Estivală

Opinca rugilor pe valuri plimbându-şi tăcerea
Sub al pescăruşilor trup,
Apasă ca o destăinuire prolifică.
Se umple lumina, când perciuni de nisip
Se-nalţă peste gene de alge,
Cu străluciri şi iubire.
Speranţele se ridică-n catarge
Păşind prin valea necunoaşterii adâncului,
După un strop de lumină.
Trepte blânde de îmbrăţişare
Alunecă-n soare.
Apune gândul şi visul şi toată inima mea
Lângă catafalcul stelelor ce se grăbesc să răsară.
Faleza s-a mâzgălit de umbre
Şi întunecarea mă soarbe
Ca un apus al propriei vieţi.
O altă dimineaţă se pregăteşte s-apară...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutare

Caut o îmbrăţişare cuminte, divină,
Din a cărei energie
Să simt protecţie şi căldură.
Un suflet pur emană lumină şi dragoste...
E visul meu de azinoapte
În care am plantat
Încredere şi speranţă.
Caut o altă parte di viaţă
Ascunsă în inima mea.
Dorul de vis şi lumină
Îmi face divină
Cărarea spre stele.
Iubire, eşti visul inimii mele!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire!

Iubire, eşti un curcubeu de sentimente...
Plouă în mine cu soare,
E secetă de vrajă,
Dar plouă în mine lumină
Când sărutul tău îmi înlănţuie sufletul.
Sunt un caleidoscop de umbre,
Iar furtuna mă soarbe în adâncul meu
Când pleoapa ta se închide.
Lasă-mă să dorm în irisul tău,
Să poată ploua în mine
Cu sentimentele tale!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru Marea Neagră

E Marea Neagră lacrimă de noapte
Pe care arde lacrimă de jar,
Clopot şi vuiet, valuri reci de şoapte...
Şi dincolo de cer, un singur far...
Se zbat ca-n inimi, timpul şi lumina,
Nămeţi de alge, auriu nisip.
O geamandură te-a oprit, străina,
Spre-a te opri în suflet şi în timp.

E Marea Neagră lacrimă de noapte,
Purtând pe coapse mateloţi trudind,
Vin pescăruşi iubirea să-şi îngroape,
Având pe frunte al ninsorii nimb.
Un val de albă rochie de mireasă
Se-nalţă către cer în rugăciune,
Pe drum de albe stele vin acasă,
Căutător prin timpuri şi prin lume.

Pe care arde lacrimă de jar,
Uimită de tăcere, neagră noapte,
Eu călător rămân... şi triumfar.
Vin îngerii cărarea să-mi arate.
Îmi prind pe braţe stele de nisip
Şi cresc în mine stele de cleştar,
Sunt trecător prin al luminii timp,
Dar voi rodi în mine iar şi iar.

Clopot şi vuiet, valuri reci de şoapte
Prin mine trec, reprogramându-şi vrerea.
E rece, e-ntuneric şi e noapte,
Un anotimp de gheaţă-i mângâierea.
E schit, vuind sub stânci de valuri, marea,
Zăpezi de stele sub ninsori de vis.
Ne soarbe în adâncuri depărtarea
Polen de alb întunecat şi trist.

Şi dincolo de cer, un singur far...
Trec mateloţi plângând năvodul vieţii,
Cutremuraţi... Apusului de jar,
Îi îngenunche sub asediul ceţii.
Ce braţe reci! Morminte de cleştar,
În chingi de sticlă morţii iar şi-i strâng.
Se pierd spre mâine, iar şi iar şi iar
Şi trec pescari de vieţi înspre amurg.

Se zbat ca-n inimi, timpul şi lumina,
Zdrenţe de nea se-aşează peste scoici,
Nisipul se ascunde, poartă vina
Pierdutelor şi singurelor doici.
Brăzdează-n ceruri ancore de sticlă
Şi ninge flori de gheaţă peste lume,
Şaluri de fum spre ceruri se ridică,
Iar noi cădem în tristă plecăciune.

Nămeţi de alge, auriu nisip,
Melci răsucindu-şi drumul spre pieire,
Lumina ca un vis lucind pe chip
Ori veşnicul declin, nemulţumire,
Sunt toate pagini albe... Catafalc
Pe care paşii calcă nemilos...
Cu gheţuri stranii inima-mi îmbrac
Uiând de tot ce-n viaţă-a fost frumos.

O geamandură te-a oprit, străina.
Tu poposeşti pe trepte de cleştar.
S-a risipit şi s-a pierdut lumina,
Zadarnic arzi o ramură de jar.
La Marea Neagră doliul iar se lasă
Cu ningeri de priviri de albatros,
Te-ai îmbrăcat etern, în alb, mireasă,
În pace, în lumină, în frumos.

Spre-a te opri în suflet şi în timp,
Rămâi o clipă-acolo şi-ngenunche!
În truda ta, vei încrusta, îţi zic,
Iertare şi dureri. Cu pietre scumpe,
Împodobi-vei lacrimi de cristal.
Ca un vulcan te-nalţă către soare!
Te vei urca, prin fiecare val,
O stea de ametist, în "Carul Mare".

Spre-a te opri în suflet şi în timp,
O geamandură te-a oprit, străina,
Nămeţi de alge, auriu nisip,
Se zbat ca-n inimi, timpul şi lumina.
Şi dincolo de cer, un singur far,
Clopot şi vuiet, valuri reci de şoapte,
Pe care arde lacrimă de jar.
E Marea Neagră, lacrimă de noapte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa ninsorilor la tâmple

Se roagă pomii-n tânguiri şi plânge
Uitatul cer, sălbatic şi turcoaz.
Sub pleoape curge lacrimă de sânge
Şi lacrimi de ninsoare-s pe obraz.
Ne plâng castanii şi ne cad la tâmple
Poemele de blânde flori de măr
Şi sufletul de floare ni se umple,
De lacrimă, de stele şi de dor.

Se roagă pomii-n tânguiri şi plânge
Şi umbra revărsată spre apus.
Întunecarea tot mai tare strânge,
Iar cerul se surupă-n ploi de plâns.
Furtuni se nasc, se risipesc cu jale,
Amnar în noi se-aprinde repetat...
Voi mai lăsaţi ofrandă la altare,
Precum strămoşii voştri au lăsat!

Uitatul cer, sălbatic şi turcoaz,
Deschis e parcă-n două emisfere
Şi s-au născut oceane pe obraz
Şi lumea-i împărţită-n două ere.
E noaptea, o ispită pentru noi
Şi ziua-i o oglindă-n care drama
Erupe şi se scurge-n ochii goi,
Etern unindu-şi cu tăcerea, teama.

Sub pleoape curge lacrim de sânge
Şi în adâncuri jaru-a încolţit,
Tăcerea strigă şi durerea plânge...
Copac în floare, am îmbătrânit!
Sunt tâmplele-mpietrite sub ninsoare,
Furtuni, de-acum, în suflet răscolesc...
Tăcerea strigă durerea doare,
Cei mulţi, cei dragi, de-acum mă ocolesc.

Şi lacrimi de ninsoare-s pe obraz...
Lumina în adânc se risipeşte,
Trec ca un vis, talaz lângă talaz
Şi alt ocean de valuri se clădeşte.
Brăţări de alge glezna mi-o cuprind,
Smaralde vii, pe coapsele tăcerii,
Ca o epavă, veşnic strălucind,
Înseninează noaptea învierii.

Ne plâng castanii şi ne cad la tâmple
Poemele tomnatice şi gri.
Bătrânii – vis şi cânt şi pietre scumpe,
Cuminte,-n tihnă, se vor risipi.
Trec mesageri, spre-a noastre frontiere
Şi nu se vor întoarce înapoi,
Lăsând în urmă clipe pasagere,
Cenuşa morţii şi-un concert de ploi.

Poemele de blânde flori de măr
Se sting tăcut în candela aprinsă.
O veşnicie mi-a apus în păr
Şi tâmpla de iubiri îmi este ninsă.
Sobor de stele în brăţări de vis
Mi s-au ascuns în suflet şi-n privire,
Căci de tristeţe, candela s-a stins.
Eu voi pleca, trecând prin nemurire...

Şi sufletul de floare mi se umple...
Un înger va zbura, iar visul meu,
Ca un gheţar, se va opri la tâmple,
Eu voi dormi, eu voi dormi mereu...
Pe braţe îmi vor creşte trandafirii
Şi îngeri se vor naşte în apus,
Aş da un ultimatum fericirii,
Dar fericirea-n suflet mi-a pătruns.

De lacrimă, de stele şi de dor,
Mă simt mai sus c-o treaptă peste lume.
De-acum sunt râu de miere curgător,
Poate-s necunoscutul fără nume.
De-acum "în vaduri ape repezi curg"
Şi Labiş este toc în călimară.
E viaţa o iubire în amurg...
Singurătatea a-nceput să doară!

De lacrimă, de stele şi de dor
Şi sufletul de floare ni se umple,
Poemele de blânde flori de măr...
Ne plâng castanii şi ne cad la tâmple.
Şi lacrimi de ninsoare-s pe obraz,
Sub pleoape curge lacrimă de sânge.
Uitatul cer sălbatic şi turcoaz...
Se roagă pomii-n tânguiri şi plânge...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catarge în derivă

Suntem catarge în furtună,
Am eşuat la malul unui mit,
Apoi am adormit sub clar de lună -
Un strop de viaţă smuls din infinit.

Cândva eram catarge în derivă,
Pe marea mea de lacrimi de rubin,
Ne-a înecat apusul suferinţei,
Cu fiecare val ne adâncim.

Ai fost un vis, eşti doar o amintire,
Eşti oază-ntr-un pustiu din viaţa mea,
Nu îmi doream să sufăr din iubire,
Ci val în suflet să te pot avea.

Doream să-mi speli, cu lacrima, tăcerea
Şi necuvântul să-mi săruţi, doream.
Ai gândul bun şi sufletul ca mierea,
Eu floarea ta de cais, îţi sunt, pe ram.

Se-ntorc din zare, iată, pescăruşii,
Ne vine S. O. S.-ul salvator,
Un zâmbet poposeşte printre alge....
Va lua cu el iubirea,-n viitor.

Mi-e lacrima un răsărit de mare...
Te ţin în pieptul meu, încătuşat,
Vom fi mereu o unică culoare,
Iubirea noastră-i de nezdruncinat.

(dedic acest poem prietenei mele, Rădulescu Mihaela Leliana, de la care a pornit replica)

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina

Caut lumina de dincolo de genele norilor...
Tihna clipei şi-a zorilor.
Caut iubirea fiicei-foton,
Alergând pe câmpia iubirii – flututre-n zbor.
Caut speranţa revederii, când ploi,
Ne vom naşte lumină, vom avea aripi noi.
Şi oricât de departe am fii, înspre stele,
Tu, fiică iubită, ne eşti adiere.
Eşti visul orange, eşti pace, culoare,
Iubire, lumină şi... soare, mult soare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nalba - poem diamant

Nalba –
Lebădă albă
Fulgul de nea
Se naşte prin tine,
Lumină din Soare şi stea.
Eşti visul, inima mea,
Iubire şi rouă,
Eşti porumbel...
Da!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tomnatică

Printre copacii dezgoliţi de miere
Curge aroma discului solar
În valuri ruginii... Şi diademe
De frunze cad... Decor autumnal!

Cad salbe de lumină pe aleea
Slab luminată... Paşi de catifea
Foşnesc pe un ocean de ciocolată...
Se-apleacă ramuri peste faţa mea...

Pe genele tuşate, plumb şi brumă...
Un fard tăcut de ne-nţelese umbre...
Şi toamna peste suflete se-adună,
Panerele cu ploi şi frunze umple.

Cer cenuşiu.. şi vânt... apus de sângeri...
Bătând în dulce roz neînţeles...
Oh, câte toamne! Apoi câte plângeri,
N-au curs în râuri pe obrazul şters!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tomnatică

Printre copacii dezgoliţi de miere
Curge aroma discului solar
În valuri ruginii... Şi diademe
De frunze cad... Decor autumnal!

Cad salbe de lumină pe aleea
Slab luminată... Paşi de catifea
Foşnesc pe un ocean de ciocolată...
Se-apleacă ramuri peste faţa mea...

Pe genele tuşate, plumb şi brumă...
Un fard tăcut de ne-nţelese umbre...
Şi toamna peste suflete se-adună,
Panerele cu ploi şi frunze umple.

Cer cenuşiu... şi vânt... apus de sângeri...
Bătând în dulce roz neînţeles...
Oh, câte toamne! Apoi câte plângeri,
N-au curs în râuri pe obrazul şters!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea

Tăcerea mă strânge
În braţe de fier.
Îmi sugrumă personalitatea
Şi visele...
Mă amăgeşte... şi mă arde
Pe catafalcul durerii.
Mă cheamă din lumea mea pură
Cu iz de albastră singurătate
Spre tăcerea din moarte.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moş Ene

De când noaptea s-a lăsat
Mă cuprinde-o dulce lene
Nu mai e mişcare-n sat
Somnul cade peste gene.

De pe deal luna bălaie
Urcând pe boltă alene
Varsă peste noi văpaie
Somnul lunecă pe gene.

Făcliile nopţii se-aprind
Umbre se resfir în trene
Gândurile mă cuprind
Somnul s-aşază pe gene.

Şi zefirul zburdă lin
Peste dealuri şi poiene
Totul e de farmec plin
Somnul picură pe gene.

Păsările în frunziş
Îşi ascund căpşoru-n pene
Într-o boare pe furiş
Somnul vine pe furiş.

Curge la sfârşit de vară
Sângele domol în vene
Ca o plăcută povară
Somnul apasă pe gene.

Şi-n această feerie
Vreau să dorm ca după scaldă
În deplină armonie
Lângă inima ta caldă.

Să visez că-mi spui poveşti
Legănându-mă alene
Să-mi şopteşti că mă iubeşti
Cu glas dulce de... Moş Ene.

poezie de Gheorghe Ionescu din Picături de rouă (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc tăcerea

Iubesc tăcerea primăverii-n floare,
Tăcerea stelelor care în zori apun,
Iubesc tăcerea zborului spre soare,
Tăcerea sufletului primitor şi bun.

Iubesc tăcerea pădurilor bătrâne
Tăcerea lunii şi-a nopţii-nrourate,
Iubesc tăcerea bobului din grâne,
Tăcerea tumultoasă a inimii ce bate.

Iubesc tăcerea ca vis ori ca simţire,
Tăcerea din adânc a sinelui divin,
Iubesc tăcerea si taina din privire,
Tăcerea care spune la matcă să revin.

Iubesc tăcerea când sunt cu Dumnezeu,
Tăcerea izbăvirii ce-aduce nemurire,
Iubesc tăcerea ca rugă-n gândul meu,
Tăcerea lacrimei la ceas de regăsire.

Iubesc tăcerea ca tihnă sufletească,
Dar nu iubesc o viaţă-nsingurată,
Iubesc tăcerea din lumea îngerească,
Dar nu iubesc trăirea-ntemniţată.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soare de septembrie

Soare de septembrie,
Cu inflexiuni blânde şi părul de funze aurii,
Cu buzele de aramă...
Ai invadat sufletul meu colorat de tristeţi
Necuvântătoare
Şi clipe amare.
Apoi te-ai înfăşurat ca un şal
De vis şi de val,
Peste umerii mei.
Un poem de cercei
Din boabe de brumă
S-a născut
Ca un nou început.
Lumina mea, ai adus echilibru şi
În inima mea ploaie de trandafiri,
Privire cu fineţe de stea.
Tu ai ales să fii,
Parte din viaţa mea...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cavalerul nopţii

Tăcerea apei reflecta spre mine
mănunchi de raze rupte din apus
în lupta cu tenebrele marine
ce se doreau luminii mai presus.

Din valuri, încercau să prindă cerul
cu ultime-ncordări de străluciri
menite să le ducă-n caruselul
din lumea nesfârşitelor trăiri.

Era aproape hăul. Valuri sumbre
veneau să-ncheie crâncenul război,
strângând lumina lor în mâini de umbre
pornite din adânc de inimi sloi.

Un strigăt şi un zbor tăcut, de noapte,
picaj ca în furtuna unui gând
ce se înclină-n faţa unor şoapte
pornite din speranţe-agonizând...

Din valuri, marea-şi pierde giuvaerul,
iar umbre din războiul nemilos
privesc lumini ce pot s-atingă cerul
din pene strălucind, de albatros.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani, Alexandra!

Sufletul tău e darul cel mai de preţ, pe care,
Divinitatea însăşi, de mic copil ţi-a dat...
Ţi-a dat spre veşnicie, o inimă, din care,
Ca dintr-o pâine coaptă, la cei flămânzi ai dat.

Candoarea din fiinţă e înger de lumină...
Îmbelşugată lume cu centrul virtual
În trupul tău şi-n gândul de stea diamantină
Prolifică, perpetuă, pe plan transcendental...

Ţi-e frumuseţea taină şi-n nerostite umbre,
Te-ascunzi de necuvinte la fiecare ceas...
Eu îţi doresc din suflet, mulţi ani şi fericire,
Iubire şi lumină la fiecare pas...

O, turn de modestie, angelică mireasă
A celor ce de vremuri, în suflet te-au iubit,
Să-ţi fie viaţa lină, lipsită de durere
Şi lacrimă-ngânată de plâns, să-ţi fie schit.

În energii celeste să-ţi prinzi îmbrăţişarea,
Tu, moleculă vie-a eternului firesc...
Din lacrimi să-ţi răsară dumnezeiască lume,
Căci mulţi din lumea asta, de-a pururi, te iubesc!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem Lianei D

Otravă... Durere, de-a pururea arzi!
Mă soarbe tăcerea sub cumpeni de brazi...
Se-aude în cer un alai îngeresc,
Din sufletul mamei doar lacrimi ţăşnesc.

Un mit de lumină se sfarmă. La geam,
Cad lacrimi de soare. Iubire eram!
Dar frântă-n bucăţi de lumină pornesc,
Războinic solar, neamul să-mi reclădesc.

E-n mine lumină, deşi am plecat...
Pe drumuri de taină, în moarte-am aflat
Alt drum spre-nviere, spre RAI, spre zenit.
Sunt Soare-Răsare! Aşa vă promit!

Mă-nalţ în lumină, cobor iar în voi,
Dorm somn liniştit printre-ai noştri eroi,
Ar fi-vom din nou în cetatea divină,
La fel de uniţi, un crâmpei de lumină.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când rostim iubire

Când rostim iubire,
Cerul se inundă de roze.
Săruturi de lumină
Înmuiate în plus infinit
Înmugurec în privirea cupidoniană...
Iubirea-i o taină!
Un vis din care te trezeşti
Înainte de a se sfârşi.
Conectată la realitatea îşi pierde mirajul
Şi apune odată cu valul
Ce alungă refluxul.
Închide pasărea iubirii
În colivia sufletului!
Dar voalul alb de mireasă
O va sorbi ca pe o cupă de şampanie,
Pregătită să se reverse peste miri
În patul nupţial
Pe care lumina a adormit
Învăluită în parfumul de trandafiri.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem

Prefacă-se în pietre munţii-nalţi şi grei
Când se vor prăvăli pe umerii mei
Prefacă-se-n nisip bolovănişul tot
Acoperă-l marea cu mine cu tot
Roiască vulturii mândrii peste valuri
Cătând vreun vârf de catarg între maluri
Acoperă potopul întregul Pământ
Rămână doar catarge legănate de vânt
Doar vulturii mândrii rotind peste valuri
Catarge trosnind şi nici urmă de maluri.

poezie de Mihail Mataringa (23 ianuarie 2005)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Momentul

Vine momentul când inima tace...
Nu mai vorbeşte prezentului despre trecut,
Nici despre un alt început.
Se cuibăreşte în tăcerea
Ce o înveleşte ca pe un prunc
Nenăscut încă...
Aşteaptă ca renaşterea să izvorască
Din adâncurile intangibile, reci...
Calcă cu tălpi de lumină
Pe catafalcul de roze
Şi îngerii se opresc şi desenează drumul,
Devenind candelă şi mir
Pe fruntea de crin...
Bine-ai să pleci,
Bine-ai venit!
Pe irisul tău împietrit
Ai pitat suferinţa şi bucuria,
Acum fugi de culorile vieţii
Scăpărând lumina într-un alt univers...
Picuri linişte în paharul destinului
Şi îţi înmoi taina
În paharul necunoscutului,
Apoi devii aripă
Peste care se depune
Nisipul tăcerii.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

soare la apus
ţâşnesc valuri spre plajă -
tăcere şi melci

haiku de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!