Cei ce au de spus ceva, spun, iar cei ce n-au nimic de spus, bat... apa-n piuă!
aforism de Mihai Cucereavii (18 ianuarie 2018)
Adăugat de Mihai Cucereavii

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Citate similare
Ședințe parlamentare
În parlament, veniți cu mapa,
Dezbat proiecte pân' la ziuă:
Senatul bate-n piuă apa,
Iar deputații, apa-n piuă.
epigramă de Mihai Haivas din Hașmișuri umoristice (2010)
Adăugat de Mihai Haivas

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dezbateri parlamentare
Fie noapte, fie ziuă
Bat întruna apa-n piuă.
distih de Mihai Haivas din Hașmișuri umoristice (2010)
Adăugat de Mihai Haivas

Comentează! | Votează! | Copiază!
Făgăduință
Când s-a-nferbântat Cerul de mânie,
Mi-a spus c-am să trăiesc niște ani mai puțini,
Nu o mie.
Dac-am s-ascult de părinți
Și-am să fiu bun,
Am să trăiesc ceva mai mult,
Dar... Nu o mie...
Bine,-am s-ascult, mam', am s-ascult,
Dar cum e să fiu bun?
Să tac și nimic să nu spun?
Când s-a aprins Cerul de dragoste,
Mi-a spus c-am să trăiesc mai mult,
Nu o mie,
Dac-am să cred, am s-ascult
Și-am să fiu bun.
Cred și-am s-ascult, Doamne, - am s-ascult,
Dar cum e să fiu bun?
Să tac și nimic să nu spun?...
... Sunt de acord, am să fiu bun!
poezie de Mihai Ghidora (10 decembrie 2016)
Adăugat de Mihai Ghidora

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicio femeie nu-i genială. Femeile aparțin sexului decorativ. N-au nimic de spus, dar acest nimic îl spun într-un mod fermecător.
citat clasic din romanul Portretul lui Dorian Gray de Oscar Wilde
Adăugat de scofieldutza

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Da și nu... Oricum, e treaba ta! N-am să mă amestec. Dar să știi că Mihai te iubește pe tine, cu adevărat.
Ly: Așa crezi? Lucian mi-a spus și el același lucru.
Nick: Chiar așa? Ce anume ți-a spus?
Ly: Mi-a spus că Mihai ar fi îndrăgostit de mine, dar ca să mă exprim cu cuvintele lui, inițial mi-a spus că băiatul ăsta chiar a pus ochii pe mine. La Mihai se referea...
Nick: Hm, ce exprimare nostimă!
Ly: Dar pe tine ce te face să crezi că Mihai ar fi îndrăgostit de mine?
Nick: Păi, oricine își poate da seama de asta, numai după felul în care te privește mereu... Deci, chiar a pus ochii pe tine; Lucian s-a exprimat corect.
Ly: Cum anume mă privește?
Nick: Așa cum o priveam eu pe Maria și încă o mai privesc... Crede-mă, știu ce spun!
Ly: Știi ce spui, dar nu prea știi să dansezi!
Nick: Te-am călcat? Îmi pare rău, surioară.
Ly: Nu face nimic. Încearcă totuși să fii puțin mai atent.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2010)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
- profesor
- Un dascăl este un izvor
Curat ca roua-n zori de ziuă,
Ce pare tulburat ușor
Când bat elevii apa-n piuă.
Profesorul
definiție epigramatică de Mihai Moleșag (2011)
Adăugat de Mihai Moleșag

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ia loc, te rog! Doar nu ești pedepsit.
Mihai: Mda... E drăguț aici, la tine!
Lucian: Mihai, rezervele noastre sunt toate la fel, cel puțin din punct de vedere al dimensiunilor, nu există nici o diferență între ele.
Mihai: Știam asta. Dar nu la dimensiuni mă refeream. Îmi place cum ai aranjat-o. E foarte plăcut. Ai creat o atmosferă... intimă! Plăcută!
Lucian: Păi... Ce să-ți spun?! Am încercat să-mi fac șederea aici cât mai plăcută, confortabilă. Dar hai să abandonăm subiectul ăsta! Nu cred că mi-ai cerut să venim într-un loc mai retras, doar ca să discutăm despre confortul sau aspectul rezervei mele.
Mihai: Asta așa este.
Lucian: Atunci, care-i problema? Ai vorbit cumva cu ea? Ți-a spus?!
Mihai: Să vorbesc?! Despre ce?! Și cu cine?
Lucian: Cum adică despre ce și cu cine?! Cu Ly, bineînțeles! Despre originea ei terestră. Ți-a spus cumva adevărul?
Mihai: Ah, nu... Despre asta credeai că ar fi vorba?! Nu, îmi pare rău, n-am reușit să discut cu ea despre acest subiect. Iar ea nu mi-a spus încă nimic din proprie inițiativă, deci, n-am adus deloc vorba despre așa ceva. Nici n-am încercat măcar.
Lucian: Nu?!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Am spus
Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Și-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau și-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.
Am spus că știu când n-am știut
Și-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Și-am spus nu pot, dar am răbdat.
Am spus că am când n-am avut
Și nu ți-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Și-am spus sunt prost, fiindcă eram.
Am spus că pot când n-am putut
Și că-i ușor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Și-am fost întotdeauna eu.
Am spus mereu ce-aveam de spus
Și-am scris să știi că te iubesc
Și-atuncea când voi fi apus
Și n-o să pot să mai vorbesc.
Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Și tot ce-am spus e de prisos.
poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Merlin: Cum de a știut Uther unde să vă găsească?
Arthur: Nu știu. Tu ești singurul care știa unde suntem.
Merlin: Nu i-am spus eu.
Arthur: Paote te-a dat de gol ceva ce ai spus.
Merlin: Nu am spus nimic.
Arthur: Știi, Merlin, nu ai putea ține un secret nici dacă viața ta ar depinde de asta.
Merlin: Ai fi surprins.
Arthur: Ce vrea să însemne asta?
Merlin: Nimic.
replici din filmul serial Merlin
Adăugat de Marin Irina, MTTLC

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vorbe
Ti-aduci aminte cand mi-ai spus ca sunt frumoasa
Si-aveam in par flori de cires?
Mi-ai spus ca-s blanda si duioasa,
In schimb ti-am spus ca n-ai sa ma mai vezi.
Si mi-ai spus ca sunt lumina
Ca sunt a cerurilor astru.
Mi-ai spus ca-s dulce amandina.
Ti-am spus dorull maiastru.
Si mi-ai spus ca-s roza floare
Ca sunt frunzele si cerul.
Mi-ai spus ca-s razele de soare.
Ti-am spus ca eu doresc eternul.
Si mi-ai spus ca iti sunt draga
Ca sunt anii vietii tale.
Mi-ai spus ca-s insolita arta.
Ti-am spus visele amar.
Si mi-ai spus ca ma iubesti,
Ca-ti sunt ochii, inima si gura.
Mi-ai spus ca pentru mine traiesti.
Ti-am spus ca rece e caldura.
Ti-aduci aminte cand mi-ai spus ca sunt frumoasa
Si-aveam in par flori de cires?
Ti-am spus atunci ca iubirea lasa
In inima rani adanci si reci.
Si ti-am spus ca tu mi-ai spus
Cuvinte marete si aparte,
Dar n-ai facut nimic in schimb.
Cuvinte mari, fapte deoparte.
poezie de Cristina Vâlcu (14 mai 2015)
Adăugat de Priscilla

Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am fost la școală m-au întrebat ce vreau să fiu când voi fi mare. Eu le-am spus: FERICIT! Mi-au spus că n-am înțeles întrebarea, iar eu le-am spus că n-au înțeles VIAȚA!
citat clasic din John Lennon
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ți-am spus
Ți-am spus că te iubesc și ți-am dat drumul,
În înălțimi să zbori către un alt necunoscut
Și am păstrat din umbra ta parfumul
Și spinii trandafirului din inimi petrecut.
Ți-am spus că te iubesc și te-am eliberat,
Din strașnica închisoare a gândurilor mele,
Fără să-ți spun că sufletu-mi rămâne de răni însângerat,
Asupra cărora am presărat, magnific praf de stele.
Ți-am spus că te iubesc și fără ca să știi,
Ai preluat frumoasă, teribilă, ștafeta
Neîntâmplată, a unei mari iubiri târzii,
Cu care-am zdruncinat și cerul și planeta.
Ți-am spus că te iubesc, fără nimic în schimb a cere,
Deși de-a pururi, în veci, cerșind am să rămân,
Iubire închipuită, venin și deopotrivă miere,
Fără să încerc vreodata asupra-ți vreun asalt păgân!
Ți-am spus că te iubesc și ți-am spus totul
Și ce folos de totul, n-ai fi știut, de eu nu ți-aș fi spus,
Și daca-aș fi tăcut, la ce folos secretul?
Ți-am spus că te iubesc. Ce dacă?
Naintea mea sau după, chiar zeci de guri ți-au spus.
poezie de Daniela Achim Harabagiu din O altă dimensiune a sentimentelor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Fii dumneata însuți. Nu trăi cu teama că vecinul îți este superior. Dacă ai ceva de spus, spune așa cum poți și va fi bine! Dacă n-ai nimic de spus, atunci taci nici asta nu va fi rău!
George Enescu în Amintirile lui George Enescu (2005)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
V-am spus (după Adrian Păunescu)
V-am spus de la-nceput că vă iubesc
Și sufăr pentru relele din fire
Dar nu pot, numele să vi-l hulesc
Ci doar să-mi schimb muțenia-n uimire!
V-am spus că, nu mă-nchin periculos
Dar nu mi-ați luat închinăciunea-n seamă!
Vorbele-mi bune le suciți pe dos
Și-atunci vă-ntreb: de voi să-mi fie teamă?!
V-am spus și pot, la nesfârșit, să spun
Că Everestul e pitic în mine
Și relele din voi, în mine-apun,
Când schimb durerea, în iubiri carmine!
V-am spus și mai continui să vă spun:
V-aud ca pe un zumzet de albine
Și chiar de mă ucideți, punte pun
Între Greșeală, Iertăciune, Bine!
poezie de Iulia Mirancea, după Adrian Păunescu (2 ianuarie 2015)
Adăugat de Iulia Mirancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Parfum
Azi am înțeles, în sfârșit
De ce drumul mi s-a oprit
Azi toate măștile au căzut
Și am văzut cine sunt
Cei care au spus că vor fi aici mereu
Ei doar au spus
Și-am rămas doar eu
Ce au făcut nu miroase-a parfum
E adevărat tot ce vă spun acum
Care dintre ei se simte jignit
Să ridice mâna și să spună că l-am rănit
Azi am aflat cum e să fii
Trădat de cei pe care-i știi
Azi nu mai ai nimic de ascuns
Toate scuzele nu-s de-ajuns
Și tot ei au spus
Că vor fi aici mereu
Ei doar au spus
Și-am rămas doar eu
Ce au făcut nu miroase-a parfum
E adevărat tot ce vă spun acum
Care dintre ei se simte jignit
Să ridice mâna și să spună că l-am rănit
Poate n-au știut
Astăzi voi pleca
Mi-au frânt inima
Ce au făcut nu miroase-a parfum
E adevărat tot ce vă spun acum
Care dintre ei se simte jignit
Să ridice mâna și să spună că l-am rănit
cântec interpretat de Dana Nălbaru, versuri de Dana Nălbaru din Parfum (iulie 2008)
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Casa de pe deal
Toți sunt risipiți în lume, toți s-au dus,
Casa e-închisă și tăcută:
Nu mai e nimic de spus.
Prin peretele ruinat, distrus,
Un vânt rece și neprietenos strănută:
Toți sunt risipiți în lume, toți s-au dus.
Nu-i nimeni pe-aici, dispus sau indispus,
Să-ți spună ceva cumplit sau de Doamne-ajută;
Nu mai e nimic de spus.
De ce-am mai rămâne noi, un biet surplus,
În ținutul amar al florii de cucută?
Toți sunt risipiți în lume, toți s-au dus.
Suspinele noastre nu se-aud și parcă nu-s,
Iar pentru ei sunt o necunoscută:
Nu mai e nimic de spus.
E jale, ruină, toate-s la apus
În casa de pe deal, cândva plăcută
Toți sunt risipiți în lume, toți s-au dus:
Nu mai e nimic de spus.
poezie de Edwin Arlington Robinson,18691935, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ți-am spus
Ți-am spus ceva:
Cu totul, pe dinafară,
Ca o poezie repetată isteric
Literă cu literă,
Repede, haotic și
Fără nuanțe,
De teamă să n-ai timp
Să fugi...
Ți-am spus ceva:
Zâmbind, cu buzele largi,
Ca o poveste scobită în stele,
Cuvânt cu cuvânt,
Încet, șoptit și
Fără veghe,
De teamă să nu vrei
Să tac...
Ți-am spus ceva:
Distrat, cu mâinile în aer,
Ca un desen știut pe de-a-ntregul,
Punct cu punct,
Atent, colorat și
Fără umbre,
De teamă să n-apuci
Să uiți.
Ți-am spus ceva!
Și, spunându-ți,
Mi-am pierdut,
Pe rând,
Literele, vocea, cuvintele
Și gesturile toate,
Pledând cu buzele,
Chinuit, forțat și lacom,
Din început spre "nesfârșituri",
O cauză divină,
Dar fără
"Receptoare"...
poezie de Gabriela Chișcari (10 iulie 2012)
Adăugat de Gabriela Chișcari

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Hmm... Știi că la început îmi spuneai "domnule"?! Ți-amintești? Dintre toți, ai fost singurul care mi-a spus vreodată astfel.
Mihai: Cine, eu?! Ah, da, Luci... Sigur; însă doar atunci, la început, când de abia te-am cunoscut; tu, cu Alex și cu Nis... Ce să-ți spun?! Eram timid, emoționat... Și-mi păreai; nu știu cum... Deosebit? Oricum, o singură dată ți-am spus astfel; după aceea, nu mai; gata!
Lucian: Da; o singură dată...
Mihai: Și?! Ce-i cu asta, comandante? Ai vrea să-ți spun din nou astfel? Să știi, aș putea, nu mi-ar fi greu...
Lucian: Cum?! Nu! În nici un caz, Mihai! O singură dată a fost mai mult decât suficient.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Locuitorii de pe o foaie de ziar
Nu poate... ci sigur
trăim într-un sertar!
Dimineața ne izbim cu toții umărul
ghemuit
în porțile patului
până se crapă de ziuă
și batem convinși
apa-n piuă
cu ochii deschiși.
Sigur sau mai bine spus
desigur trăim
într-un sertar neîncăpător.
Seara
visăm la altul mai mare
și primim în dar
după ce se închide pe dinafară
cu dinăuntrul
o foaie de ziar
de la un alt sertar... imaginar!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Jurnaliștii scriu fiindcă ei nu au nimic de spus, și au ceva de spus fiindcă scriu.
aforism clasic de Karl Kraus
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!