Fatalitate

Fericit este copacul atât de puţin simţitor,
dar mai fericită piatra, căci în ea simţirea e de tot absentă:
nu există durere mai mare decât aceea de-a fi viu,
nici povară mai grea decât să-înduri o viaţă conştientă.

Să fii, dar să nu ştii nimic, şi să-ţi lipsească definitiv ţelul,
şi groaza pentru tot ce-ai fost, şi spaimele de-acum şi cele viitoare...
Inclusiv aceea de-a fi sigur că mâine o să mori,
şi să suferi parcurgând o viaţă şi-un întuneric mare,

trecând prin ceea ce nu ştim şi nici nu suspectăm măcar...
Şi carnea care ne-amăgeşte cu ciorchini de struguri reci,
şi mormântul care ne-aşteaptă gri la ceasul funerar,

şi să nu ştim unde ne vom duce la sfârşit
şi nici locul de unde am venit!...

poezie de Ruben Dario, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt incapabil de-a gândi ceva, incapabil de-a lucra şi mii de idei care de care mai curioase şi mai nerealizabile îmi străbat capul întunecându-mi hotărârea. Un lucru ştiu şi voi hotărât: să fii a mea şi pentru totdeauna. Nici nu îmi pot închipui altă viaţă decât în apropierea ta şi numai sub condiţia aceasta voi în genere să trăiesc. Altfel la ce-aş mai târâi o existenţă de care mi-a fost silă, de la care n-am avut nimic decât dureri şi în cazul cel mai bun urât. Ştiu că-ţi scriu lucruri fără nici o legătură şi c-aş vrea mai bine să te ţin de mână decât să-ţi scriu şi... Dar tu ştii toate, ce să-ţi mai spun ceea ce ştim de mult amândoi, ceea ce pururea vom şti, ceea ce spus şi nespus între noi are cu toate acestea totdeauna un farmec renăscând. De mii, de mii de ori! Te rog mult nu mai uita.

Mihai Eminescu în Corespondenţă Mihai Eminescu - Veronica Micle (29 august 1879)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucură-te de viaţă aşa cum se întâmplă

Ne ştim trecutul
Şi starea prezentă,
Dar nu ştim nimic despre
Viitorul nostru.

Ştim unde-am fost născuţi
Şi unde trăim,
Dar nu ştim
Unde vom muri.

De aceea, este înţelept
Să arunci cu zarurile
Şi să te bucuri de viaţă

Aşa cum se întâmplă.

poezie de Lucio Munoz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciunea morţii

Cine nu se naşte nu moare.
Moartea e cea mai trainică lucrare a lui Dumnezeu.
Soarta ta este de muritor, dorinţele te depăşesc.
Cu cât ai mai mult, cu atât pierzi mai mult prin moarte.
Râsul este izvorul vieţii, plânsul este al morţii.
Să trăieşti ca şi cum ai fi nemuritor, să mori cu aceeaşi credinţă.
În fiecare om zace un mort – trecutul.
Când mori te întorci la locul naşterii.
Nu vorbi des despre moarte, îi poţi atrage atenţia.
Datorită morţii a intrat morala în viaţa noastră.
Viaţa este un împrumut al morţii.
Pot trăi la nesfârşit cei ce nu au nimic de făcut.
Când ştii de toate mergi spre moarte cu ochii închişi.
De unde ştim că nu ne aşteaptă cu dor cei care au plecat?
Ştim că vom muri, dar nu ştim uneori că am murit deja.
Nu mă preocupă moartea acum, am să mă ocup de ea după.
Moartea ta este treaba altora, nici tu nu te poţi ocupa de ea.
Nu ducem lipsă de timp, ci de viaţă.
Cunosc moartea mai bine decât morţii.
Cine pătrunde trufaş în moarte?
Cineva arde, cineva putrezeşte în viaţă fiind.
Orice termen de garanţie aminteşte de moarte.
Spitalele au nevoie de bolnavi, cimitirele de morţi.
Cei vii se duc, morţii rămân ca martori.
Când viaţa nu există, nici moartea nu are loc.
Iubirea nu ne apropie şi nici nu ne depărtează de moarte, dar ne dă curaj.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

În această viaţă plină de mizerii ce durere mai mare decât aceea că dorinţele nici nu se realizează nici nu încetează.

în Hitopadeca
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

În nici un fel de calendar

Această viaţă nu-mi aparţine –
Renunţă la dorinţa de-a avea ceea ce au alţii.
În acest fel vei în siguranţă.
"Unde, unde pot fi la adăpost?" întrebi tu.
Aceasta nu-i o zi pentru a pune întrebări,
În nici un fel de calendar.

Această zi este conştientă de ea însăşi.
Această zi este o iubită, pâine, duioşie,
Mai manifestă decât o pot spune vorbele.
Gândurile iau formă din cuvinte,
Dar lumina zilei este dincolo şi înainte
De gândire şi de imaginaţie.

poezie de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când îţi începi viaţa cu sentimentul morţii, ajungi să-ţi pară înaintarea în timp un drum spre naştere, un curs a rebours. Este ca un proces de recâştigare şi de refacere a etapelor vieţii. Mori, trăieşti, suferi şi te naşti, ar fi momentele acestei evoluţii răsturnate. Sau este o altă viaţă care se naşte pe ruinele morţii? Să simţi adică nevoia să iubeşti, să suferi şi să înviezi, după ce ai cunoscut moartea în tine. Nu există altă viaţă, decât după ce-ai trecut prin moarte. De aceea sunt transfigurările atât de rare.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie despre "Nimic",

"La început a fost Cuvântul";
Dar Cuvântul de unde s-a luat?
Se spune că pământul
Dintr-o explozie ar fi apărut;
Şi, înainte de explozie,
Ce a explodat?

Sau poate... Totul a apărut din Nimic,
Dar Nimicul – ce mai e?
De unde vine acest "Nimic":
Dintr-un alt Nimic,
Sau din ceva mai mic?
Sau, poate, mai mare?
( Nu mi-ar fi de mirare!)

Ce este Nimicul?
Este "nimic" sau "gol"?
Şi dacă e "gol" –
Cu ce era umplut?
Ce a fost la început?

Dar dacă nu există
Nici început, nici sfârşit,
Doar "suspendată clipă" – infinit?
Şi dacă Nimicul e pur şi simplu – nimic
Din care a apărut acest infinit?

Nu sunt savant, şi nici cercetător,
Doar mă joc de-a filosoful;
Nimeni nu ştie şi nici n-a ştiut
Ce a fost la început;
În schimb, un lucru e cert despre Nimic:
"Ştiu că nu ştiu nimic".

poezie de Maria Supernic (13 februarie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul

Cât de mic este pământul
În acest lung univers;
Unde nu pătrunde gândul
Nici măcar un singur vers.

Doar pământu-i plin de viaţă
Într-o oază de-ntuneric;
Unde-i ca un fir de aţă
Visul nostru, tainic feeric.

Universul căt de mare
Este mort, este pustiu;
Doar pământul nostru-n zare
E un corp ceresc, dar viu.

Ah! e viaţă, Ah! Ce bine,
Pe pământul meu cel bun;
E ca mierea de albine,
Visul meu ce-l simt acum.

Din pustiul întuneric
Viaţă dulce a ieşit,
Pe pământul meu himeric
Unde eu sunt otrăvit.

Otrăvit sunt de-o tristeţe;
De-o tristeţe-aşa de dulce
Căci vii tu, bătrâneţe!
Şi nimic nu pot a duce.

Căci de mii de ani încoace
Tot se naşte spre-a muri,
Şi totul din nou se-ntoarce,
Din pământ, de unde vii!

Şi ce tainică durere
Este în sufletul meu;
Căci pământul e plăcere
Când te duci la Dumnezeu.

Şi pământu-acesta mare
E-un fior înţepător;
El te naşte, el nu moare,
Şi te lasă călător.

Călător în lumi de vise
Fiecare-i pe pământ...
Iar luminile sunt stinse
În adâncul meu mormânt.

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

Mă recunoşti?
Da… desigur, trecut-au anii!
N-am să te-ntreb de unde vii
Şi nici măcar ce-ai mai făcut,
Nici câte lacrimi mi-ai trimis,
Sau cât de mult te-au mai durut,
Nici câte vise mi-ai ucis,
N-am să-ţi mai spun nimic mai mult.
De fapt, nu am să scot nici un cuvânt.
Poate… doar să te privesc…
Îţi aminteşti?
-toate în viaţă au un rost-
Where have you been when I was lost?
Când încercam în disperare
Să îţi explic o vorbă mare
Pe care toată lumea o ştie:
Că în iubire nu există ierarhie!
Cu toate acestea
N-aş fi putut să te urăsc…
Urăsc doar naivul care-am fost.
Dar n-am să pot nicicum schimba
O clipă doar din viaţa mea.
Şi n-am să-mi însuşesc decât
Tăcerea modelată-n plumb,
Topit
In argintul te iubescului folosit
Ca monedă -interzisă acum- de lut,
Oricum n-aş fi primit mai mult
Nici un cuvânt…
Nu am să-ţi zic.
Oricum n-ai înţeles nimic!
Alt suflet în loc n-ai cum să-mi pierzi
Prin tot acest deşert ce ne desparte.
Şi chiar de mâine-ar fi o zi
Acum e noapte…

poezie de Adrian Silviu Mironescu
Adăugat de Dora Raducanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultim regret... de debut

Am teama veşnică; aceea de a nu fi urât la moarte
Căci este ultima mea poză în anticamera retinei
Cu negrul ce se-ncepe-n ciclul ce definitiv mă va desparte
De mine însumi, trup şi gând, făr-a mai şti de ce-mi revine...

Simt straniul sentiment frustrant de-a nu avea niciun control;
Să-mi aşez părul în oglindă, singur să îmi aleg parfumul
Să-mbălsămez tot anturajul, când mi se ia şi ultimul rol
Şi nu mai pot nimic decide... cum să mă îmbrac şi s-aleg drumul...

Nu pot nici trist să fiu, să plâng şi-aş fi cel mai îndreptăţit
Şi nici căldura n-o mai am -şi cât de cald eram la atins-
Iar florile ce miroseam nu-mi vor mai colora dormit;
Etern de-acum -indiferent cum nu-mi plăcea- de toţi desprins!

Mă rog să n-am multe păcate, să fiu povară de iertări!
Mi-e greu s-accept să îmi fiu eul făr-a mai fi şi-ncă să fiu,
S-oblig aşa doar de cutumă, timid ce-am fost, reci sărutări
Ce nu le cer, căci n-am cerut... Aş vrea, când mort să fiu tot viu!...

PS
... Cum nici la naşterea-mi ce-am fost... şi nu puteam să interviu!...
Deci naşterea şi moartea-mi sunt debut de-a fi, nu fi... Şi-mi scriu!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul este încă un mare mister pentru noi. Nu este mai mult decât un concept şi nici măcar nu ştim dacă există.

citat din Clifford D. Simak
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare om plânge odată-n noapte

Dacă nopţile-ţi sunt albe zile
Şi te zbuciumi, trăind de azi pe mâine,
Şi dacă ţi-e de-ajuns cât ai trăit,
Ai vrea să mori, dar nu poţi nici atât,

Strigă în noapte singur,
Pansează-ţi rănile,
Purifică-ţi sufletul,
Iluminează-ţi gândul.

Da, câteodată mergi pe-un drum greşit,
Nu merită nimic din ce-ai trăit,
Si daca plingi singur, inabusit
Şi-o şansă de-a trăi, n-ai nici atât,
Nu-i nici atunci târziu pentr-un alt drum
Spre o stea cu noroc, prin scrum şi fum.

Dacă prietenii te-au părăsit
Şi nu mai ai nimic din ce-ai avut,
Nici atunci nu-i târziu pentru-început,
Chiar dacă nu calci drept, râzând-plângând,

Chiar dacă nopţile-s fără sfârşit
Şi plângi cu capu-n pernă-năbuşit,
Şi-ai vrea să te izbăveşti de păcate,
Să-ţi pui ştreangul de gât în miez de noapte,

Mai bine ţipă, plângi până adormi
Cu capul pe o pernă udă de nori,
Dar mâine, sigur, va fi mult mai bine,
Vei fi mai tare, mai sigur pe tine.

Căci fiecare om plânge cândva
Şi singur are o stea şi-o cale a sa,
Şi toţi ne trecem odată prin noapte
Cu lacrime-n şirag şi-o cruce-n spate,
Căci fiecare plânge nevăzut,
Dar mereu este-o şansă de-nceput.

cântec interpretat de R.E.M., traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost ce-a fost: dacă n-ar fi fost nici nu s-ar povesti. A fost odată un împărat, un împărat mare şi puternic; împărăţia lui era atât de mare, încât nici nu se ştia unde se începe şi unde se sfârşeşte. Unii ziceau că ar fi fără de margini. Iar alţii spuneau că ţin minte de a fi auzit din bătrâni că s-ar fi bătut odinioară împăratul cu vecinii săi, din care unii erau şi mai mari şi mai puternici, iară alţii mai mici şi mai slabi decât dânsul. Despre împăratul acesta a fost mers vorba cât e lumea şi ţara, cum că cu ochiul cel de-a dreapta tot râde, iară cu cel de-a stânga tot lăcrămează neîncetat. În zadar se întreba ţara, că oare ce lucru să fie acela, că ochii împăratului nu se pot împăca unul cu altul. Dacă mergeau voinicii la împăratul, ca să-l întrebe, el zâmbea a râde şi nu le zicea nimic. Aşa rămase vrajba dintre ochii împăratului o taină mare despre care nu ştia nimeni nimic, afară de împăratul.

începutul de la Zâna Zorilor de Ioan Slavici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeziile nu încep niciodată

sunt doar continuări
ca şi cum ar veni din altă viaţă
dar nici acolo nu au început
sunt doar frânturi firave dintr-o viaţâ
poate fără sfârşire
ar fi aiurea să fie sfârşit fără început

ştiu că veţi râde sec
dar poezia nu vine din mintea noastră
de aceea nici măcar noi nu mai ştim
de unde ne încep durerile
doar chinuim
frumos
ca într-un dans socratic

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Problema nu e nici intestinul gros, nici rinichiul, ci viaţa şi moartea. Da, viaţa a fost şi acum uite, se duce, se duce şi eu nu pot să o opresc. Da. De ce să mă amăgesc? Doar este evident pentru toată lumea în afară de mine că mor şi că totul nu e decât o chestiune de săptămâni, de zile, - poate chiar acum. Acu' era lumină, acu' e întuneric. Acu' eram aici, acu' dincolo! Unde?... Eu n-o să mai fiu; atunci ce-o să fie? N-o să mai fie nimic. Şi unde o să fiu când n-o să mai fiu? Oare mor? Nu, nu vreau!

Lev Tolstoi în Moartea lui Ivan Ilici (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aruncăm piatra fără a privi unde aterizează. Aruncăm piatra doar pentru a scăpa de ea. Suntem nemulţumiţi cu ceea ce avem, însă nici măcar nu ştim ce avem.

citat din Cătălin Manea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu credem cu mai multă tărie decât cele pe care le ştim mai puţin, nici nu există oameni mai siguri pe ei ca aceia care ne istorisesc poveşti, precum alchimiştii, ghicitorii, astrologii, chiromanţii, doctorii.

aforism celebru de Michel de Montaigne
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă tine-am petrecut timpul cel mai fericit

Ştiu, lângă tine-am petrecut timpul cel mai fericit;
Dar ce-a fost, a fost, iar multe încă nu s-au întâmplat.
Puţin de-a fost ceea ce-a fost bun, puţin de regretat –
Vesel a fost tot ce-am trăit; curajos, tot ce-a murit.

Nu-ţi voi scrie cântece despre inimi care-au suferit,
Iar tu nu vei vărsa lacrimi pentru mine, ca bărbat.
Iar dacă ţi-aş rămâne credincioasă, necondiţionat,
Ai avea motive să fii, sunt convinsă, destul de îngrozit.

Şi, totuşi, acesta-i destinul, blestemul unei femei:
Să-şi etaleze lucrurile mici şi dăruiască – de când e lumea,
Pentru că-i plăcut să oferi când nimic nu datorezi.
Dar ţie, care nu mi-ai cerut nici versuri şi nici făgăduieli,

Darul pe care ţi-l fac, în viaţă fiind, e-absenţa mea;
Dar după asta, iubite, nu mai pot nimic să-ţi garantez.

poezie de Dorothy Parker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mănânc, nu fac nimic altceva decât să mănânc. Dacă merg, doar atât voi face, voi umbla. Dacă va trebui să lupt, orice zi va fi la fel de bună ca să mor. Şi asta pentru că nu trăiesc nici în trecutul meu, nici în viitor. Nu am decât prezentul, şi numai el mă interesează. Dacă vei putea rămâne mereu în prezent, vei fi un om fericit. Vei simţi că în deşert există viaţă, că cerul are stele, şi că războinicii se luptă pentru că asta face parte din rasa omenească. Viaţa va fi o sărbătoare, o mare sărbătoare pentru că este numai şi numai momentul în care trăim.

Paulo Coelho în Alchimistul
Adăugat de IvanovCecilia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu sunt făcut pentru nici o femeie, nici o femeie nu e făcută pentru mine, şi oricare ar crede-o aceasta, ar fi nenorocită. Nu iubesc nimic pentru că nu cred în nimic şi prea greoi pentru a lua vreun lucru precum se prezintă, eu nu am privirea ce înfrumuseţează lumea, ci aceea care vede numai răul, numai defectele, numai partea umbrei. Sătul de viaţă fără a fi trăit vreodată, neavând un interes adevărat pentru nimic în lume, nici pentru mine însumi, şira spinării morale e ruptă la mine, sunt moraliceşte deşălat. Şi Dta mă iubeşti încă, şi Dta nu vezi că sunt imposibil, că-ţi arunci simţirea unui om care nu e-n stare nici de-a-ţi fi recunoscător măcar?

Mihai Eminescu în Corespondenţă Mihai Eminescu - Veronica Micle (septembrie 1882)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!