Oare asa e sa mori?

Ochiul meu e orb si mâna mea amorfa
Urechea mea e surda si limba mea uscata
Iar narile încremenite.

Stau sub un copac foarte înalt
privindu-l de la poale catre vârf:
Firul de iarba îmi strapunge timpanul
Frunze mi se încolacesc pe deget
Flori rosii îmi navalesc în papile
Fructe rotunde mi se rostogolesc sub pleoape
Si-n fiecare nara îmi izbucneste o samânta.
Sunt rând pe rând samânta si fruct
si flori si frunza si tulpina:
Durerea prefacerii din om în planta
(Oare asa e sa mori?)
Picura peste mine ca lacrima ploii, divina,
Rostogolita din vârf de copac
Sau mai din înalt
Pâna la mine jos, la radacina.

poezie de Marina Samoilă
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

O fată

Mi-a intrat un copac în mâini,
Seva a urcat în membre,
Copacul a crescut în pieptul meu –
Aplecate,
Ramurile ies din mine ca nişte braţe.

Exişti, copac;
Exişti, muşchi verde;
Existaţi, viorele cu vântul deasupra voastră.
Eşti un copil – înalt, înalt –
Şi toate acestea pentru lume-s o aiureală.

poezie de Ezra Pound, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acest copac

Coboară şi dormi în acest copac, în acest copac.
Împinge pământul înapoi în acest copac, în acest copac.
Scoate pământul în acest copac, în acest copac.
Schimbă întunericul în acest copac, în acest copac.
Reconstruieşte picioarele în acest copac, în acest copac.
Elimină reziduurile în acest copac, în acest copac.
Taie lumina în acest copac, în acest copac.
Umple orbitele în acest copac, în acest copac.
Scrie, scrie tu fiinţă vie în acest copac.

poezie de Jacques Roubaud, traducere de Doina-Maria Tudor
Adăugat de Doina Maria Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aspiraţie

Am încercat
să nu fiu ce sunt
ca să fiu ce sunt.
Am ţintit
mai sus
şi mai departe.
Mai departe
şi mai sus,
ca un vârf singur
şi visător de munte.
Am încercat
să fiu pe rând
nimic,
natură,
sublim.
Să fii şi să nu fii
aceasta e fericirea
trăirii spre înalt.

poezie de Vintilă Nicu (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbetul tău

Am sapat adanc la radacina unui copac tanar,
si ti-am ascuns acolo zambetul,
Am vrut sa-l pastrez doar pentru mine,
departe de lumea trista si rea,
Dar l-am regasit peste ani si ani,
in mii de frunze aurii,
ce-mi zambeau discret prin razele de soare.
Am inteles atunci ca lumea e mai frumoasa
datorita zambetului tau.
O frunza mi-a atins buzele si doua zambete
s-au contopit pe veci cu padurea.

poezie de Marius Alexandru (22 octombrie 2020)
Adăugat de Marius Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vrei...

Dacă vrei s-ajungi în braţele mele
Suie-te pe cel mai înalt vârf de munte,
În Kilimandjaro!
N-ai să mă vezi pe mine la început,
Eu am să fiu ascuns în stânci şi spaime.
Încrede-te-n abisul care ţi se-ntinde!
Crede-n stâncile care te vor ucide!
Aruncă-te!
Lasă-te zdrobită!
Fără să întrebi nimic,
Fără să speri nimic.
Şi atunci,
Prăbuşită,
Din cel mai înalt vârf de munte,
Din Kilimandjaro,
Te vei trezi zâmbind în braţele mele...

poezie clasică de Teodor Mazilu din Cântece de alchimist (1972)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uşoară, primăvara

Mă trezeşti în zori
ca să aduni cu mine
roua de pe iarbă
Îmi mângâi pe pleoape
mugurii de vise
Îmi aduci în palmă
aripi de izvor
Mă răstorni apoi
peste albastrul cast de cer
Iar eu mă daruiesc de tot
fără regrete
fără ezitări...
Uşoară
În fiecare primăvară.

poezie de Marina Samoilă
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu ne ia in brate si plange

Dumnezeu ne ia in brate si plange
piatra. infipta in piatra, o cruce de lemn.
pe cruce, un om de carne si sange
pe cer, ochiul domnului, semn.

piatra – copac – om,
mineral – vegetal – animal,
treime imbratisata dumnezeieste.
inaltime – unduire – val,
duh al creatiei celeste.
tarie – armonie – dragoste,
daruri ale fiului pentru fiecare in parte:
piatra – copac – om,
mineral – vegetal – animal.
tocire – vestejire – moarte,
stigmatele dumnezeirii pentru pacate.
incremenire – incremanire – incremenire,
soarta – soarta – soarta,
colb – colb – … nu colb:
intoarcere la vegetal sau mineral –
cruce de lemn sau de piatra.

spre cer, colbul inaripat lumina o stinge,
pe cer, ochiul domnului ne iarta pentru toate,
in cer, dumnezeu ne ia in brate si plange
cu lacrimi ce mangaie atom cu atom:
mineral – vegetal – animal,
piatra – copac – om.

poezie de Marina Samoilă
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul cu flori sărate

A prins rădăcini al meu sărut
Ce se înfig până în inima ta
De pe umărul tău drept
Din sărutul meu, un copac s-a-nălţat

Ca-ntr-o târzie desprimăvărare
Un copac cu ramuri de sare
Şi flori sărate pe umărul tău a-nflorit

Tu eşti bărbatul acel,
Care poartă şi duce cu el
Copacul-sărat pe umărul său,

Din al meu sărut, crescut,
Pe umărul tău drept sădit,
Cu lacrima mea udat

Ca o tăcută stalagmită
Ce creşte mereu din lacrima mea,
Pe umărul tău mereu va-nălţa
Iar tu-i vei căra, sărata povară.

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vârfu cu dor

Atâtea amintiri ce mă-nconjoară,
cu vechi iubiri sosite seara-n zbor,
un nevăzut şi magic Vârf cu Dor
îmi readuc pe strune de ghitară.
Un Vârf cu Dor pe chipurile voastre,
femei iubite adesea-ntâmplător,
rămase-apoi în taina unui dor
ivit din miezul zărilor albastre.
V-aştept şi-acum, în fiecare seară,
din Vârf de Dor să coborâţi aş vrea,
să vă sărut în prag, de veţi intra,
când frigul vă alungă de afară.

Eu vă primesc în cameră oricând,
să vă cuprind ţinându-vă în braţe,
să mângâi trupul vostru, tremurând,
când vrea de gâtul meu să se-agaţe.
Veniţi pe rând, când dorul vă doboară,
să vă iubesc, cum o făceam cândva,
nici-una însă-n taină să nu-mi ceară
în locul amintirilor să stea!...
La miezul noapţii toate să plecaţi
spre Vârf de Dor cu brazii care plâng
de Mal Cu Flori, Fieni sau Adunaţi,
de Buciumeni, de Deal Frumos şi Crâng

poezie de Corneliu Neagu (29 decembrie 2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vârfu Cu Dor

Atâtea amintiri ce mă-nconjoară,
cu vechi iubiri sosite seara-n zbor,
un nevăzut şi magic Vârf cu Dor
îmi readuc pe strune de ghitară.
Un Vârf cu Dor pe chipurile voastre,
femei iubite adesea-ntâmplător,
rămase-apoi în taina unui dor
ivit din miezul zărilor albastre.
V-aştept şi-acum, în fiecare seară,
din Vârf de Dor să coborâţi aş vrea,
să vă sărut în prag, de veţi intra,
când frigul vă alungă de afară.

Eu vă primesc în cameră oricând,
să vă cuprind ţinându-vă în braţe,
să mângâi trupul vostru, tremurând,
când vrea de gâtul meu să se-agaţe.
Veniţi pe rând, când dorul vă doboară,
să vă iubesc, cum o făceam cândva,
nici-una însă-n taină să nu-mi ceară
în locul amintirilor să stea!...
La miezul noapţii toate să plecaţi
spre Vârf de Dor cu brazii care plâng
de Mal Cu Flori, Fieni sau Adunaţi,
de Buciumeni, de Deal Frumos şi Crâng.

poezie de Corneliu Neagu din Fata Morgana, Ed. ePublishers, Bucureşti, 1016
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă de soare

Şi altor vremi ai fost sortită -
Copac al frunzelor ce tac
Şi fericirea o imită.

Sămânţă din esenţe vii
Şi ceruri pure, risipind,
Ai vrut să te întorci spre zi,
Iar azi, copac, te vezi murind...

Porunca de a-ţi ispăşi
Pedeapsa ta de flori şi frunze
Ce-ngălbenesc în toamne, ştii,
Orice copac trăind o duse.

De astăzi, aşteptarea ta
E doar o rană care doare.
Pe trupu-ţi plin de cicatrici,
Sunt doar o lacrimă de soare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel leneş

Ca un paşă stau în vârf de pat
Plini de griji să nu fac vreun efort
Zăvorât în mine ca-ntr-un fort
De când îl ştiu, asediat

Să nu credeţi c-am ajuns bogat
Şi-mi aduce renta vreun aport
Ca un paşă stau în vârf de pat
Plini de griji să nu fac vreun efort

Toată viaţa mea am suportat
Lucruri care nu le mai suport
Hotărât de astăzi să mă bat
Numai pentru propriul confort,
Ca un paşă stau în vârf de pat...

rondel de Ion Untaru din Fântâna în care se văd sufletele (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori

pe fereastra deschisa
a intrat primavara
a dat buzna in inima mea
aruncand cu flori peste noi
un soare rosu se revarsa
pe cer
cu buze rosii ne saruta
pe obraji
ochii tai sunt doua flori
caprui
deschise in inima mea
a venit primavara
aruncand cu flori peste noi.

poezie de Stela Cioban
Adăugat de Stela Cioban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să te uit

(Oare de ce inima plânge când e rănită de vorbe?)

De ce să-mi supăr inima
că ai uitat de mine,
Pot oare norii să-i adun
şi să-i arunc în mare?

Când vorbele ce mi le spui
sunt ca săgeţi în soare,
Se fac în ghem ce le păstrez
lumina când dispare.

Mă ceartă oare Dumnezeu
că ştiu ce e durerea,
Sau îngerii sunt sub blestem
că gândul meu e teama?

Nu ştiu de-am să te pot uita
sau ce va fi şi mâine
Ajunge zilei soarta sa,
necazului durerea.

Şi fiecare gând al meu
e un porumbel ce zboară
În vârf de munte, am să urc
să uit de dragoste amară!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimbare absurdă

cum ai putut să-mi spui că nu mai sunt acelaşi,
când tu m-ai inventat din propria-mi cenuşă,
cum poţi spune asta când nici chiar tu
nu mai poţi deosebi trupurile noastre
de trilul păsărilor
în atmosferă?

cum poţi spune că m-am schimbat,
când de fapt s-a schimbat
ora exactă,

şi oamenii
şi norii
şi faptele
şi zidurile,

ai uitat când făceam copii din flori,
din priviri,
din flăcări,
pe câmpuri de maci,
pe frunze de nuc,
când beam licori de neant
din pumnii tăi fierbinţi?

ai uitat când îţi făuream
din crengi şi suspine
şi cocori
un copac înalt să mă aştepţi
într-o tăcere absurdă,
într-o absenţă de mine,
cu umerii goi de cuvinte
să mă strigi dintr-o depărtare
de la începutul lumilor?

ai uitat când te reinventai
cu mine
în turnul alb
de fildeş,
din cioburi arse de lut,
din aripi însângerate,
din vânt,
din săruturi?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copaci [Trees]

Nu cred că voi vedea în veac
Poem frumos ca un copac.

Copac ce suge înţelept
Din pământescul dulce piept;

Copac spre Dumnezeu privind,
Cu ramurile proslăvind;

Copac purtând vara uşor,
Prin frunze, cuiburi de prihor;

Pe care cade şi zăpadă
Şi picături de ploi grămadă.

Poemele de proşti se fac,
Doar Dumnezeu face-un copac.

poezie de Joyce Kilmer, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al cincilea anotimp

Vreau să mă bucur de al cincilea anotimp
A crescut în mine din poeme
Şi-a făcut un cuib în inima mea
Din fiecare vers aşternut pe hârtie.

Îmi vine să alerg tot timpul prin iarbă
Desculţă să mângâi cuişoarele verzi
Cu tălpile să alin durerea din frunze
Căzute în iarba înlăcrimată de moartea lor.

Vreau să împart la lume din mine
Toate ninsorile de flori şi de frunze
Toate ploile cu pietre şi pene divine
Rupte din norii şi păsările Raiului ascuns.

Vreau să mă bucur de al cincilea anotimp
Ce are un picior de Toamnă în sânge
Iar celălalt este în gheată de Iarnă cuminte
Cu paşii rari prin sângele piciorului cald.

Rând pe rând mă apasă sub ei bucuroşi
În timp ce ochii sunt cercetaţi de o Vară
Cu razele Soarelui din foc şi mirări
Ce se sting rând pe rând în buzele Primăverii.

Vreau să vă bucuraţi şi voi cu mine
De această nuntă a anotimpurilor nesfârşită
De patru doamne ce nu mi-au ajuns
Să-mi bucure sufletul până la atingerea stelelor.

Îmi vine să cânt de bucurie şi reuşită
De toate versurile ce mi-au născut un prunc
Un al cincilea copilaş ce mă urcă la Lună
Cu starea lui schimbătoare cât căscatul de somn.

E tare ciudat dar lipicios cum e mierea
Se lasă în vene şi pulsează răcoros şi duios
Apoi te înfierbântă şi-ţi dă inspiraţie să scrii
Până cântă cocoşul pe zăpada căzută în Toamnă.

Ador acest al cincilea anotimp încurcat
Cu un ochi primăvăratic şi unul de vară
Cu un picior copt şi unul îngheţat de-o Iarnă
Ce mă calcă pe suflet şi versuri.... de-mi vine să râd!!!

Iubesc al cincilea anotimp
Botezat de mine, Curcubeul Pământului
Născut din metafore şi cele patru anotimpuri
El răsare şi-apune în mine cu ploi, Soare, şi ninsori
cu cozi de porumbei în orice moment.

poezie de Adelina Cojocaru (6 noiembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl meu, a fost pentru mine cel mai mare copac cu flori de pe pământ.

Camelia Opriţa (2019)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl meu rămâne pentru mine cel mai mare copac cu flori de pe pământ.

aforism de Camelia Opriţa (6 septembrie 2020)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucuria şi durerea, prosperitatea şi restriştea, dobândirea şi pierderea, moartea şi viaţa dau, rând pe rând, peste fiecare; de aceea cel înţelept să nu se bucure şi să nu se întristeze.

în Mahabharata
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!