
Un temperament liniștit și voios, izvorât dintr -o sănătate deplină și dintr-o organizare fericită, o minte luminată, vie, pătrunzătoare și dreaptă, o voință cumpătată și blândă și în urma ei o conștiință curată acestea sunt însușiri pe care nici avuția, nici rangul nu le poate înlocui. Căci, lucru adevărat, ceea ce este fiecine pentru sine însuși, ceea ce-i rămâne și în singurătate și ce nimeni nu-i poate da nici lua, este pentru dânsul mai de căpetenie, decât ceea ce posedă sau decât tot ce poate fi el în ochii altora. Un om de spirit, în deplină singurătate, are o petrecere foarte bună cu propriile sale gânduri și fantezii pe când un cap tâmpit nu poate scăpa de chinul urâtului nici cu cea mai felurită schimbare de societăți, priveliști, plimbări și petreceri. Un caracter bun, măsurat și blând, poate să fie mulțumit în împrejurări strâmtorate; pe când cel lacom, pizmuitor și răutăcios, nu va fi mulțumit nici în mijlocul tuturor avuțiilor.
citat celebru din Arthur Schopenhauer
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

De vreme ce tot ce există și se petrece pentru om nu e prezent imediat decât în conștiința sa și nu se petrece decât pentru aceasta, e evident că predispozițiile conștiinței sunt ele însele lucrul cel mai important și că lucrurile depind mult mai mult de ele decât de figurile care apar în ele. Ceea ce un individ posedă pentru sine, ceea ce îl însoțește în singurătate și ceea ce nimeni nu poate să-i ia sau să-i dea, iată ce e mult mai important decât ceea ce posedă sau este în ochii celorlalți. Un om de spirit se simte excelent într-o singurătate totală grație propriilor gânduri și imaginației sale, în timp ce un prost se plictisește chiar dacă își petrece timpul numai în spectacole, serbări și ieșiri în lume. Un caracter bun, blând și moderat poate fi mulțumit în circumstanțe care lasă de dorit, în timp ce un caracter rău și plin de invidie nu va fi mulțumit nici dacă este acoperit de bogății.
Arthur Schopenhauer în Arta de a fi fericit
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te minți singur. Cel care se minte pe sine și-și pleacă urechea la propriile sale minciuni ajunge să nu mai deosebească adevărul nici în el, nici în jurul lui și să nu mai aibă respect nici pentru sine, nici pentru lumea cealaltă. Iar dacă nu respectă pe nimeni, nici nu poate iubi pe cineva, și astfel, neiubind pe nimeni, ca să se afle în treabă sau ca să-și omoare urâtul, se lasă în voia patimilor și ispitelor trupești, și, stăpânit cum e de metehne, ce deosebire mai poate fi între el și un animal?
citat celebru din romanul Frații Karamazov de Dostoievski
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu poate vedea deasupra sa. Cu aceasta vreau să spun: fiecare vede la celălalt numai atât cât este el însuși: căci el îl poate cuprinde și înțelege numai în măsura propriei sale inteligențe. Dacă aceasta este de calitatea cea mai umilă, atunci toate darurile spirituale, chiar și cele mai mari, nu-și vor produce efectul asupra lui și el nu va observa la posesorul lor nimic, decât numai ceea ce-i mai josnic în individualitatea sa, deci numai slăbiciunile și defectele sale de temperament și de caracter.
citat celebru din Arthur Schopenhauer
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Când concepem substanța, concepem numai un lucru care există în așa fel, că nu are nevoie decât de el însuși pentru a exista. Aici pot exista nelămuriri în ceea ce privește explicarea cuvintelor: a nu avea nevoie decât de el însuși: căci, la drept vorbind, nu există decât Dumnezeu care să fie astfel și nici un lucru creat nu poate exista nici o singură clipă fără a fi susținut și menținut prin puterea lui. Dar pentru că între lucrurile create unele sunt de așa natură că nu pot exista fără altele, noi le distingem pe acestea de cele care n-au nevoie decât de ajutorul obișnuit al lui Dumnezeu, și le numim substanțe, iar pe celălalte le numim calități sau atribute ale acestor substanțe.
Aristotel în Despre suflet
Adăugat de Adina

Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul este cu adevărat un miracol zilnic, un lucru cu adevărat uimitor atunci când este examinat. Te trezești dimineața și iată! Portofelul tău este umplut în mod magic cu douăzeci și patru de ore de țesătură neprelucrată a universului vieții tale. Este a ta. Este cea mai prețioasă dintre toate posesiunile... nimeni nu ți-o poate lua. Nu îți poate fi furată. Și nimeni nu primește nici mai mult, nici mai puțin decât primești tu.
Jim Rohn în 7 Strategii pentru obținerea bogăției și fericirii
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă ceea ce ești e dintotdeauna și pentru totdeauna, are pupile nemișcate sau mișcate, are nas, fund sau păr? Are minte? Are formă? Se poate elibera din formă sau din minte ceva ce nu posedă o formă sau o minte, nu posedă nimic fiind însăși inima nimicului? Astfel de oameni limitați nici măcar nu văd că eliberarea este de corp, nu pentru corp, de minte, nu pentru minte, de Absolut tot ce e Efemer, nu pentru efemer. Astfel de oameni sau guruși de mâna a doua care pretind că își țin pupilele nemișcate dacă i-ar prinde naziști și le-ar scoate ochii ei firește și-ar pierde iluminarea falsă. Deși posedă ochii, ei sunt orbi și nu văd că și atunci când cineva își pierde mâinile sau picioarele, când își pierde ochii, simțământul sfânt de A-Fi rămâne și exact EL ESTE SINELE MANIFESTAT CA VIAȚA CA LIBERTATE și nu o persoană care joacă o astfel de imagine. O scamatorie mai jalnică nici nu se putea. Doar recunoaște Sinele tău. El nu doar că nu este prizonierul unei forme, dar absolut nici o practică nu poți face pentru asta!
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ceea ce nu are formă, nu are naștere și moarte, nu cunoaște nici o energie, stare sau experiență, nu vine și nu pleacă, nu cunoaște scurgerea timpului, fiind infinit, nu poate fi definit, nu are început și nici sfârșit, e mai ușor decât ușorul, mai simplu ca simplitatea, nu poate fi atins/cunoscut de nici un gând, nu poate fi perceput, și totuși paradoxal liber, dincolo de orice atribut, acesta este Real. Ceea ce se schimbă, se transformă, evoluează și involuează este doar efemerul ce va fi servit ca deșert la masa timpului, nu ești tu.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Urmăriți să rețineți că ceea ce sunteți cu adevărat sau Sinele Pur, fiind pentru dintotdeauna și pentru întotdeauna, fiind dincolo de timp, veșnic, atemporal, nimeni și nimic nu îl poate urma. Da, par să fie niște asocieri temporare, cu niște forme de vis, dar imediat ce te-ai trezit, vei vedea că de fapt nici măcar nu ai fost născut vreodată. Nici măcar nu ai fost creat vreodată! Poate o minte educată, intelectualizată, adică îmbibată de acest virus al separării, al gândirii, să accepte asta? Poate mintea să accepte că tu ești Însăși Inima Nenăscutului care este manifestarea onirică a tot născutului?
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Motivul mișcă voința nu prin ceea ce este el în sine, ci prin felul în care este cunoscut. Însă nici o influență morală nu poate avea ca rezultat o altă corecție decât pe cea a cunoașterii, iar demersul de îndreptare a defectelor de caracter ale unui om prin discursuri și predici moralizatoare vizând transformarea naturii și moralității sale, este la fel de iluzoriu ca tentativa de determinare a unui stejar, printr-o îngrijire desăvârșită, să dea caise ca roade.
Arthur Schopenhauer în Fundamentele moralei
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vino acum să-ți spun singurele căi posibile de investigare pe care le putem gândi. Prima cea care spune că este și că nu poate fi decât să fie, este Calea Convingerii (căci ea conduce către Adevăr). Cealalată, cea care spune că nu este și că trebuie în mod necesar să nu fie, afirm că este cea întru totul de nedeslușit. Fiindcă nici nu se poate cunoaște ce nu este - aceasta este imposibil - nici nu se poate afirma ce nu este, pentru că este același lucru a gândi și a fi.
citat din Parmenide
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ceea ce începe și se sfârșește este simplă aparență. Se poate spune că lumea apare, dar nu că este. Aparența poate să dureze foarte mult pe o anumită scară a timpului și să fie foarte scurtă pe o alta, dar în ultimă instanță este același lucru. Tot ceea ce este legat de timp este momentan și nu are nici o realitate.
citat clasic din Nisargadatta Maharaj
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu-i deprinzi pe copii să muncească, nu vor învăța nici să citească, nici să scrie, nici muzica, nici gimnastica, nici ceea ce cuprinde întreaga virtute a omului: respectul izvorât din exercitarea tuturor învățăturilor de mai sus.
citat celebru din Democrit
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.

Comentează! | Votează! | Copiază!
Trebuie presupus că răspunderea morală a fi pentru Celălalt înainte de a putea fi cu Celălalt este prima realitate a eului, un punct de plecare mai degrabă decât un produs al societății. Ea precede orice colaborare cu Celălalt prin cunoaștere, apreciere, suferință sau acțiune. De aceea nu are nici o "bază", nici o cauză, nici un factor determinant. Din același motiv pentru care nu poate fi dorită sau dirijată în afara existenței sale specifice, nu poate oferi nici dovezi convingătoare pentru necesitatea prezenței sale.
Zygmunt Bauman în Etica postmodernă (2000)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Peste răscoale
Poveștile-s bătrâne, dar ele au rămas,
Și sper că vor rămâne-n continuare.
Sunt hrană a oricărui suflet mare,
Ce știe ce e bun și îi oferă glas!
Sau poate că... nu este-o binecuvântare
Tot ce-a ajuns să dea peste răscoale.
Poate că, numai mie-mi dă târcoale
Ceea ce, nu oricui, poate aduce soare.
Poate că pentru unii este o povară,
Ceea ce altora le-aduce vindecare.
Poate că, unora, le-aduce-ngheț, oroare
Iubirile ce s-au născut în miez de vară.
Și care poate,-au ținut doar o seară,
Dar de ajuns încât să-și pună-amprenta,
Pentru-a putea inimii face fenta,
Încât s-o liniștească, sau s-o doară...
Cert e că nu mă pot preface că-s sătul,
Nici de ce e firesc, nici nebunesc.
Și sper ca-n continuare să iubesc
Tot ca și până-acum... Acesta-mi este oful.
poezie de Andrei Ș.L. Evelin din Începuturi (27 octombrie 2019)
Adăugat de Andrei Ș.L. Evelin

Comentează! | Votează! | Copiază!
Acest concept de "Eu-Sunt" nu a existat înainte de ceea ce numiți "naștere". Prin urmare, așa cum a venit acest concept, la fel se va și duce. Cum sunt eu afectat? În nici un fel, pentru că nu este adevărat. Asta se aplică tuturor conceptelor. Atât celor dinaintea nașterii, cât și după naștere, tot ceea ce știu și este propria mea cunoaștere, neauzită de la nimeni, aceea este singura cunoaștere veritabilă pe care o accept. Iar dovada stă în cuvintele gurului meu. Eu nu le spun oamenilor decât ceea ce este corect. Nu trebuie să citesc Vedele ca să învăț din ele, dar în Vede am găsit confirmarea a tot ce cunoșteam înainte de ceea ce se numește nașterea mea. Nimeni nu acordă atenție la ce erau ei înainte de a primi vreo învățătură. Tot ceea ce poți uita, nu poate fi etern; nu poate fi adevărul. De aceea nu poți uita adevărata ta stare, și de aceea nu poți să ți-o reamintești.
citat din Nisargadatta Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu este bine să tindem cu nerăbdare spre cele care nu sunt făcute și nici nu este bine să ne dezgustăm prostește de care sunt făcute. Cel care dorește mereu ceea ce nu face și disprețuiește ceea ce face, nici nu se bucură de cele prezente, nici nu se mulțumește cu viitorul. Căci el abandonează înainte de a desăvârși ceea ce începe și înfăptuiește înainte de vreme ceea ce trebuie început. Așadar, este bine să fii mulțumit de binele propriu și să sporești bunurile prezente cu cele ce vor urma, iar nu să le îndepărtezi în vederea celor viitoare. Căci schimbarea bunurilor este ușurătate, dar practicarea lor este virtute, și căile celor care resping bunurile cele vechi în vederea celor noi și ale celor care urcă de la bunurile inferioare la cele superioare sunt foarte diferite. Căci cine caută schimbarea este greu de mulțumit, așa cum cine vrea să înainteze este plin de zel. Astfel, avansează în chipul cel mai drept cel plin de zel în vederea a ceea ce este optim, fără a fi dezgustat de ceea ce este doar bine, și cine îndură mai întâi ca să ajungă apoi unde vrea la timpul său.
Hugo de Saint-Victor în Meditații spirituale
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul nu poate fi decât ceea ce este, nici nu poate să-și imagineze mai mult decât e în stare.
aforism celebru de Michel de Montaigne
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Fericirea nu e un lucru de sine stătător. E mai repede un echilibru dobândit între mai multe componente ale existenței tale precum înțelegere interioară, familie, sănătate, ceea ce faci și alte lucruri care contează pentru tine. Nici măcar un lucru dintre acestea luat în mod singular nu îți va aduce fericire deplină. Trebuie să iei și să le amesteci de unul singur până vei găsi proporțiile potrivite pentru tine. Nu uita că aici tu ești cel care stabilește, nimeni nu poate să o facă pentru tine. Nu are rost să încerci să trișezi copiind de la altcineva sau aplecând urechea la unu' și la altu' - te păcălești de unul singur. Eu aleg să îmi fac propria rețetă. Dar voi, ați găsit-o?
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Sinele e veșnic fără formă, el nu ia nici o formă. Nici măcar forma lui Iisus, Buddha sau Profetul. Fiind totul din întreg, formele doar se aprind și se sting în El ca licuricii în noapte, ok? Forma nu poate lua un sine, după cum luna nu poate avea lumină pentru că lumina ei aparentă e doar o reflexie a luminii soarelui. Forma fiind efemeră nu poate lua în posesie Sinele care este etern. Nu există decât un singur Sine și acela este Dumnezeu, Spiritul necreat. sau poți să îi spui cum vrei pentru că El nu poate fi definit de cuvinte. A crede că forma poate lua un sine e ca și cum un delfin ar poseda un ocean. Iar expresia că "Sinele ia o formă umană" se referă la faptul că un val din ocean datorită frigului a înghețat. El nu este desprins de ocean și nici nu poate pleca din el.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Eliberarea de gânduri
Mintea rămâne indecisă în marele Vid.
Aici cea mai înaltă cunoaștere este nețărmurită.
Cel care face ca lucrurile să fie așa cum sunt nu poate fi izolat de lucruri.
Astfel, atunci când vorbim de limite', rămânem închiși în lucruri limitate.
Limita nelimitatului se numește plenitudine.'
Nemărginirea a ceea ce este limitat se numește vacuum.'
Tao este sursa amândurora.
Dar el însuși nu este nici plenitudine și nici vacuum.
poezie de Chuang Tzu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!