Dialog de iarna

Fereastra e-o poemă de plumb si de scântei,
Orasul adoarme troienit.
Mult mai târziu de miezul noptii sunt orele trecute...
În haosul vietii nici noi nu ne-am găsit...
O, vino, cel putin, acum, prin fortele necunoscute;
-- Să viu?
-- Oh! mi-i frică...
-- Vezi!
-- Hai!
-- Am venit;
-- Unde?
-- Lângă tine;
-- Plâng...
-- Plâng...
-- Taci...
-- Hai...
-- Hai;
-- În infinit...
-- În infinit;
-- Cântă...
-- Vis;
-- Da...
-- Nu.
-- Nu...
-- Minus;
-- Minus...
-- Plus;
-- Plus...
-- Armonie.
-- Armonie...
-- Când?
-- Când...
-- Poate;
-- Poate...
-- Of!

Fereastra e-o poemă de plumb, si de scântei.
O zi de promoroacă în cameră pătrunde...
Sirenele de muncă vibrează, plângător;
Orasul e-un ghetar de fum, de clopotei,
Si de fior...
-- Unde... Unde?!

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

In Memoriam "Bacovia"

E ploaie, e viscol
şi singură sunt
în nări simt şi acum
miros de pământ
Bacovia iar
îmi şopteşte-un cuvânt
să scriu în memoria-i
doar un cânt
îmi amintesc de el
când e vânt
îmi amintesc de el
şi când plâng
zâmbesc amar,
cu lacrimi
vrând, nevrând
unde eşti tu poet
cu suflet plăpând
cuvintele tale
încă mai plâng
şi mai strigă versuri
ce-ai scris suspinând...

"Dormeau adânc sicriele de plumb
Si flori de plumb şi funerar veşmânt..."

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plumb

Dormeau adânc sicriele de plumb,
Şi flori de plumb şi funerar vestmânt -
Stam singur în cavou... şi era vânt...
Şi scârţâiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, şi-am început să-l strig -
Stam singur lângă mort... şi era frig...
Şi-i atârnau aripile de plumb.

poezie celebră de George Bacovia din Plumb (1916)
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la minus la plus infinit

Mi-ai spus: Gândeşte pozitiv!
Era o noapte prea geroasă
Iar termometrul, negativ
Nu m-a lăsat să ies din casă.

C-aş fi plecat să caut semne
Cu plus, până la infinit
Cum căutam odată lemne
Prin codrul bocnă rătăcit

Sau m-aş fi dus prin cimitir
Unde sunt numai semne bune
Plusuri adică ; Mă şi mir
Cine mai ştie să le-adune

Ca mine, căci m-am apucat
Să fac această adunare
Dar nu în cimitir, ci-n pat –
Mi-a dat o sumă foarte mare.
Iubito, sunt un om bogat
Şi pozitiv în abordare:
Fac multe semne "plus" în pat
Când am un "minus" la sculare!

poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (27 ianuarie 2010)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

In agonii necunoscute

azi am fost la scoala
dar scoala nu a fost la mine,
nici ea, nici eu, nici Dumnezeu,
azi am fost la crasma fara nume,
la crasma fara numele tau scris pe
toate mesele la care ar fi trebuit
sa stam vreodata impreuna
si fara sa ne cunoastem,
fara sa ne trimitem la origini
sau in agonii pe care
jumatate daca nu mai mult
din planeta aceasta nici nu le cunosc.

azi am fost pe lumea ailalta,
lumea fara tine in calendar,
calendarul fara tine si fara caesar,
azi am fost pe stadionul unde
inca se joaca meciul vietii noastre,
totul fair-play, fara blaturi,
fara capete in cosul plin
cu bunatati dumnezeiesti,
fara picioare in ghips si
stele verzi pe cer.

azi am fost in toata romania,
pe harta cu maro si verde,
orasul tau era suprapus cu al meu,
orasul meu nu mai era nicaieri,
dar visele,... visele vor ramane intotdeauna
ca si circul la margini de oras,
ca si oficiul postal,
ca si statuia lui eminescu in parc,
ca si radio alfa
si ceilalti colegi de presa.

poezie de Florin Deroxas
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi plâng

Să plâng... destinul meu pierdut?
Să plâng... uitarea ce mă doare?
Ascund cuvântul început
Şi plâng... ce rost oare mai are.

Să plâng... când totul s-ar sfârşi?
Să plâng... când inima îmi bate?
N-am crezut... credeam că-s împlinit...
Şi plâng... când alţii-mi râd în spate.

Să plâng... e starea mea umană,
Să plâng... e-un fenomen uitat.
Eu... n-am ales rasa umană,
Şi plâng... de zestrea ce mi-au dat.

Să plâng... mi-e totul împotrivă,
Să plâng... sunt cereri mai de preţ.
Eu... caut steaua mea divină,
Şi plâng... când totu-i un dispreţ.

Să plâng... curat şi fără teamă?
Să plâng... când ochii-mi s-au umflat?
Dar cine se chinuie... mă cheamă
Şi plâng... că tot ce-am scris nu am semnat.

Să plâng... mă regăsesc în vise,
Să plâng... că-s vise destrămate?
Mă simt străin pe lângă tine
Şi plâng... că timpul ne desparte.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia este zborul în infinit unde se întâlnesc gândurile poeţilor şi unde spiritul se mişca in armonie cu memoria universului.

Aneta Timplaru Horghidan în Perchè tu mi dici: poeta? (februarie 2014)
Adăugat de Aneta Timplaru Horghidan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia este zborul în infinit unde se întâlnesc gândurile Poeţilor şi unde Spiritul se mişcă în armonie cu memoria Universului.

Aneta Timplaru Horghidan în antologia de versuri Perche tu mi dici: Poeta? (februarie 2014)
Adăugat de Yani
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mister

Clavirile plâng în oraş
Pe-o vreme de toamnă pustie...
Şi plopii plâng tot în oraş,
Şi-n totul e-o grea agonie.

Par casele triste castele...
Amorul, aici, a murit
Şi poate că plâng la clavire
Fecioare cu păr despletit...

Trec singur... şi tare mi-e teamă...
Şi, unde mă aflu, nu ştiu –
Vai, plopii detună oraşul...
Clavirile plâng în pustiu...

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde eşti acum

unde eşti acum când am nevoie de tine
şi cerul s-a prăvălit peste mine ca un opac tavan
când florile-au murit
căci ochii mei scurşi de lumină
n-au mai zărit petalele-n culoare
când păsările aripi n-au ca să mai zboare
şi în abisuri cad
unde eşti acum când coşmarul mă bântuie
şi ceasul orele îngheaţă pe un ruginit cadran
în noaptea venită parcă din iad

de ce nimeni nu m-aude
când inima mi-e plină de un gol nemăsurat
unde eşti când am nevoie de tine
si te strig neîncetat... neîncetat...
chiar de-mi sunt rugile surde

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plâng

nu voi acum să plâng
de ce să plâng
când nu ajung
decât să gem
de ce să gem
mai bine bem
un strop de cucută
pentru viaţa asta murdară şi mută
de ce să plâng
când ştiu unde ajung
mi-e sufletul un rug aprins
sau poate azi s-a stins
de lacrimile ce s-au scurs
de ce trăiesc
când totul e pustiu şi şters
sunt obosit de atâta mers
mers steril, mers inutil
e mers în gol
gunoi, puroi, nămol
deci pot să plec
aici, e viaţă fără rost

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt în vânt

Plopul de la fereastra mea
N-are pe ceruri nici o stea
Cu toate că se uită-n sus
A răsărit sau a fost pus?

Nu ştiu, dar cred c-a răsărit
Chiar de la minus infinit
Şi-acuma tinde către plus
L-ai întrebat sau el ţi-a spus?

Nu ştie încă de cuvânt
Sau ştie, dar e prea grăbit,
Că dacă tinzi la infinit
N-ai timp de vorbe spuse-n vânt.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra tinereţii

Se-ascunde după val şi după şoapte,
Umbra fierbinte-a tineretii mele,
Păstrată în parfum de micşunele
Şi în argintul stelelor de noapte

Firavă şi gingaşă... ca o floare,
Nu m-a pierdut vâltorilor, nici ceţii,
O cântă în metafore... poeţii,
Risipitori de vise... pe cărare

Pare un vis de primăvară tristă,
Cu iarba şi cu mugurii... mijind,
Când dinspre veşnicie mă cuprind
Tăcerile ascunse... în batistă.

Şi-a încercat norocul, oare unde?
În fluture, în dor, în asfinţit
Un orizont... la minus infinit
Care în suflete, mereu, pătrunde.

Acelaşi eu, pornind spre înainte,
Cu siguranţa umbrei, drept atu,
Ce nu a spus şi nu va spune, nu,
Când depărtarea curge în cuvinte.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între azi şi demult

te ascult cel mai mult când tu taci şi exişti
când mai crezi c-am rămas doi copaci pesimişti
tu trăieşti cel mai mult în prezentul ocult
şi mă cauţi mereu între azi şi demult

pe aceleaşi alei sunt un biet menestrel
sunt o salvă de tun într-o piele de miel
nu mai sunt ca un om nici copac nu mai sunt
sunt un tropot de cal cu potcoave de vânt

te iubesc mai acut când prin ploi te dezbraci
şi te-mbraci cu finalul câmpiei de maci
nu mai ştiu nici ce eşti nu mai pot nici să mint
cât de mult te-am urât cât de mult te-am iubit

sunt o brumă de toamnă pe-o frunză de crin
m-ai rugat să te mângâi pe coapse puţin
şi prin umbra înalt-a pădurii de tei
suntem trupuri de foc şi ne pasc nişte lei

nu mai sunt ca un om şi nici cal nu mai sunt
sunt un dangăt de clopot căzut pe pământ
sunt o toacă de lut care bate tacit
dinspre minus nimic înspre plus infinit

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pânze pe catarg

când inima în piept se zbate larg
şi soarele pe cer e umbră lungă
ridic a tale pânze pe catarg
ca nici un vânt să nu ne mai ajungă

şi să plutim în doi prin mari adânci
şi hăul universurilor noastre
acolo unde nu-s gheţari şi stânci
şi unde plâng doar florile albastre...

să ancorăm în porturi de granit
în nopţi cu claritate carnivoră
şi iar să ne iubim la infinit
şi valuri albe spumege la proră...

poezie de Iurie Osoianu (26 februarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visele unui visător sunt infinite, un visător visează şi aspiră neîncetat la infinit şi absolut. Universul este infinit, alfabetul limbii române are 31 de litere. Plus şi minus formează cercul infinit. Lipsa limitărilor şi limitelor pe care ţi le impui, te duc cu un pas mai aproape de infinit. Arta exprimă infinitul.

aforism de Cînepă Ştefan din Dumnezeu este lumina conştiinţei noastre, Reflecţii Maxime Axiome IX
Adăugat de cinepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum ne merităm

Acum putem să ne,, iubim", nu ne-a mai rămas nimic de împărţit,
Nici ani, nici clipe, nici ură, nici iubire şi nici... viaţă!
Şi nici nu e târziu, când aveam totul, părea prea devreme,
Acum nu mai avem ce poseda, nu mai poţi să-mi aduci nicio acuză,
Acum nu mă mai poţi acuza de prea multă posesivitate,
Acum a mai rămas prea puţin din... Noi, nici anotimpul nu ne mai vrea,
Acum ne bate toamna-'n tâmple, nu mai avem nevoie de... sărutări în noapte,
Acum ne cântă moartea-'n şoapte, degeaba încercăm să ne auzim,
Acum ne e strigătul prea departe, în curând se face noapte,
Acum iertarea pare venită prea târziu, nu ne mai e folositoare,
Acum... chiar şi speranţa se lasă ucisă printre strofe şi cuvinte,
Acum nici amintirea nu ne mai leagă sufletele şi aşa stinghere,
Acum putem să rătăcim la infinit, nu ne-am iubit când trebuia,
Acum degeaba lăcrimăm, lacrimile sunt prea seci, nu-şi mai au rostul,
Acum se-'ntorc timpurile să ne amintească de viaţa fără Noi,
Acum nici o ploaie nu va curăţa ura ce ne-am împărţit-o-'n suflet,
Acum poate să fie o secetă de nesfârşit, o merităm deplin!

Acum ne merităm...

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino, Isuse

Strig către Tine, Preasfinte
Strig din ţărâna umila
Ruga se-nalţă fierbinte
Doamne, Isuse, ai milă.
Stau lângă puiul ce moare
Strig hohotind cu suspine
Vino, Isuse, mă doare
Vino, ai milă de mine.

Tu vino cu oastea călare
Pe nouri de foc şi lumină
Din capăt în altul de zare
Pământul şi cerul se-nchină.

Plâng în neştire, Isuse
Plânge şi dorul din mine
Ţie-Ţi sunt toate supuse
Du-mă, Isuse la Tine.

Plâng, iarăşi plâng, plâng întruna,
Plâng pentru toţi, pentru mine
Plâng că mă bate furtuna
Du-mă, Isuse la Tine.

Să fie şi-n cer sărbătoare
Să cânte pământul şi firea
Nimic ce-i din Tine nu moare
O, Doamne, dă-mi azi mântuirea...

Vino, Isuse, la mine
Ziua se duce, e seară
Plâng despărţită de Tine
Vino, iubeşte-mă iar.

Doamne-s aicea străină,
Doamne, Te caut pe Tine
Vino pe nori de lumina
Ia-mă Isuse la Tine...

poezie de Adriana Cristea (22 mai 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vreau

Nu mai vreau din viaţa asta nici măcar o clipă!
Nici un glas să-l mai aud, Eu mă duc, mă duc!
Şi nu ştiu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinţilor milă, nici versurilor rimă!

Dumnezeilor absenţi nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum să-mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!

Nu mai cer nopţilor somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau să-mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ţi mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!

Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas şi nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!

Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici paşi rătăciţi în lume fără Tine,
Când te caut în nu ştiu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!

Nu mai vreau aşteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise

Vremea toarce a mele vise,
De pe caierul vieţii,
Împletind doruri aprinse,
În razele dimineţii.

Pe un fus ea le adună,
Poate-o ţese-un câmp cu flori,
Unde viaţa e mai bună
Şi zâmbeşti adeseori.

Unde dragostea-i stăpână,
Vântu-i dulce adiere,
Ce în soaptă vrea să-ţi spună
"Te iubesc"... ca mângâiere.

Şi mai ţese un izvor,
Ce în râu cu apă rece,
Pe a florilor covor,
Cu sclipiri de argint va trece.

Lângă el un tei în floare,
Unde seara când e lună,
"El" şi "ea" cu-o sărutare,
Vin ca dragostea să-şi spună.

Din căldura dragostei,
Aprind licurici... o mie,
Umplând câmpul cu scântei,
Într-o dulce armonie.

Pe cer... un covor de stele,
Pe pământ... unul cu flori,
Aştea-s visurile mele,
Pace,... dragoste,... culori.

poezie de Vasile Lihăt
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino

Vino sa mai spunem despre arte
Si sa ne iubim conspirativ,
In manej de substantive moarte
Vino sa te cert fara motiv.

Vino unde cad dictionare
Si lirismu-i biciul de jocheu,
Vino unde verbul insusi moare,
Vino sa tacem in grajdul meu.

Vino sa te simti neputincioasa
Cand un hat de maini am sa-ti innod,
Vino, vino sa ne facem casa
In adverb de loc cu adverb de mod.

Vino unde mor incet gramatici
Si intregul timp e-un dezacord,
Cand absurzii agramati, apatici
Mor si ei, predicativ, decord.

Vino unde inima te cere
Si cuvinte mor cu gatul frant,
Vino in tinutul de tacere
Ca un ultim si iertat cuvant.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!