
Românilor mei - de ziua fericirii
În astă zi, concetățeni iubiți,
Din inimă vă spun ce am de spus:
Mulți ani cu bine celor fericiți,
Speranță celor care încă nu-s!
epigramă de Ica Ungureanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Doamne, nu le da copii!
Doamne, fă cum doar Tu știi
Și să nu le dai copii
Celor care nu-i doresc,
Celor care nu-i iubesc;
Celor ce știu doar să-i nască,
Dar în stare nu-s să-i crească,
Nu-s în stare să-i educe,
Ci doar a se reproduce;
Celor ce-s lipsiți de suflet,
Nu știu alina un plânset,
Celor cu inimi de iască
Ce vor să îi părăsească!
poezie de George Budoi din Părinții și copiii în aforisme, epigrame, poezii, pamflete și satire (8 martie 2024)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Candidatul ideal
Poți constata, când îl asculți,
Că viitorul sună bine bine;
Promite multe celor mulți
Și face totul pentru mine.
epigramă de Ica Ungureanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu, nu trebuie iubiți cei sănătoși, cei siguri de sine, cei mândri, cei mulțumiți, cei bucuroși ei n-au nevoie! Ei primesc dragostea cu îngâmfare și indiferență, doar ca pe un omagiu care li se aduce, ca pe o obligație ce li se cuvine de drept. Un dar care se adaugă altora, o podoabă în păr, o brățară la încheietura mâinii, așa socotesc ei dăruirea totală a altuia, iar nu drept rațiunea și esența întregii lor vieți. Numai celor pe care soarta i-a persecutat, numai celor tulburați, celor năpăstuiți, celor nesiguri, celor lipsiți de frumusețe, celor umiliți, numai lor le poți într-adevăr ajuta prin iubire. Cine le dăruiește viața lui, acela le oferă compensație pentru ceea ce viața le-a luat. Numai ei știu să iubească și să fie iubiți așa cum trebuie să iubim cu recunoștință și modestie.
Henry Jaeger în Disperatii
Adăugat de Bernadeta

Comentează! | Votează! | Copiază!

Am să vă spun vouă
Am să vă spun vouă,
celor care nu respirați,
dar atrageți trecerea timpului,
lăsați-vă trupul chezaș pentru găzduirea presimțirilor,
profețiilor și fluidelor destine,
părăsiți-vă gândurile la marginea oamenilor,
cei care încep acolo unde vă sfârșiți voi;
ridicați-vă prin pădurile de ființe,
prin munții trăirilor,
voi, cei care împietriți sunteți și nu urmați aerul,
apa sau curgerea amintirilor;
închinați-vă în catedralele din sângele versurilor,
deschideți uși în voi la fiecare bătaie a duhului
care vrea să intre prin gura voastră inexactă și
vrea să formeze ochi, inimă, vintre, plămâni.
Am să vă spun vouă, lucrurilor și nelucrurilor,
celor care așteptați îngândurați în gândurile mele,
neîncrezători în moartea voastră,
ridicați-vă și iubiți.
poezie de Simion Cozmescu din Cântecul măturătoarei de fluturi
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Spun unii că lumea e a celor care se trezesc devreme. Greșit! Lumea e a celor care se trezesc fericiți.
citat din Monica Vitti
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu trebuie să nutrim în inimă răutate sau ură față de aproapele care ne dușmănește, ci trebuie să ne silim a-l iubi și, pe cât se poate, a-i face bine, urmând învățăturii Domnului nostru Iisus Hristos: iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine celor ce vă urăsc.
Sfântul Serafim de Sarov în Rânduieli de viață creștină (2007)
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Greșelile soțiilor, copiilor, ale servitorilor, ale celor slabi, ale celor săraci și ale celor neștiutori sunt greșeala soților, a părinților, a stăpânilor, a celor tari, a celor bogați și a celor învățați.
citat celebru din Victor Hugo
Adăugat de MG

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu te lăsa dominat de imaginea celor care îți fac rău! Acesta este marea înțelepciune a celor care vor să fie fericiți.
Ecaterina Chifu în Reflecții
Adăugat de Untea Alice

Comentează! | Votează! | Copiază!
De ziua mea
De ziua mea, nu-mi fac cadou nimic
Doar trei petale de uitare într-un plic
Pe care-am să-l trimit recomandat
Celor ce cu știință m-au uitat
Și-am să le spun că... nu le spun deloc
Și n-am habar de nepăsarea lor
Și chiar dacă cu lacrima mă hoc
Nu mai sunt ancorată în decor.
De ziua mea, voi atîrna în bernă
{Va fi-n secret ca nimeni să nu știe}
Steagul de dor și dragoste eternă
Celor iubiți plecați în veșnicie.
poezie de Delia Stăniloiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

- credință
- Credința este mângâierea celor nenorociți și groaza celor fericiți.
definiție clasică de Vauvenargues
Adăugat de Doina Bumbuț

Comentează! | Votează! | Copiază!

Construcție
Eu sunt un mare Dom care dorm.
Eu sunt o mare stea care A.
Degeaba curgeți voi, le-am spus
celor care curgeau,
Degeaba ați fost, le-am spus celor
care erau.
Nu există un viitor al trecutului.
Nu se poate spune ce ar fi fost
dacă ar fi fost.
Singurul lucru din viitor
nu există încă.
Și tot n-am să fiu iubit
pentru că lașitatea
este zidul cel falnic și de granit.
- Dar tu, dar tu ce faci?
zise Îngerul...
- Ce să fac,
trec!...
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume se sprijină pe patru lucruri: învățătura celor înțelepți, dreptatea celor mari, rugăciunile celor credincioși și dârzenia celor bravi. Dar toate astea nu înseamnă nimic fără un conducător care cunoaște arta guvernării.
Frank Herbert în Dune
Adăugat de Bogdana Botez

Comentează! | Votează! | Copiază!

Alții au mai pomenit încă și de puritatea inimii sau a intenției, de facultatea pe care-o are rugăciunea de a-l aduce mai repede pe Tozgrec și de efectele negative exercitate de bogăție asupra apariției lui. Deși opinia populară e încă încredințată că acțiunile lui Tozgrec, neputând fi lipsite de orice coerență, răspund probabil în felul acesta unei logici, spiritele mai obiective s-au resemnat de-acum să-i accepte caracterul insondabil al voinței: el le apare celor curați și celor impuri, bogaților și săracilor, celor ce se roagă și celor ce înjură. În toate acestea, sunt uneori frustrate așteptările celor care se străduiesc să fie puri și buni, fiindcă rețetele lor nu le asigură vizita lui Tozgrec.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu nu pot să uit și nu pot să iert
Oripilat de tot ce s-a întâmplat,
Scormonesc cu îndârjire
În munții de cenușă
Poate găsi-voi un ochi încă viu,
Un creier încă meditând,
o inimă încă bătând.
Caut cu disperare ultimele silabe rostite de bunicul
înainte ca flăcările să-l fi mistuit
Scormonesc cu degetele sângerânde, căutând
Un semn de viață din multele care au trecut pe aici.
Răscolesc firele de cenușă
În speranța de a găsi o amintire
care să mă relege de cei iubiți
Inutil!
Totul e cenușă, mormane de pulbere
Rău-mirositoare. Moartă
Ca morții arși fără vină.
Renunț să mai caut dovezi
Ele se află în viscerele mele, săpate în inima
Și-n sufletul meu, martore ale celor știute
de atunci, de când eu însumi eram la un pas de moarte.
Mulți au uitat genocidul.
Li se pare o fantasmă, un coșmar infernal
Și nu vor să-l retrăiască iar și iar
Eu încă viețuiesc acolo,
Dumnezeu știe cum
Văd cu ochii minții fața lividă
A fratelui meu inert.
Eu nu pot să uit și nu pot să iert.
poezie de Harry Ross din Auschwitz, țara morții: eu nu pot să uit și nu pot să iert (2011)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe undeva simt că rândurile riscă să se împuțineze, rândurile celor care citesc cărți, rândurile celor care ascultă muzică serioasă. Eu știu și mulți tineri care se simt agresați de non sens și de non valoare la TV și în societate, în general și sunt foarte mulți și care își caută refugiul în alte zone.
citat din Radu Afrim
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Scrisoare pentru Moș Crăciun
Moș Crăciun, de mă iubești,
Cadouri de pregătești,
Du familiilor nevoiașe,
De prin sate și orașe.
Du-le celor invalizi,
Sau celor ce sunt flămânzi,
Du copiilor orfani,
Du-le celor fără bani,
Alimente, încălțăminte,
Dulciuri și-mbrăcăminte.
Celor care au de toate,
Dă-le un pic de bunătate,
Să dea din profitul lor,
Celor fără de-ajutor.
La tineri, dă-le speranță,
Să aibă curaj în viață,
La bătrâni dă-le alinarea,
Ușurează-le povara,
Iar celor ce mult suspină,
Fă-le viața mai senină.
Dă la toti, dă-le de toate
Deveni-vom mai buni poate.
Pentru mine atât aș vrea
Pe Dumnezeu alăturea,
Și-aș mai vrea, dacă se poate,
Dăruiește-mi sănătate.
poezie de Ionel Popa (11 decembrie 2012)
Adăugat de Ionel Popa

Comentează! | Votează! | Copiază!

Divinitatea lui Hristos a auzit strigătul fără speranță al săracilor, acuzele amare ale celor abandonați, disperarea celor ce încearcă să se salveze singuri.
citat din Max Lucado
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Iisus Hristos: Iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine celor ce vă urăsc pe voi.
replică din Sfânta Evanghelie după Luca, Ucenicii smulg spice sâmbăta. Vindecarea unui om cu mâna uscată, sâmbăta. Alegerea celor doisprezece apostoli. Predica de pe munte. - 6:27 de Sfântul Luca
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul dă dreptate celor puțini și putere celor mulți.
aforism de Victor Martin din Țara lui Travian
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Mâinile celor care trudesc văd mai bine decât ochii celor care dorm.
citat clasic din Vladimir Ghika
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!