Dar ceea ce nepalezii nu au luat în considerare a fost că guvernul din China percepea o taxă de doar 15.000 de dolari / echipă, indiferent de numărul de membri, ca să urci prin Tibet, și nu exista o limită a numărului de expediții pe sezon. Mulțimile de alpiniști au migrat dinspre Nepal spre Tibet, lăsând sute de șerpași fără muncă. Protestele care au urmat au convins Nepalul, iar în primăvara lui 1996 acesta a renunțat pe neașteptate la limita de patru expediții pe sezon. Și, dacă tot se ocupau de această problemă, miniștrii au ridicat din nou taxa - acum la 70.000 de dolari pentru un grup de maximum șapte alpiniști, plus încă 10.000 de dolari pentru fiecare membru în plus. Având în vedere că dintre cele treizeci de expediții de pe Everest din primăvara trecută șaisprezece au urcat dinspre Nepal, costul ridicat pe care-l presupune obținerea unui permis nu pare să fie un impediment.
Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Dar alpiniștii continuau să urce pe Everest în număr mare, în ciuda taxelor ridicate. În primăvara anului 1993, când se aniversau patruzeci de ani de la prima ascensiune, un număr record de cincisprezece expediții, formate din două sute nouăzeci și patru de alpiniști, au încercat să escaladeze vârful urcând dinspre Nepal. În toamna aceea guvernul a mărit din nou taxa pentru permis, ajungându-se astfel la incredibila sumă de 50.000 de dolari pentru grupurile de până la cinci alpiniști, plus 10.000 de dolari pentru fiecare nou membru - dar un grup nu putea să fie mai mare de șapte persoane. În plus, guvernul a hotărât că cel mult patru expediții vor avea voie pe versanții nepalezi în fiecare sezon.
Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Guvernul din Nepal a recunoscut că mulțimile de alpiniști care urcau pe Everest creau mari probleme în ceea ce privește siguranța, estetica și impactul pe care-l aveau asupra mediului înconjurător. În timp ce se confruntau cu această problemă, miniștrii nepalezi au venit cu o soluție care părea să împace ambele părți - restrângea numărul alpiniștilor, iar în același timp aducea mai multă valută forte în fondurile naționale secătuite: mărirea taxei pentru permisele de alpinism. În 1991 Ministerul Turismului cerea o taxă de 2.300 de dolari pentru un grup oricât de mare care voia să urce pe Everest. În 1992 taxa a crescut la 10.000 de dolari pentru o echipă de până la nouă alpiniști, iar pentru fiecare persoană în plus se mai plăteau încă 1.200 de dolari.
Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Registrele arată că multor alpiniști nu li s-a părut un obstacol de netrecut renunțarea pentru o perioadă la treburile zilnice, cum nu le-a fost greu nici să facă rost de niște sume considerabile de bani. În ultimii cinci ani traficul de pe cele Șapte Vârfuri, dar mai ales de pe Everest, a cunoscut o creștere spectaculoasă. Iar ca să facă față cererii, numărul de firme care oferă ascensiuni ghidate pe cele Șapte Vârfuri, și mai ales pe Everest, a crescut corespunzător. În primăvara lui 1996, treizeci de expediții diferite se aflau pe versanții Everestului și cel puțin zece dintre ele erau grupuri plătite.
Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Everestul delimitează granița dintre Nepal și Tibet, dominând valea de la bază de la o înălțime mai mare de 3600 de metri. Vârful arată ca o piramidă cu trei laturi, alcătuită din rocă închisă la culoare, striată și gheață strălucitoare. Primele opt expediții pe Everest au fost britanice și toate au încercat să urce pe vârf prin partea tibetană, din nord - nu pentru că ruta conținea cele mai evidente puncte slabe ale apărării formidabile a vârfului, ci pentru că în 1921 guvernul tibetan a deschis granițele țării de mult închise pentru străini, în timp ce Nepalul rămânea inaccesibil.
Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
În 1949, după ce secole la rând fusese o țară inaccesibilă, Nepalul și-a deschis granițele, iar un an mai târziu noul regim comunist din China a interzis accesul străinilor în Tibet. Cei care urmau să escaladeze Everestul au început să fie interesați de zona sudică a crestei. În primăvara anului 1953 o numeroasă echipă britanică, organizată cu zelul justificat și cu resursele copleșitoare tipice unei expediții militare, a fost cea de-a treia echipă care a încercat să cucerească vârful urcând dinspre Nepal. La 28 mai, după două luni de eforturi extraordinare, au încropit o tabără de înaltă altitudine pe Creasta Sud-Estică, la 8.500 de metri. Foarte devreme în dimineața următoare, Edmund Hillary, un neozeelandez zvelt, și Tenzing Norgay, un șerpaș experimentat, au pornit spre vârf, folosind butelii de oxigen.
Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Din păcate, nu toate procesele legate de Everest sunt nefondate. Firme incompetente sau cu o reputație proastă nu s-au ținut de cuvânt și de mai multe ori nu le-au oferit clienților produse logistice esențiale - oxigen, de exemplu. În alte expediții, ghizii au urcat singuri pe vârf, fără nici un client, lucru care i-a determinat pe aceștia să tragă concluzia că au fost primiți în grup doar pentru bani. În 1995, conducătorul unei expediții comerciale a fugit cu zeci de mii de dolari din banii clienților, încă dinainte ca aventura să înceapă.
Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Primii alpiniști care au urcat pe Everest au fost nevoiți să străbată, în condiții grele, 640 de kilometri de-a lungul platoului tibetan, doar ca să ajungă din Darjeeling la baza muntelui. Știau prea puține despre posibilele efecte mortale ale altitudinilor extreme, și, judecând după standardele moderne, echipamentul lor era jalnic. Și totuși, în 1924 un membru al celei de-a treia expediții britanice, Edward Felix Norton, a ajuns la 8.572 de metri - mai avea 276 de metri până în vârf - înainte ca oboseala și oftalmia să-l înfrângă. A fost o realizare remarcabilă, care probabil n-a mai fost depășită timp de douăzeci și opt de ani.
Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
În 1865, la nouă ani după ce calculele lui Sikhdar au fost confirmate, Waugh a botezat Vârful XV cu numele Everest, în cinstea lui sir George Everest, predecesorul său ca geodez general. Întâmplarea face ca tibetanii care trăiau la nord de marele munte să fi avut deja un nume mai melodios pentru el: Chomolungma, care înseamnă "zeiță, mamă a universului", iar nepalezii din sud îi spuneau Deva-dhunga, adică "Tronul lui Dumnezeu" (Acum numele nepalez oficial al Everestului este Sagarmatha, "zeița cerului". Dar acest nume a fost foarte rar folosit înainte de 1960. Într-o dispută de atunci dintre Nepal și China, prim-ministrul B. P. Koirala a fost de părere că, dacă ar exista un nume nepalez bine cunoscut pentru marele munte, Nepalul ar putea să revendice mai ușor partea sudică a Everestului. - N. a.). Dar Waugh a ignorat în mod voit aceste apelative indigene (și chiar politica oficială care încuraja păstrarea numelor străvechi), și astfel numele care s-a păstrat a fost Everest.
Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Aglomerația era provocată de alpiniști din trei expediții: echipa din care făceam parte - un grup de clienți aflați sub conducerea renumitului ghid neozeelandez Rob Hall, un alt grup ghidat condus de americanul Scott Fischer și o expediție necomercială taiwaneză. Mișcându-se cu viteza melcului, cum se întâmplă la peste 8.000 de metri, cei de jos s-au chinuit să urce Pasul lui Hillary unul câte unul, în timp ce eu îmi așteptam nerăbdător rândul.
Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dintre cei cinci coechipieri ai mei care au urcat pe acoperișul lumii, patru, incluzându-l și pe Hall, au murit într-o furtună nimicitoare care s-a pornit din senin când eram încă pe vârf. Până am ajuns la tabăra de bază, nouă cățărători din alte patru expediții deja muriseră, și până la sfârșitul lunii urmau să mai piară încă trei.
Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Chiar și înainte de accidentul catastrofal din sezonul premusonic de cățărat din 1996, creșterea numărului de expediții comerciale din ultimul deceniu era un subiect sensibil. Tradiționaliștii erau jigniți că cel mai înalt vârf era vândut unor parveniți - dintre care unii, dacă nu ar fi avut ajutorul ghizilor, probabil că de-abia ar fi reușit să ajungă pe un vârf modest precum Rainier. Everestul, strâmbau din nas puriștii, fusese degradat și profanat.
Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Spațiul cosmic va fi și un loc în care se va face turism. Spațiul cosmic este supus din ce în ce mai mult unui proces de privatizare și comercializare. Există deja firme care oferă astfel de servicii, dar și nava care va duce primii turiști în aceste expediții. Un bilet costă 200.000 de dolari, dar, atunci când numărul acestor acțiuni va creștre, prețul va scădea cu siguranță.
citat din Dumitru Prunariu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Spațiul cosmic va fi și un loc în care se va face turism. Spațiul cosmic este supus din ce în ce mai mult unui proces de privatizare și comercializare. Există deja firme care oferă astfel de servicii, dar și nava care va duce primii turiști în aceste expediții. Un bilet costă 200.000 de dolari, dar, atunci când numărul acestor acțiuni va creștre, prețul va scădea cu siguranță.
citat din Dumitru Prunariu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ascensiunea lui Bass a schimbat totul. Ajungând pe Everest, el a fost primul om care a urcat pe cele Șapte Vârfuri, ispravă care l-a făcut cunoscut peste tot în lume, impulsionând alți zeci de așa-ziși alpiniști să meargă pe urmele lui, și care a împins cu brutalitate Everestul în era postmodernă. (Cele mai înalte vârfuri de pe cele șapte continente sunt: Everest, 8.848 m (Asia); Aconcagua, 6.962 m (America de Sud); McKinley (cunoscut și ca Denali), 6.194 m (America de Nord); Kilimanjaro, 5.895 m (Africa); Elbrus, 5.642 m (Europa); Vinson, 4.892 m (Antarctica); Kosciusko, 2.228 m (Australia). După ce Dick Brass a escaladat toate cele șapte vârfuri, Patrick Morrow, un alpinist canadian, a susținut că - deoarece cel mai înalt vârf din Oceania, grupul de insule din care face parte și Australia, nu este Kosciusko, ci vârful și mai greu de urcat, Piramida Carstensz (4.884 m), aflat în provincial indoneziană Irian Barat - Bass nu a fost primul care a urcat pe cele Șapte Vârfuri, ci el, Morrow. Mai mulți critici ai conceptului celor Șapte Vârfuri au subliniat că ar fi mult mai dificil să urci cel de-al doilea vârf de pe fiecare continent, deoarece unele trasee necesită o pregătire mult mai temeinică.
Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
- inflație
- Inflația este atunci când plătești cincisprezece dolari pentru o tunsoare de zece dolari pe care dădeai cinci dolari pe vremea când încă mai aveai păr.
definiție de Sam Ewing
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
L-am întrebat pe Mark Bryant, redactorul-șef al revistei Outside, dacă ar vrea să amâne articolul pentru un an (timp în care aș putea să mă antrenez cum trebuie pentru partea fizică a expediției). De asemenea, am întrebat dacă ar fi de acord să îmi rezerve un loc printr-o firmă cu o reputație bună - și să plătească taxa de 65.000 de dolari -, astfel încât să am o șansă să ajung pe vârf. Nu mă așteptam să accepte planul meu. În ultimii cincisprezece ani scrisesem mai mult de șaizeci de articole pentru Outside, și rareori bugetul depășise 2.000-3.000 de dolari pentru o călătorie.
Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Tenzing a devenit un erou național în India, Nepal și Tibet, fiecare stat afirmând că este unul dintre cetățenii lui. Sir Edmund Hillray a fost făcut cavaler de către regină, iar chipul său a apărut pe timbre, în comicsuri, cărți, filme, pe coperta revistelor - peste noapte, apicultorul cu față lunguiață din Auckland a devenit unul dintre cei mai faimoși oameni din lume.
Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Să faci un milion de dolari e cel mai simplu lucru din lume. Trebuie doar să găsești un produs care se vinde pentru 2000 de dolari, pe care să îl poți cumpăra cu 1000 de dolari și apoi să vinzi o mie de bucăți.
citat din Jerry Gillies
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Aceștia subliniază și că, din cauza comercializării Everestului, vârful cândva adorat a fost târât în mocirla jurisprudenței americane. Pentru că au plătit niște sume piperate ca să fie călăuziți pe Everest, unii cățărători i-au dat în judecată pe ghizii lor când nu au reușit să ajungă pe vârf. "Uneori dai peste un client care crede că a cumpărat un bilet care-i garantează că o să ajungă pe vârf", se plânge Peter Athans, un ghid foarte respectat, care a făcut parte din unsprezece expediții pe Everest și a atins vârful de patru ori. "Unii nu înțeleg că expedițiile pe Everest nu pot fi conduse ca un tren elvețian."
Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nimeni nu poate să vorbească în numele celor doi conducători ai grupurilor ghidate, deoarece ambii sunt morți. Dar pot să confirm că nimic din ce am văzut în după-amiaza zilei de 10 mai nu a indicat faptul că o furtună nimicitoare se apropia amenințător. Pentru că mintea mea era afectată de lipsa de oxigen, norii care se ridicau deasupra impresionantei văi de gheață, cunoscută sub numele de Circul Vestic (Western Cwm - pronunțat "cum" - a fost numit așa de către George Leigh Mallroy. Acesta l-a zărit prima dată în timpul expediției pe Everest din 1921, când se afla în Lho La, o trecătoare înaltă la granița dintre Nepal și Tibet. Cwm înseamnă vale, circ, în galeză. - N. a.), mi s-au părut inofensivi, vagi, lipsiți de substanță. Strălucind în soarele puternic al amiezii, nu păreau diferiți de norii de convecție care se ridicau din vale aproape în fiecare dimineață.
Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!