Îmi moare al spiritului suflet...

Îmi moare al spiritului suflet
Şi-a lui avânt de altădat,
Mă simt pustie şi străină,
De lumea ce am adorat,
În raiul verde al fericirii,
Acum, un vis pustiu şi dărâmat.

Îmi moare al spiritului suflet,
Când vorba nu mai este vorbă
Şi omul firea şi-a schimbat,
Ca vulpile când năpârlesc,
Iar optimismul surd, apatic,
Lumea toată a inundat.

Îmi moare al spiritului suflet,
Mă simt din ce în ce mai rău
Şi am putere ca o râmă,
Dar bătrâneţea cu iz tânăr
Aş vrea să o trăiesc frumos,
Nu ancorată în frustări,
Cu lipsuri mari şi ce-i mai greu.

Îmi moare al spiritului suflet,
Să urlu îmi vine, ca un lup,
Că lume se deşteaptă prost,
Stricând a spiritului stil divin,
Iar pacea expusă la cutremur...
Îmi fură somnul, vrând nevrând.

Îmi moare al spiritului suflet,
Că şi iubirea s-a smintit
Şi rătăceşte în vechi romane,
Esenţa i-a slăbit demult
Şi moda ei cuminte din vechime
Demult s-a plictisit,
Ca liniştea unui mormânt.

Mă întreb, ce-mi mai rămâne de trăit?
Pace, sub semnul fricii de mâine,
Aceleaşi griji cotidiene taxate prost,
În cenuşii speranţe viitoare,
Omenie fără renume şi peste hotare,
În care ne scăldăm şi mă scald,
Cu iubire apusă prea devreme în cuibul vieţii,
Din lipsa simplă a nobleţii
Şi un suflet trist cu umorul slăbit;
Viaţă cu spirit mort prematur, fără vrere,
Greu început de sfârşit.

poezie de Valeria Mahok (21 aprilie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa-i ultima ce moare!

Speranţa-i ultima ce moare,
Atâta timp cât tu exişti
Când vor unii să te doboare
Tu speră şi ai să rezişti!

Speranţa-i ultima ce moare,
Când simţi că totu-i în zadar
Şi-atunci când visul tău dispare
Tu speră şi visează iar!

Speranţa-i ultima ce moare,
Chiar dacă-n suflet e durere
Nu renunţa, atunci când doare
Tu speră la iubire, cu putere!

Speranţa-i ultima ce moare,
Când viaţa ţi se pare crudă
Dar după nori, vine şi soare
Tu speră şi fă-i vieţii-n ciudă!

Speranţa-i ultima ce moare,
Când lacrima în ochi îţi vine
Şterge-o, apoi, în continuare
Tu speră că va fi şi bine!

Speranţa-i ultima ce moare,
Chiar dacă zâmbetul ţi-e trist
Mâine vei râde poate tare
Tu speră, nu fii pesimist!

Speranţa-i ultima ce moare,
Când vorbe dure te lovesc
Aceeaşi gură, azi, usturătoare
Tu speră că-ţi va spune:"Mă căiesc"!

Speranţa-i ultima ce moare,
Când ai în tine doar suspin
În suflet nu-l lăsa să se strecoare
Tu speră şi alungă-l ca pe-un spin!

Speranţa-i ultima ce moare,
Chiar dacă ai căzut... eşti jos,
Ridică-te... stai în picioare
Tu speră şi fii curajos!

Speranţa-i ultima ce moare,
Când ai simţit dezamăgire
Nu te simţi fără valoare
Tu speră, vei simţi şi fericire!

Speranţa-i ultima ce moare
Şi azi şi mâine şi mereu
Nu întreba: "Cât să sper oare?"
Tu sper... asta fac şi eu!!!!

poezie de Georgiana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omenirea nu dispare

În lume se moare
fie de prea mult râs,
fie de prea mult plâns.

În lume se mai moare
fie că ai prea mulţi bani,
fie că ai prea mulţi ani.

În lume se mai moare
fie că din greu munceşti,
fie că doar leneveşti.

Tot în lume se mai moare
fie că eşti încă tânăr,
fie că eşti mai bătrân,
fie eşti copil pe umăr,
fie eşti cât un gorun.

Se moare de prea mult bine,
Se moare de prea mult rău.
Moartea la oricare vine
Ca să-şi ia tainul său.

Se moare în timp de pace,
Se moare-n timp de război.
Omenirea se reface
Chiar dacă ne ducem noi.

Indiferent cum se moare,
Lumea toată, nu dispare.
Cum natura înverzeşte,
Aşa omul odrăsleşte.
Unul naşte, altul moare,
Toţi avem un timp sub soare.

poezie de Dumitru Delcă (9 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să mor cum nu se moare

Aş vrea să mor de fericire,
Fără regrete sau blesteme,
Fără să pierd vreo amintire,
Fără să scriu în van poeme.

Aş vrea să mor cum nu se moare,
Să sar peste etapa fricii,
Să fie ca o sărbătoare
Scăldată-n foc de artificii.

Aş vrea să mor scriind cuvântul
Care dezleagă veşnicia,
Să simtă cerul şi pământul
Când eu desăvârşesc magia.

Aş vrea să mor cum nu se moare,
Să văd întinerind bunicii,
Să fie viaţa viitoare
La fel ca zborul rândunicii.

Aş vrea să mor fără durere,
Să mă transform într-o lumină,
Să populez şi alte sfere
Condus de forţa Ta divină.

poezie de Ionuţ Caragea din Căutătorul de amintiri (2022)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întreaga conştiinţă slavofilă n-a fost cuprinsă de vrajbă faţă de cultura europeană, ci faţă de civilizaţia europeană. Teza conform căreia "Occidentul este în putrefacţie" însemna tocmai faptul că moare marea cultură europeană şi triumfă civilizaţia europeană, fără suflet şi fără Dumnezeu. Homiakov, Dostoievski şi Konstantin Leontiev se raportau cu entuziasm la trecutul măreţ al Europei, la această "ţară a miracolelor sacre", la sfintele ei monumente, la pietrele ei vechi. Însă bătrâna Europă şi-a trădat trecutul, s-a lepădat de el. Civilizaţia burgheză fără Dumnezeu a biruit vechea cultură sacră. Lupta Rusiei cu Europa, a Răsăritului cu Apusul, era reprezentată ca luptă a spiritului cu uscăciunea sufletească, a culturii religioase cu civilizaţia nereligioasă.

Nikolai Berdiaev în Sensul istoriei (1948)
Adăugat de Cristian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acalmie

Tumulgan de emoţii,
Prelingere de reacţii,
Scurgere de informaţii,
Ghişeu de enumeraţii;
Un suflet moare.

Moare, moare, moare;
Coate goale-n ploaie goană
Coacăze şi oase de toamnă,
O vioară şi o doamnă...
scriu scrisoarea de-noaptea afonă.
Cioară oarbă şi soartă agonă
lucioasă, dar putregă
Roade, roagă şi rumegă
Rumeguş al robului de rugină.

Copleşit de palpitaţii
Dezastre şi conflagraţii
Obosit de comparaţii
La căpătâi d'aspiraţii
Un suflet cerşeşte.

Cerşeşte, cerşeşte, cerşeşte;
Şopteşte şmechereşte peste vene
Şubrede şi sfâşiate
Şarpele vanitos ce slujeşte
Suflet sur şi satâre subjugate,
Soatioare de suavis silabisite
Astupă urechi, dar dezlanţuie vise
Dezleagă stihuri, dar nu şi lacrimi curse
pe pamânt sterp.

Nu închide ochii
şi nu distruge lumi.
Nu-ţi păta obrajii
încercând...

poezie de Octavian Isachi (15 noiembrie 2017)
Adăugat de Octavian Isachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

mi-l amintesc, iubite, era un om frumos

urmele geniului său, iubite,
se vor imprima în lava timpului, dureros,
mi-l amintesc, iubite, era un om frumos
şi a scris în graiul sfânt al neamului său,
călătorind prin toată împărăţia spiritului,
cunoscând emoţia întâlnirii cu nefiinţa.
se născuse sub un tei, fiind un om complet
deşi nu era nici o desăvârşire în el,
înţelegea întreg capătul culturii.
nu este vorba de o umbră, iubite
ci de un om adevărat, cu o inimă mare
pentru lumea noastră a spiritului
şi o conştiinţă cuprinzătoare
pentru inima infinită a ţării sale.
întâlnirea cu el a fost vibraţie
Eminescu a venit, cu graţie,
cu mâna plină înaintea nefiinţei,
rătăcit, nemângâiat, ca un suflet fără parte
era fiinţa ce nu are partea ei,
şi, totuşi, şi-a primit lotul,
trăind pe măsura acestuia,
în marginile, ba chiar în nemarginile lui.
darul ce ni s-a făcut prin Eminescu?
a apărut în lumea noastră un om
care a înţeles să fie om deplin.
cineva care n-a voit să fie al doilea.
nefiinţa aduce totuşi odihna, iubite,
Eminescu, neodihna,
nu ne putem odihni în el, iubite,
întreg evantaiul lui de deschideri
către lume şi cultură, către dreptate
se strânge pentru noi într-o inimă care bate.
spune, iubite, cărui popor
i s-a făcut darul acesta minunat?

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu de moartea trupului mă cutremur, ci de cea a spiritului. Iar moartea spiritului poate surveni chiar cu mult înainte de cea a trupului. Sunt atâţia morţi vii!...

aforism de George Budoi din Viaţa şi Moartea în aforisme şi epigrame (2014)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numim obiceiuri acele vicii sau virtuţi ale spiritului, care ne dovedesc înclinaţi spre făptuiri rele sau bune. Există însă vicii sau înclinaţii bune, nu numai ale spiritului, ci şi ale trupului; astfel sunt slăbiciunea sau tăria trupului, numite trăsături esenţiale, precum încetineala sau iuţeala, şchiopătatul sau mersul drept, orbirea sau vederea. Pentru a face o diferenţiere de acestea, când am spus vicii, am specificat ale spiritului. Aceste vicii, adică ale spiritului, sunt contrare virtuţilor, precum nedreptatea - dreptăţii, laşitatea - fermităţii de caracter, nestăpânirea - cumpătării.

Pierre Abelard în Etica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când

Ultim zbor de cules floare,
Îmbătări de polen, nectar
Şi-ac smuls din pântec, insectar;
Aşa din când în când se moare!

Cuib de ciocănitoare
Cu pui în pomul găunos
Ce hulă îl prăvale jos;
Aşa din când în când se moare!

De-abia născut ce stă-n picioare
Pe stepa-n răgnete arzând
În lins ce nu-i al mamei, blând;
Aşa din când în când se moare!

Doar dăruire-n aşteptare
Şi înşelat de suflet cast
Plângând de nenoroc nefast;
Aşa din când în când se moare!

Sublim amor cu violare
De vis şi trup pur neatins,
Cu gust amar de viaţă stins;
Aşa din când în când se moare!

O dragoste, când totul doare
Orbul rănit, ce nu o ştie
Şi singur stingere-şi îmbie;
Aşa din când în când se moare!

Ochi plânşi înălţaţi la altare
Cu semn întretăiat de mână
Ce-şi pierde pereche-n ţărână;
Aşa din când în când se moare!

Părinţii duşi rămaşi o boare
De-o lumânare aprinsă arar
Ce plâng şi-acum şi n-ai habar;
Aşa din când în când se moare!

Îi-este ultim apus de soare,
Noapte eternă stând să-nceapă
Fără de gând că zori nu crapă;
Aşa din când în când se moare!

Când nu mai e nimic, uitare,
Mai mult decât de trup prezenţă,
Nici gând de urmă, de esenţă...
Aşa din când în când se moare!

Totu-i o apă trecătoare
Ce spală timp de umbre duse
Ce nici n-au fost de n-ar fi spuse...
Aşa din când în când se moare!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul mi-e trist ...

Sufletul mi-e trist
Şi fără mângâiere
Şi inima mă doare
De nu mai am putere

Putere să trăiesc
Fără iubirea ta
Fără de sărutări
Şi mângâierea ta

Iubitul meu acum
Când norii ne apasă
În inimă şi-n suflet
Eu simt un mare gol

Aş vrea să fiu acum
La tine iar în braţe
Să-ţi simt din nou parfumul
Cum o făceam mereu

poezie de Loredana Visovan
Adăugat de Loredana Visovan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa nu moare în muguri

Speranţa nu moare în muguri
Şi-n lacrima viţei de vie;
Când focuri se-nalţă în ruguri
Speranţa-n flăcări reînvie.

Speranţa-n idee nu moare,
Chiar dacă ideea e-nfrântă;
Dispare o clipă şi-apare
În cântec de păsări ce-ncântă
Auzul! Chiar dacă privirea ne doare,
Speranţa-n idee şi-n suflet nu moare...

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii tu oare ...

Ştii tu oare

ce mă doare

când nu-i soare?

Mă doare

când văd cum moare,

moare om şi moare floare.

Moare sufletul în om,

moare şi poama în pom.

Moare tot ce este viaţă,

Planeta Pământ îngheaţă.

Îngheaţă întregul Univers,

haosul este imens.

poezie de Dumitru Delcă (1 mai 2023)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exilat

ce puţini mai vor lumina
în suflet s-o mai reţină
să trăiască-ntodeauna
fără pată fără vină

ce puţini au mai rămas
care vor înţelepciunea
şi ca stâncă şi popas
ignorând întreagă lumea

şi ce mulţi au părăsit
Evanghelia Scriptura
omul iată a rătăcit
ignorându-şi chiar făptura

nu mai vrea lumina vie
să-i fie mărgăritar
ca să fie-n veşnicie
dragoste scăldată-n har

nu mai vrea neprihănirea
pur— curat ca să trăiască
şi o mască-i e iubirea
vrând doar slavă pământească

nu-i mai este Hristos stâncă
demult el l-a abandonat
s-a topit viaţa sfântă
cu păcat peste păcat

de aceea-mpărăţii
azi se clatină amar
pe cărările pustii
omul calcă în zadar

nu-i lumină nu-i viaţă
Evanghelia n-o vor
ci păcatul îi înhaţă
în iureş amăgitor

nu mai este curăţie
în sufletu omenesc
şi inima-i o pustie
de tot ce-i Dumnezeiesc

cum să fie fericire
pace astăzi pe pământ
Dumnezeu ce e iubire
când nu are vreun cuvânt

cum să fie astăzi pace
când omul a părăsit
pe Cel care să-i împace
din ei toţi — l-au izgonit

El Hristos ce pacea aduce
iată azi e exilat
Mielul Sfânt care pe cruce
viaţa pentru om şi-a dat

poezie de Ioan Daniel Bălan (3 noiembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Important este să gândeşti tu însuţi, pentru că tot ce vine din afara ta, oricât de colosal şi autentic, te poate tutela condamnându-te la heteronomia căderii din sarcina gândirii, la robia de a nu exista tu însuţi în spaţiul ideilor; trebuie să gandim pentru că nu suntem dicţionare, recipiente de idei. Ideile sunt celulele roşii ale spiritului, intelectul este sistemul lui circulator, gândirea este viaţa spiritului. Sarcina gândirii este sarcina vieţii. Noaptea timpului este menţinerea spiritului în cripta tuturor alienărilor la care ne condamnă căderea din insomnia salvatoare a gândirii.

Vlad Mureşan în Criza antropologiei şi sarcina ei originară (2005)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile icoanei

LACRIMILE ICOANEI

Pe al creştinătăţii plai
curge Mirul din icoană,
când Sfântul lăcrimează-n Rai,
de a sufletului rană.

Lacrima-n mir se transformă
pentru candela credinţei,
cu a spiritului formă
din Raiul făgăduinţei.

La poarta Raiului ceresc,
creştini aşteaptă chemare
să-şi ducă suflet omenesc
pe-a veşniciei cărare.

Pe suflet scriu rugăciune,
la altar ceresc s-o ducă,
în a icoanei minune,
când Sfântu-ncepe să plângă.

Pe lacrima din icoană
curge al credinţei mister,
din suflet fără prihană
să se reverse Adevăr.

Omul pe Calea Domnului
pune lacrimi în speranţă
să dăruie sufletului
Lumină, spre altă Viaţă.

La împărătească poartă,
a eternităţii cereşti,
las rugă înlăcrimată
din soarta vieţii pământeşti.

Cu toiag de timp va bate
la poarta Dumnezeirii,
Sufletul, de-ai fi iertate
păcatele omenirii.

*"Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa.
Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine." - Ioan 14:6
Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Calea, Adevărul şi Viaţa - poezii religioase
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu foamea spiritului nu poţi face pace niciodată, decât atunci când o hrăneşti cu mană cerească, adică cu iubire.

Valeria Mahok (aprilie 2010)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu foamea spiritului nu poţi face pace niciodată, decât atunci când o hrăneşti cu mană cerească, adică cu iubire.

Valeria Mahok (20 aprilie 2010)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

E trist numai când şi un suflet se stinge în trupul care moare.

aforism celebru de Nicolae Iorga din Cugetări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umorul este cel mai tonic joc al spiritului făcut pe seama slăbiciunilor omeneşti.

aforism de Valeria Mahok
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mama plânge

Când plâng ochii unei mame, plin de lacrimi e pământul,
Mama stele-n suflet are, ea e pacea şi cuvântul.
Mama-ţi este fericirea de-a păşi prin munţi stâncoşi
Şi-a rămâne fără rană... Vezi în ochii ei frumoşi,
Raiul, glia şi izvorul neamului de veac rămas
Să îşi limpezească dorul. Bate-un clopot... doar un ceas
Şi-n ceaslov, e scris să plece... Plin de lacrimi e pământul,
Vreme vine, vreme trece, gol în suflet i-e mormântul...
Ea prin paşi ne va rămâne,-n lume, înc-o bucăţică
Şi în vise, printre stele, ca un înger se ridică.
Mama-i imn şi port, icoana... E puterea unei lumi,
Este-ntreaga Românie, scut şi pavăză-n furtuni.
Mama-i vale de lumină, aur pâlpâind sub Soare,
Mama... mama, niciodată, pentru pruncul ei, nu moare!
Ea e slovă de iubire, tihna nopţii, libertate,
Îngenunche la icoană, pentru prunc, în orice noapte.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!