... ultimul plai

La limita trecerii de ultimul plai
Cu iarbă uscată de Mai şi mai,
Pe calul lui galben răsare un crai,
Smuceşte de "frâie" şi murmură –"hai! "
Şi-o coasă se-avântă să taie un pai...
Otava păleşte umbrită de-un scai
Prin care doar vântul mai cântă, la n'ai
Chemănd sumbri nori să ude un trai...
"Văzduhul" munceşte să-aducă un "vai!!! "
Şi nimeni nu-i zice – "Opreşte-te, stai!
Lumina răsfiră un fel de "nu-i bai... "
Şi spicul măreţ, se scutură-n Rai.

poezie de Ioan Hapca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Talanţii

Trece-ţi pe la "post-restant"
Şi luaţi-vă talanţii...
Nimeni nu-i fără-un talant
Ce-aşteaptă să-aducă alţii...
E de-a dreptu-oripilant
Să păstrezi unu îngropat
Printre speculaţii...
Hai la dezgropat!

poligramă de Ioan Hapca (13 martie 2015)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opreşte-te s-asculţi ...

N-auzi cum povesteşte vântul
Cu susur alintând pământul?
Când freamătă şi-aleanu-şi varsă
Prin lanul de secară arsă?
Când sprinten fluieră şi cântă
Frunzişu-n frasini îl frământă?
Şopteşte tainic cu-a lui boare:
Nimic nu este nou sub soare!

S-asculţi şi picurii de ploaie,
Când vin mărunţi, ori cad şiroaie,
În fascinantul ritm, în ropot,
Sau suspinat ca într-un şopot,
Cum se preling pe ramuri ude,
Ar spune celui care-aude
Că nu-i urcuş fără cădere,
Nici viaţă nu-i fără durere!

Auzi cum murmură izvorul
Când prin prundiş îl mână dorul?
Îl mângâie grăbit, dar trece,
Nu-şi lasă albia să sece,
Un clipocit şi se desparte
Că-l mână dorul mai departe...
Şopteşte: nu-i timp de visare,
De-un loc să nu te legi prea tare!

poezie de Olivia Pocol din volumul de versuri Apusul unei crizanteme (2 august 2021)
Adăugat de Olivia Pocol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou de vară

Plouă cu flori de primăvară
Peste mirificul plai
Pe locul dat în dar de ceruri
S-avem o viaţă ca în rai.

Doar soarele poate să spună
Şi semenilor poveşti de Mai
Să mângâie cuprinsul zării
Să cânte pentru noi la nai.

E singurul ce poartă îngeri
Spre locurile unde stai
Ce iti zâmbea de printre ramuri
Când mândra iarbă o coseai.

Dansând cu florile în vânt
Se bucură şi-a mele gânduri
Se rătăcesc prin pomii verzi
Sau zburdă neîncetat prin crânguri

Şi tot privesc mirat prin ţarini
Cum a-nviat al nostru trai
E anotimpul nemuririi
Împărăţia unui crai.

poezie de Alin Ojog (4 mai 2022)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şah mat cu calul

- Stai să vezi ce-ţi fac, dacă mut un cal,
Am să-ţi pun capac, în ultimul hal;
- Hai, că nu te cred, prea te-ai lăudat,
Mut, şi mă reped, şi calul ţi-am luat;
- Atunci, mut nebunul, îţi atac regina
Tu mi-l iei cu turnul, şi faci ca găina;
- Cine te-a minţit, faci tu, ca o raţă,
Unde te-ai gândit: şah mat - mai învăţă!
- Calul tău, nu l-am văzut, eşti mai bun ca mine,
Astăzi, am pierdut, şi să plâng îmi vine;
- Linişteşte-te, nu-i bai, este doar o joacă:
Uiţi, că am doi cai, care,-n "L", atacă.

poezie de Paul Preda Păvălache din Trăiri intense... (22 septembrie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul greierelui

Greierele, mîndru crai,
Vesel cântă-n prag de seară,
Colindă întregul plai
Bucurându-se de vară.

Pare răguşit în grai,
Meseria nu-i uşoară,
Greierele, mândru crai,
Vesel cântă-n prag de seară.

N-a strâns nimic în cămară,
Nici făină, nici mălai,
Viaţa nu-i este povară,
Zdrăngăneşte din chitară
Greierele, mândru crai.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crai nou

Crai nou se tot iveşte pe codri şi genuni:
E coasă aninată de tată în goruni,

Când s-a culcat, şi timpul cu piatra l-a-nvelit,
Pân'o să crească iarbă mai bună de cosit.

El s-a culcat, şi, iată de când nu s-a răspuns,
La subţioară iarbă şi mie mi-a ajuns!

Să iau din arbori coasa degeaba m-am tot dus:
Cu cât îmi creşte iarba, ea suie şi mai sus!

Am să mă zbat, din arbori s-o iau numaidecât:
Ce mă voi face mâine cu iarbă pân'la gât?

poezie celebră de Eusebiu Camilar
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crai nou

Crai nou se tot iveşte pe codri şi genuni:
E coasă aninată de tată în goruni,

Când s-a culcat, şi timpul cu piatra l-a-nvelit,
Pân'o să crească iarbă mai bună de cosit.

El s-a culcat, şi, iată de când nu s-a răspuns,
La subţioară iarbă şi mie mi-a ajuns!

Să iau din arbori coasa degeaba m-am tot dus:
Cu cât îmi creşte iarba, ea suie şi mai sus!

Am să mă zbat, din arbori s-o iau numaidecât:
Ce mă voi face mâine cu iarbă pân'la gât?

poezie celebră de Eusebiu Camilar din vol. "Călăretul orb", 1975
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea nu-i suferinţă, suferinţa este doar o moleculă prin care se defineşte mireasma minunată a dragostei.

Ioan Hapca în Diverse gânduri, reflecţii, sfaturi şi poveţe în slujba unei vieţi cu scop
Adăugat de Sara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un episod de viaţă

În zori a plecat de-acasă să cosească pentru boi
Iarbă bună, iarbă grasă, cu lucernă, cu trifoi,
Otavă din cea aleasă pentru vite, pentru oi.

Carul scârţâie alene, omu-ndeamnă la urcuş:
- Hai, Cezare! Haide, tată! Uite, ajungem acuş.
O să paşti liber băiete, nu te mai ţin la ţăruş.

Când ajunge sus, bătrânul slobodă calul din ham,
Strânge hăţul, ia mâncarea, o agaţă într-un ram,
Prinde coasa şi se-nchină către cerul ca de geam.

Să mai trăiască ar vrea, câţi ani cucul îi cuvântă.
Cântă coasa în trifoi, omul fluieră şi cântă,
Munca pentru el a fost, totdeauna treabă sfântă.

Cum culcă la pământ otava, brazdă după brazdă,
Se-opreşte. Priveşte sus şi nu-i vine ca să creadă
Că pe cerul cel senin se-adună norii grămadă.

La munte vremea se strică cum se scutură un nor.
Iată! Ploaia a-nceput. Omul adună fân de zor
Şi-l încarcă în căruţă, ca să-l ducă în obor.

După ce înhamă calul, repede pornesc la drum,
Dinspre munte vine ploaie cu vânt, grindină, cu fum.
Peste el cad brazi grămadă şi-i rupe carul cu fân.

Omul cade, calul fuge, potopul s-a aşternut.
S-a speriat rău bătrânul când din munte a căzut,
Lângă el, un brad mai mare, pe care vântul l-a rupt.

Printr-o vreme rea ca asta, de multe ori a trecut,
Dar să îi rupă şi carul, zău că nu e de crezut,
Ba să îi fugă şi calul, care, poate s-a pierdut!

Din şanţu-n care căzuse, se ridică. Iese-n drum,
Scutură fân de pe dânsul, vede că nu mai e fum,
Deznădăjduit se-ntreabă, ce să facă el acum,

Fără Cezar, fără car... Cum să ajungă acasă?
Ploaia a-ncetat de-acum. Vremea e din nou frumoasă.
Omul pleacă-ngâdurat, fără fân şi fără coasă.

Ajuns acasă le spune la vecini tot cea trăit,
Cum deodată tot cerul, cu nori s-a acoperit,
Până să bage de seamă, ploaie mare s-a pornit.

Ce-i drept, necazul e mare, dar e învăţat la greu.
Cu obrajii-n mâini gândeşte:-Unde o fi calul meu?
Nu tu cal, nu tu căruţă... care mai e rostul său?

Tot gândind, iese-n ogradă. Rămâne stupefiat
Când îl vede pe Cezar că-i obosit şi speriat.
Bucuros, cu ochii-n lacrimi, pe frunte l-a sărutat.

- Bunul meu căluţ! Ajutorul meu! Nu m-ai părăsit.
Am rămas tot împreună. Ploaia nu ne-a despărţit.
O să reparăm noi carul, şi iar mergem la cosit.

Scurtă vreme a trecut, omul pe treabă s-a pus.
A lucrat şi zi, şi noapte. Din răsărit la apus.
Acum calul iar înhamă. Pleacă să cosească sus.

Pe drum omul iar doineşte mergând s-adune trifoi.
Privind muntele îi zice: -Nu poţi scăpa tu de noi!
Cezar şi cu mine vom mai înfrunta vânturi şi ploi.

Ajuns sus, din nou coseşte, calul paşte liniştit,
Ziua stă să se sfârşească, cu soare în asfinţit,
El încarcă în car fânul, care cu drag l-a cosit.

Cam grăbit înhamă calul, apoi zice:-Hai Cezar!
Dumnezeu să ne ferească de necazuri şi amar,
S-ajungem cu bine-acasă, să punem fânu-n hambar.

Drumu-i lung până acasă, dar ajunge, în sfârşit.
Opreşte carul în curte şi se-chină mulţumit,
Că în iarna care vine, poate să stea liniştit.

poezie de Dumitru Delcă (6 aprilie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mândru-şi cântă cerbu-n codru

Mândru-şi cântă cerbu-n codru,
Mândru-şi cântă de nu-i modru.
Vânătorii s-o sculatu,
Puşca-n mână şi-o luatu,
După cerb şi-o alergatu,
Sus în munte l-o aflatu.

- Stai, fârta, nu mă-mpuşca,
Lasă-mi mie viaţa,
Că nu-s fiara fiarelor,
Că-s vătafu oilor,
De pe vârful munţilor,
Munţilor, cărunţilor.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hoinarul...

Vântul şuieră prin stuf
Şi-o raţă-n zbor măcăneşte,
Dinspre crâng se-aude-un ciuf,
Cântă trist, dar nu cobeşte!

Cum spun superstiţioşii
Ce-i ucid pe unde-i prind
Şi-apoi fac pe credincioşii,
Candele mereu aprind!

Vântul şuieră pe lac
Valului albindu-i creasta,
Dar la broaşte nu-i pe plac,
Iute-n apă... şi-ascund ţeasta!

Mai mult mi-ar conveni mie,
Vântul să-mi umble prin plete,
Dar păcat că am chelie
Şi că-mprejur nu sunt fete!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

De-n cuget nu-i curăţie,
în suflet nu-i bucurie!

distih de Ioan Hapca din Sfaturi simple împletite simplu-n rime potrivite...
Adăugat de sara
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Unde soarele răsare
Prind şi umbrele viaţă
Răcorind noua speranţă...
Însă cel prins într-o stare
De pasivitate sumbră
Face pe pământ o umbră
Dar nu-i încălzit de soare.

poezie de Ioan Hapca din Sfaturi simple împletite simplu-n rime potrivite...
Adăugat de sara
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Dumnezeu îţi dă să dai...
Tu, nu dai... de-aceia n-ai
Şi de tot ce ai, e "vai!"
Dăruieşte şi-o să ai...
Belşug peste întregu-ţi trai,
De acum şi nu numai,
Că-ţi aduni comoară-n Rai...

poezie de Ioan Hapca din Sfaturi simple împletite simplu-n rime potrivite...
Adăugat de sara
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ale toamnei...

Nicio Toamnă nu e Toamnă,
Dacă nu-i darnică doamnă.

Nici frunza nu-i ruginie,
Dacă Toamna nu-i în vie.

Nici vântul nu-I arătos,
De nu mătură stufos.

Nici cerul n-are suspin,
Fără al păsărilor chin.

Nici omul nu-i bucuros,
Fără roade cu folos.

Nici dragostea nu-i romanţă,
Când se cântă la distanţă
Şi-i lipsită de roşeaţă.

poezie de Valeria Mahok (6 noiembrie 2019)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regina nopţii

Aşa cum stai
întinsă pe patul din flori
de păpădie uscată,
eşti magia nopţii lui Florar,
e vremea trecerii mele
prin trupu-ţi bolnav
de nesaţ...

poezie de Ion Ţoanţă din Rapsodie în mov
Adăugat de Lucia mandache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorie prin labirinturi interne

Călătoresc prin mine însumi
Într-un ocol în jurul sinelui
Explorând cascadele adevărului,
Cu privirea adâncită în bolta crezului
Umbrită de galaxia intelectului,
Culminând cu calea lactee a visului
Ce luminează valea subconştientului
Frustrat binişor de briza oceanului
Tulburat de meteoritul raţionalului
Pe care se tot îneacă îndrăzneala cugetului
Ce-i propagă ecoul efectului
De ego, în văzduhul egocentrismului
Din care se stârnesc furtuni la nivelul eu-lui
Să dea apă din belşug la moara satului.
Aşezată de curioşi pe malurile incisive ale dece-ului,
Pomană pentru sufletul răposatului
Sine din moalele capului.

poezie de Ioan Hapca din Reflecţii
Adăugat de Ana-Maria Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine nu-i dispus să ierte
Nici când nu va fi iertat.
Şi-oricât spune că iubeşte,
Asta, nu-i adevărat!

catren de Ioan Hapca din Sfaturi simple împletite simplu-n rime potrivite...
Adăugat de Sebyelanescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoapta zorilor

Se-aude-n câmpie
un murmur, o şoaptă
pe care chiar zorii
spre ea o îndreaptă,

Plutind, liniştit,
pe o mare de grâu
pierdută în zarea
tivită de-un râu.

Se leagănă spicul
sub murmurul surd
ce pare că-i este
doar gândul absurd.

Nu-i vine a crede,
prin lan rătăceşte
spre zorii ce şoapta
repetă: "Iubeşte!"

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dis-de-dimineaţă o vezi pe drum, tîrîndu-şi calul de căpăstru. Femeia e înaltă, uscată, cu obrajii
stricaţi de vărsat, arşi de soare şi de vînt. Păşeşte larg, tropotind cu cizmele tari, pline de umflături
uscate. Calul o urmează cu gîtul întins, scobîlţind din picioarele ciolănoase. Poartă pe spinarea
adînc deşălată două coşărci desăgite. Sub coşărci, la fiecare legănare, se văd două petece mari,
pămîntii. Calul e alb, dar, sub coşărci, i s-a ros părul tot, şi pielea, de-atîta frecătură, e-o rană
tăbăcită, tare ca potîngul. Merge în urma muierii, adormit parcă de tropotul cunoscut al cizmelor ei.
Capul, mare cît o solniţă, nu şi-l mişcă nici la dreapta, nici la stînga. Nici femeia nu-i are grija, ci
păşeşte mereu înainte; doar în răstimpuri zice aşa, ca pentru sine:
- Ghii, mă Bator!

citat celebru din povestirea Fefeleaga de Ion Agârbiceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!