Oana Pellea

Mi-e ciudă că plâng așa de ușor... așa m-am născut... aș vrea să mă pot abține... nu pot, mi-e imposibil, îmi trece prin cap că probabil am umplut niște pahare degeaba și sunt oameni pe pământ care mor de sete... Dacă toată omenirea și-ar strânge lacrimile în pahare, cam câți oameni s-ar salva de la moarte?

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Jurnal 2003-2009" de Oana Pellea este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -32.00- 16.00 lei.

Citate similare

Oana Pellea

Mi-e foarte, foarte dor de frumos și de bun. Mi-e dor de oameni delicați și buni. De oameni deștepti și generoși. De educație și tradiție. Mi-e dor de bun simț și bunăvoință.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Janet Nică

Cântec-descântec

Mi-e sete de stele și lună,
Mi-e sete de mierea din strună,
Mi-e bine pe-a liniștii scară,
Mi-e ploaie, mi-e pace, mi-e țară!

Mi-e sete de-albastru și verde,
De codrul ce-n sine mă pierde,
Mi-e bine cu gândul spre mâine,
Mi-e cântec, mi-e ie, mi-e pâine!

Mi-e sete de frate și soră,
Mi-e floare, mi-e holdă, mi-e horă,
Mi-e bine, când muguri m-aclamă,
Mi-e înger, mi-e rouă, mi-e mamă!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Dumitru Sârghie

Și mi-e strigăt să te strig

Mi-e atîta dor de dor,
Și-atâta sete de sete,
Să mă-mbăt cu gânduri bete,
Cât de moarte să nu mor...

Foame mi-i de sân flămând,
De-al tău trup prea întrupat,
De gându-ți îngândurat
Și de statu-n poartă stând!

Înciudat eu sunt de ciudă
Și de ziuă prea-nziuat,
De spaimă-s înspăimântat
Și trudit de-atâta trudă...

Într-o noapte înnoptate-aș,
Prin parfumu-ți parfumat,
Și jur, cum n-am mai jurat,
Că te sărut, săruta-te-aș...

Mi-e de tine cald de frig
De fiori prea-nfiorat,
Mi-e atâta pat de... pat
Și mi-e strigăt să te strig!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mi-e sete

Mi-e sete de privirea ta.
Aș vrea să-ti sorb fiecare strălucire
A ochilor tăi plini de iubire
Și să-ți adun lacrimile de mâhnire.

Aș aduna lacrimile tale,
Le-aș amesteca cu ale mele
Și aș face un elixir, pe care dacă îl bei,
Zâmbești din senin, fără temei.

Apoi, aș lua zâmbetul tău,
L-aș amesteca cu al meu,
Și te-aș lua de mână să zburăm până la stele,
Să uităm de rele.

Mi-e sete și tu ești departe,
Am să beau gândurile tale toate
Și am să scriu versuri inspirate,
Pentru suflete însetate.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Dorinta cuantica" de Gabriela Aronovici este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -18.00- 12.99 lei.

Mi-e dor...

Să fiu copil mi-e dor-
-Unul cât o ghindă...
Ca-n joc să-nviu, să mor
Și râsul să mă prindă...

Mi-e dor să zbor în vis,
Să fug de zmei și mume,
Să râd și să plâng stins,
Să fiu copil prin lume...

Mi-e dor de viața-mi joc,
Să culeg flori o mie,
Să prind pentru noroc
Pufi mari de păpădie...

Mi-e dor să mai surâd
Cu ochii-nfipți în soare,
Să nu mai văd, să râd
Și să m-arunc în mare...

Mi-e dor să plâng cu foc
Iubita-mi jucărie,
Să-i pun capul la loc,
Să sar de bucurie...

Mi-e dor s-ating pământul
Cu degetul ușor,
Să mă împingă vântul
Iar eu să cred că zbor...

Mi-e dor să nu-nțeleg
Vorbe de oameni mari,
Să mă oftic, să plec,
Să-i cred bătrâni și tari...

Mi-e dor să mă-nfior
Când fur un măr de vară
Că... sigur o să mor
Și iadu-o să mă ceară...

Să fiu copil mi-e dor
Mai mult ca niciodată...
Să cânt, să uit, să zbor
În lumea-mi colorată...

poezie de (7 septembrie 2008)
Adăugat de Gabriela ChișcariSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
comentariiAu fost scrise 4 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Mi-e dor

Mi-e dor de mine și de noi
când desenam prințese pe foi.
Mi-e dor de pașii tăi prin noroi,
mi-e dor de amândoi și de ploi.

Mi-e dor de atâția oameni,
mi-e dor de-asemeni
de visele noastre neterminate,
mereu în zori imaginate.

Aș vrea să schimb cuvântul dor.
să-i spun mai bine, ador.
Un simplu "a" în fața lui dor.
ce sentiment cuceritor...

Mi-e dor de atâtea secunde
pe care le-am împărtit la doi,
în prima secundă vorbeam eu,
apoi citeam pe buzele tale
ocupate cu buzele mele... ador.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Coșbuc

Gazel

Oamenii mă-nvinuiesc,
Că sunt tânăr și iubesc!

Tu mi-ai zis să viu la moară
Pe-nsărat, să te-ntâlnesc,

Dar la moară dau de prieteni,
Și de prieteni mă feresc.

Te-am văzut și ieri pe-o cale,
M-am temut să te opresc,

Că de mama mi-e rușine
Și de tine mă sfiesc.

Mi-e necaz pe toată lumea
Și mi-e ciudă că trăiesc:

Te-aș lăsa și mi-e cu jale,
Te-aș iubi și nu-ndrăznesc!

poezie celebră de din Convorbiri literare, nr. 9 (1 decembrie 1891)
Adăugat de Adelina VSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade si idile" de George Coșbuc este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.

Nu mi-e totuna

Nu mi-e totuna, Doamne, dacă-Ți cânt
Din adâncimi de văi sau de pe stâncă,
Nu mi-e totuna dacă din pământ
Picioarele și mâinile mi-s încă.
Nu mi-e totuna dacă mă închin
Cu noaptea-n ochi sau cu lumina-n pleoape,
Nu mi-e totuna când la Tine vin
De ești departe sau de ești aproape.

Nu mi-e totuna dacă-n fața Ta
Mi-e inima curată sau murdară
Și nu-i totuna, Doamne, de voi sta
La pieptul Tău sau voi rămâne-afară...

De-aceea plâng, de-aceea mă frământ
Și iar Te rog să-mi dai putere, Tată,
Ca și de-aș fi cu totul din pământ
Cu ea în trup de ceruri sunt legată.

Amin!

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Valeria Moroșan

Mi-e dor

Mi-e dor de oameni înțelepți,
Cinstiți și buni, de omenie,
De gospodari harnici și drepți,
De tata care doarme-n glie,

De mama care ne-a sădit
În suflete grădini de flori,
De cer aprins la răsărit,
Mi-e dor de frați și de surori,

Mi-e dor de mărul cel bătrân
Care rodește sub fereastră,
De nopți când adormeam în fân
Și de copilăria noastră,

De oameni blânzi ce m-au primit,
Punându-și sufletul pe masă,
Lângă colacul împletit.
Mi-e dor, mi-e tare dor de acasă.

poezie de din Vrăbiuța norocoasă (2011)
Adăugat de Valeria MoroșanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare superbă, ton serios

Distribuie

Soare, aer, apă-sănătate

Mi-e dor de tine viață,
Mi-e dor de suflul tău,
De câmpul cu verdeață,
De tot ce-i bun și nu e rău.

Mi-e dor de tine soare.
De razele tale mi-e dor.
Aș vrea să văd marea cea mare
Vara, în luna lui cuptor.

Mi-e dor, în zori de dimineață
De aerul proaspăt, curat.
De vântul care-mi răsfață
Obrajii, când merg la secerat.

Mi-e dor de apa care curge
În râuri, dar și de pe frunte.
Mi-e dor de-un vânt care s-alunge
Gândurile negre, multe.

Mi-e dor de tine sănătate.
Mi-e dor de voinicia mea.
Aș vrea să trec ușor prin toate,
Chiar și când viața este grea.

Soare, aer, apă, sănătate,
Odihnă, muncă și prosperitate.
Dacă toate-acestea, le vom dobândi,
O viață liniștită, sigur vom trăi.

poezie de (ianuarie 2010)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Rodica Nicoleta Ion

Mi-e dor

Mi-e dor de vară și mi-e dor de Soare,
De plaja prinsă-n cuie de aramă,
Când tu pășești prin nopțile amare
Și-mi mângâi clipa înnorată, mamă!

Mi-e dor de vară și de nepătruns...
Mi-e dor de stele, de copilărie,
Căci ploile tăcerii m-au pătruns.
Mi-e dor să fiu un fulg de păpădie!

Mi-e dor de pace și de infinit,
De pașii alergând prin universuri
La care să visez n-am îndrăznit...
Doar scormonesc în ele după versuri...

Mi-e dor de val, mi-e dor de albatroși,
De răsărit și de apus deodată...
Mi-e dor, mi-e dor de ochii tăi frumoși,
Mi-e dor de voi, de ia înflorată.

Mi-e dor de vară, de iubiri
Și de grădina cu trifoi,
Mi-e dor de lumea noastră toată...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Mi-e sete...

Mi-e sete de viață,
de la alfa la omega
versurile, anii și ritmul cardiac
se întretaie spinos,
de la Ana la Caiafa.

Mi-e sete de somn
și vise
cu pescăruși rătăciți
și Tatiane și Clarice.
De Crăciun vom avea zăpadă
și vom dormi
ca niște îngeri abia bătătoriți
în neaua moale
de decembrie.

Demult nu a mai fost
o iarnă blândă
în sufletul meu.

Mi-e sete de frunze
și zile cu soare,
mi-e sete de copii
și versuri și proză.
Am desenat infinitul
cu creionul pe foaie,
cu gândul pe marginea universului,
într-un singur sens,
de la omega la alfa,
dar nu și invers,
de la Caiafa la Ana,
dar și înapoi.

A căzut cortina
peste clinchet de zurgălăi
în rănile din palmă.

Mi-e sete de mine,
de ceea ce am fost odată
și ceea ce am să fiu,
când această sete deșertică
nu îmi va descătușa
eviscerele.

poezie de
Adăugat de Ioana DineaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Tudor Arghezi

Mi-e milă

Nu mi-e milă de ajuns să iubesc viața făpturilor tale,
pe care le-ai facut ca să le ucizi.
Mi-e milă, omule, de tine.
Mi-e milă de copiii tăi plăpînzi.
Mi-e milă că te istovești muncind.
Mi-e milă de caii care cad subt povară.
Mi-e milă de cîinele pribeag.
Mi-e milă de păsările care plîng iarna în codrii înghețați.
Mi-e milă de cerbi, căprioare și iepuri uciși de omul de
care mi-e milă.
Mi-e milă de vită blîndă, față-n față cu ucigașul topor.
Mi-e milă de stejarul doborit din rădăcina lui.
Mi-e milă de toată carnea, de toată vlaga, de toată slăbiciunea.
Mi-e milă de tine, canalie perfidă - javră cu inima seacă și
cu creierul murdar.
Mi-e milă și de tine, înfumurat și prost.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Pagini Alese - Versuri Proza" de Tudor Arghezi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -22.00- 13.99 lei.
Petru Daniel Văcăreanu

Mi-e sete

Mi-e sete de tuș...
Stăpână poezie
Violet..
Spuneți-mi ce să fac
Să postesc
Sau să-l torn in gura filei
Mi-e sete...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georgeta Radu

Azi

Mi-e sete de noi, mi-e foame de tine!
În ziua ce vine privesc înapoi
și caut cărarea pe care-ai venit,
când mi-ai dăruit și cerul, și marea...

O mie de vieți vom fi împreună,
cu inima bună gustând dimineți,
goli-vom în noapte pahare de dor,
vor crește sub nor buchete de șoapte.

În mijloc de vis, nectar de săruturi,
pe aripi de fluturi din Raiul promis,
topind curcubeie, ne-adună în NOI...
azi suntem în DOI... și simt că-s Femeie...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Spre ochii care plâng - scrisoare cu dedicație pentru C.D

Mi-e sângele lumină sfântă
Ce arde-n voi ca un vulcan
Și plâng de viitorul țării
Pe care astăzi n-o mai am...

Mi-e dor, prea dor de libertate!
Nu-i pace pe acest pământ,
Căci ați deschis un drum spre moarte
Și lumea toată-i un mormânt.

Voi ați călcat pe jurăminte...
De-aceea plânge mama mea
Și nu, nu vreți să luați aminte
Că veți plăti greșeala, da.

Atât cât încă vă e bine
Batjocoriți, huliți, dar vai,
Răsplata ce vi se cuvine,
Va fi în Iad, ci nu în Rai.

Mi-e dor de viață și de Soare,
Mi-e dor, prea dor de mama mea!
Și uite!-o aripă mă doare
Și un pumnal e-nfipt în ea.

Deși, vă spun, aici mi-e bine
Și-s îngeri ce-mi pansează rana,
Țară, mi-e dor, mi-e dor de tine!
Mi-e dor, mi-e tare dor de mama!

Dar azi, istoria, măicuță,
Mă scrie-n paginile ei,
Căci am plecat în lumi de vise,
Din lumea mea de farisei...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriela Gențiana Groza

Vino, mămico! (durerea copilului părăsit)

Vino, mămico, acasă,
Pâinea străină o lasă,
Mi-e sete de tine, mi-e frig,
În visele mele te strig.

De ce peste mări ai plecat
Și al nimănui m-ai lăsat?
Vino, mămico, te strig,
Mi-e foame de tine, mi-e frig...

N-auzi copilul cum plânge?
Vino, la pieptu-ți mă strânge,
Mi-e dor să mă mângâi pe cap
De visele rele să scap.

Să vină-ngerașul divin
Ah, scapă-mă mamă de chin!
Mi-e dor să aud glasul tău
Când vine-ntunericul greu.

Copil fără mamă, mă tem,
Sunt tare mâhnit și te chem
Ca iar lângă tine să stau
Și toată iubirea să-ți dau!

poezie de (noiembrie 2011)
Adăugat de Gabriela Gențiana GrozaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton trist

Distribuie
cumpărăturiCartea "La mana lui Cronos" de Gabriela Gențiana Groza este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -15.00- 11.99 lei.
Stelică Romaniuc

După 44 de pahare

Ieri nu m-am pus cu băutura,
Dar azi mi-e rău și-s fără glas
Deși n-am depășit măsura:
Paharu-a fost continuu... ras!

epigramă de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Doina Bonescu

* * *

Mi-e sete de cuvintele tale
Mi-e sete de izvor.....
Aș vrea să te urmez în cale,
Fără trecut, doar viitor!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Și uneori mi-e dor de mine... Mi-e dor de tot ce-a fost și nu mai este, de copilărie, de vremuri apuse! Uneori îmi aduc aminte de trecut, și mi-e dor de un miros, de un gust, de o voce... Mi-e dor de prieteni pe care nu i-am întâlnit niciodată, de oameni cu care nu am mai vorbit sau mi-e dor de cei care s-au dus și de cei de la care nu mi-am luat rămas bun. Mi-e dor de lucrurile pe care le-am trăit și de lucrurile la care am renunțat, și nu m-am bucurat total. Uneori vreau să găsesc nu știu ce... Nu știu unde... Să regasesc ceva ce nici măcar nu știu ce este sau unde l-am pierdut.
Și uneori mi-e dor de mine... de cea care am fost.

în Șoapte (29 martie 2022)
Adăugat de Ioana Cretu ( C.I)Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook