Despre amor

De mine te credeam înamorat când mă priveai atât de încântat,
Însă de propriul tău amor exacerbat privirea ta vorbea,
Căci frumuseţea mea te încânta,
Nutrind că o vei poseda.

epigramă de Emilia Ţeţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost...

Am fost atât de veselă odată
şi străzile erau aşa de pline!
Priveai cu-atâta drag la mine!
Eu, cea mai fericită fată!

Ţi-am fost mereu atât de-aproape!
Am fost o lume şi-mi erai o lume.
Însă o mână nevăzută ce desparte
m-a rupt de viată când m-a rupt de tine.

Şi amintirile ce ţi-am lăsat, frumoase,
pline de zâmbet şi de voioşie
sunt tot ce-am fost, trăind, cândva,
în viaţa noastră-n bucurie!

În clipe grele, de melancolie,
când străzile îţi par pustii
tu mângâie cu drag, o amintire!
În ea, pe mine mă mângâi.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru (2012)
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acord 30

Eu te priveam pe tine..
tu mă priveai pe mine
şi între noi plutea pe ape
privirea noastră la vale!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo, în liniştea munţilor, jumătatea acestui septembrie ne primea cu ospitalitate, căci pitorescul priveliştilor ne încânta privirea, desenând pe pânza ochilor tablouri uşor mişcătoare atunci când braţele vântului scormoneau prin cenuşa de frunze a verii în căutare de comori ascunse, nebănuite...

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri...

Credeam că ştiu ce-i frumuseţea
Că eleganţa-am cunoscut
Credeam că ştiu ce e iubirea
Până ce chipul ţi-am văzut.

Credeam că inima se crapă
C-ai mei genunchi îi simt slăbind
Credeam că ştiu cum cântă mierla
Până te-am auzit vorbind.

Credeam că trandafiru-i roşu
Că ceru-albastru e tăcut
Credeam că-mi place mult natura
Până când tu ai apărut.

Credeam că soarele luceşte
Că am văzut tot ce se poate
Credeam că stau drept în picioare
Până când tu m-ai dat pe spate.

Credeam că ochii-mi sunt deschişi
Că văd că nu am niciun rost
Dar, iată, sunt îndrăgostit
Cum niciodată n-am mai fost.

Ce simt acum voi păstra veşnic
În sinea mea, ca într-o groapă
Până în clipa aceea în care
Iubirea noastră o să-nceapă...

poezie de Ashley Peter Loasby, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Si ploua...

O adiere-ncet îmi bate
În geamul ce cândva sticlea,
În minte-mi vine-un gând aparte
Ce-odată chiar mă bucura.

Privesc în gol, în depărtare
Alerg pe loc şi mă întreb
Cât timp voi mai trăi eu oare
Precum un singuratic cerb.

Din bezna nopţii-ntunecate
În mine s-a aprins o stea
Căci eu credeam că poate-n-noapte
Vei lumina privirea mea.

Mi-ai spus că-i soare, că e cald, e vară
Mi-ai spus că-i soarele pe cer afară;
De înţeles însă îmi dai
Că-i zi ploioasă, zi de mai.

Minţind îmi spun că nu te mai cunosc
Dar ştiu prea bine,-i fără rost;
Când îmi apari în zi sau noapte
Te simt mereu tot mai aproape

Din nou încerc să mă apropii
Te văd, aproape că-mi zâmbeşti
Dar tu mereu te ţii de şotii
Eu ştiu că tu mă păcăleşti.

Dar lângă tine când sosesc
Şi când încerc ca să-ţi vorbesc
De-odată se porneşte-un vânt
Iar de la tine nu scot un cuvânt.

Îţi spun că multe vreau mereu
Ca să-ţi transmit din gândul meu
Dar tu priveşti în depărtare
Numai de mine nu te doare.

Şi astăzi totul e la fel
Căci soarele-i pe cer afară
Îţi spun că tu eşti al meu ţel
La tine însă plouă iară…

poezie de Cristian Olaru
Adăugat de Miruna Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între vorbă şi gând

"O, ea îmi e atât de dragă,
Vom fi-mpreună-o veşnicie!"
Credeam că-i vorba de soţie!
Vorbea gândindu-se la... şpagă!

epigramă de Dumitru Andreca din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumuseţea nu e ce vede ochiul. Frumuseţea e ceea ce simte sufletul.

Emilia Plugaru în Broscuţa Veruza şi floarea de nufăr
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia din mine

Pe sub pielea-mi de copilă, ţin ascunsă o femeie,
Cu privirea de felină şi cu-n ruj ciudat pe buze.
Pregătită să atace viaţa când va fii nedreaptă,
Să ucidă şi să moară, să renască-n a mea şoaptă.

E atât de rafinată că aproape nu exista,
Uneori îi sunt nedreaptă, şi devine atât de tristă.
O lipsesc de mângâiere, de amor, şi ochii căprui,
Şi o-ngheţ cumva în mine pentru moartea nu ştiu cui.

E un vis erotic parcă când în mine se arată,
Nu mai ştiu de sunt copilă, de-s soţie sau amantă.
Mă tot ceartă ca o mamă, dar mă-ndeamnă la păcat,
E un demon într-o rană, ori sunt eu cu-adevarat?

Mă ucid în orice clipă, dar revin cu ea la viaţă,
O tot ţin înlănţuită şi lipsită de speranţă.
Prea puternică-i femeia ce o ţin ascunsă-n mine,
Totodată prea firavă, să o las liberă-n lume!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amor

amor amor amor a
mor cântă cris
tinarăduţă şi urcă
pe patul meu în patul meu
lascivă cris
tinarăduţă vede în ochii mei
ochii ei şi vreau să o se
duc şi mă întreabă dacă mi-aş dori
să o ating o întreb: vrei
să au
zi şoapte cris
tinarăduţă (?!) fierbinţi vrei
să amor amor amor a
mor în faţă la tele
vizor la mine în dormitor o noapte de
a
m
o
r
simţi cum bate inima
(?!) când săruţi vrei să fii
a mea am visat

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era propriul lui şef, de aceea când intra în şedinţă vorbea singur.

aforism de David Boia (18 februarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu - speranţa de rezervă

Hai să bârfim
pe
marginea
şi
de ce nu
în
centrul acestui vers
NU CREDEAM SĂ-NVĂŢ A MURI VREODATĂ

De pildă
tu
ce ai de spus

Eu pur şi simplu trăiesc
când să mai învăţ şi să mor

Bine
mai departe

Dar tu

Eu tocmai mă nasc
trebuie să ştiu şi să mor

Nu
însă ai grijă
nu scoate din viteză
la curbe
viaţa produce visuri incurabile
ah
acum e-acum

Să vedem Ea frumoasa-frumoaselor
cum învaţă să moară
la zi
la seral
la fără frecvenţă

Păi ştii
eu
pe mine
frumuseţea m-a scos la suprafaţă

Moartea cred că-i altă viaţă

Da
ai nimerit-o
ca de-obicei

Moartea ţine la femei

Şi totuşi
eu
dragă fată
să mă ierte Dumnezeu

Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată

poezie de Costel Zăgan din Poeme infraţ'ionale (1995)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă lăsa iar pradă în gheara dimineţii

Să nu mă dai uitării când noaptea va pleca
Să-nghită alte vieţi şi alţi iubiţi să strângă
În bratele pusti, unde mi-am pus eu soarta,
Şi unde i-am spus plânsului, să uite să mai plângă.

Nu mă lăsa iar pradă în gheara dimineţii,
Că rupe fără milă din mine atâtea clipe,
Ce le-am trăit cu tine, tot în pustiul vietii
Căci viaţa ta în mine, a învăţat să tipe.

Nu-mi lua de pe obraji puţina mângâiere
Pe care tu, străine, cândva mi-ai dăruit-o,
Pe când priveai spre ceruri mirat şi cu plăcere
Şi îmi şopteai suav, "nu mă lăsa, iubito".

Însă din ochi, te las să-mi iei tot răsăritul,
Căci mie îmi ajunge pustiul nopţii reci,
Şi îmi ajunge clipa, când te jucai tu de-a iubitul
Şi mă minţeai frumos, că mâine nu mai pleci!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de tandri şi cuminţi

Mergeam prin ploaie amândoi
Tinându-ne de mână fericiţi,
Şi câţi din toţi erau ca noi
Atât de tandri şi cuminţi?

Tu mă priveai cu ochi fierbinţi
Eu mai credeam în sărutări,
Atât de tandri şi cuminţi
Visam o fugă-n depărtări.

De-atunci trecutau ani la rând
Aşa ai vrut tu să mă minţi,
Iar ochii tăi îi văd şi-n gând
La fel de tandri şi cuminţi.

Te-aştept pe vechile cărări
Cu-aceleaşi calde rugăminţi,
Şi fără vechile dureri
In ochii tandri şi cuminţi.

Mai adu-mi vremea înapoi
Incearcă să mă mai săruţi
Si ceru-îl împărţim in doi
Atât de tandri şi cuminţi.

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (aprilie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Deci, mama ta e foarte tânără. Mi se părea mie, dar nu credeam că-i chiar atât de tânără.
Lucian: Avea 38 de ani când am plecat noi.
Lia: Ca să vezi... Mama mea e cu un an mai mare decât dânsa, ea avea 39 de ani atunci. Iar eu credeam mereu că ea era prea tânără când s-a căsătorit, dar ea împlinise deja 18 ani atunci. Şi avea 19 când am venit eu pe lume.
Lucian: Şi dânsa era destul de tânără. Gândeşte-te că blonda avea aproape 19 ani când am părăsit Terra. Iar campionul, 18.
Lia: Aşa e, ai dreptate.
Lucian: Şi uită-te la mine! Am aproape 28 de ani acum şi nu numai că nu am un copil sau o soţie, dar nici măcar o iubită sau cel puţin, o prietenă apropiată. Iar ea, mama, când avea 28 de ani, eu aveam deja 11. Eram destul de mărişor şi-i făceam o groază de belele. Mari de tot, nu glumă!
Lia: Deci, nu erai prea cuminţel.
Lucian: Cuminţel, eu?! Glumeşti, nu?! Nu cunoşteam sensul acestui cuvânt. Însă eu nu mi-am dorit niciodată să mă căsătoresc atât de devreme, ca ea. Şi cred că încă nu sunt prea bătrân.
Lia: Păi, sigur nu eşti.
Lucian: Acum nu. Nu încă. Însă când vom ajunge înapoi, pe Terra, da! Voi avea cel puţin 34, dacă vom reuşi să ajungem la timp. Mi se pare destul de mult.
Lia: Nu-i chiar atât de mult; cel puţin, cu siguranţă, nu vei fi deloc bătrân!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am înţeles cât de mult ne iubeşte Tatăl, alegând, prin Fiul, să ne locuiască pe toţi, căci doar El Este în timp ce noi abia existăm, m-am hotărât să redevin copil (" Lăsaţi copiii să vină la Mine") şi să-mi reamintesc bucuria şi entuziasmul în faţa vieţii ca atunci când aveam 7 ani... Nu ştiam nimic, credeam totul şi eram atât de fericit!

citat din Oreste Teodorescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiunea unui înamorat

La dragostea ce-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că leafa mea de om cinstit
Nu cred c-o să-mi ajungă.

epigramă de Victor Macarevici din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenul

Prietenul

Te rog, azi, să-mi întinzi o mână,
Căci sunt bolnav şi sufletul mi-e frate cu pelinul.
Şi mâine, mâna mea o să-ţi devină,
La fel, sprijinul ce mângâie şi alină.

Te rog, azi, inima-ţi să-mi dai,
Căci a mea, mă doare şi suspină.
Şi mâine, pe a mea o să o ai,
Să te înţeleagă şi să te susţină.

Te rog, azi, să-mi dai privirea,
Să o îndrept spre-o altă zare,
Căci a mea, şi-a stins sclipirea,
Pierdută-n-ntr-un apus de disperare.

De un prieten am nevoie azi,
Să-mi spună doar că-i lângă mine.
Căci în viaţă, când mai cazi,
Te ajută un prieten lângă tine.

Şi de n-oi fi, de-mi eşti numai în gând,
Te rog să ştii prea bine,
Că te poţi baza pe mine, oricând,
Atât cât viaţa mă va ţine.

poezie de Marck Nessel din Nerostitele Cuvinte, Versoterapii, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2019 (5 februarie 2019)
Adăugat de Marck Nessel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât deveniţi mai mult voi înşivă, cu atât mai mult îl eliberaţi pe semenul vostru. El nu mai trebuie să fie perfect în ochii voştri. Îi vedeţi defectele şi greşelile, fără să le judecaţi cu asprime. Îi vedeţi frumuseţea şi integritatea, fără invidie sau nevoia de a poseda.

Paul Ferrini în Liniştea inimii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În pat la Gina

Respir uşurat de când muguri de pin sirop am ingerat,
Dar bine m-am simţit şi cu Calmotusin, căci am expetorat;
Însă în pat la Gina, m-am simţit minunat!
Sunt sigur că siropul de Paltagină n-a fost expirat.

epigramă de Emilia Ţeţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am înţelepciunea celui condamnat să moară

Am înţelepciunea celui condamnat să moară,
nu posed nimic, aşa că nimic nu mă poate poseda,
mi-am scris testamentul în propriul sânge:
" O, locuitori ai cântecului meu, aveţi încredere-n apă" ;
eu dorm săgetat şi încoronat de ziua de mâine...
Am visat că inima pământului e mai mare
decât harta acestuia,
mai clară decât oglinzile lui
şi decât spânzurătoarea mea.
Mă pierdusem într-un nor alb care m-a ridicat în slavă
de parcă-aş fi fost o pasăre
şi vântul însuşi aripile mele.
În zori, chemarea paznicului de noapte
m-a trezit din visul meu, din limba mea:
Vei mai trăi o moarte,
prin urmare revizuieşte-ţi testamentul,
ora execuţiei a fost iarăşi amânată.
Am întrebat: Până când?
Mi-a răspuns: Aşteaptă până vei muri un pic mai mult.
Am spus: nu posed nimic, aşa că nimic nu mă poate poseda,
eu mi-am scris testamentul în propriul sânge,
" O, locuitori ai cântecului meu, aveţi încredere-n apă".

poezie de Mahmoud Darwish, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!