Floare şi spin

Dumnezeu şi Demonul
Sunt deopotrivă întruchiparea omului.
Cei care l-au crucificat pe Iisus au fost romani,
Cei care îi înalţă rugi sunt tot romani.
N-ai văzut lacrimi ipocrite de crocodil,
Ai auzit totuşi minciuni zâmbitoare;
Trandafirii îşi apără mireasma cu spinii,
Albinele îşi apără mierea cu acul.
Dacă te cerţi cu nebunul
Eşti şi tu nebun.
Indignarea nu ştie să rimeze,
Gâlceava nu cunoaşte ritmul.
Timpul e o apă ce curge la vale,
Viaţa e o barcă înaintând contra curentului.

Oricât de lung ar fi drumul în vis,
Tot în pat te vei trezi.
Când viermele îşi ţesea firul
Nu se gândea că deschide un "drum al mătăsii".
Câte stele sunt pe cer,
Nu se ciocnesc niciodată.
Când merg spre lumină
Să nu uiţi că ai o umbră în spate.
Benzina e ca apa, praful de puşcă e ca ţărâna –
Amândouă aşteaptă, în tăcere, scânteia.
Acolo unde apar ciorile
Se află, cu siguranţă şi cadavre.
Dacă nu eşti arătos
Nu învinui oglinda.
Zvonul este un pistol silenţios,
Bomba cu acţiune întârziată este ascunsă în flori.

Cei leneşi aşteaptă norocul,
Cei deştepţi se sprijină pe hărnicie.
De când s-a inventat ceasul de mână
A scăzut rolul cocoşului.
Ceasornicele au diferite mărimi,
Timpul curge totdeauna la fel.
Fără pendulare
Ceasornicul nu ar avea viaţă.
Dacă vinul nu este drojdia limbii,
Cum de-a putut inspira poetului atâtea versuri?

poezie de Ai Qing
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă toate-acestea

Dacă n-ai auzit
cum creşte iarba,
şi nici nu ai văzut,
trăieşti pe pământ degeaba.
Eşti umbră fără azimut.

Dacă nu ai văzut
cum muguri se deschid,
şi nici cum creşte frunza,
în viaţa ta e numai vid,
pe ochii tăi se-aşterne pânza.

Dacă n-ai văzut
cum floarea
în lumină se răsfaţă,
nu vei cunoaşte valoarea,
acelora care te-învaţă.

Dacă n-ai simţit
cum vântul
îţi mângâie faţa,
în zadar ţi-e gândul,
cum să trăieşti viaţa.

Dacă n-ai sărutat roua,
în zori, dimineaţa,
n-ai să cunoşti şansa
ce-ţi oferă viaţa.

Dacă n-ai văzut
cum cerul
se aprinde dimineaţa,
nu vei afla misterul,
cum apare viaţa.

Dacă toate-acestea,
tu le stăpâneşti,
mai uşor copile,
viaţa o trăieşti.

poezie de Dumitru Delcă (28 august 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

La 1 decembrie(1918), eram cu toţii conştienţi că păstrarea intactă de-a lungul timpului a idealurilor care ne uneau presupunea momente de ferm angajament şi, în timp, mari sacrificii.

Dacă puterea politică nu o respectă, dacă guvernul şi parlamentul nu o apără, dacă partidele o manipulează, atunci va lipsi fundamentul solid pe care se sprijină libertatea şi speranţa noastră!
Când nu mai vezi cărţi în mâinile copiilor, cai în curţile oamenilor, tineri români care se întorc în patria lor, este evident că ceva nu e în regulă.
Drepturile omului sunt de obicei considerate "drepturi absolute", dar dacă nu ai grijă de ele şi nu le protejezi, te vei trezi într-o dimineaţă că nu le mai ai.

Camelia Opriţa în Să ai libertatea în mâinile tale (2011)
Adăugat de Gian Luigi Zampieri
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

după poezia cu acelaşi titlu, de Irina Rambu

Timpul nebun aleargă în neştire,
Timpul consumă poveşti de iubire
Timpul curge încet la închisoare
Timpul zboară de eşti în Baleare.

Timpul este în Univers stăpân,
Timpul ia tot ce e rău sau e bun
Timpul de poţi să-l întorci o clipă,
Timpul, oh timpul, ce grea ispită.

Timpul e viaţă şi timpul e moarte
Timpul e un drum spre eternitate,
Timpul e haos şi timpul e-o stare,
Timpul calcă totu-n picioare!

poezie de Alex Dospian (iulie 2021)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu excepţia copiilor (care nu ştiu destul pentru a nu pune întrebări importante), puţini dintre noi îşi petrec timpul întrebându-se de ce natura este aşa cum este; de unde vine Cosmosul sau dacă a fost întotdeauna acolo; dacă într-o zi timpul va curge înapoi şi efectul va preceda cauza; sau dacă există limite ultime pentru ceea ce cunoaşte omul.

citat clasic din Carl Sagan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calătorule uită!

o carte de viaţă, o masă
o inimă spartă, o uşă
ziduri crăpate, dărâmate, pierdute
dincolo?
zile-n întoarse şi mâini care-mi fac semne şi strigă!
nu poţi să aduni paşi, numărând inimi
zdrobite
nu poţi să aduni gânduri şi buze ucise
nu poţi să fi rană care strigă
nu meriţi, îmi spune timpul, ascultă!
da, călătorule:
îţi spun povestea mea, şi-apoi uită

strângeam lumea în mine
chiar şi-n drumuri de colb, fără sens
eram amândoi, nebunia toată
încarceram nopţi, ne iubeam fericiţi
aveam acoperiş, genele lumii
pat raze din stele şi greieri, care cântau nenţeleşi
eram amândoi, un trup şi-o singură lume
eram un univers!

şi-acum,

nici colţii fiarei sălbatice, când urlă frigul
în nopţi întunecate
nu pot tăcerea din mine să-ngheţe
nici când carnea-i sfâşiată şi tunetul arde
firul vieţii zdrobind, cărări nu mai sunt
nici dacă cad zile de astăzi spre ieri
chiar dacă a mai rămas un pic de viaţă
nimic nu mai este
doar chipul ce-mi vede-n oglinda vieţii
ochii-mi fără lacrimi, uscaţi-n deşert

Călătorule, tu timp fără sens!
ascultă finalul, nu pleca
dacă nu voi mai ajunge
şi dacă timpul meu se va termina
să mă scrii cu tăcere în veşnicia ta
iar dacă iernile-ngheţate vor curge prin lacrimi
iar nopţile se vor frânge-n dimineţi cu cerul gol
atunci să spui oamenilor c-am fost
în pustiul vieţii, un om fără sens

poezie de Viorel Muha (martie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă azi mai eşti în viaţă

Dacă azi mai eşti în viaţă
Încă nu eşti chiar pierdut
Căci ţi sa mai dat o şansa
Să răscumperi ce-ai pirdut.

Iar acesta este timpul
Cel ce a trecut mereu
Dar tu n-ai luat aminte
Şi-ai făcut numai ce-i rău.

Ţi-ai ales cărări straine
Departe de Dumnezeu
N-ai vrut ca să iei aminte
La jertfa Fiului Său.

Inima ţi-a fost departe
Să faci bani, să faci avere
Nu uita căci tot ce-ai face
În lumea aceasta piere.

Catva timp poate ţi-e bine
Dar cu timpul vei vedea
Căci un gol îţi va rămâne
Şi pace nu vei avea.

Se va apropia şi ziua
Când linie vei trăgea
Se va cântarii atuncea
Tu cu ce vei rămânea?

Astăzi vezi, încă se poate
Răscumpără tot ce poţi
Adunaţi in Cer comoara
Nu te trudi pentru hoţi.

Căci acol-unde-ai comoare
Va fii şi inima ta
De-o îndrepţi spre veşnicie
Viaţa ta se va schimba.

Dumnezeu încă te aşteaptă
Nu mai sta nepăsător
Alearga cât se mai poate
a bunul nostru "Păstor".
AMIN

poezie de Elena Fărăgău (2009)
Adăugat de Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă n-ai văzut

Dacă n-ai văzut cum creşte iarba,
privirea nu e cu tine.
Trăieşti pe pământ degeaba,
faci umbră la mărăcine.
Dacă n-ai văzut cum creşte grâul,
tu nu simţi miros de pâine.
Dacă n-ai văzut cum curge râul,
n-ai să ştii de unde vine.
Dacă n-ai văzut cum ciocârlia
se înalţă-n zbor spre soare,
N-ai să cunoşti bucuria
zilelor în sărbătoare.
Dacă n-ai mintea cu tine
în zadar te străduieşti.
Răul peste tine vine,
ferice, nu dobândeşti.

poezie de Dumitru Delcă (14 mai 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feluri adevărate de cunoaştere

Nici un pic prea excesive, deloc prea puţine
Reciprocităţile noastre. M-ai ajutat să învăţ
Felul în care ar simţi o barcă, dacă ar putea simţi,
Îmbrăţişarea intimă a apei.

Noutatea pe care mi-o aduci este noutatea din totdeauna,
Astfel că eu înţeleg ceea ce ar spune o piatră
Dacă acea piatră ar putea vorbi. Să fie trist faptul
Că firul de iarbă nu ştie cât este de frumos?

Este oare trist ca tu nu poţi şti, decât din auzite,
(Vorbe pierdute din spusele mele) că eşti asemeni
Apei care îşi poate strânge palma şi sfărâma
O barcă, eliberând-o din lemnele care o constituie?

Dar toate acestea sunt excesive - şi prea puţine.
Cunoscând felul în care un cerc şi-ar descrie rotunjimea,
Noi atingem două identităţi şi simţim, complet şi cu blândeţe,
Îmbrăţişarea intimă a stării de a fi.

Felul în care zborul ar simţi o pasăre zburând
(Dacă ar putea simţi) este felul în care spaţiul care se află
Într-o piatră care se află în apă s-ar cunoaşte pe sine
Dacă ar avea felul nostru de a accede la cunoaştere.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe fără obârşie

Îmi spuneai că sunt candelabrul tău de lumină care te înfăşoară de dimineaţă
Ce îţi foloseşte să fii atât de zălud şi de metaforic?
mai bine să zacem aici unde e linişte, sub cireş şi sub stele
viaţa însăşi este un candelabru de pomi prin venele cărora circulă sângele purpură
e rubedenia îndepărtată din pieptul femeii alergând foarte departe de omul care o urmăreşte când miroase praful de puşcă
e pasărea ei
candelabrele stelelor sunt prea mari pentru ea nu o apără
pentru potârniche şi pentru zeiţele pasăre o să spun acum ghicitoarea
şi pentru potârnichea
care m-a născut
şi
făcut
împreunare de mâini rodul ei se ridică şi se duce în eterul foarte lung unde mereu se întârzie
(în foarte departe şi mult
e devreme)
(şi timpul şi spaţiul sunt lungi)
ce ghicitoare să fie când tu îmi arunci candelabrele peste braţe şi mă cufunzi în lumină
şi asta pentru că nimic nu e cu adevărat trainic şi durabil în lume
viaţa e vântul care o duce departe, la alt vânător, fără gloanţe şi fără vestă-antiglonţ
îmi
beau
liniştită
cafeaua
şi din toate acestea nu putem şti aproape nimic nu vom înţelege
ca într-un banc sec al lui aprilie
pe zebră mai trec încă zeii bătrâni de foarte departe
şi zeiţele care nu ale mele (nu) sunt
furtuni
sau
lumini
pe aici nu există niciun dumnezeu nicio duminică a odihnei
pentru că oasele nu se odihnesc decât unele într-altele când susură ploaia
şi-atât
din care nu se naşte nimic
atât a rămas
pe aici
şi când moartea cade în fund ca un bătrânoi.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul fără umbre

S-au surpat clipele toate
Visele ard a singurătate;

Satul fără umbre mai aşteaptă
Un copil c-o floare scuturată
Să vină la părinţi la mormânt
Să le sărute trupurile de vânt!

S-au surpat amintirile vii
Încotro să mergi nu mai ştii;

Satul fără umbre pare răvăşit
De începutul său de infinit
Încotro să mai aştepţi pe cei morţi
Dacă nimeni nu deschide vechile porţi?!

S-au surpat tăceri în lumânări
Nu mai vin copiii din patru zări;

Satul fără umbre umblă pe-o cărare
Nu-i mai iese nimeni azi în cale
Totul e amurg fără de conţinut
Orişice orizont pare mereu pierdut!

N-am pe nimeni azi pe prispă
Viaţa mea e tot, tot mai tristă;

Satul fără umbre-l aud în ecou
Merg către dînsul (şi eu mi-s nou)
Sunt cel care vine, sunt cel care pleacă
(Toşi copiii din lume părinţii să-i înţeleagă)!

S-au surpat priviri în lacrimi
Gânduri au orbit în patimi;

Satul fără umbre e închis târziu
Ca un muzeu fără nimic, pustiu,
În care timpul orb parcă aşteaptă
Dorul scump de Mamă şi de Tată!

... Dacă n-ai străbuni atunci n-ai nimic,
Dacă n-ai satul tău eşti venetic;

Satul fără umbre să-l porţi mereu
Tainic în suflet ca pe Dumnezeu,
Să-l rogi în genunchi să nu dispară,
Satul tău de suflet, Veşnicie, o Comoară!...

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine eşti?

Cine eşti tu să mă cerţi în fiecare noapte?
Ce vrei? Nimic! Atunci de ce vorbeşti?
De ce strigi la mine când dorm?
De ce nu mă laşi să mor
Dacă tot sunt un mort-viu,
Dacă umblu pe străzi încătuşat şi plin de panglici la gât...
De ce nu mă laşi să mor?...
Am vrut să zbor şi am căzut.
Am vrut să calc şi am fost strivită ca o mărgea fără culoare
Am vrut să poposesc în inima cuiva...
Dar am fost privată de trăiri.
Am fost moartă, apoi vie, iar acum sunt: moartă din vie.
Umblu între cele două lumi, aidoma îngerilor.
Nu am nici o treabă,
Decât să privesc gerul pe care nu-l mai simt.
Să admir ceasul fără a-l trezi.
Am adormit, cu florile unui luminos miracol de stele.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De fiecare dată când ordinea stabilită a lucrurilor e răsturnată, când nu mai există nici o siguranţă, când tot ceea ce era ocrotit de legile oamenilor sau ale naturii se află la cheremul brutalităţii inconştiente şi crâncene, apar aceleaşi simţăminte. Un cutremur de pământ care zdrobeşte sub casele năruite mii de oameni, un fluviu revărsat care rostogoleşte în apele lui de-a valma ţărani înecaţi, stârvuri de boi şi grinzi smulse din acoperişuri sau o armată glorioasă care-i măcelăreşte pe cei ce se apără, îi ia pe ceilalţi cu ea prizonieri, jefuieşte în numele sabiei, şi-i mulţumeşte lui Dumnezeu în larma bubuitului de tun sunt deopotrivă prăpăduri care zguduie orice credinţă în dreptatea veşnică, orice încredere învăţată pe de rost, în ocrotirea cerului şi în raţiunea omului.

Guy de Maupassant în Bulgăre de Seu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă..., acela...,sunt eu

Dacă iubirea linişteşte sufletul,
acela care o oferă, sunt eu.
Dacă dragostea suportă vinovăţia,
acela care o poartă, sunt eu.
Dacă timpul îşi cântă eternitatea,
acela care ascultă, sunt eu.
Dacă pământul îşi arată comorile,
acela care le adună, sunt eu.
Dacă viaţa învinge moartea,
acela care câştigă, sunt eu.
Dacă cerul îşi deschide porţile,
acela care intră sunt eu,
muritor plecat la Dumnezeu.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu eşti...

Unde eşti când aştepţi?
Dacă eşti cu gândul
La cel ce stă să vină,
Nu eşti.
Nu eşti nici dacă
Arzi de nerăbdare să pleci.
Nu eşti nici dacă te agiţi
Şi te întrebi de ce nu vine.
Nici dacă îţi consulţi ceasul
Sau te ascunzi în spatele
Vreo unui joc pe telefon.
Nu eşti nici dacă trimiţi
Mesaj după mesaj
Tot întrebând pe unde e.
Nu eşti nici dacă,
Enervat de aşteptare
Încerci să grăbeşti ritmul
În speranţa de a obţine
Rezultatul mult dorit.
Când eşti, nu aştepţi
Şi toate se petrec
La vremea lor.

poezie de Paul Avram
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul aşteaptă... (de vorbă cu mine)

Aştept

"Timpul nu aşteaptă pe nimeni"

Veghez
Gândesc

Analizez
Calculez

Risc
Recompensă
Profit
Pagubă

Aştept

"Timpul nu aşteaptă pe nimeni"

Aceste lucruri necesită timp
Ele nu se întâmplă peste noapte

"Timpul nu aşteaptă pe nimeni"

Să vă ia naiba pentru unele lucruri chiar merită să aştepţi
Aştept

"Eşti fericit?"

Lucrurile ar putea fi mult mai rele

"Acesta nu este un răspuns"
"Eşti fericit?"

Nu
Dar ar putea fi mult mai rău

" Viaţa este scurtă"
"N-ai decât o şansă"
"Timpul este preţios"
"N-o să fii mai tânăr niciodată"

Să vă ia naiba
Aştept
Pentru unele lucruri chiar merită să aştepţi

"Timpul nu aşteaptă pe nimeni"

poezie de Jim Moore, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minunile nu apar acolo unde apare îndoiala. Dacă v-aţi ales un drum corect, atunci nu vă opriţi. Mergeţi înainte! Nu cedaţi! Norocul ne aşteaptă pe drumul la care renunţăm.

citat din romanul Cel rătăcit de Aurelian Silvestru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împărăţia Ta

În inim-ascunsă este o-Împărăţie
Cum alta nu este, nu poate să fie,
În care fiecare e bun şi iubeşte,
E-un tărâm unde rugăciunea rodeşte.

Acolo e mereu primăvară, flori,
Acolo e lumină, sunt îngeri, nu-s nori!
În ţara aceia durerea, ura dispare
N-ai foame, n-ai sete şi n-ai supărare.

În acel loc plin de lumină doresc să ajung,
Dar drumul doare, e greu, este lung.
Merg, merg de-o viaţă, pe calea cea strâmtă
Dar teama că n-o să ajung mă frământă.

Ca Fata Morgana, în depaărtare
Acum se apropie, acum iar dispare
Hotarul acelei Împărăţii ideale
La care m-aşteptă cu multă răbdare
Întinse şi calde mâinile Tale.

poezie de Dorina Stoica
Adăugat de Dorina Stoica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constat cu durere că îmi este din ce în ce mai greu să discut cu unii compatrioţi ai mei, chiar dacă se află de mult în Occident. E ca şi cum păcatul a lăsat în ei boli incurabile: mental ei sunt pe jumătate morţi, dacă nu morţi de tot. Tot felul de flori ciudate se nasc din întâlnirile noastre; unii chiar, am auzit, spun că aş fi marxizant, iar alţii, se pare, m-au atacat prin nişte jurnale dactilografiate. De câte ori în mintea interlocutorului unui mort se mişcă ceva, mortul se sperie de mişcare şi se apără. Dacă nu eşti de acord cu schemele unui imbecil care regresează la stadiul de celulă moartă, mocirla tresare să te înghită.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un val este ocean, şi când se ridică, i se dă numele "val". Când i se dă acest nume, este ca şi cum ar avea o existenţă independentă. Pare că se rostogoleşte de-a lungul suprafeţei, care este tot apă - apă care curge în apă - şi pe aceasta o numim viaţă. Apoi dispare şi aceasta se numeşte moarte. De fapt, nimic nu s-a întâmplat cu apa. Este doar o mişcare naturală, dar pentru că îi sunt atribute un nume şi o formă, apare ca o existenţă separată, sau entitate distinctă. În tot acest timp, este doar joaca apei care creşte, curge, scade - nicio poveste. Mintea inventează povestea prin crearea unei identităţi iluzorii. În adevărata înţelegere, totul este unicul. Când identitatea se ridică, o sărbătorim ca pe o naştere şi când curge, o numim viaţă. Când dispare, îi spunem moarte şi întristare. Dar, într-adevăr, dacă priveşti din perspectiva Absolutului unic, Adevărului, nimic nu s-a întâmplat cu adevărat, cu excepţia faptului că viaţa visată a unei fantome ajunge la sfârşit.

citat din Mooji
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În afara religiei pe care ai învăţat-o de mic de unde mai ştii că eşti desprins de Dumnezeu? Dacă Dumnezeu este propria ta Inimă, cum si unde te-ai desprins de ea? Dumnezeu este veşnic Aici, iar acest Aici e la fel, fie că eşti în cea mai pioasă mănăstire, fie că eşti în cea mai desfrânat bordel sau crâşmă. Cum de nu poţi vedea asta şi la ce bun să cauţi un Dumnezeu căruia îi e frică sau scârbă de lume şi se ascunde în răceala unei biserici? Unde şi cum Iisus a predicat într-o biserică? Oare nu cumva când a spus: "Eu şi Tatăl Una suntem!" a făcut-o sub cerul liber? Asta este adevărata biserică! Biserica a devenit o afacere şi nu o cale spre mântuire! Dacă trebuie să mergi la biserică pentru a-l cunoaşte pe Dumnezeu, nu o să-l cunoşti niciodată! Tot ceea ce vei cunoaşte vor fi veşnicele dogme ale separării, veşnica lor pomenire! Dumnezeu este mai aproape decât următoarea respiraţie şi infinit mai aproape decât primul/următorul gând. Ai fi în stare să baţi mătănii la toate bisericile acestei lumi, simple clădiri din lemn sau din piatră care găzduiesc separarea. Dar Adevărata biserică este propria ta inimă, este chiar faptul tău de A FI, a fiinţa fără gânduri, Aici oare când ai să mergi?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!