
Cu penele altuia te poți împodobi, dar nu poți zbura. Acest lucru nu-l prea știu oamenii, dar îl știu păsările.
citat celebru din Lucian Blaga
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Aviz plagiatorului (după un aforism al lui Lucian Blaga)
Cu operele plagiate,
Ca și cu penele furate:
Te poți împodobi, mișele,
Dar n-o să poți zbura cu ele!
epigramă de George Budoi din Plagiere și plagiatori, după Lucian Blaga (15 ianuarie 2014)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Luci...
Lucian: Ah, Lia... Scuză-mă, te-am lăsat singură cu ai mei; sper că nu sunt prea cicălitori.
Lia: Nu, deloc; sunt foarte drăguți, dar... Văd că ești cam ocupat și am să înțeleg dacă nu mă poți conduce până acasă, dar aș vrea să plec; nu mai pot întârzia.
Lucian: Poftim?! Nu, cum să pleci singură?! Ți-am spus că o să te conduc până acasă, deci exact așa se va întâmpla. Am să te rog doar să mai aștepți; nu durează mult, mai am doar puțin de lucru aici. Știu că părinții tăi te așteaptă, dar sper să nu fie prea îngrijorați dacă o să mai întârzii nițeluș.
Lia: Nu, nu sunt îngrijorați; ei mă știu în siguranță, cu body-guarzii aceia.
Lucian: Body-guarzii; aceia de care te-am scăpat în seara asta... Lasă, că și cu mine ești în siguranță.
Lia: Nu mă-ndoiesc de acest lucru, dar...
Lucian: Te rog, așteaptă-mă numai puțin, dincolo; doar nu sunt chiar atât de îngrozitori ai mei, încât să vrei să pleci de acolo.
Lia: Ah, nu... Bine, am să te mai aștept puțin.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

To Kuny: Să reluăm, deci... Ești de acord cu mine că are acest drept, de a se plimba oricând, cu oricine, nu doar cu tine și că nu este obligată să-ți raporteze ție ce face în timpul ei liber, sau să-ți dea explicații referitoare la aceste lucruri?
Lucian: Da, domnule. Așa este. Aveți dreptate.
To Kuny: Bun. Până aici ne-am înțeles. Mai departe... Ar fi cazul să pricepi că nu trebuie să te deranjeze faptul că ea se plimbă și cu altcineva, nu doar cu tine.
Lucian: Desigur. Înțeleg perfect asta. Dar mă deranjează, enorm!
To Kuny: N-ar trebui, sau chiar dacă te deranjează, nu dovedi acest lucru, păstrează pentru tine ceea ce simți, prefăte că totul e-n ordine, pentru că altfel dai de bănuit.
Lucian: Dar nu pot pretinde că totul ar fi în ordine! Nu mă pot preface!
To Kuny: Păi, ar trebui să poți, pentru că altfel, acest comportament al tău, aduce a gelozie. Începi să pari gelos, băiete și nu cred că e bine. Nu e bine deloc!
Lucian: Uff... Dar... Nu doar par gelos! La naiba! Chiar sunt gelos! Foarte gelos! Gelozia mă roade cumplit, mă chinuie, nu-mi dă pace... Fierb... Clocotesc... Simt că explodez și alta nu!
To Kuny: Și cum îi poți explica ei acest lucru? Ce-i poți spune? Cum îți poți justifica acest comportament? Cum va interpreta ea reacția ta? Ce va crede?
Lucian: Nu știu.
To Kuny: Păi, vezi, nu te-ai gândit la consecințe.
Lucian: Nu, nu m-am gândit. Deloc! La nimic! La naiba! Nu mai pot gândi logic... Îmi pierd raționamentul, totul; complet...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă poți...
Dacă poți gândi, de ce să nu gândești?
Dacă poți spera, de ce să nu speri?
Dacă poți visa, de ce să nu visezi?
Dacă poți împlini, de ce să nu împlinești?
Dacă poți munci, de ce să nu muncești?
Dacă poți iubi, de ce să nu iubești?
Dacă poți cânta, de ce să nu cânți?
Dacă poți vedea, de ce să nu privești?
Dacă poți auzi, de ce să nu răspunzi?
Dacă poți alerga, de ce să nu faci sport?
Dacă poți zbura, de ce să nu te înalți?
Dacă te poți bucura, de ce să nu zâmbești?
Dacă poți să ajuți, de ce să nu solidarizezi?
Dacă poți fi sănătos, de ce să te neglijezi?
Dacă poți fi respectos, de ce să nu respecți?
Dacă poți fi curajos, de ce să nu îndrăznești?
Dacă poți să înveți, de ce să nu studiezi?
Dacă poți să lupți, de ce să nu câștigi?
Dacă poți să cunoști, de ce să nu cercetezi?
Dacă poți fi perfect, de ce să nu împlinești toate acestea?
poezie de Dumitru Delcă (august 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vrei să vezi foarte clar un lucru, nu-l lumina prea tare, nu-i lua de pe față toate umbrele.
citat celebru din Lucian Blaga
Adăugat de Fumed

Comentează! | Votează! | Copiază!
Șahul este treizeci-patruzeci la sută psihologie. Nu poți avea parte de acest lucru atunci când joci cu un calculator. Nu-l poți induce în eroare.
citat din Judit Polgar
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ceea ce observi, vine și pleacă. Îți e clar că nu poți fi acestea? Dacă tu ai fi acest lucru ce vine și pleacă, când acest lucru pleacă, ai pleca și tu cu el, însă tu ești încă aici, martor la plecarea acestui lucru. Deci, nu poți fi acest lucru.
Mooji în Cel mai mare miracol
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Mda, sigur; ai dreptate... Nu trebuia să accept de la bun început, trebuia să fi refuzat.
Sonya: Însă de moment ce tot ai acceptat, nu poți da înapoi, trebuie să-ți faci datoria care îți revine, în calitate de comandant al misiunii, datorie pe care ai neglijat-o în ultima vreme.
Lucian: Poftim?! Greșești! Îmi fac datoria, așa cum știu.
Sonya: Nu-i adevărat! De la un timp, nu-ți faci deloc datoria, în nici un fel. De ce te-ai separat de colegii tăi, de ce i-ai lăsat singuri?
Lucian: Nu mă-ntreba! Nu cred că te interesează. Nu-i treaba ta.
Sonya: Ba este și treaba mea; mă interesează ceea ce ți se întâmplă, pentru că-ți sunt prietenă. Ți-am spus că știu ce s-a petrecut între voi. Știu din ce cauză s-a produs această separare. Știu cine și ce ți-a spus, dar asta nu explică deloc comportamentul tău, nu-ți justifică purtarea.
Lucian: Sonya, te rog încă o dată, renunță la acest subiect!
Sonya: Sigur, lașule... Dar nu renunț deloc. Să văd, ce o să faci?
Lucian: Nu știu ce voi face, dar laș nu sunt, să știi!
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu știu de ce
Nu știu de ce viața, nu ține mai mult,
Nu știu de ce ața, repede s-a rupt.
Nu știu de ce visul, de-a trăi mai mult,
Invocă Paradisul, ce nu l-am văzut.
Nu știu de ce iubirea, prea repede dispare,
de ce omenirea, dușmănie are.
Nu știu de ce iubirea, apare doar în doi,
Nu știu de ce menirea, prea scurtă-i pentru noi.
Nu știu de ce teama, de lumea neștiută,
Atunci când trecem vama, toți oamenii o uită.
Nu știu de ce, dar cred, că pot trăi de două ori.
În destinul meu mai cred, că pot muri de multe ori.
poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Fox Mulder: Poți să crezi ce vrei, Scully, dar nu îmi poți ascunde adevărul, pentru că dacă o faci, atunci lucrezi împotriva mea... și a ta. Știu de ce îți e frică. Și eu mă tem de același lucru.
replică din filmul serial Dosarele X
Adăugat de Diana Frone, MTTLC

Comentează! | Votează! | Copiază!

Poți zbura pe aripile altuia, dar nu cu ele.
citat celebru din Nicolae Iorga
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.

Comentează! | Votează! | Copiază!

Poți dori ceva așa de chinuitor și de tare, încât, îndeplinindu-ți-se, nu te mai bucuri: te-a costat prea mult suflet.
citat celebru din Lucian Blaga
Adăugat de Veselin Corina Maria

Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte
când realitatea se retrage
și când răsar stelele
vin din toate ungherele
visele
sufletul se zbănțuie
fără opreliști
în jocuri copilărești
poți fi vânt care stârnește valuri
apoi le călărești
și le domolești
poți vorbi cu algele
învățând de la ele
dansurile verzi
poți elibera multicolorele zmeie
tăindu-le sforile
poți zbura cu păsările
fără să-ți pese că nu ai aripi
poți dărâma cu o suflare
castelele de nisip
și le poți reclădi mai frumoase
apoi poți lega luna la ochi
cu o eșafră de spumă albă
invitând-o să intre la bal
și câte și mai câte poți face
doar până răsar zorii
izbind în poarta realității...
poezie de Argentina Stanciu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Mda... Nu pot să spun decât că voi încerca, dar nu-ți promit nimic. Tot ceea ce-ți pot spune sigur e că mi-ai trezit curiozitatea în privința existenței jurnalului Liei și poate că din această cauză mă voi întoarce printre colegii mei; poate-ți voi urma sfatul, pentu că vreau să aflu cât mai multe despre acest presupus jurnal...
Sonya: Nu presupus, sigur are unul, jurnalul există; l-am văzut. Nu te-aș minți în privința asta. N-aș avea nici un interes, nu crezi?
Lucian: Nu știu ce să mai cred și ce nu. Aș vrea să fiu sigur, să mă conving, să am certitudinea că ar fi așa.
Sonya: Dar poți face acest lucru, ți-am spus cum.
Lucian: Am reținut; și-ți mulțumesc pentru sfat.
Sonya: Nu trebuie să-mi mulțumești, Lucian. A fost plăcerea mea.
Lucian: Ciudată plăcere...
Sonya: De asta-ți sunt prietenă, să te ajut. Prietenii se ajută între ei, chiar și pe Terra, nu-i așa?
Lucian: Sigur că se ajută.
Sonya: Asta încerc și eu acum, să te ajut, deși e atât de greu acest lucru...
Lucian: Mersi pentru intenție. E frumos din partea ta, deși modalitatea de a mă ajuta e cam dură.
Sonya: Dură sau nu, ar trebui să-ți convină.
Lucian: N-am spus că nu mi-ar conveni...
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Poate aveți dreptate. Voi încerca să...
To Kuny: Nu poate; sigur am dreptate! Și nu încerca doar! Fă așa cum ți-am spus!
Lucian: Nu știu dacă voi reuși...
To Kuny: Sigur vei reuși, comandante! Mai ales tu, un băiat isteț. Poți, dacă vrei. Nu există "nu știu" sau "nu pot", ci doar "nu vreau". Dar asta e cu totul altceva.
Lucian: Așa-i, aveți dreptate. Și dom' director m-a avertizat clar, cu seriozitate, înainte de plecarea în misiune, că, fiind comandantul, nu trebuie să mă las pradă sentimentelor, că trebuie să le țin sub control, că nu-mi pot lăsa judecata întunecată de asemenea gânduri și că va fi foarte, foarte dificil.
To Kuny: Inteligent acest domn director.
Lucian: Desigur, foarte.
To Kuny: Și ținea cu adevărat la tine.
Lucian: Într-adevăr, ținea. Mă considera preferatul dumnealui... Uneori acest lucru mă stânjenea, dar, orice aș fi spus, în sinea mea eram mândru de faptul că acest domn mă considera într-un fel, nu doar elevul dumnealui preferat, ci chiar un prieten adevărat, cum deseori mi-a dovedit. Și întotdeauna mă sfătuia numai de bine în momentele mai dificile, îmi era alături, necondiționat.
To Kuny: Îți lipsește acest domn?
Lucian: Recunosc, uneori, da, chiar îmi lipsește, destul de mult. Sfaturile dumnealui, faptul că-l știam mereu dispus să mă ajute, un punct de sprijin pe care mă bazam în caz de nevoie... Singur e prea dificil. Uneori cedez presiunii.
To Kuny: Dacă-mi permiți, comandante, m-aș oferi eu să-i țin locul acestui distins domn, atât cât s-ar putea...
Lucian: Poftim?!
To Kuny: Ai auzit bine, comandante! Dacă dorești, mă poți considera prietenul tău, sprijinul de care uneori ai nevoie, când te simți depășit de situație; eu mă ofer voluntar... Cred că oricând îți pot da un sfat util.
Lucian: Desigur, domnule. Mi-ar prinde bine, într-adevăr.
To Kuny: Atunci, ne-am înțeles. Așa rămâne, comandante! Voi fi prietenul tău, în momentele mai dificile și nu numai, așa cum acel domn director îți era pe Terra.
Lucian: Păi... Nu știu ce să zic. Mă surprinde, dar, sincer, vă mulțumesc, domnule.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a te trezi e nevoie să înțelegi povestea vieții tale. Ce evenimente te-au ajutat să fii ceea ce ești astăzi? Odată ce ai definit acele puncte cruciale din viața ta, încearcă să vezi ce lecții ai învățat din fiecare și cum le poți folosi pentru a câștiga acest joc numit viață. Acest lucru te va ajuta de asemenea să afli când ai descoperit punctele tale forte și cum le poți folosi pentru a evolua. Un alt lucru important care te va ajuta în acest proces este feedback-ul pe care îl vei primi de la oamenii apropiați ce îți pot oferi o percepție obiectivă a lucrurilor pe care le faci bine și cele pe care le poți îmbunătăți.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

To Kuny: Dar, băiete, gândește, gândește logic! Ce dacă se plimba cu tânărul Kelso prin parc? Atâta timp cât nu i-ai spus că o iubești, nu poți avea nici o pretenție asupra ei. E liberă să facă orice dorește; nu ți-e nici măcar prietenă, ci doar colegă. Nu uita acest amănunt!
Lucian: Așa e, aveți dreptate. Știu foarte bine asta, dar...
To Kuny: Gelozia... Gelozia nu-i bună la nimic, băiete, nu-ți este de nici un folos! Ar trebui să știi acest lucru, doar ești un băiat isteț! În ceea ce-l privește pe Sid Kelso, nu-l privi ca pe un rival, pentru că nu ai motive! El ține mult la tine, la prietenia ta!
Lucian: Știu... Mă scuzați, vă rog! Am să încerc să nu mă mai gândesc la ei.
To Kuny: Nu asta este cea mai bună soluție; să nu te gândești la ei! La care "ei"?! În primul rând, nu există nici un "ei", nu face această greșeală! Există poate doar în mintea ta, întunecată acum de gelozie... Domnișoara consilier s-a plimbat doar cu acest tânăr simpatic, într-o seară de duminică, ceea ce nu înseamnă nimic altceva! S-au plimbat doar, atâta tot! Pricepi, Luci?! E destul de clar pentru tine?
Lucian: Așa este... Dar, vă rog, să nu mai discutăm despre asta!
To Kuny: Off, băiete... Sunt de acord. Să nu mai discutăm despre asta, deși nu asta ar fi soluția cea mai bună. În cazul ăsta, te-aș ruga să încerci să fii atent, câteva clipe măcar.
Lucian: Sigur, domnule. Voi încerca!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Norocul tău... Și ce intenționezi acum? Ai de gând să le spui și celorlalți despre mesajul pe care l-ai trimis sau nu?
Mihai: Nu știu, nu m-am gândit. Tu ce crezi?
Lucian: Că ar fi mai bine să le spunem. Nu există motive să le ascundem acest lucru.
Mihai: Da, dar dacă le spunem, nu crezi că vor dori și ei să vorbească acasă, cu cei dragi, sau să le lase mesaje?
Lucian: Treaba lor! Nu mă interesează! Au tot dreptul să facă orice doresc. Eu nu le pot interzice!
Mihai: Nu te înțeleg deloc, comandante! Parcă tocmai spuneai că asta ne-ar distrage total de la activitatea noastră pe această planetă, că nu ne-am mai concentra la ceea ce avem de făcut aici, că ne-ar provoca suferință, atât nouă, cât și lor...
Lucian: Da, așa este. Dar nici asta nu-mi dă dreptul să le interzic să ia legătura cu cei de acasă, dacă ei doresc acest lucru. Desigur, am să le expun din nou punctul meu de vedere în ceea ce privește această problemă delicată, nu pentru a-i influența în decizia pe care o vor lua, ci doar pentru a le da serios de gândit. Apoi să hotărească ei singuri cum ar fi mai bine să procedeze. Am încredere deplină în judecata lor. Știu că oricare ar fi decizia lor, ar fi cea corectă.
Mihai: Ah, acum te înțeleg... Ești foarte subtil! Nu le interzici direct, dar le expui punctul tău de vedere, pentru a le da serios de gândit, deci într-un fel, tot a interdicție seamănă.
Lucian: Poți s-o consideri cum vrei tu, dar oricum ar fi, nici unul dintre voi nu va putea să-mi reproșeze nimic, pentru că nu v-am interzis deloc acest lucru, nici unuia, niciodată. Înțelegi?
Mihai: Da, așa e... După cum am spus, foarte subtil!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice om - singur - e așa de puțin, că nici nu-i poți zice om. Abia toți oamenii împreună fac un singur om. Oamenii nici nu sunt; este unul singur și acela suntem toți laolaltă.
citat celebru din Lucian Blaga
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă nu ai educație, poți înjura în stânga și-n dreapta, poți striga huiduieli pe stadion, poți insulta pe cine nimerești, poți scuipa pe o oază a curățeniei, poți vorbi ne'ntrebat, poți să te bagi unde nu-ți fierbe oala etc., etc.; un singur lucru nu poți: să te respecți! Pe tine și pe ceilalți oameni!
Iulia Mirancea (14 octombrie 2013)
Adăugat de Iulia Mirancea

Comentează! | Votează! | Copiază!