
Întregul trecut al omenirii a pus un foarte mare preț pe sărăcie, pe care a echivalat-o cu spiritualitatea, ceea ce este cu totul lipsit de sens. Spiritualitatea este singura bogăție care i se poate întâmpla unui om. Ea conține toate celelalte bogății. Ea nu este împotriva nici unei alte bogății; ea este, pur și simplu, împotriva oricărui fel de sărăcie. Pe de-o parte, oamenii respectă sărăcia, iar pe de altă parte, vă îndeamnă: "Ajutați-i pe cei săraci!" Ciudat! Dacă sărăcia este atât de spirituală, atunci cel mai spiritual lucru este acela de a transforma un om bogat în unul sărac. Ajutați-i pe bogați să devină săraci, astfel încât să fie spirituali. De ce să-i ajutăm pe săraci? Vreți să le distrugem spiritualitatea? A trăi în abundență este singurul lucru spiritual care există.
Osho în Viața este aici și acum
Adăugat de Andreea Trifu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Spiritualitatea care poate fi predată sau învățată, este încătușare nu eliberare. Spiritualitatea nu poate fi nici teoretică nici practică, pentru că trebuie să le transceandă pe amândouă. Orice formă de spiritualitate este parte a Iluziei.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Spiritualitatea poate fi doar o dovadă de lașitate atunci când nu e cea mai înaltă formă de manifestare umană. Nu fugi de problemele lumii. Fii spiritual salvând lumea de suferință, nu fugind ca o găină. Nu există spiritualitate fără materialism pentru ființa umană. Ești materie. Ai un corp fă ceva cu el. Ai mâini, creier (teoretic) ca să creezi cu ele. Ai talente înnăscute pentru ce? Ca să rămâi în zona de confort așteptând ziua când vei crăpa? Spiritualitatea fără fapte este pistol cu apă, pământ de flori. Spiritualitatea se vrea manifestată. Să întorci spatele suferințelor acestei lumi în timp ce faci parte din ea este cea mai mare dovadă de lașitate. Cea mai înaltă formă de spiritualitate nu este să îți crească aripi de înger, ci să ai mâinile pline de pământ. Aceasta este misiunea ta în această viață și este o misiune comună cu fiecare om de pe pământ.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Treaba ta este să te concentrezi și să exprimi dorința ta lui Dumnezeu. Acesta este cel mai dificil lucru pentru majoritatea oamenilor; în ei se păstrează ceva din vechile idei precum sărăcia și sacrificiul de sine sunt pe placul lui Dumnezeu. Ei privesc sărăcia ca pe o dorință, o necesitate a naturii. Sunt convinși că Dumnezeu și-a terminat Lucrarea, că a făcut tot ce putea El face și că cea mai mare parte a oamenilor trebuie să rămână săraci pentru că nu mai este de unde. Ei se agață atât de tare de acest gând greșit, încât le e rușine să ceară bogăție; încearcă să nu ceară mai mult decât ceva modest, ceva care să fie cât de cât decent.
Wallace D. Wattles în Știința de a deveni bogat
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

O persoană cu adevărat non-violentă este cea care nu ucide pe nimeni și care nu face rău nimănui, deoarece este împotriva faptului de a ucide, este împotriva faptului de a face rău. Ea se va împotrivi însă și în situația în care altcineva încearcă să îi facă ei vreun rău. Dacă cineva încearcă să o ucidă, ea se va împotrivi și în acest caz și nu va permite ca acest lucru să se întâmple. Ea nu va iniția nicio violență, însă dacă împotriva ei va fi îndreptat vreun act violent, atunci se va bate din toate puterile. Numai așa oamenii non-violenți pot rămâne independenți; altfel vor fi sclavi, vor rămâne săraci și vor fi întotdeauna exploatați de alții.
Osho în Viața este aici și acum
Adăugat de Andreea Trifu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când ridic pe stradă un om căruia îi este foame, îi dau o farfurie cu mâncare și o bucată de pâine. Dar pentru un om care se simte exclus, nedorit, lipsit de iubire, înspăimântat, care a fost alungat din societate această sărăcie spirituală este mult mai greu de depășit. Cei care sunt foarte săraci pot fi totuși foarte fericiți.
citat clasic din Maica Tereza
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Și dacă noi toți venim din întreg prin naștere și ne reîntoarcem în Întreg prin ceea ce fals numești moarte? Dar ACUM, ACUM pe unde umbli, nu ești tot în ÎNTREG? Și ce sens mai are acum spiritualitatea minții tale și toate învățăturile ei despre reîncarnare, karmă, religie, mântuire, iluminare, yoga, meditație, practică sau vieți de după moarte? Spiritualitatea este cea mai nebănuită parte a Iluziei. POATE CĂ NICI NU AI FOST NĂSCUT VREODATĂ.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Misiunea fiecărui om pe pământ este să facă lumea mai bună și fiecare are propriul fel de a face asta în funcție de combinația de trăsături de personalitate pe care o are și care îi permite să aibă anumite talente pe care le poate transforma în abilități. Mulți oameni confundă incompetența cu spiritualitatea. Faptul că nu poți să faci destui bani nu te face o persoană mai spirituală ci dimpotrivă. Dacă ți-ai urma misiunea spirituală, de a face lumea mai bună prin talentele tale, ai face și destui bani ca să nu mai muncești niciodată. Uită-te la toți oamenii de succes și vei vedea același tipar: Au găsit o cale de a oferi valoare lumii, de a face lumea mai bună, în o infinitate de domenii de activitate. Am un set de legi spirituale care au aplicabilitate foarte practică.. Aceste legi sunt: 1. Fii puternic TU prima oară. 2. Culegi ceea ce semeni. Karma. 3. Vocația. 4. Rătăcirea spirituală. 5. Evoluția. 6. Totul este unul. 7. Oamenii din jur ne sunt oglinzi. 8. Totul este o lecție.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Priviți existența, cu întreaga ei abundență. De ce este nevoie de atât de multe flori în întreaga lume? Trandafirii ar fi fost suficienți. Existența este însă abundentă - milioane și milioane de păsări, milioane de animale, totul există din abundență. Natura nu este ascetică, ea dansează pretutindeni: în valurile oceanului, în zborul păsărilor. Ea cântă peste tot - în vântul care trece prin ramurile pinilor, în ciripitul păsărilor... De ce este nevoie de milioane de sisteme solare, fiecare sistem având milioane de stele? Nu pare să existe niciun motiv care să justifice existența lor, în afara faptului că această abundență este în însăși firea existenței, această bogăție este însăși esența ei; existența nu crede în sărăcie.
Osho în Viața este aici și acum
Adăugat de Andreea Trifu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Rebelul spune, pur și simplu, adio trecutului. Este un proces constant; de aceea, să fii rebel înseamnă să fii continuu în revoltă - întrucât fiecare clipă este pe cale să devină trecut; fiecare zi este pe cale să devină trecut. Nu este acel trecut care este deja în mormânt - te miști prin el în fiecare clipă. De aceea, rebelul trebuie să învețe o artă nouă: arta de a muri cu fiecare clipă care a trecut, astfel încât să poată trăi liber în noua clipă care vine.
citat celebru din Osho
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărăcia, măsurată cu scopul vieții propus de natură, este o mare bogăție; bogăția însă, când nu este limitată, este o mare sărăcie.
citat din Epicur
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.

Comentează! | Votează! | Copiază!

Instrumentele și posibilitatea de a ne întoarce în lumile superioare se află în fiecare dintre noi și ele ne sunt foarte apropiate. Nu-i ca și în trecut, astăzi este mai ușor să obținem spiritualitatea și tot ceea ce trebuie să facem este să vrem. Dacă vom traduce dorința materială în dorință spirituală, vom putea schimba lumea.
Michael Laitman în 1000 de sfaturi pentru viață, XX - Arabii sunt numai un mijloc de a ne trezi pentru sfârșitul corecției
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

- sărăcie
- Sărăcia este frica de a avea ceva, care să-I tenteze pe bogați.
definiție aforistică de Victor Martin din Plimbare cu telemobilul
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Tu ești singurul intangibil tangibil! Problema nu este dacă există reîncarnare? Problema este de unde știi că te-ai născut? Cercetează-o mai întâi pe asta!? Și vei vedea dacă a doua mai apare? Tu nu exiști, există doar un gând despre existență pe care l-ai îmbrăcat în forma unui corp și îl definești printr-un nume. Ne gândim deseori că totul este un concept, dar mintea însăși este conceptul conceptelor. Așadar cel care spune că totul este un concept, este el însuși un concept! Orice concept este o imagine despre Realitate, dar nu este realitatea, Este indicatorul rutier care spune că există un oraș dar nu este orașul. Ceea ce suntem noi este etern liber de orice concept. Toate conceptele sunt iluzii care apar și dispar în El; dar El nu poate fi atins de nici unul. Ideea de om nu este omul, este doar un gând în minte. Ceea ce suntem noi este veșnic intangibil și delicios de inexprimabil! Cine ești tu de ești atât de bogat și tu nu știi?
Atmaji Maharaj în Reîncarnare și sfere îngerești, YouTube
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă există un lucru care este străin pentru mine, este faptul de a face cumpărături de plăcere. Pe de altă parte, cred că este corect să-i onorez pe toți cei care crează lucruri frumoase pentru mine și le dă astfel satisfacție celor care mă văd purtându-le.
citat din Grace Kelly
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Singura funcție a minții este de a diviza la nesfârșit. Rolul inimii este de a vedea ceea ce unește, lucru de care mintea nu este deloc capabilă. Mintea nu poate să înțeleagă ceea ce se află dincolo de cuvinte; ea poate să înțeleagă numai ceea ce este corect din punct de vedere lingvistic, ceea ce este corect din punct de vedere logic. Ea nu este preocupată de existență, de viață, de realitate. Mintea este, ea însăși, o ficțiune. Poți trăi și fără minte. Însă nu poți trăi fără inimă. Și cu cât existența ta este mai profundă, cu atât este și inima ta mai implicată.
Osho în Viața este aici și acum
Adăugat de Andreea Trifu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Este treaba Maestrului spiritual să îl facă pe discipol să simtă că fără iubire, fără adevăr și lumină viața este lipsită de sens și de roade. Cel mai important lucru pe care îl face un Maestru spiritual pentru copii săi este să îi facă conștienți de ceva vast și infinit din interiorul lor, care nu este nimic altceva decât Însuși Dumnezeu.
citat clasic din Sri Chinmoy
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Există unii care își închipuie că tantra, deși n-au citit și nu s-au documentat deloc asupra acestui subiect, nu reprezintă altceva decât "magie neagră" și că toți aspiranții care urmează și practică acest sistem spiritual fac parte din categoria "magicienilor negri". Desigur că acest lucru, fiind un mod foarte superficial de a trata problema, constituie o absurditate. Este evident, pe de altă parte, că nimeni nu va putea înțelege și asimila scrierile și învățăturile tantrice hinduse, atunci când va urmări să le practice cu perseverență și să le aprofundeze, dacă mintea lui va fi plină de concepții greșite și prejudecăți împotriva lor, oricare ar fi "culoarea" ideilor asupra Adevărului pe care acele persoane o posedă.
Arthur Avalon în Mahanirvana Tantra
Adăugat de Magia Feminina

Comentează! | Votează! | Copiază!
Oamenii săraci își fac sărăcia trăind ca niște bogați. Oamenii bogați își fac bogăția trăind ca și când ar fi săraci.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajută-i pe cei săraci, fă-i pe oameni fericiți, pe cât poți; este singurul lucru care dăinuie, pentru că, atunci când soarta îți va fi potrivnică, salvarea ta va veni de aici: este mult mai prețios un prieten adevărat decât un tezaur care zace undeva îngropat.
Menandru în Fragmente
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă există un lucru corect în lumea de azi, este că cei mai bogați consumatori cumpără aceleași lucruri ca și cei săraci.
aforism de Camelia Oprița (2020)
Adăugat de Camelia Oprița

Comentează! | Votează! | Copiază!