Am renunțat la conștiința mea morală datorită faptului că eram soldat și prin urmare, doar o rotiță într-o poziție relativ scăzută a unei mari mașinării.
citat din Otto Ohlendorf
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Morală e ceva relativ. Relativ la ce? Relativ la morală!
aforism de Dorel Schor
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Nu voi muri din cauza unei răceli, ci datorită faptului că am trăit.
citat din Willa Cather
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarta unei bătălii este rezultatul unei clipe, al unui gând. Armatele se apropie, se amestecă, se bat un timp, apoi apare momentul hotărâtor, o scânteie morală țâșnește și chiar și ultimul soldat o duce la îndeplinire.
Napoleon Bonaparte în Vox Imperatoris. Gânduri alese (2011)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea, cel mai statornic dintre sentimentele noastre, nu va fi vie decât la întâia ei izbucnire; iar celelalte lovituri ale ei se vor domoli treptat, fie datorită faptului că începem să ne deprindem cu crizele sale, fie datorită unei legi a firii noastre, fire care, spre a se menține în viață, opune forței destructive o forță egală, dar inertă, ridicată pe temeiurile egoismului.
Balzac în Femeia la treizeci de ani
Adăugat de scofieldutza

Comentează! | Votează! | Copiază!
Tensiunea interioară produsă de conștiința tragică e nu numai cea mai fecundă, credem, dintre toate tensiunile sufletești de care dispunem. Ea face posibilă cea mai mare concentrare a acestor forțe, și poate și concentrarea forțelor vitale extraordinare. Pasiunile mari sunt creatoare în gradul pe care-l știm - creatoare de ceea ce numim bine și de ceea ce numim rău - datorită faptului că sunt, în fond, astfel de concentrări de forțe sufletești.
D.D. Roșca în Existența tragică
Adăugat de Homo Novus

Comentează! | Votează! | Copiază!
Păsări de abis
ne vedeam la capătul zilei
într-o absidă,
uneori
te așteptam la capătul puterilor
într-o trecere a vieții
prin fața ochilor.
te credeam centrul absolut al
Pământului,
tu mă luai drept
punctul de sprijin
al singurătăților tale.
erai ca trecerea unui inel
prin degetul destinului,
eu eram doar fulgerarea unei păsări
de abis
prin inima ta
într-o secundă,
tu te lăsai săgetată
de trecerea anilor într-un zbor,
eu te țineam pe brațe
să nu te ascundă norii de fluturi.
tu aveai obsesia puterii cuvintelor,
eu aveam impresia unei iubiri
suspendate în aer.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Eram nu numai apreciat, dar și încurajat să fac experimente cu orchestra, să observ care combinație suna bine și care nu, eram într-o poziție care permitea o continuă evoluție, puteam să elimin sau să adaug muzica după bunul meu plac și să fiu oricât de îndrăzneț vroiam. Nimeni nu mă bătea la cap și aproape că eram forțat să fiu original.
citat din Joseph Haydn (1761)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Lunile nu pot fi văzute cu ochiul liber, prin urmare nu pot influența Pământul, prin urmare sunt inutile, prin urmare nu există.
citat din Francesco Sizi
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Crearea unor piețe tot mai mari pentru "nimic" aduce profituri tot mai ridicate. Prin urmare, oamenii de afaceri sunt motivați să sporească domeniul "nimicului" pentru a obține profit. Economia de scară impune vânzări mai mari, așa că peste tot se vinde tot mai mult "nimic". Date fiind caracteristicile "nimicului", unitățile de "nimic" sunt profitabile și foarte ușor de exportat. După cum am văzut, prin însăși natura "nimicului" - formă golită de conținut -, producția și transportul său sunt relativ ieftine. Costurile sunt scăzute deoarece, odată forma creată, ea poate fi reprodusă la nesfârșit.
George Ritzer în Globalizarea nimicului
Adăugat de Homo Novus

Comentează! | Votează! | Copiază!

Tinerii sunt într-o stare fizică de permanentă intoxicație, datorită faptului că tinerețea e dulce, iar ei sunt în continuă creștere.
citat celebru din Aristotel
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Din cauza faptului că jucam când eram în școală, eram văzută ca o proscrisă ratată. În plus eram cea mai slabă elevă.
citat din Liza Weil
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mai târziu
avea să înțeleagă că strigătul
i s-a oprit în gât
mai cu seamă
din cauza unei amintiri
strigătul i-a amorțit pe buze
privea hipnotizat deasupra vidului
a văzut-o într-o străfulgerare
a memoriei
aștepta năvala somnului
un gând ca un spasm:
un copil travestit în soldat
lua poziție de drepți
s-a smuls din gândul lui
cu violență și memoria
a vorbit din nou: tânărul
dansa pe o plită încinsă
ea sufla în jar și-l întreba:
ai câștigat? ai câștigat? ai
câștigat?!
un delir
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
O confirmare a teoriei relativității: când vecina pleaca cu Matiz-ul său relativ mic, din parcare, pe locul eliberat se pot parca două SUV-uri, relativ mari.
autor necunoscut/anonim
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Așadar, la nivelul de bază al oricărei forme, există unda. Vibrația. Sunetul. Toate formele create, sunt sunete așezate într-o anumită formă. Însă, de unde provin aceste sunete? Din Oceanul Esenței Fără De Formă. Orice sunet provine din Liniște. Înainte de undă, este Liniște. Din Oceanul Esenței, se nasc vibrațiile, care sunt un rezultat al unui semnal intangibil al Esenței. Vom numi acest semnal, Punctul Zero, care poate fi perceput ca fiind Forța Vitală prin care Esența se manifestă. Prin Punctul Zero - prin Forța Creatoare - Conștiința Fără De Formă devine creație manifestată. Acum am ajuns la un grafic foarte evident: în adâncime există Conștiința Fără De Formă, la suprafață există creația manifestată, iar cele două sunt divizate chiar de hotarul dintre Absolut și relativ: Punctul Zero. Între Absolut (Liniștea Intrinsecă) și relativ (melodia creației) există Punctul Zero (Forța prin care Liniștea devine melodie). Foarte mulți călători spirituali confundă Punctul Zero cu Conștiința Intrinsecă și tocmai de aceea nu ajung să simtă niciodată Uniunea Completă cu Tot Ceea Ce Este.
Cătălin Manea în Întoarcerea la Liniște, Conștiința pură
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorința sexuală este un dar de la Dumnezeu. Omul o poate dărui lui Dumnezeu numai prin jurământul castității. Omul o poate oferi unei ființe umane, dar având conștiința faptului că o oferă unei persoane. Nu poate fi o chestiune de șansă. Celălalt este o ființă umană ce nu trebuie rănită, ci pe care trebuie să o iubești. Doar o persoană poate iubi o altă persoană. A iubi înseamnă a dori binele celuilalt, a te oferi pe tine însuți pentru binele celuilalt.
Papa Ioan Paul al II-lea în Cateheze
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Am conștiința...
Am conștiința vorbelor nerostite și a faptelor
Dar nu a timpului.
Am conștiința drumurilor și căutărilor,
Dar nu a timpului.
Am conștiința primăverilor înverzite,
Dar nu a timpului.
Am conștiința trăirilor nețărmurite,
Dar nu a timpului.
Am conștiința gândurilor necuprinse,
Dar nu a timpului.
Am conștiința dorințelor nestinse,
Dar nu a timpului.
Am conștiința iubirii supreme,
Pe care vreau s-o aștern în tipare eterne,
Dincolo de efemeritatea lucrurilor,
De curgerea inexorabilă a tuturor timpurilor.
Am conștiința unei lumi mai bune,
În care să crească copiii de azi și de mâine,
O lume cu speranțe, cu zile vioaie,
O lume minunată, fără războaie!
poezie de Gheorghe Alionte (9 iulie 2022)
Adăugat de Gheorghe Alionte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Fabula faptului divers
Deci gazela,
Domnișoara,
Se plimba prin junglă,
Seara.
Întâlnește un leu:
- "Duduie,
Ce pantofi
Și ce mai cuie,
Sunt dezabuzat și trist,
Mergem să te fac un twist?"
Îi răspunse,
Prompt,
Gazela,
Împingându-l cu umbrela,
Și roșindu-se sub fard:
- "Vrei să-l chem pe leopard?
Dumneata te porți în junglă,
Parcă-ai fi pe bulevard".
Gălăgie infernală...
Ce morală... Ce
Morală!...
fabulă clasică de Aurel Baranga
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Problemele mele de afaceri apar datorită faptului că mă ocup de ele ca și cum ar fi doar afaceri.
citat din Faith Evans
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
O societate poate înregistra un progres cultural-civilizatoriu numai apelând la credință, altruism, muncă cinstită, forță morală, rezistență națională și nu prin egoism, mari inechități sociale, manipulare, politizare instituțională. De-alungul vremurilor, clasa politică românească (inclusiv, la nivelul guvernului și a instituției prezidențiale) și-a asumat o mare responsabilitate în fața istoriei prin devalorizarea morală a vieții cetățenilor, scăderea dramatică a calității vieții și a nivelului de trai, cedarea unor interese ale comunității naționale în fața unor organizații internaționale, proliferarea marii corupții, subminarea echidistanței politice și diluarea statului de drept, calitatea scăzută a serviciilor instituțiilor sociale, exacerbarea egoismelor interrelaționale, ruperea coeziunii sociale și a solidarității umane, promovarea mediocrităților în toate funcțiile statului, mimarea democrației, accelerarea mecanismelor concurențiale formalizate, cinice, neloiale, lipsa de respect față de viața cetățenilor onești.
Adrian Ibiș în Intelligence. Studii (2012)
Adăugat de Adrian Ibiș

Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vis de iubire
Pe când ploua în paradis
Cu stropi mari de fericire,
Noi doi trăieam un vis,
Un vis frumos de iubire.
Viața părea ca un pom în floare,
Tu erai ca un vânt cald într-o zi fără soare.
Eu credeam că sunt un zeu,
Tu îmi șopteai dulce că sunt doar al tău.
Trăiam într-o lume creată,
Parcă doar pentru noi.
Eram fericiți și plini de speranțe,
Eram în doi.
Dar anii au trecut rând pe rând
Tu ești cu părul alb și eu la fel sunt.
Dar trăim tot acelaș vis de iubire
Cum am trăit de mult cândva.
Căci eu sunt toiagul tău și tu ești speranța mea.
poezie de Vladimir Potlog (3 ianuarie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!