Aştept un semn

Un arc încordat în noapte, ce nu-si atinge ţinta,
A omorât decât durerea, dar nu şi inima,
Iar eu, rămas, o ţinta în aer liber,
Un zombi fără virus,
Un îndrăgostit contagiat de febra dragostei,
Totuşi un om... dezamăgit, ce încă n-a murit.
Inima îmi este camuflata, într-o vesta anti glonţ!
Tu glonţ, tras într-un butoi cu explozibil,
Ce a produs o explozie memorabila,
In filmul vieţii mele...
Ca un pistol cu amortizor,
Inima-mi coboară în decibeli,
Ascunzându-ma în durere,
Zgomotul nopţii, îl transforma in şoaptă,
Zile fără sfârşit, mai mult sau mai puţin complicate...
Jungla a tăcerii, abis al durerii...
Va cobora vreodată vre-un înger pe pământ?!
Voi găsi iubirea de mult visata?!
Când si cum, vei şti doar tu,
Cheia temniţei mele... în care m-ai închis.
Asa cum se învârteşte pământul după soare,
Asa cred eu ca vei veni!
Soarta a lumii...
De ce mi-ai grăbit naşterea?
De ce m-ai grăbit sa cresc?
Cum fac sa ştiu ca tu, nici măcar nu eşti născuta,
Sau poate ca eşti deja, moarta?!
Prefer sa cred ca m-am născut la timpul potrivit,
Iar tu m-aştepţi.... ascunsa...
Iubire, deşartă!

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea

Eşti răsăritul meu de soare
Ce-mi încălzeşte sufletul.
Cea mai strălucitoare stea
Ce îmi aduce cerul mai aproape.
Doream să te cunosc, când încă te visam
Acum însă, nici nu mai ştiu ce eşti...
Eşti timpul... eşti gândul meu matur...
Sau eşti dorinţa copilului din mine!
Ştiu cine eşti!
Eşti calea ce-o urmez orbeşte
Eşti fiinţa de care am nevoie.
Când mi-am jurat ca nu mai vreau iubire
Tu mi-ai zâmbit şi ai ştiut ca să mă schimbi
Ai depăşit chiar orice bariere.
M-ai cucerit cu vorbe dulci ca mierea,
Nu cu amarul frunzei de pelin!
Mi-aprinzi gândirea şi focul dragostei
Se aprinde în al meu suflet
Când mă gândesc la tine.
Eşti viaţa însăţi...
Dar ce spun... eşti nemurirea!
Tu eşti icoana sfântă
Ce-mi luminează noaptea
Şi ziua îmi încântă gândul şi privirea.
Eşti mai presus de toate
Eşti dor, eşti bucurie, destin şi nemurire
Un înger ce până ieri,
Îl întâlneam decât în rugăciuni
Şi totul e real, nu este vis
Eu lângă tine, mă simt în paradis.
De asta te iubesc,
Femeie cu suflet tandru,
Înger cu suflet blând
Eşti tot ce mi-am dorit.
Doar tu ai dat aripi speranţei
Şi şansă unei vieţi... în doi!

poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantomă vie, femeia

Privesc în urma-timp şi te găsesc pe tine,
Steaua Polară a orânduirii vieţii mele.
Ai ascultat doar prea puţin din ce-ţi spuneam.
Dar nu ai vrut, sau poate nici acum nu vrei
Să îmi accepţi iubirea ce mi-ai declanşat... în vis.
Acum, au mai rămas doar urmele lacrimilor uscate
Pe faţa inimii ce nu-şi mai găseşte rostul fără tine
Căci ai luat totul de când tu ai decis să pui tăcere şi-ai plecat...
Dispărând în dimineaţă.
Şi mă întreb ce oare iţi doreşti?!
Care a fost motivul schimbării tale?
Mi-e dor de chipul tău senin, mi-e dor de tine,
Oare ce faci acum? Oare ţi-e bine?!
Glasul tău, zâmbetul, privirea de care m-am îndrăgostit, unde sunt?
Oare eşti reală? Exişti? Da! Îţi simt prezenţa!
Şi-n orice colţ de lume ai fi eu tot te-aş căuta şi te-aş găsi!
Eu nu voi renunţa şi vreau să ştii că acolo unde eşti,
Gândul meu te însoţeşte, este mereu lângă tine
În fiecare noapte tu îmi tulburi visele,
Fantomă, iluzie a dragostei.
Aş renunţa la tine, dar este ca şi când aş renunţa la viaţă
Şi -aş accepta o moarte prematură a iubirii mele.
Doar dacă aş muri eu, tu nu ai mai exista...
Dar eu nu am de gând... să renunţ la tine...
O dată cu lăsarea serii tu prinzi viaţă!
Fantomă a iubirii, vie în noapte!
 

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu

Vreau să-ţi simt prezenţa,
Dar nu eşti,
Şi un dor mă frământă
Adânc....

Inima mi-ai otrăvit,
Când în ochi m-ai privit,
În acea noapte de mai,
Când la răsărit,
Ai pierit.

Am ajuns la concluzia,
Că inima mea nu poate supravieţui
Fără a fi măcar o clipă
Alături de tine....

Ştiu bine că ochii-mi ai uitat,
Şi-am să-ncerc a-i desluşi, inimii mele,
Că şi eu am făcut la fel,
Dar mint….

Viaţa fără tine
Pare a fi fără de culoare,
Fără de gust,
Fără parfum…
O iluzie!

NU! Nu te iubesc,
Ci ochii tăi plini de venin şi ură
Mă obsedează….
Mă obsedează!!!

Am greşit.
Am greşit că tu ai fost acela,
Alesul inimii mele.
Un blestem....

Inima mea
Tânjeşte!!!
Şi ar suprima totul,
Pentru tine!
Dar eu, nu...
Eu nu.

poezie de Andreea Popovici
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti Iubirea

Cândva, într-un demult al demultelor mele
când zorii-mi seduceau primăveri
Ursa Mare s-atingă,
aici, în milimetrul universului meu,
m-am temut...
m-am temut de luceferi... de nori...
sau poate de brumele toamnei...!
M-am temut şi vroisem să fug...
să ies din propriul meu vis...
şi apoi... să m-ascund...!
Ci Tu (?) m-ai oprit...
m-ai tras înapoi şi mi-ai spus:
"Nu! Aceea e uşa din dos...
departe de Astru...
de înalt... de adânc...
departe de Calea Lactee...
aceea-i o poartă-n abis...!"
Şi-atunci, am rămas...!
Am rămas dar apoi, ne-mpăcată de însămi,
de rostiri nechemate...
de chemări nerostite...
vinovată de dor inutil risipit,
din nou am pălit...
am pălit precum floarea ce tulpina i-o rupi...
şi, cu suflet înfrânt,
am vrut să cobor de pe propriu-mi altar...
să alerg în neant...
ci Tu (?) m-ai certat:
"te-aşteptă un semen -mi-ai spus-
nu vrei să-i alini un durut?"
şi-am rămas...
Am rămas dar, în urmă, din nou m-am oprit...
m-am întors în confuz...
am fugit spre-ntuneric...
m-am dus către Stix...!
Rânduism steluţe-n cununi pentru talerul toamnei,
dar, nimic n-am mai vrut!
Ardeam de dorinţă să-mi smulg din fiinţă averea-mi
şi apoi să mă-mprăştii pe lespezi îngropate-n prihană,
jertfă să m-aduc inerţiei...
dar Tu (?) mi-ai surâs: "nu, mai rămâi, am nevoie de tine!"
Iar eu, am rămas!
Am rămas şi acum sunt aici, din nou către nimb de lumină,
din nou în zenit, din nou ocrotită de vis!
Sunt aici! Sunt Prezent şi, în zâmbet şoptit, te întreb:
cine eşti? nu eşti înger? nu eşti propriul meu cuget?
atunci ştiu, eşti mai mult de atât:
Eşti Iubirea!

poezie de Iulia Mirancea (6 martie 2013)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul meu

Ai fost îngerul meu din fiecare zi
Şi mi-ai arătat mereu calea,
Dar şi îngerul înserării,
Ca să-mi luminezi cărarea.

Ai fost îngerul meu cel mai sfânt,
În greutăţile vieţii mele,
Mi-ai fost şi soare şi pământ,
Eşti umbra vieţii-n toate cele.

Ai fost îngerul meu din cer,
Ce-ai adus multă fericire,
Tu m-ai vindecat sincer
Şi mi-ai dăruit iubire.

Dar eşti un înger muritor,
Din viaţa mea lumească,
Ce uneori eşti visător,
Inima să-mi iubească.

Vreau să fii îngerul meu mereu,
Mergând doar împreună,
Un înger al sufletului meu,
Cu viaţa noastră bună.

poezie de Eugenia Calancea (15 iulie 2020)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu

Ei cred, încă mai cred
Că n-am să mai zbor
Ei cred că îmi pot lua chiar tot
Dar eu ştiu... nu pot

Acum,
Când visul e de partea mea
Iar tu
M-ai primit în lumea ta

Tu
Mi-ai arătat
Şi m-ai ridicat
Şi m-ai învăţat
Doar tu
M-ai mângâiat
Iubire mi-ai dat
Cu-adevărat

Să mă ţii în braţe
Aş vrea
Acum, când visul e de partea mea
Iar tu m-ai primit în lumea ta

Doar tu
M-ai mângâiat
Iubire mi-ai dat
Doar tu
Mi-ai arătat
Şi m-ai ridicat
Şi m-ai învăţat
Doar tu
M-ai mângâiat
Iubire mi-ai dat
Cu-adevărat
Doar tu

cântec interpretat de Dana Nălbaru, versuri de Dana Nălbaru din Parfum (iulie 2008)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că trebuie să ne alegem finalul. Am tot cârpit bucăţi şi la mine se tot rupe firul ăsta. Aşa-mi doresc să ţină, de-aş pune bucăţi din mine, la propriu, dar cred că n-ar fi de ajuns. E ceva în tine care nu ne lasă să fim împreună. E ceva în iubirea ta, care nu seamănă cu a mea. Tu încă n-ai întâlnit iubirea vieţii tale. Eu, da. De-aici, poate, desincronizarea. Eşti minunat când eşti al meu. Eşti iubirea vieţii mele, când mă uit în urmă. Doar că nu ştiu cine eşti când mă uit înainte... Credeam că tu eşti tot restul vieţii mele. Atât.

Mihaela Rădulescu în Întreabă-mă orice (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O viaţă

Când m-am născut, nimeni nu m-a-ntrebat dacă doresc
Pe un pământ să stau o viaţă, sau dacă vreau ca să trăiesc
Ci pur şi simplu m-am născut, într-un pătuţ micuţ
Fără să pot să mă gândesc, de ce chiar eu azi m-am născut?...

Când am crescut, nu mă gândeam la "ce va fi şi mâine"...
Ci, mai inocent, în tot ce încercam să fac, să încropesc
Mă avântam în viaţă, neştiutor şi fără nicio frică
Crezând că totu-mi aparţine, şi-n tot mă regăsesc!

Visând spre veşnicie, gonind sălbatic printre lumi
Scăldat în graţia divină a celei mai frumoase pe pământ
Mă înălţam până la ceruri, ca să revin apoi tot frânt
Şi să renasc în tine, din dragostea-ţi curată!

Nu pot să cred că nu mai eşti, şi strig în inima-mi străpunsă
De dorul tău din nou mă prăbuşesc, în agonia-mi cruntă
Încerc din aripi să mă-nalţ, din răsputeri, nu vreau să cad
Dar tot mai jos mă laşi purtat, te uiţi la min' şi nu îţi pasă.

Şi am căzut. Trezit în amorţeală, crezând că-s mort,
Vroiam să aud a tale şoapte, să cred iubirea ce ţi-o port.
Abia acum am realizat, un amănunt ce clar că mi-a scăpat
Degeaba încercam să zbor, căci aripile... tu le-ai furat!

Râdeai, crezând că voi rămâne jos, zdrobit şi fără de putere
Te îndoiai de-ele mele încercări, gândeai că-s fără vlagă...
Şi totuşi, e crunt când cineva te-nşeală, dar mult mai cruntă pare
Propria-ţi înşelare, căci m-ai văzut puternic, cu mult mai sus, în zare...

poezie de Daniel Murariu
Adăugat de Daniel Murariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul nu mi-a rămas gol

chiar dacă ai muşcat din propria umbră
o parte din tine se reface odată cu ea
şi nu întârzie să se mişte pe liniia impusă
care ne desparte unul de altul
şi trecem fără să ne vedem cu inima
chiar dacă ochii ar vrea să spună ceva
e trist că nu ai privit destul
drumul de pe care veneam grăbit.

cuvintele aveau un sâsâit de şarpe
şi din prudenţă nu le-am putut folosi
nici măcar gesturile nu m-au ajutat prea mult
eram într-o sărăcie de mijloace
şi posibilităţi de manifestare directă
sufletul nu mi-a rămas gol
l-am înfăşurat în iubirea flămândă
şi l-am lăsat să-şi caute liniştea.

de acum este cazul trăirii din plin
în casa bogată ce m-a dobândit
cu angoasele mele cu tot
în cercul rotit până la margini
mai mult decât ştiu
mai mult decât cred
în viclenia unei boli
pe care o vindec.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trist

Mi-ai promis, Doamne,
Că, după aşa dezamăgire,
Voi avea şi şansa mea...

Dar nu e loc pentru iubire
Când ştiu, nu mă iubeşte,
Ci o iubesc doar eu pe ea...

Nu credeam vreodată că voi suferi,
De ştiam ce va veni,
Poate nu mai sufeream...

Te-am aşteptat, dar în zadar,
Şi am să caut puterea de a striga într-o zi
"Nu te mai iubesc cum te iubeam"

Tată, mi-ai promis iubirea ei,
Mi-ai dăruit doar vise
Şi azi mi le iei pe toate...

Nu ştiu, Părinte, în schimb ce vrei,
Dar deja lupta-i pierdută, flăcările-s stinse,
Nimic nu se mai poate...

Pentru tine, Iulia, am numai lacrimi,
şi ură, şi iubire, sunt toate adunate,
Şi ştiu că voi mai suferi...

Nu mi-ai dat măcar o şansă, o şansă măcar,
Şi şansa ce-o vedeam s-a dus şi mai departe,
M-ai lăsat să lupt ca orbul, în zadar...

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Credcabanuiesti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mamă! Alfabetul vieţii mele!
Tu pe unde calci cresc flori,
Suflete aduci la viaţă.
Şi ne creşti, cum doar tu ştii,
Cu iubire şi dulceaţă!
Tu îmi eşti iubirea caldă
Ce o port mereu în suflet.
Tu eşti cartea vieţii mele,
Mi-ai fost primul alfabet
Şi acum tu, unde eşti?!
Mamă, unde sunt plecat?! Unde sunt?!
Departe de tine, de casă, de pământ...
Am plecat copil, de-acasă,
Iar acum când te-am văzut,
Ningea la tine-n păr, măicuţă,
Ca şi la mine-n suflet!
Am vrut sa zbor,
Ca pasărea din cuibul ei, spre cer,
Să-mi caut fericirea!
Credeam că mă voi întoarce, repede...
Dar soarta mi-a descris alt drum.
Departe de părinţi şi casa părintească!
Viaţa ni-i scurtă şi ştiu că într-o zi
Tu vei pleca de lângă noi.
Spre îngeri te vei îndrepta, în altă casă!
Şi mai ştiu, mamă,
Că tu ne vei veghea de sus,
Aşa cum ai făcut mereu.
Privind cum noi, călătorim prin viata!
Întotdeauna mamă, căci pentru noi vei fi trăind mereu,
Vei fii deasupra tuturor un curcubeu,
Pe-acest pământ şi-n cer ne vei zâmbi,
În suflet te purtăm, mereu te vom iubi...
Lumină albă, blândă mângîiere,
Doar cu iubire!
Şi nutrim speranţa regăsirii ce ne întinereşte,
Că vom rămâne etern împreună.

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, un singur lucru este foarte clar pentru mine acum, în acest moment. Anume, atunci erai îndrăgostită de mine, chiar dacă nu mă cunoşteai personal, nu mă întâlnisei încă. Sunt cuvintele tale, nerostite, însă scrise clar aici, de mâna ta, în aceste foi, fără să te fi obligat cineva... În plus, se pare că nu ţi-ai schimbat părerea nici după ce m-ai întâlnit prima oară. Nu te-am dezamăgit... Întrebarea este dacă încă mă mai iubeşti, chiar şi acum, după atâta timp?! Pentru că eu, da, te iubesc, chiar foarte mult, doar ţi-am spus, de atâtea ori... Şi dacă aş fi ştiut că şi tu... Uff... Totul este atât de greu şi nu ştiu de ce... Spune-mi, Lia, sincer... Mă iubeşti sau nu?!
Lia: Luci, te rog... E atât de jenant...
Lucian: Jenant?! Ce-ar putea fi jenant?! Mie nu mi se pare.
Lia: Situaţia asta... Mă simt penibil! Te rog...
Lucian: De ce? Pentru că am aflat astfel că erai îndrăgostită de mine? Nu mi se pare deloc jenant. Nu-i nimic rău în asta.
Lia: Poate că nu, dar... De moment ce ai aflat despre modul în care... M-am îndrăgostit de tine, fără a te cunoaşte personal măcar... Ce crezi oare acum despre mine?
Lucian: Ce cred despre tine...?! Cred că eşti minunată. Şi te iubesc! Tot mai mult. Din ce în ce mai mult. Ar trebui să ştii că, odată formate, eu nu-mi schimb deloc părerile. Şi mă abţin să-ţi fac complimente, pentru că ştiu că nu le apreciezi, le consideri doar vorbe goale, nedemne de luat în seamă. Însă dacă ar fi după mine, n-aş înceta cu complimente la adresa ta. Pentru că eşti... Absolut fascinantă! Ai un efect asupra mea aşa cum nimeni nu l-a avut vreodată. Şi nici n-aş fi crezut că vreo persoană ar putea deţine controlul asupra mea. Însă s-a întâmplat... Eu m-am îndrăgostit de tine din prima clipă în care te-am zărit, pentru că, din nefericire, n-am avut nişte colegi care să te fi cunoscut din timp şi să mi te fi descris amănunţit, altminteri aş fi păţit acelaşi lucru ca şi tine. Adică, m-aş fi îndrăgostit fără a te fi cunoscut pe tine personal înainte... Însă, cum, ne-cum, eu te iubesc! Din tot sufletul meu! Mult de tot... Dar tu... Mă mai iubeşti? Încă?! Şi acum? Da, sau nu?!
Lia: Da, Luci, te iubesc... Dar...

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul meu drag! (versuri dedicate băieţelului meu Alexis)

M-ai ajutat să cred în mine... m-ai schimbat atât
Mi-ai dăruit un zâmbet cald, copile... eşti atât de bun!
În jurul tău este veselie, în ochii tăi e bucurie
Şi ştii că dăruind din ele te contopeşti şi devii iubire!

Când tristeţea mă apasă închid ochii şi-mi amintesc
Chipul tău, privirea ta duiosă şi mâinile ce ţi le treci prin părul meu...
Cuvintele frumoase şi pline de înţelepciune ce mi le-ai oferit în dar
Ori de câte ori simţeai că am să cad
Tu m-ai ajutat să mă ridic fără să îmi ceri nimic în schimb
Ţie îţi datorez acum faptul că am învăţat să râd...

Cum am să te răsplătesc, cum am să îţi mulţumesc
Căci în Ajun de Crăciun simt că sunt un om mai bun?!
Cum oare am să pot să îţi ofer mai mult decât însăşi viaţa mea?

Nici o viaţă nu ar ajunge să îţi arăt cât te iubesc
Nici o viaţă nu ar fi suficientă căldura să îţi ofer,
Tu eşti visul devenit realitate ce dă sens vieţii mele neînsemnate!

poezie de Mădălina Gheorghe (25 decembrie 2013)
Adăugat de Mădălina Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Actor pe scena vieţii

Un suflet călător,
Prin viaţa-mi către tine,
Un fluture al nopţii, cu aripi de iubire,
Un mesager al dragostei,
Ce îngenunchează către renaştere.
Călătorie pribeagă, de furie şi chinuri,
O goană a anilor după o dragoste visată,
Trudă în vânt!
O frunză prea frumos colorată!
Ajuta-mă Doamne, să-nfăptuiesc în viaţa-mi rămasă,
Măcar cuprinzând prin scris,
Un gând călător, grăbit,
Ce uită prea uşor ca pe pămât, sunt doar un suflet trecător,
Un spectator şi totodată un simplu actor.
Pe scena lumii, în decorul dragostei tale!
Un păstor al sentimentelor mele...
Lasă –mă sa te iubesc!
Vreau să simţi cum mori şi renaşti, alături de mine.
Săa scriem, destinul clipei simţite,
Tăind şi dansând pe notele muzicii născute din dragostea noastră...
Şi inimile să explodeze în extazul fericirii...
O rază de soare ce se odihneşte pe umbra unei lacrimi născute doar din iubire...
Să ne redăm libertatea sentimentelor simţite,
Poveste fără sfârşit să creăm.
Oriunde am fi să ne simţim acasă,
Pe drumuri de piatră, în iarbă, pe uliţi, pe străzi,
Prin soare, ploi şi prin vânt...
Călăuză, doar destinul să ne fie.
Numele nostru să se unească într -un singur hotar,
Dăinuind pe vecie,
Niciodată sfârşit al unei opere scrise de mine,
Iubire trăită de noi pe scena vieţii sculptată în infinit!

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Tu mi-ai oprit timpul,
L-ai dezmembrat,
În mii de clipe,
De cuvinte!
Şi l-ai ascuns
În inima Ta,
Cu tot cu mine!

Tu m-ai reinventat,
Din mii de fărâme!
M-ai readus la viaţă,
Din morminte,
Pe-o cruce!

Tu eşti mai presus decât timpul,
Decât cerul şi stelele!
Eşti Luna sprijinită de un colţ,
Din inima mea!

Tu eşti chiar fantoma,
Ce bântuie viaţa,
Amurgul şi dimineaţa!

Tu eşti răsăritul!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petale albe. Omagiu prieteniei

Mă simt ceresc, când mă atingi
Din ceruri norii mă adapă
Petale albe, un umăr mi-au atins
Din ai mei ochi, storcând o lacrimă
Si val mă simt pe-al vieţii ţărm
Iar tu mister, desprins dintr-o fărâmă de visare
Ce sufletul mi-ai bandajat,
Când dragostea, mi-era, defectă şi fără picioare!
Mi-ai scuturat praful ce îmi încătuşase mintea
Şi mi-ai deschis o poartă către Soare,
Ce îmi arată drumul căutat!
M-ai luat la pieptul tău
Zicându-mi să mă-ncred în tine
Căci ieri, chiar tu erai ca mine!
Acum mă simt ca Zeus, un rege în Olimp
Iar tu un înger pe pământ
Şi nu eşti doar femeie, pentru mine...
Eşti totul... veşnicia toată!
Toate zeiţele le-am adunat în tine!

poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răcoare deja

nu mai ştiu când ai apărut
poate dintr-o rouă adusă de departe
dar ţin minte bine destinul
unor aripi
de fluturi de noapte

nu ştiu, nu ţin minte
dacă zorii sau paşii tăi
erau trecători
am învăţat doar
că iubirea loveşte ca glonţul
că drumul se opreşte în
ochii unei femei
uneori

nu mai cred în amoruri
nici vreme nu mai am
e răcoare deja
sunt nebun
totuşi aş vrea să ştiu
cu ardoare dacă m-ai iubit
sau am fost doar şoapta
lacrima
ori poate umbra ta

eşti prea departe de-acum
undeva mi-am atârnat armura
de un copac răscolit
de aramă
acum sunt ca vântul
uşor
ca acvila
pot privi liniştea ierbii
dintr-o parte
sau zborul adânc al păsărilor
de noapte

nu mai ştiu când ai apărut
doar o siluetă de ceară
mă întreabă palid
de foarte departe
- când începe viaţa totuşi
odată cu naşterea
cu iubirea
cu glonţul ce-aduce moartea?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă aştepţi

simt mare suferinţă, tu, iubita mea viaţă
cred că mă simt atârnat, ca de un fir de aţă

simt cum inima sufletul şi gândul mă doar
cred că nu ştii, eu nu mai am mult timp şi zbor

simt aşa mai demult de un timp încoace
că iubesc şi inima nu-mi mai stă cu pace

simt că tu eşti acolo, în tramvai, în parc sau pe-o bancă
cred că stai cu o carte-n mână şi gându-ţi citeşte-n viaţă

simt că mă astepţi, aşa senină, că voi veni la tine
cred că timpul a fost deajuns şi va face o minune

simt că voi veni şi mă voi aşeza, liniştit şi cuminte lângă tine
şi cred că împreună cartea vieţii vom citi-o fără cuvinte

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem de mamă

De vei veni la uşa mea
De vei atinge în drum vreo floare
Tu vei pieri fără să ştii
Ca demonii în neagra zare.

Îţi tulbur gândurile seci
Şi inima ce stă să zboare
Ca-n nopţile cu vânturi reci
Să devii una dintre fiare.

Îmi vei rosti numele-n foc
Să-mi ardă sufletul mocnit
Să fiu cu tine-n acel loc
În care timpul sa oprit.

M-ai blestemat să nu mai văd
Esenţa frumosului timp
Să nu pot şti şi să nu cred
Că mai există anotimp.

Dar n-o să uit că mi-ai fost mamă
Chiar dacă tu m-ai blestemat
Mă uit la poza ta din ramă
Mi-e greu să cred că ai plecat.

poezie de Alin Ojog (26 noiembrie 2021)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de mult mă iubeşti?

Într-un colţ de univers,
am vrut să mă cuibăresc în braţele tale,
fiindcă ai apărut în calea mea
tocmai când mă rătăcisem
printre nişte pantere care
habar n-am ce căutau în drumul meu...
dar, când să mă apropii de tine,
am alunecat: poate de emoţie...
sau poate m-a împins cineva...
nu m-am lovit, dar
cred că m-am ridicat prea încet şi
cred că tu te grăbeai către o bisericuţă
săpată, de secole, într-o stâncă...!
Şi mai cred că acolo te aşteptau zeii,
pentru închinăciunea ta zilnică!
Apucasem să-ţi văd, doar o clipâ, faţa:
păreai trist, dar cred că erai doar îngândurat...
erai obosit, dar păreai plin de iubire...!
Te-am petrecut cu privirea, o vreme,
şi am spus încet, doar pentru mine, că,
deşi nu te cunosc, te iubesc atât de mult...
Dar erai prea departe ca să mă mai auzi!
Pe urmă nu te-am mai văzut...
Cât de rău îmi pare că
nu te-am strigat să vii înapoi...
Dacă te-aş întâlni vreodată în vis
te-aş întreba:
cât de mult m-ai iubit atunci?
Atunci când, spontan, dezimvolt
şi atât de natural,
mi-ai întins braţele ca să mă ocroteşti,
deşi, ştiai precis,
că n-o să mă poţi atinge...
că n-o să mă poţi atinge atunci...
şi... niciodată!

poezie de Iulia Mirancea (10 noiembrie 2012)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!