Drum prin anotimp

mi-am petrecut palma
prin mijlocul cuvintelor
prin sinagogi
ca sa-mi ascund impertinenta la adevar
si in treacat
ti-am atins obrazul
si am ospetit cu pacatul tau
intre murmurul si licoarea licorilor neprihanite
sub o coama de stea ranita apoi
am prelungit lumina si am rapit-o
tristetilor noastre
la nord de meridianul cu orizont

am tarat-o pe buza prapastiei
ce te nasti sub ochii mei in levitatie
ca o meditatie sustrasa impozitului pe carne
lucarne
in carne si palme ce cad ucise

sarutari ruginii

la tristete nu e bine sa te dai toamna
oricum
si tarziu iarna
tot va veni...

poezie de Şerban Moescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucurie

Ma bucur sa-mi umplu parul cu voi, frunze de toamna,
sa fug prin padurea nebuna, cazand si razand, si sa-mi zgarii
obrazul, in scoicile voastre scortoase... Ma bucur sa-mplant
in toamna roscata strigatul meu adanc, singuratic,
sub boltile pline de aer uscat, de fosnet de vant,
sa fug, sa cad si sa rad pe pamantul impodobit
de galbenul tau sarut cu o mie de buze, toamna!

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici macar o stea

Cat am dat tot as vreau sa dau
Cat am luat tot mai vreau sa iau
Sa inteleg lumea cum e ea
Si vreau sa ma apropiu de o stea

Viata e ca un cerc inchis
Pana acum nu l`am deschis
De trecut nu`mi pare rau
Si stau si fac tot ce vreau eu
Dar nici azi... N`am atins nici o stea

Cat as vrea sa pot sa alerg mereu
Drumul lung... oricat de greu...
Nu`mi pasa eu pot sa astept

Vreau sa am steaua mea
Vreau sa ajung la ea
Vreau sa o pot avea
Caci eu n`am atins nici o stea

Caii bat praful pe poteci
Eu nu vreau, nu vreau sa pleci
Ca licoarea prin mine sa treci
Sa stai sa faci tot ce`ti doresti
Si apoi sa atingem o stea

Cat as vrea sa pot sa alerg mereu
Drumul lung... Gandul bun din tot ce`i rau
Nu`mi pasa eu pot sa astept

Vreau sa fii steaua mea
Vreau sa ajungi la ea
Caci eu n`am atins nici o stea / bis

Sa nu`ti pese ce spun ei
Viata iti da chiar tot ce vrei
Daca ai stii poti sa si iei

Dar eu vreau... o vreau
Vreau... vreau sa am steaua mea
Vreau sa ajungi la ea
Vreau sa o pot avea
Caci eu n`am atins nici o stea
Vreau sa am steaua mea
O Doamne cat as vrea
Caci eu nu am atins nicï o stea

poezie clasică de Laura Stoica
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind

O,
colind
ochii tai si
ma ascund doar

colindator fara glas
inscriptionand acestei iubiri
lacrimi ale mele

si timpul ce se trece

poezie de Şerban Moescu
Adăugat de Daria Dumitras
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou de seara

era încântat să urmărească
din ochi
silueta ei sălbatică sfidând
înserarea

în urma ei persista
un tablou de lumină
împletit
cu liliac proaspăt

şi târziu, foarte târziu
în noapte,
se născu
în ecoul de carne, în şoapte...

poezie de Şerban Moescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

E prea târziu

e prea devreme să îţi spun adio
şi prea tarziu sa-ti spun ca te iubesc
scrisori ramase cu soapte ce nu-s spuse
scrisori cu ce-as fi vrut sa-ti povestesc.

e prea târziu sa te mai chem in noapte
sau inca sa te caut prin multimi
citind pe caldaram vreo urma dupa tine
e prea tarziu sa-ti scriu mi-e dor sa ma alinti.

ţi-aş cere sa-mi trimiti o telegrama
sau sa-mi raspunzi cand inca nu ti-am scris
sa stiu de-ti este dor, ti-as scrie pe lumina
sa ma citesti de cate ori iti sunt in vis.

ţi-aş spune sa ramai sau sa mai vii incoace
pe-acelasi colt de strada-ntamplator
să cred ca ne-ntalnim intaia oara
să-ţi scriu imaginar cu ochii ca mi-e dor.

e prea târziu, un ultim rand pe foaie
ce nu-l mai stiu, ti-as cere tu sa-l scrii
ţi-am spus adio poate prea devreme
în rândul care iti ceream să vii.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Saruta-mi durerea

Daca dimineata aceea ar pune capat tristetilor grele,
In acel loc parca uitat de lume, atat de dorit de noi doi,
Iubirea ta m-ar cuprinde, te-as imbratisa in visele mele,
Mi-ai saruta pleoapa stanga, am sta lipiti in pat amandoi.

Asteptand binecuvantarea divina a Domnului nostru Iisus,
Care ne-a eliberat prin sangele si trupul Lui de pacate,
Ne-am purifica sufletele doar prin lumina adevarului spus
Si ne-am binecuvanta sufletele daruindu-ne sarutari curate.

Ca o caprioara adapostita, asa as dormi, visand la un ideal,
Zona crepusculara ar ramane in rezilienta ei rosie si obscura
Intotdeauna osciland, compos mentis, intre virtual si real
Iubirea dintre noi si-ar forma, astfel, bine stiuta ei aura.

Sufletul tau mi-ar saruta durerea si as simti cum dispare,
Sentimentele tangibile s-ar transforma in fioruri rebele,
Ne-am trezi din lumea veche in noua lume de secunde sub soare,
Fiind innobilati de eternitatea noastra si existenta intre ele.

Fiorurile ar ramane in sufletele noastre pereche, ermetic inchise,
Si ne-ar transforma pe loc, dizolvand total toata tristetea noastra,
Si ne-am trezi cu adevarat, fiind constienti de ale noastre vise,
Si ne-am ruga pentru un viitor plin de fericire si speranta.

poezie de Marieta Măglaş
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maci

mi-am luat frica de gât şi am speriat-o
făceam mâncare pentru familia mea frumoasă
tot mai frumoasă
tot mai frumoasă da
în ciuda limbilor boeme şi a cârpacilor de zvonuri
am luat-o de gât şi s-a speriat de moarte
da, de moarte s-a speriat
şi de frică a intrat în tocătorul de carne
şi mie nu mi-a fost milă de frica mea
şi am dat-o la carne deşi putea avea salmonella
sau cancer sau altcevaaaaaa

apoi mi-am vopsit buzele cu roşu aprins
foarte aprins de urlau după mine ştii cum urlau
după mine toate genocidele toate
prozele şi toate altarele
şi nu mă durea nimic şi umblam liberă
printre aceste stări roşii ca buzele mele de femeie
care are cea mai frumoasă familie
şi nu ştie de frică şi nici frica n-o mai cunoaşte
pe ea atât de roşie ca o unitate inamică

în sfârşit! fricii îi era frică!
panica o trăgea de mânecă gândurile mele roşii
ieşeau din ea aşa cum razele intrau
prin lucarne
frica se obişnuise frica cerea visa mesteca
şi fuma carne
aproape devenise celebră
această frică a fricii mele şi nu-i mai păsa că n-o simt
se dădeau pe ea blănuri la schimb
aur epopei argint
se mânca la masa
celor mai frumoase familii din vechiul corint

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doare

E atata toamna in pom
S-atata durere in om,
Cafeaua mea adormita
Doare in toamna trezita

E atata iubire tarzie
S-atata rugina in vie,
Toamna pe sens interzis
Doare in tot ce ti-am zis!

E atata frunza pe drum
S-atata tristete acum,
Iubito cu ochii de frig
Ma doare, cum sa iti zic?

poezie de Amelia Florentina Glava
Adăugat de AMelia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e nichita

mi-e dor de vorbe coapte-n miez de iarna,
mi-e dor de jocul nostru de-a ispita
mi-e foame de cuvinte, dor de sunet
si-n sange, creier, nervi imi e nichita

mi-e prea devreme pentru-asa tacere
mi-e prea tarziu sa cresc la san clipita
mi-e cald, prea cald in iarna asta noua
la antipod; mi-e dor si mi-e nichita

nu-s eu, de data asta, cea tradata,
ca niciodata, nu sunt eu ranita,
mi-e dor nebun de verbe, de poeme
mi-e „rasu’-plansu’’ viu si mi-e nichita

pe urma ta de pasi imi pun sandaua
si tocul ei iti bate-n cuie cripta
in care te ingrop-o amintire
iar eu raman sa-mi fie doar nichita

alerg prin versul lui cu lumanarea
sa descifrez la fumul ei sanscrita
iubirilor de el ciudat cantate
caci, in sfarsit, mi-e dor si mi-e nichita…

poezie de Loredana Tudor Tomescu
Adăugat de Andrada Iosifan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta raiului împarte lumina

Anotimpul meu preferat este iarna
în care m-am îndrăgostit de tine.

Ninge cu respiraţii grave,
tăcută şi febrilă fruntea ta
poartă coronarele mele.

Gurile strivesc extazul în piele
devastat, pulsul, dat pe din două
are gust de carne însiropată.

La capătul privirilor neclintite
poarta Raiului împarte lumina.
Arhanghelii ne-au botezat
iubire,

Iarna se trăieşte frumos.
Dumnezeu face concesii
după chipul şi asemănarea lui.

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

E tarziu si se numara anii...

Si norii se cern azi de vise,
E toamna, se numara castanii,
Felinare sant inca aprinse
E tarziu si se numara anii.

Si frunzele cer alinare,
E vantul ce le poarta departe,
E toamna ce le mistuie si care
De verde si trunchi le desparte.

Foi cad si e cerul in flacari,
Si o boare te cutremura-n suflet,
De departe se intorc azi corabii
Si incet se aude un zumzet.

Ne strange azi vantul de-afara,
E toamna si se numara bobocii,
Sant pasii un ropot pe seara,
Si vantul ne-mpresoara, patrunde in suflet,
se tine de sotii.

Si frunze formeaza buchet de mireasa,
Castanii si plopii, si tei si stejar,
Si-n spate se-ntinde o ceata prea deasa,
E vantul ce-anunta: E toamna iar!

O ploaie ce cade marunta din ceruri
Ne spala picurii ce curg pe obraji,
Pe cer nu mai sant pasari in stoluri,
Stejari si castani sant ai toamnei paji.

Soare, octombrie, plimbari tarzii
Pe plaje pierdute de spumoase valuri
Sarutari aprinse-n parcuri ruginii,
Declaratii romantice semnate pe maluri.

Nori desi, picuri mici peste gene plapande,
Noiembrie rece-n petale rozalii,
Si ochii inchisi si maini tremurande
Si candele-arzande prin parcuri pustii.

Soapte razbat, prin vant razbat soapte,
Si noaptea scruteaza, se-afunda in cer,
Si-i miez de noapte si-s corzi acordate,
Si mireasma iubirii strabat toamna cu zel.

E toamna-devreme sau vara-tarzie,
In par am struguri copti si mere diademe,
E boare in aer si puf de papadie,
Mi-e asternutul petale moi de crizanteme.

E perna o barca cu vise
Printre ploi iar numeri castanii,
E tarziu, felinare sant stinse,
Printre gene iar se numara anii.

Si nori ce se cern
Peste `naltii castani,
Frunze se-astern
Covor peste ani!

poezie de Adriana Buzoianu
Adăugat de Monalisa Secu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vizita

o toamna lunga se arata
prin geamul spart de
vantul furios
tu Doamne azi imi intri in casa
si ma privesti prietenos
nu-s Doamne vrednica
de tine
si vizita se face intre ruine
mi-e sufletul ca un castel surpat
prin care toamna a umblat
smulgand din frunze
ravasind
izbind in usa
tropaind
eu doar pe tine azi te vreau
din prag de toamna Doamne
sa te iau
sa te primesc in inima deschisa
in care toamna a intins
covor de frunze ruginii
stiam ca o sa vii
stiam ca o sa vii.

poezie de Stela Cioban
Adăugat de Stela Cioban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta raiului împarte lumina

Anotimpul meu preferat este iarna
în care m-am îndrăgostit de tine.

Ninge cu respiraţii grave,
tăcută şi febrilă fruntea ta
poartă coronarele mele.

Gurile strivesc extazul în piele
devastat, pulsul, dat pe din două
are gust de carne însiropată.

La capătul privirilor neclintite
poarta Raiului împarte lumina.
Arhanghelii ne-au botezat
iubire,

Iarna se trăieşte frumos.
Dumnezeu face concesii
după chipul şi asemănarea lui.

Iolanda Şerban

citat din Iolanda Şerban
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creşterea ei

Pe mâinile mele crescuseră stâlpi
de telegraf prin care circulau
ochii tăi. Pe spatele meu
escaladau gândurile tale
alpiniste.
Un colos
îmi creştea din buza de jos
un colos în luptă cu aerul.
Pe umerii mei trei stele
începeau să răstoarne
un epolet
dintr-un buchet
de carne...

poezie de Alin Gheorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reclamă la un magazin care comercializează carne şi preparate din carne, vânzătoarea fiind o tânără atrăgătoare

Pentru cine-i amator
Şi îmi place-un pic şi mie,
Am produse de-abator
Şi mai am şi... carne vie!

epigramă de Liviu Sergiu Manolache din Flori de mătrăgună (2003)
Adăugat de Liviu Sergiu Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

toamna isi strange la
piept
frunzele moarte cu
lacrimi de mama
eu numar amintirile
pana adorm
rezemata de mine
ca de peretele alb
sub coaja caruia cresc
cuvintele
se nasc lacrimi intre
pleoapele norilor
pasarea zboara desenand
roti pe cer
intemnitata intre vise ruginii
toamna ma strabate.

poezie de Stela Cioban
Adăugat de Stela Cioban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, poemul meu

Tu, poemul meu, îmi creşti sub piele
şi îmi cânţi în fiecare dimineaţă
la ora când Dumnezeu
trece prin ochii mei desculţ...
Îmi beau cafeaua cu tine
până la ultima înghiţitură,
apoi, îmi iei inima în palme
şi eu îti sărut buzele,
simţind cum sângele îmi musteşte-n cuvinte
ca rugăciunea în călugări,
îmi trezeşti teii de sub tâmple
într-un râs limpede de copil
şi mă înveţi cum să dansez pe apele
din care îngerii culeg luna.

Tu, poemul meu,
mă înfiori la fiecare foşnet prin carne,
iar de când timpul nu-şi mai trece coasa
prin iarba ta înaltă
nu mai dezbrac rochia de mireasă,
în care mă descompun în păsări.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătoarea albă

îmi plâng genunchii-o
doină călătoare
de muşc din plânsul
verii-n plină iarnă
şi-mi intră-n
carne-o ultimă ninsoare
când Dumnezeu decide
să mă cearnă

din lumi închise
traversând adâncuri
mă-ntorc la mine
printr-o-nrâurire
trec cu pofidă
umerii prin smârcuri
şi-mi curăţ
nuferii de clevetire

în carne flori de gheaţă
mi se-mplântă
prin coaste-s prinse
taine dureroase
subit lavinele
se iau la trântă
zobind
mitomaniile-oneroase

din coapse-n gleznă-o
apă curgătoare
pe trupu-mi salcie
de ierni legată
stă prinsă de
odgoane-n adăstare
cât minţile-mi sunt
aripi de fregată

în iarna mea
nu-i nici un pic de tină
plec amândoi
genunchi-n palma ta
înşirui vise-n izuri
de verbină
o călătoare albă-n
ierni de catifea

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor de toamna

Ma plimb prin toamna pe aleile-n rugina,
Si frunze frante plang sub pasii mei desculti,
Zambeste printre nori timida-o raza de lumina,
Iar vantul printre ramuri canta-ncet, de vrei s-asculti.

Ma plimb prin toamna sub stropii de ploaie,
La brat cu gandurile mele, pe carari, tarziu
Sunt fericit, si-mi curg pe-obraz lacrimi siroaie,
La amintirea c-am fost rob si-acum sunt fiu.

Ma plimb prin toamna coplesit de Har,
Si ma prostern si eu ca frunzele, cuprins de dor,
Inghenunchiat ma-nchin sub aripile vechiului stejar,
Cu ochii-nchisi, visand la cer, ma pomenesc ca zbor.

poezie de Marius Alexandru din Zboruri Sfinte (22 septembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şevalet de toamnă

Prin ruguri ruginii
de frunze
cu ochii'n palmele
răscoapte
am strâns metafore
pictate
din miezul roadelor
de muze.

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!