Pace întru Dumnezeu, pace cu alții și pace în propria ta inima.
citat din Rick Warren
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Pace!
Ce dorința, ce cuvânt!
Să fie pace pe Pământ!
Ce noțiune, ce concept!
Să fie pace pe Pământ!
Ce sentiment și ce stare!
Doar să fie Pace, Pace!
Ce Iubire, ce Putere!
Pace fie, Pace, Pace!
Monumentul cel mai înalt
Ce depășește a Iertării prag
Aripi de Lumină are
Pace fie, Pace, Pace!
Este cea mai puternică Iluminare
Pace fie, Pace, Pace!
Să lumineze întreaga Planetă
Doar cu Pace, Pace, Pace!
De unde EȘTI TU, DOAMNE
Te rugăm doar DĂ-NE PACE!
Și doar atâta să ne spui
PACE FIE PE LA VOI!
PACE FIE ȘI ÎN VOI!
poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fie pace în lume!
Să fie pâine pe masă
Și toți ai casei acasă
Și grâu-n brazdă să iasă,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ.
Și ale lumii guverne
Să știe bine-a discerne
Nevoia vieții eterne,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ.
Să fie-o blândă lumină,
Și nu rachete-n grădină,
Doar vești frumoase să vină,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ.
Ca focul rău să nu ardă,
Cât viața-n noi nu e moartă,
Să stăm cu toții de gardă,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ.
Sub zbuciumatele astre,
Destul cu-atâtea dezastre,
O cer durerile noastre,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ.
Destul cu traiul de câine,
Spre dezvoltare și pâine
Și pentru ziua de mâine,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ.
De-o pace dreaptă mi-e sete,
Plenară-ntregii planete,
A hotărât ce se vede,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ
Miniștrii lumii să n-asculte
De interese oculte,
Ci de voințele multe,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca să fie pace în lume, trebuie ca popoarele să trăiască în pace. Pentru ca popoarele să trăiască în pace, orașele nu trebuie să se ridice unele împotriva altora. Pentru a fi pace în orașe, vecinii trebuie să se înțeleagă. Ca să fie pace între vecini, trebuie ca armonia să domnească în familie. Ca să fie pace în casă, trebuie s-o găsești în propria inimă.
citat din Lao Tse
Adăugat de Adriana Pleșca

Comentează! | Votează! | Copiază!
Hrănește-ți inima cu pace. Aceasta înseamnă să întâlnești cu respect tot ce este slab și vulnerabil. Să fii atent la tot ceea ce te face fericit. Nu există pace în lume dacă nu există pace în inima ta și a mea.
Phil Bosmans în Raze de soare
Adăugat de Dorothea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Hrănește-ți inima cu pace. Aceasta înseamnă să trăiești în pace cu tine însuți. Dacă inima este plină de neîncredere și egoism, capul nu găsește niciodată căi către pace. Pacea începe acolo unde se termină ura și lăcomia. Lumea nu poate fi schimbată cu violență, ci numai cu inima.
Phil Bosmans în Raze de soare
Adăugat de Dorothea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să fie pace
Vreau să fie pace în lume,
Să nu fie războaie sau vărsări de sânge.
Să văd copiii cum se bucură de viață,
Dar nu o mamă care după copilul ei plânge.
Vreau să fie pace în lume,
Un cuvânt de mulți venerat.
De alții care au sufletul hain.
Pentru ei cuvântul acesta e un păcat.
Vreau să fie pace în lume,
De străbuni și de bunei să nu uităm.
Ei au murit cu arma în mână.
Ca noi acum pace să avem.
Vreau să trăim în pace
Un cuvânt atât de frumos și sfânt.
Să nu fie ură și durere în lume,
Doar pacea să domnească pe pământ!
poezie de Vladimir Potlog (14 iunie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu mai este suficient de bine să strigăm pace, trebuie să acționăm pace, să trăim pace și să trăim în pace.
proverbe amerindiene
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pace lumilor
Prin puterea mea, a ta
Prin puterea lor, ei vor
Să conducă ce-a ramas
Să conducă acest lăcaș,
Alți mor și se jertfesc
Pentru cei care-i iubesc
Alți înjură și te fură
Iar majoritatea-n îndură
Să accepte ce fac ei
Chiar din textu' apocalipsei
Chiar de scrie-n testament
Arătând te fac dement,
Pentru ceea ce toți știm
Că realitatea e venin,
Îmi doresc ceea ce mulți vor
Pace lumii, lumilor
Pace vouă, pace lor
Pace, pace tuturor
poezie de Florin Dumitru
Adăugat de Florin Dumitru

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu există pace în afara lui Dumnezeu. Nu puteți găsi pace în lume. O puteți găsi numai în inima voastră, atunci când ea se deschide.
Paul Ferrini în Liniștea inimii
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacea Albă
Albă Pace, Pace Albă
Am să-ți pun la gât o salbă
Din stele, muguri de flori
Să ne iubim deseori.
Pace Albă, gând frumos,
Trup de înger mlădios
Îmi surâzi și îți surâd
Tot purtându-te în gând.
Și în inimă te port
Să tai gordianul nod,
Te desfac și te prefac
Bob de rouă-n flori de mac.
Albă Pace, Pace Bună
Și pe soare și pe lună
Îmi ești inimă și dor,
Pâinea dulce din cuptor.
Îmi ești semn divin în viață,
Rodia de dimineață,
Mierea ce curge în rai,
Poezia-n scut de nai.
Numele ți-l cânt în gând
Sărutându-te, râzând
Că-ntre noi ceva se coace
Albă Pace, Bună Pace!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
În momentul recunoașterii reciproce a partenerului de viață, se produce o modificare în esența ființei. Nu mai trăiești doar pentru propria ta pace și fericire. Propria ta pace și fericire se extind, pentru a include pacea și fericirea partenerului.
Paul Ferrini în Liniștea inimii
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pace divină
E pace, e pace deplină,
Orașul vuiește în gând,
Mai toarce-n garaj o mașină
Iar eu mă întreb: " Până când? "
E ceasul trecut după două
Și ticăie, ticăie-ncet,
Am cearcăne grele de rouă
La ochii zâmbind violet.
Prin ceruri mai circulă luna
Cu farul pe dreapta aprins
Și face viraje întruna
Căci drumul de stele e nins.
E pace, e pace divină
Obloane în geamuri s-au pus,
Nimic visarea nu-ntină,
E viața-n meniul Laroussr.
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pacea poate fi promisă doar atunci când mintea se concentrează asupra a ceea ce ne conferă pace, când ochii se opresc asupra a ceea ce întărește pacea, când urechile ascultă ceea umple inima cu pace și când auzi tot timpul răspunsul celui Unic care ESTE El însuși pace.
citat din Ma Ananda Moyi
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Premiu pentru pace
Naiba știe cum se face,
În mintea lor greoaie,
Să dea premiul pentru pace
Celor care fac războaie.
epigramă de Vasile Iușan (2009)
Adăugat de Vasile Iușan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Atât de mulți vorbesc despre pace, au organizații pentru pace, dar sunt temperamente colerice, am întâlnit mulți dintre ei. Nu zâmbesc, nu râd niciodată, iar dacă vrei să te apropii de ei, trebuie să te apropii cu o bâtă lungă pentru a-i ține la distanță. Dacă astfel de persoane oribile, primesc premii pentru pace, nu înțeleg pentru ce? pentru că nu au nici o pace in interior.
citat din Shri Mataji Nirmala Devi
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pace. Anul 1933, an de greve și de represiuni sângeroase, de scandaluri electorale provocate de guvern.
De-acum dormiți în pace, Ștefane și Mihai
Căci în Banat e pace... țăranii n-au mălai.
Nu mai avem războaie... avem numai bătăi
Guvernul ne arată ce pot oamenii săi.
epigramă de Dion Mardan din Epigrame și epigramiști (1973)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

- pace
- Pacea este mai mult decât absența războiului. Adevărata pace este dreptate, adevărata pace este libertate.
definiție clasică de Ronald Reagan
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Neprihănirea și lucrurile Împărăției lui Dumnezeu îți umplu inima de pace ce întrece orice pricepere, nădejde vie, siguranță neclintită și bucurie veșnică, pe când toate celelalte lucruri ale lumii laolaltă, nu-ți pot da decât o pace între ghilimele, o nădejde trecătoare, o siguranță aparentă și o bucurie iluzorie.
Ioan Hapca în Diverse gânduri, reflecții, sfaturi și povețe în slujba unei vieți cu scop
Adăugat de Lavinia

Comentează! | Votează! | Copiază!
Crezi că trebuie să fii responsabil?!
Vrei să fii responsabil pentru că vrei să controlezi. Vrei să controlezi pentru că îți este frică.
Lasă toate responsabilitățile Lui Dumnezeu. Odihnește-te în Pace ca Pace în Inima Lui.
Satyananda în Beatitudinea Adevarului Ultim
Adăugat de Adelina

Comentează! | Votează! | Copiază!
E liniște, e pace, e Dumnezeu
E liniște, e pace, e liniște deplină
S-a prins de gene somnul pe când voiam să scriu
Stau încărcați de stele copacii din grădină
E liniște, e pace, e noapte, e târziu
Simt cum se-ngână șoapte și foșnete bizare
în așternutul rece rămas pe canapea
E liniște, e noapte, întinsă pe cărare
Lumina lunii arde cu fulgi de gheață-n ea
Lucind lângă fereastră oglinda-i aburită
Și lacrimi de-ntuneric domoale se preling
E liniște, e noapte, o noapte aurită
De stelele ce intră în casă și mă ning
Mi-e amorțită mâna și pleoapele-s închise
Aud tăcerea nopții lovind cu valuri mici
În neștiute țărmuri pierdute printre vise
E liniște, e pace, e Dumnezeu aici
poezie de Sanja Cristea Tiberian
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!