Toamna

Iti mai aduci aminte
cat de draga ne era toamana
cu sori canini si parcuri
incrustate in purpura
banca aceea-popasul unui sarut…
un batran agale
uitandu-si anii in adierea frunzelor
si-a rezemat tamplele
de trupul copacilor acromatici
implorand un vis…
ce-ai cu mine toamna cu dinti
iti perii pleata in cadente fumurii
si ca un zeu ranchiunos
ma rupi fasii, fasii
fara sa odihnesti, caleidoscopic
ma sorbi in rugini aurii
in fiecare an tot mai dens, tot mai greu…

batranul acela sunt eu.

poezie de Roxana Cazan
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna foarte târziu

de fapt când e toamna foarte târziu?
când mă surprind nostalgiile urcându-mă
în vârful pereţilor
când mă uit la tine fix din lăuntrul ochilor mei
cu pupilele răsucite
înconjurându-mă cu tine?

de fapt când e toamna târzie?
când te muţi tu la mine
şi eu îmi întorc sufletul înapoi în mine
şi-ţi tremură iubirea de frig
încotoşmănată pe margini
când mă rogi să te strâng cu genunchii la piept
să mă uit la tine
din toate părţile
de deasupra copacilor?

spune-mi de fapt când e toamna târziu?
când îmi rupi trupul în crengi uscate
şi faci un foc în mine să mă privesc în el
şi tu
îţi încălzeşti picioarele ude
de atâta toamnă-n neştire?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sarut de musetel

Lacrima ce curge-n vale
Cu mesaje de la el
E ca sa-ti aduca-n cale
Un sarut de musetel.

Buzele ce trec pe ape
Peste podul mititel
De minciuni vin sa te scape
C-un sarut de musetel.

Eu sunt mic ca o furnica
Ce-agatata de cercel
Iti ofera fara frica
Un sarut de musetel.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi mai aduci aminte?...

Îţi mai aduci aminte de norii plumburii?
Îţi mai aduci aminte de ploaia ce
ne-nvăluia sărutul
într-un parfum de trandafiri?
Îţi mai aduci aminte de nopţile târzii
Când visam la nemuriri?...

Pentru atunci când amintirile îşi vor cânta refrenul...

poezie de Viviana Milivoievici (2015)
Adăugat de Viv
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dens, complet, nebun

Dens, complet, nebun...
Lumină în neant...
Clipa eternităţii...
Arde în sânge şi mă poartă asemeni unui torent
De nestăvilit.
Nu mă opun,
Căci trăiesc prin ea, în ea,
În mine, în sânge
O am în mine, dens
În mine, complet
În mine, nebun
Tumult de nestăvilit.
Agonizanta durere dulce
Ce mă face să fiu eu.
Viu,
Cel ce sunt reîntregit
În ea respir, visez, dăruiesc, mă ard
Nebun
Complet
Dens

poezie de Alin Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând 11

Eu cred că un om este ceea ce îşi aduce aminte
despre sine însuşi. Bunăoară, eu mă consider pe
mine ceea ce îmi aduc aminte că sunt. De asta
uneori oamenii sunt în aparenţă schimbători sau au
umori diferite.
De fiecare dată îţi aduci aminte alte lucruri despre
tine însuţi.

poezie celebră de Nichita Stănescu din volumul: Gânduri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cred că un om este ceea ce-şi aduce aminte despre sine însuşi. Bunăoară, eu mă consider pe mine ceea ce îmi aduc aminte că sunt. De asta, uneori, oamenii sunt, în aparenţă, schimbători, sau în mod diferit, fiindcă de fiecare dată îţi aduci aminte alte lucruri despre tine însuţi.

citat celebru din Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ce-ai rămas din flăcări?

Cu ce-ai rămas din flăcări, mai bun decât erai
Când ai intrat în marea şi ultima-ncercare?
Sfârşind cu tine însuţi eroica-nfruntare?
Cu ce-ai rămas din toate? Ce-ai ars şi ce mai ai?

Ce-ai limpezit în tine, din câte ce aveai?
Ce-ai lepădat din toată zadarnica strânsură?
Cât ai ales ce-i aur, cât ai lăsat ce-i zgură;
Cât ai avut ‘nainte; şi-acuma ce mai ai?

Nu anii suferinţei urcaţi cu-atâta vai,
Nici perii albi, nici plânsul, nici pierderile grele,
Ci câtă-nţelepciune, şi tâlc ai scos din ele
Aceasta-i întrebarea; ce-ai ars şi ce mai ai?

Căci dacă tot acela te-ntorci precum erai,
Când ai intrat în marea şi ultima-ncercare,
Zadarnic-a fost jertfa şi chinurile-amare
Nimic n-aveai ‘nainte şi azi nimic nu ai!

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi mai aduci aminte?

Îţi mai aduci aminte de prima întâlnire
Când inima în piept bătea fără oprire?
Îţi mai aduci aminte de prima sărutare
Şi cum ne-mbrăţişam în noaptea-mbietoare?

Îţi mai aduci aminte când ne plimbam pe plajă
Şi visurile noastre erau precum o vrajă?
Îţi mai aduci aminte ce bine ne simţeam
Când tu m-aveai pe mine şi eu pe tin' te-aveam?

Îţi mai aduci aminte ce mult vorbeam şi tare
Când mână-n mână alături ieşeam la o plimbare?
Îţi mai aduci aminte cum zilele treceau
Chiar dacă era soare ori ploile veneau?

Îţi mai aduci aminte c-aveam doar o dorinţă
Ca focul să-l aprindem în trup şi în fiinţă?
Îţi mai aduci aminte cum inima ofta
Şi cum de-atâta poftă cu totul se topea?

Îţi mai aduci aminte ce tandru mă priveai
Fiindcă vedeai în mine fiinţa ce-o iubeai?
Îţi mai aduci aminte cum mâna mi-ai întins
Ştiind că soarta-n suflet văpaia ne-a aprins?

Îţi mai aduci aminte iubirea ce-am simţit
Şi ziua-n care-am spus un "da" ce ne-a unit?
Îţi mai aduci aminte la drum cum am plecat
Cu o iubire pură şi sufletul curat?

Îţi mai aduci aminte că ne-am promis mereu
Să ne iubim întruna la bine şi la greu?
Îţi mai aduci aminte promisiunea sfântă
Că fericiţi vom fi, tristeţea va fi-nfrântă?

Îţi mai aduci aminte copilul cum ţineai
Şi cum îl legănam atunci când oboseai?
Îţi mai aduci aminte ce viaţă bună aveam
Şi cum în armonie familie eram?

Îţi mai aduci aminte cât ne iubeam de tare
Şi cum râdeam întruna cu lumea la picioare?
Îţi mai aduci aminte ce mult am suferit
Când vremea a fost dură, cuvântul nerostit?

Îţi mai aduci aminte cum am jelit de-aprins
Că ne-au plecat părinţii şi-al nostru foc s-a stins?
Îţi mai aduci aminte ce chin am îndurat
Atunci când lumea noastră pe dos s-a răsturnat?

Ce s-a ales de viaţa ce-am dus-o amândoi?
Ce a păţit iubirea cea sfântă dintre noi?
Unde s-a dus sărutul duios de noapte bună
Şi îmbrăţişarea caldă din nopţile cu lună?

Mă-ntreb, a fost aievea? Putem face ceva?
Că vreau la tine-n braţe, eu simt în sinea mea.
Şi de la capăt oare putem ca să o luăm
Să stăm alături iarăşi, iubirea s-o gustăm?

poezie de Marcia A. Newton, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Batranul

Parca citindu-mi gandurile.
Un batran imi sopteste:
"Iubeste si vei fi iubit"
E lucrul cel mai potrivit

Ce trebuie facut in viata ta,
Tinere! deschideti inima
Si lasa sa patrunda-n ea
Lumina ce iti daruieste cea...

Pe care sufletul tau a ales sa venereze
Lasa aerul in jurul tau sa vibreze
Si,tinere, nu-ti fie teama ca te va rani
Caci nu o va face de te va iubi

Imi dau seama, batranul intelept era timpul
Ce m-a invatat sa am rabdare
sa iti daruiesc tie cuvantul
Ce il creez eu prin visare

poezie de Alexandru Cristian
Adăugat de Alexandru Cristian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurgul unei lumi

Ca un altar e cerul, cuprins de inserare
Ca un mormant adanc al vechilor cetati
Cu trupuri diafane aprinse de uitare
Sui stele incremenite inspre singuratati

Apus de lumi, brazdand, luminile scoboara
Pe bolta in crepuscul, si-n vaile pustii
Sub raza muta a lunii-ce trage-ncet sa moara
Mai pribegesc fantome in straie argintii

Se oglindeste-n ape, din marmura palatul
Ce zace sub ruine, coloane sfaramate
Doar oglindirea-l poarta, pe cand intunecatul
Ev al tacerii-nghite zidiri nemangaiate.

De soarele, in raze fasii inrobitoare
Doi ingei –genuncheaza pe un taram departe
Si lumi apun in zare...
Si ceruri cad in moarte....

poezie de Roxana Breazu
Adăugat de Monalisa Secu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amarui...

Si-mi spuneai
ca
eram inceputul si sfarsitul fiecarei toamne,
dar aripile grele ale frunzelor
s-au frant.
E octombrie, draga mea!
nu
stiai ca fluturii de ploaie
te cauta?
Pasul tau, noi..
E toamna, draga mea!
si
povestea toamnei e uitarea...

poezie de Raluca Ştefania Mihai
Adăugat de Ana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansul frunzelor – poem diamant

După
lunga iarnă
pe crengile golaşe
mugurii explodează zâmbind soarelui
înverzind rapid coroanele tuturor copacilor
apoi toamna cad neputincioase-n
straturi ruginii, totul
repetându-se-n fiecare
an.

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daca

Tu scriai "Draga Roxana,"
Ea scria "Draga Florin,"
Tu-i spuneai c-o vrei pe viata,
Ea spunea "Te plac... putin".

O iubeai cum nu se poate,
Ea stia ca o iubesti,
Te chema sa-i fii alaturi,
De ar sti ca inca-i esti...

Nu dorea sa te raneasca
Insa dur te-a mai lovit,
Incercand sa-si planga dorul
La omul nepotrivit...

Ai fi vrut sa-i fii aproape
Insa te-ai indepartat,
Socotind c-asa-i mai bine,
De exista alt baiat...

Tu scriai "Draga Roxana,"
Ea scria "Draga Florin,"
Puteai sti si mai devreme
Daca ascultai putin.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

e liniste, n-aud nimic,
decat fosnetul frunzelor,
ecoul surd tipic
zgomotelor ploilor

totul este trist
frunzele ingalbenesc
cu peisajul toamnei
incet, ma obisnuiesc

nici soarele nu se arata
randunelele se duc,
se scutura de-a valma
frunzele de nuc

si bruma s-a lasat
peste lanuri si campii
vara-mbalsamatoare
unde esti? cand o sa vii?

ramurele fara frunze
si uscate doar de vant
fara cuiburi prea stufoase
fara pasari care cant

scriind multe versuri triste
ploaia bate in fereastra
singuratic, melancolic
toamna este a mea mireasa

poezie de Boros Otto
Adăugat de Boros Otto
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea dinaintea primaverii

Cu floarea ploii intre dinti
Si cu-un cutit de apa-n maini,
Voi spinteca taceri fierbinti
Sub tainicul latrat de caini.

E noaptea fara de hotar
Si ploua fara de cuvant
Si lacrimi vechi in ochi tresar
Si-un foisor in cer s-a rupt.

Las floarea ploii pe-un fagas,
Cutit de apa nu mai am,
In intunericul de pasi
Sar caii speriati in ham.

Sclipesc noroaiele-mprejur
La fulgerul intermitent,
Stau norii ca-ntr-un abajur
Insurubati in continent.

Si-mi creste floarea ploii iar,
Si-mi cade catre dinti pe chip
Cutit de apa jugular
Si mi se face dor sa tip.

Dati ploaia lumii mai incet
Ca sa se poata auzi
Cum inima unui poet
Mai face - n miezul noptii zi.

Cutit de apa-n dreapta mea
Si floarea ploii intre dinti
Ce neguri voi mai spinteca
De dorul zorilor fierbinti?

Si iarasi toate cate-au fost
Devin ce-au fost in mod firesc
Si nu mai are nici un rost
Ca lacrima sa mi-o pazesc.

Si-adorm ca un iesit din minti
La umbra unei negre paini,
Cu floarea ploii intre dinti,
Cu un cutit de apa-n maini.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Sunt un om liber (martie 1988)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singuri

Dar hai sa privim cum se cade
atat cat se poate vedea,
prapadul din frunzele toamnei,
prapadul din inima mea.

Caci noi, fara frunzele-acestea,
ce astazi din nou nu mai sunt,
ca pasarea fara de pene,
asa am ramas pe pamant.

La ora cortinelor rupte
si-a noptilor lungi de la nord,
prapadul, el singur, vorbeste,
si-apoi tot el nu e de-acord.

Samanta bolnava de sine
in brazda se-aseaza umil,
si vantul de toamna loveste
in firma acestui copil.

Dar hai sa privim omeneste
prapadul ca ultimul nord,
dar reazama-ti capul de mine
si hai impreuna pe pod.

Impresia nu are putere
sa treaca din simturi in grai,
si iata de ce suntem singuri
noi doi si perechea de cai.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Sunt un om liber
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Claire Colburn: Este imposibil să mă uiţi, dar e foarte greu să-ţi aduci aminte de mine.

replică din filmul artistic Elizabethtown, scenariu de Cameron Crowe
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi mai aduci aminte, Doamnă?

Îţi mai aduci aminte, Doamnă?
Era târziu şi era toamnă
Şi frunzele se-nfiorau
Şi tremurau în vântul serii
.....................
Ţi-aduci aminte şi de seara
Cu-amurgu-acela violet,
Când toamna-şi acorda încet
Pe frunza-i galbenă, chitara.
Pe lac ce-n lună s-argintase
Încet o lebădă trecea
Şi pata-i albă se pierdea
În noaptea care se lăsase.
...............................
Era târziu şi era toamnă...
Îţi mai aduci aminte, Doamnă?

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare?

In lanurile de grau ratacita
privesc cerul senin ca prin sita.
Cand soarele arde-n fasii
inchid ochii si stii
ca traiesc?

Se-aude tacerea cum merge
prin lanuri si snopii-i culege.
Cu ea vantul de mana se tine,
pasesc catre mine
si-mi spun:

Un lac este viata si-o barca-i legata,
lasa in urma galbenul grau
alearga, nu stii
ca te-asteapta?

Incerc sa le spun ca raman
sub cerul senin am camin.
Sunt a soarelui bob
ma resorb
daca plec.

Tacerea si vantul de mana se tin,
cuvintele lor fara forma raman.
In mine e lacul intins,
amurgul in sange cuprins
imi striga:

E viata ce vine la tine,
desprinde barca si tine
in mana a soarelui sfera,
lumina efemera
de zi.

In lanuri de grau odihnita
inghit seninu-ntr-o clipa.
Cu noaptea calda ma-nvelesc
si-mi pare ca traiesc.
Las barca sa se duca,
zambesc cam in deruta
si-mi spun:
oare iubesc?

poezie de Mara Bartis
Adăugat de Mara Bartis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur lucru îţi cer: să îţi aduci aminte de mine. Dacă tu ţi-ai aduce aminte de mine, nu mi-ar mai păsa că toţi ceilalţi m-ar uita.

citat din Haruki Murakami
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!