
Această scurtă viață pe care o aveți poate fi transformată într-un paradis. Această mică planetă este floarea de lotus a paradisului.
Osho în Viața este aici și acum
Adăugat de Andreea Trifu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Această pâine
Această pâine rotundă
Crește pe apă
Ca floarea de lotus
Pe apa sudorii noastre.
Această pâine albă
Desface-se albă, dulce
Ca floarea de lotus
Sub caldul sărut al luminii.
Această pâine cinstită
Se-nchide
Ca floarea de lotus
Sub ochi scorburos, hrăpăreț.
poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt fericit că sunt de pe această planetă. Nu eu am ales-o, însă o planetă e o planetă. Am fost născut în Franța, însă aș fi fost fericit dacă mă nășteam în Senegal, în România ori Japonia. Nu-mi pasă. Această planetă e în același timp mare și mică, dar eu fac parte din ea.
citat din Manu Chao
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

În această mare epocă pe care o cunosc de când era încă foarte mică, care va deveni din nou mică, dacă va mai avea timp;... în această epocă zgomotoasă care răsună după groaznica simfonie de fapte pe care progeniturile ei ne-o povestesc, în care poveștile sunt de incriminat pentru fapte: într-o asemenea epocă, nu aveți de ce să mai așteptați vreun cuvânt de la mine.
Karl Kraus în eseul "În această mare epocă" (decembrie 1914)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi, oamenii, aveți puterea de a face această viață liberă și frumoasă, să faceți această viață o aventură minunată.
citat celebru din Charlie Chaplin
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Există o mică diferență între oameni, dar această mică diferență contează. Această diferență este atitudinea. Ceea ce contează e dacă această atitudine e pozitivă sau negativă.
citat din W. Clement Stone
Adăugat de Cristiana

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai mare parte a problemelor noastre apar doar pentru că nu le-am privit niciodată cu adevărat, nu ne-am îndreptat niciodată atenția asupra lor pentru a vedea ce sunt ele în realitate. Încercați să creați numai lucruri frumoase, nu aduceți la viață nimic urât. Nu aveți prea mult timp și nu aveți nici multă energie de pierdut. Având o viață atât de scurtă, având o sursă de energie atât de mică, este pur și simplu stupid să o pierdeți în tristețe, în furie, în ură, în gelozie. Folosiți-vă energia în iubire, folosiți-o în acțiuni creatoare, în prietenie, în meditație; îndreptați-vă spre ceva care să vă înalțe. Și cu cât vă înălțați mai mult, cu atât întâlniți mai multe izvoare de energie care stau la dispoziția voastră. Depinde numai de voi.
Osho în Viața este aici și acum
Adăugat de Andreea Trifu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Practica este această viață, realizarea este această viață, și această viață ți se relevă chiar acum și aici.
citat din Taizan Maezumi Roshi
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă nucleul unei stele este destul de masiv, se va micșora foarte mult, până ce va avea o rază mai mică decât raza Schwarzschild. Această rază este cea mai mică pe care o poate avea un corp cu o anumită masă. Pentru Soare este de 3 km, iar pentru Pământ de 9mm. Găurile negre se produc atunci când nucleul va avea raza mai mică decât această limită. Nici o radiație și nici o particulă nu poate scăpa enormei gravitații a găurilor negre.
citat din Adrian Șonka
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Terra poem diamant
Această
planetă albastră
din sistemul solar
este leagănul tuturor viețuitoarelor,
al oamenilor și al plantelor...
în galaxia Calea Lactee
singura planetă care-i
plină de
viață.
poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Este într-adevăr ceva sfâșietor în această adorație a oamenilor pentru viață. Tot acest entuziasm, toată această încredere și această febră cu care viețuim.
Jeni Acterian în Jurnalul unei fete greu de mulțumit (1932-1947)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Inima ta este plină de semințe fertile, așteptând să încolțească. Așa cum floarea de lotus răsare din mlaștină pentru a înflori în toată splendoarea ei, interacțiunea cu respirația cosmică face ca florile spiritului să înflorească și să dea fructe în această lume.
Morihei Ueshiba în Arta Păcii
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce armonie auzim la poarta paradisului? Ce se poate auzi numai acolo? Dacă cu Bach simțim regretul după paradis, cu Mozart suntem în paradis. Această muzică este cu adevărat paradisiacă. Armoniile ei sunt un dans de lumină în veșnicie. De la Mozart putem învăța ceea ce înseamnă conceptul grațios al veșniciei. O lume fără timp, fără durere, fără păcat... Bach ne vorbea de o tragedie a îngerilor; Mozart de o melancolie a îngerilor. Melancolia angelică, țesută din seninătăți, transparențe, joc de culori.
citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Etimologia cuvântului destin mă face să cred în acea viață supranaturală care hotărăște tot ce se petrece cu individul pe această planetă. Sunt afectat de această forță a destinului dar nicio clipă mistic... Însăși muzica lui Verdi sugerează cu inflexiunile sale Forța Destinului.
Nicolae Herlea în Radio România Cultural, Amintiri dintr-o viață de artist
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare zi reprezintă un nou început, o nouă mică viață. Mulți s-au luptat pentru a trăi până în acest moment, până în această zi. Această zi ne dă ocazii pentru a învăța ceva nou: există lucruri care ni se vor întâmpla doar o dată în viață, și depinde de noi dacă vom profita de acestea sau nu.
Leo Buscaglia în Autobus per il paradiso
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Viața nu-i decât această nerăbdare de a decădea, de a prostitua singurătățile virginale ale sufletului, prin dialog, această negație imemorială și cotidiană a Paradisului.
Emil Cioran în Tratat de descompunere, Exegeza decăderii (1949), traducere de Irina Mavrodin
Adăugat de Dan Costinaș

Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când o viață de om este mai scurtă decât cea unei dictaturi, această viață este furată de Stat.
citat din Herta Muller
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Își spunea că într-o zi se va întâmpla ceva care să schimbe totul și să o facă a începe o viață nouă, nu știa bine ce: o scrisoare, o întâlnire, o veste, dar deocamdată era bucuroasă să poată amâna cât mai mult această schimbare și să îndepărteze, într-un viitor cât mai nesigur, aceste așteptări, ea continuând să rămână între vechile lucruri, de care se simțea apărată. O viață nouă! Cuvântul avea ceva magic. Dar dacă pentru a ajunge la această viață nouă n-ar fi trebuit decât să spună un cuvânt sau să întindă o mână, poate n-ar fi întins-o, poate nu l-ar fi spus.
Mihail Sebastian în Accidentul
Adăugat de Reliana Andra Crăciun

Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea este foarte mare în meseria noastră. Căutați cât se poate binele, chiar dacă se greșește față de voi. Dacă e cineva care greșește, nu-i țineți ranchiună. Generozitatea e lucrul cel mai minunat. Există această cunună, de care să aveți grijă. Nici să vă aplecați prea tare că vă cade de pe cap, nici să vă țineți prea fuduli că loviți pragul de sus al ușii și vă strică, Doamne fere'! Mare grijă cu această cunună pe care o aveți și care nu este eternă pentru că lucrul cel mai groaznic nu e că am pierdut buletinul, portofelul, trenul, ci că am pierdut harul.
citat clasic din Mircea Albulescu
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar în această clipă viața înflorește în tine. Bucură-te de ea și împărtășește-o cu alții. Pentru că prin această împărtășire, ea devine intensă. Prin această împărtășire ea devine vitală.
citat celebru din Osho
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia este un spațiu în care orice adevăr poate fi utopie și orice utopie poate deveni adevăr și realitate. Poezia poate fi un paralelism utopic, un paradis al neîmplinirilor împlinite utopic, într-un timp din afara timpului. Totuși, în această lume iluzorie, sentimentul este autentic și înălțat la cote extreme. Poezia este un sentiment nemuritor prin hiperbolizare.
aforism de Ionuț Caragea din Delir cu tremurături de gânduri (2013)
Adăugat de Ionuț Caragea

Comentează! | Votează! | Copiază!