După ani de practică și sute de oameni cu care am interacționat, atât în psihoterapie cât și în life-coaching și training, am aflat care sunt cele mai frecvente dificultăți cu care se confruntă oamenii în viețile lor. Astfel am observat că în marea lor majoritate, oamenii au o mentalitate care nu-i ajută să depășească problemele cu care se confruntă, că se lasă prea mult influențați de cei din jurul lor, că încă sunt tributari unei mentalități învechite care îi împiedică să-și cunoască și să-și atingă propriul lor potențial. Atitudinea pe care o avem în fața vieții este cea care determină cât de departe și cât de sus putem ajunge, astfel că eu consider că este imperios necesar ca fiecare dintre noi să se descopere pe sine și să dobândească o atitudine și o mentalitate de învingător.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Atitudinea pe care o avem în fața vieții este cea care determină cât de departe și cât de sus putem ajunge, astfel că eu consider că este imperios necesar ca fiecare dintre noi să se descopere pe sine și să dobândească o atitudine și o mentalitate de învingător.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Învață de la oamenii de succes care sunt gândirea, atitudinea, strategia și acțiunile pe care le-au întreprins ca să-și atingă visurile, însă studiază-i și pe cei săraci care se luptă să supraviețuiască. Cei din urmă îți pot arăta care este calea sigură spre eșec, care sunt gândurile și atitudinile care i-au condus spre o viață cu lipsuri, neîmplinire, tristețe și sărăcie. Atât oamenii de succes cât și cei care eșuează frecvent în viață au un set clar de principii și idei după care își ghidează existența. Nu soarta sau destinul au decis cum trăiesc ei, ci modalitatea în care gândesc și trăiesc. Intuitiv, tu care crezi că sunt caracteristicile oamenilor de succes, respectiv ale celor care se declară învinși de soartă?
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Deosebirea dintre cei care au succes în viață și cei care se lasă învinși de ea constă în atitudine. Mentalitatea și atitudinea ta stabilesc poziția pe care o ocupi atât în propria ta viață cât și felul în care te percep cei din jurul tău.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dialogul tău interior, gândurile pe care le accepți și le hrănești, îți determină emoțiile, percepția, atitudinea, comportamentul și calitatea vieții. Gândurile sunt gânduri: fie că ele sunt pozitive, fie că sunt negative, cantitatea de energie pe care o consumi gândindu-le este aceeași. Poți să ai gânduri prin care te victimizezi sau care te fac să accesezi emoții negative (furie, ură, tristețe, gelozie, invidie, etc.), ori poți să ai gânduri care îți creează și susțin o atitudine de învingător. Ca de fiecare dată, alegerea îți aparține!
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Existența noastră nu are niciun scop în sine - noi suntem singurii responsabili de a-i da un sens. Astfel, fiecare dintre noi, pentru a avea o viață împlinită, avem nevoie de un plan pe care să ni-l construim în acord cu valorile noastre și pe care să-l punem în practică zi de zi prin acțiuni concrete. Viața ta este capodopera ta. Nu alege să trăiești la voia întâmplării, ci fă-ți planul vieții tale.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Stima și încrederea de sine a unui om, mentalitatea lui, felul în care se percepe pe sine și posibilitatea lui de a evolua îi vor determina calea în viață. Fiecare om devine atât cât își dă voie să creadă că poate deveni. Oamenii de succes nu au o mentalitate care să accepte mediocritatea. Ei își dau voie să viseze și să creadă că pot să realizeze lucruri extraordinare atât pentru ei cât și pentru ceilalți. Vei învăța în viață că, de fapt, depui aceeași cantitate de efort pentru a obține fie lucruri banale, fie lucruri extraordinare, așa că... Alege-ți înțelept visele și proiectele în care îți investești energia!
Ursula Yvonne Sandner în Iubire, relații și viață. Reflecții
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Am observat, de-a lungul timpului, că persoanele care nu reșesc să-și atingă obiectivele, au inclusiv credințe limitative legate de bani, de prosperitate și oameni care au bani. La un moment dat, un prieten mi-a spus că e mai bine cu bani decât fără bani. Da, așa este pentru că poți să faci multe lucruri. Alt prieten mi-a spus că banii rezolvă problemele pe care lipsa banilor o creează. Dacă stai și te gândești, oamenii nu se ceartă pentru că au prea mulți bani ci pentru că au prea puțini, sau că duc lipsă de bani. Nu bogații sunt nefericiți, ci oamenii care se consideră săraci, care vor mai mult și nu știu cum să se raporteze la ceea ce vor. Din păcate, când vorbim despre relația de obiective care este în strânsă legătură cu relația cu banii, pot să spun că cele mai greu accesibile obiective sunt cele legate de bani.
citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ai auzit cu siguranță de faptul că ești foarte influențat de cei cinci oameni cu care îți petreci cel mai mult din timp. Cu sau fără voia ta, le preiei starea, modalitatea de gândire, atitudinea și stilul de viață. Ce visuri au acești oameni? Cum își gestionează emoțiile, relațiile și viața? Ce atitudine au în fața problemelor? Cât de ambițioși sunt? Se victimizează sau își depășesc cu ușurință problemele? Ce obiceiuri au - fac sport, mănâncă sănătos, au diferite vicii care-i controlează pe ei? Care este relația lor cu banii? Cum se raportează la partenerul de viață? Fac compromisuri și sacrificii inutile? Se mulțumesc cu puțin, trăiesc în blazare și mediocritate, sau caută mereu să se dezvolte și să evolueze? Gândește-te pe rând la fiecare om care îți este alături în acest moment și răspunde la întrebările de mai sus. Apoi observă în ce măsură te regăsești și tu în răspunsurile pe care le-ai dat. Calitatea vieții tale depinde într-o mare măsură de calitatea oamenilor cu care alegi să te înconjori. Dacă nu-ți plac răspunsurile pe care le-ai dat și îți dorești să trăiești altfel... știi ce ai de făcut. Alege înțelept relațiile pe care le cultivi și oamenii alături de care îți petreci timpul.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Victime frustrate care suferă și se urăsc pe sine, pe ceilalți și viață. Oare ei conștientizează că această atitudine este doar o alegere? Nu, nu vor sa conștientizeze - dacă le spui că există soluții spun "ușor de zis, greu de făcut". "Nu se poate schimba nimic", "viața e un chin", "trebuie să suferi", "lumea în care trăim mă face să fiu așa". Plasăm responsabilitatea, nu ne asumăm nimic, ni se întâmplă lucruri fără ca noi să putem face ceva, destinul face cărțile și noi privim neputincioși, dar frustrați, ceea ce ni se întâmplă. Însă lucrurile nu stau așa. Totul este o chestiune de alegere, mai exact de mentalitate și de atitudine. Viața nu ți se întâmplă, ci o faci să se întâmple. Sigur că există situații neprevăzute și probleme, însă tot mentalitatea și atitudinea ta fac diferența. Acțiunile tale, reacțiile tale, procesele tale mentale, autocontrolul tău emoțional, maturitatea ta psihică, abilitatea de conștientizare și cea de asumare fac toată diferența dintre o victimă și un învingător. Tu ce alegi să fii în viață? O victimă neputincioasă sau un învingător puternic și înțelept?
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
"Spune-mi cum gândești și îți spun cum arată viața ta." Cred că nu mai este nouă pentru tine ideea că gândurile îți creează viața. Gândurile pe care le hrănești în mintea ta determină cât de departe și cât de sus poți să ajungi, ele îți condiționează emoțiile, atitudinea, comportamentele, acțiunea, pasivitatea s. a. m. d. Credințele tale se reflectă în felul în care trăiești, în compromisurile pe care le accepți sau nu și în visurile pe care îți dai voie să le urmărești. Omul cu gândurile sale își construiește viața. Deciziile și alegerile pe care le facem în fiecare zi sunt date de gândurile noastre, iar fiecare alegere ne determină cursul vieții. Gândurile tale descriu felul în care trăiești: liber, limitat, în suferință sau în împlinire și bucurie. Este simplu să îți schimbi viața dacă alegi alte gânduri pe care să le hrănești. Dificultatea constă în a accepta că se poate să gândești și să trăiești altfel și apoi, clipă de clipă, în a-ți monitoriza gândurile pentru ca să poți să le identifici pe cele care nu îți fac bine și să le înlocuiești cu altele care te conduc către împlinire și fericire. Tu cum gândești? Observi corelația dintre gândurile tale și viața pe care o trăiești?
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu trebuie să te uiți cu prea mare atenție la un om ca să îți poți da seama de trăirile pe care le are mai mereu, de măsura în care se prețuiește și se iubește pe sine, de "lumina" sau "întunericul" pe care le acceptă și le hrănește în mintea sa. Mai ales după o anumită vârstă, firea omului este întipărită pe chipul și pe corpul său. Poți să vezi cât de fericit sau nefericit este după ceea ce transmite prin prezența sa, după tonul vocii, atitudinea și mimica pe care le are și după lucrurile despre care vorbește. Gândurile negative care duc la furie, neliniște și agitație interioară, invidie, ură, frică, tristețe, răutate, dezamăgire, aroganță, disperare, se reflectă pe față, corpul și atitudinea omului. Boala fizică este o consecință directă a acestor gânduri. Energia negativă pe care o emană un astfel de om îl îndepărtează pe alții de el sau, pe baza legii atracției, se va găsi în tot felul de situații neplăcute ori conflictuale.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Atitudinea și mentalitatea ta sunt cele care stabilesc felul în care îți trăiești viața.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cei mai împliniți oameni sunt cei care mereu caută să se cunoască, să se înțeleagă, să își rescrie credințele care îi limitează sau le întunecă existența. Acești oameni știu că deciziile lor sunt cele care le determină calitatea vieții, așa că aleg înțelept cu cine se înconjoară, ce experiențe vor să trăiască, nu fac compromisuri și nu renunță la propriile dorințe, ci caută mereu să se simtă bine cu ei înșiși și cu viața lor. Evoluează constant și știu că doar de ei depinde felul în care trăiesc. Oamenii nefericiți nu stau de vorbă cu ei înșiși, îi analizează și îi bârfesc pe alții, trăiesc pentru aparențe și pentru gura lumii. Viața lor se desfășoară pe pilot automat, conduși fiind de "trebuie" și "așa se face". Se cred victime ale altora care îi nedreptățesc sau victime ale destinului crud care s-a abătut asupra lor și nu au ce să facă. Nu caută soluții, ci vinovați, nu își asumă responsabilitatea ci așteaptă pasiv ca alții sau viața să le rezolve problemele. Evoluția personală și înțelepciunea pot fi dobândite doar când trăiești conștient și îți asumi pe de-a-ntregul responsabilitatea vieții tale. Soluțiile și răspunsurile nu îți pică din cer, ci sunt rezultatul unei căutări personale asidue.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Atitudinea pe care o ai față de tine însuți și față de viața ta în acest moment îți colorează prezentul și îți determină viitorul. Atitudinea ta de astăzi este arhitectul care proiectează și stabilește fundația viitorului tău.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nimic nu durează pentru totdeauna, așa că fii pregătit pentru orice îți aduce viața în cale - bucură-te de clipele frumoase și fii puternic în fața furtunilor. La sfârșitul călătoriei, va conta doar atitudinea cu care ai trecut prin viață - cu înțelepciune sau cu încrâncenare ori pesimism. Alege înțelept felul în care te raportezi la viața ta pentru că atitudinea ta este cea care îți determină calitatea călătoriei.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Oamenii din viața ta sunt de trei feluri: oameni pozitivi, care te susțin și contribuie la progresul tău, oameni neutri care nu îți aduc nimic și oameni care te trag în jos. Este foarte important să vezi cu claritate rolul pe care îl are fiecare persoană din viața ta. Iar în funcție de ceea ce constați, să îți alegi cu ințelepciune relațiile, precum și timpul și energia pe care le investești în ele. Dacă vrei să ai o viață liniștită, o viață în care armonia și evoluția să fie pilonii pe care îți construiești existența, claritatea viziunii este esențială, mai ales în ceea ce privește relațiile tale. Relațiile îți consuma timp și energie, de aceea și de investiția ta în ele depinde felul în care arată viața ta.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce face diferența dintre atitudinea de învingător și cea de pasivitate în fața vieții? Cine îți determină ție viața: tu alegi cum să trăiești sau alții și evenimentele decid pentru tine?
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Unul dintre motivele pentru care cred cu tărie în oameni este pentru că știu că ceea ce se vede în afară este aproape irelevant pentru orice ființă. Da, este adevărat că atragem ceea ce suntem. Că banii pe care îi avem, oamenii cu care ne înconjurăm și rezultatele noastre în viața exterioară sunt o reflectare a abilităților noastre și a lumii noastre interioare. Însă eu nu mai judec oamenii după ce sunt și după ce au, ci după ce AR PUTEA FI. Fiecare om este o ghindă care poate deveni un stejar dacă această ghindă este plantată pe un teren fertil și este îngrijită suficient de mult ca să poată prinde rădăcini. Eu am ales să cred în potențial, să pun preț, mai mult decât pe ceea ce este, pe ceea ce poate fi.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Sinuciderea este cea mai prostească cale de răzbunare. De ce? Pentru că oamenii pe care vrei să-i lovești astfel sunt aceiași care nu-și vor mai aminti de tine la o săptămână după ce te-ai dus, în vreme ce oamenii pe care vrei să-i cruți - oamenii pe care îi iubești - vor fi cei care vor trebui să trăiască cu durerea sinuciderii tale tot restul vieții lor.
citat din David J. Lieberman
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Felul în care alegi să reacționezi la ceea ce ți se întâmplă influențează foarte mult calitatea vieții tale. Viața fiecăruia dintre noi este presărată atât cu suișuri cât și cu coborâșuri, cu momente senine și clipe întunecate, iar felul în care treci prin toate acestea îți determină puterea ta interioară. Viața ta este oglinda atitudinii și mentalității tale.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!