Străduiește-te să fii cel mai bun în ceea ce faci. Excelează în profesia ta și excelează și în hobby-urile tale. Nu are niciun sens să faci ceva, dacă nu ai de gând să dai tot ce ai. Dezvoltă-ți o reputație a excelenței, fii un profesionist atât în fața ta, cât și în ochii celorlalți. Încrederea ta în tine, imaginea și stima ta de sine vor avea mult de câștigat dacă tu știi că întotdeauna dai tot ce ai mai bun din tine. Automotivează-te, gândește-te că produsele activității tale sunt cartea ta de vizită. Bucuria și împlinirea te vor însoți mereu, dacă percepi ca pe o provocare constantă activitățile în care alegi să-ți investești energia. Fii cel mai bun la ceea ce faci! Avem atât de multă nevoie de oameni care cred în ei și dau tot ce au mai bun atunci când fac ceva.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Alege-ți "luptele" cu înțelepciune. Nu are niciun sens să te lupți cu cineva care are o realitate total diferită de realitatea ta. Permite-i să-și păstreze credințele și rămâi și tu cu ale tale. De asemenea, nu este nicio onoare să pornești la luptă atunci când știi că nu ai cum să câștigi. Retrage-te și pregătește-te mai bine sau pur și simplu ia-o pe un alt drum. Încrederea ta în tine are mult de câștigat atunci când știi în ce să-ți investești energia și la ce să renunți.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă nu gândești ca ceilalți, asta nu înseamnă că gândești "greșit". Poate ei se înșeală, chiar dacă sunt majoritatea, iar tu ai dreptate. Dacă nu îți plac aceleași lucruri care îi încântă pe alții, asta nu înseamnă că este ceva neregulă cu tine. Dacă alții nu îți oferă validare sau confirmări, asta nu înseamnă că nu faci bine ceea ce faci. Ești diferit, autentic, original și asta este tot ceea ce contează. Caută-ți întotdeauna calea și adevărul proprii pentru că ele te vor face fericit, indiferent de opinia altora. Atât timp cât nu încalci libertatea celorlalți, fii așa cum simți!
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuvintele sunt ușor de spus. Poți să minți, să induci în eroare, să manipulezi, să te prezinți altfel decât ești. Pe de altă parte, acțiunile tale arată întotdeauna cine ești tu cu adevărat. Ceea ce faci vorbește despre tine mult mai clar decât cuvintele tale. Știi și tu aceste lucruri. Și atunci cum de alegi să crezi cuvintele oamenilor atunci când acțiunile lor le contrazic?
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Încrederea ta în tine trebuie să fie condiționată doar de măsura în care îți atingi propriile tale obiective, de puterea de a-ți urmări și atinge visurile și de abilitățile pe care le pui în slujba calității vieții tale. Încrederea în tine nu trebuie să aibă nicio legătură cu ce spun alții despre tine sau cu gradul în care corespunzi nevoilor sau așteptărilor lor. Dacă încrederea ta în tine este influențată de cuvintele altor oameni vei fi mereu dependent de ei, vei fi dispus să faci compromisuri și să te pierzi pe tine doar ca să primești laudele sau să te ferești de criticile lor. Trăind astfel, viața ta nu îți mai aparține, iar încrederea ta în tine va fi condiționată de alții. Nu le permite altora să-ți decidă valoarea. Stabilește-ți propriile obiective, atinge-le cu determinare și perseverență și fii mândru de tine!
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
"Ceea ce cauți te caută pe tine." Visurile și dorințele care îți apar mereu în minte nu sunt întâmplătoare. Ele sunt chemarea sufletului tău și ele îți vor aduce bucuria de a trăi, fericirea și împlinirea pe care ți le dorești atât de mult. În 2017 nu mai ezita. Fă acel prim pas și apoi urmează calea vocii tale interioare pentru că doar așa te vei întâlni cu visurile tale. Îndrăznește și... fii fericit!
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
"Iarba nu este mai verde în partea cealaltă, ci este mai verde acolo unde o uzi". Clar și simplu. Renunță la apatie, lene, confort, victimizare, comoditate și, în loc să îi invidiezi pe alții pentru ceea ce sunt sau au, mai bine faci în fiecare zi câte ceva pentru tine, pentru visurile tale și pentru viața ta. De putut poți cu siguranță - dacă faci o prioritate din obiectivele tale, însă este necesar să depui efort pentru ele. Scuze, justificări, amânare, victimizare (și invidie) sau acțiune, rezultate și împlinire? Tu ce alegi?
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu îți asculți intuiția? Sunt momente în viață când ceva din interiorul tău îți spune să faci un lucru, să o iei pe o anumită cale, în ciuda logicii sau a șanselor de reușită pe care le calculează mintea ta. Uneori, intuiția ta te îndeamnă să spui sau să faci un lucru, chiar dacă asta înseamnă să ieși din zona de confort, să ignori ceea ce te sfătuiesc alții, să acționezi contrar cu credințele tale din acel moment. Sunt anumite momente în viață în care toată existența ta se poate schimba, dacă ai curajul să-ți urmezi intuiția. Fă-ți curaj și acționează în acord cu chemarea care vine din interiorul tău și vei vedea că se va întâmpla ceva minunat. Doar ascultă de tine, ai încredere și acționează!
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Oamenii te judecă în funcție de propriile lor filtre și percepții asupra realității. Îți vorbesc despre "cum ești tu" însă ei nu te văd pe tine, ci propriile lor preconcepții, amintiri, judecăți de valoare. De asemenea, feedback-urile pe care le primești de la cei din jur, pozitive sau negative, sunt de multe ori date de măsura și de felul în care tu corespunzi nevoilor, așteptărilor, dorințelor, viziunii și egoismului lor. Dacă le satisfaci nevoile ești un om de valoare, dacă nu... nu. Dacă corespunzi viziunii lor ești un om ok, dacă nu... nu. Știind toate acestea, cum de încă accepți să îți stabilești propria valoare în funcție de ce spun alții? Încrederea ta în tine este dată de ceea ce știi să faci și faci. Respectul de sine este rezultatul grijii pe care ți-o porți. Iubirea de sine este data de felul în care știi să te prețuiești și să îți trăiești viața, onorându-te pe tine prin tot ceea ce ești și faci. Singurul om de pe lumea asta care este în măsură să îți stabilească valoarea ești tu însuți. Nu mai permite ca vocile altora să determine cine ești și cât valorezi.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Când vrei cu adevărat să obții ceva, nimeni și nimic nu-ți poate sta în cale. Când ai un vis pe care vrei să îl atingi, cu siguranță poți să faci asta dacă faci din el o prioritate, investești timp, energie și resurse de orice fel.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Un lucru este cert: toți oamenii au nevoie să creadă în ei înșiși. Atunci când crezi în tine te simți întregit, puternic și știi că tu, prin propriile tale forțe, poți da sens vieții tale acel sens pe care TU alegi să-l dai. Atunci când crezi în tine te simți suficient de capabil să îți asumi responsabilitatea asupra vieții tale pe de-a-ntregul - devii un om asumat.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Neîncrederea în tine, neîncrederea în șansele tale, îndoiala că vei reuși în ceea ce îți propui, sunt cele care îți distrug, de fapt, visele. Dacă alegi să acționezi, vei avea succes sau poate nu vei reuși să faci ceea ce îți propui din prima încercare. Însă, deja, șansele tale au crescut ca să obții ceea ce îți dorești, iar dintr-un eșec vei învăța ce nu merge și vei căuta soluții alternative ca să-ți îndeplinești visele. Odată pornit la drum și având în minte hotărârea fermă să nu renunți, vei transforma orice «eșec» într-o oportunitate de a învăța cum să mergi mai departe... iar fiecare pas te va apropia și mai mult de obiectivul tău. Pășește cu încredere pe calea viselor tale și înlătură pas cu pas obstacolele pe care le întâlnești în cale... vei reuși cu siguranță! P. S. Îți reamintesc cuvintele lui Thomas Edison...» "Nu am dat greș. Pur și simplu am descoperit 10.000 de idei care nu funcționează."
Ursula Yvonne Sandner în Iubire, relații și viață. Reflecții
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Când nu știi cât valorezi, aștepți ca alții să te valorizeze. Când nu te iubești, aștepți ca alții să te iubească. Când nu știi să dai un sens vieții tale, aștepți ca alții să îți ofere o direcție. Când renunți la puterea ta personală, o predai altora, iar ei îți vor dicta cum să trăiești. Când nu îți asumi responsabilitatea vieții tale, devii dependent de cei din jurul tău. Consecința acestor atitudini este ca te pierzi pe tine, faci compromisuri și sacrificii care te îndepărtează din ce în ce mai mult de tine însuți, trăiești o viață la voia întâmplării și în funcție de nevoile, așteptările și dorințele egoiste ale celor din jur. Asta este ceea ce vrei de la tine însuți și de la viața ta? Îmi imaginez ca nu... Și atunci, ce mai aștepți? Răspunsurile sunt întotdeauna la tine: iubește-te, prețuiește-te, crede în tine, fii autonom și independent, fă-ți un plan de viață și urmează-l pas cu pas. Viața ta îți aparține! Trăiește conștient!
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Atunci când suferi înseamnă că este necesar să schimbi ceva la tine, la gândurile și percepțiile tale sau la felul în care trăiești. Suferința este un semnal de alarmă care te invită la conștientizare și schimbare. Scopul firesc este eliberarea de suferință, nu acceptarea ei. Gândește-te că atunci când ești bolnav fizic îți dorești să faci orice pentru a te însănătoși. De ce procedezi altfel atunci când este vorba de suferință psihică? De ce continui să accepți, să crezi că este ceva benefic în "a-ți duce crucea" sau în a te autoabuza la nesfârșit? În plus, atunci când trăiești pe o frecventă negativă, când viața ta este presărată de durere, frică, tristețe, depresie, furie, frustrare, nemulțumire, vei atrage și mai multe situații care rezonează cu starea ta actuală. Nimeni și nimic nu te poate salva de tine însuți, miracolele nu se întâmplă fără ca tu să acționezi și nu vei primi niciun premiu sau vreo statuie pentru tot ceea ce alegi să înduri. Vrei să fii liniștit, fericit și împăcat cu tine însuți? Caută să te eliberezi de suferință - fie prin schimbarea felului în care trăiești, fie prin modificarea gândurilor și percepțiilor tale.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Când faci ceva, nu trebuie să faci pentru tine, fie și numai pentru că niciodată nu poți ști dacă tu vei fi cel ce se va bucura de roadele muncii tale. Din același motiv e nechibzuit să faci ceva doar pentru un om sau pentru un număr mic de oameni. E mult mai înțălept ca ce faci să fie pentru toți.
Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu și om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Doza de realism. Orice comportament uman are în spate o motivație egoistă. Oamenii nu îți sunt loiali ție, ci te vor în viața lor pentru ceea ce le oferi, pentru cum se simt când sunt cu tine. De fapt, dorința lor ca tu să faci parte din viața lor este o reflecție a intereselor lor egoiste. Când nu mai au nevoie de tine, când relația nu le mai este de folos, se vor îndepărta de tine. Acceptă asta pentru că și tu faci la fel. Așa suntem noi oamenii construiți și cumva este normal ca fiecare să își urmească interesul propriu. Nu are niciun sens să suferi când se încheie un capitol, ci bucură-te de tot ceea ce ai trăit și învățat de la oamenii care au fost în viața ta. Cu bune, cu lecții, viața merge înainte!
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Oamenii din viața ta sunt de trei feluri: oameni pozitivi, care te susțin și contribuie la progresul tău, oameni neutri care nu îți aduc nimic și oameni care te trag în jos. Este foarte important să vezi cu claritate rolul pe care îl are fiecare persoană din viața ta. Iar în funcție de ceea ce constați, să îți alegi cu ințelepciune relațiile, precum și timpul și energia pe care le investești în ele. Dacă vrei să ai o viață liniștită, o viață în care armonia și evoluția să fie pilonii pe care îți construiești existența, claritatea viziunii este esențială, mai ales în ceea ce privește relațiile tale. Relațiile îți consuma timp și energie, de aceea și de investiția ta în ele depinde felul în care arată viața ta.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce dacă
Ce dacă plouă?
Zâmbesc gândindu-mă la tine.
Ce dacă-s ud?
Mie așa mi-e bine.
Ce dacă bate vântul?
Eu nu mă mișc din loc.
Ce dacă nu e soare?
Între noi arde-un foc.
Ce dacă e prea frig?
Vorbele tale mă-ncălzesc.
Ce dacă e-ntuneric?
Eu pot ca să răzbesc.
Ce dacă nu sunt oameni?
Eu te vreau doar pe tine.
Ce dacă nu sunt case?
Mie tot îmi convine.
Ce dacă nu sunt păsări?
Zburăm noi pentru ele.
Ce dacă e doar ceață?
Noi n-avem clipe grele.
Ce dacă frunze cad?
Eu încă mai resist.
Ce dacă pomi nu sunt?
Încerc și tot insist.
Ce dacă totu-i gri?
Tu-mi colorezi viața.
Și dacă tot o faci,
te rog, alungă ceața.
Și dacă tot o faci,
adu pe cer un soare.
Și dacă tot o faci,
vreau case colo-n zare.
Și dacă tot o faci,
te rog, alungă vântul.
Și dacă tot o faci,
luminează-mi pământul.
Și dacă tot o faci,
adu-mi și păsările.
Și dacă tot o faci,
redă-mi culorile.
Și dacă tot o faci,
plantează-mi câte-un pom.
Un lucru eu mai vreau -
pe om să îl faci om.
poezie de Pleșa Dragoș Florian din Poezie
Adăugat de Pleșa Dragoș Florian

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă tu faci compromisuri sau te sacrifici pentru nevoile altcuiva, nu îți este bine ție. Dacă cineva îți cere să îi satisfaci nevoile, înseamnă că acea persoană nu este ok cu ea însăși și vrea să obțină de la tine ceea ce nu-și asumă să facă de una singură. În plus, omul care îți cere să faci compromisuri nu te respectă, ci se pune pe sine și nevoile sale în prim plan - desconsiderare + egoism. Nici omul care face compromisuri și nici cel care le cere nu este ok cu el însuși. Și nici nu va fi la fel atât timp cât va fi prins în acest schimb disfuncțional în care unul dă ceva ce nu și-ar dori să dea, iar celălalt cere să i se satisfacă nevoile egoiste. Amândoi vor fi mereu pe minus, chiar dacă cel care primește pe moment se va simți satisfăcut. Însă golul său interior nu va fi umplut în acest fel. Un om care se prețuiește pe sine nu face compromisuri de dragul altcuiva. Un om autonom și vertical nu le cere altora să facă compromisuri pentru că îi respectă pe alții în aceeași măsură în care se respectă pe sine. Binele individual și cel comun nu se construiesc pe compromisuri, ci pe un schimb de valori în care fiecare oferă ceea ce-și dorește să dea și primește ceea ce un altul este dispus să ofere din prea-plinul său.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Tot ceea ce ești și tot ceea ce ai astăzi se datorează gândurilor tale. Suferința și fericirea sunt rezultatul gândurilor tale, a felului în care te percepi pe tine și viața ta. Puterea sau slăbiciunea ta interioară sunt date tot de felul în care gândești. Nu șansa sau norocul îți determină viața, ci felul în care gândești și acționezi. Nimeni nu te poate ajuta, ci tu singur, prin schimbarea gândurilor tale, poți să îți schimbi viața. Stările tale emoționale, sănătatea ta psihică și fizică sunt o consecință directă a gândurilor tale. Când vei înțelege că doar gândurile tale sunt la cârma vieții tale, vei prelua controlul asupra lor și vei trăi așa cum visezi. Până atunci...
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă nu știi ce îți dorești, nu știi încotro să o iei și îi vei lăsa pe alții să te influențeze în deciziile tale. Dacă nu ai un plan clar cu viața ta, te vor introduce alții în planurile lor și, peste ani, te vei întreba - oare eu a cui viață o trăiesc? Dacă nu ai vise, obiective și scopuri personale, vei fi tentat să faci ce face toată lumea și vei trăi cum trăiește toată lumea. Uită-te în jurul tău - îți place ceea ce vezi? Pentru că exact așa vei trăi și tu dacă nu alegi altfel de acum. Devino conștient de calea pe care mergi și, dacă nu știi unde ești sau unde duce mai exact acest drum, oprește-te, descoperă-te și fii tu arhitectul unei vieți originale și autentice.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!