Tâlharul

Când citeşti Scriptura Sfântă şi rămâi pe gânduri dus,
parcă vezi prin ceaţa vremii cum, pe Golgota, Isus
înălţă spre cer privirea, dornic pironind văzduhul,
până pleoapele-I căzură peste ochii buni. Iar Duhul,
dezlegat, porni în grabă jos, în închisoarea morţii,
în Şeol, să frângă-n două, pentru-ai Săi, zăvorul porţii.
Şi te-nalţi apoi ca gândul în Eden. Şi vezi în zare
o cetate de lumină cu oştiri în sărbătoare.
Vezi pe porţile înalte de cleştar dintr-o bucată
heruvimi cu patru aripi şi cu spada-nflăcărată,
înălţându-se ca zorii peste floarea primăverii.
Dar deodată, din trompete dau un lung semnal străjerii.
Da... Departe, printre stele, ca un fulger ne´ntrerupt,
un convoi străbate largul bolţilor de dedesubt.
Şi curând, de cântec falnic cerul cerului umplându-l,
iată-i... cete după cete, ca-n oştiri ţinându-şi rândul,
vin în haine de lumină şi se-nalţă ca un stol
zecile de mii de duhuri ridicate din Şeol.

Izbăvit de sub pedeapsă, vine primul om, Adam;
apoi Eva, Set şi Abel, Noe, Terah, Avraam...
Iată... Isaac şi Iacov, smulşi din lanţurile grele,
Iosif ca o stea sclipeşte între unsprezece stele,
Moise uşurat de greul lespezilor din Horeb,
—Iosua îi stă la deapta, iar la stânga e Caleb—;
Ghedeon privind cetatea şi oştirea fără număr,
Şi Samson, lăsând să-i cadă pletele mai jos de umăr;
David, fericit să uite de păcatele-i iertate,
Solomon şi toţi urmaşii casei binecuvântate,
toţi profeţii şi martirii ce-au murit frângându-şi dorul,
de la nepătatul Abel la Ioan Botezătorul.

Iar în faţa tuturora... ce luceafăr glorios
umple cerul de lumină şi de Har victorios?
E Isus!... purtând pe frunte diadema de lumini
cu aceeaşi simplitate cum purtase crengi de spini.
E Isus!... cu mâini întinse într-un gest de raze nins,
cu aceeaşi duioşie cum pe cruce le-a întins.
Vai!... dar poarta cea înaltă dintr-un singur alb cleştar
cum îşi va deschide oare uriaşul stăvilar?
Până-n bolţi un glas răsună larg ca bubuitul lavei:
"Sus acum, voi porţi eterne! Iată Împăratul slavei!"
"Cine-i Împăratul slavei?" "Domnul tare şi viteaz,
care-a biruit în luptă cel mai fioros grumaz!"

Şi târziu, când Paradisul s-a închis c-un vuiet lin,
printre stele, către poartă, vine-ncet un biet străin.
Ochii lui sunt plini de frică. Păru-n frunte. Faţa suptă.
Peste trupul plin de sânge, poartă o cămaşă ruptă.
-Ce vrei tu? îi spune unul dintre îngerii străjeri.
-Cine eşti? îl mai întreabă iscodind cu ochi severi.
-Eu?... răspunde-ncet străinul copleşit de un oftat,
sunt un păcătos din lume... Nu ştiu să fi fost păcat
să nu-l fi făcut în viaţă. Am ucis. Am jefuit.
De copil m-a prins o vrajă de pahar şi de cuţit.
Mă ţineam ascuns în peşteri şi pândeam pe cei bogaţi.
Sângele curgea ca apa. Apoi galbenii prădaţi,
mi-i luau toţi cârciumarii şi femeile pierdute.
Şi cădeam în zori pe-o vale între brusturi şi cucute.
La altare n-am dus jertfă nici o mierlă de când sunt.
N-am ştiut de rugăciune. N-am avut nimica sfânt.
O putere, un balaur, îmi da brânci să beau, să prad...
-Vai, destul... vorbi străjerul. Locul tău e-acolo-n Iad.
Şi, cu mâna lui întinsă, i-arătă în jos sub cer,
într-o gură de-ntuneric, flăcări vii într-un crater.
Se uită-ngrozit străinul. Iar apoi încet şopti:
-Da... acolo... Dar ascultă. Înainte de-a muri,
osândit fiind la moartea cea mai grea, mai blestemată,
ţintuit pe lemnul crucii, am văzut, hulit de gloată,
un profet murind alături. Ba... mai mult ca un profet!
Nu era un om din lume. Ci, sub fruntea de nămet,
Îi plutea în ochi o pace... şi-o dumnezeire-n grai.
El mi-a spus privindu-mi faţa: Azi vei fi cu Mine-n Rai!
Şi acum o întrebare... un cuvânt mai am de spus:
Dacă tot ce văd e Raiul, nu-i pe-aici acel Isus?...
-O! Isus? E-aici în slavă... tot ce vezi Îi aparţine.
Dar de ce-ţi acoperi faţa hohotind? Sau plângi străine?
-Rogu-te, o vorbă numai... Nu ştiu cum să-mi spun amarul...
Dacă e Isus aicea... spune-I c-a venit tâlharul.
-Vino!... Poarta e deschisă... Domnul îi vorbeşte-n prag.
Îl priveşte lung tâlharul. Paşii înapoi se trag...
E Isus acest arhanghel în veşminte sclipitoare?
Părul... Nu-i al Lui. Nici brâul. Nici cămaşa de ninsoare.
Dar... privirea blândă... Ochii. El e! Şi-a căzut grămadă.
Cum? Dar cine îl ridică? Ochii lui nu pot să creadă.
-Doamne, sunt murdar... şi-n zdrenţe. Sunt...
şi-şi frânse vorba-n dinţi...
-Eu... în haine de lumină? Eu, tâlharul, printre sfinţi?
Şi luându-l blând cu Sine, strălucitul Voievod,
lângă tron ducându-l, zise: "El Mi-a fost întâiul rod!"
Şi acum să ştie oricine: Unde a intrat tâlharul,
nu-i pe lume om să creadă şi să nu-l primească Harul!
Nu-i păcat pe care Domnul nu şi-a pus făgăduinţa.
Unul singur nu se iartă niciodată: Necredinţa!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isus

Isus a fost în slavă
cel mai înalt străjer.
Dar, când veni să moară
mai-nalt a fost ca-n cer.
Isus a fost la Tatăl
sublimul vieţii rost.
Dar, când S-a dat ca jertfă
şi mai sublim a fost.

Isus a fost în ceruri
divinul slavei crin.
Dar, când S-a-ntins pe cruce,
a fost şi mai divin.

Căci nici un om pe lume,
nici Iuda, nici Pilat,
n-au înţeles că Domnul
de voia Lui S-a dat.

N-au înţeles că Mielul
S-a dat El însuşi prins,
dar Şi-a ascuns ofranda
sub haină de învins.

Şi-astfel ne-a dat o pildă,
din gându-I nepătruns,
că fapta cea mai-naltă
e jertfa din ascuns.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum

Drag prieten care cânţi
vesel în credinţă,
fii prieten cu Isus
şi la suferinţă!
Dacă-n ceasul de temut,
vrei să fii la dreapta,
când Isus dă iar tribut,
mângâie-L cu fapta.

Dă-i acum din pâinea ta
foamea să-Şi destrame;
căci în cer în veci de veci
nu-I va mai fi foame!

Dă-I acum să bea din vas,
când e ars ce vrejul;
căci în veci de veci în cer
nu mai ai prilejul!

Dă-I acum haina ta
cât îi rupt veşmântul;
căci în cer nu-I va mai fi frig,
nu-L va bate vântul.

Dă-I acum când e bolnav
grija-nduioşată;
căci bolnav nu va mai fi
Domnul niciodată.

Ia-L în casa ta acum,
să-L aline somnul.
Azi e un sărac în drum,
dar în el e Domnul!

Azi Isus e-n mii de fraţi.
Azi îţi vrea El fapta.
Mâine toţi vom fi chemaţi.
Tu vei fi la dreapta!

Şi un glas, peste genuni,
va striga spre stele:
"Îl cunosc şi din ani buni;
şi din zile grele!"

Iată, anii trec, s-au dus.
Zilele-s ca spuma.
Fii prieten cu Isus,
nu uita, ACUMA!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i singur Iuda vinovat...

Nu-i singur Iuda vinovat
de sângele ce se dădu.
Nici marii preoţi, nici Pilat,
ci lumea-ntreagă prin păcat!
Şi eu, şi tu...
Nu drumul greu spre Golgota,
nici biciul, când Isus căzu.
Şi dacă crucea grea era,
povara noastră şi mai grea!
Şi eu, şi tu...

Nu patru cuie L-au străpuns,
când El pe cruce se-aşternu.
Ci noi, cu sufletul ascuns,
cu mii de patimi L-am străpuns!
Şi eu, şi tu...

Nu doar bătrânii cărturari,
nu doar mai marii preoţi, nu!
Şi noi am râs cu ochi murdari,
şi noi suntem cei doi tâlhari!
Şi eu, şi tu...

Şi nu ostaşilor prin sorţi
cămaşa albă şi-o dădu.
Ci tuturor! Dar tu n-o porţi!
Şi, fără ea, toţi suntem morţi!
Şi eu, şi tu...

Nu doar în stânci, sub lilieci,
nu doar sub lespede zăcu.
Ci L-am acuns ca pentru veci
sub piatra unor forme reci,
Şi eu, şi tu...

Şi-acum Isus cel condamnat
azi El te-ntreabă: "Da sau nu?
Eşti tu sau nu eşti vinovat?"
Eu am spus da! Şi-am fost iertat.
Eu am spus da.
Dar tu? Dar tu?...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A venit Cel ce-a creat

a venit Isus aici
El iubirea şi Lumina
de al morţii crude bici
scăpaţi să fim todeauna

a venit Învăţătorul
tot ce-i bun să ne înveţe
noi însă doar cu piciorul
i-am călcat a Lui poveţe

a venit Hristos iubirea
să ne ia pe palma Lui
omul însă răzvlătirea
oferit-a Domnului

a venit Cel ce-a creat
aici mersul — omenirea
însă noi l-am condamnat
deşi El ne-a dat iubirea

Cel ce-a plămădit ţărâna
şi în ea chipul şi-a pus
El Viaţa şi Lumina
a venit la noi — Isus

şi-a vorbit de sfinţenie
de pace — neprihănire
c-ar vrea omu-n veci să fie
pătruns de a Lui iubire

El ne-a spus că e Lumina
trimisă de Tatăl Său
să ne ofere-ntodeauna
să fim fii de Dumnezeu

a venit Isus din cer
raza sfântă de lumină
pentru oamenii ce pier
străpunşi de imensa vină

şi de Tatăl ne-a vorbit
de lucrarea Lui cea vie
însă noi l-am huiduit
şi pe munţi şi în pustie

Domnul — Cel ce ne-a creat
dându-ne înfăţişarea
nouă ni s-a arătat
să ne ofere-n veci salvarea

însă noi toţi plini de ură
l-am scuipat — l-am ocărât
şi i-am dat a Lui făptură
El să fie răstignit

plin de pace şi lumină
pe toţi Domnul ne-a chemat
să trăim fără de vină
nu în pofte şi-n păcat

ne-a-nvăţat Isus iubirea
viaţa în neprihănire
însă noi toţi osândirea
i-am adus — dându-i pieirea

fără pată fără vină
aici Domnul a trăit
a fost soare şi lumină
însă noi l-am osândit

Isus mâna ne-a întins
viaţa ca să ne ofere
noi cu chipul crud închis
l-am bătut printre unghere

El pe atâţi i-a vindecat
şi le-a fost de ajutor
pe căzut l-a ridicat
al nostru Mântuitor

a dat orbilor vedere
muţilor le-a dat Cuvânt
şi atâtor mângăiere
le-a dat pe acest pământ

pe ologi El i-a făcut
ca să umble pe picioare
iar Domnul celui căzut
i-a adus a Lui salvare

a trăit fără de vină
fără pată pe pământ
chemănd oamenii să vină
s-asculte de Tatăl Sfânt

de acee-a fost condamnat
El să moară răstignit
pentru că a ajutat
pe cel slab şi rătăcit

pentru că a vindecat
pe bolnavi pe cei răniţi
orbilor vedere a dat
şi acelor rătăciţi

Doamne iartă-ne acum vina
spală-ne ne curăţeşte
căci te vrem întodeauna
sufletul nost" te iubeşte

fă-ne Isus să-ţi slujim
şi noi ca să fim lumină
căci Isuse te iubim
şi ne vrem fără de vină

numai Tu dai mântuire
şi poţi ca să ne slavezi
umple-ne de-a Ta iubire
căci te vrem Isus — Tu vezi

glorie şi slavă Ţie
peste noi vrem să domneşti
o Isus în veşnicie
viaţă să ne dăruieşti

vino dar trăieşte-n noi
o Isus în veşnicie
ca în ziua de apoi
să-ţi cântăm mărire Ţie

poezie de Ioan Daniel Bălan (6 septembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi a fost Isus copil...

Şi a fost Isus copil...
Fără leagăn, fără slavă.
Şi-n fiinţa Lui firavă
au pătruns fiori de ger.
Şi a fost Isus copil,
ca să aibă toţi copiii
Tată-n cer.
Şi a fost Isus sărac.
Se uitau cu milă bacii
cum I-ardeau pe faţă macii.
Cel mai trist dintre copii.
Şi a fost Isus sărac,
ca să aibă toţi săracii
bogăţii.

Şi a fost Isus flămând.
Şi plângea din albul pânzii
cum plâng mieii-n zori, plăpânzii,
cu-a lor ochi înrouraţi.
Şi a fost Isus flămând,
ca să fie toţi flămânzii
săturaţi.

Şi a fost Isus un miel...
ce-l pândeau pe-afară leii
— şi din culmile Iudeii
şi-n pustiul arzător —.
Şi a fost Isus un miel,
ca să aibă-n El toţi mieii
un Păstor.

Şi a fost un rob Isus...
sus, slujind Împărăţia,
jos, la Iosif şi Maria.
Lumii-ntregi S-a dat răpus
ca să-avea şi noi robia
şi-nfierea lui Isus...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt

A înviat Isus! A biruit deplin!
A fost primit la Tatăl Său ca prinţ divin!
A înviat Isus! Zăvorul vechi l-a frânt!
A-nteimeiat supremul vieţii legământ!

Mai larg decît aleargă valul plin de dor,
mai larg au coborît oştiri în dulce cor,
slăvind, în freamătul drapelelor,
pe gloriosul Miel învingător!

A înviat Isus! A-nvins în luptă grea!
A biruit pămînt şi iad prin jertfa Sa!
A înviat Isus, trecând străvechiul zid!
Priviţi în slavă Leul casei lui David!

Cu nori de steaguri ca din sânul zorilor,
cu nori de flori şi ramuri vine-al Său popor,
slăvind...

A înviat Isus şi-atîta har ne-a dat
că toţi ce L-au primit au înviat!
A înviat Isus şi viu în veci va fi!
Azi pentru noi e sărbătoare-n orice zi!

Un glas va răsuna pe nevăzutul nor,
un glas ne va chema şi vom porni în zbor
slăvind...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

El domină Universul

A murit Învăţătorul sus pe cruce atârnat
Şi mormântul l-a primit de la omul cel bogat
Împlinindu-se cuvântul spus de vremuri prin Isaia
Ce-a văzut de mult în urmă moartea Domnului— văpaia
Sferinţelor cumplite prin care Isus va trece
Până trupul Lui ucis va vedea ţărâna rece
Iosif din Arimateea ucenic dar pe ascuns
I-a fost Domnului în viaţă ascultându-l pe Isus
El i-a oferit mormântul în care l-a aşezat
Pe Cel mort — ucis pe cruce — al vieţii împărat

Iar sabatul înfăşoară tot ce este-n Israel
Trupul Domnului rămâne în mormânt dar singurel
Sărbătoarea azi pulsează şi pe lamele de vânt
Se naşte o întrebare căci al vieţii Sfânt Cuvânt
A trecut din astă viaţă împlinind deplin Scriptura
Şi acum fără de suflare în mormânt îi e Făptura

Cine dar l-a dat la moarte şi cine l-a osândit
Numai bine în viaţă când Isus a-nfăptuit
Pe cei prinşi de duhuri rele pe atâţi i-a dezlegat
Şi-o viaţă nouă viaţă sfântă la atâţia El le-a dat

Pe cei prinşi de atâtea boli crude şi înverşunate
Isus i-a scăpat de ele şi le-a dat iar sănătate
Celor orbi le-a dat vedere muţilor le-a dat cuvânt
Pe leproşi i-a curăţat — i-a salvat cu-a Lui Cuvânt
Orice boală şi durere El Isus a vindecat
Iar pe cei săraci în braţe Domnul Însuşi i-a luat
Numai bine orişiunde Hristos Domnu-a-nfăptuit
De ce oare dar atunci a fost iată răstignit
Când atâtea mii de oameni în pustie-a săturat
Pâine peşte din belşug l-atîţi Domnu atunci le-a dat
Şi-a făcut doar numai bine pentru atâţia din popor
De ce oare condamnat a fost iată de sobor

Unii dintre ei au spus că li-e frică de romani
Din a Lui Isus pricină s-or preface în duşmani
Şi-or veni ca să distrugă ţara-ntreagă chiar şi neamul
Asta este o acuză pentru care l-au ucis pe Domnul
Dar ce-a spus Hristos Mesia totul iată s-a împlinit
Israel atâta vreme în lume-a fost izgonit
Şi aproape două mii de ani Israel a fost exclus
Din a lui patrie sfântă după cum Domnu a spus
Căci Isus este în toate Creator şi Domn al vieţii
El domnină Universul dar şi zorii dimineţii
Mâna Lui ne-a plămădit din ţărână cu iubire
Cu Tatăl Lui Cel Prea Sfânt ca noi în neprihănire
Să trăim în ascultare viaţa noastră pe pământ
Căci am fost iubiţi în toate de al Tatălui Cuvânt

A murit Isus pe cruce plătind vina omenirii
Ca să fim salvaţi pe veci smulşi din apele pieirii
Hristos ne este salvare pe El de îl ascultăm
Evenghelia cea Sfântă Îndreptar de o avem
Căci un singur Nume este mântuirea s-o primim
E Isus Hristos Mesia fraţii Lui pe veci să fim

De ne-ncredem dar în El şi doar El ne este ţintă
Vom intra odată-n cer — cu Isus la a Sa nuntă

poezie de Ioan Daniel Bălan (7 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea lacrimilor

N-am găsit nici-o fiinţă
Nici în cer nici pe pământ
Să-i dau viaţa prin credinţă
Decât Fiul Celui Sfânt

Domnul este Dumnezeu
El Isus Hristos Mesia
Ce mă ia pe braţul Său
Şi-mi e pacea — bucuria

N-am găsit nici-o făptură
Pe acest pământ străin
A cărui învăţătură
Să ne abată de la chin

Omul gingaş să-l salveze
Curăţindu-l de păcat
Şi în rai să îl aşeze
Cu chipul imaculat

Nimenea de pe pământ
Nu a fost şi nu e-n stare
Cuvântul Acelui Sfânt
Să îl pună-n aplicare

Fără pată în lumină
Să fie ca un izvor
Cu vorbirea fără vină
Pentru omul muritor

Caut un om să stea în spărtură
Dar omul vai — nu-i nicăieri
Ca să trăiască Sfânta Scriptură
Viu în lumină — nu în păreri

Caut un om dar nimenea nu-i
Sfinţenia — el s-o păstreze
Imaculat — în faţa Domnului
Cu drag el să se aşeze

Dar nimeni nu-i nimeni n-a fost
Curat sfânt şi fără vină
Să rămâie crin la post
Îmbrăcat doar în lumină

Şi astfel a trebuit
Domnul Vieţii să coboare
Singurul neprihănit
Şi războinic de sub soare

Domnul Vieţii — El Lumina
Şi Adevăru absolut
Cel ce dăruie cununa
Celui sfânt neprihănit

Fiul Celui Prea Înalt
Creatorul plin de slavă
El viaţa Lui şi-a dat
Pentru fiinţa omului — bolnavă

Dezbrăcat de-a Lui mărire
Şi de gloria cerească
Străpuns de-a noastră iubire
I-a fost dat jos să păşească

Să ne-nveţe ce-i iubirea
Ce-i Lumina şi Cuvântul
Ca trăind neprihănirea
Noi să părăsim pământul

A Lui Sfântă-nvăţătură
De aici totu-a dărâmat
Nefiind o umplutură
Ci Cuvântu — adevărat

Cuvântul Cel din vecie
Al Celui Sfânt —şi Prea Înalt
Veşnic ce e Pâinea Vie
Şi viaţa ce s-a dat

Cu ochii — cum o vedem
Şi cum e în veşnicie
Doar de El să ascultăm
A Lui goria să fie

Toţi au fost hoţi şi tâlhari
Înainte ce-au venit
Numai Domnul celor mari
Şi al tuturor — ne-a oferit

Şi iubirea şi credinţa
Tatălui de-a se arăta
Curată păstrând fiinţa
Şi-mplinind doar voia Sa

Cât de scump ne eşti Isuse
Al Lui Dumnezeu Sfânt Fiu
Floarea lacrimilor scurse
Pe acest pământ pustiu

Tu eşti lacrima iubirii
Pentru omul muritor
Fiinţa — desăvârşirii
Al vieţii sfânt izvor

Numai Tu şi azi ne scalzi
Şi-n lumină şi-n cântare
Şi de dorul nost"Tu arzi
Să ne vezi cântând onoare

Să ne vezi în palma Ta
Plini Isus de-a Ta iubire
Împlinind făgăduinţa
Însă în nepihănire

Doar Isus ne e destinul
Şi viaţa şi menirea
Ne e Calea ne e drumul
Dacă vrem desăvârşirea

poezie de Ioan Daniel Bălan (25 martie 2018, Betania Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bartimeu

Isus trecea prin Ierihon.
Şi cerşetorul orb, în zdrenţe,
de jos, din colb, simţi un zvon,
un ritm de paşi în largi cadenţe.
Isus trecea sub cer iudeu,
printre grădini cu rodii coapte.
Iar zorii se-nălţau mereu.
Dar pentru orbul Bartimeu
era tot noapte după noapte...

Isus trecea încet. Şi-apoi
într-o solemnă fericire,
venea cu El un lung convoi,
ca o coloană de eroi
glorificând un rege mire.

Isus trecea. Şi-un tremur sfânt
vibra în orb ca niciodată.
Ciulind urechile în vânt,
el prinse-n taină un cuvânt.
Şi inima-ncepu să bată.

Simţi ceva ca un fluid,
ca o mireamă de zambilă.
Şi orbul a trigat livid:
— Ai milă, fiul lui David,
Isuse Salvator, ai milă!

Doi-trei, pe margini, se-ncruntară.
— Hei, cerşetor neobrăzat!
Ce strigi aşa? Oricât e-amară,
tu poartă-ţi crucea cum ţi-e dat.
Rămâi în pace sub povară.

Dar orbul, fără căpătâi,
strigă mai fără de ruşine,
mai fără teamă ca întâi:
— Ai milă, Doamne, şi de mine!

Şi S-a oprit Isus acum
pătruns de omenesca dramă.
Putea să treacă? Nicidecum.
Şi orbu-aude-un glas pe drum:
— Hai, îndrăzneşte, căci te cheamă!

— Mă cheamă? Cum... Chiar El?... Isus?
— Hai, nu mai zăbovi. Te-aşteaptă.
— Pe mine chiar? Ce, alţii nu-s?
Pe Bartimeu? Aşa a spus?
Şi orbul parcă se deşteaptă.
— Atuncea... tot ce-a fost... s-a dus!

Şi ca nebun de bucurie,
se-nalţă Bartimeu în vânt.
Stă drept acum ca o făclie.
Îşi scoate haina, o sfâşie
şi-o zvârle... zvrr... zdup!... la pământ.

Atuncea... peste-o clipă, două,
eu voi vedea ca orice om.
Şi-apoi cu mâinile-amândouă,
îmi voi zidi o casă nouă
şi voi sădi pom lângă pom...

Aşa... Eu nu mai sunt un blid
zvârlit în spini la oale sparte!
Eu pot munci... Hei, la o parte!
M-aşteaptă fiul lui David!...

Dar ascultaţi. Ca peste veac,
se-aude lin un glas ca mierea.
— O, Batimeu, ce vrei să-ţi fac?...
— Rabuni... sunt un orb sărac.
Nu-ţi cer nimic... Numai vederea...

Apoi convoiul a pornit.
Într-o vibrare fericită,
un Nume sfânt era şoptit.
Şi mii de paşi au năvălit
călcând pe haina zdrenţuită.

Iar haina a rămas în drum.
Căci nimeni mintea nu şi-a pus
cu-o zdreanţă bună pentru scrum.
Iar Bartimeu mergea acum
după Isus...
*

Şi-acum Isus Mesia trece
încet şi blând pe strada ta.
Mulţimea iarăşi Îl petrece.
Dar tu-L priveşti crispat şi rece?
Tu n-ai ce-I cere nici ce-I da.

Spre Solul dragostei cereşti,
cei orbi, cei surzi aleargă-n stol.
Iar tu stai "demn", tu nu cerşeşti.
Şi, iată, tu nu ştii că eşti
sărac şi orb, şi surd, şi gol...

Convoiul totuşi se opreşte.
Stai mii de chipuri fără grai.
Un om aleargă şi-ţi şopteşte:
— Isus te cheamă. Îndrăzneşte!
Te-aşteaptă-n drum. De ce mai stai?

— Eu nu sunt orb. Orbi sunt destui.
Nici mut. Eu spun ce am de spus.
Eu inima n-o dau oricui.
Şi nu cer milă nimănui!
— Hai, vino, totuşi la Isus!

— Nu vreau de nimeni să ascult.
Voinţa mea mi-e zeu şi ţel.
Eu vreau plăceri. Eu vreau tumult!
Isus... e sfânt. O, chiar mai mult!
— Hai, vino totuşi, vin´ la El!

Ascultă. Singur tu te minţi.
Tu nu eşti orb ca Bartimeu.
Tu vezi, auzi, vorbeşti şi simţi.
Dar, vai, cu ochii tăi prea strâmţi
nu-L poţi vedea pe Dumnezeu!

Ascultă. Cel ce te-a chemat
nu-i doar penumbra unui gând.
E Dumnezeu ce te-a creat,
e Fiul Său crucificat!
De ce nu vii la El plângând?

Ascultă. Nu te prinde teama?
Ai ochi. Atunci de ce nu vezi?
Nu simţi ce fericire pierzi?
Te-aşteaptă DUMNEZEU! Ia seama!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dorul Tău, Isus iubit

De dorul Tău, Isus iubit
În dragostea Ta arse
Şi inima spre Răsărit
Şi faţa ni-s întoarse.
Isus, Isus... şi Te-aşteptăm
Cum crinii-aşteaptă rouă
Privind spre ceruri Te chemăm
Cu mâinile-amândouă.
Treci peste anii viitori
Isuse drag, şi vină
Ne du mai sus, mai sus de zori
Spre ţara de lumină.
Şi-n clipa când ni-I cununa
Cu-a slavei Tale taine
Schimbaţi, ca Tine vom purta
A păcii albe haine.

Iar noi iubit şi drag Isus
Ţi-om da cu braţe pline
Toţi crinii dorului nespus
Şi-ai dragostei de Tine.
Şi Ţi-i vom presăra în drum
Cu-o veşnică-nchinare
Precum îţi preamărim acum
A dragostei cântare.

În zorii fiecărei luni
Vom strânge cu uimire
Din pomii veşnicei minuni
Noi roduri de iubire
Şi-Ţi vom cânta Isus iubit
De drag o veşnicie
Că Te-am chemat şi Te-am dorit
Cât nimenea nu ştie.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A venit Isus Mesia

Din cer Domnu a venit
Să ne-mbrace în lumină
Omul rău şi rătăcit
La viaţa ca să vină

Şi Isus Mântuitorul
Coborî jos pe pământ
De Tatăl să lege dorul
Să trăim al Lui Cuvânt

A venit Isus Mesia
În lumină să ne prindă
Să ne ofere veşnicia
Să trăim viaţa sfântă

Ceru Domnul l-a lăsat
Coborând dar printre noi
Să ne ierte al nost" păcat
Să trăim viaţa apoi

Să trăim în curăţie
Mereu în neprihănire
Privind dar spre veşnicie
Din dragoste şi iubire

A venit Mântuitorul
Să ne ia pe-a Sale braţe
Să ne fie El izvorul
Iubirii — să ne înalţe

Să ne fie El Lumina
Călăuză pe pământ
Ca noi toţi întodeauna
Să trăim al Lui Cuvânt

Şi astfel să fim lumină
Din lumina Lui Hristos
O viaţă fără vină
Să avem cu toţii jos

Domnul Isus ne-a-nvăţat
Să trim doar Adevărul
Pururi sufletul curat
Nouă să ne fie ţelul

Din lumină spre Lumină
Ochii să ni-i îndreptăm
Pe braţe El să ne ţină
Mire Sfânt să îl avem

Astfel în neprihănire
Să trăim surori şi fraţi
Doar prin sfânta Lui iubire
Lui în veci să-i fim predaţi

Umple-ne Isus de Tine
Pentru veci de-al Tău Cuvânt
Viaţa doar cum se cuvinbe
S-o trăim pe acest pământ

Glorie Doamne mărire
În veci fii dar onorat
Căci în marea Ta iubire
Viaţă veşnică ne-ai dat
28-10-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petru pe ape

După ce-a dat drumul la noroade Domnul Isus a urcat
Sus pe munte să se roage Tatălui Adevărat
Pe când iată ucenicii în corabie vâsleau
Căci trimişi atrunci de Domnul dioncolo ei se duceau
Dar Isus urcă pe munte să se afunde-n rugăciune
Tatălui Cel Sfânt din cer tot din inimă a-i supune
Şi pierdut în rugăcine iată noaptea cum îl prinse
Numai singur sus pe munte căci iubirea îl ajunse
Pentru Tatăl Sfânt din ceruri şi Părintele iubit
Care jos îl trimisese pentru omul cel pierdut

Dar în vremea aceasta iată ucenicii toţi pe mare
Nu-şi găseau atunci liniştea căci treceau prin încercare
S-a strârnit un vânt puternic marea era agitată
Şi veneau în şiruri valuri peste marea tulburată
Încă mai mari se făceau şi talazuri atunci grele
Se nălţau în nopatea neagră azvârlindu-se spre stele
Nu mai contenea furtuna şi nici vântul nicidecum
Ci-şi tăia prin apa mării atunci groaznicul ei drum
Pe când iată în furtună ucenicii greu luptau
Şi cu vântul şi cu marea — valurile îi loveau

Atunci iată deodată o nălucă au zărit
Cum aluneca pe valuri cu un chip abia zărit
Un om umblă acum pe valuri iată marea îl susţine
Deşi valurile-s mari înspre noi iată cum vine
Plini de frică ucenicii atunci iată au ţipat
Dar Isus atunci deodată înspre ei El a strigat
Îndrăzniţi şi nu vă temeţi căci Eu iată aici sânt
Doamne i-a zis Petru atunci vreau s-aud al Tău cuvânt
Dacă Tu eşti o Isuse porunceşte-mi ca să vin
Pân" la Tine peste ape să-ţi văd chipul Tău Divin
Vino Petre atunci i-a zis al nostru Mântuitor
Valurile când veneau şi talazu-ngrozitor
Însă Petru fără frică a păşit atunci pe mare
Căci privise spre Hristos şi-avea fermă-ncredinţare
Căci Domnul cel Sfânt din ceruri chiar pe valuri îl susţine
Şi deplin încredinţat nicio teamă n-avea-n sine
A păşit plin de credinţă peste ape peste valuri
Şi-a fost primul om pe ape — dincolo de idealuri
Petru a umblat pe ape aşa ca şi Domnul său
Când privi doar spre Hristos — Fiu Unic de Dumnezeu

Primul om de pe planetă apa ce l-a susţinut
Când deplin atunci în Isus ucenicu s-a-ncrezut
Dar aşa puţină vreme căci deodată şi-a luat
Privirea de la Hristos şi spre valul tulburat
A părivit Petru atunci şi groaza l-a năpădit
C-a-nceput să se scufunde şi de moarte îngrozit
A strigat atunci la Domnul — scapă-mă te rog Isus
Căci de ape Doamne iată sunt din nou acuma dus
Domnu-ndată şi-a-ntins mâna pe Petru l-a apucat
Până când ambii pe punte în corabie-au intrat

Astfel Petru cu Isus au umblat atunci pe ape
Ucenicului cel sfânt credinţa i-a fost aproape
Câtă vreme a crezut — peste valuri a păşit
A fost primul om de aici care mare-a biruit
Ţintă vie pe Hristos câtă vreme l-a avut
Apa mării ca uscatul pe Petru l-a susţinut
Şi Petru cu Domnul Isus în corabie-au păşit
Pe când iată chiar şi vântul de tot el s-a linişţtit
Şi furtuna a dispărut parcă nici n-ar mai fi fost
Căci Isus era din nou soare sfânt şi adăpost
Şi văzând schimbarea vie şi şi în ceruri şi pe mare
Au venit toţi la Isus să-i aducă închinare

Cu adevărat Fiul Lui Dumnezeu Tu eşti
Şi furtunii şi chiar mării de poţi Tu să porunceşti
Glorie dar Lui Isus — cinste slavă şi onoare
C-aduse dar tuturora dintre valuri mari salvare
Fie-i Numle slăvit şi de-a pururi lăudat
Căci El doar spre mântuirea omului dar a lucrat
Pentru Isus Tată Sfânt noi acum îţi mulţumim
Căci prin El ne-ai dat viaţa pururi fii Tăi să fim
22-10-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea Ta o cânt -- Isus

Îţi cânt Doamne o Isus
Şi viaţa şi Fiinţa
Căci lumină ne-ai adus
Chiar din cerul Tău de sus
Să trăim astăzi credinţa

Eu te laud te slăvesc
Şi ţi-aduc Isus onoare
Căci pe Tine te iubesc
Doamne cât o să trăiesc
Şi-o să umblu pe picioare

Şi iubirea Ta o cânt
Slava Ta de Dumnezeu
Paşii Tăi de pe pământ
Pentru veci al Tău Cuvânt
Căci eşti Domn — eu sunt al Tău

Cânt Isus a Ta privire
Ca o flacără de foc
Viaţa de neprihănire
Ce ne-ai dat-o prin iubire
În Tine să-mi aflu loc

Mersul Tău Isus îl cânt
Şi lucrarea Ta Divină
Trecerea pe acest pământ
Căci al Vieţii Sfânt Cuvânt
Ne e soare şi lumină

Îţi cânt Doamne a Ta-ndurare
Şi smerenia ţi-o cânt
Chiar Isus a Ta plimbare
Când ai fost Doamne pe mare
Însă plin de Duhul Sfânt

Şi-ţi mai cânt a Ta lucrare
Ce-ai făcut-o pentru noi
Să ne acoperi cu-ndurare
Noi de azi dar fiecare
Să fim toţi — de lume goi

Azi blândeţea Ta o cânt
Mila Ta de Dumnezeu
Şi al Tău Isus Cuvânt
Nouă dat pe acest pământ
Să-ţi dăm slavă toţi mereu

Îţi cânt Doamne stăruinţa
Cu care Tu ai lucrat
Să ne mântui dar fiinţa
Cei de azi s-avem credinţa
Prin Tine — un duh curat

Vrem Isus a Ta lumină
Mâna Ta de Dumnezeu
Pentru veci ca să ne ţină
Toţi să fim fără de vină
Unde totul — e al Tău

Glorie Isuse Ţie
Vreau de-a pururi să îţi cânt
A Ta slava-ntreagă fie
În imensa veşnicie
Şi în cer şi pe pământ
02-11-2021 m.

poezie de Ioan Daniel Bălan (2 noiembrie 2021)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă sunt Pâinea Vieţii

Plin de-o-naltă-nţelepciune
Domnul Isus ne-a vorbit
Eu nu sunt din astă lume
Şi la voi dar am venit

Căci Eu sunt Lumina lumii
Pâinea Vieţii încă sunt
Lăsaţi căile deşărtăciunii
Şi primiţi al Meu Cuvânt

O veniţi acum la Mine
Viaţa veşnică s-aveţi
Căile de soare pline
Ucenici să-mi rămâneţi

Ţineţi viu dar legătura
Cu Tatăl ce v-a creat
Trăind harul şi Scriptura
Toţi cu sufletul curat

Jugul Meu voi să-l luaţi
Şi sarcina Mea că e uşoară
Sfinţenia o-nvăţaţi
În lumea ce vă-nconjoară

Fiţi lumină din Lumină
Ascultând de Dumnezeu
C-o viaţă fără vină
Împletind Cuvântul Său

Domnul Isus ne-a-nvăţat
Noi viaţa s-o trăim
Şi Lumina Lui ne-a dat
Numele să i-l slăvim

Eu sunt Calea şi Viaţa
Uşa oilor Eu sunt
O spălaţi-vă azi faţa
În lumină şi-n Cuvânt

Oameni ai neprihănirii
De azi toţi să deveniţi
Pe cărarea nemuririi
Viaţa sfântă s-o trăiţi

Lumea o abandonaţi
Şi trăiţi Sfânta Scriptură
Să fiţi toţi surori şi fraţi
Dup-a Mea învăţătură

Împletiţi-vă-n iubire
Să creşteţi în sfinţenie
Lăsând vechea voastră fire
Ceru-al vostru ca să fie

Tatăl Sfânt dar vă iubeşte
Şi vă vrea să fiţi Lui
El pe braţe vă primeşte
În puterea harului

O veniţi dar în lumină
Viaţa sfântă s-o primiţi
Până-n patria Divină
Pentru El dar să trăiţi

Şi Tatăl va răsplăti
Pe oricine îl ascultă
La Sine vă va primi
Sus în Patria Lui Sfântă
12-11-2021 M.

poezie de Ioan Daniel Bălan
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evanghelia-i salvarea

Evanghelia-i lumina
nouă care ni s-a dat
să trăim întotdeauna
toţi cu sufletul curat

Evanghelia-i viaţa
care azi ni se oferă
luminată s-avem faţa
trăind astfel noua eră

nu-i lumină nicăieri
ca Ea azi să lumineze
să ne scape de plăceri
şi în rai să ne aşeze

Domnul doar este Cuvântul
El Isus Hristos Mesia
ce ne oferă Legământul
să intrăm în veşnicia

unde nu mai e hotar
şi nici timp şi noapte nu-i
ci al Domnului sfânt har
dăruit este oricui

celui care împlineşte
voia Tatălui Cel Sfânt
şi fiinţa-şi dăruieşte
Domnului azi prin Cuvânt

Evanghelia-i destinul
omului de pe pământ
prin Isus Hristos azi Domnul
şi credinţa în Cuvânt

Evanghelia iubirii
nouă ni s-a dăruit
ca pe drumul mântuirii
să mergem pân' la sfârşit

ni s-a dat lumina sfântă
prin Isus Hristos Mesia
să intrăm cu toţi la nuntă
moştenind dar veşnicia

cine dar azi se încrede
în Hristos are viaţă
moştenirea nu şi-o pierde
raiul sfânt doar îl înalţă

prin Isus doar ni s-a dat
şi iubirea şi credinţa
s-avem sufletul curat
Lui să-i dăm pe veci fiinţa

numai El ne izbăveşte
de păcatul cel amar
sufletul ni-l curăţeşte
prin sânge de pe Calvar

în Hristos doar ni s-a dat
tot ce-i bun şi e-n lumină
fie Domnul lăudat
căci suntem fără de vină

Isus ne-a răscumpărat
şi ne-a dat a Lui iertare
pe-a Lui braţe ne-a luat
să avem pe veci salvare

Evanghelia-i viaţa
care azi ni se oferă
pururea curată faţa
s-o avem în noua eră

nu-i nimic mai de valoare
ca Ea azi pe acest pământ
Ea e singura salvare
e-al vieţii vii Cuvânt

Adevărul e lumina
şi Ea-i Adevărul Sfânt
ce ne-nvaţă-ntodeauna
sfinţi să fim pe acest pământ

din lumină în lumină
ni se cere să păşim
înspre patria Divină
ochii să ni-i aţintim

prin Isus Hristos Mesia
să ieşim biruitori
s-avem raiul veşnicia
numai Lui să-i fim datori

prin Isus şi pentru El
să ne fie aici umblarea
harul Lui Emanuel
să-l trăim şi îndurarea

Evanghelia-i iubirea
oferită pentru noi
să trăim neprihănirea
de lumea acesta goi

goi de fire — goi de lume
însă plini azi de Hristos
de-a vieţii-nţelepciune
ce ne este de folos

Evanghelia-i salvarea
noastră azi a omenirii
harul sfânt şi îndurarea
de pe căile pieirii

prin Ea doar avem credinţa
oferită de Hristos
şi asemeni biruinţa
tot prin Mielul glorios

Evanghelia-i Cuvântul
ce ne leagă pe vecie
noi să moştenim pământul
Hristos Mire să ne fie

glorie dar Lui Mesia
slavă Celui Prea Înalt
ce-a creat şi veşnicia
şi-n noi sufletul curat

cinste slavă şi onoare
Tatălui cel veşnic Sfânt
ce ne oferă azi salvare
numai prin al Lui Cuvânt

numai prin Hristos Mesia
şi prin jertfa din Calvar
ce ne oferă veşnicia
viaţa veşnică în dar

poezie de Ioan Daniel Bălan (9 august 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arginţii

Treizeci de-arginţi curaţi şi grei,
Cu chipul lui Cezar pe ei...
Treizeci de stele sclipitoare...
şi-un Rai întreg în fiecare...
După trei ani de-atât tumult,
o pungă de arginţi nu-i mult!
Trei ani să te smereşti, să taci,
cu ochi de vânător dibaci!
Trei ani cu arcul încordat,
s-aştepţi cel mai de soi vânat.
Şi... pân-la cerbul din omături,
mai, mai să-l scapi pe cel de-alături.
Trei ani de slujbă între sfinţi!...
O, nu-i prea mult treizeci de-arginţi!
Arginţii mei, vânatul meu!
Acum mi-atârnă tolba greu!
Acum eu sunt bogat! Şi pot
să cumpăr... via lui Nabot.
Ca Ţiba, pot să iau şiret
moşia lui Mefiboşet.
Şi pot găsi ca Sanbalat,
chiar şi prooroci de cumpărat...
Căci am arginţi, mi-e brâul plin!
Ia seama, Abel... sunt Cain...
Căci am arginţi! Treizeci la rând!
Şi alţii vor veni curând.

Tu, snop din grâul arnăut,
tu, pârgă, vin să te sărut.
Dar ce văpaie-n zimţi se frânge?
Ce mână v-a umplut de sânge?

Nu pot să sufăr. Pot să mint,
dar nu vreau sânge, vreau argint.
O, iată apă jos în râu.
Vă spăl şi iar vă strâng la brâu.
Ce-i asta? Minte-aşi pierde frâul.
De ce s-a înroşit tot râul?
Ce rană s-a deschis în pungă?
Nu-i apă-n matcă să-mi ajungă!

Ei, preoţii, ei cărturarii,
m-au prins în mreajă ca pescarii,
mi-au dat să beau din cupe sparte.
Eu am cerut arginţi, nu moarte!
M-au înşelat, dar nu mă las.
Pe cine duceţi voi de nas?
Bătrâni şi preoţi, farisei,
luaţi arginţii! Nu-s ai mei.
Eu v-am vândut un sfânt curat.
Voi ce arginţi murdari mi-aţi dat?
Vreau banii, banii mei, pe drept!
Acesta-i sânge, nu-l accept.
Isus e sfânt. Am fost nebun.
Nu vreau cu Cerul să mă pun.

Vai! Iadul... ziua de apoi...
Nu vreau arginţii, luaţi-i voi!
Nu vreau arginţi, Isus e sfânt.
Ah! Numai sânge-i pe pământ.
Ce sânge cald... Dar nu-s de vină!
Şi via lui Nabot e plină...
Se scaldă-n sânge de profet
moşia lui Mefiboşet...
Şi-un viscol de arginţi turbat
l-a troienit pe Sanbalat!...
Lasaţi-mă, voi, ochi de drac.
Fugiţi! Eu vreau să mor sărac.
Lăsaţi-mă, voi preţ străin!
Vreau să fiu Abel, nu Cain.

S-au strâns toţi banii-acestei lumi?
Mamona, vrei să mă sugrumi?
Dar voi scăpa. Nu cad învins!
Nu sunt cu-n brâu de in încins?...

Un brâu. Un laţ. Şi-apoi... în gol!
Veniţi, voi îngeri din Şeol!
Să scap de-arginţi, să trec prin vad...

Ah, iată, plec. Dar plec in Iad!
Şi Iadul!... Vai, îmi ies din minţi.
Căci Iadul... Iadu-i plin de-arginţi!...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Calvar a trebuit

Cât de scump este Isus
Şi cât e de minunat
Căci păcatul nost" a dus
Şi El s-a lăsat răpus
Plătind vai — greul păcat

A fost prins şi judecat
De preoţi şi farisei
Dat la moarte — a fost dat
Noi s-avem duhul curat
Şi în ochi — lumină-n ei

Şi Isus a fost bătut
Şi scuipat şi biciuit
Deşi-un greş El n-a făcut
El a fost necunoscut
Pe pământ când a trăit

Fără pată — fără vină
Domnul Isus a umblat
A trăit într-o lumină
Cum nu-i nimeni să o ţină
Fără urmă de păcat

Şi-a fost prins în Ghetsimani
Domnul după rugăciune
Căci preoţii a Lui duşmani
Iudei i-au dat însăşi bani
Taina Domnului a spune

Şi vândut a fost Isus
El păcatul să ni-l poarte
A fost ca un miel supus
De aprozi când fu adus
Vina noastră să o poarte

Pentru că a vindecat
Multora fiind salvare
Iată a fost condamnat
Socotit ca vinovat
Pentru a omului iertare

Trebuia în veşnicie
Noi ca să fim condamnaţi
Şi doar El putea să fie
Rob plătind pedeapsa vie
Ca noi toţi să fim iertaţi

Nimeni altul nu era
Aşa Sfânt ca să plătească
Vina omului cea grea
Doar în Isus se găsea
Natura Dumnezeiască

Şi astfel a trebuit
El să sufere amar
Ca păcatul nost" plătit
Să fie desăvârşit
Prin Isus chiar pe Calvar

Şi Hristos a suferit
Cea mai groaznică ocară
Pe Calvar când a păşit
Omul Cel neprihănit
Pentru noi dat ca să moară

Singurul ce-a fost în stare
Să ne poarte suferinţa
Prin El să primim iertare
Prin a Lui chinuri amare
În El de avem credinţa

Glorie dar Lui Hristos
Slavă cinste şi onoare
C-a venit aicea jos
Şi-a trăit aşa frumos
Nouă să ne dea iertare

Noi Isus îţi mulţumim
Pentru tot ce ai răbdat
Când dat morţii şi în chin
Ai sorbit al nost" venin
Fii în veci glorificat

Ţie dar ne închinăm
Şi-ţi slăvim Isus Fiinţa
Ne-ai dat ce nu merităm
De aceea te urmăm
Şi în Tine avem credinţa
16 aprilie 2020 mănăştur Cluj

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Osânda

Urca Isus cu crucea-n spate
Urca — urmat de atât popor
Venit să-i vadă cruda moarte
Şi chinul Lui — îngrozitor

Slăbit Isus şi plin de sânge
Urca atunci cu pasul rar
Pe atâţi văzând cum Fiinţa-i plânge
Când El suia chiar pe Calvar

Bătut cumplit şi schingiuit
Purtându-şi crucea se ducea
Ca cel din urmă osândit
Viaţa pentru noi să-şi dea

Slăbit de chin şi dă bătaie
Lupta s-ajungă până sus
Dar crucea vai iată-l îndoaie
Deşi se vrea blând şi supus

Puterile l-au părăsit
Dar urcă — urcă spre Golgota
Să fie Domnul răstignit
De plânge sus chiar însuşi bolta

Aşa mulţime de popor
Călca uşor pe urma Lui
Mulţimi de preoţi şi sobor
Să vadă moartea Domnului

Veneau şi mulţi din cei pe care
Isus Hristos i-a învăţat
Cum să alerge pe cărare
Păstrându-şi sufletul curat

Veneau femei din Galileea
Ce-n viaţă ele l-au slujit
Şi ucenicii din Iudeea
Din inimă ce l-au iubit

Cu lacrimi grele atâţi plângeu
Văzându-l dat chiar la pierzare
Pe Cel pe care îl iubeau
Căci El — le dărui salvare

Veneau femeile la rând
Acele care l-au urmat
Amar plângând amar plângând
Pe Domnul Vieţii — Adevărat

Nu mă plângeţi voi pe Mine
Isus s-a-ntors şi le-a vorbit
Căci iată vremea de acum vine
Să fie statul pedepsit

Atunci de munţi se vor ruga
Atâţia peste ei să cadă
Căci nu îşi vor dori viaţa
Ci doar de chinuri ei să scape

Urca Isus cu crucea-n spate
Urmat de atât de mult popor
Cu încă doi — ce daţi la moarte
Au fost de-a lor judecător

Pe la ceasul al treielea Isus
Era pe cruce răstignit
Păcatul nostru l-a răpus
Şi preţul nostru l-a plătit

Cu viaţa Lui plăti păcatul
Prin chinuri groaznice şi amare
Pe lume cum n-a fost un altul
Dat la chin şi la pierzare

Isus Hristos i-a învăţat
Pe oameni numai Adevărul
Şi atâţi bolnavi a vindecat
Căci omul însuşi i-a fost ţelul

El orbilor le-a dat vedere
Şi muţilor le-a dat cuvânt
Ieşea din Sine o putere
Ce vindeca sufletul frânt

De ce-a fost Isus condamnat
Când a trăit fără de pată
Căci iată însuşi chiar Pilat
A pus oştenii să îl bată

Şi apoi să îl elibereze
Dregătorul iată a vrut
Şi nu-n sicriu să îl aşeze
Poporul tot — cum a cerut

Prin zări albastre acum mă uit
Şi-l văd pe Isus prin credinţă
Apoi m-apropii — şi ascult
Pe-a Domnului Isus Fiinţă

O vai vai — Ierusalime
Dacă tu ai fi cunoscut
Lucrurile ce pace-n tine
Ţi-ar fi adus-o-n chip plăcut

Dar astăzi ele sunt ascunse
De ochii tăi să nu le vezi
Când ele ţie ţi-au fost spuse
N-ai vrut în Mine să te-ncrezi

Dar peste tine vor veni
Zile grele când vrăşmaşii
De moarte chiar te vor lovi
L-atâţi luând din tine paşii

Cu şanţuri vei fi-mpresurat
Şi atacat fără cruţare
Căci tu o vai n-ai ascultat
Pe veci să-mi dai a ta cărare

Vei fi una cu pământul
Tu şi chiar copiii tăi
Căci ai refuzat Cuvântul
Urmând cărarea celor răi

Şi-n tine piatră peste piatră
Să ştii că nu va rămânea
Căci n-ai ştiut când cercetată
A fost să fie fiinţa ta

Ierusalime Ierusalime
Care omori pe proroci şi ucizi
Pe cei trimişi din cer la tine
Căci ochii vieţii îi închizi

Iată că ţi se lasă casa pustie
Căci nu te-ai vrut sub aripile Mele
Şi acum vremea e târzie
Şi sunt pe cer puţine stele

Pe Domnul — Israel l-a osândit
Evanghelia cum ne arată
Rănit flămând şi biciuit
Crucea grea — iată o poartă

Suferinţele noastre le-a purtat
Şi durerile noastre asupra Lui
Atunic Hristos ni le-a luat
El Fiul Sfânt al cerului

Noi cu toţii rătăceam
Ca nişte oi fiecare
De viaţa noastră ne vedeam
Alergând doar la pierzare

Isus a fost între cei răi
Şi mormântul Lui cu cel bogat
Dar Tatăl Sfânt printre ai Săi
În cer la Sine l-a luat

Şi prin Isus s-a împlinit
Şi Psalmul douăzeci şi doi
Când El pe cruce răstignit
Muri-n ocară pentru noi

Iată o altă prorocie
Făcută Însăşi de Hristos
Ţi se lasă — casa pustie
Ierusalime aici jos

Şi două mii de ani aproape
Israel n-a existat
Ci doar fărâme peste ape
Ce-a spus Isus — e adevăr curat

Însă Israel — nici azi nu crede
Cuvântul sfânt de Moise spus
Căci cine-n Isus se încrede
Şi Tatălui îi e supus

Viaţa-n sine el o are
Şi e spălat şi curăţat
Salvat fiind de la pierzare
Căci Domnul a plătit al lui păcat

Isus e Fiul Celui Prea Înalt
Din Psalmul doi cu versul şapte
Şi tot ce e în lung şi-n lat
Prin El doar — au fost create

Şi iată care-i legătura
Dintre Isus şi Sfânta Carte
În Psalmul doi acum Scriptura
Ne aduce veşti adevărate

Tu le vei zdrobi cu un toiag de fier
Pe nemurile — moştenire
Ce i-au fost promise de sub cer
Cuvântul — merge spre-mplinire

Căci iată-n Apocalipsa dar
Nouăşpe cu cinşpe ni se spune
De-un toiag de fier şi iar
Pe neamuri El le va supune

Meşterul Lui Dumnezeu
Din Proverbe opt cu treizeci
Cu Tatăl — Isus e mereu
În Faţa Lui să i te-apleci

Căci şi Isaia — Dumnezeu
În nouă cu şase îl numeşte
Doar El în veci Tatălui Său
Ascultarea-i — dăruieşte

Cine e Odrasla din Isai
Şi Vlăstar din rădăcină
Pe pământ care un rai
Va aduce la lumină

Lupul când va locui
Împreună chiar cu mielul
Şi amândoi vor veţui
Pacea doar fiind însemnul

În Daniel nouă ni se spune
Unsul va fi stârpit
Deci ucis în astă lume
Chiar pe cruce răstignit

Israel — pe Mesia-l aşteaptă
Însă El a fost ucis
Căci viaţa adevărată
Domnul nouă ne-a descris

Şi e limpede Scriptura
Israel în plâns amar
Îşi va adânci făptura
Pentru Cel de pe Calvar

Iată dar acum Cuvântul
Ce ne spune tuturor
Israel îl va vedea pe Domnul
Şi-nntr-un plâns necruţător

Va plânge întreaga ţară
Pentru Cel ce l-au străpuns
Sus pe Golgota amară
Căci muri — Domnul Isus

Chiar prorocul Zaharia
În doişpe el ne vorbeşte
Nicidecum de bucuria
Ci de jalea ce loveşte

Ţara-ntreagă a lui Israel
Străpungându-l pe Mesia
Domnul a ieşit din el
Şi-a-nceput apoi urgia

Două mii de ani aproape
Israel prin fundul mării
A păşit pe-a lumii ape
Prin adâncu încercării

Însă el se va întoarce
Şi prin plânsul lui amar
Va primi în sânu-i pace
Sus privind înspre Calvar

La Acel ce l-a străpuns
Moartea Lui de zor cerând
Căci acesta e Isus
Fiul Celui Prea Înalt — murind

Pentru întreaga omenire
Domnul Isus a plătit
Omul în nepprihănire
Să trăiască negreşit

Şi Israel prin Hristos
Va primi viaţa vie
Dintre lei când va fi scos
Să-i cânte în veşnicie

Căci în masă se va-ntoarce
Israel dar la Isus
Şi-apoi însuşi plin de pace
S-a-nchina Celui de sus

Doar Hristosul a plătit
Omenirii-ntreaga vină
Când pe cruce a murit
El ce-a spus — Eu sunt lumină

Şi sunt Uşa şi Păstorul
Celor care-n ei mă vor
Calea Viaţa şi Adevărul
Pentru veci — Mântuitor

O veniţi acum la ape
Vin şi lapte cumpăraţi
Eu mereu vă sunt aproape
Viaţa pururi s-o luaţi

poezie de Ioan Daniel Bălan (3 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pilat şi Adevărul

În faţa ta stătea Isus
Şi I-ai văzut Dumnezeirea,
Dar, "iată omul!" aşa ai spus
Semnându-I hotărât pieirea!

În faţa ta era chiar El, slăvitul Împărat
Dar tu, spălându-te pe mâini,
"Ce-i Adevăru?"-ai întrebat,
Privind spre scopul talei "pâini"!

Da, în faţa ta stătea Hristos,
Desăvârşitul Adevăr
Dar tu, împăratul vanitos
Te-ai răsfăţat în neadevăr!

În faţa ta stătea Împăratul
Cel Care le-A făcut pe toate,
Cuvântul Care-A întins Înaltul,
Cuvântul Care totul poate

Şi Care te-ar fi dezrobit,
Şi te-ar fi pus în libertate,
Dar te-ai spălat pe mâini orbit
De slăbiciuni şi vanitate.

În faţa ta era chiar Calea
Spre Împărăţia cea cerească,
Dar tu-ai vrut să rămâi cu Valea
Şi împărăţia ta lumească!

Aveai Viaţa în mâna ta
Şi ţi-a fost dat să faci ce vrei.
Tu te-ai spălat pe mâini de Ea
Făcându-te că nu ştii ce-i.

Ţi-a spus frumos Domnul Isus
Că El e Marele Împărat,
Şi că Puterea-I cea de sus
Dar tu, nici nu L-ai ascultat,

Cu har deplin privind spre tine
Ţi-a revelat Împărăţia,
Un "sus" măreţ care deţine
Din veşnicii Supremaţia

Dar te-arătai stăpân pe soartă
Mulţimii ce-ţi topea tăria,
Înfăptuind o judecată
Ce-ţi dovedea făţărnicia

Cu care ofensat-ai Cerul
Şi-atât de cutremurător
E pentru tine Adevărul;
- Un Împărat – Judecător!

Ai vrut Pilat, ai vrut tu oare
Ce-i Adevărul să descoperi,
Ori ţi-ascundeai cumplita stare,
Şi teama ai vrut să ţi-o acoperi?!

Ai vrut tu să cunoşti Lumina,
Să-ţi îndrepţi paşii spre Lumină,
Sau vrut-ai doar să îţi speli vina,
Şi-ai strâns o şi mai mare vină!

Şi-acum, cu-o simplă analizare
Şi cu-o privire înspre înapoi,
Descoperi-vom fiecare,
Încă-n Pilat, ascuns în noi,

Un domnitor ce hotărăşte
De-şi răstigneşte propria-i fire,
Sau pe Hristos Îl răstigneşte,
Lipsindu-se de mântuire!

Da, în faţa ta iată-I Isus
Şi I-ai văzut Dumnezeirea,
Tu singur ştii ce-I ai de spus,
El, îţi respectă hotărârea!

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Aurica Cristea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biruinţa

Isus a înviat din morţi, biruitor,
din Însăsi viaţa Lui dând viaţă tuturor!
Si-acum în rând cu noi, ca frate şi-mpărat,
trăieşte, trăieşte, e viu cu-adevărat!

Cu mii de flori, cu frunze noi în crâng
vin primăveri ce iarna iar înfrâng
Şi toate spun că Cel Crucificat,
trăieşte, trăieşte, e viu cu-adevărat!

Isus a înviat cu trup de slavă plin,
aşa cum vom trăi şi noi prin har divin.
De două mii de ani în luptă ne'încetat,
trăieşte, trăieşte, e viu cu-adevărat!

Dar dacă-i drept că-nvie frunza iar
şi florile când din pamânt răsar,
cu-atât mai mult Acel ce le-a creat
trăieşte, trăieşte, e viu cu-adevărat!

Isus a înviat, puternic şi slăvit.
Şi sutele de fraţi cu Domnul au vorbit.
Apoi, în patru zări pornind, ei au strigat:
trăieşte, trăieşte, e viu cu-adevărat!

Eu n-am văzut cum a-nviat Isus,
nici mâna-n răni ca Toma nu I-am pus.
Dar simt mereu că-n viaţa ce mi-a dat
trăieşte, trăieşte, e viu cu-adevărat!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!