Lumea online a devenit o platformă de lux pentru cei care nu-şi permit luxul de a tăcea şi de a mai aştepta atât cât e nevoie pentru a-şi face opera cunoscută între cei care o doresc într-adevăr. Există un fel de libertinaj dăunător, căci nimeni nu mai verifică autenticitatea, valoarea, dar şi nivelul oricărei propoziţii, atâta vreme cât ea e marcată între ghilimele sau înrămată pe o culoare stridentă. "Mă scuzaţi, nu ştiu", "Da, vă rog, nu!" şi "Ce faci ieri" devin fraze simbol pentru o subcultură la care se aderă cu un singur click, afişându-se apoi în faţă, datorită algoritmilor de selecţie pe cantitate şi nu calitate. Nici nu-i de mirare că multe opere în trecut au aşteptat ani să fie cunoscute. Astăzi ele nici măcar nu mai sunt de dorit, sau în cel mai bun caz, nu pot fi recunoscute, iar dacă sunt recunoscute, trec repede sub simbolul unui fals din autori foarte celebri.

Dharma K. Tchobansky în Rupte din Seu, Lumea fără filtru (2016)
Adăugat de Tchobansky
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există în societate o clasă foarte specială de persoane despre care eu întotdeauna m-am referit cu termenul Credincioşii. Ei sunt cei care au ales să accepte o anumită religie, filosofie, teorie, idee sau noţiune şi se agaţă de acea credinţă indiferent de dovezile care, pe oricine altcineva l-ar face să aibă îndoieli. Ei sunt aceia care îi încurajează şi îi susţin pe fanaticii şi şarlatanii oricărei ere date. Nici o cantitate de dovezi, nu contează cât sunt de puternice, nu le poate aduce nici un pic de cunoaştere raţională. Ei sunt oile care imploră să fie tunse şi măcelărite şi care se vor lupta cu îndârjire pentru a-şi păstra dreptul lor de a fi victimizate...

citat din James Randi
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Fiecare dintre noi are nevoie de asta. De fapt, ne dăm seama că nu suntem capabili să păstrăm unitatea nici măcar în noi înşine. Şi Apostolul Paul simţea înlăuntrul său un conflict sfâşietor: a voi binele şi a fi înclinat spre rău (cf. Rom 7,19). Astfel a perceput că rădăcina atâtor diviziuni care există în jurul nostru – între persoane, în familie, în societate, între popoare şi chiar între credincioşi – este înlăuntrul nostru. Conciliul al II-lea din Vatican afirmă că "dezechilibrele de care suferă lumea de astăzi sunt, de fapt, legate de un dezechilibru mai fundamental, înrădăcinat în inima omului. Într-adevăr, în însuşi interiorul fiinţei omului, mai multe elemente se luptă între ele. [...] De aceea este divizat înlăuntrul său şi de aici se nasc atât de multe şi de mari dezbinări în societate" (Gaudium et spes, 10). Aşadar, soluţia la diviziuni nu este opoziţia faţă de cineva, pentru că discordia generează altă discordie. Adevăratul remediu începe de la a cere lui Dumnezeu pacea, reconcilierea, unitatea."

citat din Papa Francisc
Adăugat de Alexandru Răduţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu am nevoie de martori

nu vreau să mă creadă nimeni
oricum sunt condamnat prin naştere la moarte
ce naiba ar putea fi mai rău de-atât
aşa că nu propovăduiesc adevăruri incontestabile
nu am nevoie de nimeni să-mi răstălmăcească visele
le visez singur şi le uit repede
cu cât mai repede cu atât mai bine
altfel poate le-aş povesti cuiva
de fapt nici nu ştiu ce e mai bine
dar sunt convins că nici dumnezeu nu are nevoie de martori
nici de antemergători nici de messia
sunt sigur că nici de biserici sau papi
nici de mausolee nici de cimitire
doar noi
amărâţii ăştia care suferim de moarte
ne visăm nemuritori ori statui
ca să nu ne moară egoul niciodată

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iertarea are o limită, şi aceea nu o impui tu, ci Legea în sine. Există o proporţie foarte exactă între numărul de iertări pe care le-ai dat şi numărul de belele pe care le-ai făcut. Cu cât eşti mai mult pe zero la belele, cu atât numărul de iertări pe care le poţi da este mai mic, şi nu pentru că nu vrei, ci pentru că Universul înfiripă mereu plata celui care ţi-a greşit ţie. Neiertarea amplifică doar plata celui care ţi-a greşit- pe moment, niciodată în timp. Universul e mai lent, iar unii oameni prin puterea lor de a se îndreptăţi pe loc, singuri, pentru că li s-a greşit, pot amplifica plata. Ei sunt secerătorii.

Dharma K. Tchobansky în Rupte din Seu, Societatea fără filtru (2016)
Adăugat de Tchobansky
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemulţumirea de sine apare dintr-un dezechilibru al sufletului şi din dorinţe timide sau prea puţin fericite, când oamenii fie nu îndrăznesc, fie nu obţin atât cât doresc şi se întind cu totul înspre speranţă: sunt mereu instabili şi schimbători, ceea ce este inevitabil să li se întâmple celor ce trăiesc pe muchie. Încearcă să-şi împlinescă dorinţele pe orice cale şi se învaţă şi se obligă să facă lucruri necinstite şi grele, iar când efortul le este lipsit de răsplată, îi chinuie o ruşine zadarnică, şi nu suferă pentru că au dorit lucruri rele, ci pentru că le-au dorit degeaba. Atunci îi reţine şi regretul pentru ceea ce au început, şi teama de a începe din nou, şi se strecoară acea agitaţie sufletească ce nu-şi găseşte ieşire, pentru că nu sunt capabili nici să-şi stăpânească dorinţele, nici să li se supună lor, apoi şovăiala unei vieţi în care a rămas puţină libertate şi mucegaiul unui suflet care zace amorţit între dorinţe înşelate.

Democrit în Euthymia
Adăugat de Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea nu e un lucru de sine stătător. E mai repede un echilibru dobândit între mai multe componente ale existenţei tale precum înţelegere interioară, familie, sănătate, ceea ce faci şi alte lucruri care contează pentru tine. Nici măcar un lucru dintre acestea luat în mod singular nu îţi va aduce fericire deplină. Trebuie să iei şi să le amesteci de unul singur până vei găsi proporţiile potrivite pentru tine. Nu uita că aici tu eşti cel care stabileşte, nimeni nu poate să o facă pentru tine. Nu are rost să încerci să trişezi copiind de la altcineva sau aplecând urechea la unu' şi la altu' - te păcăleşti de unul singur. Eu aleg să îmi fac propria reţetă. Dar voi, aţi găsit-o?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti tu numai pentru tine, cel din interior. Dar teoria pluralismului individual spune că faţă de ceilalţi eşti mereu altcineva, sau altceva, depinzând de modul cum te raportezi la fiecare dintre ei. Poţi fi bun, faţă de cei cărora le faci bine — cu condiţia ca binele tău să se manifeste cu regularitate, altminteri dacă o dată omiţi să faci gestul, devii dintr-odată rău!? Poţi fi în acelaşi timp tânăr, pentru toţi cei ce te depăşesc ca vârstă, sau bătrân, pentru ceilalţi, cei născuţi după tine — şi care, nu ştiu cum se face, că sunt pe zi ce trece tot mai mulţi!? Poţi fi interesant — pentru cine îl interesezi, sau pentru cine are nevoie de tine — sau poţi fi anost, pentru restul lumii. Şi, ceea ce este şi mai derutant, nici măcar pentru aceeaşi persoană nu eşti mereu acelaşi. Eşti evaluat luându-se în calcul diverse variabile, cum ar fi natura, intensitatea şi dinamica raporturilor ce se formează, dăinuie sau se sting între tine şi celălalt...

Emil Dogaru în Norocosul teoretician (24 ianuarie 2007)
Adăugat de Emil Dogaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi

Mă mir de unde-atât albastru-n ochii tăi!?
De unde atâta limpezime,
atâta lumină şi soare,
când te ştiu ca pe un căutător de
anotimpuri noi,
pe care nu le-a trecut nici măcar o pasăre,
nici un înger şi nici o femeie,
pentru că atunci, eu nu mai eram singur azi
şi aş fi învăţat să măsor timpul cu inima,
fericirea cu pasul, bucuria cu glasul,
pe care nu mi l-am auzit niciodată!
Ah, cum se mai leagănă cerul
în ochii tăi, aşa...
... ca pe un câmp bătut cu albăstrele!
Închide-i iubito
şi tot albastrul văzduhului se va face scrum!
Ca să mai existăm,
Magul va trebui să reclădească lumea!

poezie de Ovidiu Vasilescu Măcin
Adăugat de Cosmina Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt nebun

Eu sunt nebun...
Ci ei sunt şi deştepţi, şi tineri
Cândva am fost că ei şi eu
Maximalist
Am fost, ci voi să le mai spun
Că n-am ştiut până mai ieri -
O zi de vineri -
Că sunt tâmpit
Că sunt bolnav
Că sunt idealist
Că sunt nebun
Că sunt un nimeni...

Şi sunt nebun căci eu discut
Cu ei în termenii moderni
Şi sar mereu
Cu spusa mea neangajată...
Şi sunt tâmpit
Pentru că versul meu
Nu cere de la nimeni nici o plată...
Şi sunt bolnav
Căci numai oamenii bolnavi
În loc de pană
Ţin în mâni lopata
Şi scriu cu ea
Cu pana-şi săpa groapa...
Şi sunt idealist pentru că cred
Că viaţa e iubire.
Pe când ei ştiu, din faşă, un secret
Că-i numai amăgire.
Şi nimeni sunt pentru că sunt nebun
Şi gata.

Eu sunt nebun
O, cât am aşteptat această zi
Din tot şiragul meu de zile perindate
Când în sfârşit eu auzii
Că nu-s că ei, nici nu voi fi
Că sunt nebun.
Că sunt nebun
Şi gata...

poezie de Iurie Osoianu (22 mai 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am văzut că multe organizaţii, în care nu sunt membru, pretind că sunt şi multe familii – între care mulţi Armstrong – fac conexiuni între noi, multe fiind false. Foarte mulţi oameni se identifică cu succesul Apollo. Afirmaţia că aş fi devenit musulman este doar o versiune extremă a poveştilor prin care oamenii spun că ştiu pe cineva pe care aş putea să îl ştiu şi eu.

citat clasic din Neil Armstrong
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Sigur, e prea târziu ca să-mi mai faceţi reproşuri acum... Dar eu vă pot reproşa vouă. Mai ales... Nis, de ce n-ai venit zilele trecute în navă, ca să mă opreşti din "activitate"? Tu sau altul?!
Nistor: Păi, şefu', de unde era să ştiu ce se petrece aici? Nu-mi puteam închipui ce faci tu în navă.
Lucian: Sigur, n-aveai de unde să-ţi închipui... Dar puteai veni, măcar de curiozitate, să vezi ce mai face vechiul tău prieten, singur, în navă, de atâta timp. Măcar atât puteai face pentru mine. Doar pentru asta există prietenii, nu-i aşa?! Mai ales cei vechi, aşa, ca tine... Dar tu nu te-ai obosit. Şi tu, bătrâne?
Alex: Off, Luci...
Nistor: Ah, şefu'... Ai dreptate; amândoi merităm să ne reproşezi acest lucru. Dar cel puţin mie nu mi-a trecut nici o clipă prin minte ideea de a veni prin navă, să te văd sau că s-ar întâmpla ceva nedorit.
Lucian: Şi atunci... La fel şi ceilalţi... Eu ştiu că ceea ce am făcut e foarte grav, sunt conştient acum de acest lucru, dar nu mai pot schimba nimic; faptele sunt deja consumate. Şi... Lia, nu ştiu ce s-ar fi întâmplat dacă nu erai tu, singura care a venit totuşi în cele din urmă în navă şi a reuşit chiar să mă oprească din nebunia mea... Îţi mulţumesc mult pentru tot. Eu... N-am cuvinte! N-aveai nici o obligaţie, mai ales după ceea ce ai văzut în camera ta din oraş.
Lia: Luci, ajunge!
Lucian: Da, probabil; cred că ajunge...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te minţi singur. Cel care se minte pe sine şi-şi pleacă urechea la propriile sale minciuni ajunge să nu mai deosebească adevărul nici în el, nici în jurul lui şi să nu mai aibă respect nici pentru sine, nici pentru lumea cealaltă. Iar dacă nu respectă pe nimeni, nici nu poate iubi pe cineva, şi astfel, neiubind pe nimeni, ca să se afle în treabă sau ca să-şi omoare urâtul, se lasă în voia patimilor şi ispitelor trupeşti, şi, stăpânit cum e de metehne, ce deosebire mai poate fi între el şi un animal?

citat celebru din romanul Fraţii Karamazov de Dostoievski
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hărţi negre

Nu prezenţa pietrelor,
nici aplauzele vântului,
te vor face să ştii
c-ai ajuns,

nu marea care sărbătoreşte
doar plecările,
nici munţii,
nici oraşele muribunde.

Nimeni şi nimic nu-ţi va spune
unde te afli.
F i e c a r e c l i p ă e u n l o c
Î n c a r e n-a i m a i f o s t n i c i o d a t ă.

Tu poţi umbla
convins că împrăştii
o lumină în jurul tău.
Dar cum ai putea şti asta?

Prezentul e întotdeauna întunecos.
Hărţile lui sunt negre,
şi apar de nicăieri,
descriind,

în ascensiunea lor lentă
în ele însele,
propria lor călătorie,
pustiul prezentului,

deprimarea, temperata
necesitate a finalizării lui.
În vreme ce devin existenţă
ele sunt asemeni respiraţiei.

Iar dacă sunt, eventual, studiate,
este numai pentru a afla,
prea târziu, că ceea ce tu ai crezut
că te privea pe tine

nu există.
Casa ta nu-i marcată
pe niciuna dintre ele,
nici prietenii tăi,

aşteptându-te să apari,
nici inamicii,
listându-ţi erorile.
Numai tu eşti acolo,

salutând
ceea ce vei fi,
iar iarba neagră
rezistă tuturor stelelor negre.

poezie de Mark Strand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii te vor judeca oricum pentru orice eşti, orice faci, orice gândeşti şi transmiţi, pentru ce crezi. Întotdeauna vei deranja pe cineva, vei atinge o coardă sensibilă, vei trezi o rană veche şi nici măcar nu depinde de tine. Fiecare e la nivelul lui de înţelegere pe care odată şi odată îl va depăşi. Dar până atunci, pentru ce preferi să fii judecat? Pentru măştile tale sau pentru autenticitatea ta?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Lia, te rog, vino aici!
Lia: Da?!
Stela: Se pare că ai deja un pacient care ţine de competenţa ta, de specialitatea ta. Instabil psihic... Eu n-am ce face pentru el! Ocupă-te tu de el, te rog, în calitate de psihiatru, nu de psiholog, sau consilier al misiunii! E al tău acum!
Lia: Stela, te rog, nu exagera! Nu-i cazul...
Stela: Eu exagerez?! Eu?! Uită-te la el! Uită-te bine! Aşa e, cum îţi spun, fără nici o exagerare! Instabil psihic! Nimic altceva!
Lucian: Îmi pare rău. N-am vrut... Nu ştiu ce m-a apucat. Nu doream altceva decât să dorm liniştit vreo câteva ore şi nu reuşeam acest lucru fără ajutorul acestor pastiluţe. Sincer, nu sunt instabil psihic... Nu încă... Sper...
Stela: Ah, nu reuşeai să dormi fără pastiluţe... Şi ai îndrăznit să le iei de unul singur, cu voia ta, fără permisiunea sau recomandarea mea măcar. Desigur, doar tu eşti marele comandant, n-ai nevoie de permisiune, din partea nimănui! Nici din a mea, normal! Ce nevoie ai avea tu, marele comandant, de părerea medicului?
Lucian: Nu, nu din cauza asta...
Stela: Nu te aştepta la înţelegere din partea mea! Prostule! Ştii ce sunt astea?! Ştii oare?! Parcă ţi-am spus...
Lucian: Păi... Somnifere?!
Stela: Hmm... Somnifere, zici?! Voi ştiţi ce sunt astea?! Ştie vreunul dintre voi? Nu, desigur, nu ştiţi... Dar am să vă spun eu, ca să ştiţi de acum încolo! Aceste pastile, cât sunt de micuţe, sunt într-adevăr somnifere, dar unele foarte puternice, eficiente şi foarte periculoase! Nu pot fi consumate ca nişte bombonele, cum face Nis cu dulciurile sale, pentru că, din nefericire, pot fi fatale!
Lucian: Pentru mine, n-au fost. De fapt, n-au fost deloc, nici măcar eficiente, pentru că n-am putut dormi, n-am avut un somn liniştit. Ce vă uitaţi aşa la mine?! Doream doar să dorm, atâta tot!
Stela: Bietul de tine... Doar să dormi?! Atâta tot?! Şi ai reuşit foarte bine acest lucru! Prostule! Scuză-mă că-ţi spun aşa, dar în aceste momente, asta eşti! Un prost! Un prost mare de tot! N-am văzut altul mai mare ca tine! Prost, cu literă mare, cât Nis de mare şi alta nu!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O diplomă nu îţi va asigura succesul şi nici nu poate servi tot timpul ca dovadă a inteligenţei – e doar o bucată scrisă de hârtie. Ce contează cel mai mult sunt abilităţile pe care ţi le dezvolţi, ceea ce ştii să faci practic şi nivelul tău de dezvoltare. Nimeni nu va veni la tine să îţi numere hârtiile şi să îţi pună în braţe tot de-a gata doar pentru că le ai. E nevoie de muncă, perseverenţă, răbdare şi dăruire pentru ca mai apoi să poţi culege roadele lor. Cine pretinde prea multe fără a fi în stare să ofere înapoi se va lovi de cruntul zid al realităţii: trebuie să MERIŢI ce (vrei să) ai, iar pentru asta e nevoie de fapte. Poate vor fi momente când vei fi ridiculizat pentru visul tău, respins de ceilalţi pentru dedicarea de care dai dovadă şi marginalizat pentru că ai început să fii diferit... dar e normal.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acelora care nu pot vedea nici cum rolul ingineriei psihologiei sociale în dictarea normelor şi modei sociale, le spun doar atât: dacă vrei să-ţi convingi copilul să mănânce legume, fără să-l forţezi, nu trebuie decât să-i dai să mănânce cât mai multă carne. Scîrbit în timp, nu va avea încotro, va alege legumele. Spune-i apoi despre beneficiile legumelor, şi el le va folosi mai departe, pentru a-i face pe cei care mănâncă echilibrat, să deteste apoi carnea.

Dharma K. Tchobansky în Rupte din Seu, Psihologia sublim (2016)
Adăugat de Tchobansky
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am un amic farmacist care, între hapuri şi unguente, găseşte timp să şi rimeze şi face şi piese de teatru. Sunt foarte curios să văz pentru ce o să concureze; pentru văpseaua pe care o doresc eu, sau pentru piesa pe care o cere Teatrul Naţional? Dar cum e un băiat foarte activ, o să concureze poate pentru amândouă... Atât mai bine! De n-ar greşi numai adresa: te pomeneşti că vine la mine cu cine ştie ce tragedie lungă si la Teatru merge cu văpsea de păr internă.

finalul de la A zecea muză de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Mda, sigur; ai dreptate... Nu trebuia să accept de la bun început, trebuia să fi refuzat.
Sonya: Însă de moment ce tot ai acceptat, nu poţi da înapoi, trebuie să-ţi faci datoria care îţi revine, în calitate de comandant al misiunii, datorie pe care ai neglijat-o în ultima vreme.
Lucian: Poftim?! Greşeşti! Îmi fac datoria, aşa cum ştiu.
Sonya: Nu-i adevărat! De la un timp, nu-ţi faci deloc datoria, în nici un fel. De ce te-ai separat de colegii tăi, de ce i-ai lăsat singuri?
Lucian: Nu mă-ntreba! Nu cred că te interesează. Nu-i treaba ta.
Sonya: Ba este şi treaba mea; mă interesează ceea ce ţi se întâmplă, pentru că-ţi sunt prietenă. Ţi-am spus că ştiu ce s-a petrecut între voi. Ştiu din ce cauză s-a produs această separare. Ştiu cine şi ce ţi-a spus, dar asta nu explică deloc comportamentul tău, nu-ţi justifică purtarea.
Lucian: Sonya, te rog încă o dată, renunţă la acest subiect!
Sonya: Sigur, laşule... Dar nu renunţ deloc. Să văd, ce o să faci?
Lucian: Nu ştiu ce voi face, dar laş nu sunt, să ştii!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există organisme care se nasc pentru a cădea pradă drogurilor. Care cer o cârjă fără de care nu pot intra în contact cu exteriorul. Care plutesc. Vegetează între clar şi obscur. Atâta vreme cât o substanţă nu-i dă consistenţă, lumea rămâne o fantomă.

Jean Cocteau în Opium. Jurnalul unei dezintoxicări
Adăugat de S
Comentează! | Votează! | Copiază!