A 13-a primăvară
... îmi plânge la rădăcini
pământul
în necontenită ofilire
cade pe gânduri
sângerează
grele tăceri.
Și totuși în altă parte plouă,
plouă
în fiecare noapte,
legănând primăverile,
fără răgaz,
ca o chemare
dincolo de întuneric, tresărind
dimineața
atât de aproape de tine.
poezie de Eli Gîlcescu (16 martie 2018)
Adăugat de Eli Gîlcescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Mă plouă
Mă plouă dincolo de visul vieții,
mă plouă cu tine,
culoare din ploi,
ridică-mi de poți cortinele ceții,
și lasă-mi să plouă o ploaie
de joi!
Îmi lasă să plouă pădurea
pe mine
și gândul, iubito, îmbibat doar de noi,
să simt gustul holdei sub coaja
de pâine,
să fim doar iubire, iubind
amândoi!
Ne plouă trecutul cu clipe
uitate,
ne plouă tăceri în săli de așteptare,
apusuri cu tine, atingeri
furate,
pe cât azi me place, ne plouă...
ne doare.
Ne plouă pe dealuri, iubirea lumină,
ne plouă un gând, rătăcind
depărtări,
ne plouă pământul mereu cu o vină,
la țărmuri de ape, pe tulpina
de mări.
poezie de Aurel Chiorean
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Plouă în mine
Plouă în mine, mai mult decât știi,
mă plouă rostiri, cuvinte curate,
sculptată în ceață,
mi-este ruga să vii,
pe frunte mă plouă, iubire...
păcate.
Mă plouă cărarea ce-mi știe suspinul,
nerăspunsuri din taină,
la întrebări tot mai multe,
pe trup din cișmea,
ne plouă destinul,
când lumi amintire se-așează
s-asculte.
Mă plouă o viață, mă plouă un cânt,
îmi plouă pământul,
colindul aiurea,
mă plouă cu îngeri,
cu frunze de vânt,
mă plouă și macii...
dar mă iartă pădurea.
Mă plouă orașul, cu pași...
că nu treci,
mă plouă cu oameni, mă plouă dureri,
fâșii de întuneric, mă plouă...
sunt reci,
în amurgul adânc,
mă plouă tăceri.
poezie de Aurel Chiorean
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cîntecul ploaiei
Plouă, plouă,
Plouă cît poate să plouă.
Cu ploaia ce cade, m-apasă
Durerea cea veche, cea nouă...
Afară e trist ca și-n casă, -
Plouă, plouă.
Plouă, plouă... -
Plouă cît poate să plouă...
Zadarnic vor cîntece clare
Ca florile umezi de rouă
Cei vecinic scutiți de-ntristare... -
Plouă, plouă.
Plouă, plouă,
Plouă cît poate să plouă...
Ființa mea și simțirea
Sufăr și plîng amîndouă...
Viața-și urmează-ndîrjirea...
Plouă, plouă.
Plouă, plouă,
Plouă cît poate să plouă...
Rapănă-n geamuri ca-n tobe...
Spintecă inima-n două
Cîntecul ploaiei de cobe... -
Plouă, plouă... -
poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Plouă
Plouă iar, plouă metodic, plouă lung și plouă des,
Ploaia asta n-are noimă, plouă doar de palmares.
Plouă noaptea, plouă ziua, plouă mâine, ieri, și azi,
Plouă și la țărm de mare, și la munte, peste brazi.
Plouă-n gară la Suceava, în Galați și în Bacău,
Plouă ca și cum chiar ploaia a murit... și-i pare rău.
Plouă-n răpăit de tobe boleroul lui Ravel,
Plouă cu mitraliera, plouă într-un mare fel.
Plouă, fulgeră și tună, plouă ca la Început,
Plouă într-o veselie, plouă cinic, absolut.
Plouă mult, și greu, și tare, plouă halucinogen,
Plouă cu nerușinare, plouă sadic, patogen.
Plouă ca la-nmormântare, ca la ultimul Sfârșit,
Plouă strașnic, plouă-ntruna, fără milă, prăbușit.
Plouă cu nemiluita, plouă gotic, plouă crunt,
Plouă-n valuri, în averse, deșănțat, în amănunt.
Plouă grav, plouă despotic, plouă iarăși, plouă crud,
Plouă fără încetare, plouă de la nord la sud.
Plouă ca o-njurătură, plouă ca un recviem,
Plouă ca o întrebare: cine-am fost, cine suntem?
poezie de Eduard Lupascu (19 iunie 2021)
Adăugat de Eduard Lupascu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă... Și iar plouă!
"Necontenită ploaie, nu vrei să te oprești!
Norii ne-amenință și nu vor să mai plece,
Cât ne mai chinui, la noi nu te gândești?
Pământul s-a-nmuiat și-i gata să se-înece!
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Plouă!
Plouă pe suflet, teribil mai plouă
Și-n mine se-adună o mare de ploi
Inima mea se împarte în două
Când amintirile-s pline de noi, amândoi.
Plouă, dar plouă cu doruri ce dor
Și curg peste anotimpuri, șiroaie
Avem sentimente care nicicând nu mai mor
Când vine dorul de tine, de mine, de ploaie.
Plouă cu flori, cu gânduri, cu vise
Strașnic mai plouă peste grădini
Plouă în noi cu orgolii și mândrii interzise
Dar zarea mai poartă încă lumini!
Plouă cu fluturi, cu păsări, cu viață
Fantastic mai plouă peste pământ
E-o stare de bine ce-mi dă o speranță
Că poate fi totul ca un nou legământ!
poezie de Lucia Guriță
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul 12
Îmi plouă pe pleoape,
cu prea multă iubire.
Îmi plouă pe suflet.
După al tău umblet
ești atât de departe
și atât de aproape.
Clipă ce desparte
ziua în miez de noapte.
poezie de Dorel Lazăr
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
stau și ascult nemișcat ploaia
timpul se zbate în geamuri
plouă și plouă
cu lacrimi, nu'i rouă
plouă în mine acum
casa e veche, pustie
cine azi mai știe, cine
aici nu stă nimeni
doar tăcerea mai țipă prin unghere
tăcere, durere
o noapte a venit
pe aici, pe undeva
o noapte a plecat
și ce...
s-a intamplat ceva
un suflet a pierit
o ultimă petală a unui vis
privesc în jur
poet al nimănui
ce plânge pe o coală
dar cui să spui amarul
un cântec s-a stins
plouă și plouă
casa'i pustie
doar vântul mai plânge în vie
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ploi de viață
Plouă cu praf de stele peste gândurile mele,
Plouă cu flori de gheață peste gânduri în ceață,
Plouă cu prostie, necuratul fericit învie,
Plouă cu sănătate, trupuri șubrezite zâmbesc în rate,
Plouă cu coroane de flori pomenind muritorii nemuritori,
Plouă cu raze de soare peste gânduri albe în floare,
Plouă cu prietenie, timpul naște armonie,
Plouă cu sfântă învățătură, ateismul blestemă cu ură,
Plouă cu speranță, pesimismul leneș îngheață,
Plouă cu belșug, cumpătarea nu arde pe rug,
Plouă cu dragoste vie, sâmburii de viață învie,
Plouă cu viață născând mulțimi de inimi plouate
Flori pământene, miraculoase,
aurul planetei albastre plouate.
poezie de Valeria Mahok (15 septembrie 2006)
Adăugat de Valeria Mahok

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mașinăria de plouat
Plouă cu zinc și iasomie
cu irigații de tutun
plouă cu damigene peste vie
plouă cu prunii rupți peste magiun
Plouă cu somnolențe, cu desfrâuri,
cu labe diavolești în ochi de cai
cu brâuri de bunici aduși de râuri
plouă cu iad și cu bucăți din rai.
Plouă
cu timp între armuri de șarpe
cu blănuri de oțel nealtoit
cu tine plouă
și cu mine...
Iată!
Cu Dumnezeu ne plouă
dezgolit.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Adi Beznă - "Plouă în viața mea"
E noapte, plouă, apa-i pân' la gleznă,
Bordura geme, plânge și cimentul,
Sunt ud, e frig și cântă iarăși Beznă...
Atât mai sper, să nu se ia curentul!
epigramă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Plânge cerul
Plânge cerul în hohote,
tone de lacrimi
scăldând pământul.
Tună și fulgeră
parcă blestemând vremea.
și curg, curg mereu
mii și mii de picături.
Vântul supărat
îndoaie copacii
în timp ce ploaia-i lovește.
Natura dezlănțuită
trimite fiori reci
oricărei ființe.
Și plouă, plouă, plouă...
Cerului nu-i seacă lacrimile..
Mi-e dor să-mi fie dor
de ploile copilăriei,
dar... ploaia de azi
mă neliniștește;
înfiorarea vremii
strecoară tainice gânduri
în mintea-mi răvășită.
Continuă să plouă,
deși cerul își luminează fața.
Plouă asemeni unui plânset
ce pare să se sfârșească.
Vântul oftează lung,
iar lacrimile i-au secat.
Liniștea îmbracă natura,
iar seara se-așterne încet
ca o pătură pufoasă.
poezie de Carmen Munteniță
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
Este atât de târziu
Când plouă peste planetă
Lacrimi de sânge alb
Ne plouă frigul din noi
De parcă ceru-și despică
Sternul la multiplu de doi
Ne plouă aproape decent
În geamul deschis al mansardei...
poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Îmi plouă
Imi plouă pe inimă cu picături de rouă
sunt reci si plăcute
ce bine.
Îmi plouă.
Pe ochi si pe gură imi plouă cu lacrimi
ce gust bun au ele.
de dor si de patimi.
Si-n creier, cu gânduri nebune
să vin după tine.
la tine.
Vin?
Spune.
Imi plouă cu tine, cu vorbele tale tăcute
cu ochii tăi negri si buzele mute.
Sunt udă.
mi-e frig si mi-e bine.
Sunt apă
adorm si visez că te scalzi.
Mă scapă
de dor
de durere si zbucium.
Nu bea, sunt sărată
în lacrimi te scalzi, nu in apă curată.
poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus

Comentează! | Votează! | Copiază!
În sufletul meu
Plouă că poate șterge,
Praful creat de tine
Plouă și e rece,
Uscat tu în cuvinte.
Plouă dar cu amintiri,
Buretele nu e de folos
Stropii sunt minciuni,
Tu rămâi mincinos.
Plouă în sufletul meu,
Spală rănile lăsate
Căci am iubit doar eu,
Tu te-ai schimbat pe noapte.
poezie de Secu Adina
Adăugat de Secu Adina

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ploaie
plouă, afară-i
întuneric și ploaie
nu poți schimba tu nimic și nici eu
poți doar așterne o umbră pe foaie
adiacentă trecutului tău
plouă în suflet
o ploaie haină
când ca torentul și când ciobănească
nu poți schimba tu nimic și cortina
cade pe scenă ca amnarul pe iască
plouă și plouă
plouă în inimă
și nicăieri nici o rază de soare
nici de speranță și nici măcar minimă
de somnolență cu gust și culoare...
poezie de Iurie Osoianu (14 aprilie 2019)
Adăugat de Iurie Osoianu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu tine și totuși fără...
Cu tine și totuși fără,
mi-e bine, rău, greu de spus.
Cu tine și totuși fără,
fug și de răsărit și de-apus.
Cu tine și totuși fără,
frunze îngălbenesc, înverzesc...
Cu tine și totuși fără,
vreo șansă să nu-nnebunesc?
Cu tine și totuși fără,
cânt, plâng și dansez în noapte.
Cu tine și totuși fără,
astazi, nu mă mai tem de moarte.
Cu tine și totuși fără,
îndrăznesc timid să visez.
cu tine și totuși fără,
în iluzii vagabondez.
Cu tine și totuși fără,
încă învăț să trăiesc.
Cu tine și totuși fără,
wtf... am să reușesc!
poezie de Cătălina Bontoi
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Bacoviană
Ziua plouă, noaptea plouă,
Dimineața plouă iară
Și așa de-o lună, două,
Romantismul mă omoară.
epigramă de Stelică Romaniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Eram doar noi
Probabil în iubiri mai sunt uitări,
El însuși, timpul, uită a lui cărări.
Dar trupul tău e ca o vioară
Și uite că iar, plouă afară.
Eram frumoși, eram doar noi
Curgeau afară triste ploi
Eram desculți, ce întâmplare
Și am ajuns din nou în soare.
Plouă în film o altă dramă,
Purtai pe tine o naframă.
Plouă rar, dar plouă mult
Și eu pe tine te ascult.
poezie de Eugenia Calancea (1 iulie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă
Plouă.
Abia de mai simt,
abia de mai văd
ploaia.
Plouă.
Și-o oboseală necruțătoare
tot mai mult mă cuprinde.
Ploaia de tine,
oboseala la gândul tău,
tristețea din mine,
mă face să nu mai simt
ploaia de afară.
Plouă în mine
și mă întreb în gând
cum de nu mă inund?
Și plouă,
și-n mine, și-afară
și mă-ntreb în sinea mea
dac-o să am o arcă
pentru sufletul meu?
Și cine va fi un alt NOE
cu o altă arcă,
în care să intre
și corabia mea?
Stătuse
Ș- a nceput din nou.
Cât o să plouă?
Încerc să mai simt
Somnul din mine,
pe care ploaia mi-l aducea.
Plouă. Ce bine!
poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!