care-şi asumă numele de familie al bărbatului îşi asumă, de fapt, rolul de Zeiţă, de Mamă Divină, aici, pe Pământ, trezindu-l pe Tatăl Creator din bărbatul ei.

citat din Karyn Maria Lombrea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

răsuflarea nopţii
mişcă umbra mâinii
cu care rup regina-nopţii
ce se deschide plăpândă
ca o inimă albă

gogyohka de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

vise de iarnă -
doar Alba-ca-zăpada
cu mănuşi roşii

haiku de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

maci roşii în lan -
pe turla bisericii
toacă berzele

haiku de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

P-o-e-m 111

Cel mai frumos poem nu are coapse
Are îngeri care se înalţă cu tâmple argintii preafrumoşi
Precum în poveştile bifate cu x din librării
Pentru care se fac precomenzi
Şi se vând încă/ foarte bine

Nu ştiu aceşti cumpărători că poemele-vid
Sunt goale de sentimente şi fiecare cuvânt din cofrajul lor se deşiră iar poetul-care-mai-zboară-cu-norii scrie în graffiti mesajul lumii de dincolo de zona zero non politically
Acul kilometrajului derapează pare înghiţit de
Molozul cuvintelor poetul s-a ascuns într -un pet şi numai noi ăştia număram clipele care fumează iarbă

Timpul încă miroase a scris? Păsări-himere
Ne sparg geamurile cu zboruri în zig-zag
şi se aşază pe rafturi ca nişte relicve ale erei
Când poemele muşcau cu dinţi de fildeş urechea poetului ce nu s-a sinucis

Cel mai frumos poem este despre cum nu se scrie
Poezie tâmpită şi despre funicularul în care poeţii se urcă
cu Dumnezeu... poeţii întregesc lumina
Bat toaca în schitul unde pustnici scuipă
plămânii roşii ai scrisului-jertfă

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trepte

vezi, treptele scad, răsăturile curg
sunt flori carnivore ce se întind
până în suflet, pionier al sentimentelor volatile,
beau stropi de aer decantat şi mă aşez în oraşul vieţilor noastre
singură cu statuia care îmi explică de ce nu poate
traversa universul

ar vrea să fie o zi acel submarin galben
care străbate mări
o statuie îndrăgostită ce poate dansa ca o paiaţă
iar eu
voi fi
poeta
care citeşte
Biblia
în piaţa fără statui

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!