Cioburi de sânge

Cioburi de sânge îngheţat şi uscat
Înfipte în buzele mele,
Pe marginea fiinţei

La capătul timpului meu răsărea tăcerea
Cu paşii mici, în fire mărunte
"Rase" toate la aceeaşi înalţime frenetică
Burta "cheală" a stomacului meu mesteca
În linişte
Resturile ultimei chemări
Mă îmbrăţişau pe jumătate
Vampirii cu dinţii strâmbi şi rupţi dintre buze
Copilele se ascundeau speriate sub propria mea fustă
Să trecem cu bine, pe alt mal, mai departe
În drumul prin şoapte

PS. Nu mai scriu dedicaţii, am să pun, când este cazul,
în ghilimele, cuvintele
... în rest, motoare de căutare grase şi frumoase!
Eu personal mulţumesc în numele fiecărui cuvânt "inspirant" rostit
Şi infiltrat în versuri. Care puteţi, luaţi acest mic artificiu,
Ca pe o mică şi neînsemnată ofrandă.

Nici n-am închis bine uşa
Peste cuvintele care ţipau prăvălindu-se
În calea ultimelor tăceri
Şi mă lătrai, muza mea, printre buze
N-am apucat să mint, să trăiesc în umbra mea,
Ucisă bestial ca un fluture pe una din feţele nenorocoase
Ale zarului
Copită
Nici n-am întins bine aripile
Că flăcări muşcau de tălpile mele arse deja,
Deghizate
Că s-au repezit să mă muşte amintiri de tăceri
De-abia gândite, străine de timpul meu, de mine
Urlând prin zăbrele de spaţii nevăzute
Zguduind temelii din rădăcini
Nici n-am apucat să visez în poala templului tău
Că m-am trezit împinsă de viperele deşertului
Rodindu-mi în creieri cercurile neputiinţei
Te îmbrăţişez acum toată
Muza mea pământie
Sunt una cu ţărâna pe care calci

Amintiri din grotă

N-am apucat să-mi întorc
Capul din gât
Îţi las ţie, precum morţii,
Plăcerea asta sadică
Muza mea dragă
Fă-mă una din nou
Culcată la picioarele tale cuminţi
Şi-ţi voi răsări flori
Pe mormântul meu sterp, pustiit.

poezie de Mihaela Maxim
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balanţa cu un singur talger

Sunt vinovată numai pentru ceea ce n-am făcut.
Păduri tropicale crescute printre coloanele
Unor temple în care nu m-am închinat,
Oceane de frunze
În care nu m-am lăsat îngropată,
Duşmani pe care nu i-am urât,
Săbii pe care am refuzat să le mânui,
Cuvinte pe care n-am învăţat să le ţip,
Trupuri pe care nu le-am iubit,
Fiare pe care nu le-am ucis,
Fluvii în care nu m-am înecat,
Răsărituri pe care n-am apucat să le văd,
Piscuri pe care n-am apucat să le urc,
Muzee amenajate în corola unor crini
Pe care nu i-am mirosit niciodată!
Toate vor avea dreptul să mă acuze.
Şi faptele mele, oricât de bune,
Nu vor reuşi să menţină un echilibru
Oricât de instabil,
Pentru că nu între bine şi rău
Va fi balanţa din urmă,
Ci între a fi fost şi a nu fi fost.

poezie de Ana Blandiana
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un final neterminat

N-am apucat să-ţi spun nici bun rămas,
Iar vorba mea s-a-nchis într-o tăcere
Ce doar un om ce nu mai are glas
Mai ştie s-o înece în durere...

Şi nici privirea mea de la sfârşit
N-am apucat să-ţi las în amintire,
Iar ochii mei au plâns un plâns mocnit
Ce doar un orb îl vede în simţire...

N-am apucat să-ţi mai ating obrazul
Şi nici măcar o buză să-ţi sărut,
Dar în urechi am auzit curajul
Să te iubesc şi orb, şi surd, şi mut...

Şi nu mai e nevoie să mă mint,
Oricum eşti dispărută-n depărtare,
Pentru că am rămas cu tot ce simt
Şi-mi place cum iubirea ta mă doare...

poezie de Florin Răileanu (13 mai 2020)
Adăugat de M
Comentează! | Votează! | Copiază!

EU MUZA VREAU SĂ-MI VĂD...

Eu muza vreau să-mi văd o dată-n zori!
Putea-va, oare, Ceru-a nu dori,
Să-i las deschisă poarta mea de flori
Prin care trece versul zi de zi?

În faţa muzei mele vreau să-nchin
Paharu-n care-am pus iubiri de vis
Cu mierea lor dar şi cu mult venin
În care Iad a fost şi Paradis,

Eu muza vreau să-mi văd cu gând păgân
Şi s-o iubesc aşa cum n-am iubit,
S-o-nvăţ a şti că-i sunt pe veci stăpân
Prin versu-n care-i sunt mereu robit;

Cum muza mea himeră-n veci va fi
Şi versul meu va fi topit de timp,
Visând că, totuşi, o să fie-o zi
Când voi vedea şi muza mea-n Olimp!

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Mă cred fluturele ce stă nemişcat pe piciorul tău..."

ai spus
iar lumea din jurul meu
a devenit atât de mică
încât
m-am simţit inutilă
cu braţele moi
cu tâmplele zvâcnind de durerea cuvintelor tale
şi când n-am putut să mai respir
am închis ochii
de parcă sub pleoapele mele
se ascundea
o grădină imensă
unde strigătele stau suspendate

şi vezi tu
mă tem să te crezi fluture
că toamna fluturii trec în uitare
şi nu vreau să îmi fie dor
nu încă
pentru că n-am apucat
să gustăm
din întâmplarea noastră
ca dintr-un fruct zemos
şi să ne limpezim poveştile
să ne ştergem braţele
de sânge
să alergăm desculţi prin toate visele
ca şi când tot ce am trăit până acum
a fost nimic

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am crezut

N-am crezut că vreodată,
O să-mi spui cu adevărat că mă iubeşti.
Am crezut că sunt doar o frumoasă iluzie,
În visurile tale tinereşti.

N-am crezut că vreodată,
O să mă săruţi pe buze cu atâta dor.
Că sunt o beată fată,
Care cerşeşte amorul tău nemuritor.

N-am crezut că vreodată,
Atâtea flori o să-mi dăruieşti.
Am crezut că sunt de mult uitată
Şi tu pe alta o iubeşti.

Dar acum când stai lângă mine
Şi cu dragoste în ochi mă priveşti
Mă simt atât de bine.
Şi înţeleg cât de mult mă iubeşti.

poezie de Vladimir Potlog (26 mai 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am!

N-am lacrimă
ca să acopăr pământul
care se cutremură
nimic la picioarele mele.
N-am cuvânt
Pentru durerea ce-ţi sfâşie trupul.
N-am prezent,
Nu văd viitor
Şi nu cunosc nici un trecut.
Ce-s eu, cea care străbat mii de vise
ca să ajung la tine
pentru că eşti legat de pământ?
Nu-i din eternitate,
Sufletu-mi ce liber
Întâlneşte nemurirea
şi-i cere îndurare pentru tine,
care te vezi doar Om.

poezie de Mihaela Amăriuţei (1 mai 2010)
Adăugat de Mihaela Amăriuţei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt şi eu ca voi...

sunt şi eu ca voi, un om cu noapte şi de toate,
nu sunt poet şi nici n-am fost, înşir doar gânduri aranjate,
prea cult nu sunt, dar nici incult, am mai citit, chiar şi sonete,
le am pe-aici, pe foi de gând, sub ochii mei revin în trepte

când scriu în versuri, doar ce văd, ce gândul nopţii îmi dictează,
nu fac decât, ceva în plus, un strop de lacrimă cedează,
atunci din amintiri, de vânt, vă suflu vouă cu neştiinţă,
cuvintele, pe-un rând şi-un rând, poate vă e de trebuinţă

nu sunt mai breaz, sunt doar un om cu veselia îndurată,
ascunsă sub atâtea dăţi, de clpe, ce-am trecut prin viaţă
şi vreau să râd, şi vreau să plâng, aşa trăiesc şi eu mai bine,
urcând în cer, din alb pământ, pătat cu iernile din mine

de m-aţi vedea, o clipă doar, aţi înţelege de îndată,
că sunt normal, că n-am habar, de clipele ce mă aşteaptă
şi râd de voi şi râd cu voi, apoi iar râd, chiar şi de mine
şi fug în ploi, alerg în ploi, mă spăl încet de-a mea ruşine

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima dată...

n-am nici tată nici mamă n-am nici soră nici frate

am doar vreme de-o seamă cu nimic şi cu toate

n-am nici mamă nici tată n-am nici frate nici soră

doar o notă uitată-n suita de horă

n-am nici soră nici frate n-am nici tată nici mamă

nici noroc nici dreptate nici curaj şi nici teamă

n-am nici frate nici soră n-am nici mamă nici tată

dar mai am înc-o oră pentr-o ultimă dată...

poezie de Iurie Osoianu (28 iunie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am chef

N-am chef să mor cât pomii sunt în floare
Şi răspândesc lumină peste tot!
De ce m-aş duce-n întuneric, oare,
Cât pot iubi lumina... şi mai pot?

N-am chef să mor când biruie căldura
Şi sunt femei frumoase peste tot!
De ce să nu îi urlu Morţii ura,
Cât pot iubi Femeia... şi mai pot?

N-am chef să mor când este plin de roade
Şi-aromele mă-mbie peste tot!
De ce-aş lăsa belşugul, cumsecade,
Când pot gusta din toate... şi mai pot?

N-am chef să mor nici – pe de altă parte -
Când albul pur se-ntinde peste tot!
De ce-aş aluneca, docil, în moarte,
Cât pot schia pe dealuri... şi mai pot?

Mai merg –arar- la doctori, la spitale,
Să-i strig, scrâşnind, durerii, anatema...
N-am chef să mor, ce mai la deal, la vale!
... Şi nici nu ştiu de ce mi-am pus problema!

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-AM SA POT

N-am să pot descrie în cuvinte
Înălţimea la care tu m-ai ridicat
Nici culmile ce mi le-ai indicat,
Drumul ce duce tot înainte.

Orice vers, mereu clarificat
Va aduce noi amintiri în minte,
Păstrându-le pe toate sfinte,
Pe tine care sus m-ai înălţat.

N-am să reuşesc să-ţi dau
Tot ce aş vrea din univers
De aceea în dileme tot mai stau.

Din când în când îţi scriu un vers,
Inspirându-mă din Heine sau Lenau
Rămânând din minte-ţi şters.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare scurtă

Bunul meu prieten, n-am
nici un câine ca să facă ham!
Nicio mâţă oarbă ca să ţipe
la soboli şi la aceste clipe.

N-am un greer mic în grindă
veşnicia-n cântec să aprindă.
N-am un strop de seu, o lumânare
ca să-ţi scriu misivă mare.

Iată un bătut de ger,
de hârtoape şi de nopţi de fier,
De stafii mărunte ca un zob
şi durerii mele rob.

Ce să fac prin ceasul greu?
Morţii putrezesc mereu.
putrezeşte şi Isus în gând,
i-auză-l plângând.

poezie celebră de Ion Pena din revista "Drum", an VI, nr. 1 (aprilie 1940)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ma...

Mi-e dor de degete-ţi prin păr
Tentaculându-mi amintiri...
Revăd căldura-ţi din priviri
Resimt sărut pe-obraz... Mă dor.

Nu mai am aura de pui
Şi nici nu mai am cui mă plânge
Micime, răutăţi, nu-mi frânge;
Stau aninat, uitat, de-un cui.

N-aud iubirea-ţi în cuvinte,
N-am sfat de suflet, sunt pierdut...
Mi-e rău să spun că te-am avut,
Urăsc doar să-mi aduc aminte...

Sunt jumătate tu, îs "ea"
Noroc că te-aparţin, eşti parte
Ce nici vecia nu desparte
Ce sunt, eşti eu, a mea ma... ma

Visez cu ochi deschişi şi plâng
C-am rămas singur, n-am cui spune
De-al meu necaz, n-ascultă lume
Că n-am nici bucurii să strâng!

Dar să n-ai frică, n-ai pierit,
Căci timpul vrea să mai exişti
Eşti încă trupu-mi, mai persişti
În sânge-n gând, cât n-am murit...

Că n-am ştiut să te păstrez
Adorm sleit de remuşcare...
Uitasem: naşterea se moare!
Mă ierţi ma... ma, eternul crez...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără îngăduinţă

Şi n-am cerut să fiu sămânţă,
şi n-am cerut să fiu Adam
să gust din mărul cel mai dulce
năpasta lumii an de an.

Şi n-am cerut privirea-albastră
şi nici o inimă de leu,
şi nici statura cea semeaţă,
şi mâinile muncind din greu.

Şi n-am cerut nici cugetarea
şi nici iubirea n-am cerut,
m-ai pus fără de voie marea
deasupra a tot ce-ai făcut.

Şi n-am cerut nici răzbunarea,
mânia Ta nu am cerut
şi n-am cerut nici boală, moartea,
şi nici trăirea într-un trup.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

Mă recunoşti?
Da… desigur, trecut-au anii!
N-am să te-ntreb de unde vii
Şi nici măcar ce-ai mai făcut,
Nici câte lacrimi mi-ai trimis,
Sau cât de mult te-au mai durut,
Nici câte vise mi-ai ucis,
N-am să-ţi mai spun nimic mai mult.
De fapt, nu am să scot nici un cuvânt.
Poate… doar să te privesc…
Îţi aminteşti?
-toate în viaţă au un rost-
Where have you been when I was lost?
Când încercam în disperare
Să îţi explic o vorbă mare
Pe care toată lumea o ştie:
Că în iubire nu există ierarhie!
Cu toate acestea
N-aş fi putut să te urăsc…
Urăsc doar naivul care-am fost.
Dar n-am să pot nicicum schimba
O clipă doar din viaţa mea.
Şi n-am să-mi însuşesc decât
Tăcerea modelată-n plumb,
Topit
In argintul te iubescului folosit
Ca monedă -interzisă acum- de lut,
Oricum n-aş fi primit mai mult
Nici un cuvânt…
Nu am să-ţi zic.
Oricum n-ai înţeles nimic!
Alt suflet în loc n-ai cum să-mi pierzi
Prin tot acest deşert ce ne desparte.
Şi chiar de mâine-ar fi o zi
Acum e noapte…

poezie de Adrian Silviu Mironescu
Adăugat de Dora Raducanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrâneţe

Când plouă afară şi e frig,
Nu mai am nici un câştig,
Stau în casă şi citesc
Şi deloc nu mai vorbesc.

A venit iarna cea grea,
Care nu-i plăcerea mea.
Sufletul mi-e-ntunecat,
N-am nici poftă de mâncat.

N-am cu cine să discut
Şi asta nu-i deloc plăcut.
Îmi vin în minte amintiri,
Trecutele mele trăiri...

Micuţa noastră casă,
Adolescenţa cea frumoasă
Şi iubirea de poveste,
Care a fost şi nu mai este...

Anii au trecut în zbor,
Ca o aripă de cocor.
Ce mai este de făcut?
Haide, spune, că te-ascult!

Nimeni nu mă poate minte,
Viaţa-mi este pe sfârşite...
Şi iată, privesc în stele,
Că-i finalul vieţii mele...

poezie de Corneliu Culman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre tacere

Degete fine, tăcerea asta
Alunecam printre ele
Ca un fir
Rugăciune pe nisip
Degete fine... ea
Îmi umblă prin paşi,
Negândită
Pe un colţ de tăcere mă ascund şi eu
Cuvintele sunt în tubul cu oxigen
Nu călcaţi pe suflete!
Aici…se trăieşte
Nu calcaţi!
Aici, se visează
Plouă cu tăceri
În dimineaţa asta tandră sunt
Femeia visurilor tale
Iubită deodată cu toate tăcerile
Fiecare vers este ultimul
Apoi ecoul tacerii tale
Picură din nou
Şi din nou
NU este decat gândul meu, îmi spun
Îmbrăţisat de clipă
Şi-o aripă tăcut tăinuită-ntr-o palmă de cer
Un peticuţ de tăcere scumpă care nu se va vinde
Mângâiat de visele tale
Acum dorm
Striveşte-mă toată în tăcerea ta
Fă-mă una cu ea
Şi cu tine
Iubită, în sfârşit,
Cu toată tăcerea
Cine-şi recunoaşte poezia
Este rugat sa tacă
Şi să asculte
Mulţumim pentru contribuţie
Astăzi
Primim tăceri

poezie de Mihaela Maxim
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci ar fi fost şi este înspăimântător să-nţeleg că, da, peste tot sunt semne care mi se adresează, că ele strigă după descifrare, dar că mintea mea nu e în stare să le lege într-o coerenţă, necum într-un tunel sau într-o evadare. Nu am trăit degeaba, îmi spun în fiecare clipă a vieţii mele, fiindcă n-am ajuns scriitor, fiindcă sunt un biet profesor de română, fiindcă n-am nici familie, nici avere, nici o noimă pe lume, sau fiindcă trăiesc şi am să mor printre ruine, în cel mai trist oraş de pe faţa pământului. Ci pentru că mi s-a pus o întrebare la care n-am aflat răspunsul, pentru că am cerut şi nu mi s-a dat, am bătut şi nu mi s-a deschis, am căutat şi nu am găsit. Iată ratarea care mă înspăimântă.

Mircea Cărtărescu în Solenoid (2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mireasă...

Închid ochii şi se aşează sub pleoape
Înger de şoapte, în noapte.
Şi fiecare şoaptă este o catacombă...
Cad lacrimi în trombă...
Amintirea se disecă în mii de tăceri.
Este timpul de ieri...
Când eu - mireasă a verbului ruginit,
Îmi amintesc de-nceput.
De mireasa de rubin, cu voaluri din care,
Din râuri de sânge-am ţâşnit,
Cu tălpile goale.
Căutam să cunosc fericirea
Din laptele mamei dulce şi alb.
Prin Dumnezeu mi-a rămas
Far şi catarg.
Au trecut ani...
Am devenit femeia-mireasă,
Femeia frumoasă, frumoasă, frumoasă...
Păşind spre altar
Cu sete de viaţă.
N-am gândit niciodată
Că sub pleoapele ninse
Se vor scurge deodată,
Lacrimi, gânduri şi vise.
Am trimis la plimbare
Timpul iute trecut
Şi sub lespezi de Soare m-am ascuns - început.

În alt timp am plecat
Şi să plâng m-am decis,
Printre munţii de doliu,
Pentru ultimul vis.
Şi trecutul acela în zadar a apus,
Toate visele vieţii ca o clipă s-au scurs.
Despre visele mele
N-am nimic să vorbesc.
Am prea multă durere,
Dar tot vreau să iubesc...
...............................................................
Paşii-aleargă prin mine,
Sunt un gând de cristal
Dintr-o vară rămasă
Rătăcită la mal.
Şi din nou sunt mireasă,
Mire mi-e Infinit
Şi la tâmple-mi anină
Ramuri-valuri de mirt.
Îmi e voalul un val
Peste umerii goi,
Peste umeri de ceară,
Dar e-un vis fără noi.
Doar buzele mele sunt încrustate-n nisip,
Ca urmele paşilor
Trecători prin... peste timp.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu a apucat

"Ceva lipseşte în versurile tale" –
Mi-a spus Vladimir Kornilov,
"Citeşte mai mult din Hlebnikov" – a mai zis.
Şi eu toată vara am citit Hlebnikov.
Între timp, Kornilov a murit.
... n-am apucat să-i arăt noile versuri.

poezie de Liliya Gazizova din Kanafer (2012), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exclamativă

Primăvară, n-am să te las iarăşi să pleci!
Fără tine mi-ar fi toate crengile seci
Şi din toate doar una ar mai creşte pe gleznă
Suspinând a durere şi purtandu-mă-n beznă!

Primavară, n-am să te la iarăşi să fugi!
Fără tine, iarba n-ar mai creşte în lunci,
Doar o lacrimă verde ar mai curge-n privire
Mai sărată ca marea, de atâta uimire!

Primăvară, n-am să te las iarăşi să scapi!
Fără tine n-ar fi nici pământ peste napi,
Doar ţărâna desprină de pe tălpile mele
Cuibarită şi arsă în vreo două ulcele!

Primăvară, n-am să te las iar să te duci!
Râsul, plânsul doar tu pân' la cer ştii să urci.
Chiar acum îţi voi prinde-ncheieturile toate
De pădure, de râuri şi de flori parfumate!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!