Femeia
Ai numai fluturi ce se strâng pe piele
Și numai soare, galben râu de miere,
Nu stele reci vreau, ci raza-ți pamânteană
Și iarba crudă de lacrimă-n icoană.
Ai numai zile ce scapătă-n cărare,
Geamăt ascuns sau vis, sau sărbătoare,
Ești dragă geană ce arde în cuvânt
Pe coaja lunii horind al nunții vânt.
Ai sâni ca luna și bustul cald al verii,
Ești amintirea prin pozele tăcerii,
Nufăr bălai e coapsa ta dospită,
Ochi de sirenă ai din marea adormită.
Tu ești blestem țesut prin foi de tramă,
Ispitele în frâu îți împletesc maramă,
Ești fulgul adierii în vânturile oarbe,
Drumeți culoarea zilei din tine să absoarbe.
Pe zei i-ai tulburat în fiere și genuni
Simțirea le-a copt cerul și verde de păduri,
Pe gură ai sărutul, incendiu-n infinit,
Ce mușcă buza-ți moale ca unic răsărit.
Și scoli din morți suflare în patime fierbinți
Cu-a ta îmbrățișarea și rozul din dorinți,
O clipă ruptă-i darul ce l-ai trimis în lume
Și-ai presărat amorul pe mângâiate strune.
Îți lunecă în inimă tot pulsul tău de floare
Și-ți calcă-al tău frunziș de plete abisale,
Mai oropsită ești și mai iubită-n arcă
Și pura-ți dezmierdare în zâmbet te încarcă.
Căi mușcă în adânc, când naști, suflând trăire,
O lacrimă-n puri stropi mișcați de a ta fire,
O, ce înaltă-i bolta în dragostea-ți voită,
Foșnind visează ceru-n silaba regăsită.
Ești viață-n basm de stele și-n lumea nenăscută,
Tu ai crescut pământul în scutece de sfântă,
În iaduri tu arzi focul și-n ghețuri de stafii,
Pe coarne de milenii, pe-altar de bucurii.
Ai numai flori de cântec în pulsul de ființă,
Armatele de glorii s-au frânt pentru-a ta viță,
Caleștile de suflet din tine își beau apă
În nostalgii celeste ce murmură la poartă.
Ești geană-n rugul ranii din rupta dimineață
Când zorii ochi-ți văd în roua-i de pe față,
Durere-a omului, copii tăi sunt prinți,
Însemnele iubirii din sâmburi de părinți.
Ferice este Domnul, din foc te-a făurit,
Și te-a sădit adânc și-n nuri te-a tăinuit,
Pictura ta-n verset e trup de mănăstire,
Zidindu-ți carnea-n duh și-n pântec de iubire!
poezie de Aurel Petre (14 februarie 2018)
Adăugat de Aurel Petre

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre vânt
- poezii despre roz
- poezii despre prăpăstii
- poezii despre iubire
- poezii despre zâmbet
- poezii despre zile
- poezii despre visare
- poezii despre verde
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare

Cadou de Ziua Ta
Un cadou de Ziua Ta,
Când lunecă zarea-n lumină,
Ți se cuvine ție, floare,
O metaforă divină.
Tu ești visul meu de viață,
Tu ești roua fericirii,
Tu ești focul ce aprinde
Rugul aprig de iubire.
Tu ești urma din cărare
Care vine către mine,
Tu ești gândul care-nalță
Bucuria din suspine.
Tu ești cerul plin de stele,
Ești și marea frământată
În fermentul care-aduce
Zbor de inimă curată.
Iată darul meu, rămâne,
Un simbol, floare prin floare,
Dragostea și-mbrățișarea
Ce rămân nemuritoare!
Un sărut pus ca pecete
În destinul nostru-i scris
De-a înfăptui în bine
Și speranță dar și vis.
Un cadou ți se cuvine,
Ca poet mă dăruiesc,
Semn înalt de prețuire,
Semnul sfânt că te iubesc!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre cadouri, poezii despre zbor, poezii despre înălțime, poezii despre viață, poezii despre sărut, poezii despre stele sau poezii despre simbolistică
Ești Domnul suprem
Mă rog către Tine la ceasuri de noapte
În pleoapele-nchise mai stăruie somnul
Mă-nconjură îngeri și tainice șoapte
Și-n toate și-n totul ești Domnul.
Iubirea mea urcă spre Tine și crește
Își scutură frunzele veștede somnul
De cade o floare o alta-nflorește
Că-n totul și toate ești Domnul.
De trece o vară e alta ce vine
Și iarna din stele de-și scutură somnul
Eu știu că și iarna e parte din Tine
Și-n toate și-n totul ești Domnul.
poezie de Adriana Cristea (4 aprilie 204)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre îngeri, poezii despre somn, poezii despre noapte, poezii despre iarnă, poezii despre frunze, poezii despre flori sau poezii despre creștere
Ești
Ești un fulg din zarea cea curată,
Ești o liniște a nopții minunată,
Ești un vis al nemuririi ce-l atrag,
Ești un înger al iubirii, înger drag.
Ești zâmbetul în larg ce se destramă,
Un gând în permanență ce mă cheamă.
Ești o aripă de soare și de vânt,
Ești o lacrimă în floare pe pământ.
Ești zâmbetul ce cade pe-a mea față,
Ești boabele de rouă în prag de dimineață.
Ești un zâmbet, ești o aripă de vis,
Ești un cântec, un dor de necuprins.
Eăti o lacrimă din ochii mei vioi,
Ești un dor ce plânge pentru noi,
Ești o viață-nfloritoare ce-o ador,
Ești o pasăre ce o răpesc din zbor...
.........
poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre rouă, poezii despre păsări, poezii despre plâns sau poezii despre ochi
Boboc de trandafir
Tu ești trandafirul verde
Unde gând curat se pierde,
Ești lacrimă îngerească
Și năframa mea cerească,
Ești rouă de pe coroane,
Vie apă din icoane,
Ești pulsul grădini-n pântec
Revărsând mireasmă-n cântec,
Respiri în petala vie
Culori și copilărie!
poezie de Aurel Petre (12 iulie 2020)
Adăugat de Aurel Petre

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trandafiri, poezii despre puls, poezii despre muzică, poezii despre icoane, poezii despre gânduri sau poezii despre curățenie
Sfânta Parascheva...
*SFÂNTĂ Parascheva te iubim
EȘTI sfântă cu-adevărat
TU ne vezi cum te cinstim:
CUVIOASĂ la-Mpărat
*FIICĂ SFÂNTĂ ADORMITĂ
*AMINTIREA-ȚI E FRUMOASĂ
*NICIODATĂ ASFINȚITĂ:
*TATĂL Viu la tine-n Casă
CERESC suflet iertător
TE-A pus Domnu-mpărăteasă
IUBIT suflet în Popor:
*ACUM ești cea mai frumoasă
TE-A iubit Domnul Hristos
IERTAT suflet, mântuit
*CU sufletul tău milos:
IUBIREA ai împlinit
L-AI SLUJIT pe Împărat
*UN Isus - în Tată
SUFLET, Duhul Sfânt țe-a dat:
CURAT - fără pată
*VIE ești în veci Amin
EȘTI cu trupul înviată
TU n-ai lacrimă, nici Chin:
FIICĂ sfântă Mângâiată
SFÂNTĂ fiică te iubim
*ISUS Domnul Te-a-nviat
TE-A-NVIAT să îți venim:
*OAMENII - trec la-nchinat
M-I te-nchină și sărută
TE roagă tămăduire
CUVÂNTĂ boala-i durută:
*AUR, ai în dăruire
MINUNAT este Hristos
*SFÂNTĂ-i ești acum
EȘTI ȘI-n ceruri, ești și jos:
CUVIOASĂ - pusă-n Drum
*AI o țară minunată
IUBIRE-N Moldova
ROMÂNIA îți arată:
*PE rime și Slova
MELEAGUL tu l-ai ales
SFÂNT a devenit
ACASĂ, singur-ai purces:
*AI visu-mplinit
DORIT este al tău Trup
CĂLĂTORIA, a luat sfârșit
*RĂMÂI regina noastră-n stup:
SFÂNTĂ-N infinit
ȚARA TA, e-n lumea toată
*AMINTIRE CA SĂ-ȚI DĂM
*SFÂNTĂ ești, și căutată:
NU TE mai... în veci, uităm
VOM avea grijă de tine
UITA omul dacă moare
*CU TINE ne simțim bine:
NOI, STĂM cu Isus la Soare
*HRISTOS DOMNUL ZACE-N TINE
*EL MOARTE NU ARE
*VIE, FACI LA OAMENI BINE:
*AI MOAȘTELE-N DARE.
poezie de Paul Preda Păvălache (14 octombrie 2008)
Adăugat de Paul Preda Păvălache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre sfințenie, poezii despre iertare, poezii despre creștinism, poezii despre Iisus Hristos, poezii despre trup și suflet sau poezii despre tată

Ești pământul, ești moartea
Ești pământul, ești moartea.
Anotimpul tău e-ntunericul
și tăcerea. Nu e pe lume
nici un lucru ce mai mult decât tine
să fie-ndepărtat de zorii zilei.
Când par a te trezi
ești numai durere,
o ai în ochi, în sânge
dar tu n-o simți. Trăiești
cum trăiește o piatră,
cum trăiește pământul dur.
Și te-nveșmântă vise,
tresăriri și suspine
pe care le ignori. Durerea
ca apa unui lac, se-agită și te înconjoară.
Sunt ceruri pe fața apei.
Tu le lași să se destrame.
Tu ești pământul și moartea.
poezie clasică de Cesare Pavese, traducere de A.E. Baconsky
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre durere, poezii despre tăcere, poezii despre sânge, poezii despre moarte, poezii despre dimineață sau poezii despre apă
Îmi ești...
Îmi ești... suflet- dor - durere - trup
Și frumusețea- ntregului pământ,
Din tine, floarea pasiunii, rup
Și-n căușul palmei, iubire frământ!
Îmi ești... hrana depărtării mute
Din roua dimineții, îmi dai să beau,
Prin clipe de anotimpuri- punte,
Iubire - dor - dorința, cu inima le vreau!
Îmi ești... ploaie- vânt- furtună- nori
Din adâncul mării de valuri cutremurat
Și lacrima arzând a ochilor lumină
Pe altarul iubirii m-am consternat!
Îmi ești... iubire- soare dintre munți,
Balsam pe suflet - mângâiere
Și depărtarea Lirei pe care-mi cânți,
Mă rog să nu sune, doar amăgire!
poezie de Ileana Pușcașu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nori, poezii despre munți sau poezii despre lumină
Miiros de rai
Tu îmi ești amor în prag de seară,
când îți șoptesc a nu știu câta oară,
versuri ce le voi scrie cu cerneală
pe al tău trup, nud, surprins de sfială.
Și-n ochii tăi văd aripi de stele șiroaie,
te iubește chiar și luna în a ei văpaie!
Căci în noi iubirea profund visează,
iar pe cer fluturi de stele dansează.
Sufletul tău îmi este liniște și hrană,
iubesc viul din tine, spirit de amazoană!
Ești făcută din flori sălbatice și grai,
suflet sensibil, miros de Rai.
poezie de Teodor Ionescu din Antologia Prieteniei Vol. IV (septembrie 2019), traducere de Teodor Ionescu
Adăugat de Teodor Ionescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre versuri, poezii despre seară sau poezii despre poezie

De dragoste
Sunt îmbătat de farmec și fior,
De tine, neîntrerupt, ca azi, mi-e dor,
Iar dragostea cea din târziul ceas,
În inimă și-n suflet mi-a rămas.
Alunecând din visul meu senin,
Venită ești cu soare și destin,
Să dai vieții un sens și-un infinit
Și-un ideal în lume de-mplinit.
Pe-altarul dragostei nemuritor
Ai presărat nemărginiri și dor
Și patimi, și visare, și dorinți,
Sălășluind în rugile fierbinți.
Neîntrerupt în mine te păstrez
Tu, care ești și dragoste și crez.
poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre inimă, poezii despre infinit, poezii despre idealuri, poezii despre ceas sau poezii despre Soare
Tu ești Domnul meu
Ești ruga purtată pe aripi de vânt
Ești soare în ceruri și jos pe pământ
Ești pâinea vieții, ești pâinea de sus
Ce Tatăl ne-a dat-o prin Tine, Isus.
Când sufletul plânge zdrobit și înfrânt
O rugă se-nalță și zboară pe vânt
Tu vii lângă mine mă treci peste hău
Durerea mi-o poartă doar umărul Tău.
Ești inima toată, ești viața din ea
Tu, Doamne Isuse, ești dragostea mea,
Mă du lângă Tine în cerul Tău sfânt
Acolo mi-e casa, nu jos pe pământ.
Tu ești Domnul meu
Tu ești Dumnezeu
Cu Tine să zbor spre cer e ușor
Îmi dai mâna Ta
Mă sprijini cu ea
De veghe mereu
Ești Tu, Domnul meu.
Tu ești Doamne sfânt
Stăpân pe pământ
La Tatăl ceresc
Cu Tine-ndrăznesc
Pe drumul cel lung
Cu Tine ajung
Ești Tu, Domnul meu
Isus Dumnezeu...
poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înfrângere, poezii despre sfinți, poezii despre religie sau poezii despre pâine
Cine ești tu?
Te simt în urma mea și-acum
Te-ntreb mereu: cine ești tu?
Dar nu-mi răspunzi, ești prea tăcut.
Cine ești tu?
Poate-ai rămas blocat în lume
Și-acum mă vezi ca pe-un părinte
Cine esti tu, de-mi strici destinul?
Spune, ce ești?
Doar în biserici scap de tine
M-astepți când ies pe sfânta poartă
Cine ești tu de nu vrei crucea
Zi-mi, cine ești?
De te-a trimis cel din adâncuri
Să mă conduci în fața Lui
Cine e El să-mi poruncească?
Cine ești tu?
poezie de Alin Ojog (21 noiembrie 2021)
Adăugat de Alin Ojog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cruce sau poezii despre biserică
Femeie
Vorbește, cântă ori... taci,
Femeie cu coastă de drac!
Și-n rând, și-n față și spate,
Tu ești stăpâna mea.
Dansează, privește ori... stai,
Femeie cu miresme alese!
Și-n clipă, și-n ceas de iubire,
Tu ești în inima mea.
Pornește, aleargă ori... veghează,
Femeie cu credință aleasă!
În dimineață, seară și noapte,
Vorbe în rugă tu spui.
Întuneric, lumină ori... ceață,
Femeie, ești o dulceață!
În doliu, mireasă ori... goală,
Tu-mi ești licoare de viață.
poezie de Adelina Cojocaru (11 mai 2015)
Adăugat de Adelina Cojocaru

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre vorbire sau poezii despre nuntă
Imn cărții
CARTEA Inimă de Mamă,
CARTEA Soare-n răsărit,
CARTEA Foc ce încălzește inimi tinere
Și Sfânt Cuvânt,
Ce-aripi prinde-n orice clipă,
Porumbel cu ramuri verzi în cioc,
Care zboară peste ape-nvolburate
Și vine la-mpărat
Cu veste bună și cu inimă de foc.
CARTEA raza mea de Soare,
LUMINĂ din Astrul Sfânt,
Tu ești steaua ce răsare,
Iarbă verde pe Pământ,
Tu ești Cerul, ești Poveste,
Ești Soare din Univers,
Tu ești floarea ce-nflorește,
Fericire ești și vers!
Tu ești cântec și Lumină,
Ești IZVOR vindecător,
Ești o floare în grădina
Înțelepciunii și ești dor,
Dor de cântec și visare,
Pace, zâmbete și vers,
Ești lumina cea Divină,
Ce planează-n Univers!
Când deschid filă cu filă
Și cuvintele se-nșiră,
Pline de intelepciune
Se-umple casa de LUMINĂ.
poezie de Valentina Moroșanu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cuvinte sau poezii despre înțelepciune

Pe unde ești?!
Pe unde ești când zori de zi se crapă,
Când gura mea pe buza ta se-adapă?!
Pe unde ești când ceru-i plin de stele,
Când ți-as zidi din ele-n cer castele?!
Pe unde ești în nopți cu lună plină,
Când mă îmbrățișai ca o glicină?!
Pe unde ești când rupt de oboseală,
Mi-aș pune capul lin în a ta poală?!
Pe unde ești când mor de dor și jale
Și leac mi-ar fi să-ți strâng coapsele tale?!
Pe unde ești când gândul mi-e la tine
Și-s bântuit de îndoieli haine?!
Pe unde ești când sufletul mi-e frânt
Și-alerg ca un nebun și mă frământ?!
Pe unde ești când vreau, la miez de noapte,
Sărutul tău cu gust de piersici coapte?!
Pe unde ești, c-aș bea cu tine seva
Ce-n cupe ne-a turnat-o Kamadeva?!
Pe unde ești când viața mea-i o luptă
Și timp perfid din trupul meu se-nfruptă?!
poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Bolta-și răsfrânge straiul peste brazi (2019)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vestimentație sau poezii despre piersici

Frumoasă ești
Frumoasă ești iubita mea
Cum e lumina-n zori de zi,
Când soarele sărută marea
În cântec lin de ciocârlii.
Frumoasă ești precum e valul,
Împodobit ca o mireasă,
Ce furios sărută malul,
Când noaptea umbrele-și revarsă,
Frumoasă ești precum e floarea
De liliac în primăvară,
Când cu mirosul ei te-mbată,
Chemându-te să iubești iară.
Frumoasă ești precum e zborul
Cocorilor ce-au revenit
Purtând pe aripi bucuria
Iubirilor fără sfârșit.
Frumoasă ești precum e bolta
Ce-n noapte-mbracă mii de stele,
Frumoasă ești precum e Luna
Când rătăcește printre ele.
Frumoasă ești precum e vara
Când flori revarsă pe câmpii,
Frumoasă ești precum e iarna
Când cerne fulgii săi zglobii.
Frumoasă ești cum nu e nimeni
Sau cum sunt toate la un loc,
Frumoasă ești, și îmi ești mie,
Iubita mea cu ochi de foc.
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfârșit sau poezii despre primăvară

De ce vine...
pe fața mea
a ta
și-n noi
nu simțim
corzi de strune
vibrații în ramificații
ea lasă
pe față obraji
la colțuri de gene
înăuntru adânc în tine
în mine și-n el
secunde pune prin ore și zile
pune ani
ia din frăgezime
din roz face cenușiu
crapă buze
cioplește cute adânci
ia din toate
încet
îndoaie oase
degete strâmbă
lacrimi pe ochi lasă să curgă
pune ceață
ia culoare voiciune
când vine dacă mai este trezire
vine în zori de zi
sau...
spre lăsat de seară
nu știi
ea stă mereu de pază
atenție
nu ești atent o clipă
o secundă
și...
nu mai ești
dispari ca o nălucă
poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre secunde sau poezii despre degete

Un cadou ți se cuvine
Tu ești visul vis de viață, tu ești roua fericirii,
Tu ești focul, Poezie, rugul aprig de iubire.
Tu ești cerul plin de stele, ești și marea frământată
În fermentul care-aduce zbor de inimă curată.
Iată darul meu simbolic, inima ruptă din soare,
Dragostea și-mbrățișarea ce rămân nemuritoare!
Un sărut pus ca pecete în destinul nostru-i scris
De-a înfăptui în bine și speranță dar și vis.
Un cadou ți se cuvine, ca poet mă dăruiesc,
Semn înalt de prețuire, semnul sfânt că te iubesc!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta, femeie
Nicicând nu am fost autor de scenarii,
Așa că, direct, îți voi spune: Femeie:
Ești farul spre care tânjesc marinarii,
Big-bangul ce dă omenirii scânteie;
Poeții te-admiră și te-nalță în vers,
Fără tine, femeie, iubire n-ar fi,
Când apari în lumină tristețea s-a șters -
Ești minunea ce-aduce pe lume copii.
Pentru noi ești cetatea ce-ascunde comori,
Pentru noi, idealul pe lume, tu ești,
Trupul tău l-aș scălda într-o mare de flori,
Fără tine femeie, n-ar fi nici povești.
Ești alături de mine oriunde, oricând,
Amândoi împărțim bucurii și restriști,
Îmi dai zilnic putere și-n faptă și-n gând,
De-aceea, femeie, mulțumesc că exiști.
poezie de Marius Coge
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre mulțumire sau poezii despre marină

Răspunsuri
Sunt trist acum și-n ploi cu vânt
Mă leagăn până la pământ
Și prin frunzișul tot mai rar
Mă-ngân cu dorul meu amar.
În lumea asta-n tomni-târzii
Când rândunele-mi zbor prin vii
Mă primbl prin văi și-n dulci fiori
Mai dulce-mi ești de-atâtea ori.
O, rămâi în umbra nopții
Să privim la luna plină
Prin păduri în voia sorții
Lacul lin, bolta senină.
Ești fragedă și-atât de pură
Plutești zâmbind, dulce mireasă
Când ochi-mi veșnic te pierdură
În vis rămâi a mea crăiasă.
poezie de Gheorghe Burdușel
Adăugat de Gheorghe Burdușel

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păduri, poezii despre ploaie sau poezii despre lună plină
Femeie
Sunt ca o fiară ce adulmecă o pradă
Îți simt prezența peste depărtări
Te am în mine, cu miros și sânge
Și când mi-e dor, vin peste mări și zări...
Ești răsărit de soare, lună plină
Ești levănțica prinsă-n perna moale
Ești vinul bun, cel degustat în șoapte
Și ești o mâță ce toarce domoale...
Sunt adierea ce te răcorește
Și sunt cuptor în care, pâine, crești
Sunt pentru tine patima și rostul
Sunt aerul și apa... îmi șoptești...
Ești abur de cafea, și praf de stele,
Și ești miros de sâni pe patul meu
Ești elixir de viață, joc de iele,
Ești foc adus de mine, Prometeu...
poezie de Petrică Conceatu (16 mai 2020)
Adăugat de Petrică Conceatu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vin, poezii despre sâni sau poezii despre pisici