Ascultă

Ascultă. Se-aude un glas.
Se-aude o şoaptă ciudată.
Şi poate în piept, un talaz,
începe să bată.
Ascultă. Ori nu-l mai cunoşti?
Şi totuşi e-atât de aproape!
În el e un freamăt de oşti,
un murmur de ape.

Ascultă. Ce largi simfonii!
Şi parcă... demult... înainte
ţi-era cunoscut. Nu-l mai ştii!
Ia adu-ţi aminte!

... Odată când primul păcat
te-a frânt sub întâia povară...
Atunci ţi-a vorbit răspicat
prima oară.

Apoi... ţi-aminteşti?... undeva...
se vorbea de Isus, de Salvare.
Tu nu ţi-ai dat seama. Era
a doua chemare.

De-atunci, din zori când te scoli,
şi noaptea când liniştea creşte,
prin oameni, prin visuri, prin boli,
mereu îţi vorbeşte.

Şi simţi un fior. Dar degrabă
păcatul te cheamă, te cere.
— Ce-a fost? conştiinţa te-ntreabă.
— Nimic. O părere.

Nimic? Să te-ascunzi cu-o minciună?
Nimic? E un duh ce se joacă?
E-un foşnet de frunze? O glumă?
O vorbă de cloacă?

Ascultă. Acel ce-ţi vorbeşte,
— prin visuri, prin bolta senină —
e glasul ce-n veci porunceşte:
Să fie lumină!

E glasul ce-a scos din cămară
şi firul de iarbă, şi pomul,
şi leul, şi gâza ce zboară,
şi omul!

E glasul ce-n Raiul pierdut,
pe urmele şoaptei infame,
striga către omul căzut:
Adame!

E glasul rostind cu amar
osânda ce-a fost să rămână:
"Ţărână, întoarce-te dar
din nou în ţărână!"

E tunetul larg pe Sinai,
ce-aduce din cer, printre stele,
poruncile sfinte, dar, vai!
cât de grele!

E glasul de sute de ani,
ce tot mai puternic străbate:
"Ferice de voi cei sărmani
cu inimi curate!"

Căci Tatăl atât v-a iubit
c-a dat Fiul Său sub ocară,
ca oricine crede în El
să nu piară!"

Şi toate acestea ce sunt?
Un foşnet zadarnic de toamnă?
Chemarea Părintelui Sfânt
nimic nu înseamnă?

Ascultă. Cu-acelaşi ecou,
Acel ce-ţi dă viaţă şi pâine,
din nou îţi vorbeşte, din nou.
Acuma. Dar mâine?

Ascultă. El vine curând
să cheme pe nume pe-ai Săi.
O, cum vei privi tremurând
albastrele căi?

Ascultă. Căci vremea s-a dus
şi nu-ţi mai rămâne prea multă.
Dar vino acum la Isus!
Şi-ascultă!...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simbolism de toamnă

Ascultă glasul frunzelor bronzate,
Când asprul vânt de toamnă le frământă
E un suspin metalic ce-nspăimântă,
Pornit din mii de strune descordate.

Foşnesc prin goluri game variate
Şi-n nesfârşite şuierări s-avântă:
Vioare, flaute şi harfe cântă
Stridente psalmodii destrăbălate...

Ascultă glasul frunzelor pălite,
Când gem de vântul toamnei biciuite
Şi cad... şi mor, îngălbenind cărarea...

E comedie plânsul lor şi-i dramă:
Iar dacă vrei să-ţi înţelegi chemarea,
Ascultă glasul frunzelor de-aramă...

sonet de Mihai Codreanu din Statui - Anotimpuri (1914)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă chiar când e durere

Ascultă chiar când e durere
Vedea-vei norii cum dispar,
Simţi-vei sfântă adiere,
Vei şti c-a fost trimis un dar.

Ascultă glasul ce-ţi şopteşte
Să mergi 'nainte cu curaj
Să poţi trăi dumnezeieşte
(Nu-nvăluit în vreun miraj.)

Ascultă vorbele transmise
Prin credincioşii slujitori
Să-ţi fie uşile deschise
Spre a pătrunde sărbători.

Ascultă şi când neputinţa
Te copleşeşte; vei vedea
Cum se înseninează fiinţa
Şi cum învingi povara grea.

Ascultă ce îţi spun profeţii
Nu ce propagă vreun ziar
C-atunci din ceasul dimineţii
Ve fi cu Meşterul Zidar.

O, ia aminte la apelul
Care te cheamă să lucrezi
Şi să înalţi mai sus drapelul
Pe Fiul Slavei să-L urmezi.

Minuni urmează când credinţa
E activată zi de zi
E-asigurată biruinţa,
Ce e uscat va înverzi.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (8 august 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbeşte, Doamne...

Vorbeşte, Doamne, căci sînt rob
şi robul Tău ascultă.
Mai toarnă-mi iar ulei în ciob,
mai dă-mi din grîul Tău un bob
şi dragoste mai multă!
Vorbeşte, Doamne, căci în piept
mi-e inima firavă.
Nebun mă face-orice-nţelept.
Dar eu cu mai mult dor Te-aştept
în vremea de zăbavă...

Vorbeşte, Doamne, căci sînt gol
şi-mi bate-n suflet vîntul.
Căci mii de corbi îmi dau ocol,
de cînd pe-al inimii pristol
Ţi-ai aşezat Cuvîntul.

Mai dă-mi din pîinea Ta un drob
şi flacără mai multă.
Chiar dacă-s fiu şi nu-s un ciob,
dar eu din dragoste sînt rob
şi robul Tău ascultă...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă

Ascultă, te rog, ale pianului sunete,
Dans pentru gânduri şi pentru minte!
Simte cum lungeşte timpul, pianul,
Cum minutul îl face, cât anul!

Te rog, ascultă vioara sublimă,
Cântec duios, leac pentru inimă,
Cum plânge de jale, de of şi de dor,
Şi te înalţă, apoi cu un dulce fior!

Ascultă, te rog, ascultă şi naiul,
El ne povesteşte şi doina şi vaiul,
Cum măsoară şi picură prin el viaţa
Şi ne veseleşte, ca pasărea dimineaţa!

Ascultă, ascultă, te rog şi chitarele,
Leac bun, pentru toate mădularele,
Când chitara puternic vibrează,
Sângele-n vene, dansează, dansează!

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taci şi ascultă!

Taci şi ascultă geamătul codrului,
Cum trosnesc ramurile în bătaia vântului,
Taci şi ascultă glasul pământului,
Cum doineşte frunza în foşnetul gândului.

Taci şi ascultă zumzetul albinelor,
Cum se scurge pe buze parfumul florilor,
Taci şi ascultă murmurul apelor,
Cum îmi suflă în păr briza mărilor.

Taci şi ascultă inima îndrăgostitului
Care bate secunde în tăcerea cuvântului,
Taci şi ascultă paşii pământului
Care vibrează în vâltoarea sufletului.

Taci şi ascultă stropii de ploaie,
Cum bat la fereastră şuvoaie,
Taci şi ascultă izvorul din odaie,
Cum se scurge iubirea pe foaie.

Taci şi ascultă furtuna din icoane,
Cum se cutremură pământul în piroane,
Taci şi ascultă cuvântul din canoane,
Cum vibrează sufletul în strane.

poezie de Anca-Maria David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de măreţ e Dumnezeu!

Cât de măreţ e Dumnezeu!
Văd marea cu talazuri grele,
mă-nalţ pe munţii de bazalt
şi-mi zboară gândul printre stele,
tot mai înalt.

Ce împărat îşi duce-oştirea
spre un gigantic apogeu?
Acel ce-a pus în goluri firea,
Acel ce-a scris oricui menirea
mai mult decât nemărginirea
e Tatăl meu!

Cât de temut e Dumnezeu!
Vuiau de pe Sinai ecouri
când glasul Domnului vorbea.
Iar Moise-nainta prin nouri
şi tremura...

La Tronul Alb se strâng sfielnic
voievozi de foc din Empireu.
Şi heruvimii vin cucernic,
slăvind Eternul Vistiernic.
Şi-acest Stăpân Atotputernic
e Tatăl meu!

Şi cât de bun e Dumnezeu!
Chiar dacă stelele bătrâne
tot au o vreme când se-aştern,
dar cine în Isus rămâne
e-un fiu etern!

Şi-n faţa slavei sclipitoare,
în ceasul lumii cel mai greu,
când cei ce-au dat pe sfinţi la fiare
vedea-vor Forţa Creatoare
eu voi şopti cu adorare:
E Tatăl meu...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ascultă zborul, ascultă tăcerea...
Ascultă sunetul cuvântului...
şi murmură cu el în şoaptă...
E dorul tău sau al meu...
Ecoul a două strigăte, una şi aceeaşi chemare...
împletite undeva înainte de vremuri...
Urmează-i curgerea...
Urmează-ţi inima, în ea e singurul adevăr...
Şoaptele ei îţi arată calea...
Lumea nu le-aude şi chiar dacă le-ar auzi, nu le-nţelege...
Ascultă în tihnă...
Se aude un freamăt arzător...
Visele noastre fac punţi între pământ şi astre...
Între tine şi mine e un fir de lumină,
iar lumina n-are stavile...
îşi face loc prin orice fisură a zidurilor...
E o punte sprijinită pe nimic altceva, decât pe sufletele noastre...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opreşte-te puţin. Ascultă. Ascultă glasul interior. Te strigă. Te cheamă la o întâlnire cu tine.

citat din Cătălin Manea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bartimeu

Isus trecea prin Ierihon.
Şi cerşetorul orb, în zdrenţe,
de jos, din colb, simţi un zvon,
un ritm de paşi în largi cadenţe.
Isus trecea sub cer iudeu,
printre grădini cu rodii coapte.
Iar zorii se-nălţau mereu.
Dar pentru orbul Bartimeu
era tot noapte după noapte...

Isus trecea încet. Şi-apoi
într-o solemnă fericire,
venea cu El un lung convoi,
ca o coloană de eroi
glorificând un rege mire.

Isus trecea. Şi-un tremur sfânt
vibra în orb ca niciodată.
Ciulind urechile în vânt,
el prinse-n taină un cuvânt.
Şi inima-ncepu să bată.

Simţi ceva ca un fluid,
ca o mireamă de zambilă.
Şi orbul a trigat livid:
— Ai milă, fiul lui David,
Isuse Salvator, ai milă!

Doi-trei, pe margini, se-ncruntară.
— Hei, cerşetor neobrăzat!
Ce strigi aşa? Oricât e-amară,
tu poartă-ţi crucea cum ţi-e dat.
Rămâi în pace sub povară.

Dar orbul, fără căpătâi,
strigă mai fără de ruşine,
mai fără teamă ca întâi:
— Ai milă, Doamne, şi de mine!

Şi S-a oprit Isus acum
pătruns de omenesca dramă.
Putea să treacă? Nicidecum.
Şi orbu-aude-un glas pe drum:
— Hai, îndrăzneşte, căci te cheamă!

— Mă cheamă? Cum... Chiar El?... Isus?
— Hai, nu mai zăbovi. Te-aşteaptă.
— Pe mine chiar? Ce, alţii nu-s?
Pe Bartimeu? Aşa a spus?
Şi orbul parcă se deşteaptă.
— Atuncea... tot ce-a fost... s-a dus!

Şi ca nebun de bucurie,
se-nalţă Bartimeu în vânt.
Stă drept acum ca o făclie.
Îşi scoate haina, o sfâşie
şi-o zvârle... zvrr... zdup!... la pământ.

Atuncea... peste-o clipă, două,
eu voi vedea ca orice om.
Şi-apoi cu mâinile-amândouă,
îmi voi zidi o casă nouă
şi voi sădi pom lângă pom...

Aşa... Eu nu mai sunt un blid
zvârlit în spini la oale sparte!
Eu pot munci... Hei, la o parte!
M-aşteaptă fiul lui David!...

Dar ascultaţi. Ca peste veac,
se-aude lin un glas ca mierea.
— O, Batimeu, ce vrei să-ţi fac?...
— Rabuni... sunt un orb sărac.
Nu-ţi cer nimic... Numai vederea...

Apoi convoiul a pornit.
Într-o vibrare fericită,
un Nume sfânt era şoptit.
Şi mii de paşi au năvălit
călcând pe haina zdrenţuită.

Iar haina a rămas în drum.
Căci nimeni mintea nu şi-a pus
cu-o zdreanţă bună pentru scrum.
Iar Bartimeu mergea acum
după Isus...
*

Şi-acum Isus Mesia trece
încet şi blând pe strada ta.
Mulţimea iarăşi Îl petrece.
Dar tu-L priveşti crispat şi rece?
Tu n-ai ce-I cere nici ce-I da.

Spre Solul dragostei cereşti,
cei orbi, cei surzi aleargă-n stol.
Iar tu stai "demn", tu nu cerşeşti.
Şi, iată, tu nu ştii că eşti
sărac şi orb, şi surd, şi gol...

Convoiul totuşi se opreşte.
Stai mii de chipuri fără grai.
Un om aleargă şi-ţi şopteşte:
— Isus te cheamă. Îndrăzneşte!
Te-aşteaptă-n drum. De ce mai stai?

— Eu nu sunt orb. Orbi sunt destui.
Nici mut. Eu spun ce am de spus.
Eu inima n-o dau oricui.
Şi nu cer milă nimănui!
— Hai, vino, totuşi la Isus!

— Nu vreau de nimeni să ascult.
Voinţa mea mi-e zeu şi ţel.
Eu vreau plăceri. Eu vreau tumult!
Isus... e sfânt. O, chiar mai mult!
— Hai, vino totuşi, vin´ la El!

Ascultă. Singur tu te minţi.
Tu nu eşti orb ca Bartimeu.
Tu vezi, auzi, vorbeşti şi simţi.
Dar, vai, cu ochii tăi prea strâmţi
nu-L poţi vedea pe Dumnezeu!

Ascultă. Cel ce te-a chemat
nu-i doar penumbra unui gând.
E Dumnezeu ce te-a creat,
e Fiul Său crucificat!
De ce nu vii la El plângând?

Ascultă. Nu te prinde teama?
Ai ochi. Atunci de ce nu vezi?
Nu simţi ce fericire pierzi?
Te-aşteaptă DUMNEZEU! Ia seama!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulcea chemare a veşniciei

Ascultă cum te cheamă astăzi Hristos,
cu stihuri de foc şi cântec de nai,
cum Maica Sfântă te-ndeamnă duios,
cum ochii îi picură boabe de rai.

Ascultă cum te cheamă astăzi Cuvântul,
în traistă îţi pune psalmi şi cântare,
din rugăciune, croieşte-ţi veşminte,
şi soarbe-nsetat izvorul de zare.

Ascultă cum te cheama astăzi Hristos,
crucea din spate rabd-o-n tăcere,
lacrima să-ţi fie treaptă de folos,
necazul şi spinii: pâine şi miere.

Ascultă cum te cheama astăzi Iisus,
când ploaia se cerne mărgele-n şirag
şi valurile bat în norii de sus:
ascultă chemarea şi vino cu drag!

Ascultă cum te cheamă la viaţă,
cu stihuri de foc, cu cântul de nai:
Dincolo de azi e-o zi mai măreaţă,
razele de înger, boabele de rai.

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Când cu blândeţe mă priveşte,
Din ochi parcă îmi vorbeşte.
Când glasul dulce mi-l ascultă,
Îmi dă fericire multă.

Când m-alintă-mi dă speranţă,
Când m-atinge mă înalţă.
Îmi dă aripi ca să zbor
Puternic, cutezător.

poezie de Dumitru Delcă (10 decembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

A XI-a poruncă

Ascultă, priveşte şi taci!...
Ascultă, să-nveţi să vorbeşti,
Priveşte, să-nveţi să clădeşti.
Şi taci, să-nţelegi ce să faci...
Ascultă, priveşte şi taci!

Când simţi că păcatul te paşte
Şi glasul Sirenei te fură,
Tu pune-ţi lacăt la gură
Şi-mploră doar sfintele moaşte -
Când simţi că păcatul te paşte!...

Când simţi că duşmanul te-nvinge,
Smulgându-ţi din suflet credinţa,
Aşteaptă-ţi tăcut biruinţa
Şi candela minţii nu-ţi stinge -
Când simţi că duşmanul te-nvinge!

Când braţele-ncep să te doară,
De teamă să nu-mbătrâneşti,
Rămâi tot cel care eşti -
Aceeaşi piatră de moară -
Când braţele-ncep să te doară!...

Iar când, cu ochii spre cer,
Te-ntrebi ce-ai putea să mai faci,
Ascultă, priveşte şi taci!...
Din braţe fă-ţi aripi de fier
Şi zboară cu ele spre cer!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moisescu: Alo! Cine sunteţi? Casa Albă? Aaa! Muntele Sfânt. Vă ascult. (Se aude, puternic, glasul Bătrânului. Toţi ascultă cu atenţie.)
Bătrânul (Vorbeşte din afara scenei. Moisescu îl ascultă la telefon): Moisescule! Tu şi ai tăi sunteţi aproape de Pământul Făgăduit. Dar nu-l veţi găsi, câtă vreme între voi nu va fi pace şi linişte. Eu sunt Poporul. Poporul tău, muncit şi tăcut. Am urcat pe muntele sfânt al credinţei străbune pentru a scruta zările. Din înălţimea sa am zărit locul căutat. Vino! Te aştept să ne sfătuim. Eu sunt Poporul! (Moment de aşteptare. Uimit, Moisescu închide telefonul.)

replici din piesa de teatru Logica rătăcirii, scenariu de Valeriu Butulescu (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă

Invaţă s-asculţi ingerii nopţii,
Zbuciumul vântului
Si liniştea ploii....
invaţă s-asculţi glasul pământului,
Tăcerea cerului
Si freamătul zilei care vine.
Invaţă s-asculţi pe cel ce-ţi vorbeşte
Si este lângă tine....
Invaţă s-asculţi gândul care te urmăreşte
Ca umbra ta, in lumina soarelui.
Si nu uita,
Ascultând vei invăţa,
Să fii bun, modest si iertător,
Depăşind furtunile,
Stăpânind bătăile inimii
Si păstrând ritmul paşilor in timp.
Ascultă....

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă iubito şi taci

Astăzi,
lasă ploaia
să-ţi bată în geamuri.
Lasă vântul
să treacă prin copaci.
Ascultă melodia din ramuri!
Ascultă iubito!
Ascultă şi taci.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice

"Ascultă lungul şir de ‘nu trebuie', copile.
Ascultă lungul şir de ‘nu face astfel'.
Ascultă lungul şir de ‘nu e bine aşa',
Imposibilităţile, pe toţi alde ‘n-ar fi de dorit'.
Ascultă lungul şir de ‘niciodată nu au', apoi ascultă atent ce-ţi spun...
Orice se poate întâmpla, copile. Orice poate să fie."

poezie de Shel Silverstein, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taci şi ascultă...

Taci şi ascultă marea
Nu-i tulbura chemarea,
Multe iubiri nebănuite
Adâncurile-i le-nghite.

Taci şi ascultă vântul
Urletu-ţi freamătă gândul,
Prin plete-ţi flutură cu nesaţ
Te cuprinde cu-al său braţ.

Taci şi ascultă ploaia
Ce-ţi biciuieşte odaia
Sufletului ostenit de dor
Pe meleagul sorţii călător.

Taci şi ascultă pământul
Din care ne facem veşmântul
Când drumeţia se va termina
Şi spre alte lumi vom naviga.

Taci, nu murdări cu cuvinte
Secrete ferecate-n morminte,
Trăieşte curat într-o lume murdară,
Grăieşte dulce deşi viaţa-i amară!

poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul morilor

Glasul morilor de apă,
Glasul morilor de vânt,
Glasul morilor severe care macină Romanţa
Zilelor de mâine,
Glasul dătător de pâine,
Care-mbracă-n alb veşmânt
Năzuinţa şi speranţa.
Glasul morilor severe care-ngroapă
Şi dezgroapă
De sub piatră-acelaşi Cânt,
Glasul morilor de apă,
Glasul morilor de vânt,
Să-l asculţi de dimineaţă, până-n seară,
Ore-ntregi şi zile-ntregi,
Să-l asculţi supus ca-n clipa când vorbeşte inspirarea
Să-l cunoşti,
Să-l înţelegi,
Să-l înveţi pe dinafară
Şi să-l cânţi şi tu cu apa,
Şi să-l cânţi şi tu cu vântul,
Căci e glasul-n care Cântul
Plămădeşte-ndestularea!...

Iar când noaptea amuţeşte glasul morilor,
Târziu,
Când prin scocuri, nemişcată, apa doarme ca-n sicriu,
Când prin aripi vântul trece cu aceeaşi nepăsare
Suverană,
Ca prin pânza zdrenţuită-a unei nave,
Şi când piatra morii-ţi pare
O pecetie domnească
Dezgropată din arhiva prăfuitelor hrisoave,
Tu să te gândeşti la grâul care face să-ncolţească
Iarna,
De sub piatra morii, năzuinţa şi speranţa,
Şi să-ţi aminteşti de glasul care macină Romanţa
Zilelor de mâine -
Glasul dătător de pâine!

poezie celebră de Ion Minulescu din Viaţa românească, VI, nr. 8 (august 1911)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cineva mă ascultă!

În veac cu putere ocultă
din zid cineva mă ascultă.
cu cât mă coboară pe mine.
cu-atât el mai mare devine.

Iubirea mi-o suge prin tuburi.
mă simt răstignit pe şuruburi,
ce face cu mine nu-i veghea,
el trage din zid cu urechea.

Ai zice că apără, poate,
poporul de rău şi păcate,
de cei ce ţin arme în liră
de cei care mint şi conspiră.

Dar nu el ascultă orbeşte,
pe om când acasă trăieste,
ne intră-n cearceaf şi sub piele,
în creier de gânduri săi-l spele.

Prin mări, electronice unde
în ochi şi în tălpi ne pătrunde,
putere zeiască şi oarbă
el scris e şi-n firul de iarbă.

Ascultă fereastra deschisă
şi viermii urcând în caisă,
cum gâfâie-n dragoste mirii,
concertul mărunt al pieirii.

În veac cu poliţie multă,
din zid, cineva mă ascultă.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Sunt radical (1981)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isus vindecă în Israel

Isus iar cu ucenicii înspre mare s-a-ndreptat
Şi atâţia din Israel acolo s-au adunat
Cuvântu să i-l asculte căci vorbea de Dumnezeu
Cum Tatăl purta de grijă atunci la poporul Său
S-a strâns o mare mulţime şi din Siria vecină
Căci Isus Domnul vieţii era soare şi lumină
Din Ierusalim Idumea şi dincolo de Iordan
Au venit atâţia oameni poposind în Canaan
Să asculte de Cuvântul Solului ce-a fost trimis
Să deschidă iarăşi calea pentru om în Paradis

La Isus veniră atâţia să le ofere vindecare
Să scape de atâtea chinuri să primescă dar salvare
Şi Isus a poruncit ucenicilor să-i ţină
La-ndemână o corabie până când El o să vină
Îmbulzit de atât norod Domnul Isus să nu fie
Să poată vorbi atuncia de veşnica-mpărăţie
Căci atâţi se-nghesuiau vindecare să primească
Doar Isus avea putere tuturor să dăruiască
Vindecare sănătate pentru orice boală grea
Înaintea Lui Isus nimic nu putea să stea

Duhurile necurate pe Isus când îl vedeau
La pământ în Faţa Lui cu toate ele cădeau
Cu putere dar strigau Tu eşti Fiul Lui Dumnezeu
Însă Domnu atunci degrabă poruncea cu glasul Său
Să păstreze dar tăcerea să nu-l facă cunoscut
Căci lucrarea Lui Divină iată abia a început

Glorie dar Lui Mesia căci bolnavii a vindecat
Chiar şi orbilor vedere — atâtora El le-a dat
Şi-a scos duhurile rele din atâţia pe pământ
Căci doar El era din ceruri Fiul Tatălui cel Sfânt

Pe leproşi i-a curăţat pe ologi El i-a făcut
Ca să umble să alerge — El fiindu-le doar scut
Orbii şi-au primit vederea muţii iarăşi au vorbit
Căci Isus avea putere pentru cel nenorocit
Chiar şi morţii au înviat la porunca Lui Isus
Căci Hristosul Sfânt în toate Tatălui era supus
Glorie dar Lui Mesia pentru marea Lui lucrare
Căci în toate omenirii a fost şi ne e salvare

poezie de Ioan Daniel Bălan (29 martie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!