Nimic nu-i ca iubirea...

Nimic nu-i ca iubirea ce a venit din Slavă
Ne-a cucerit total, cu zâmbetu-i sublim
Ne-aduce flori, miresme din veşnica Dumbravă
În existenţa noastră, din suflet, o dorim.

Nimic nu depăşeşte lucrarea ei activă
Se duce şi-n pustie s-aducă înapoi
Pe cei ce-au părăsit cereasca directivă,
Să-i conecteze iar cu viaţa de apoi.

E-o culme-a fericirii când ne îmbrăţişează
Căldura ei imprimă scenarii pitoreşti
Asupra existenţei, necontenit, veghează
Rostirea ei cuprinde expresii îngereşti.

Nimic nu o întrece în vorbă şi-acţiune
Căci nu se dă în lături când vine valul greu
Cu noi este la jug în greaua tracţiune
Să nu ne-mpotmolim pe-acest îngust traseu.

Că o numim Regină nu e la întâmplare
Natura ei divină ne-ndeamnă să cântăm
Răspunde la apel când vine-o încercare
De îi urmăm povaţa nicicând nu ne-ncurcăm.

E-o taină şi-o minune că nu ne părăseşte
Ci stă cu noi când geruri, perfide, ne cuprind
Amarul ce-i în suflet, duios, îl îndulceşte
Din ea doar sentimente cucernice descind.

Chiar spaţiul infinit de l-am putea străbate
Nu am găsi iubire ca cea de care-am spus
S-a dus la răstignire cu sfântă demnitate
De unde har bogat şi pace ne-a adus.

Nimic nu-i ca iubirea din infinit trimisă
Spre a forma în noi dumnezeieşti comori
Când influenţa ei în suflet e admisă
Vedem splendori stelare ce-s dincolo de sori.

poezie de George Cornici din Aripi cutezătoare (24 februarie 2014)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce e iubirea?

Ce e iubirea? De inima o cheamă.
Ce e iubirea? De lasă-n suflet rană.

Ce e iubirea? Când fără ea, degeaba mai trăim.
Ce e iubirea? De nimic pe lume, nu e mai sublim.

Ce e iubirea? Când o cunoşti
Şi simţi că eşti omul cel mai bogat din lume,
Ce e iubirea? Când te părăseşte şi rămâi buimac.

Ce e iubirea? De toţi îi cântăm, scriem şi vibrăm.
Ce e iubirea? Atunci când o trădăm.

Ce e iubirea? Atunci când nu o cunoşti.
Ce e iubirea? Pentru cei răi şi proşti.

Ce e iubirea? Când te părăseşte
Şi totul în viaţă, ţi se prăbuşeşte.

Ce e iubirea? Când din ateu, devii un credincios.
Ce e iubirea? Pentru tirani şi ticăloşi.

Ce e iubirea? De n-ar fi Dumnezeu
Şi în iertare, nu încercăm să credem mereu.

Ce e iubirea? De inima mereu o cheamă,
Ce e iubirea? Când mai toţi, de la ea, avem o rană.

Ce e iubirea? Când viaţa ne-o fericeşte un timp,
Apoi ne părăseşte căutând al destin.
Ce e iubirea? La care atâta râvnim.

poezie de Valeria Mahok (10 august 2003)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi de iubire

Nu se-nţelege legea firii...
Să fim noi slujnicii iubirii?!
Din tot ce-avem pe-acest pământ,
Iubirea-i lucrul cel mai sfânt,
Doar ea te-nvaţă să trăieşti,
Prin ea cu viaţa te uneşti,
Ea este farmec şi lumină
Şi-a fericirii rădăcină.

Pe umărul iubitului să plângi?!
Iubirea este stâlp şi temelie
Şi dragoste pentru o veşnicie,
Prin ea se-mparte sufletul în două,
Ea-i soare şi ninsoare, ea ne plouă
Sub pleoapele de literă şi stea...
Iubirea este însăşi viaţa mea.

Iubirea vine de la Dumnezeu
Şi sufletul când este răvăşit,
Când plângi şi când suspini, când este greu,
Ea-n suflet, ca un vis s-a cuibărit.
Ea nu-i nici avuţii şi nici bani,
Este opaiţ şi flamură, în ani.
Să plângem ce-am pierdut, ar fi-n zadar,
Iubirea nu-i o piatră de hotar.

Nu luăm nimic dacă plecăm din lume,
Doar cinste, demnitate şi renume.

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai mare-i Dumnezeu

Mai mare-i Dumnezeu decât îngrijorarea
De ce ne-ngrijorăm? Se pune întrebarea
Când intervine El fug diavolii-n pustie
S-avem în suflet pace, să bem din Apa Vie.

Mai mare-i Dumnezeu decât probleme grele
De-aceea, El, necazuri e-n stare să le spele
El face să răsară Lumină-n fiinţa noastră
Spre a putea vedea splendoare într-o glastră.

Privim la uriaşi cu gând că ne-or învinge?
De stăm lângă Păstor tăria nu se stinge
Sublima Lui veghere încredere formează
Să ştim că la Stăpân găsim deplină pază.

Fiind de partea noastră Stăpânul îndurării
Nicicând nu vom uita mesajele chemării
Şi-n grele suferinţe privi-vom spre răsplată
Şi optimişti vom trece prin starea complicată.

Motive să ne temem un mâine ce aduce?
Cu El pot paşii noştri spre Paradis să urce
Necazuri care vin să tulbure umblarea
Se schimbă în ocazii ce nasc înseninarea.

Nimic nu depăşeşte o forţă creatoare
Ea poate vindeca o rană care doare
Mai mare-i Dumnezeu decât dureri acute
Ne-ajută să sfârşim lucrările-ncepute.

Când dă năvală oastea cu sediu-n adâncime
S-aducă nimicire în paşnica mulţime
Ce pare imposibil devine biruinţă
El poate să dărâme chiar munţi de neputinţă.

Călătorim senini prin lumea frământării
Necontenit purtaţi pe braţele Salvării
Nimic nu depăşeşte divina lor putere
Veniţi să Îl urmăm oricând, orice ne-ar cere!

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (6 iulie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revărsare de har

Şi azi, ca la-nceput, apreciem lucrarea
Se manifestă clar; Stăpânul este bun
În fiecare clipă ne dă orientarea
Să nu ne ameţească baloane de săpun...

Vedem cum se revarsă spre noi o cercetare
Ce n-o putem găsi la fiinţe omeneşti
Şimţim cum ne pătrunde acea înseninare
Ce-i clar că-şi are sursa în zonele cereşti.

Să merităm noi mila din abundenţă dată?
Nu, nicidecum! Pe Domn L-am întristat
Şi totuşi e Stăpânul ce nici măcar odată
Când ne-a învins suspinul nu ne-a abandonat.

Cuprinşi de întristare am murmurat pe cale
Dar n-a ţinut prea mult netrebnicul impas
Ne-a arătat prin vis superbele petale
Din flori ce le-om vedea când vom sosi Acas'.

Când am călcat pe-alături în drumul spre Cetate
Ne-a dojenit duios şi-am revenit la El
Iar când ne-a dus destinul în stări mai complicate
El iar ne-a pus în braţe tărie de oţel.

Nicicând nu s-or goli hambarele-I preapline
Din ele sunt trimise cadouri ne-ncetat
O, harul ne inundă şi-n zilele senine
Şi când întunecarea, un timp, ne-a-mpresurat.

Şi azi, ca la-nceput, torentul de iubire
Pătrunde în fiinţe, le-ndeamnă la trăiri
Ce nasc inviorări şi stări de mulţumire
Şi-L preamăresc pe Mielul supremelor jertfiri.

poezie de George Cornici din Aripi cutezătoare (17 aprilie 2014)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Existenţă

Când iubirea înseamnă umilinţă,
Iubirea nu mai e iubire...
Când în suflet nu este pocăinţă,
Clopote bat în neştire...

Când se dărâmă ziduri de cetate,
Şi-n inimi e un foc diabolesc...
Eu trec peste acestea toate,
Chiar dacă săgeţile izbesc!

Când iubirea-nseamnă umilintă,
Eu am să mă opun!
Şi plin de falnica-mi dorintă,
Voi găsi un drum mai bun...

De apusul omenirii e aici ş-acum, mă voi preda...
Ce răni adânci să-mi facă vor putea?
Ce gânduri blestemate mă vor putea învinge?
Nu mai am nimic în mine ce se poate frânge...

poezie de Alin Caras din Daraveli de Clopotniţă (12 aprilie 2014)
Adăugat de Alin Caras
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasă e natura

Frumoasă e natura, frumoasă dimineaţa,
Plăcut este al undei murmur melodios:
Şi roua şi zefirul, şi floarea şi verdeaţa,
Dar lumea nimic n-are ca tine de frumos.
A mea inimă, suflet pe pasurile-ţi zbor,
Şi vântul îţi şopteşte misterul de amor.
Sunt dulci ale prunciei dorite suvenire
Şi visuri fericite, iluzii îngereşti,
Dar nu e nimic dulce ca dulcea ta zâmbire,
Dar nici un vis nu-mi place, de nu-l pricinuieşti.
Când soarta ne-mblânzită m-adapă cu durere,
Când lumea ş-orice bunuri aş vrea a le uita.
Nimic nu cer vieţii, mărire, nici putere,
Nimic nu mă mângâie, decât iubirea ta.
A mea inimă, suflet pe pasurile-ţi zbor.

poezie clasică de Grigore Alexandrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea...

Tu vrei ca eu să-ţi explic ce este iubirea...
Desigur nu-ţi voi ascunde nimic, dragul meu
Iubirea... e când tu lăcrimezi, simţind durerea
Nu pentru tine... ci pentru aproapele tău...

Iubirea... e crucea unde Hristos s-a jertfit
El viaţa si-a dat pentru lumea întreagă
Iubirea... este veşnică... ce s-a dăruit...
Şi fiecare din noi trebuie doar s-o aleagă.

Iubirea... e simplă, ea nu se laudă nicicând
E îndelung răbdătoare, nu se gândeşte la rău
Ea... nu se răzbună... ci are sufletul blând
Şi o găseşti totdeauna unde este mai greu...

Iubirea... nu-i o poveste scrisă în romane
Nu-i o plimbare în doi... pe aleea cu flori...
Iubirea... e să îngrijeşti de familii orfane
Şi în sufletul tău... să simţi divinii fiori...

Iubirea... e ca să îmbrăţişezi pe vrăjmaşi...
Să ai îndrăzneală să-l ierţi... să treci peste tine...
Tu primul să alergi, să fii lângă el, să nu-l laşi
Când e în vreo încercare să-i doreşti numai bine.

Iubirea... nu este în fraze fermecătoare
Îdulcite cu slove frumoase şi dezmierdări
Iubirea... e temelia de bază pentru oricare
Trăită curat... oriunde, în orice împrejurări.

Iubirea... e atunci când pe bolnav vizitezi
Când te dăruieşti pe deplin însuţi pe tine
În noapte târzie... la căpătâi să veghezi...
La necaz să-l ajuţi şi să-l susţii în rugăciune.

Iubirea... e când nimic în schimb nu aştepţi
Căci ea nu se cumpăra cu aur şi argint...
Ea-i venită din cer comoara cea mai de preţ
Din jertfă e născută iubirea... din Duhul Sfânt.

Tu astăzi ce scrii pe portativul inimii tale...
Ce melodie ascultă oare aproapele tău...
Iubirea-i Isus... cu El doar să mergi pe a ta cale
Căci numai iubirea te apropie de Dumnezeu.

poezie de Mihail Cebotarev
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exilat

ce puţini mai vor lumina
în suflet s-o mai reţină
să trăiască-ntodeauna
fără pată fără vină

ce puţini au mai rămas
care vor înţelepciunea
şi ca stâncă şi popas
ignorând întreagă lumea

şi ce mulţi au părăsit
Evanghelia Scriptura
omul iată a rătăcit
ignorându-şi chiar făptura

nu mai vrea lumina vie
să-i fie mărgăritar
ca să fie-n veşnicie
dragoste scăldată-n har

nu mai vrea neprihănirea
pur— curat ca să trăiască
şi o mască-i e iubirea
vrând doar slavă pământească

nu-i mai este Hristos stâncă
demult el l-a abandonat
s-a topit viaţa sfântă
cu păcat peste păcat

de aceea-mpărăţii
azi se clatină amar
pe cărările pustii
omul calcă în zadar

nu-i lumină nu-i viaţă
Evanghelia n-o vor
ci păcatul îi înhaţă
în iureş amăgitor

nu mai este curăţie
în sufletu omenesc
şi inima-i o pustie
de tot ce-i Dumnezeiesc

cum să fie fericire
pace astăzi pe pământ
Dumnezeu ce e iubire
când nu are vreun cuvânt

cum să fie astăzi pace
când omul a părăsit
pe Cel care să-i împace
din ei toţi — l-au izgonit

El Hristos ce pacea aduce
iată azi e exilat
Mielul Sfânt care pe cruce
viaţa pentru om şi-a dat

poezie de Ioan Daniel Bălan (3 noiembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fiu ca tine

Unde ai fost când ai venit
Căci casa-i goală si pustie
În ce loc unde tu te-ai rătăcit
Simţiri si sentimente se-mprăştie

Si sufletul mi-e ciuruit
Scăldat în lacrimi cu credinţă
Din dragoste si suferţă
Din bunătatea ta a fost rănit

Ridică te priveste-n tine
Si-n gânduri acum esti rătăcit
Te îmbrăţişez vino spre mine
Căci cu nimic tu n-ai greşit

Nu suntem suflet de azi de mâine
Iubirea noi mereu s-o preţuim
Suntem plămădiţi ca si o pâine
Cuptorul cel fierbinte noi nu-l părăsim

Cu căldura din noi iubirea hrănim
Să crească flacăra dorinţei
Să ne salvăm să nu murim
Să punem inima in dreptul conştiinţei

Tu sterge ţi lacrima din barbă
Si vezi cum soarele a răsărit
Priveşte verdele din iarbă
Acesta e destinul si el s a împlinit

Iuieşte iartă dăruieşte iubire
Cu aceeasi dragoste de sine
Un suflet cu iubire e plin de fericire
Eu îmi doresc să fiu ca tine

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mareea din suflet. Iubirea

Nu-i nimic îmi spun. Cel mai preţuit este întotdeauna, în mintea noastră mică, cel care se desprinde, cel care pleacă, cel care ne înnebuneste în abc-ul simţurilor şi ne lasă să-nvăţăm singuri, că a iubi fără simţuri doare ca o răstignire şi ca o renaştere.

Nu există nici un vinovat. Există doar lucruri care se decid fără noi în cel care rămâne şi în cel care pleacă şi drumul este lung, foarte lung, până la curcubeul din suflet
unde sforile de păpuşă devin vizibile şi te poţi privi de la distanţă cum intri iarăşi magnetizat în fluxul şi refluxul neiubirii.

Doar până la curcubeul din suflet îţi spui, când încă crezi că iubirea este un dialog cu tine, -doar cu tine- pe care îl poţi anula uneori, când l-ai descifrat.

poezie de Tania Felicia Kubitza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul meu eşti tu, iubita mea...

Un suflet vine în astă lume
O părăseşte fără a spune când şi unde
Provine dintr-un infinit imaterial
Şi merge-ntr-altul ce pare ireal

Am crede că ne aparţine
De când ne naştem, până dispărem
E doar o simplă închipuire
Dar continuăm să tot sperăm

Sufletul ce îl primim în dar
Este al nostru, cu titlu temporar
În ziua când închidem a vieţii meditaţie
El va pleca, într-o cu totul altă destinaţie

Să nu uităm de el în astă viaţă
Va fi în lumea care vine doar o prefaţă
Să nu îi dăm motive de îndoială
Să nu-l lăsăm nicicând să moară

În zborul lui spre alte zări
Noi suntem simpli pasageri
Nu căutaţi să-l deturnaţi
Încrederea în sine să i-o luaţi. 
Vine o zi când vom pleca cum am venit
Fără nimic din tot ce am primit
Ce ai putea să iei din astă viaţă
De mergi prin câmpuri verzi cu soarele în faţă

Atunci eşti fericit cu adevărat
Şi chiar de mai avem de aşteptat
Un singur lucru eu te rog, nu mă uita
Sufletul meu eşti tu, iubita mea

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul - lui Mihai Eminescu

Poetul nu e om, e zeu aparte,
Un ochi ce ne veghează din zenit,
El nu-i născut, el numai e venit
Şi viaţa lui e dincolo de moarte.

Poetul e un dar nepreţuit
Sub formă de scriptură şi de carte
Şi, precum zeii celorlalte arte,
Adesea e un suflet chinuit,

Căci dorul îl resimte infinit,
Durerea unei lumi i-i dat s-o poarte
Şi sufletu-i e foc necontenit,

Când geniul lui de oameni îl desparte,
Când prea puţin din ce le-a dăruit
Împărtăşesc în vieţile deşarte...

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de mult...

Atât de mult ne-a inspirat
Cuvântul Cărţii sfinte
De-aceea l-am asimilat
Ştiind că ne-a asigurat
Că nu-i finalul în morminte.

Suntem deschişi să aib-acces
Lumina lui nepieritoare
Să ne arate că-i progres
Acolo unde-i interes
Pentru lucrarea ziditoare.

Atât de-adânc pătrunde-n noi
Să lase rădăcini solide
Să fim în stare ca-n nevoi
S-avem purtare de eroi
Chiar dacă-s zonele aride.

Un suflet plin de frământări
El poate să îl liniştească,
Să-nlăture chiar disperări,
Să dea, oricând, orientări
Spre Patria nepământească.

Curg revelaţii ne-ncetat
Dacă-l servim aşa cum este
Iar când lăuntru-a fost uscat
Cu taina Lui l-a transformat
Să cânte-apoi dumnezeieşte.

Atât de mult ne cercetezi
O, Logos coborât din slavă!
Că prin noiane de zăpezi
Visăm la veşnice livezi
Şi la mirifica Dumbravă...

Te-mbrăţişăm ca altădat'
Să îţi simţim aroma fină
S-avem un trai înmiresmat,
Să-L proslăvim pe Împărat
Căci El ne-a invitat la Cină.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (14 ianuarie 2017)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

A venit Cel ce-a creat

a venit Isus aici
El iubirea şi Lumina
de al morţii crude bici
scăpaţi să fim todeauna

a venit Învăţătorul
tot ce-i bun să ne înveţe
noi însă doar cu piciorul
i-am călcat a Lui poveţe

a venit Hristos iubirea
să ne ia pe palma Lui
omul însă răzvlătirea
oferit-a Domnului

a venit Cel ce-a creat
aici mersul — omenirea
însă noi l-am condamnat
deşi El ne-a dat iubirea

Cel ce-a plămădit ţărâna
şi în ea chipul şi-a pus
El Viaţa şi Lumina
a venit la noi — Isus

şi-a vorbit de sfinţenie
de pace — neprihănire
c-ar vrea omu-n veci să fie
pătruns de a Lui iubire

El ne-a spus că e Lumina
trimisă de Tatăl Său
să ne ofere-ntodeauna
să fim fii de Dumnezeu

a venit Isus din cer
raza sfântă de lumină
pentru oamenii ce pier
străpunşi de imensa vină

şi de Tatăl ne-a vorbit
de lucrarea Lui cea vie
însă noi l-am huiduit
şi pe munţi şi în pustie

Domnul — Cel ce ne-a creat
dându-ne înfăţişarea
nouă ni s-a arătat
să ne ofere-n veci salvarea

însă noi toţi plini de ură
l-am scuipat — l-am ocărât
şi i-am dat a Lui făptură
El să fie răstignit

plin de pace şi lumină
pe toţi Domnul ne-a chemat
să trăim fără de vină
nu în pofte şi-n păcat

ne-a-nvăţat Isus iubirea
viaţa în neprihănire
însă noi toţi osândirea
i-am adus — dându-i pieirea

fără pată fără vină
aici Domnul a trăit
a fost soare şi lumină
însă noi l-am osândit

Isus mâna ne-a întins
viaţa ca să ne ofere
noi cu chipul crud închis
l-am bătut printre unghere

El pe atâţi i-a vindecat
şi le-a fost de ajutor
pe căzut l-a ridicat
al nostru Mântuitor

a dat orbilor vedere
muţilor le-a dat Cuvânt
şi atâtor mângăiere
le-a dat pe acest pământ

pe ologi El i-a făcut
ca să umble pe picioare
iar Domnul celui căzut
i-a adus a Lui salvare

a trăit fără de vină
fără pată pe pământ
chemănd oamenii să vină
s-asculte de Tatăl Sfânt

de acee-a fost condamnat
El să moară răstignit
pentru că a ajutat
pe cel slab şi rătăcit

pentru că a vindecat
pe bolnavi pe cei răniţi
orbilor vedere a dat
şi acelor rătăciţi

Doamne iartă-ne acum vina
spală-ne ne curăţeşte
căci te vrem întodeauna
sufletul nost" te iubeşte

fă-ne Isus să-ţi slujim
şi noi ca să fim lumină
căci Isuse te iubim
şi ne vrem fără de vină

numai Tu dai mântuire
şi poţi ca să ne slavezi
umple-ne de-a Ta iubire
căci te vrem Isus — Tu vezi

glorie şi slavă Ţie
peste noi vrem să domneşti
o Isus în veşnicie
viaţă să ne dăruieşti

vino dar trăieşte-n noi
o Isus în veşnicie
ca în ziua de apoi
să-ţi cântăm mărire Ţie

poezie de Ioan Daniel Bălan (6 septembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu-i mai frumos pe lume

Nimic nu-i mai frumos pe lume,
Nimic nici mai statornic nu-i
Ca bucuria muncii sfinte
Ca rodul strâns la vremea lui.
Când Dumnezeu ca un Prieten
Veghează peste cortul tău
Cine-ar putea să te-ameninţe
Şi ce-ar putea să-ţi facă rău?

Când cel nenorocit se roagă
Spre binecuvântarea ta
Cine-ar putea s-o-ndepărteze
Ca Dumnezeu să nu ţi-o dea?

Când orbului îi eşti vedere
Şi şchiopului îi eşti picior
Când eşti orfanului părinte
Şi slabului ocrotitor.

Când ţi-e cuvântul tău ca roua
Când eşti ca ploaia aşteptat,
Nimic nu-i mai frumos ca urma
Ce-o lasă pasul tău curat.

Atunci lumina ta va creşte
Ca soarele spre-al zilei miez,
Atunci pe-ai tăi crescând şi-n număr
Şi-n vrednicie ai să-i vezi.

Atunci urcuşul vieţii tale
Va fi ca drumul cel uşor
Încununat cu bucurie
Spre-un drept şi singur viitor.

Atunci prin tine-nbogăţire
Mulţimi în veac te vor cinsti
Şi cine-ar ştii în veşnicie
Pe cât întins vei străluci!

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Menirea noastră

Trăim să proclamăm nepământeasca Lege
Transmisă prin Testamente şi profeţi
Ca mulţi drumeţi să-nceapă a culege
Acele taine ce se-ascund în frumuseţi.

Cu ce a spus Mesia trăim în concordanţă
(Nu-i altă cale spre tainice-mpliniri)
De când ne-a transformat nu mai dorim prestanţă
Ci vrem să-nfăptuim pe-ogor desţeleniri.

Netrebnica himeră e pusă la o parte
De când ne-a cucerit Cuvântul penetrant
Ieşit-am din domeniul acelor stări deşarte
Şi ne atrage-acum ce-i viu şi important.

Trăim nu să ascundem comoara pieritoare,
Nu să-nălţăm un steag al falsei teorii
Ci promovăm principii divine, salvatoare
Ştiind că rodul muncii, întruna, va spori.

Au fost şi falimente, a fost dezamăgire
Dar niciodată Fiul nu ne-a abandonat
Ci-a luminat cărarea spre-adânca fericire,
Cu dor de veşnicie, duios, ne-a-ncoronat.

Trăim în pribegie spre a vesti mesaje
Ce pot crea balsam pentru un suflet trist
Să poată să învingă dureri, dezavantaje,
Să fie-ntotdeauna fidel şi altruist.

Ieşit-am din vacarmul părerilor nefaste
Şi pe traseul sigur, cu Fiul, am pornit
Ştiind că fiinţa Lui neprihănire naşte,
C-aici şi-n veşnicie e-al nostru Preaiubit.

poezie de George Cornici din Nuanţe stelare (7 decembrie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbrăţişarea iubirii

În braţele iubirii uităm c-a fost furtună,
Simţim că aparţinem Regatului ceresc
Şi gândul şi simţirea pot, foarte clar, să spună
Că-n ea, cu exaltare, oricând se odihnesc.

O starea-a-ngrijorării dispare din fiinţă
Atunci când ne cuprinde cu farmecul ei sfânt
Aleargă spre acei cuprinşi de neputinţă
Să îi ridice iar, să le mai dea avânt.

E făr-asemănare a ei îmbrăţişare
Şi-atunci noi ştim ce-nseamnă şi har şi Paradis
S-a dus la cruce s-avem descătuşare,
Să nu uităm nimic din tot ce ea a zis.

Privirea ei suavă devotament produce
Fideli, vrem s-o urmăm la fiecare pas
Spre piscul biruinţei, senină, ne conduce
Cu ea pe drum, oricând, e untdelemn în vas.

Atingerea-i plăpândă creează vindecare,
Lucrează prin credinţă; sunt ca două surori
Ea nu ne părăseşte când vine vreo-ncercare
Din lacrimi şi suspine ea face sărbători.

În braţele iubirii e-o dulce mângâiere
De care-avem nevoie când zbuciumul e greu
Urmeaz-o uşurare, momente de tăcere
Să mergem, fără teamă, pe-acest îngust traseu.

Şi noi te-mbrăţişăm, eşti fericirea noastră
Trăim în armonia ce-n Cer s-a zămislit
Buchetul de-adorări e-ntotdeauna-n glastră
Ca semn că de la tine cunună am primit.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (17 martie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ăncercat

Am încercat s-ating nemărginirea
Cu degetele, dar le-am răsfirat
Şi printre ele mi-a scăpat iubirea
Dar nu-i nimic, măcar am încercat.

Când ochii mi i-am ridicat spre cer
Şi-am încercat să văd prin infinit,
Nu am făcut decât să bâjbâi în eter,
Dar nu-i nimic, măcar am îndrăznit.

Apoi m-am desfăcut la piept
Şi inima bătând ţi-am dăruit
Iubind! Credeam că-i înţelept
Să mi-o-ngrijeşti..., măcar am năzuit.

Te-am imortalizat prin vers, în timp,
În inimă, în ceruri şi-n eternitate...,
N-ai auzit şi-am început să ţip,
Dar nu-i nimic! Le-am încercat pe toate.

Şi din adânca mea simţire
Adesea, când mă emoţionez,
Din ochi curg lacrimi de iubire,
Dar nu-i nimic! Eu nu mă ruşinez.

Am râs şi-am plâns şi am iubit
Profund, fierbinte şi curat,
Eu toate astea le-am trăit
Mereu. Măcar am încercat...

Din vise am creat realitate
Şi în realitate am visat!
Ştiu, nu le-am împlinit pe toate...,
Dar nu-i nimic! Măcar am încercat!

Am fost, cred eu, acea femeie
Pe care şi-o dorea orice bărbat,
Tu ţi-ai dorit o altă odisee,
Cu mine nici măcar n-ai încercat.

Din tot ce-ar fi putut să fie,
Din toate cele ce le-am dat,
Putea atâta frumuseţe ca să fie...,
Dar ce păcat! Tu nici n-ai încercat...

poezie de Florentina Mitrică (12 septembrie 2017), traducere de Florentina Mitrică
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai la El...

Numai la El e fericire
Ce nu se uscă niciodat'
Mi-e şi prieten şi-mpărat
La prima noastră întâlnire
M-a cucerit a Lui privire
Şi m-a pătruns a Lui iubire
Şi pretutindeni L-am urmat.

Numai cu El pot înţelege
De ce-ncercările mai vin
Căci rănile ce produc chin
Duios, El ştie să le lege
Să pot şi-n viitor culege
Comorile din sfânta Lege
Şi pasiunea s-o menţin.

Numai în El găsesc Lumină,
Răspuns la grele întrebări
Când îmi lipsesc înseninări
Cuvântu-I poate să susţină
Fiinţa-mi, care se închină
Să poată pacea s-o obţină
Şi mii de binecuvântări.

Numai cu El, când vine valul,
Pot să vâslesc, să biruiesc,
Chiar când obstacole-ntâlnesc
Eu ştiu că voi atinge Malul,
Că împlini-voi idealul
De-a trece, prin credinţă dealul
De-aceea mult Îl preţuiesc.

Doar lângă El se uşurează
Poveri ce-apasă uneori
Şi ce urmează? Sărbători
Şi sufletul se-nviorează
Slăvind pe Cel care veghează
Pentru a Lui constantă pază,
Pentru eternele comori.

poezie de George Cornici (31 ianuarie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teleapelul

Mereu inopinată vocea în teleportare
Când chiar neaşteptată, este mereu surpriză
Din poli se contactând într-o electroliză
Fără de rezultat ştiut, o întâmplătoare.

În fond nimic nu este total întâmplător
Căci apelantul ştie în timp ce-are să ceară...
Şi-a programat apel devreme, de cu seară
Îşi repetând în minte scopul, sârguitor.

Este inechitabil însăşi apelu-n sine
Căci cel care-l primeşte şi-n grabă îi răspunde,
Habar nu are cine-i, cui i-adresat, de unde;
Veşnic nepregătit îl întoarce cum îi vine.

Morala-i foarte simplă; când primeşti un semnal
Reflecţia urgentă-i pentru cine-i, ce-l doare
Şi-n timp ce voce asculţi, doar puneţi întrebare;
Spune-i s-aştepte o clipă, aşa doar teatral!

Dă de-nţeles că altu-i deja pe fir, aşteaptă
Şi timp ia-ţi-l să ai răspuns, ce se cuvine;
Să nu fi prins prosteşte cu pantalonii-n vine
De cel ce te-a sunat, cu vocea-i... înţeleaptă!

Chiar în amurg primesc apel; nimic precis,
Aşa din întâmplare, că-i singură şi-i plat...
Şi doar dintr-o greşeală de număr a sunat
Şi cum s-a nimerit... ar da din ce-a promis!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!