Bacovișteană...

Nu văd ca să mai zboare-un gând
Spre locuințele lacustre,
Dar pe Bacovia îl văd bând
Din tihna care stă să mustre...
Îl văd cu ochii plini de plumb
Purtându-și suflul pe alei,
De-un violet cu-n iz de scrumb
După iubitul său condei...

Mă-ntreb cu un contrast de Christ,
Față de el, cu ce-s mai trist?...

poezie de (3 aprilie 2017)
Adăugat de Vasile ZamolxeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Citate similare

George Bacovia

Lacustră

De-atâtea nopți aud plouând,
Aud materia plângând...
Sunt singur, și mă duce un gând
Spre locuințele lacustre.

Și parcă dorm pe scânduri ude,
În spate mă izbește-un val -
Tresar prin somn și mi se pare
Că n-am tras podul de la mal.

Un gol istoric se întinde,
Pe-aceleași vremuri mă găsesc...
Și simt cum de atâta ploaie
Piloții grei se prăbușesc.

De-atâtea nopți aud plouând,
Tot tresărind, tot așteptând...
Sunt singur, și mă duce-un gând
Spre locuințele lacustre.

poezie celebră de
Adăugat de Ion BogdanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton trist

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Mai multe înregistrări în
Audioteca Citatepedia
înregistrare audio
Recită: George Bacovia
în alte limbiSunt disponibile și textele în engleză și spaniolă.
cumpărăturiCartea "Alean. Lecturi scolare" de George Bacovia este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.
Vasile Larco

Cu gândul la George Bacovia

Dup-atâta plumb și ceață
Să se-arate soarele,
Iar noi toți acei de față
Să golim paharele.

Cele cu venin, ce-s pline,
Să se verse,- ajungă-n hău,
Vină clipele senine
Înspre toți cei din Bacău.

Spre locuitorii lumii
Care-s bravi, de bună seamă,
Pe ceilalți, te rog, adu-mi-i
Să le spun e epigramă!

Punem pe amar sechestru,
Stea în temniță închis,
De Bacovia, maestru,
Să ne amintim și-n vis.

Pomenit în veci să fie
Cel ce-a scris în cenușiu,
Presărând culoare vie
Peste veșnicu-i sicriu!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Bacovia

Din urmă

Poezie, poezie...
Galben, plumb, violet...
Si strada goală...
Ori asteptări târzii,
Si parcuri înghetate...
Poet, si solitar...
Glaben, plumb, violet.
Odaia goală...
Si nopti târzii...
Îndoiliat parfum
Si secular...
Pe vesnicie....

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
Alexandru Macedonski

Poetului Bacovia, după ce a citit în cenaclu poezia Plumb

Poete scump, pe frunte
Porți frunzele de laur,
Căci singur, până astăzi,
Din plumb făcut-ai aur.

epigramă de
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Excelsior" de Alexandru Macedonski este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.39- 6.99 lei.

Doar toamna...

Din parcul cu castani și tei
Doar amintirea a rămas
De când eram noi mititei
Și am ajuns mari pas cu pas...

Și-acum e-același parc, nu zic...
În plus cu câțiva copăcei,
Ba cu-n nepot, ba cu-n bunic
Ce se perindă pe alei!...

Doar toamna trece-al vieții fus
Prin stropi de amintire?!
Doar toamna pare un apus,
Sezon de preasfințire!...

poezie de (29 octombrie 2016)
Adăugat de Vasile ZamolxeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Să mă vezi și tu...

Printre sute de catarge și prin miile de vâsle,
Printre vânturile toate ce bat felurite pâsle,
Am privit fețe și fețe într-un amalgam de schițe,
Colorate după vreme, joase sau înalte spițe;

Toate sunt la fel vezi bine, doar prin gând se mai încurcă,
Măști, simboluri și versete, astea ce-s mai dau de furcă,
Fără-a căuta anume, ochii mi se-opriră-n dată,
Mintea dusă fără țintă, inima fără să bată,
Toate fac o legatură și se sfătuiesc în pripă,
Bând din vinul fericirii și fumând a clipei pipă,
La un semn făcu tăcere și îngână mulțumite,
Ochii, inima și mintea: "-Suntem toate-ndrăgostite!"...

Înțeleg de ce din fețe numai una e cu vină,
Tu ești cea cu vino-ncoace și cu nume de divină,
Tu m-ai fermecat o dată și mă farmeci în neștire...
Cum te văd eu, cam tânjesc, să mă vezi și tu... iubire!

poezie de (17 octombrie 2016)
Adăugat de Vasile ZamolxeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Alt gând... la rând

Curând, curând, foarte curând,
Am să-mi pictez pe cer un gând,
Cu-n peletic ce-i înmuiat
În sufletu-mi viu nuanțat...

Un gând frumos de pace plin,
Cu-aripi de foc și-un ochi divin,
Menit doar pentru-a revăsrsa
Iubirea în splendoarea sa!...

Același gând, într-un târziu,
Va face-apel să mă rescriu,
Dar nu pe cer ci pe pâmânt
Purtând un alt și nou veșmânt.

poezie de (21 decembrie 2018)
Adăugat de Vasile ZamolxeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
Dana Ene

Cântec bacovian

amurgul cade violet din bolți
iar mâna toamnei, parcă descărnată,
stă sprijinită-n parul unei porți:
"mai naște-te, Bacovia, o dată! "

calcâiul crapă-n mersu-i ca de plumb.
asfaltul nopții-l trage-un car pe roată.
în lac se pierde luna, ca un bumb:
" mai naște-te, Bacovia, o dată! "

doar umbra pietrei lângă albe flori
adăpostește-o ultimă agată.
coboară cerul pe pământ în zori:
"mai naște-te, Bacovia, o dată! "

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georgeta Radu

Dor trist

Trece... încet... zi după zi...
Mi-e dorul trist de tine...
De-ai învăța a-l auzi,
ai alerga spre mine...

Stau sus, pe munți îndurerați,
și am stâncile martori
că-n coaja brazilor furați
se-ascund demonii tartori.

Rânjesc, și fac vrăji după vrăji,
și-mi tulbură seninul,
și-mi pun la poartă cerberi- străji
ce-mi toarnă-n ochi veninul.

De ceasul vieții se feresc,
când întâlnesc IUBIRE.
Foc scuipă, se schimonosesc.
(IUBIREA-i MÂNTUIRE).

Și chiar de îmi e dorul trist,
toți demonii înfrâng.
Mă-nchin, rugându-mă la Christ...
și-adorm cu tine-n gând...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Bacovia

Plumb

Dormeau adânc sicriele de plumb,
Și flori de plumb și funerar vestmânt -
Stam singur în cavou... și era vânt...
Și scârțâiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, și-am început să-l strig -
Stam singur lângă mort... și era frig...
Și-i atârnau aripile de plumb.

poezie celebră de din Plumb (1916)
Adăugat de Doina BumbuțSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiEste disponibil și textul în spaniolă.
George Bacovia

Amurg violet

Amurg de toamnă violet...
Doi plopi, în fund, apar în siluete
- Apostoli în odăjdii violete -
Orașul e tot violet.

Amurg de toamnă violet...
Pe drum e-o lume leneșă, cochetă;
Mulțimea toată pare violetă,
Orașul tot e violet.

Amurg de toamnă violet...
Din turn, pe câmp, văd voievozi cu plete;
Străbunii trec în pâlcuri violete,
Orașul tot e violet.

poezie celebră de
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
Mai multe înregistrări în
Audioteca Citatepedia
înregistrare audio
Recită: George Bacovia
Mihaela Banu

Puterea mea stă în condei

Afară-i noapte și-i târziu;
Îmi iau condeiul, vreau să scriu,
Dar gândurile mi se-abat
Pe firu-n patru despicat.
N-am liniște, nici somn nu nu am,
Lipită stau de-un colț de geam,
Scrutez în noaptea lungă, grea,-
Poate în zori te-aduce ea.
Târziu, pun mâna pe condei
Tot iscodind veun nou temei.
Vorbele-mi vin cu greu și pier,
Îmi arunc ochii către cer
Și-o muză mă sărută blând,
Trimițând gânduri după gând
Și nu-mi mai pasă nici de zei,
Puterea mea stă în condei!
Când vorbele se năpustesc
Le iau la rând, le iscodesc,
Într-un catren le-adun, în snop,
Chiar de vreun vers rămâne șchiop.
Și-adun catren după catren
În manuscrisul meu peren,
Cântând iubirea-n poezii,
Din asfințit în zori de zi.

poezie de din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Bacovia

Gri

Plâns de cobe pe la geamuri se opri,
Și pe lume plumb de iarnă s-a lăsat;
"I-auzi corbii!" - mi-am zis singur... și-am oftat;
Iar în zarea grea de plumb
Ninge gri.

Ca și zarea, gândul meu se înnegri...
Și de lume tot mai singur, mai barbar, -
Trist, cu-o pană mătur vatra, solitar...
Iar în zarea grea de plumb
Ninge gri.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
George Bacovia

Monosilab de toamna

Toamna sună-n geam frunze de metal,
Vânt.

În tăcerea grea, gând și animal
Frânt.

În odaie, trist sună lemnul mut:
Poc.

Umbre împrejur într-un gol, tăcut,
Loc.

În van peste foi, singur, un condei
Frec.

Lampa plânge… anii tăi, anii mei
Trec.

Să mă las pe pat, ochii să-i închid,
Pot.

În curând, încet va cădea în vid
Tot.

O, va fi cândva altfel natural,
Bis.

Toamna sună-n geam frunze de metal,
Vis.

poezie celebră de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton trist

Distribuie

Pe prispa timpului

Pe prispa timpului stau eu,
Un gând îngândurat mereu,
Din când în când, când mai doresc,
Mă mai ridic și mai pândesc,
Pândesc cuprins de-o teamă-n vânt
La primul gest, primul cuvânt,
La prima undă de amor
Și până se sfârșeste-n dor...

Culcuș din valuri de vise
Mi-aștern pe clipe ucise,
M-apuc de lucru-n catrene
Florilor mele obscene,
Nu dau, nici nu iau, doar mă lupt
Cu-n nor ce din mine e rupt,
Și-aștept cu nădejde-un trofeu
Pe prispa timpului... ce-s eu!

poezie de (23 iunie 2019)
Adăugat de Vasile ZamolxeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Colindreț

Iarăși e sfârșit de an,
Se da bice altui nou
Și să nu treacă în van
Am un plugușor cadou!

Aho, aho, de pe cerdac
Pentru cei cu suflet dac
Și dăcițelor frumoase
Ce-s de vatră drăgăstoase:
Să aveți potcoava-n poartă
Ca norocu să dea-n soartă,
Cu vâsc aninat la grindă
Ca belșugul să vă prindă,
Cu Zamolxe după gât
Să vă ție de urât,
Cu brățări și cu inele
Să vă apere de rele,
Lapte, vin, să curgă râu,
Mirul steie-n poale-n brâu,
Pungulița-n cingătoare
Gologanii să dea-n floare,
La ferestre busuioc,
Sănătate la cojoc,
Cu odoare sub beteală
Și în suflet drăgosteală,
Strălucirea să vă crească,
Tihna să vă urmărească,
Și-am să vă mai ur de leac
La anu și peste un veac!

poezie de (28 decembrie 2018)
Adăugat de Vasile ZamolxeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Suicid...

Un gând temător dintr-o mie
Purcede spre pași de stafie...

distih de (2 septembrie 2016)
Adăugat de Vasile ZamolxeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Păreri...

Materia mă ține-n loc,
Atâta pot, doar să invoc,
În amintiri ce am lăsat
Plăceri ce-odată-au căpătat
La suflet foc...
Un colț de stei, un vârf de ac,
Mă-nțeapă iar și iarași zac,
Fără să știu, fără să vreau,
Într-o capelă ce o beau
Cu-n dram de mac...
Hotar de lemn închis în lut
Hotar de vis pe un sărut,
Încărunțit în Eul meu,
Păreri ce-s fără Dumnezeu
Le-mpart tăcut...

poezie de (16 septembrie 2004)
Adăugat de Vasile ZamolxeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Nuante de verde

Ochii ei verzi, plini de stralucire, sunt raza de lumina pe chipu-ti trist
Ochii ei verzi, la nesfarsit sa-i privesti
Ochii ei verzi, plini de taina si mister
Iti vor voRbi cu soapte inocente
Ochii ei verzi, sunt ca si-o oglinda pentru el
... si, ce poate fi mai frumos decat chipul lui, reflectat in ochii ei verzi?!

poezie de
Adăugat de Raluca Alexandra PasăreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

De referendum

Aștept jumatea-n calea mea,
Să o iubesc, să - i fiu fidel,
Dar de mă voi culca cu ea
Vreau să nu mă trezesc cu-n el!

epigramă de
Adăugat de Vasile ZamolxeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook