Năluca

Ce te recheamă azi
În grădina foşnind a nelinişti,
prin care abia luneca
un ultim fior de soare? Priveşte
ce sever este verdele-n urmă-i.
Vino! Dac-aş putea ca şi tine
uita greutatea copacilor.
(Să cadă unul dintr-înşii de-a curmezişul,
câţi inşi ar veni să-l urnească din drum?
Ce e ceva mai greu decât trunchiul?)
Ai coborât
sonorele trepte de piatră;
te-am auzit.
Aici nu mai să suni.
Sunt tot adunat în auz,
ciulind urechea la tine, la vânt... Dintr-o dată
o privighetoare începe să cânte
ascunsă-n tufiş.

Ascult-o, în aer, plutind
ori căzând, ori nemaisfârşindu-şi trilul. Tu
o auzi cu mine, tu –
sau te mai frământă şi astăzi cealaltă faţă
a glasului, ce nu mai cată spre noi?

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vecinul

Vioară străină, eşti lângă mine?
În câte oraşe depărtate, străine,
vorbeşte noaptea ta singură către a mea?
Te cântă sute? Sau cineva?

Sunt în toate oraşele de neţărmurit
din aceia cari fără de tine
demult în valuri ar fi pierit?
Şi de ce mă loveşte pururi doar pe mine?

De ce sunt eu vecinul acelor, mereu,
cari te silesc să cânţi, cu feţe-nfricate
şi spre a spune: viaţa-i un lucru mai greu
decât greutatea lucrurilor toate.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grădina speranţelor

Cu inima îţi dau bun venit,
Cu zâmbetu-mi cald, te-am dovedit
Şi gând în iubiere am plinit.

Eu o copilă tu heruvim...
Hai, vino cu cu mine să privim,
Violetele din neodim.

Priveşte, poiana-zânelor
Se-ntinde-n multicolor covor,
Ea e Grădina Speranţelor.

Aici păsările îşi au cuib,
Pentru noi a venit şi un scrib,
Iubirea e acum un Sahib.

Imaginează-ţi că suntem noi,
Grădina eu o fac cu fiori,
Gândindu-mă la tine în zori...

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încremenire

un ultim pas spre tine
mă-ndeamnă la tăcere
decizia finală
o iau atât de greu
încorsetată-n dogme
şi clevetiri banale
imi trec zilele triste
şi toate sunt la fel

un ultim pas spre tine
m-aprinde ca scânteie
o lacrimă mă ceartă
în visul cel pierdut
şi tot în jurul nostru
e-nvăluit în ceaţă
iar clipa despărţirii
se află în trecut....

eu stau încremenită
răspuns nu am la mine
din ceruri mă priveşte
doar bunul Dumnezeu
sub crucea cea de piatră
adorm in veci cu tine
toţi pomii din grădină
şi gândul meu stingher.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revărsate ceruri în risipă de stele

Revărsate ceruri în risipă de stele
străluceau pe deasupra mâhnirii. Decât în pernă
plângi mai bine în sus, către cer. Aici, chiar în preajma
celui ce plânge, a chipului care
adulmecă-mprejurul lui, începe
cosmosul care te exaltă. Cine opreşte,
când tu într-acolo vrei să ajungi,
revărsarea? Nimeni. Doar numai dacă
te-ncumeţi deodată să lupţi cu puternicul impuls
al acelor constelaţii spre tine. Respiră.
Respiră-ntunericul pământului şi din nou
priveşte în sus! Din nou. Uşor şi fără chip
s-apleacă spre tine adâncul de sus. Chipul
mistuit în noapte dă feţei tale spaţiu.

Din Poeziile către noapte

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om simplu

Dac-aş fi un pictor
Ştiu că zi de zi
Te-aş picta pe tine
Doar în culori vii.

Dac-aş fi un sculptor
Cu mâna sprinţară
Ţi-aş face statuie
Dintr-o piatră rară.

Dac-aş fi un meşter
Aplecat pe roată
Ţi-aş frământa trupul
Ziulica toată.

Dac-aş fi un înger
Coborât din slavă
Ţi-aş da nemurirea
Fără de zăbavă.

Dar sunt un om simplu,
Nu mă amăgesc,
Tot ce pot să fac
E să te iubesc.

poezie de Octavian Cocoş (13 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutându-mă

Căutând în tine un drum spre mine,
Căutând în tine un drum spre tine,
Căutând în tine un loc unde să-mi odihnesc sufletul,
Căutând în tine locul unde este sufletul tău,
Căutând în tine ochii mei,
Căutând în tine ochii tăi
Mă căutam pe mine în tine,
Te căutam pe tine în tine,
Căutam în tine un vis al meu pe care să-l visăm,
Căutam în tine un vis al tău pe care să-l visăm,
Căutam în tine primăvara mea,
Căutam în tine primăvara ta.
Căutând în tine drumul spre mine,
Căutând în tine drumul spre tine,
M-am rătăcit şi s-a întamplat ceva,
Nu ştiu ce s-a întâmplat,
Dar sufletul tău s-a închis.
Şi am rămas afară căutându-mă...

poezie de Victor Rechiţian
Adăugat de Victor Rechiţian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de iubire

Cum să opresc sufletul meu spre a
nu se urni cu-al tău? Cum să-l sui oare
deasupra ta spre un alt ideal?
Ah, cât de mult să-l cârmuiesc aş vrea
la ţărmu-acela-n bezne-ascuns, spre a-l
pune-ntr-un loc străin, tăcut şi care
să stea, când profunzimi vibrezi în val.
Şi totuşi, ce pe tine şi pe mine
ne mişcă, ştie – arcuş – să ne îmbie,
din două coarde unic sunet dând.
Ce instrument ne ţine-n acordare?
Şi care-artist în mâna lui ne are?
O, cântec blând.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poruncile

Puse pe listă, le-am numărat: zece
Una mai grea ca cealaltă
Ochii, privirea, gândurile toate
Neliniştite s-au trezit, speriate.
Erau pe deal cinci mii
Fără femei,
Fără copii.
Când le-ai zis să ia şi peştele şi pâinea
Şi să le-o dea,
Au zis că n-au, că-i prea puţin,
Că orişicât ai încerca nu s-ar putea...
Câţi le-au citit,
Câţi le-au privit,
Câţi le-au gândit din foi
La număr nu sunt multe
Şi nici pe-o limbă ne-nţeleasă
Că’ncepe de sus, că’ncep de jos,
Eu nu le pot purta. Încercaţi voi!
Din mine ţi le-am pus în mână
La început erau din piatră moartă
Dar au făcut din mine piatră vie.
Tu-ai coborât pe deal...
Şi paşii mei şi paşii lor spre Tine suie
Şi când le-ai luat, în mână ţi-au fost cuie.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino aici, prietene

Vino aici, spune-mi tot ce ai
Şi de ce nu poţi să mai stai,
Lasă tot ce e trist în tine,
Vino aici, vino lângă mine.

Tu doar închide ochii
Şi lasă-te pe umărul meu,
Închide ochii
Şi lasă-mi mie tot ce e greu,
Prietene,
Hai vino aici.

Plânsul tău poţi să mi-l dai mie,
Îl primesc chiar cu bucurie,
Vom trăi totul împreună
Şi mereu vom trece de furtună.

Vino-aici, vei uita de patimi,
Lasă-mă să te şterg de lacrimi,
Tot ce vreau e să-ţi fie bine,
Vino-aici, vino lângă mine

poezie de Zoia Alecu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părăsit pe munţii din suflet

Părăsit pe munţii din suflet. Priveşte, ce mică acolo,
priveşte: localitatea din urmă a vorbei, şi mai sus,
Însă ce mică şi ea, încă un ultim
sătuc de simţiri. O recunoşti tu?
Părăsit pe munţii din suflet. Straiul
de piatră sub mâni. Aici înfloreşte
bine ceva; din muta prăpastie
iese-nvoaltă o iarbă neştiutoare cântând.
Dar cărturarul? Ah, ce începu să cunoască,
şi tace acum, părăsit pe munţii din suflet.
Acolo umblă desigur, în sfântă ştiinţă de sine,
multe-mprejur, multe dihănii de munte în pace
se perindă şi stau. Şi pasărea mare şi tăinuită
Încercuie piscul renunţării curate. – însă,
tăinuită, aici pe munţii din suflet...

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Ion Pillat
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a oamenilor vorbă îmi e groază

De-a oamenilor vorbă îmi e groază.
Ei totul spun atât de desluşit:
asta se cheamă câine şi cealaltă – casă,
şi aici e-nceput şi coló e sfârşit.

Şi duhul lor mă sperie, cu jocul lui flecar,
ei ştiu tot, ce va fi şi ce s-a-ntâmplat;
pentru ei nici un munte nu mai e minunat;
moşia, grădina, cu Dumnezeu li-s hotar.

Rămâneţi departe, strig, şi apăr, în gând,
mi-atât de drag s-aud lucrurile cântând.
Le-atingeţi voi: sunt mute şi-ngheţate.
Voi îmi ucideţi lucrurile toate.

poezie de Rainer Maria Rilke, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de tine, tată

Murit-au ochii mei cu tine,
Dincolo de mâine nu am mai văzut
Sorbind uşor din pocaluri venine
Din pământ primesc un ultim salut!

Prin frunze reci doar un fior adie,
O, dor de casă, o, dor de mormânt.
Cu toamna-n suflet, am rămas pustie
Ca frunza uscată plutind spre pământ

Cresc focuri mari de inimi istovite
Spre luna vie de-un sfert lipsită
Roşcate frunze se desprind smerite
E vânt şi-orice speranţa e pierdută.

poezie de Mihaela Dehel (28 octombrie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintire

Şi iarăşi aştepţi, aştepţi ce pare menit
viaţa să ţi-o mărească la nesfârşit.
Aştepţi ce de altă tărie ţine,
ce-i unic, puternic din cale-afară,
trezirea pietrelor,
adâncimi întoarse spre tine.

În culoare crepusculară
pe etajere apun
volumele-n aur şi brun.
La ţări te gândeşti, ce-ai străbătut,
la chipul şi la veşmântul
unor femei pe care iar le-ai pierdut.

Şi ştii dintr-o dată: aceasta a fost.
Şi te ridici şi-n faţă vezi spaima,
figura şi taina
unor ani ce-au trecut.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sever: Lucian Enka.
Lucian: Da, domnule.
Sever: Treci în faţă şi ia loc în primul rând, în partea stângă. Domnişoara Laura Stancu, în partea cealaltă, vă rog! Mă numesc Sever Forţan, sunt profesor de cultură civică în acest Institut; tu ştii foarte bine, Luci... Lucrez aici de vreo... aproximativ 30 de ani şi sunt vicepreşedintele Comisiei Disciplinare. Preşedintele Comisiei va veni doar joi, la audierea finală, după care tot dânsul vă va comunica şi decizia luată în urma anchetei pe care o vom începe acum. Acuzatul este Lucian Enka, iar reclamanta Laura Stancu. Ai ceva de spus în apărare, Luci?
Lucian: Nu.
Sever: Cum aşa?!
Lucian: Nu mă pot apăra, pentru că, în primul rând, încă nu cunosc care sunt acuzaţiile formulate la adresa mea.
Sever: Deci, nu le cunoşti; nici o grijă, le vei afla în curând. Deocamdată, te întreb dacă vrei să te reprezinte cineva în apărare?
Lucian: Nu, domnule, cred că mă pot descurca şi singur.
Sever: Treaba ta; cum vrei.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fructele de ce le-am zugrăvit?

Fructele de ce le-am zugrăvit?
Poate unde te-am zărit
culegând căpşuni în grădină.
Florile de ce nu pier în mine?
Nu oare unde bucuria te-a-ndemnat
să culegi una, neuitat?

Ştiu cum ai luat-o la goană
şi, dintr-o dată, fără suflare zefir,
te-ai întors către mine-aşteptând.
Te-am vegheat când dormeai.
Mâna-ţi stingă
odihnea ca un trandafir.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacey: Trebuie să alegi, Andie, trebuie. Şi te rog din tot sufletul meu să mă alegi pe mine... Deschide uşa, vino aici şi alege-mă pe mine, te rog. Eşti atât de specială şi oferi atât de mult tutror celor din jurul tău şi ştii ce, Andie? Am mai mare nevoie de tine decât Tim. La fel şi Jack.
Andie: Nu e adevărat.
Pacey: Ba da, aşa este. Viaţa mea a început când te-am cunoscut pe tine, Andie. Pentru numele lui Dumnezeu, vino aici şi alege-mă pe mine, te rog!

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi cei ce te caută, te-ncearcă pe tine

Toţi cei ce te caută, te-ncearcă pe tine.
Şi cei ce te află, te leagă pe tine
de chip şi de gest.

Eu însă vreau să te pot pricepe,
cum te pricepe şi glia,
când pârguirea-mi începe,
împărăţia-ţi
e-n pârg.

Nu-ţi cer nici o deşertăciune,
spre-a-mi fi vădit.
ştiu că timpul poartă alt nume
decât acela
ţie sortit.

Nu-ţi cer minune pentru credinţă.
Legilor tale fă-le dreptate,
celor ce sunt din spiţă în spiţă,
tot mai învederate.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a doua - Cartea pelerinajului, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubitoarea

Da, spre tine tânjesc. Alunec,
pierzându-mă din frâu,
fără nădejde c-o să-nclin
să-nfrunt vreodată ce vine către mine
ca dinspre tine,
grav, neclătinat şi prea străin.

... Acele vremi: o, cum eram doar una,
nimic nu mă chema,
nimic nu mă trăda,
iar liniştea-mi era a unei pietre
deasupra căreia pârâul cântă-ntr-una.

Acuma insă, în astă primăvară,
ceva din neştiutul, tainic an
m-a frânt încet şi prima oară,
ceva mi-a dat sărmana-mi viaţă
caldă, vie,
cuiva în mâini, care nu ştie
ce încă eri eram.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea întâi a cărţii întâi, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori amintirile nu ne sunt de-ajuns. Le-am putea uita şi pe ele, când sunt prea multe, şi apoi ne-ar trebui multă răbdare până să se întoarcă iar.

citat din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea

Mâinile de mi le ridic, iubito, auzi tu,
auzi, cum foşneşte tăcerea...
Dar spune-mi,
pentru cei singuratici, orice mişcare,
chiar de-i numai o şoaptă, nu-i oare
prinsă de toate lucrurile mărunte,
care, în juru-le, parcă la pândă stau ca s-asculte?
Auzi tu, iubito, cum pleoapele-alene le-nchid,
şi chiar ş-acesta-i un foşnet,
plutind uşor pân-la tine.
Auzi tu, iubito, cum încet, din nou le deschid...
... dar de ce, de ce nu eşti lângă mine?

Cea mai ne-nsemnată dintre mişcările mele,
în mătasea tăcerii, pecetea şi-o lasă;
şi-n năframa-atinsă a zării, în depărtare,
cea mai plăpândă-nfiorare îşi înscrie urma neştearsă.
Răsuflarea mea ca un leagăn
înalţă stelele şi-apoi lin coboară.
Miresmele ce-n juru-mi plutesc
buzele ca un văl mi le-ating,
răcorindu-le ca un izvor,
iar în catifelarea-albastr-a -nnoptării
zăresc cum fâlfâie-uşor
mâini străvezii de îngeri, departe, departe.
Şi numai pe tine, cea care-ţi ai sălaşul
în adâncul adâncului gândului meu, n-am parte
să te aflu în juru-mi.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea întâi a cărţii întâi, traducere de Rodica-Maria Oardă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!