Calculul necalculat

Delicat este sistemul de a calcula punctaje...
Astfel, domnul prim-inspector, a creat ambuteiaje.
Nu c-ar fi o tragedie depunctarea posesoarei,
Însă cu un pas ‘nainte, fost-a... punctul profesoarei.

Drept, nedrept, nematematic, că e carte ori plachetă
Trebuie să taie punctul... O decizie corectă!
Că nu-i banul fără pilă, ori nu-i pila fără bani...
Cine să-şi mai bată capul pentru oamenii sărmani?!

S-au făcut în grabă toate... s-a punctat, s-a depunctat
Şi după atâta trudă s-a ajuns la rezultat.
Calculând acasă, doamna, calculul nu corespunse
Şi a doua zi, nervoasă, la inspectorat se duse.

Hopul depaşit îi pare. La inspectorul adjunct,
Domn galant, frumoasa doamnă, a intrat, căci... a putut.
Aşezaţi ca la taclale, faţă-n faţă, i-a expus
Rezultatul adunării pe care mai sus l-am spus.

"Doamnă, cu regret îmi pare, cum ca toate-s în zadar,
Căci cu noua calitate n-aveţi nici un drept măcar.
Şi pe post de titulară aveţi drept a concura,
Scumpă doamnă profesoară, doar în anul ce-o urma."

Nu mă doare doar răspunsul, matematic judecând,
Însă, adunând la clasă toate astea punct cu punct,
Am facut o sesizare, că-n comisie lipsea,
Post de cadru matematic, de-aia calculul era

Oarecum în dorul lelii şi răspunsul "nu se poate"
Era din nomenclatorul aberaţiilor. Frate,
Şcoala cică progresează însă la aşa răspuns,
Eu, o profă cu renume, nu mai am nimic de spus.

Puse una peste alta, totul a trecut... Şi gata!
Ce să ceri elevului, când nici la inspector nu-i?!
Calculul - un simplu blitz. Dumneavostră, oare ştiţi,
Nu că rezultatul doare, ci făcuta adunare...

pamflet de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna mea, iubită doamnă...

doamna mea, iubită doamnă,
m-amăgeşti cu ochii tăi,
porţi în ei culori de toamnă,
mă cufund în ei ca-n văi,
porţi în ei culoarea frunzei,
în ei verde maroniu,
dăruiesc un foc al muzei
cu sclipiri de argintiu

doamna mea, iubită doamnă,
mă dor toate când privesc,
trupul tău sculptat de-o daltă,
m-a făcut să-nebunesc,
m-a făcut să-mi piară somnul,
m-a făcut un aiurit,
rog în seară Tatăl Domnul,
doar puţin să-ţi fiu iubit

doamna mea, iubită doamnă,
cred că-mi dai atâta dor,
de nu pot să-l car de-odată,
pe-al meu trup rătăcitor,
dar mi-e bine sub povara,
ce mi-ai pus-o peste trup,
nu mă plâng dar doare seara,
când de tine eu mă rup

doamna mea, iubită doamnă,
prinde-te de dorul meu,
mângâie-l şi ia-l în seamă,
să nu-mi fie aşa greu,
să nu-mi fie noaptea albă,
să nu-mi ţină ochi deschişi,
mult aş vrea, în mare grabă,
de o viaţă să fim prinşi

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: N-aţi plecat încă?
Nistor: Nu, dom' director.
Alex: Am rămas aici, să aşteptăm, poate mai era nevoie de noi.
Traian: Puteţi merge liniştiţi acasă; cei din Comisie au plecat deja. Iar tu, Luci, vei putea dormi fără griji în noaptea asta; am văzut toate declaraţiile depuse astăzi la Comisie; nu există nici una în defavoarea ta, totul te avantajează.
Lucian: Dom' director, parcă nu era permis să le vedeţi.
Traian: Desigur, nu-i permis; decât directorului, uneori...
Lucian: Dar...
Traian: Luci, nu-ţi fie teamă, n-am încălcat nici un regulament al Institutului, n-am făcut nimic nepermis sau ilegal, doar nu sunt tâmpit; nu am acţionat fără ştirea şi acordul celor din Comisie. Clar, da?!
Lucian: Adică, dânşii v-au dat voie să vedeţi declaraţiile?
Traian: Bineînţeles, doar la urma urmei, sunt, totuşi, directorul.
Lucian: Poate, dar... Dânşii ştiau că veţi veni să-mi spuneţi ce-aţi văzut.
Traian: Probabil ştiau, dar tot nu-i nimic grav, pentru că eu nu ţi-am spus cine ce a declarat – asta-i confidenţial – eu am spus doar că nu-i nimic în dezavantajul tău până acum, atâta tot, deci, am păstrat confidenţialitatea declaraţiilor şi n-am încălcat regulamentul. Mie mi se pare destul de corect; vouă nu?!
Nistor: Ba da, dom' director.
Alex: Chiar foarte corect.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O doamnă: Sunteţi nişte creaturi foarte curioase, voi, bărbaţii. Habar nu aveţi ce vă poate capul şi din cauza asta nu ştiţi niciodată ce vreţi.
Un bărbat: Draga mea doamnă, acuzaţi pe cine nu trebuie. Mărturisesc că nu prea ştiu ce îmi poate capul şi puţinul care îl ştiu despre el nu îmi place. Nici nu l-am făcut eu, nici nu l-am ales eu. Sunt mai nemulţumit de el decât puteţi fi dumneavoastră. Pentru mine constituie un mister mai mare decât pentru dumneavoastră şi trebuie să îl accept aşa.

replici de Jerome K. Jerome
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Restitutio

Daţi-mi doamnă cărţile-napoi
Ca să punem punct la partitură
Că eu ştiu: frumoasa voastră gură,
A mai dus cu mine un război

Nu le veţi găsi interesante:
Nici măcar nu pomenesc de modă
Şi-am să vă rămân dator o odă,
Pentru desfătările galante

Mai aveţi din cărţile de şcoală
Şi în plus atâtea almanahuri
Abundenţa naşte-ntruna crahuri,
Iar mania e curată boală!

Degetele voastre sunt prea fine
Pentru-o carte ce nu mai e nouă
Când se-mparte riscul pe din două,
Nu-i aşa că schimbul vă convine?

Daţi-mi doamnă cărţile-napoi
Plânge raftul gol rămas sub grindă
Şi planeta este suferindă
N-ar mai suporta un nou război:
Daţi-mi doamnă, cărţile-napoi!

poezie de Ion Untaru din Autoportret fără oglindă (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămase însă tăcut pe scaunul său, fără a comenta nimic, deşi era clar că nu-i convenea deloc nesupunerea colegilor săi. Era însă, într-adevăr, în minoritate totală faţă de ei. Unul singur contra celorlalţi colegi ai săi... Oricum l-ar fi sucit, raportul nu se dovedea a fi în favoarea lui, nici măcar din punct de vedere matematic. Cifrele, pe care le considera de obicei aliatele sale, vorbeau acum totalmente împotriva lui, îi erau duşmani. Şi atunci, ce-i rămânea de făcut?! Să asiste neputincios la transformarea navei sale?! Hmm... Deloc convenabil!

citat din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii români sunt încărcaţi cu materii atât de multe şi atât de diverse, încât nici profesorii, nici şcolarii nu se pot orienta în capetele lor. Aceşti copii nu învaţă nimic, pentru că memoria nu păstrează nimic nepriceput, nerumegat, unde interesul viu şi judecata copilului n-au jucat nici un rol. Singurul efect al încărcării memoriei cu lucruri pe care nu le poate mistui e sila şi scârba copilului de carte. La acest rezultat au ajuns aproape toate şcoalele la noi. Vezi tineri care au învăţat latineşte, greceşte, istoria universală, logică şi psihologie, ştiinţe naturale, geografie în toate clasele, drept administrativ, economie politică, au trecut bacalaureatul şi... cu toate astea, nu ştiu a scrie o frază corectă, iar a doua zi după ce au părăsit şcoala au uitat tot...

citat celebru din Mihai Eminescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ai spus odată...

- Mi-ai spus odată că iubirea,
Mă va găsi când nu m-aştept,
Azi, de mi-ai vedea privirea,
Ai şti că vorbit-ai drept...

Mi-ai spus că roata se-ntoarce,
Ţi-am răspuns: Vorbeşti prostii!",
Astăzi durerea mă stoarce,
Pic cu pic, zi după zi...

Şi-ai avut mare dreptate!
Viaţa-ţi dă ce-ai dăruit,
M-am îndrăgostit şi toate,
Păcatele le-am plătit...

Astăzi am în partea stângă,
Rana, pe care, cândva,
Ţi-am făcut-o eu, nătângă,
Neştiind ce-i dragostea...

Şi doare! Of, tare doare,
Lacrima-mi urlă pe-obraz,
Mă-ntreb, cum ai putut oare,
Să înduri aşa necaz?

Să mă laşi să plec în pace,
Fără-o clipă să-ţi răzbuni,
Sternul trist şi plin de ace?
- Căci cei ce iubesc sunt buni.

-Da, dar cum ai făcut faţă,
Acestor dureri atroce?
Dacă poţi, te rog, mă-nvaţă,
Vor sufletul să-mi sufoce...

- Nu, uitarea nu se-nvaţă,
Nu-i o lecţie... o formulă,
Nu-i niciun şir lung de aţă,
Îl rupi şi iubirea-i nulă...

Uitarea? Nerealistă...
Nu poţi uita ce-ai iubit,
Cât amintirea există...
Doar că... te-ai obişnuit.

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adolescenţă vs bătrâneţe

Pe când aveam vreo douăzeci de ani,
Iubeam intens, la fel iubea şi ea...
N-aveam nici interese şi nici bani,
Dar toate le puteam realiza.
Şi ne era atunci atât de bine,
Că sus fiind, vă jur, uitam de mine.

Trecut-au anii, au trecut uşor
Şi toate-au fost frumoase şi-au fost bune,
Încât când ne aflam în dormitor,
Uitam de datorii, uitam de lume.
Cu toate astea nu era uşor -
De la efort, făceam adesea spume.

Ajuns la patruzeci, ah, ce păcat!
Simţeam că bătrâneţea mă apasă
Şi mă-ntrebam de ce m-oi fi urcat
Azi-noapte,-n somn, pe scumpa mea nevastă.
Însă găsesc (nu-i lucru de miare...)
Că-mi trebuia o nouă-ascunzătoare.

La şaizeci şi... mă-mpinse un păcat
Şi o amantă tânără mi-am luat,
Dar mai apoi am judecat niţel,
Că mă dorea doar pentru portofel.
Doar sportul aruncării cu privirea
Putea să-mi mai aducă fericirea.

La vârsta senectuţii, tragedie!
Văzui că-i moartă chiar dacă e vie.
De-aş lua Viagra, tot ar fi-n zadar.
Deci sunt un prinţ călare pe măgar.
De-acuma sunt cu un picior în groapă.
Am tot forţat pân-am intrat la apă

Şi din cal breaz, rămase o... mârţoagă.
Mă doare totul şi sunt vai şi-amar.

pamflet de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i drept oare să fiu sigură ca stai la pândă, similar cu străinii ursuzi ca să furi avantaje, clipe şi veşnicii închipuite? Nu-i drept să cred, strigând în liniştea raţiunilor că eşti un biet profitor? Fac ce vreau! Dă-mă înapoi cursului firesc, încrederilor oarbe, cu inocenţa lor pe alocuri hilara, iubirii de oameni. Sunt furioasă pentru zbuciumul nefiresc pentru încrederea pierdută la o margine de apus. Există la alţii ceva ce la tine a lipsit cu desăvârşire?
Ce gust amar... n-am fost in stare de nimic, însă tot nu-i nimic, mi-aş zice. Numai să te uit odată, să mă vindec de urmele paşilor tăi care răscolesc doar când visez şi ma trezesc din mine buimacă. Pleacă, rogu-te! Sunt dispusă chiar să fiu răspunzătoate de tot şi toate fără nici un regret. Numai să nu te mai vadă inima, plimbându-te nonşalant prin gândurile mele...(

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Partenerii paradisului

- Bună seara, doamnă.
- Bună seara, domnule.
- Vă privesc până sub inimă, doamnă.
- Ştiu; dar şi eu vă privesc, domnule.
- Vă cunosc şi urna de veci, doamnă.
- Nicio grijă, şi eu vi-o cunosc
pe-a dumneavoastră, domnule.
- Mă enervaţi cumplit, doamnă.
- Şi dumneavoatră, nu mai puţin, domnule.
- Înseamnă că nu se mai poate face
nimic, doamnă.
- Desigur, domnule. Acesta e şi rostul
egalităţii dintre noi, dragă domnule.
- Nici să trăim, doamnă?
- Nici. La ce bun, domnule?
- Nici să murim, doamnă?
- La ce bun, domnule?
- Nici să vă las să trăiţi, doamnă?
- La ce bun, domnule?
- Atunci... vă ucid, doamnă!
- La ce bun, domnule?
- Dar eu sunt un geniu, doamnă?
- La ce bun, domnule?
- Vă asigur că sunt nebun, doamnă!
- La ce bun, domnule?
- Daţi-mi un "Do" de jos, doamnă...
- Aveţi un "Do" de jos; muriţi liniştit,
domnule!

poezie de Ion Crânguleanu din Riscul certitudinii (1985)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Gata, campionule? De abia acum ai ieşit de la Lucian? Parcă ţi-am spus să stai doar puţin.
Mihai: N-am uitat. Să ştii însă că vizita mea nu l-a deranjat. Din contră, i-a făcut mult bine, aşa că n-ai motive să mă cerţi.
Stela: Poate... Însă nu ştiu ce va spune Nis când te vei întoarce, văzând cât de mult ai stat cu şeful lui; doar ştii bine că lui nu i-am dat voie deloc, nici măcar puţin, deci, nu e corect faţă de el.
Mihai: Las' că mă descurc eu cu Nis. Nu mi-e frică de el. N-are decât să spună ce-o vrea. Nu mă sperie pe mine, oricât de înalt ar fi. Poate invers.
Stela: Ştiam că nu eşti fricos, însă nu-i corect faţă de ceilalţi.
Mihai: De ce nu?! Doar le vei da şi lor voie să-l vadă, în curând, nu-i aşa?
Stela: Nu foarte curând. Alex e acolo?
Mihai: Nu. A ieşit când am intrat eu. A fost un adevărat cavaler. M-a lăsat să discut în linişte cu Luci. Presupun că e împreună cu ceilalţi acum, pe puntea principală, deci, mă duc şi eu la ei.
Stela: Bine, Mihai. Eu intru la pacientul meu. Dacă nu-i Alex acolo, nu-i bine să-l las singur.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maximala stare

Am scris din inimă/ fără contra-puncte,
până
m-a durut verbul din cuvinte.
Nu ştiu cum să-ţi scriu să mă-nţelegi/
Iubesc inima ta infinită
şi cad peste ea istovită/
fără glas
(am uitat punctuaţia),
unde punctul să fi rămas?

În locul punctului, îmi zic,
ar durea mai puţin
trei puncte.
Punctul,
când să-l pun, cum şi unde?
Adevăratul punct
relevă,
ori ascunde?

Să pun trei puncte, să mă piardă în posibil,
sau
punct?
Oh, ce cuvânt imposibil!
Or nu este cuvânt, nu ştiu, poate numai pare,
însă,
Punct,
ştiu,
e maximala stare.

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Păi, fie, dacă insişti... Când am plecat de la supercomputer eram într-adevăr răvăşit, dar nu într-atât încât să mă las copleşit de cele văzute. Însă din cauza asta, m-am învârtit într-una prin oraş, ca un tont, cu gândurile aiurea, sucind problema pe toate feţele, posibile şi imposibile; n-am ajuns la nici o concluzie, decât cea pe care tocmai ţi-am spus-o şi ţie, anume, mă voi lămuri direct cu ei, când vom ajunge acasă, pe Terra. Până atunci, abandonez orice încercare de a afla ceva în acest sens şi accept doar realitatea pe care o ştiu eu, adică aceea în care blondul e sigur tatăl meu; nimic altceva! Deci, din punctul meu de vedere, sunt un Enka şi aşa voi rămâne în continuare! Dar tot în acea zi, seara, în final am intrat într-un restaurant...
Mihai: Şi ai dat de Lia.
Lucian: Nu, de Maria. Blonda era acolo, la o masă, singură, fără Nick, aşa că m-am aşezat lângă ea, la masă. Şi ştii cum e ea, mereu un zâmbet, plină de voie bună, mi-a alungat cu felul ei de-a fi orice gânduri neplăcute, legate de mama, sau de oricine altcineva. Asta doar până când, da, a apărut şi Lia, împreună cu Sid. Au intrat tocmai în acel restaurant şi culmea, s-au aşezat la o masă, exact în faţa mea! N-am să susţin că s-ar fi aşezat intenţionat drept la acea masă, însă... I-aş fi văzut şi fără să vreau, fără să privesc în direcţia lor... Era de-a dreptul ridicol! Jenant! Blonda mi-a spus de multe ori să părăsim restaurantul, sau măcar să ne mutăm la altă masă, sau cel puţin să schimbăm locurile, ca să nu-i mai văd, dar eu, ca de obicei, încăpăţânat, nu şi nu! Ar fi trebuit să-i fi dat ascultare şi aş fi evitat ceea ce a urmat.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eugen: Vai, doamnă, dar nu-i puteţi impune punctul dumneavoastră de vedere; băiatul e destul de mare pentru a lua singur decizii în ceea ce-l priveşte. În plus, trăim într-o ţară liberă, iar el, ca orice alt cetăţean al acestei ţări, are dreptul să...
Diana: Vă rog, domnule profesor! Nu trebuie să-mi amintiţi dumneavoastră care sunt drepturile omului; le cunosc şi eu destul de bine! De asemenea, ştiu şi ce prevede Constituţia acestei ţări libere în care trăim acum, dar nu-i vorba despre legi aici; poate mai mult despre sentimente, iar în privinţa asta, nici mie nu-mi poate impune nimeni nimic; nici chiar legislaţia ţării, pentru că nu încalc nici o lege împotrivindu-mă. Aş încălca însă legea firii dacă aş fi de acord.
Eugen: Aveţi dreptate, dar nu în totalitate. Ştiţi ce vă sugerez eu? Tot ce vă pot spune e să vorbiţi cu Luci şi să vă înţelegeţi cu el, să lămuriţi problema împreună.
Diana: Tocmai asta e; eu aş vrea să vorbesc cu el, dar el mă evită intenţionat. Se ascunde... Nu pot să dau de el; nu vrea să mă asculte...
Eugen: Poate ar trebui să-l ascultaţi şi dumneavoastră pe el, să auziţi ce are de spus...
Diana: Sunt dispusă să-l ascult; să vină acasă, să-mi explice... Vă rog să-i transmiteţi acest lucru din partea mea.
Eugen: Cu siguranţă, am să-i transmit. Sper însă să vă daţi seama că nu-l pot obliga să procedeze astfel, împotriva dorinţei lui. Ca profesor, nu mă pot amesteca în viaţa lui particulară; n-am nici o autoritate asupra lui în acest sens. Deci, nu vă pot ajuta mai mult de atât.
Diana: Desigur, vă înţeleg, domnule profesor.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Eu... Rămân doar comandantul... Sau condamnatul misiunii, mai bine zis. Atâta tot! Nimic mai mult.
Maria: Nu-i aşa, Luci... Eşti tot tu, aşa cum te ştiam. Aşteaptă doar să ajungem înapoi, pe Terra, să vezi cum te vor înconjura iarăşi o mulţime de tinere frumoase. Ai de unde alege. Deci, nu vei rămâne niciodată singur; nu s-ar putea. Nu tu!
Lucian: Te rog, blondo! Nu-mi aminti de ele! Nu-i momentul potrivit. Nu mă interesează, nici una! Alesesem deja...
Maria: Da, ştiu, tu o alesesei pe Lia, încă de atunci, de mult timp...
Lucian: Am ales greşit, se pare... Însă doar ea mă interesează. Nici o alta. Asta e... Mai şi pierzi în viaţă, nu poate fi totul aşa cum ţi-ai dori... Ar fi prea frumos. Doar nu trăim în basme... Ce credeam?! Cât de naiv puteam oare fi? Tocmai eu?! Hmm... Aici e vorba de realitate, nu de poveşti.
Maria: Totul, Luci?
Lucian: Păi, da... Restul dorinţelor mi s-au împlinit, aproape toate. Cea mai importantă însă, tocmai s-a îndepărtat teribil... Ascultă, mă simt mult mai bine acum, aşa că te poţi întoarce liniştită, să mănânci. Eu te-am întrerupt de la masă şi nu aveam nici un drept să fac asta.
Maria: Nu-mi mai e deloc foame.
Lucian: Atunci, te poţi întoarce la Nick, probabil te aşteaptă nerăbdător şi nu vreau să ai din nou probleme cu el, mai ales nu din cauza mea! Nu din nou. Pricepi?
Maria: Nick?! Lasă-l în pace pe Nick! N-am nici un fel de probleme cu el. Cu excepţia uniformei ăleia, pe care o poartă într-una. Ar lua-o şi ca pijama, dacă s-ar putea...
Lucian: Hmm...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ale toamnei...

Nicio Toamnă nu e Toamnă,
Dacă nu-i darnică doamnă.

Nici frunza nu-i ruginie,
Dacă Toamna nu-i în vie.

Nici vântul nu-I arătos,
De nu mătură stufos.

Nici cerul n-are suspin,
Fără al păsărilor chin.

Nici omul nu-i bucuros,
Fără roade cu folos.

Nici dragostea nu-i romanţă,
Când se cântă la distanţă
Şi-i lipsită de roşeaţă.

poezie de Valeria Mahok (6 noiembrie 2019)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem o pată pe obraz

Am devenit prea egoişti
În lumi de bunătăţuri pline,
Nu mai vedem, pare, nimic,
Doar fuga după... nu ştiu cine!

Da! Şi avem de toate azi:
Maşini, palat, ordinatoare...
Avem şi o pată pe obraz:
Ce dureros! Pe nimeni doare!

Privesc: parade de-ngâmfări,
De nări în sus, fără sfială,
De mode scurte-n sus, în jos...
Dar omenia?.. Unde-i oare?!

Un: Bun găsit! Ori un regret,
Un: Bună ziua! Te aştept...
Pe căi tăcute s-au cam şters...
Vezi numai, numai interes!..

Vai, Doamne! Unde am ajuns?!
Părinţi din viaţă ni s-au stins,
În cuminţenie cerească!

Uităm! Măcar de sărbători,
Să le aducem dalbe flori
În semn de viaţă pământească!

Nu căuta motive noi,
Drept vinovaţii suntem noi:
De suflet devenit-am goi!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da, Doamnă!

Am rămas mut de uimire
În faţa frumuseţii tale
Vreau să te acopăr de iubire
Să fiu sclavul dumitale.

Da, Doamnă. Asta nu-i minciună
Te iubesc şi te admir
În întuneric şi pe lună,
Feeric fir de trandafir.

Chiar nici nu mai întreb
Pentru ce tu m-ai chemat
Ating corpul tău superb
Şi rămân entuziasmat.

Doar acea îmbrăţişare,
Mie-mi este de ajuns,
Rămân plin de încântare,
Şi în glas fără răspuns.

Nu pleca. Rămâi cu mine.
Poate asta vrei şi tu
Tot ceva ne mai rămâne...
Amintirea de acu'.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie...

Scuzaţi doamnă
doamnă toamnă
că nu ştiu a vă primi
cu plâns rece
faţă gri
cu machiaj
şi anturaj
de cer vânăt
plumburiu...
scuzaţi doamnă
că nu ştiu
şi nu pot
ca să mă port
cum mi se cere
când tu speri
la revedere...
Scuzaţi doamnă
doamnă toamnă
că mă port
ca un hapsân
însă tu
cu-al tău elan
mă faci doamnă
mai bătrân
cu încă-un an!

poezie de Gheorghe Gurău din Cochetând cu muzele (septembrie 2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calculul, în toată generalitatea sa, este una dintre competenţele umane fundamentale, ne naştem cu această predispoziţie. A fost nevoie de un efort istoric pentru a se realiza o analiză moleculară a calculului uman în componentele sale ireductibile, efort care a culminat prin rezultatul britanicului Alan Turing în urmă cu 80 de ani, prin ceea ce ştiinţa desemnează cu sintagma maşina Turing şi care a prefaţat calculatorul electronic pe bază de program realizat de John von Neumann şi echipa sa în 1948. În mod inadmisibil, acest itinerar, care realizează trecerea de la calculul tradiţional, numeric, la calculul calitativ, cu entităţi de natură abstractă, nespecificată, lipseşte din programa şcolară

Solomon Marcus în proiectul ROINFO Romanian Informatics 2018-2022
Adăugat de Marin Vlada
Comentează! | Votează! | Copiază!