Numai farmecul nopţii îl îmbată. Când târgul se cufundă-n tăcere de moarte, el veghează, de sus, de pe streaşina vreunei case. Şi priveşte. A văzut multe: întâlniri ferite în colţuri de grădini; rugăminţi duioase, de după ferestre deschise; îmbraţişări pătimaşe, în unghere de ziduri; despărţiri sfâşietoare, în praguri de uşi. O întreagă ţesătură de patimi, ca şi sus, în lumea acoperişurilor, cu deosebirea că jos firul patimilor se torcea mereu, fără de nici un răstimp. Şi-n schimb liniştea cerului cum îl minuna! Nici un freamăt, nici un zbucium; cunoştea cerul şi-l citea ca pe o carte. Ştia când rasare luceafarul; când pornea la drum carul mare; când îsi încorda strunele lira; când îşi aduna puii cloşca. Era un astronom.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Filosoful
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vreau

Nu mai vreau din viaţa asta nici măcar o clipă!
Nici un glas să-l mai aud, Eu mă duc, mă duc!
Şi nu ştiu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinţilor milă, nici versurilor rimă!

Dumnezeilor absenţi nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum să-mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!

Nu mai cer nopţilor somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau să-mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ţi mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!

Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas şi nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!

Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici paşi rătăciţi în lume fără Tine,
Când te caut în nu ştiu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!

Nu mai vreau aşteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până una, alta, copilul creştea, asculta de părinţi, şi cartea cu care se născuse din mâini n-o lăsa. Citea, citea mereu pe dânsa şi învăţa, de se mira toată lumea de silinţa şi învăţătura dânsului. Când se făcu ca de nouă ani, ştia câte în lună şi în soare. El însuşi ajunsese să fie o carte şi toţi megieşii veneau la dânsul şi-l întrebau despre păsurile lor...

citat celebru din Petre Ispirescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind în pandemie

E vremea când iarăşi, la uşi şi ferestre,
Un cânt ne colindă... un cânt de poveste.
Crăciunul grăbeşte la case-a ajunge,
Dar lumea aceasta suspină şi plânge...

Copii fără daruri primesc doar urări,
Nici nuci, nici colaci nu-s. Colindători,
Îşi cântă-n zadar, după lege iubirea...
Căci e-n pandemie de mult omenirea.

Părinţii n-au de lucru şi sunt datorii,
Gândesc că nu-i sens să mai aibă copii.
Cu ce să-i hrănească, ce speranţe să dea
Când viaţa le este şi aşa mult prea grea?!

Dar iată povestea aceasta acum!
E linişte-n case, e linişte-n drum.
Nici câinii nu latră. I-aude Covidul.
Se-aude departe, departe, colindul...

Când luna se-nalţă pe cer, vor pleca
Se-apropie 11, amenda e grea.
Dar tot or să vină, cu măşti şi mănuşi,
Să cânte-un colind la ferestre şi uşi.
........................................................
Să spargem pahare! Să cânte colindul!
Şi ducă-se dracuʼ la anul Covidul!
Mulţi ani! Sănătate! Petrecere mare!
Speranţe în suflet şi dragoste-n floare!

pamflet de Rodica Nicoleta Ion din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ai schimbat partidele şi eu m-am făcut de râs, aia e! Nu mai pot să scot o vorbă nici la cafenea, nici la club, nicăieri. O viaţă întreagă cât am fost conservator toată lumea nu mi-a spus decât coane Iorgule; acuma, de când ai intrat dumneata în familie şi m-ai zăpăcit cu noile curente politice, când îmi zice lumea şobolan, când fripturist, când cutare şi cutare.

Tudor Muşatescu în ...escu (1933)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, până când?...

De-atâta vreme-auzi şi tu chemarea
Spre ceruri, spre lumină şi spre rai,
Şi tot n-asculţi, nici plânsul, nici cântarea
Şi nu-ţi îndrepţi nici gândul, nici cărarea:
O, până când, o, până când mai stai?
Văzut-ai şi tu lucrurile care
Pe alţii mulţi i-a-ntors din calea rea,
Dar tu mereu rămâi în nepăsare,
În cea mai rea, în cea mai tristă stare.
O, până când, o, până când aşa?

O, tu cunoşti că moartea nu-i departe,
Că mergi spre focul iadului dintâi,
Şi totuşi tu rămâi pe căi deşarte,
Rămâi în foc, în chin, în plâns şi-n moarte!
O, până când, o, până când rămâi?

Tu ştii şi de la tine ce aşteaptă
De-atâta vreme şi astăzi Dumnezeu!
Cunoşti chemarea sfântă şi-nţeleaptă,
Cunoşti şi calea rea şi calea dreaptă:
O, până când, o, până când în rău?

A mai trecut un an din scurta-ţi viaţă
Şi-acesta-i poate ultimul ce-l ai.
O, smulge-te din neagra nopţii ceaţă,
O, rupe-ţi vălul negru de pe faţă:
O, până când, o, până când mai stai?

Curând solia morţii-o să te cheme
Răsplata cea de veci ca să ţi-o iei.
E vremea hotărârilor supreme,
E azi a mântuirii tale vreme!
O, până când, o, până când nu vrei?...

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de mama (Pentru mama mea, la 53 ani)

Mi-e dor de mama când e departe,
Mi-e dor de mama când mi-i aproape.
Dor o să-mi fii pănă la moarte,
Căci ea mi-a dat viaţa, m-a învăţat carte.

Mi-e dor de dânsa când soarele răsare,
Când pomii sunt în floare,
Fără ea lume mică mi-se pare -
Cât ea este de mare.

Nici cerul plin de de stele
Nu e aşa de frumos
Cum e glasul mamei mele -
Cald şi melodios.

Mi-e tare dor de dânsa,
Şi dor o să–mi fie mereu,
Căci ea este
Un înger păzitor al meu.

poezie de Vladimir Potlog (25 octombrie 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâncarea nu l-a ispitit niciodată. Să bei şi să înghiţi aer când ţi-e sete de înălţimi ameţitoare, aceasta e adevărata hrană, dar aceasta-i o taină pe care numai el o ştie. Când ziua fuge din faţa nopţii, el porneşte; atotstăpânitor, păşeşte, măreţ, peste acoperămintele întregului târg. Se plimbă de la un capat la altul al mahalalelor, caci n-are dragoste deosebită pentru niciun colţ. De-aici ca şi de-acolo, firea lui îl îndeamnă mereu aiurea. În sufletul lui nu tresare nimic, decât în cele câteva zile când dragostea îl chinuieşte. Căci dragostea e pentru toti acelaşi veşnic chin. Şi niciodată nu se simte mai fericit decât după nopţile acestea de zbucium, când, liniştit, gândeşte la ele cu dezgust.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Filosoful
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă privim cerul noaptea

Prima stea care răsare
e Luceafărul de seară.
După el încet apare
Calea Lactee, brăţară.
Lângă ea, Steaua Polară
străluceşte cel mai tare.
Ea arată-n nopţi de vară
calea celor două care.
Pe bolta cerului senin,
Cloşca, puii şi-i veghează.
Pe gemeni dacă-i privim,
fete frumoase visează.
Peste toate, luna-i doamnă.
Regină e seară de seară.
Tot regină e şi-n toamnă
când este mai frig afară.
Iar când noaptea-i pe sfârşite,
un alt luceafăr apare.
Cu el zorile-s grăbite,
bolta se umple de soare.

poezie de Dumitru Delcă (6 noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când ai plecat

De când ai plecat
soarele nu mai e soare.
Nici luna nu mai e lună.
Numai este sărbătoare,
nici o zi nu mai e bună.
De când ai plecat
cerul este negru.
Rămas fără lumină
a muri e verbul
care mă domină.
De când ai plecat,,
viaţa nu mai ester viaţă.
Fără tine,
totul este gheaţă.
Vin şi eu la tine.

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici

Nici roşu cerul nu-i,
Nici verde nu-i pădurea,
Nici ochii nu-s căprui,
Nici lemn nu e securea,

Nici pasărea nu piere
Când vrea copacul ei,
Nici fagurii de miere
Nu-i dau, chiar dacă-i vrei,

Nici Luna-i poezie,
Nici stele sunt pe cer,
Nici versul nu se scrie
Când sufletele pier,

Şi tot ce-a fost odată
Nu va mai fii de-acum,
Păduri şi ochi şi păsări
Se vor preface-n scrum.

poezie de Mihail Mataringa (24 ianuarie 2011)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai apărut în viaţa mea

Ai apărut în viaţa mea când trebuia,
când nici vântul nu mai bătea,
când nici ploaia nu mai venea,
ai apărut în viaţa mea
când trupul îmi era ud,
când gura îmi era caldă,
iar sufletul arid.
Ai apărut în viaţa mea
când nu mai credeam în iubire,
când nu mai speram o fericire,
când nici nu te aşteptam pe tine.
Ai apărut în viaţa mea
fără să mă anunţi măcar
şi mi-ai umplut trăirile
cu setea ce-o aveai,
dând vântului bătaie,
ploii picături,
iar mie... dândumi-te tu.

poezie de Ionela Van
Adăugat de Daria Dumitras
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dădeam proporţii nemăsurate dezamăgirilor poate fireşti la vârsta când şi iluziile sunt prea mari, când ţi se pare că fericirea întreagă ţi se cuvine, când n-ai nici îngăduinţă, nici înţelepciune.

Cella Serghi în Pânza de păianjen
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aştept când vine toamna

Te-aştept când vine toamna şi plouă a potopire,
În anotimpul veşted, barbar, diluvian,
Când plouă a nefiinţă, când plouă a prorocire,
Când plouă ca să rupă pământul de ocean,

Te-aştept când vine toamna şi plouă a nimicire,
Când nu se mai distinge prezentul de-amintiri,
Când digurile lumii se surpă cu furie,
Când nu mai poate lumea de-atâtea despărţiri!

Te-aştept când vine toamna şi plouă a despărţire,
Când nuferii se-neacă într-un secol plumburiu,
Când nu se mai distinge nici ura de iubire,
Te-aştept pe un munte toamna, în noiembrie, târziu...

poezie de Marian Florentin Ursu (9 august 2018)
Adăugat de Marian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când patimile te apucă, nici ruşinea, nici teama nu te împiedică. Atunci când banii-s a ta ispită, nici părinţii, nici regii nu te pot îndrepta. Când cu spor munceşti, la somn sau la chef nu te gândeşti.

proverbe sanscrite
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri pe cer

Trimite-mi cerul tău! Al meu e gol
Când nu mai văd lucirea unei stele;
Doar stau la umbra gândurilor mele
Ce dau întruna cerului ocol

Şi caută, tot caută prin hău
O ştire despre urma ta pierdută
Pe-o cale ce-i acum necunoscută,
Sperând să întâlnească gândul tău.

Nu au nici teamă, ele, nici control:
Mai vin, mai pleacă-n cerul fără stele,
Atunci când vor, căci poartă-un dor şi ele
De cerul tău. Al meu, acum, e gol.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici nu pleci

Nici nu pleci, nici nu rămâi,
Mă cuprinzi între inele
Şi-mi pui sânii căpătâi,
Ridicându-mă la stele.

Nici nu vii, nici nu te duci,
Mă tot chemi înspre ispită,
Straiele... când le arunci
Şi te vrei, a fi... iubită.

Nici nu taci, nici nu vorbeşti,
Mă priveşti întrebătoare,
Trupul când ţi-l dezgoleşti
Cu mişcări provocatoare.

Nici nu fugi, nici nu te-nchini,
Mă dai păcatelor... sfinte,
Când mă iei dintre lumini
Şi mă laşi... între cuvinte.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi de sus, de unde sta, i se părea câteodată că şi el făcea parte din lumea aceea, că-mprejurul lui se-nvârtesc toate, prietenoase, înţelepte, tăcute ca şi el. Şi era fericit. Singura fiintă fericită! Iar când zorii mijeau şi când, liniştit urca acoperamântul să se strecoare iaraşi în noaptea vreunui pod, gândea, multumit, că n-are nici o îndatorire catre nimeni, cum nimeni n-avea către el. Şi cugeta: "Fericirea e să nu fii al nimănui, nimeni să nu fie al tău – să trăieşti singur: tu şi cerul deasupra".

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Filosoful
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aştept când vine toamna

Te-aştept când vine toamna şi plouă-a potopire,
În anotimpul veşted, barbar, diluvian,
Când plouă a nefiinţă, când plouă-a prorocire,
Când plouă ca să rupă pământul de ocean,

Te-aştept când vine toamna şi plouă a nimicire,
Când nu se mai distinge prezentul de-amintiri,
Când digurile omenirii se surpă cu furie,
Când nu mai poate lumea de-atâtea despărţiri,

Te-aştept când vine toamna şi plouă a despărţire
Când nuferii se-neacă într-un secol plumburiu,
Când nu se mai distinge nici ura de iubire,
Te-aştept pe-un munte toamna, în noiembrie, târziu..

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voinicul ceru să-l găzduiască. Dacă îi deschise portiţa, ce credeţi că mi-ţi văzu? O umbră de om, un bătrân cu barba până la genunchi, slab şi pipirnicit şi cocoşat de parcă mânca numai vinerea. El se cruci când văzu pe Făt-Frumos, şi-i spuse că n-a văzut om de când era copilandru. Acest bătrân era portarul curţii, şi lăsat acolo să păzească palatul până s-o găsi cineva care să desfacă făcutul locului aceluia. Dacă intră Făt-Frumos înăuntru, bătrânul îi puse o masă curată, şi pe masă nişte pâine albă ca zăpada şi nişte legumă bună de mâncare, însă gătită fără multe meşteşuguri. Băiatul îmbuca lupeşte, căci nici el nu mai ştia de când nu mâncase. După ce mâncă şi se sătură, se puse la vorbă cu unchiaşul.

Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Misterul...

de pe culmi de fantezie mai cobor din când în când
să văd lumea ce mai scrie şi poeţii rând cu rând
şi-ntr-o mare de cuvinte aranjate-n fel şi chip
intuiesc numai morminte şi castele de nisip

nici idei şi nici cadenţe numai iambi numai trohei
numai nobili excelenţe purtătoare de idei
numai versuri triviale numai ode curgătoare
numai albii fluviale de la munte pân-la mare

n-aud nici o melodie nici o notă nici un semn
nici o umbră de poezie- numai limba grea de lemn
e stăpână peste toate ce se scriu şi se vorbesc
de la mine-rupt în coate pân-la cei cu har ceresc

scot încet din cap căciula şi mă scarpin dur în pleş
mai drapez niţel şi nula trag un gât de Aqua Fresh
şi revin pe culmi stelare să continui procedeu
ba numit versificare ba misterul lui Orfeu...

poezie de Iurie Osoianu (10 noiembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!