Pe plaja lacrimilor mele

Privesc pe cerul vieţii mele
Cum stelele se sting... Şi plâng...
E noaptea lor de suferinţă...
Poate şi-al vietii lor amurg.

Pe plaja lacrimilor mele -
- n nisipul gândurilor stranii
A răsărit precum o umbră
Şi-acum, când nu-şi mai ştie anii.

Pare că s-a-nfrăţit cu zarea
Şi-n zare veşnic rătăceşte,
Dar în adâncurile nopţii,
De-acuma, nu mai străluceşte...

De ce-a murit? De ce se moare?
Şi cu aperanţă se hrăneşte
Destinul. Trecerea spre mâine
De ce din trupuri îşi clădeşte.

Mormânt şi soclu? Nemurire
Visăm în orice clipă-a vieţii...
Dar cine să o aibă? Cine?

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine ştie de ce lăcremez? Poate iubesc sau poate aştept; şi nădejdele mele încep să le irosească anii. Cine ştie de ce privesc în gol? Poate îmi amintesc sau poate presimt durerea vieţii care cere să fie vieţuită toată.

Mircea Eliade în Romanul adolescentului miop
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti zăbava vieţii mele

Tu eşti zăbava vieţii mele
în care-nchizi singurătatea,
cu sluj şi mii de temenele
slobozi din mine răutatea!

Trezeşti de fiecare dată
gânduri trăsnite şi rebele,
eşti cea mai insolită fată
când eşti zăbava vieţii mele!

Remarc figura-ţi încruntată
când te-ntâlesc, uit toate cele,
mă placi, te prefaci bosumflată,
dar eşti zăbava vieţii mele!

Se mai întâmplă câteodată
să uit de lună şi de stele,
te vreau aşa... îngândurată
că eşti zăbava vieţii mele!

În clipele cele mai grele
să te urăsc, să plâng îmi vine,
că eşti zăbava vieţii mele
şi te-aş pârî... dar n-am la cine!

Că-mi eşti atât de singulară
încât îţi compun poezele,
ispită dulce şi amară,
tu eşti zăbava vieţii mele!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă condamaţi părinţii?!

Vă condamnaţi părinţii?! Ce păcat!
Cu moartea, ei, pe moarte au călcat.
Şi sânge de Iisus în ei se zbate
Şi s-ar întoarce repetat din moarte.

Trăind prin voi, grăbesc spre nemurire,
Ei sunt un strop din marea fericire
Şi între ei şi voi sunt ziduri stranii.
S-au dus în noaptea re-zidirii anii!

Voi sunteţi visul lor şi drum spre mâine,
O viaţă, cântul vieţii,-un colţ de pâine.
Îi condamnaţi tăcut la nepăsare?!
Aceasta e durerea cea mai mare!

Ei nu mai au puterea să zâmbească,
Sunt obosiţi de boală şi de timp,
Dar v-au lăsat cenuşa strămoşească
Şi obosiţi de chinuri, au plecat
Şi-n alte lumi grăbesc să strălucească,
Căci voi, copiii lor, i-aţi alungat.
Ei au zburat – o aripă, spre ceruri,
Adesea, de durere, sângerând.
Zădărnicie fi-va viaţa voastră
Când poposiţi, în lacrimi, la mormânt.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

62 de crini pe cerul vieţii

Şaizeci şi două de garoafe
În calea vieţii au răsărit
În calea celor şaizeci şi două
62 de crini pe cerul vieţii
A răsărit şi s-au pierdut în zare

În casă azi vă este sărbătoare
62 de crini pe cerul vieţii,
Au răsărit şi s-au pierdut în zare
Cu mic, cu mare, am venit cu toţii
Căci este mare zi de sărbătoare.

S-aveţi, ca grânele, lucind în soare
Realizări şi împliniri, speranţe
Ca macii să se-nalţe, să răsară.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierzanie

Eu râd şi plâng... şi plâng... şi râd,
Alerg şi mă ascund
În norul călător.
Vine un vânt, tot gol,
Ce împinge norul, sfărâmându-l în bucăţi.
Alerg spre zarea caldă, dar mă opresc.
Mă ascund în mare
Şi sparg un val,
Privesc prin stropii de apă, spre mal.
Prind un fir de nisip
Pe care îl trag în apă.
Alerg şi râd... şi râd... şi plâng,
Ajung la apusul din amurg
Şi aştept un răsărit de Lună.
Nici nu simt când, cu razele reci,
Mă străpunge. Din mine curge sânge,
Dar râd... nu plâng.
Colina nopţii mă cuprinde
Şi mă afund,
Dar tac... nu plâng...

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus

Pe cerul cu peşti de argint,
Văd cum se ascunde
În marea înfometată
Rana sângerândă a soarelui.
Zarea este o mare în flăcări,
Tulbure şi dezinteresată
De trena de neguri.
Tainele nopţii o ascund sub doliul
Pătat de stelele-lacrimi.
Şi când cerul tot devine mormânt
Iar zarea se coboară ca o pleoapă
Peste truda pământului,
Adormim în lumea speranţei
Alergând spre o nouă zi -
Mântuire.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sus pe cer luceşte o stea

Sus pe cer luceşte o stea,
O privesc şi e a mea,
Este steaua vieţii mele,
Ea luceşte printre stele.

Oare cine mă-ngrijeşte,
Oare cine mă fereşte,
Oare cine mă păzeşte
D cine mă necăjeşte?

Hoinar am fost printre muze,
Prilej ca oamenii să mă acuze,
Viaţa-mi este poezie,
Dar aşa a fost să fie!

Iar când steaua-mi va apune,
De-am făcut rele sau bune,
Pe cine înteresează?
Şi trec anii, se-nserează!

poezie de Toth Arpad din revista "Claviaturi" din Braşov (24 aprilie 2014)
Adăugat de Toth Arpad
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sensul vieţii mele

Lumea sub ochii mei

Pe pământul alb din cale
Se văd urme de petale
Aruncate de prin zare
Curge lin şiroi de ploaie.

Frumuseţea din natură,
E cuprinsă în mister.
Farmecul lăsat de lună,
Stă, privind spre noi din cer.

O lumină albă,
Stă pe cerul înnorat,
Un luceafăr, o petală,
Mult e drumul de urmat.

Timpul pare că se scurge
Şi urmează repetat
Lumea intr-un văl de sânge
Nu-nţeleg de ce-a oftat.

Omul simplu în tăcere
Luminat de-a lumii soartă
Îngropat, plin de mistere
Caută cu dor o poartă.

Nu se poate renunţa
La clipele cele mai grele
Fără vise, a lupta
Ăsta-i sensul vieţii mele.

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În barca vieţii mele

În barca vieţii mele am navigat tare mult,
fie în zorii dimineţii, fie în amurg.
Ale vieţii valuri mereu m-au lovit,
am ieşit la ţărmuri şi am revenit.
Cu mine în barcă alături ai stat,
tu, tânără fată, viaţa mi-ai salvat.
Acuma fără tine în largul mării plutesc
şi în furtuna care vine singur rătăcesc.
În barca vieţii mele apa a intrat
şi valurile mării rău m-au scufundat.
Stihiile nopţii groaznic mă lovesc,
când bezna se aşterne, eu mă prăpădesc.
Te rog mult, iubito, fii salvarea mea,
din ghearele morţii să mă scapi aş vrea!
Din stele te coboară, de-acolo de sus
să mă scapi de Iele, cu voia lui Isus!
Ieşiţi din furtună, spre far vom naviga,
vom învinge valuri şi ajunşi pe mal,
ne vom fi alături sub cerul de cristal.

poezie de Dumitru Delcă (7 decembrie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarce înc-o dată

Întoarce înc-o dată spre mine faţa ta.
Dă-mi înc-o dată mâna, s-o strâng în mâna mea
Ş-apoi rămâi cu bine! Tu vezi că eu nu plâng?
Ce vrei? Aşa trec toate şi stelele se sting.

Pe drumul vieţii mele amar, întunecos,
Un scurt moment lucit-a surâsul tău duios.
Eu nu ştiam atuncea că multe vieţi sunt,
Ce nu le-i scris să aibă vre-un bine pe pământ.

Tu nu erai de vină şi tu nu m-ai trădat.
O tainică putere pe tine te-a purtat
Şi chinurile mele, tot răul ce-ai făcut,
În cartea soartei scrise erau, când te-ai născut.

Mă duc de unde nimeni nu poate reveni!
Mă duc şi-n astă lume nu ne-om mai întâlni.
Nu mă uita cu totul! Moartea-i atât de grea
Când ştii că niciun suflet nu plânge-n urma ta!

poezie clasică de Matilda Cugler-Poni (1876)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânduri de nisip

Poate că nisipul din palmele mele
a fost singurătate strigată pe culmi
sau lacrimă tăcută de piatră
căzută pe un drum fără rost.

Dar nisipul a uitat.
Nu mai ştie ce-a fost.

Poate că nisipul din palmele mele
a dormit lângă o poveste de dragoste
sau l-a lovit vântul cu cetina palidă
căzută din stele undeva-n Făgăraş.

Dar nisipul a uitat.
Nu mai ştie ce vânt l-a cernut.
Şi ce paşi...

poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dragoste...

Şi peste umerii albaştrii,
Ai sânilor aproape goi,
Voalul privirii se desfată,
Precum un dans, în paşi de doi.

Pe coapsele alunecoase,
Spre întunericul ceresc,
Se prind săruturi de lumină...
Ah! Nici nu şti cât te iubesc!

Vulcan privirii mele oarbe,
Erup sub raza ta solară...
Tu eşti osânda vieţii mele
Şi-a universului povară...

În constelaţii răvăşite,
În visele-mi târzii şi grave,
Tu eşti un înger de lumină
Ce leagă două lumi de ape.

Umbre cereşti te înfăşoară,
Iubire fragedă şi rece...
Ah, te zăresc întâia oară
Şi chipul tău în gându-mi trece...

Hrănit cu vise iluzorii,
Te-am pus în colţul meu uitat de cer,
Himeră-a nopţilor de gheaţă
Ce dormi sub pleoape de mister.

Frumoasa visurilor mele,
În noapte, vino la latar!
Să-ţi îngenunchi... Printre săruturi,
Să-ţi cer iertare iar şi iar...

Şi-n legământ fără credinţă,
Din fulger încă răsărit,
Să întrupăm eternitatea
Celor ce veşnic s-au iubit.

Să-ţi dăruiesc inel de alge
Pe marea cerului sculptat...
Să fim de-acum mereu aproape,
Să ne iubim cu-adevărat...

Întinde-ţi mâna ta de vise,
În vise blonde să aluneci!
Săruturi stranii te aşteaptă!
Tu, cu privirea ta le spinteci...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri

Mă doare! Ca-ntr-un abator
Îmi ard însingurarea,
Zarea cu gândul o măsor
Şi mă cunun cu marea...

Te văd pierind în depărtări
Un fluture de-o clipă
Şi mă întreb în cre lumi
Fiinţa-ţi se ridică...

Mi-e dor de părul tău de vis,
Cometă! Şi-n lumină,
Te simt mustind de neatins...
Iubirea ta-i divină!!!!!!!

Cu mir pe frunte te-aş numi
Iubirea vieţii mele
Şi plaja-adânc m-ar înveli,
Dar eu tânjesc spre stele...

De câte ori nu te-am văzut...
Fereasta casei tale
Era deschisă larg, iau tu,
Priveai în depărtare...

Şi-n ceruri, leagănul pustiu
Şi mirele ocult
Te aşteptau până târziu.
Eu nu te-am mai văzut...

Transcendentale trepte sui
În lumea de poeme,
Eu am rămas a nimănui,
Tu, clipelor eterne.

În chiparoase învelit
Ţi-e trupul tot... şi firea,
Căci eu în taină te-am iubit
Ţesându-ţi nemurirea.

Treceam adesea să te văd
Fecioară, mamă, fiică...
O viaţă-mi trebuie, socot,
Să te cunosc... Mi-e frică!

Tu azi eşti tot a nimănui,
Închisă ţi-e fereastra...
Să plâng pe umeri... dar pe-ai cui?!
Sî plâng şi-n noaptea asta!!!!

Am remuşcări... ca şi atunci...
Şi remuşcarea doare!
Mă mâniam pe necuprins,
Iar tu piereai în zare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea, târziu

Apăsătoare umbre se-ntind pe cerul
Încă plin de suferinţă...
Şi-n aşteptarea strălucirii lunii
Se lasă noaptea, luând cu ea speranţe
Precum o mamă ce-şi doreşte
Lacrima pruncului în ochii ei
Şi totuşi, dintre petele prelungindu-se pare
Că o săgeată rupe cerul în două.
Ne zguduie visele şi gândurile un trecut...
Deodată plouă mai tare, mai tare
Până ce somnul se strecoară leneş
Printre genele obosite de-aşteptare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri

Mă doare! Ca-ntr-un abator
Îmi ard însingurarea,
Zarea cu gândul o măsor
Şi mă cunun cu marea...

Te văd pierind în depărtări
Un fluture de-o clipă
Şi mă întreb în care lumi
Fiinţa-ţi se ridică...

Mi-e dor de părul tău de vis,
Cometă! Şi-n lumină,
Te simt mustind de neatins...
Iubirea ta-i divină!!!!!!!

Cu mir pe frunte te-aş numi
Iubirea vieţii mele
Şi plaja-adânc m-ar înveli,
Dar eu tânjesc spre stele...

De câte ori nu te-am văzut...
Fereasta casei tale
Era deschisă larg, iau tu,
Priveai în depărtare...

Şi-n ceruri, leagănul pustiu
Şi mirele ocult
Te aşteptau până târziu.
Eu nu te-am mai văzut...

Transcendentale trepte sui
În lumea de poeme,
Eu am rămas a nimănui,
Tu, clipelor eterne.

În chiparoase învelit
Ţi-e trupul tot... şi firea,
Căci eu în taină te-am iubit
Ţesându-ţi nemurirea.

Treceam adesea să te văd
Fecioară, mamă, fiică...
O viaţă-mi trebuie, socot,
Să te cunosc... Mi-e frică!

Tu azi eşti tot a nimănui,
Închisă ţi-e fereastra...
Să plâng pe umeri... dar pe-ai cui?!
Să plâng şi-n noaptea asta!!!!

Am remuşcări... ca şi atunci...
Şi remuşcarea doare!
Mă mâniam pe necuprins,
Iar tu piereai în zare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie de vară

Cerul e pătură de gri.
Doar fulgere lumină zarea...
Potecile sunt mai pustii...
Un fulger pare căi cărarea.

Se tânguie copaci... şi plâng.
O simfonie-aud în noapte...
Mi-e chipul încă, un amurg
Târându-se tăcut spre moarte.

Gene de ploaie se unesc
Cu tunete şi sentimente.
Vulcani, sub tălpi, îşi prelungesc
În vis, dorinţele ardente.

Şi iar mi-i fulgerul pământ
Şi-n tunet caut resemnare...
De astăzi sunt doar un cuvânt
Şi-un ultim semn de întrebare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visele din viaţa iubitoare

Însă, în adâncuri stranii
Mai simţi lacrima cum pică
Şi cum trec în grabă anii
Sub a timpului aripă.

Săgetând se-ndreaptă seva
Trupului, spre nemurire
Şi-n vulcani, mocneşte lava
Transformându-se-n iubire

Vântu-a nopţii sărutare
Risipeşte-n valuri gândul
Şi de vis şi de-ntristare
E cuprins întreg pământul...

Încă, genele cuprinde
Într-o horă, ca-ntr-o plasă
Retrăiesc atâtea vise
Într-o viaţă mai frumoasă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe drumul vieţii

Desculţ şi fără de păcat,
Pe drumul vieţii-nsingurat,
Aleargă sufletul şi plânge...
Din el cad picuri albi de sânge...

Din el curg râuri de lumină...
Dar viaţa nu-i o zi senină!
Se pierde în mătăsuri fine,
Spre lumi visate şi virgine.

Pe valul cast, transcendentale
Poteci urcând, spre neuitare,
Suntem spirala ruptă-n mii
De suflete, spre-a ne hrăni...

Suntem vulcan ce clocoteşte
Şi ca un val în noapte creşte...
Maree măturând destinul,
Plaja de roze şi seninul...
...........................................

În inimile-nsângerate,
Acum, de creştineasca noapte,
Sunt drumul mântuirii mele...
Altar de vise, cânt de stele...

Şi-n pastorala uniune,
Când trup şi suflet ne unim,
Sunt plânsul de îngropăciune
Şi crucea lui Hristos. AMIN!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când recunoaştem în noi starea de martor şi o transcendem, noi vedem că suntem eterni nenăscuţi şi atunci, cui îi e frică, cine moare? Aşa cum în coşmarul din noaptea trecută nu te-ai îndoit deloc că ai murit şi totuşi tu te-ai trezit Tot în patul tău, ca în fiecare dimineaţă, exact la fel, când credem că am "murit" în veghe, noi ne trezim ca Dumnezeu cel viu, care este Viaţa din tot şi din toate. TU nu te naşti şi nu mori, DOAR VISEZI ASTA. ŞI ATUNCI, CINE EXPERIMENTEAZĂ FRICA, CINE SE NAŞTE, CINE MOARE?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâs de tăcere

Tăcerea veghează precum un Sfinx –
Copac cu ramuri reumatice, distorsionate,
În drumul spre moarte...
Simbolic, îi spunem singurătate.
Musteşte în el atâta durere!
E drumul ce duce spre necunoscut,
Un drum abia început.
Se scutură frunzele cu aromă de lacrimi...
Cenuşa de pe frunte se rătăceşte
În pliurile adâncite-ale vieţii.
Oh, om, poposeşte!
Priveşte şi nu te mira
De trecerea ta!
Scutură amintirea şi hrăneşte cu ea
Privirea-ţi înfometată de lumina divină!
Din carnea ultimei stele fă pat
Pe care să-ţi întinzi gândul!
Te cheamă pământul!
Aprinde o torţă din sufletul tău
Şi arde lutul stricat
Din care te-ai întrupat.
Liber spre cer sufletul tău va zbura...
Transcendent...
Nu te sfii!
Moartea este un surâs al tăcerii,
Tu ştii...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!