Am adunat toate scrierile Imperiului și le-am ars pe cele care n-au fost de niciun folos.
citat din Qin Shi Huang
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Înfrângerea militară a Marii Britanii va duce la dezintegrarea Imperiului Britanic, dar acest lucru nu ar fi de niciun folos Germaniei.
citat din Franz Halder
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre Marea Britanie, citate despre înfrângere, citate despre armată sau citate despre Germania

În visul dinspre miazănoapte
Chiar nu avem altceva mai bun de făcut decât să ne stingem încet?
Mă întrebam privind în oglindă
și, cercetându-mi cu atenție conturul, te vedeam pe tine,
și mă vedeam pe mine.
Ne deschideam ca o fereastră înspre toți și toate
și ne vedeam pe amândoi trosnind
ascunși în fiecare colț al nostru -
din toate încheieturile lumii.
Și mă vedeai pe mine,
și te vedeai pe tine,
și mă vedeam pe mine,
și te vedeam pe tine.
Și stăteam cu ochii înfipți în oglindă și nu ne mai vedeam.
Încercam să scriu cu oasele noastre pe care le treceam
prin ochiul lumii
toate cele câte n-au fost scrise,
când te vedeam pe tine,
când mă vedeam pe mine.
Și noaptea, și ziua, și clipa, și viața,
și toate cele câte-au fost visate,
ca într-o paranteză le-am închis și le-am ascuns de tine,
când pe treptele luminii coborai și zâmbeai,
când mă priveam pe mine și te vedeam pe tine,
în visul dinspre miazănoapte.
poezie de Ionuț Popa
Adăugat de Ionuț Popa

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre visare, poezii despre ochi, poezii despre viață, poezii despre noapte sau poezii despre lumină
Mi-am adunat pietrele
din cartier să le arunc în spațiul
schengen rece și neprietenos
ne-au amanetat speranța
și pădurile le-am tăiat și acum
urlă cerul când ne așteptăm
sentința pentru gazele pierdute
și petrolul din marea cea mare
am adunat toate pietrele din oraș
le-am scos din albia râului
moldova nu mi-a cerut un leu
voi umple schengenul cu pietre
în pieptul meu se zbate ura
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râuri, poezii despre păduri, poezii despre petrol, poezii despre oraș sau poezii despre Moldova
Sunt fărâma de atom
Am adunat atâtea-n viață
că mă întreb unde au loc.
Ca și câmpul cu verdeață,
am adunat în suflet tot.
Am adunat prietenie,
speranță și simpatie.
Iubire, bunăvoință,
le-am adunat cu credință.
Cu generozitate aleasă
le-am închis la mine-n casă.
În suflet și-n inimioară,
să-mi fie în viitor comoară.
Cu mult curaj și cu putere
am strâns în timp ceva avere.
Cu bună dispoziție,
dăruire și ambiție,
am adăugat și toleranța
și-am echilibrat balanța.
Astfel am dat vieții nou sens
și contez în Univers.
Sunt fărâma de atom
care se numește OM.
poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viitor
- poezii despre toleranță
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre prietenie
- poezii despre iubire
- poezii despre inimă
- poezii despre generozitate
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Fără tot ce-i sănătos, bogățiile n-au niciun folos.
aforism de Valeria Mahok (2 octombrie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre sănătate sau aforisme despre bogăție

Călătorie
oriunde am mers
am purtat universul în mine
că am mers cu autobuzul, că am mers pe jos
l-am ținut înfășurat în umbră
să nu se topească la soare
cele patru puncte cardinale
le-am pus într-o lacrimă crudă
și n-au simțit durerea când le-am smuls
din hotarele lor nesfârșite
am adunat totul în praful din suflet
și acum de abia mă mai târăsc
printre gropi și schelete de stele
ce au murit deodată cu Eva
mi-am câștigat libertatea
prin simplul fapt că exist,
port universul în mine
și mor
poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre stele
- poezii despre mersul pe jos
- poezii despre libertate
- poezii despre graniță
- poezii despre existență
- poezii despre durere
- poezii despre autobuze
- poezii despre Soare
Ascuns...
mi-am ascuns durerile într-o lacrimă
și am lăsat-o tulbure să cadă,
să pot zâmbi c-o floare într-o palmă,
să pot să văd ce ochii vor să vadă
mi-am ascuns visele în cele gânduri,
pe care nu le-am prins trăite,
pe care le-am strivit cu atâtea cârduri,
de zburătoare, toate părăsite
mi-am ascuns cuvintele după tăceri
și le-am muțit cu mine de-odată,
cuvintele care nerostite ieri,
acum revin și nu-mi spun că mă iartă
mi-am ascuns ochii sub greoaie gene,
i-am ascuns de mine și de tine
și-acum chiar dacă vor să mai lumine,
n-au străluciri de ieri, au cenușiu de mâine
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre zbor, poezii despre tăcere, poezii despre trecut sau poezii despre iertare

Promisiuni de tot felul
Cele de stânga s-au năruit,
Cele de dreapta toate s-au dus,
Cele din est... n-au răsărit,
Cele din vest toate... au apus!
epigramă de David Boia (7 ianuarie 2012)
Adăugat de David Boia

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre promisiuni
Scrierile mele sunt despre tine... toate. Chiar și cele în care mă prefăceam că scriu despre toamnă...
citat din Maria Dimian
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre toamnă

Ne sunt fără niciun folos toate nenorocirile pe care le ignorăm și nu învățăm să fim nefericiți.
citat celebru din Seneca
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre învățătură, citate de Seneca despre învățătură, citate despre nefericire sau citate de Seneca despre nefericire
Ce folos ?
Ce folos că ai palate,
Dacă plin ești de păcate?
Ce folos să ai mulți bani,
Dacă nu mai ai mulți ani?
Ce folos că-ai punga plină,
Dacă minte ai puțină?
Ce folos că ai talent,
Dacă ești un indolent?
Ce folos că știi latină,
Dar mâncare n-ai la cină?
Ce folos că ai de toate,
Dacă nu ai sănătate?
pamflet de George Budoi din Pamflete și satire (17 martie 2020)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre talent, poezii despre sănătate, poezii despre palate, poezii despre mâncare, poezii despre latini sau poezii despre bani
În toate filmele de groază pe care le-am făcut, femeile au fost mereu puternice. Nu am fost niciodată victimă, cu toate că am fost întotdeauna în pericol.
citat din Adrienne Barbeau
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre pericole, citate despre groază, citate despre filme sau citate despre femei
Oamenii cărora le-am zâmbit instantaneu (fără să-i cunosc) sau, le-am spus un cuvânt bun (fără să mi-l ceară) sau, le-am dat o floare (fără să o aștepte) și cei pe care i-am întrebat: cu ce le pot fi de folos, m-au perceput ca pe un om normal!
aforism de Iulia Mirancea (24 martie 2013)
Adăugat de Iulia Mirancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe aforisme despre flori, citate de Iulia Mirancea despre flori, aforisme despre cuvinte, citate de Iulia Mirancea despre cuvinte sau aforisme despre cunoaștere

Motivele care mă îndeamnă să scriu sunt multiple, iar cele mai importante sunt, cred, cele mai secrete. Poate, mai ales, următorul: să pun ceva la adăpost de moarte și asta mă face, în scrierile mele, să urmăresc, din toate calitățile, pe acelea cărora timpul are mai puțină putere, pe acelea prin care scapă de orice entuziasm trecător.
citat clasic din Andre Gide
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre timp, citate de Andre Gide despre timp, citate despre superlative, citate despre secrete sau citate despre calități

După cum nu este de niciun folos medicina, dacă nu alungă boala din corp, tot așa nu e de niciun folos filozofia, dacă nu alungă răul din suflet.
citat celebru din Pitagora
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre medicină, citate despre suflet, citate de Pitagora despre suflet, citate despre filozofie, citate despre corp sau citate despre boală
N-am numărat fericirea
N-am numărat niciodată pașii pe care i-am făcut
Pe calea către Puritate...
Și nu știu dacă vor fi fost suficienți!
Dar am avut grijă ca, fiecare din ei să ocolească noroiul!
Nici numărul treptelor pe care le-am urcat
Pentru adorarea Supremației, nu m-a interesat...
E posibil, să nu fi zăbovit, îndeajuns!
Dar știu că, pe fiecare din ele, am lăsat o fărâmă din mine!
N-am numărat niciodată slovele pe care le-am găsit
În căutarea Luminii...
Probabil, nu voi ajunge niciodată la înțelepțire!
Dar știu precis că, niciun gând nu mi-a rămas în întuneric!
Nici vorbelor pe care le voi fi rostit
În contul Frumuseții nu le voi fi ținut seama...
Poate le-am spus de prea puține ori!
Dar știu că, pe cele mai bune, nu le-am rostit încă!
N-am numărat niciodată zâmbetele pe care le-am dăruit
Pentru împlinirea iubirii...
Unele nu vor fi fost reușite, din cauza propriei dureri!
Dar știu că, pe cele mai convingătoare, nu le-am dăruit, încă!
Nici drumurile pe care le voi fi străbătut
De dragul Dreptății și Binelui, nu le voi fi memorat...
Poate voi fi mers prea repede, ori prea încet!
Dar pe ultimul, musai să alerg, ca să ajung la timp!
N-am numărat niciodată răsăriturile, diminețile, amiezile
Din călătoria mea pe Pământ...
Sigur, am irosit mult mai multe decât am putut agonisi!
Dar vreau ca, apusul să mă găsească în tumultul trudei!
Nici de numărul zilelor în care am îngenunchiat
Pentru a mulțumi Fericirii, nu m-am învrednicit...
Poate Spațiul și Timpul nu-mi vor fi fost îndeajuns!
Dar în fiece noapte slăvesc cerul, dăruit de Tatăl Însuși!
poezie de Iulia Mirancea (18 iulie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fericire, poezii despre spațiu și timp, poezii despre întuneric, poezii despre zile, poezii despre posibilitate sau poezii despre numere

Femeile minunate din viața mea, toate cele pe care le-am iubit cu adevărat și care-au răspuns cu dragoste dragostei mele, au fost într-un fel necorporale, au fost bucurie pură, nevroză pură, experiență pură. Senzualitatea, uneori dusă până foarte departe, nu a fost decât un ingredient într-o aventură complexă și epuizantă a minții.
Mircea Cărtărescu în De ce iubim femeile
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre iubire, citate de Mircea Cărtărescu despre iubire, citate despre viață, citate de Mircea Cărtărescu despre viață, citate despre senzualitate, citate de Mircea Cărtărescu despre femei, citate despre bucurie, citate de Mircea Cărtărescu despre bucurie, citate despre adevăr sau citate de Mircea Cărtărescu despre adevăr

Unuia care se vrea a fi scriitor
Zic așa ca omu' cult
Scrierile lu' matale
Le-am văzut cândva, demult
Foi... de "varză" la sarmale!
epigramă de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre scriitori sau epigrame despre mâncare

Pentru noi, moartea este o surpriză dureroasă și înspăimântătoare. De aici, frica și dramatismul. Niciun antic n-a fost surprins de ea, și astfel și-au permis un surâs la apropierea ei, de care nu ne putem decât mira. Ei s-au lăsat convinși de inevitabilul morții în așa măsură încât și-au construit o întreagă artă de a muri, care, oricât am cunoaște-o, nu ne poate fi de niciun folos.
Emil Cioran în Lacrimi și sfinți
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre moarte, citate despre surprize, citate despre spaimă, citate despre frică, citate despre durere, citate despre artă sau citate despre antichitate

Dumnezeu, tăcut ca o lacrimă
dovada faptului că am fost
și încă exist sunt
cele câteva cicatrici de pe trup
și o urmă de bisturiu pe care
nu mă sfiesc să v-o arat
mai am câteva femei
pe care
le-am uitat definitiv
de fapt nici nu știu dacă
le-am iubit
dimineața
unele
mă împiedicau să văd răsăritul
altele
se așezau la masă și
îndepărtau locurile rămase libere
nu cumva Dumnezeu
să se așeze între trupurile noastre
până în ziua în care
am coborât în mine și m-am privit
am deschis toate ferestrele inimii
imprevizibil țipătul zilei
mi-a dezechilibrat pașii
nu era decât o diversiune care
mi-a amintit de cineva și
de toate trecerile mele prin viață
Dumnezeu, tăcut ca o lacrimă mă privea
știu că sunt vinovat de toate cele și
mai știu că sfârșitul unei vieți
nu-l aduce ploaia și nici
zborul negru de deasupra
în drumul meu s-a pierdut
o urmă de om
și atât...
poezie de Teodor Dume din Dumnezeu tăcut ca o lacrimă
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre sfârșit, poezii despre religie, poezii despre ploaie sau poezii despre negru