
Simplă femeie
Iluzia unei soluții
n-a căutat-o în definiții,
n-a căutat cartea, nici autorul,
decât stând cu sine,
martorul.
A avut puterea, mereu,
să gândească
cum ar putea să fie aceea
ce de departe
poate să privească
cu ochi omenesc,
sau neomenesc,
să caute, în orice,
virtuțile pretext.
Ca oricare alta, a fost un eu
din cel mai necunoscut eseu,
ce și-a ales ca idol-idee
pe acela de Simplă femeie...
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre femei sau poezii despre cărți
Citate similare

Omul care a avut succes este acela care a trăit bine, a râs adesea și a iubit mult; acela care a câștigat respectul celor înțelepți și dragostea copiilor; care și-a îndeplinit rolul în viață și și-a realizat misiunea; care a lăsat în urmă o lume mai bună decât aceea pe care o găsise; acela căruia nu i-a lipsit niciodată admirația pentru frumusețea pământului și care nici nu s-a ferit să și-o exprime; care a căutat să vadă tot ce este mai bun în ceilalți și a dăruit tot ce a avut el mai bun.
citat celebru din Robert Louis Stevenson
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre viață
- citate despre iubire
- citate despre înțelepciune
- citate despre succes
- citate despre respect
- citate despre frumusețe
- citate despre copilărie
- citate despre cadouri
- citate despre admirație
- Ne poți propune o poezie de dragoste?

Nobilul Viciu
Cetatea peste mine se răstoarnă,
În carnea mea îi simt într-una biciul,
De este vară sau de este iarnă,
Femeia este singurul meu viciu.
Nici nu mi-e teamă, nici nu-mi este silă
De tot ce împotrivă mi se-ntâmplă,
Orgolioasă, dreaptă sau umilă
Femeia-mi șade veșnic lângă tâmplă.
O simt ca vulpe, ori ca pe-o tanagră,
Dar cel mai drag îmi e acest exemplu,
Iubirea pentru-o tristă capră neagră
Din care am facut răsfăț și templu.
Știu că mi-e viața scurtă, știu că moartea
În fiece femeie stă la pândă,
Dar fie de femei umplută cartea
De care viața lumii e flămândă.
Nu mi-au plăcut averi, nici vinuri bune
Și n-am avut în rest nici un capriciu
Deșertăciune din deșertăciune
Femeia este singurul meu viciu.
Nu m-am bătut în târguri sau războaie,
N-am vrut să fiu împerator sub stele,
Femeia care nu se încovoaie,
Am înjugat-o nebuniei mele.
Și am arat cu ea mereu pământul,
Și-am semănat ogoare numeroase,
Nu i-am lăsat pe buze nici cuvântul
Ca pe-un metal am resorbit-o-n oase.
E-adevărat că am iubit pe una,
E-adevărat tot ceea ce se zice,
Am căutat-o prin neant cu luna
E-adevărat c-a fost Euridice.
E-adevărat că-n geamul meu caisii
N-aveau puterea nici un an să steie
Ca într-un joc de-absurde artificii
Și creanga lor îmi mirosea femeie.
Motorul meu și-al lumii de aceea,
Motorul meu cuminecat cu biciul,
A fost femeia și-a rămas femeia,
Puterea mea și singurul meu viciu.
Ea m-a condus, eu am condus-o-n lume,
Am fost mereu un cuplu în derivă,
Și chiar de nu i-am dat nimic din nume
Trecând mereu, mi-a fost definitivă.
Iubirea mea nu a mișcat nici aștri
Și nici pământul sub o-mbrățișare,
Dar lance cand a fost, cu ochi albaștri,
Simțeam că-n ochi privirea ei mă doare.
De n-avea rană, îi făceam eu rană,
Să-i pot iubi supremul sacrificiu,
În fața ta, condiție umană,
Femeia este singurul meu viciu.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre vin
- poezii despre viață
- poezii despre tristețe
- poezii despre timp
- poezii despre stele
- poezii despre sacrificiu
- poezii despre război

Nu sunt singura femeie ce și-a înfipt cuțitul în piept
nu
nici pe departe
nu sunt singura femeie ce și-a smuls inima
cu mâinile amândouă
ca un măcelar profesionist
așteptând să fie plătit
pentru sângele scurs pe tejghea
nu
nici pe departe
nu sunt singura femeie care a avut curaj
să își arunce inima în țărână
apoi să o calce în picioare
nu
nu sunt singura femeie care a crezut
că poate să își pună inima la loc
fără să urle
nu
nici pe departe
nu sunt singura femeie
care a înfipt acul în carnea sângerândă
și a promis că se vindecă
nu
nici pe departe
că doar asta au făcut toate femeile
ce te-au privit
măcar o secundă
până în adâncul durerii tale
poezie de Any Drăgoianu din Recuperarea sinelui
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre sânge, poezii despre secunde, poezii despre promisiuni, poezii despre plată, poezii despre picioare, poezii despre mâini sau poezii despre inimă
Nici o alta
Niciodata alta dragoste n-ar putea fi
niciodata alta dragoste.
Nici o alta frunza muscata
de talpa ta, trecuta peste umbra,
n-ar putea fi niciodata
alta frunza.
Nici un alt ochi cu retina
nestrapunsa de lumina durerii
n-ar putea fi alt ochi.
Nici tu n-ai putea fi,
in nemarginirea timpului,
in zborul cuvintelor,
niciodata alta.
poezie de Cristi Zamfir
Adăugat de Sanddy

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre zbor, poezii despre frunze, poezii despre durere sau poezii despre cuvinte

De fapt dragostea este o iluzie ca oricare alta; ea îl va împinge pe om în a-și sacrifica tot ceea ce el posedă în lume doar pentru a obține pe această femeie, care în realitate nu-l va satisface cu nimic mai mult decât o poate face oricare alta.
Arthur Schopenhauer în Metafizica iubirii
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sacrificiu, citate despre realitate, citate de Arthur Schopenhauer despre realitate, citate de Arthur Schopenhauer despre iubire, citate despre femei sau citate de Arthur Schopenhauer despre femei

Duioșia unei singure flori poate vindeca orice rană.
aforism de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre flori

Din lucrurile lumii, zeul a pus o parte în puterea noastră, iar alta nu. În puterea noastră, el a dat ce a avut mai înalt și mai sublim, ca un etern fericit ce este, ideea. Și unde ea are locul întâi, acolo este libertatea, fericirea, seninătatea și stabilitatea urmate apoi de dreptate, legalitate, cumpătare și toate virtuțile. Restul nu mai este în puterea noastră. Și de aceea, supunându-ne zeului și având în vedere această linie despărțitoare, să ne îndreptăm sforțările spre acele care stau în puterea, în sfera putinței noastre, lăsând pe cele de dincolo de dânsa în voia mersului universal: și orice ar cere el de la noi, să i le dăm bucuroși.
Epictet în Manual și Fragmente
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre fericire, citate de Epictet despre fericire, citate despre înălțime, citate despre libertate, citate de Epictet despre libertate, citate despre legi, citate despre dreptate, citate despre clasamente sau citate despre bucurie
Aceea la care mă gândesc mereu mă disprețuiește; în schimb ea iubește pe altul, iar acela e îndrăgostit de alta, și din pricina mea suferă alta. S-o ia naiba și pe aceea și pe acela și dragostea și pe asta și pe mine.
citat clasic din Bhartrhari
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre schimbare

Cine-ar fi crezut?
Cine-ar fi crezut că, de la o zi la alta,
voi rămâne fără vechile, statornicele mele bijuterii,
lanțul acela întunecat de care spânzura
un ochi prețios,
brățara aceea de semințe,
inelul acela cu pasăre?
Goală și săracă am rămas, Doamne,
furată și batjocorită sunt.
Cine mă va mai împodobi de-acum înainte?
Nici ploaia, nici grâul,
nici marea nu mă va mai împodobi,
nici trista lumină de stea.
Oare eu am lăsat deschisă
cutia cea mare a lumii,
eu să fi fost păzitorul ei,
de nimeni numit, el însuși neștiutor
de grandioasa-i misiune,
și plătind acum, nevinovat,
cu tot ce-a avut?
poezie de Nina Cassian din colecția Poezii pentru copii
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre sărăcie, poezii despre păsări, poezii despre ploaie, poezii despre nevinovăție, poezii despre ignoranță, poezii despre cereale sau poezii despre bijuterii
Avocatul: Doctore, înainte să faci autopsia, ai căutat să vezi dacă mai avea puls?
Martorul: Nu.
Avocatul: Ai controlat tensiunea?
Martorul: Nu.
Avocatul: Ai verificat dacă mai respiră?
Martorul: Nu.
Avocatul: Deci e posibil ca pacientul să fi fost încă viu atunci când ai început autopsia?
Martorul: Nu.
Avocatul: Cum poți fi sigur, doctore?
Martorul: Pentru că creierul lui stătea pe o tăviță pe biroul meu.
Avocatul: Înțeleg, dar nu ar fi putut totuși ca pacientul să fie viu, în ciuda acestui lucru?
Martorul: Ba da, e posibil să fi fost viu și să practice avocatura!
replici
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre început, citate despre puls, citate despre posibilitate, citate despre pacienți, citate despre creier sau citate despre avocați

O anume femeie nu este o simplă făptură printre alte făpturi; ea poate înlocui pentru mine nu numai orice altă femeie; ea poate înlocui societatea, bunurile culturale și materiale, neamul omenesc și chiar și lumea.
citat celebru din Lucian Blaga
Adăugat de Fumed

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Lucian Blaga despre femei sau citate despre cultură

Schimbarea adevărului cu o rețetă nu poate fi mai mult decât îndrăzneala unei bucurii trecătoare...
aforism de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe aforisme despre schimbare, aforisme despre bucurie sau aforisme despre adevăr

Nobilul viciu
Cetatea peste mine se rastoarna,
In carnea mea ii simt intr-una biciul,
De este vara sau de este iarna,
Femeia este singurul meu viciu.
Nici nu mi-e teama, nici nu-mi este sila
De tot ce impotriva mi se-ntampla,
Orgolioasa, dreapta sau umila
Femeia-mi sade vesnic langa tampla.
O simt ca vulpe, ori ca pe-o tanagra,
Dar cel mai drag imi e acest exemplu,
Iubirea pentru-o trista capra neagra
Din care am facut rasfat si templu.
Stiu ca mi-e viata scurta, stiu ca moartea
In fiece femeie sta la panda,
Dar fie de femei umpluta cartea
De care viata lumii e flamanda.
Nu mi-au placut averi, nici vinuri bune
Si n-am avut in rest nici un capriciu
Desertaciune din desertaciune
Femeia este singurul meu viciu.
Nu m-am batut in targuri sau razboaie,
N-am vrut sa fiu imperator sub stele,
Femeia care nu se incovoaie,
Am injugat-o nebuniei mele.
Si am arat cu ea mereu pamantul,
Si-am semanat ogoare numeroase,
Nu i-am lasat pe buze nici cuvantul
Ca pe-un metal am resorbit-o-n oase.
E-adevarat ca am iubit pe una,
E-adevarat tot ceea ce se zice,
Am cautat-o prin neant cu luna
E-adevarat c-a fost Euridice.
E-adevarat ca-n geamul meu caisii
N-aveau puterea nici un an sa steie
Ca intr-un joc de-absurde artificii
Si creanga lor imi mirosea femeie.
Motorul meu si-al lumii de aceea,
Motorul meu cuminecat cu biciul,
A fost femeia si-a ramas femeia,
Puterea mea si singurul meu viciu.
Ea m-a condus, eu am condus-o-n lume?
Am fost mereu un cuplu in deriva,
Si chiar de nu i-am dat nimic din nume
Trecand mereu, mi-a fost definitiva.
Iubirea mea nu a miscat nici astri
Si nici pamantul sub o-mbratisare,
Dar lance cand a fost, cu ochi albastri,
Simteam ca-n ochi privirea ei ma doare.
De n-avea rana, ii faceam eu rana,
Sa-i pot iubi supremul sacrificiu,
In fata ta, conditie umana,
Femeia este singurul meu viciu.
poezie celebră de Adrian Păunescu (1984)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre negru, poezii despre nebunie sau poezii despre motoare
Bărbatul vieții tale...
.. m-ai întrebat aseară de ce mereu tânjesc
de ce nu sunt cu tine în pragul veșniciei
știindu-te departe mereu te necăjesc
cu întrebări de genul de ce n-a fost să fie..
m-ai întrebat aseară de ce nu ești cu mine
de ce pășim prin viața cu sensu-i răzlețit
de ce mereu în preajmă atîtea voci străine
împută că degeaba, degeaba ai trăit
ce pot să-ți spun, mă doare, a naibii mă mai doare
că sensul vieții tale l-a hăcuit securea
că tu, cândva copila arzandă că un soare
azi ești la discretia alesului aiurea...
te-am vrut mereu un injer cu har dumnezeesc
ai fost doar o femeie, femeie ca și toate
și ți-ai ales bărbatul dintr-un instinct firesc
mereu la datorie- mereu să-l știi că poate
te-am vrut o dulce floare și călăuza-n viață
o stea mereu arzandă pe fruntea mea senină
ai preferat bărbatul frumos- frumos la față
și de acord să fie întotdeauna vină...
te-am vrut inteligentă și suplă-n armonia
cu care să-nvelim relațiile noastre
tu ai ales bărbatul profund in meseria
instinctelor carnale, dorințelor sihastre...
și te-am mai vrut în fine ființa cea mai pură
din gama răsfirată în cartea vieții mele
tu ți-ai ales bărbatul cu exigență dură
și Făt Frumos din lacrimi și mândru-n toate cele
te știu azi fericită- din dura protogină
ai devenit o floare și văd cum îți iubești
bărbatul vieții tale și care din virgină
te-a transformat în templul plăcerilor firești...
bărbatul vieții tale ales cândva de tine
a devenit cu timpul o simplă portavoce
bărbatul vieții tale din depărtări senine
bărbatul vieții tale-tiranul tău feroce...
iar eu... ce mai importă la care răspântie
de drumuri mă mai aflu -oricum sunt resemnat
că ești acea femeie ce trebuia să fie
pedeapsă pentru viață -mi trăită în păcat...
dar m-a ferit destinul să fiu unealtă simplă
ce joacă rol de rege când cerci să-l tot îmbraci
deși mai simt prezența pistolului la tâmplă
și degetul tău moale pe palidu-i trăgaci...
... m-ai întrebat aseară de ce mereu tânjesc
de ce nu sunt cu tine în pragul veșniciei
știindu-te departe mereu te necăjesc
cu întrebări de genul de ce n-a fost să fie..
poezie de Iurie Osoianu (8 februarie 2020)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre instinct, poezii despre voce, poezii despre virginitate, poezii despre vinovăție, poezii despre sensul vieții, poezii despre plăcere sau poezii despre monarhie

Bună seara
când nu te mai temi
nici de afară și nici de sine
nu mai vrei nici a urmări
cum
apusul se târăște spre noapte
ci vei vedea doar
jumătatea plină a paharului
ca un mers înainte
posesoare de acum a singurei
liniști ce merită să apară
- și asta nu are nimic de-a face cu dispariția -
o vei auzi pe cealaltă
cum îți înaintează pe sub piele
în tine nicio mască nu mai are loc
bună seara prietenă
acum dacă tot stai cu mine
povestește-mi despre ce-a fost
și mai ales despre ce-o să fie
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre seară, poezii despre prietenie, poezii despre noapte, poezii despre măști sau poezii despre frică

Ziua aceea
ecoul primului strigăt
se ascunde în șirul de zile (cine să le numere)
până ce depărtările vor fugi în necunoscut
și odată cu ele
punctele negre din lumea închisă în urmă-le pe vecie
sumă a tuturor nopților
liniștea se ciocnește de fereastra închisă
precum umbra lividă de cel
osândit pentru un soare
ivit dintr-o fântână de aur în ziua aceea
venită dinainte de născare
când întunericul e-n toi
îngăduitor fără să știe nici el nimic
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre toleranță, poezii despre numere sau poezii despre Soare

Iluziile, cât ar fi ele de iluzii, nu vin din necunoscut, ci tot din minte.
aforism de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Când o jignire e publică, unei femei îi place s-o uite; se poate mândri atunci cu gestul ei, iertând, se simte femeie; dar femeile nu iartă niciodată jignirile tăinuite, deoarece lor nu le plac nici lașitățile, nici virtuțile, nici iubirile ascunse.
Balzac în Istoria celor treisprezece, Ducesa de Langeais
Adăugat de scofieldutza

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Balzac despre femei, citate despre mândrie, citate de Balzac despre mândrie, citate de Balzac despre iubire, citate despre iertare sau citate de Balzac despre iertare
Ana Maria
Aseară m-am trezit speriat,
Of! ce cosmar... ce lacrimi reci,
Sub așternut te-am căutat,
Probabil te -ai decis să pleci.
Acum că mă gândesc mai bine,
Nici nu ai fost cu mine-n pat...
Înnebunesc visând cu tine
Alături pe un alt bărbat.
Am fost născut mult prea devreme,
Si tu născută prea târziu,
Ca soț, inima mi se teme,
Că n-am să pot nicicând să -ti fiu.
Nici n-as putea să sper vreodată,
Ca un bărbat puțin trecut,
Alături de asa o fată,
Să aibă un nou început.
Ce mă surprinde câteodată
E felul tău retras si rece,
Probabil că un alt bărbat
Ar fi ales de mult să plece.
Dar nu si eu, voi fi o viață,
Alături Ana îți voi sta,
Chiar si asa de la distanță,
Si chiar de nu vei fi a mea.
As vrea să stiu ce porți in minte,
În suflet oare câte duci?
As vrea sa -ti spun două cuvinte,
Cu ele-n suflet să te culci.
Esti un mister, si poate totul
Îmi pare-a fi o provocare,
Cum ar putea un fir de iarbă
Să poată cuceri o floare?
Poate cândva te voi cunoaste,
Poate... E poate... nimic cert,
Un alt nebun nu se va naște
Să te iubească chiar si-un sfert...
Cum pot doi ochi să mă vrajeasca?
Cu poza aia ce să fac?
Gura mea vrea să te cunoască,
Inima vrea să -ți fiu pe plac.
Asa trup firav niciodată
Nu am ținut în mâna mea,
Si n-am avut asa o fată,
Nici nu visez că voi avea.
Am căutat si nu ti-am spus,
Poze cu tine din trecut,
Te-as fi iubit la fel... nespus...
Oricând eu te-as fi cunoscut.
Emani asa o bucurie,
Si esti asa plină de viață,
Cum faci de-mi faci tu asta mie
Si nici măcar nu-mi stai in față?
Pozele tale le păstrez,
La fel iubirea ce ți -o port,
Si n-am de gând să încetez,
Nici de-oi fi viu sau de-oi fi mort.
Eu cand aveam optișpe ani
Eram timid, retras, cuminte,
N-as fi avut nicicând curajul
Să-ți spun, să -ti scriu asa cuvinte.
Poate pe la vro' douajdoi
As fi putut să -ti spun ceva,
Si poate fiind puțin mai tânăr,
Te-as fi convins să fii a mea.
Sau poate nu, cine să stie,
Nu-i omenește să aflăm,
Chiar si zburînd prin poezie
Putem doar să ne întrebăm.
Se poate sa iubești pe altul,
Oricum nu as putea să stiu,
Cum te visez stie doar patul
Pe care stau întins si scriu.
Se poate sa fii temătoare,
Să pui sub semn de îndoială,
Cum poate eu ce sunt mai mare,
Să te privesc ca pe egală?
Ori n-am nimic ce te atrage,
Si nu îți par a fi ce vrei,
Cum apa tot la apă trage,
Si dragostea mereu sub tei.
Oricare îți este motivul,
Te înțeleg dar n-am să pot
S-accept că ăsta e sfârșitul,
Din suflet nu am să te scot.
Chiar de va trece si o viață,
Sau poate nici nu mi-e sortit,
Rămâne -n mine o speranță
Că îți voi fi cândva iubit.
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre naștere, poezii despre fotografie, poezii despre început, poezii despre visare, poezii despre trup și suflet, poezii despre tinerețe sau poezii despre suflet

Nu este la îndemâna oricui, dar, dacă am vrea și ne-am strădui mai mult, am putea căpăta seninătatea unei stele.
aforism de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe aforisme despre stele