Intuneric

E lungă noaptea, dar eu nu ştiu
Inspectez acum fantasmele agăţate în copaci
Pocnete surde şi reci au vibrat în mine aorta
Un lung fior... E doar poezie
E seara care aduce liniştea necesară
Pentru mine şi Ea,..., e liniştea care trebuie
Nu se poate, de ce apar maşini?
Nu există maşini, nu există blocuri
Nu există pietre, nu există nici bani
Există doar pomii şi păsările nopţii
Există doar spiritul verde al apei
Cu liane mieroase încolăcite de după gât
Eu ştiu, în această călătorie imaginară
Câte vietăţi sunt acolo unde nu-mi imaginez
Fiecare copac e un uriaş paşnic
Fiecare vuiet e un strigăt ancestral
Am găsit cheia, dar nu am voie să o ştiu
Esenţa e în spatele tuturor lucrurilor
Cel mai albastru tril de privighetoare
Cei mai strălucitori ochi de bufniţă veselă
Şi acolo, în pustietatea imaginii
Eu sunt mult prea bătrân ca să mai visez
Eu am riduri groase de trei centimetri
Şi o durere acută în zona pectorală
Zilele trec, dar eu nu trebuie să ştiu
Peste tot sunt doar spirale ruginite
Unele se desfac, altele alunecă-n pământ
Toate consignaţiile au fost inundate de viermi
Şi toate măturile de vrăjitoare au fost luate
La administraţie. Aiurea!
Puterea nopţii este mult mai mare...

poezie de Leonard Sandor
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu...

Pentru lume sunt doar o piesă
Pe această imensă masă de şah.
Un pion nevinovat amestecat
În planurile vieţii,
O frunză neînsemnată
În acest copac uriaş...
Dar poate, pentru cineva,
Sunt mai mult de atât.
Poate sunt răsăritul
Care îi aduce lumină în viaţă,
Sfidând puterea întunericului...
Sau poate doar un fior
Care îi tulbură noaptea somnul...
Nu ştiu cine sunt...
Sau poate nu vreau să ştiu
De frica a ceea ce s-ar putea sa aflu.

poezie de Elisa Mihaela Iordache
Adăugat de Marina Dinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colecţionarul de răni

poate că teama pe care o invoc
nici nu există
nici oamenii întorşi de la muncă
cu haina purtată pe umeri ca un semn
de ultimă suflare a trudei
nu există
decât
o moarte prin care văd înăuntru

nu ştiu dacă e bine sau rău
toate acestea îmi inflamează iubirea
şi tot ce-am avut...
până la urmă aş putea spune că
nu există nicio amintire
cu un copil în pantalon scurt
ci doar un bătrân colecţionar de răni
pe care şi Dumnezeu l-a uitat

nu mai ştiu niciun cuvânt care începe cu mine
ştiu însă un loc pe unde nu mai trece nimeni
singurătatea cotrobăie prin umbră şi
muşcă
puţin câte puţin
îmi fac loc în propria-mi rană şi aştept...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânduiala lui Dumnezeu...

De câteva zile cobor în
mine
doar seara
şi caut
un anume lucru
pe care poate că nici
nu l-am avut sau poate
l-am pus undeva
pentru a- mi aduce aminte de cel care am fost...

şi ce trist...

uneori nu mănânc
nu beau şi nici
nu mai vorbesc cu Dumnezeu
ştiu că dincolo de mine
e cimitirul în care
se odihneşte tata
plictisit şi el de-atâta aşteptare...
uneori trec pe lângă el
cu privirea în pământ
pentru că de ceva vreme
am uitat ca să-l întreb dacă
a mai vorbit cu mama
dusă şi ea cu nu prea mult timp
înainte de paşti

mi- e greu să-l învinovăţesc pe Dumnezeu pentru
toate astea
dar
sunt sigur că este complice cu timpul ce roade din mine
câte puţin în fiecare zi...

ştiu că aşa trebuie să fie
dar ce să- i spun copilului meu?

poezie de Teodor Dume (ianuarie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creatorul

Peste tot mă văd doar pe mine
Nu există om care să nu-mi semene
Şi nici măcar un animal
Care să nu geamă cu glasul meu
Pe unde calc pământul se despică
Iar morţii poartă chipul meu
Cerul şi pământul, după mine au fost făcute
Soarele, luna şi întreg universul
Mă urmăreşte cu mii de feţe ale mele...
Nu ştiu de unde şi până unde
Această stranie şi nebunească asemănare
Că doar sunt un simplu Dumnezeu

poezie de Iustinian Gr. Zegreanu
Adăugat de Iustinian Gr. Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I-am spus creaturii doritoare din mine

I-am spus creaturii doritoare din mine:
Ce este acest râu pe care vrei să-l traversezi?
Nu sunt în calea lui călători – şi nu există cale.
Vezi pe cineva mişcându-se în jur sau căutând adăpost?

Nu există râu – şi nici barcă – şi nici barcagiu.
La fel, nu există nici parâmă de remorcare şi nici edecar.
Nu există pământ, nici cer, nici timp, nici vad!

Nu există alt trup – şi nici minte!
Crezi că se află un loc unde sufletul va fi mai puţin însetat?
În această absenţă mare nu vei găsi nimic.

Deci, fii puternic, intră în propriul trup;
acolo vei găsi teren solid pentru picioarele tale.
Gândeşte-te la asta cu toată atenţia!
Nu pleca în alte locuri.

Kabir spune: Trebuie doar să renunţi la toate gândurile
care privesc lucrurile imaginare
şi să stai ferm în ceea ce eşti.

poezie de Kabir, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scut şi spadă

... nu există trecut, nu există trecut
doar memorie crudă
doar un spaţiu prezent în bucăţi desfăcut
de prezenţa mea nudă

nu există trecut, nu există trecut
doar un soi de samară
ce cândva am găsit, ce cândva am pierdut
cu tristeţe amară

nu există trecut, nu există trecut
numai clipe reale
ce mereu lapidar sunt plătite tribut
la nimicuri banale

nu există trecut, nu există trecut
doar abrupta cascadă
cea din care-am ieşit, cea în care căzut
mulţi ar vrea să mă vadă

nu există trecut, nu există trecut
doar ceva ce insistă
că în tot ce-am ales între lance şi scut
- viitorul persistă...

poezie de Iurie Osoianu (4 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că bărbatul şi femeia se simt mai apropiaţi dacă nu trăiesc împreună şi ştiu doar unul de celălalt că există şi, dacă există, îşi sunt recunoscători că există şi că ştiu unul de existenţa celuilalt. Şi tocmai acest lucru îi apropie pentru a fi fericiţi.

citat din Milan Kundera
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurile Înţelepciunii

Pentru ori de câte ori am pierdut,
Pentru ori de câte ori am dat-o-n bară,
Pentru ori de câte ori am spus "Îmi pare rău",
Pentru ori de câte ori n-am spus –

Pentru fiecare inimă care a suferit din pricina mea,
Pentru ori de câte ori n-am întors şi celălalt obraz,
Pentru fiecare om căruia i-am provocat pagube
Datorită faptelor sau vorbelor mele:

Nu, nu sunt un ratat.
Ştiu că nu sunt o cauză pierdută.
Unele lecţii se învaţă mai greu.
Acum am toate lucrurile puse-n ordine.

Regrete? Am multe.
Dacă mi-a fost uneori silă de mine? Mi s-a-întâmplat.
Am plecat de multe ori departe,
Încercând să mă apropii de ceva inedit.

Ştiu încotro mă-îndrept, ştiu şi calea.
Poate călătoria durează un pic prea mult,
Dar nu toate regresele sunt eşecuri,
Ci doar ocolişuri prin Pădurile Înţelepciunii.

poezie de Aaron Stone, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În mijlocul iernii

Draga mea, în mijlocul urii, am aflat că există acolo, în mine,
o iubire invincibilă.
În mijlocul lacrimilor, am am aflat că există acolo, în mine,
un zâmbet invincibil.
În mijlocul haosului, am am aflat că există acolo, în mine,
un calm invincibil.
Am realizat, cu toate acestea, că....

În mijlocul iernii am aflat că există acolo, în mine,
o vară invincibilă.
Şi asta mă face fericit.
Îmi spune că oricât de mult încearcă lumea
să mă îngenuncheze, există acolo, în mine,
ceva mai puternic –
ceva mai bun, care se împotriveşte.

poezie clasică de Albert Camus, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roxanne Ritchi: Te rog, nu face acest lucru! Ştiu că mai există un strop de bunătate în tine, Hal!
Titan: Eşti atât de naivă, Roxanne! Vezi bunătatea în tot, chiar şi acolo unde nu există. Trăieşti într-o lume a viselor. Nu există iepuraşul de Paşti, nu există Zâna Măseluţă şi nici regina Angliei. Aceasta este realitatea şi tu trebuie să te trezeşti!

replici din filmul artistic Megamind
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai există bine... Ma fille n'est plus pour toujours

Când nu te mai aud, n-aud nimic de tine,
Ecoul de pas fin, "Alooo... Ça va?" chaque jour
Şi, n-am speranţa trează că vei mai face un tur
Să te revăd, nu mai... Nu mai există bine.

Când ştiu că nu mai treci uitându-te de sine
Doar să aduci "bonheur" cu zâmbetul angelic,
Să bucuri omenirea cu sufletu-ţi feeric,
Nu mai am ce-aştepta... Nu mai există bine.

Când îmi răsună-n minte clinchete de râs fine
Şi întrebarea dragă "Comment ça va papa?",
Nici nu mai sunt întreg, doar un hidos ceva
Fără nimic uman... Nu mai există bine.

Când niciun miez de noapte nu mă întreb iar cine
Mă sună cu speranţa de ajutor deşartă
Să-i vin în ajutor, s-o descleştez din soartă
Şi n-am făcut nimic... Nu mai există bine.

Când îmi privesc lung braţe cu sângele în vine
Şi ştiu că rău departe peste-un ocean te-am dus
Şi ai rămas stingheră, un trup mignon de fus,
Fără să-ţi fiu un sprijin... Nu mai există bine.

Când sunt doar o cascadă de ropot, lacrimi fine,
De când nevrut mă scol şi până-n noaptea goală
Fără să ştiu că pot să-ţi mângâi cap în poală,
Nu pot să mai exist... Nu mai există bine.

Când m-ai avertizat cu "V-aţi pierdut de mine!"
La Radio-Vacanţa, doar la trei ani, pe plajă
Cu Pepsi-n palma fină şi mâna-n şold, o vrajă
Mă prinde, mă sfârşeşte... Nu mai există bine.

Simona mea, Ionela să ştii că tata vine,
O moarte să te caut, alături iar să-ţi fiu,
Că linişte s-a dus, aievea-s, nu sunt viu,
Un ambulant nebun... Nu mai există bine....

Mi-e un dor distrugător, sunt mort de drag de tine...........
18.05.2020
— cu Simona Radulescu.

rugăciune pentru copii de Daniel Aurelian Rădulescu din Clip'uri dinspre mine (18 mai 2020)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc

Te iubesc, în fiecare cuvânt pe care n-am apucat să ţi-l spun...
Pentru fiecare lacrimă născută de dorul tău,
Nu pot decât să te iubesc în gând, de departe,
Cu sufletul pe jumătate fericit, pe jumătate pierdut...
Te iubesc pentru că am uitat ce am fost înainte de a te iubi pe tine.
Te iubesc, chiar şi când nu ar trebui să te iubesc.
Te -am iubit şi nu voi înceta să te iubesc, dacă -mi vei şi permite.
Te iubesc şi mă bucur ca un copil de acadeaua lui primită în dar,
Ştiu, sunt naivul ce încă mai crede că există cineva pentru fiecare în lume...
Acel cineva de care doar moartea te va despărţi.
Dacă te iubesc nu înseamnă ca eu sunt acel romantic, cu suflet bun şi mare,
Ci pentru ca eşti tu cel mai bun lucru ce există şi a prins rădăcini ţn mine, femeie fără chip!
Te iubesc şi-mi este teamă că atunci când te voi găsi,
Voi fi prea... bătrân să te mai pot iubi...
Dar m-aş mulţumi decât cu şansa oferită,
Doar să te iau de mână şi să te plimb prin parcul sufletului meu
Să-ţi citesc toate poemele scrise în cinstea şi de dorul tău,
femeie minunată!

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Refugiu

Eu sunt refugiul tău.
Vino cu mâinile goale, descoperit,
fără bilet şi fără cuvinte.

După o lovitură a frigului,
caruselul celor o mie de maşini
care lunecă pe zăpadă,
după toate durerile
spitalelor care strălucesc,
doar.

Pentru a ajunge aproape de mine,
nu există scări în spirală,
nici coridoarele înguste şi lungi
şi nici măcar
un cod secret
ca să treci printr-o uşă
la alta
la alta -
trebuie doar să-ţi întorci capul şi să priveşti în sus,
mă vei găsi
în spaţiul deschis.

Mâna ta într-a mea,
pune-ţi fruntea
în valea pieptului meu
şi lasă să se odihnească toate gândurile.
Închide ochii, dacă vrei.
E destul să-ţi mişti degetul
pentru a declanşa un flux de lumină în sângele meu...
Auzi bătaia inimii mele?
E repetitiv, ştiu,
fiecare pulsaţie spune şi repetă
Te iubesc, te iubesc, te iubesc...

Când sărut palma mâinii tale,
îţi sărut întreaga viaţă,
tot ce ai cules
tot ce vei primi.
Pe harta palmei tale,
există o insulă.
Ea are un port adăpostit,
Are o plajă care aşteaptă
ca tu să te întinzi pe ea,
are o canapea de piatră
la capătul unei vechi faleze
care salută fiecare val
fiecare rafală rătăcită
fiecare nuanţă de lumină şi umbră
a soarelui care apune.
De-a lungul potecilor palmei tale
când vei obosi
sau când te vei sătura de toate
caută insula şi mă vei găsi.

Tu creşti, te răneşti şi înveţi,
visele uneori
prea mult pot apăsa pe aripi.
Sunt refugiul tău.
Indiferent dacă visezi sau nu,
odihneşte-ţi fruntea,
în valea pieptului meu,
şi dormi liniştită.

poezie de Antoine Cassar (2018), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există doar trei sporturi: luptele cu tauri, cursele de maşini şi alpinismul. Toate celelalte sunt doar jocuri!

citat celebru din Ernest Hemingway
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ochii fiinţei care te acceptă exact aşa cum eşti, se poate vedea un ocean infinit de iubire. Unde nu există pretenţie, nu există nici nevoie. Unde nu există nevoie, nu există nici condiţie. Unde nu există condiţie, există libertate. Şi doar în libertate poţi iubi cu adevărat tot ceea ce te înconjoară.

citat din Cătălin Manea
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deasupra tuturor lucrurilor există un timp, parte din mine

nu ştiu dacă sunt fericit sau trist

locuiesc printre anotimpuri şi
uneori desenez inimi
pe chipurile de pe icoane

de fiecare dată când se pleacă
aud ţipete văd noaptea
cum inundă încăperea
în care
te aşteptam
liniştea îmi mângâie fruntea
oprită între palme
ca un gând
mânjit de speranţe
printre şuviţele negre ale nopţii
stropii de ploaie zdrobiţi de asfalt
îmi desferecă singurătatea
câteva secunde mai târziu
privesc imaginar
prin ticăitul ceasului atârnat
pe albul din perete
aud strigăte
se plimbă de colo colo ca
o amintire lăsată de izbelişte

în jurul meu un gol
şi multă tristeţe

poate că doar eu voi locui
în lumea aceasta
în care
nu va mai fi niciun mâine...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Justine: Pământul e pervertit. Nu avem nici un motiv să suferim de pe urma lui.
Claire: Poftim?
Justine: Nimănui nu-i va lipsi.
Claire: Dar Leo unde va creşte?
Justine: Tot ce ştiu e că pământul e pervertit.
Claire: Poate că există viaţă în altă parte.
Justine: Nu există.
Claire: De unde ştii?
Justine: Ştiu anumite lucruri.
Claire: Sigur, întotdeauna ai crezut că ştii.
Justine: Ştiu că suntem singuri.
Claire: Nu ai de unde să ştii asta.
Justine: 678. Nimeni nu a ghicit numărul boabelor de fasole din bol.
Claire: Aşa e.
Justine: Dar eu ştiu: 678.
Claire: Da, poate. Dar ce dovedeşte asta?
Justine: Că ştiu anumite lucruri. Iar când spun că suntem singuri, aşa e. Viaţă există doar pe pământ, şi nu pentru multă vreme.

replici din filmul artistic Melancholia, scenariu de Lars von Trier (30 septembrie 2011)
Adăugat de Georgiana Mîndru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singură în sala întunecată

Singură în sala întunecată
Marele spectacol e doar pentru mine
Pe scenă sunt toate stelele lumii
Dar lumina lor nu mai vine.

A fost oprită de nu ştiu cine
Şi nu ştiu de ce şi nu ştiu până când
Şi în sala pustie în care stau
Se aud stelele plângând.

Nu ţipa, mi s-a spus, să nu faci panică
Lucrurile trebuie luate aşa cum sunt
Şi eu nu ţip si nu încerc să fug
Eu intru liniştită în pământ.

poezie de Ileana Mălăncioiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aluviuni pe suflet

am amintirile înghesuite-n imagini

cu fiecare atingere
te văd în format A4 şi
refuz să cred că trăirile
de peste noapte îmi
acoperă rana
ştiu doar că între tine şi Dumnezeu
există o complicitate care încearcă
să-mi transmită un mesaj
dincolo de toate acestea o
minciună decupată dintr-o umbră
îndărătnic
încearcă o altă rostire

nu implor şi nici nu sunt vinovat
singura nedumerire pe care o am
este gândul reîncărnat
într-o iubire eşuată
de fapt toate lucrurile
care mă impresionau cândva
au devenit iluzii şi
trebuie să mă recunosc
în momentul acela de noapte în care
m-am abandonat pentru cineva
care a căborât în mine

sufăr

aerul s-a rarefiat iar liniştea
din jur duhneşte a stârv uitat în soare

şi atât...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărţile nu există cu adevărat

cărţile nu există cu adevărat,
există doar nişte petale de gând
încrustate în lemnul copacilor,
care te răvăşesc
pe drumul rece
dinspre miazăzi spre miazănoapte,

cărţile nu există.
există doar nişte vise de flăcări,
nişte pagini de frunze
care se lasă scrise cu litere de bronz
cu o pană de vultur,

cărţile nu există,
sunt doar nişte plăsmuiri care răscolesc
pânzele unor corăbii încărcate cu comori,
scufundate
în adâncurile fiinţei
pe o mare sfâşiată de
dor,

cărţile nu există
de fapt,
există doar nişte fluturi cu aripi albe
care mângâie din când în când
izvoarele munţilor
şi lacrimile oamenilor,
în nopţi de mătase
şi cetină.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!