Sonetul 8

Suspinul pur ce-n boare se răsfiră –
când îmi ascult iubita ce cărare
spre cer şi-a făurit şi totuşi pare
că simte, că trăieşte, că respiră –

dac-aş putea să-l fac să-mi cânte-n liră,
ce doruri aş trezi! Cu-atâta-ardoare
mă caută şi tremură-n vâltoare
să nu mă pierd. Ea calea mi-o inspiră

şi drumul drept mă-nvaţă; când se-ngână
cuvântul ei cu ruga dulce, pură
şi mila ce strecoară-n glas mă frânge,

pe vrerea ei mă-nchin, căci de pe gură
dulceaţă-i sorb şi duioşii ce până
şi pietrele ar şti să facă-a plânge.

sonet de Petrarca, traducere de C.D. Zeletin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 6

De câte ori foşnesc sub bolţi rotunde
copacii verzi şi păsări plâng şi-adie
un dulce vânt sau murmură din unde
malu-nflorit pe care zac şi-a scrie

încerc când amintirile mă-mbie,
îmi văd iubita ce-n pământ se-ascunde
şi glasul i-l aud, căci încă vie
suspinelor de-a-pururi îmi răspunde.

"De ce te zbuciumi şi-ţi grăbeşti anume
sfârşitul (îmi şopteşte cu blândeţe)?
De ce verşi fluvii de durere, spune?

Să nu mă plângi; eternă tinereţe
trăiesc murind şi ochii stinşi pe lume
sorb fără saţ lumini şi frumuseţe."

sonet de Petrarca, traducere de C.D. Zeletin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alean de toamnă

În seara vânătă de toamnă -
Sărută-mi ochii umezi, doamnă
Căci vin spre mine, fără nume –
Gândiri despre sfârşit de lume.

Şi simt în piept tot plumbul lumii
Şi aud tăcerea grea a humii.
Aud cum plâng copaci în toamnă –
Sărută-mă pe suflet, doamnă.

Prohodul frunzelor mă frânge
Şi plânsul lor - în mine plânge.
Când văd cocori cum cârduri pleacă –
Sărută-mi fruntea ce se-apleacă.

Cu vântul ce miroase-a moarte
Simt cum tristeţi vin de departe
O, dulce doamnă, de-ai putea –
Vreau să-mi săruţi tristeţea grea.

Miresme amare de pelin
Solesc zăpezi ce-ndată vin...
Sub pomi ce-n vânt se zbuciumă –
Pe inimă sărută-mă.

Cu zâmbetu-mi, ce-n plâns se scaldă -
Vreau să-ţi sărut făptura caldă
Căci tu îmi eşti, sub zguri de toamnă,
O primăvară dulce – doamnă...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu

Ştiu ce simte mama, când copiii cresc,
Ştiu ce simte pomul, când mugurii plesnesc.
Ştiu ce simte mama, când copilul plânge,
Ştiu ce simte pomul, când coroana-şi frânge.
Când copiii cresc, mama, mult se bucură.
Când muguri plesnesc, pomul, roada-şi scutură.
Când copilul plânge, mama îl alintă,
Când creanga se frânge, păsări în pom cântă.

poezie de Dumitru Delcă (15 februarie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul unui lup

Sunt doar un lup ce-n lumea lui trăieşte
Ştiind ce-i greu, ştiind ce e uşor,
Ştiind că timpul nu îmbătrâneşte
Decât pe-acei ce a trăi nu vor.

N-am teamă să trăiesc în libertate,
Şi să-mi asum ce ştiu că am făcut,
În lumea-aceasta, ce-n singurătate,
Pune-n mormânt chiar propriu ei trecut.

N-am semne şi puţini vor vrea să creadă
Că sunt cel ce a fost şi va tot fi,
Ce s-a lăsat pe sine să decadă
Ca să nu-şi ştie viaţa-n travesti.

Stau iar, acum, în margini de răscruce,
Şi tot privesc pe drum, în lung şi-n lat,
Un singur drum ştiu că mă poate duce
Spre adevărul ce-i deja-ntâmplat.

Spre înapoi nu-i niciodată calea
Prin care se trăieşte ce a fost,
Ci doar o formă de-a trăi mirarea
Că viaţa nu îşi are nici un rost.

Şi, cam la fel, spre stânga, văd pornirea
Unui vârtej ce nu e de oprit,
Care ucide tot, şi omenirea,
Minţind, în el, din plin, a nimerit.

Spre dreapta pot să merg fără să-mi pese
Că trec prin timp, voind să ocolesc
Conturul unei pregătite lese
De-a mă lega la gard să îl păzesc.

Doar înainte ştiu că mi se poate
Să fiu tot lup şi liber să trăiesc,
Să ştiu că-n viaţă pot avea de toate,
Destinul, întreit, să-l împlinesc.

Sunt doar un lup, ce-n lumea lui trăieşte,
Aşa-s văzut de cei nevăzători,
Şi după legea lumii, omeneşte,
Sunt aspru judecat, adeseori.

Dar tot mă simt, în forma cea mai pură,
Original, precum am fost creat,
Făcând, din drumul drept, o scurtătură
De pasul meu tăiată apăsat.

Şi ştiu, mergând la pas, cum trece noaptea,
Aşa cum ştiu câţi paşi fac într-o zi,
De-aceea, de-aş putea vorbi cu moartea,
De nemurirea mea i-aş poveşti.

Am stat prea mult, iar ultima răscruce
Îmi este dată să-mi reamintesc
Că mi se dă să duc doar ce pot duce,
Drumul să-l merg, uitând să mă opresc.

poezie de Daniel-Dumitru Darie din Dincolo de praguri (30 august 2013)
Adăugat de Daniel-Dumitru Darie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea din Drumul Sarii

Iubita mea din Drumul Sã rii…
Ne-am întâlnit întâmplã tor…
Ne-a fost clipa, largul mã rii,
Ca pescã ruş rã tã citor…

Şi nu sunt pradã disperã rii,
Şi nu eşti pradã tuturor…
Iubita mea din Drumul Sã rii,
Cu sufletul pã trunzã tor…

Se-nsenineazã geana zã rii,
Sã nu te pierd întâmplã tor!…
Şi sã nu-mi uiţi clipa mirã rii,
Când, spre uimirea tuturor,
Noi ne iubeam în Drumul Sării…

poezie de Florin Iordache
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţe

Ascult, privesc şi iar ascult
cum bate vântul dintr-o parte,
fără să ştie de-al meu gând
care îmi spune că se poate.

Că pot să vină iar furtuni
în care să mă pierd cu totul,
în visele cu mari minciuni
care nu ştiu unde mi-e locul.

Zăresc pe dealul fără vârf
lumini arzând de călătoare,
sunt îmbătate de priviri
curgând din mine doritoare.

Ascult, privesc şi iar ascult
lumea cu ea necruţătoare,
privesc cu ochii spre pământ
să văd acum cum creşte-o floare

şi văd pământul numai ars
de paşii mei strivind cărarea,
ascult la pietrele cu glas
spunând că nu ştiu unde-i zarea.

Şi totuşi merg spre nicăieri
dorind s-ajung cu mine însumi
ştiu că pot să prind iernări
şi toamnele râzând plecându-mi.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aniversare

S-a întâmplat atunci, acolo
Iubita mea, tu să răsari,
Era într-o zi când s-a-ntâmplat să vi,
Ca o rază de lumină şi de soare,
Era într-o zi când s-a-ntâmplat să fi,
Scumpul meu luceafăr, veşnic între stele.

De ziua ta, iubita mea, îţi dăruiesc,
Fericirea ce-n cuvinte nu pot să-ţi spun,
De ziua ta, iubita mea, îţi dăruiesc,
Cuvântul bun şi cald şi sincer
Şi te doresc, înger ce-n suflet îmi trăieşti.

Şi eşti parfumul meu de vis
Şi adierea caldă ce-n mine port
Şi mai presus de tot şi toate,
A mea iubirea adevărată.

Să te sărut aş vrea mereu,
Dar ştiu că eu... şi ştiu că-i greu,
Dar cred că ai să mă ierţi,
Căci inima îmi eşti pe veci.

Sperantă-mi eşti şi paradis
Si doar tu poţi să mă-ncălzeşti,
Căci iarnă îmi e în fiecare zi,
Când alăturea nu-mi eşti.

Nebunesc mă doare-n suflet
Şi n-aş vrea ca să te pierd,
Căci te iubesc,
Adevărat şi fără alinare.

Şi te-ai născut atunci, acolo,
Ai răsărit cu primii ghiocei
Şi-aş fi putut să jur că am simţit,
... o adiere.

De-aş fi ştiut,
Ce iubire minunată o să apară,
Cerul supus l-aş fi privit
Şi i-aş fi mulţumit,
Că te-ai născut.

poezie de Dan Coblis din Nuanţe de alb
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acea privighetoare, ce-n noaptea liniştită

Acea privighetoare, ce-n noaptea liniştită
Îşi plânge puii, poate, sau de dragul de ei tovarăş,
Văzduhul şi câmpia le umple iar şi iarăş
Cu melodia-i tristă şi-atât de iscusită.

Şi parcă noaptea-ntreagă cu mine-odată plânge:
De soarta mea amară mereu mi-aduce-aminte.
Şi doar de mine însumi mă plâng. Căci slaba-mi minte
Crezu că Ea e zână şi Moartea n-o înfrânge.

Ah, uşor se-nşeală un om încrezător!
Puteam gândi că, iată, limina ochilor
În ţărnă se preface, deşi dumnezeiască?

Azi ştiu: această soartă sălbatecă mă-nvaţă
Că nu-i pe lume - pradă jelaniei în viaţă -
Vreo desfătare dragă pe veci să dăruiască.

sonet de Petrarca din Sonete (1959), traducere de Sebastian Lascăr
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cuget neîntinat

Evanghelia cea Sfântă cine astăzi o trăieşte
E ferice acum de el căci viaţa o primeşte
Cine dar azi se hrăneşte din al Domnului Cuvânt
El trăieşte în lumină şi merge spre cerul sfânt
Căci se-ncrede-n Dumnezeu şi Scriptura o trăieşte
În viaţa lui de aici tot mai mult se curăţeşte
A lui cuget nentinat spre Cuvântul Celui Sfânt
Zi şi noapte se îndreaptă de aici de pe pământ
Evanghelia iubirii lui îi este căpătâi
Şi aleargă-n sfinţenie doar spre dragostea dintâi
Adevărul Sfânt al vieţii cine-l caută acum
E pe-a vieţii vii cărare şi Hristos îi este drum
Căci lumina sfânt-a vieţii prin Hristos doar ni se arată
Să trăim neprihănirea o viaţă fără pată

Numai cine dar veghează să trăiască viu Cuvântul
Are astăzi biruinţă căci Hristos îi este drumul
Evanghelia cea Sfântă nouă ne e azi destin
De aceea în lumină Domnului eu mă închin
Vreau a Ta împărăţie Tu Isuse să domneşti
Să ne fii stăpân în viaţă — odată să ne primeşti
Sus în cerurile sfinte pentru veci noi să-ţi slujim
Cei ce astăzi te chemăm vrem mireasă să îţi fim
Căci în inimă o Doamne pentru veci noi te dorim
Betania 10-11-2019

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căciula şi paharul

Când văd un pahar cu vin,
Scot căciula şi mă-nchin;
Când văd numai un pahar,
Mă închin mai mult fugar,

Dar plec jos smerita frunte,
Când văd două şi mai multe
Şi pân-la pământ mă plec,
Când văd un butoi întreg!

Ş-apoi cum să nu te pleci
Drept gârliciul unui beci!
Te tot pleci şi te închini,
Până ieşi din beci pe mâini...

Când văd un pahar cu vin,
Scot căciula şi-l închin.
Nu-l închin c-aşa se cere,
Ci să nu-l iau n-am putere,
Căci mă-ndeamnă toţi aşa:
- Ori îl iei, ori nu-l lăsa!

Când văd un pahar cu vin,
Scot căciula şi mă-nchin,
Iar Moldova-i ţară mare:
Tot butoaie şi pahare!

Deci cât umblu până seară
Ţin căciula subsuoară.
Şi cât umblu îmi dau seama
Că Moldova-i toat-o cramă.
Ţine-i, Doamne, veşnic harul!
Jos căciula, sus paharul.

poezie de Petru Cărare
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zen

Vino, iubitule,
Mai toarnă-mi zen în pahar
Să-l sorb gură cu gură,
Până când ne-om vedea iar.

Să coboare pe limbă,
Să se-aşeze-n cămări,
Îmblânzind cel ceasornic
Neoprit în cărări.

Să-i deschidă fereastra
Să-l învăluie-n zi
Linişti noi să îî ţeasă,
Zâmbete de copii.

Şi să intre şi aer,
Mult, bogat şi-nţelept,
Să alunge fantome
Ce-şi fac cuib când te-aştept.

poezie de Andra Constantinescu
Adăugat de Andra Constantinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, până când?...

De-atâta vreme-auzi şi tu chemarea
Spre ceruri, spre lumină şi spre rai,
Şi tot n-asculţi, nici plânsul, nici cântarea
Şi nu-ţi îndrepţi nici gândul, nici cărarea:
O, până când, o, până când mai stai?
Văzut-ai şi tu lucrurile care
Pe alţii mulţi i-a-ntors din calea rea,
Dar tu mereu rămâi în nepăsare,
În cea mai rea, în cea mai tristă stare.
O, până când, o, până când aşa?

O, tu cunoşti că moartea nu-i departe,
Că mergi spre focul iadului dintâi,
Şi totuşi tu rămâi pe căi deşarte,
Rămâi în foc, în chin, în plâns şi-n moarte!
O, până când, o, până când rămâi?

Tu ştii şi de la tine ce aşteaptă
De-atâta vreme şi astăzi Dumnezeu!
Cunoşti chemarea sfântă şi-nţeleaptă,
Cunoşti şi calea rea şi calea dreaptă:
O, până când, o, până când în rău?

A mai trecut un an din scurta-ţi viaţă
Şi-acesta-i poate ultimul ce-l ai.
O, smulge-te din neagra nopţii ceaţă,
O, rupe-ţi vălul negru de pe faţă:
O, până când, o, până când mai stai?

Curând solia morţii-o să te cheme
Răsplata cea de veci ca să ţi-o iei.
E vremea hotărârilor supreme,
E azi a mântuirii tale vreme!
O, până când, o, până când nu vrei?...

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate-i vis, poate nu

Nu se vede nimic în urmă,
poate doar gândul meu
care mai caută şi mai scurmă
în ce nu e, şi eu
veghez fereastra şi lumina
împrăştiată
ce-ncearcă să-mi ascundă suma
de altădată.

Îmi pare că nu s-a petrecut
din ce îmi amintesc
şi-mi pare că nici nu a trecut
şi poate doar citesc,
şi poate totul e-o poveste
ce-a poposit în gând,
când mai visam şi eu vreo,, cheste"
pe rând din când in când.

Poate-s nebun sau poate totul
se-ntâmplă-atunci când dorm...
O să aştept până când Domnul
mă va trezi din om...

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea

În viaţa mea cu cânt de liră,
Eşti împlinirea unui vis;
Al tău farmec mă inspiră
Cu cugetări de paradis.

De când te-am cunoscut pe tine
Şi-am început să te iubesc,
Mă simt trăind în altă lume
În care mă desăvârşesc.

Doar iubirea e în stare,
Să schimbe omul vechi de tină,
În om nou, ce-n suflet are
Bucurie, pace şi lumină.

Aş dori, frumosul zâmbet,
Ce îl ai tu pentru mine ,
Să nu-l pierzi, în al tău umblet,
Prin astă lume de suspine.

Iubirea ce pe noi ne leagă,
Cu al ei dulce fior,
N-aş da-o pe lumea-ntreagă,
Nici chiar de ar fi să mor!

poezie de Sergiu Mănuş (mai 2013)
Adăugat de Sergiu Mănuş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raiul florilor

Nu plânge, macule, nu eu te-am rupt!
A fost un vânt atât de rău aseară
încât toţi norii i-a gonit, şi iară
va trebui, cu seceta, să lupt.

Şi mi-e atât de greu să car din vale
găleata plină până la grădină,
apoi să ud, tulpină cu tulpină,
atâtea flori cu ruga în petale.

Dar nu pot să le las: când mor, mă doare
mai rău decât tot corpul când le ud,
căci mie-mi este dragă fiecare.

Tu suferi, iar suspinul ţi-l aud
Nu-ţi fie frică! Pentru orice floare
acolo, sus, e-un Rai al ei... când moare.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg

Sub tumultul nopţii ce plânge
Te caut;
Răsare iubirea în sânge
De flaut;
Şi vino, tu, înger din ceruri
De pene,
Să-mi arăţi cale, în eseuri;
Sprâncene.
O! Şi tu, a lumii minune,
Născută;
Te caut în Rai şi-n genune.
Ascultă!!!
Ecoul, ce-n inimă-mi bate;
Trăieşte!
Trăieşte în tine... e carte...
Iubeşte!!!
Şi frunza mă-ndeamnă la tine,
Şi vântul,
Şi cer înstelat de ruine,
Pământul.
Eşti apa cea vie şi pură...
Mi-e sete!!!
Sunt orb, dar te văd; prin aură,
Sipete.
Din praf de granit va răsare
O floare...
Eşti tu, te miros şi îmi pare...
Eşti Soare!!!

poezie de Marius Surleac
Adăugat de Andreea Murgu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai norocos dintre pământeni

Azi simt că dacă pierd, câştig
Nemăsurat mai multe
Încet, încet, treptat instig
Inima să-mi asculte.

Chiar de ar fi ca eu să pierd,
Aş câştiga pesemne
Tot cu ce-n vreme mă dezmierd
Şi lasă-adânci însemne.

Dar şi dacă castig, ce fac?
Am pierdere mai gravă,
Nu pot recupera în veac
Iar, starea-mi de ispravă.

Câştig, dar pierd mai mult decât
Mi-aş putea eu permite,
În tine e tot ce ascult
Cu inimă şi minte.

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă iubirii promise

Ţi-aş da, iubito, de-ai să-mi dai
Ofrandă, dulcele sărut,
Soarele-amiezii, al nopţii crai,
Ţi-aş da dac-aş putea, mai mult...
Privirea mea ţi-ar fi altar!
Genunchiul am să-mi plec acum,
Însă te rog să-mi laşi în dar
Al florilor, de tei, parfum.

Ţi-aş da iubito, de-ai să-mi dai
Sufletul tău şi inima,
Sărutul cast, un colţ de rai...
Ţi-aş da iubito viaţa mea!
Dar timpul tău e trecător,
Izvor de vis şi vis de stea,
Va ninge floare de cais
De-acum, peste iubirea mea.

Ofrandă dulcele sărut
Să-l port în gând, ca talisman,
Să te iubesc mai mult, mai mult!
O veşnicie să te am...
Să fi cu mine zi de zi,
O viaţă să te pot avea,
O viaţă să te pot iubi
Şi să te pot îmbrăţişa.

Soarele-amiezii,-al nopţii crai,
Să strălucească-n părul tău,
Mireasmă nopţilor de mai...
Vreau să te strâng la pieptul meu!
În zbor un puf de păpădii
Şi glas de susur de izvor,
Te chem iubito-n orice zi...
De dorul tău poate-am să mor!

Ţi-aş da, dac-am să pot, mai mult
Cerul întreg, pământul tot.
Iubirea-n mine s-a născut
De dorul tău, de-acum, socot.
În fluturi mă vei înălţa,
Mă vei zidi în stânci de vis,
Nici verbe nu vei mai avea,
Dar vezi, eu prea puţin ţi-am scris.

Privirea mea ţi-ar fi altar
De ne-am uni prin jurământ...
Vulcani pe coapsele de jar
Vom fii, în timpuri erupând.
Mireasă, sângeri voi purta
Pe braţele-mi rănite-acum,
Căci nu te pot îmbrăţişa.
Arată-mi al iubirii drum!

Genunchiul am să-mi plec acum...
Dă-mi braţul tău şi să pornim
Noi doi, doar noi, pe-al vieţii drum.
Sincer, etern să ne iubim!
Tu pură rochie de nea,
Sub voaluri fine de mătasă
Vreau să te-ntorci, iubita mea,
Căci îmi doresc să fii mireasă.

Însă te rog să-mi laşi în dar
Iubirea ta! Am să-ţi slujesc
În faţa sfântului altar,
Cu tine-alături să pornesc,
Promit. Şi toată viaţa mea
Va fi un râu e flori de tei,
Dar dă-mi, oh, dă-i iubirea ta
Şi hai cu mine dacă vrei!

Al florilor, de tei, parfum,
Sub ochi brumaţi, într-un târziu,
Când voi pleca pe-al morţii drum,
Când rătăcind, n-am să mai fiu,
Decât o umbră-n gândul tău
Oh, risipindu-se cu greu,
Eu tot te voi iubi mereu,
Izvor a sufletului meu!

Al florilor, de tei, parfum...
Însă te rog să-mi laşi în dar!
Genunchiul am să-mi plec acum,
Privirea mea ţi-ar fi altar.
Ţi-aş da, dac-aş putea, mai mult,
Soarele-amiezii,-al nopţii crai,
Ofrandă, dulcele sărut
Ţi-aş da iubito, de-ai să-mi dai...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg

de sus din munţi, din văi, din lacuri glaciare
infime sclipiri din ape, spre cer s-au ridicat
şi-ncet s-au aşezat pe înalte ceruri, în apă pură
dar de iarnă, ca pentru pământ să fie dat

şi-n Decembrie nourul format în a sa fiinţă
în fulgere şi încărcări de energii, el a creat
cătând în jos cu a sa lumină, el să trimită
fulgi de nea curaţi, născuţi în puf de alb

spre lume el drumul încet, sculptat şi-a dat
el singur, fulgul tău, prin ceţuri, încet s-a arătat
spre a ta fereastră şi-a ei lumină, ca să sclipească
ca chipul tău zeiesc, să-l vadă îngereşte întruchipat

în fereastră, tristă, tu stai şi-n sus a ta privire
priveşti fulgul tău când vezi că vine şi tresari
simţind atunci că el spre tine vine a bucurie
trimis de cel ce te iubeşte, şi-n vise, drept dar

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu am cu Moartea întâlnire [I have a rendezvous with Death]

Eu am cu Moartea întâlnire
Pe-o baricadă disputată,
Căci primăvara vine îndată,
Miros de meri se înalţă-n sus.
Eu am cu Moartea întâlnire,
Când zilele au cam apus.

Poate de mână mă va lua
Ca să mă ducă-n lumea sa
Suflul să-mi ia şi-a mea privire
Dar s-ar putea să o ignor,
Eu am cu moartea întâlnire
Pe-un deal abrupt, necruţător,
Când primăvara va veni
Şi pe imaş doar flori vor fi.

O, Doamne, dar ar fi mai bine
Să dorm pe-o pânză de velură,
Unde Iubirea strâns mă ţine
Puls lângă puls, gură la gură,
Şi unde ador să mă trezesc.
Dar am cu Moartea întâlnire
La miezul nopţii, e firesc,
Când primăvara-mi dă de ştire.
Mi-am dat cuvântul şi-l cinstesc
Şi la-ntâlnire nu lipsesc.

poezie de Alan Seeger, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!