Eli, Eli Psalm 22

Ca apa ce se scurge am ajuns
Și oasele mi se despart și iară
Aștept să-mi dai din ceruri un răspuns
Și inima Mi s-a făcut de ceară.
Mi se topește înlăuntrul Meu
Puterea ca și lutul se usucă
Țărâna morții Mă apasă greu...
Dar cine este crucea să mi-o ducă.

Când Mă-nconjoară haitele de câini -
Nelegiuiți ce dau și dau târcoale -
Piroanele Mi s-au înfipt în mâini
Și parcă și orbitele Mi-s goale...

Ei însă Mă pândesc și Mă privesc
Cu zâmbet rău și inimă trufașă
Și hainele-ntre ei le împărțesc
Și trag acum la sorti pentru cămașă.

Dar, Doamne, Tu, Tu nu Te-ndepărta
Și vino-n ajutorul Meu degrabă,
Tu, Doamne, care ești tăria Mea,
Îndură-Te, ca Mi-e făptura slabă.

Nu Mă lăsa de hrană pentru lei,
De ghearele acestor câini Mă scapă
Doar va veni o zi și pentru ei
Când o să bea oțet în loc de apă.

Eu despre Tine spune-voi la frați,
Te-oi lauda în mijloc de-adunare,
Uitați-vă și vă cutremurați
Că nimeni nu mai este-atât de mare.

Iar cei săraci vor fi atunci sătui,
Vor lăuda și vor slăvi pe Domnul
Și Îți vor spune Numele oricui
Uitând pentru vecie ce e somnul.

Toți cei puternici vor mărturisi
Despre dreptatea Ta, despre lumină
Și despre Tine, Doamne vor vesti
La cei ce după dânșii au să vină...

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

La Tine vin, Doamne Psalm 71

La Tine vin, Doamne și-mi caut scăparea
Și-n veci de rușine eu n-o să rămân
Păzește-mă, Doamne, păzește-mi cărarea
În viața mea, Doamne, fii veșnic stăpân.
Fii stânca la care să fug totdeauna,
Cetatea în care să scap de cel rău
De când eram tânăr cu Tine-am fost una,
Din pântecul mamei știam că-s al Tău.

Pe Tine Te laud, o, laudă Ție
Și ca o minune-am ajuns pentru toți
Slăvit să fii, Tată, slăvit pe vecie,
Iubește-mă, Doamne, de vrei și socoți.

Că poate sunt vrednic; iar când bătrânețea
Mi-a frânge puterea cu aripa sa
Să nu mă lași, Doamne, alungă-mi tristețea,
De fața Ta sfântă Tu nu mă lăsa.

Căci, iată, vrăjmașii vorbesc despre mine
Și cei ce-mi vor viața vorbesc între ei
Zicându-și: pierdut e și Domnul nu vine
Să-l scape, deci haideți, loviți cu temei!

O, vino degrabă, adu-mi ajutorul
La Tine strig, Doamne, mă rog și mă-nchin
De Numele-Ți mare va ști tot poporul
Și cei care-s astăzi și cei care vin.

Și chiar bătrânețea căruntă și lungă
Să vie, cu Tine eu nu voi pieri
Dreptatea Ta, Doamne, în cer o s-ajungă
Nu-i nimeni ca Tine și nici nu va fi.

Prin multe necazuri trecut-am, dar iară
Speranța și viața ne-ai dat-o-napoi,
Adânc de pământuri de-ar vrea să ne ceară
Tu stai împotrivă, Tu stai lângă noi.

Înalță-mi mărimea, întoarce-Te, pune
Pe fruntea mea mâna Ta blânda și eu
Cu harfa și gura la toți le voi spune
Tu, Sfinte-a lui Iacov, Tu ești Dumnezeu!

Amin!

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Doamne Dumnezeul... (Psalm 88)

Doamne Dumnezeul mântuirii mele
Zi și noapte strigă rugăciunea mea
Săturat îmi este sufletul de rele,
Ia aminte, Doamne, nu Te-ndepărta.
De lăcașul morții am ajuns aproape
Și cu morții astăzi mă înșir la rând,
Vin înmormântații, vin să mă îngroape,
Printre morții lumii mă trezesc plângând.

Doamne, mă-nconjoară morții din morminte,
Doamne, cu-ntuneric m-ai lăsat zidit
De niciunul astăzi nu-Ți aduci aminte,
Mâna Ta mi-apasă sufletul trudit.

Și cu valuri grele mă lovește-ntr-una,
De atâtea lacrimi ochii mi se sting
Și pe capul care a purtat cununa
Fire de zăpadă înfloresc și ning.

Pentru morți, o, Doamne, mai lucrezi Tu oare
Cu minuni și semne, ori se scoală ei
Să-Ți aducă slavă, bunătatea-Ți mare
Celor din morminte să le-o dai Tu vrei?

Toți aceștia, Doamne, cum să Ți se-nchine?
Vino, Doamne, vino, vino-n ajutor,
Pentru ce mă lepezi și Te-ascunzi de mine
Când din tinerețe știi că trag să mor?

Sunt cuprins de spaime, ape mă-nconjoară,
Peste mine trece azi mânia Ta,
Ziua, ca și noaptea, spaima mă doboară,
Vino, Doamne, vino, nu Te-ndepărta!

Amin!

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O, Doamne... (cântare)

Se stinge lumina afară
Adie o boare de vânt
Cu lacrimi de dragoste iară
Mă rog și Te laud și-Ți cânt.
Te rog pentru cel ce mai plânge
Te rog pentru cel ce-a căzut
Făptura mea toată se frânge
O mână sunt, Doamne, de lut.

Mă pierd fără Tine, sunt mică
Frânturi de cuvinte-ecou
Se-ntorc din tăcere, mi-e frică
Ajuta-mă, Doamne din nou.

O, Doamne, o, Doamne, o, Doamne Domnul meu
O, Doamne rămâi lângă mine,
O, Doamne, o, Doamne, mărite Dumnezeu
Speranța mea toata e-n Tine.

cântec, versuri de (13 martie 2004)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ești acolo, Doamne?...

Ești acolo, Doamne, mă auzi,
Ești cu mine Domnul meu acum
Crengile se sparg și arbori uzi
S-au pornit să bântuie pe drum.
Ești acolo, Doamne, mă asculți?...
Mi-a rămas pe buze un cuvânt
Ti l-aș duce, pașii mi-s desculți
Ti l-aș spune, mă lovesc de vânt.

Ești acolo, Doamne, mă privești? -
Sub o floare m-am ascuns să plâng
Și mă duc cu zânele-n povești
Că mi-e ploaie și zăpadă-n crâng.

Ești acolo, Doamne, mă visezi?-
Am ajuns la stelele de sus
Și Te văd pe Tine, Tu mă vezi?...
Sunt la Tine, Doamne, sunt sau nu-s?...

poezie de (11 aprilie 2004)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Vino, Tu, Doamne

Vino, Tu, Doamne ceresc,
Vino, ce mult Te doresc
Vino când stelele pier
Vino și du-mă în cer.
Cânt pentru Tine mereu
Sfânt, minunat Dumnezeu
Cânt pentru dragostea Ta
Ține-mă, Doamne, în ea.

Vino, Tu, Doamne al meu
Vino să vezi că mi-e greu
Vino, Tu, Domnul meu sfânt
Că-i tare greu pe pământ.

Stau în lumină din zori
Vino, Tu, Doamne pe nori
Haina subțire de in
Fie-mi veștmântul divin.

poezie de (8 iunie 2004)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Doamne, Tu ești totul...

Fără margini mi-este dragostea de Tine
Orișiunde-aș merge Tu ești Domnul meu
Mă-nfior și tremur când Te simt în mine
Unde ești Tu, Doamne, vreau să fiu și eu.
Nu mai pot departe să Te știu, mi-e teamă -
Viața fără Tine-i ca și cum n-ar fi -
Stele mii să moară, nu le bag în seamă
Tu ești ceru-n care iar le vei zidi.

Ce ești, Doamne sfinte, de rămân pierdută
Când Te văd pe gânduri și-n tăcere stai,
Ochii plâng cu ceață, vorba mi-este mută,
Mâinile-s întinse după Tine-n rai.

Și mă sui pe-o rază gingașă de lună
Să Te văd când, Doamne, mă aștepți în prag,
Pentru Tine, Doamne, mi-am dorit cunună
Mi-e și frică, Doamne, cât îmi ești de drag.

Doamne, Tu ești totul până peste moarte
Ai crescut în mine veșnic Dumnezeu,
Îngerii din ceruri vin și-o să mă poarte
Și cu Tine-n slavă am să fiu și eu...

Amin!

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De ce vrei, Doamne...

De ce vrei, Doamne, să mă pierzi
De ce să-mi plângă-n suflet iară
Pădurile cu lacrimi verzi
Și munții cu tăceri de ceară.
De vrei, Doamne, să mai plâng
Și pui durerea să mă-nhațe
Ca marea de-aș putea s-o plâng
Mi-ar plânge peștii toți în brațe...

De ce vrei, Doamne, să colind
În alte ceruri și-alte stele -
Ca norii de-aș putea să-i strâng
Mi-ar plânge lacrimile mele...

De vrei, Doamne, spune-mi deci,
De ce vrei să-mi închizi cuvântul
Să-mi plângă-n suflet stele reci,
Să-mi plângă-n inimă pământul.

Și unde-ai vrea să fiu apoi?
Eu un pot, Doamne, fără Tine
Și dacă arborii mi-s goi
Eu tot îi pun să Ți se-nchine.

Și chiar de-s singură-n pustiu -
Eu tot de Tine sunt legată -
Și-orfană chiar de-ar fi să fiu
Tu tot mi-ai fi în ceruri Tată...

Amin!

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Cel care nu știi că ești

eu te îmbrățișez, iubite
atât cât mă lași să mă apropii.
pentru că eu nu te îmbrățișez pe tine,
cel care nu știi că ești,
ci imaginea pe care eu
mi-o construiesc despre tine.
iar atunci când mă despart,
mă despart de acea imagine
și nu de tine, iubite
-torționarul gândurilor mele-
mă despart de o parte din mine,
de o parte din lumea mea,
de aceea sufăr, iubite
pentru că, prin tine,
cel care ești imaginea despre mine însămi,
-proiectată în afara mea-
eu mă despart de mine,
de Dumnezeul meu.

poezie de
Adăugat de Mariana DiduSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Grăbește, Doamne, de mă scapă Psalm 143

Grăbește, Doamne de mă scapă
Și nu-mi ascunde fața Ta
Că aș ajunge-atunci în groapă
Cu cei ce nu se pot scula.
Mi se topește duhu-n mine
Când vreau în brațe, Doamne sfânt
Să Te păstrez ascuns mai bine
Și să mă satur de Cuvânt.

Grăbește, Doamne, de m-ascultă
Mă-nvață voia-Ți s-o-mplinesc
Și dă-mi din bunătatea multă
Să pot pe toți să-i răsplătesc.

Și nu intra la judecată
Cu oamenii și robul Tău
Că nu e nimeni fără pată
Și nimeni să nu facă rău.

Arată-mi Calea, mă-ntărește
Când lacrima mi-e pe obraz
Vrăjmașul meu îl nimicește
Mă scoate, Doamne din necaz.

poezie de (22 mai 2003)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tu ești Domnul meu

Ești ruga purtată pe aripi de vânt
Ești soare în ceruri și jos pe pământ
Ești pâinea vieții, ești pâinea de sus
Ce Tatăl ne-a dat-o prin Tine, Isus.
Când sufletul plânge zdrobit și înfrânt
O rugă se-nalță și zboară pe vânt
Tu vii lângă mine mă treci peste hău
Durerea mi-o poartă doar umărul Tău.

Ești inima toată, ești viața din ea
Tu, Doamne Isuse, ești dragostea mea,
Mă du lângă Tine în cerul Tău sfânt
Acolo mi-e casa, nu jos pe pământ.

Tu ești Domnul meu
Tu ești Dumnezeu
Cu Tine să zbor spre cer e ușor
Îmi dai mâna Ta
Mă sprijini cu ea
De veghe mereu
Ești Tu, Domnul meu.

Tu ești Doamne sfânt
Stăpân pe pământ
La Tatăl ceresc
Cu Tine-ndrăznesc
Pe drumul cel lung
Cu Tine ajung
Ești Tu, Domnul meu
Isus Dumnezeu...

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Nu mi-e totuna

Nu mi-e totuna, Doamne, dacă-Ți cânt
Din adâncimi de văi sau de pe stâncă,
Nu mi-e totuna dacă din pământ
Picioarele și mâinile mi-s încă.
Nu mi-e totuna dacă mă închin
Cu noaptea-n ochi sau cu lumina-n pleoape,
Nu mi-e totuna când la Tine vin
De ești departe sau de ești aproape.

Nu mi-e totuna dacă-n fața Ta
Mi-e inima curată sau murdară
Și nu-i totuna, Doamne, de voi sta
La pieptul Tău sau voi rămâne-afară...

De-aceea plâng, de-aceea mă frământ
Și iar Te rog să-mi dai putere, Tată,
Ca și de-aș fi cu totul din pământ
Cu ea în trup de ceruri sunt legată.

Amin!

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Am ostenit

Am ostenit rugându-mă la Tine,
Am ostenit rugându-mă mereu
Se stinge-ncet speranța de mai bine
Și nu mai cred în mine, Domnul meu.
Dacă mă lași în beznă și tăcere,
Dacă mă lași să plâng, să mă frământ,
Dacă mă lași lipsită de putere
Eu mă sufoc și nu mai pot să-Ți cânt.

Mi s-au oprit cuvintele pe buze
Și pașii s-au oprit în calea lor,
Un deget parcă vrea să mă acuze
Dar eu mă duc într-un ungher și mor.

Am ostenit, o, Doamne, sunt trudită,
Mi-e sufletul mai chinuit ca ieri,
Mi-e inima bolnavă și rănită
Și nu ești, Doamne Sfinte, nicăieri.

Am coborât la margine de mare
Și marea asta vreau s-o trec înot
În gură mi-s cuvintele amare
Și-acuma, Doamne, am să mor de tot...

Am ostenit, o, Doamne, sunt bătrână,
Te-am așteptat și Te-am strigat mereu
Și chiar de-mi mai întinzi acum o mână
Am ostenit de moarte, Domnul meu...

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Senin

Senin îmi este sufletul acum
Gândindu-mă la tine puiule,
Senină Doamne îmi este inima,
Cu gândul la iubirea Lui mare.
Ce-a fost dovada marii Lui iubiri
În taină totul făcând pentru mine
Lăsând doar miere să-mi curgă-n vine.
Mulțumesc Doamne pentru a Ta iubire,
Ce este Doamne a mea fericire,
Mulțumesc Doamne Sfinte pentru tot,
Aș vrea să pot, dar Doamne nu mai pot.

poezie de (17 iunie 2016)
Adăugat de Oana Alexandra CălinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mi-e frică, Doamne...

Ajută, Doamne, neputinței mele,
Ajută, Doamne, sufletului meu,
Când ruga mea se-nalță către stele
Te-aștept să-i ieși în cale, Dumnezeu...
Adună-mi, Doamne, lacrimile plânse,
Ajuta-mă când vezi că nu mai pot...
Mi-e trupul greu și degetele strânse,
Mi-e frică, Doamne, să nu mor de tot.

Apleacă-Ți, Doamne, dragostea spre mine
Și ține-mă în brațe, Sfântul meu
M-aș ridica și-aș îndrăzni la Tine
Chiar dacă-s om și Tu ești Dumnezeu...

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pune-mă în palma Ta

Doamne în Numele Tău

Vreau Isuse să trăiesc

Să-mi fii Domn și Dumnezeu

Despărțit de orice rău

Viața eu să-ți dăruiesc

.

Al Tău Nume Doamne vreau

Să îmi fie o cunună

Ție dar să mă predau

Și la masa Ta să stau

Până viața o să-mi apună

.

Numai Ție o Isus

Vreau să-ți dau a mea ființă

Rob să-ți fiu — să-ți fiu supus

Să-ți cânt slava Ta de sus

Trăind dar sfânta credință

.

Pentru veci de veci eu vreau

Isuse să-mi fii stăpân

Ție Însuți să mă dau

Căci în Tine ochii mi-au

Găsit Doamne doar sprijin

.

Pune-mă în palma Ta

Viața Doamne să-mi trăiesc

Pe Tine a te avea

Isus în inima mea

Ție numai să-ți slujesc

.

Legământul Tău Divin

Să îmi fie o comoară

Eu de Tine să fiu plin

Și cu sufletul senin

Să-ți dau a mea inimioară

.

Pentru Tine dar să-mi bată

Inima Isus în piept

Viața mea în veci curată

Să mi-o faci Doamne îndată

Cu duhul mai înțelept

.

Pune-mă de acum să-ți cânt

O Isus a Ta Ființă

Prin al Tău măreț Cuvânt

Și prin Duhul Tău Cel Sfânt

Ca să am dar biruință

.

Fă-mă să-ți fiu o cântare

Uin imn Doamne pe vecie

Căci îmi ești Isus cărare

Și un munte de-ndurare

Slăvit Numele îți fie

10-01-2021 mănăștur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tot Ți-aș spune...

Doamne, de-ai veni acum, Isuse,
De-ai veni acuma să-mi vorbești
Printre-atâtea fapte nesupuse
Nu m-aș îndoi că mă iubești.
Nu m-aș îndoi ca ești cu mine
Chiar de cred că n-ai ce aștepta
Și împovărată de rușine
Fruntea mi-aș pleca-o-n fața Ta...

Am greșit și Doamne, totuși, totuși
Tot la Tine voi striga mereu
Să-mi aprinzi în suflet flori de lotuși
Și în mâini să-mi pui un curcubeu.

Doamne, dacă-ar fi să vii acuma
Chiar dacă m-aș teme să-ndrăznesc
Chiar de Ți-aș ghici în pleoape bruma
Tot Ți-aș spune, Doamne, Te iubesc...

poezie de (9 ianuarie 2004)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Tu, Doamne, ești totul

Tu, Doamne, ești totul în inima mea
Pe Tine Te laud, te chem cu credință
Din tot ce am astăzi nimic n-aș avea
De n-ai fi Tu, Doamne, să-mi dai biruință.
Și viața din mine și sufletul meu,
Lumina din rugul ce-mi arde-nainte,
În toate acestea ești Tu, Dumnezeu
În toate acestea ești Tu, Doamne Sfinte.

Și-atât ești de mare și-atunci când mă cerți
Când stau cu durerea și vina în pleoape
Și-atâta mă mângâi și-atâta mă ierți
Și-atâta-n necazuri Te simt de aproape.

Și-atâta ești Doamne în sufletul meu
Că nu mai încape nimica în mine
Tu, Doamne, Tu, Sfinte ce ești Dumnezeu
Ajuta-mă, ia-mă și du-mă la Tine!...

Amin!

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Costel Zăgan

Blestemul ospitalității

De popoare migratoare
au ajuns și-n țara mea
n-am avut nicio scăpare
făr-de verbul a răbda

Rabdă azi și rabdă mâini
să nu cazi hai dă din mâini
dă din mâini dă din picioare
dă la câini tot ce te doare

Doamne i-am primit pe toți
de la Ana la Caiafa
șefi de oști sau șefi de hoți
și-au umplut la noi carafa

Rabdă azi și rabdă mâini
să nu cazi mai dă din mâini
dă din mâini dă din picioare
dă la câini tot ce te doare

Și am dat și am tot dat
din Mare pân-la Carpați
- Dacia nu fu bărbat-
vremea e și voi să dați

Rabdă azi rabdă și mâini
să nu cazi hai dă din mâini
dă din mâini dă din picioare
dă la câini tot ce te doare

Care Doamne o fi leacul
am răbdat răbda-i-ar dracul
că de-atâta bună-voie
am ajuns Arca lui Noe

Rabdă azi și rabdă mâini
să nu cazi mai dă din mâini
dă din mâini dă din picioare
dă la câini tot ce te doare

Vin se urcă ne mănâncă
nu cotează vrem-nu vrem
să crească iarba din stâncă
din dragoste și blestem

Rabdă azi și rabdă mâini
să nu cazi mai dă din mâini
dă din mâini dă din picioare
dă la câini tot ce te doare

Doamne unde-i Țara Ta
unde-i pacea și aleanul
Te-am ruga Mări ruga
hai să ne trezim la anul


C-am răbdat și azi și mâini
să nu cad am dat din mâini
și din mâini și din picioare
dar nu vi-i rușine oare

poezie de (4 iulie 2017)
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Rugăciunea unei broaște țestoase

Doamne, ajută-mă să redevin mieluța din copilăria pe care mi-ai aruncat-o la câini! Eu nu m-am supărat, Doamne, pentru că mi-ai șterpelit cloșca, tocmai când mă vârâsem sub ea... Și era atât de cald...!
Nu, nu m-am supărat, ci am tăcut chitic! Pe urmă, din cauza nedreptății tale, m-am zbătut ca peștele pe uscat, Doamne!
Puteam să te dau în judecată, pentru sechestrare de pământeni, sau să te pârăsc la D. N. A., pentru însușire ilicită de luturi! Dar eu te-am iertat... Doamne!
Ceea ce mi-ai luat (și continui să-mi iei), niciodată n-o să-mi mai poți da înapoi... De aceea, te implor, Doamne: fă-mă din nou miel, ca să nu mă revolt ci doar să scâncesc, atunci când îmi pui cuțitul la gât...!

rugăciune de (15 octombrie 2012)
Adăugat de Iulia MiranceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton trist

Distribuie
comentariiAu fost scrise 16 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Ești nădejdea...

Ești nădejdea sufletului meu
Te-am purtat în lacrimile mele,
Te-am purtat în dragoste mereu
Palmele Te-au legănat pe ele.
Te-am dorit și Te-am iubit nespus,
Te-am iubit dincolo de cuvinte,
Sufletul Žnainte Ți l-am pus
Să-l îmbraci tot cu podoabe sfinte.

Te-am iubit și m-ai iubit și Tu,
Te-am iubit adânc în veșnicie,
Nu-mi vei spune niciodată nu,
Viața Ta e-n mine și-o sa fie.

În genunchi vin înaintea Ta
Fața mi-am ascuns-o că mi-e frică
Și de vezi c-am împietrit așa
Vino, Doamne, Tu și mă ridică.

Pune-Ți mâna, Doamne Dumnezeu,
Lacrimile s-au uscat sub pleoape-
Pentru Tine-i astăzi plânsul meu,
Pentru mine ține-mă aproape.

Ce iubire, Doamne, mă-nfior,
Ce iubire-ai dat să cresc spre Tine,
Vino, Doamne, că de-atâta dor
Mi-a-nfrunzit și cântecul în mine.

Vino, Doamne, că de când Te-aștept
Mi-a-nflorit cuvântul în grădină,
Vino, Doamne, strânge-mă la piept
Și-am să-Ți fiu lumină din Lumină....

Amin!

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook